Crearea Politicii Agricole Comune (PAC) - obiectivele fundamentale ale Politicii Agricole Comune

1. Istoricul Politicii Agricole Comune

Agricultura a fost domeniul pentru care s-a prevazut aplicarea unei politicii comune inca din primele etape ale constructiei europene.

Includerea agriculturii in procesul de integrare europeana prin aplicarea unei politici comune era necesara din urmatoarele considerente principale:

asigurarea securitatii alimentare;

Cererea mare de produse agricole pe pietele nationale si pe ansamblul statelor membre nu era acoperita de oferta interna si existau mari dezechilibre ale pietei.

reechilibrarea balantei de plata;

eradicarea saraciei lumii rurale;

necesitatea unei politici agricole care sa elimine disparitatile nationale si sa asigure realizarea unor scopuri comune corespunzatoare nevoilor comune asemanatoare.

importanta economica a agriculturii ca sector strategic datorita rolului sau esential in asigurarea securitatii alimentare.

contextul international existent dupa razboi care crea riscul dependentei excesive a Europei fata de importul de produse agricole din S.U.A. precum si situatia creata de divizarea Europei care impunea masuri severe de reducere a importului de alimente din ambele zone.

Istoricul Politicii Agricole Comune incepe in 1957 odata cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunitatii Economice Europene. Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse in art. 38 - 46 ale Tratatului de la Roma, iar arhitectul politicii agricole comune a fost olandezul Sicco Mansholt, vicepresedinte al Comisiei Europene si responsabil pentru agricultura.

Principiile directoare ale Politicii Agricole Comune au fost stabilite la Conferinta de la Stressa din Italia in 1958, iar aplicarea efectiva a inceput in 1962 in urma semnarii Acordului de la Bruxelles. Acest acord a stabilit elementul cadru al Politicii Agricole Comune cu privire la:

obiective;

principii;

mecanisme de functionare;

produsele sau grupele de produse supuse interventiei pe piata;

reglementarile unice comunitare privind productia, preturile, importurile si exporturile.

In 1958 circa 20% din populatia ocupanta a tarilor membre era cuprinsa in sectorul agricol, in special in exploatatii foarte mici, contributia sectorului la formarea PIB era de numai 10%, iar venitul mediu al unui agricultor reprezenta sub 40% din venitul mediu pe economie. Ca urmare a eficientei scazute a agriculturii si a penuriei alimentare s-a impus o politica comuna si un alt mod de gestionare a resurselor prin organizarea comuna a pietei.

Politica Agricola Comuna este prima politica adoptata de Comunitatea Economica Europeana si totodata a fost considerata una din cele mai importante politici ale Comunitatii Europene care a absorbit cea mai mare parte din bugetul comunitar.

2. Obiectivele fundamentale ale Politicii Agricole Comune

In art. 39 al Tratatului de la Roma sunt definite cele 5 obiective fundamentale ale Politicii Agricole Comune, obiective ce au fost concepute atat in interesul producatorului cat si al consumatorului. Acestea sunt:

cresterea productivitatii muncii si a factorului tehnic in agricultura - care sa asigure folosirea optima a factorilor de productie si in special a fortei de munca;

asigurarea unui nivel de viata echitabil al agricultorilor;

stabilizarea pietelor produselor agricole vizate;

garantarea securitatii aprovizionarii tarilor membrelor cu produse agricole;

asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatorii comunitari.

Agricultura a fost inclusa in procesul de integrare europeana datorita rolului sau strategic in asigurarea securitatii alimentare.

Intrucat Franta era mare producatoare de cereale, iar Germania era deficitara, Italia era producatoare de produse mediteraneene, iar Belgia si Olanda aveau o productie zootehnica si sectoare de transformare dezvoltate si beneficiau de traficul din portul Rotterdam, s-a avut in vedere armonizarea avantajelor comparative intre aceste state fondatoare ale Comunitatii Economice Europene.

Modernizarea tehnica si tehnologica a agriculturii era necesara pentru cresterea productivitatii agricole si pe aceasta baza transformarea agriculturii traditionale in o agricultura familiala care sa produca pentru piata si sa devina viabila.

Stabilizarea pietelor interne s-a realizat prin sistemul Organizarilor Comune de Piata pentru majoritate produselor agricole care au inceput sa se formeze incepand din anul 1968 pe baza unor mecanisme de preturi si interventii specifice ca si prin un regim protectionist de schimburi cu terte tari.

3. Principiile fundamentale ale Politicii Agricole Comune

Politica Agricola Comuna se bazeaza pe urmatoarele 3 principii fundamentale:

principiul unicitatii pietei si al preturilor;

Eseu: Rolul intreprinzatorului in societate Eseu: Programarea strategica a unei afaceri

principiul preferintei comunitare;

principiul solidaritatii financiare.

Principiul unicitatii pietei si al preturilor

Unicitatea pietei presupune libera circulatie a produselor agroalimentare, eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative intre statele membre.

Armonizarea legislatiei nationale s-a realizat cu dificultate cu privire la modul de conversie a preturilor comune in monedele nationale si ca urmare functionarea principiului unicitatii pietei a avut loc dupa o perioada mai lunga de timp.

Realizarea unicitatii preturilor pentru toate statele membre revine Consiliului de Ministrii care fixeaza anual preturi comune pentru fiecare companie de comercializare.

Desavarsirea aplicarii principiului unicitatii pietei s-a realizat abia in anul 1993 cand a intrat in vigoare Tratatul de la Maastricht. Acest proces va fi complet abia dupa ce toate statele membre vor adopta moneda unica euro.

In prezent toate produsele agricole circula liber intre toate statele membre ale Uniunii Europene supunandu-se mecanismelor pietei unice.

Principiul preferintei comunitare

Pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune, statele membre ale Comunitatii Europene au acordat o preferinta productiei comunitare. Preferinta comunitara s-a aplicat initial pe baza unui sistem de prelevari si restituiri prin care 95% din productiile agricole beneficiau de protectie vamala externa. Prin acest sistem se urmarea diminuarea dependentei consumului comunitar de pe piata externa acordandu-se prioritate productiei agricole interne.

Acest sistem a asigurat protectia pietei comunitare impotriva importurilor cu preturi mai mici decat cele din Comunitatea Europeana si a fluctuatiilor mari de preturi de pe piata mondiala.

In sistemul in care pretul mondial era mai mic decat pretul comunitar se aplica prelevarea la import (o taxa variabila egala cu diferenta dintre pretul extern si un pret intern, denumit pret prag) si restituit la export (sume egale cu diferenta dintre pretul de pe piata comunitara si pretul extern). In sistemul in care pretul mondial era mai mare decat cel comunitar prelevarea se aplica exporturilor si restituirea la import.

Sistemul prelevarilor si al restituirilor a protejat piata comuna de concurenta externa si a constituit o sursa de finantare a exporturilor.

In urma negocierilor din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului sistemul de prelevari a fost inlocuit cu taxe vamale.

Deoarece masurile de reforma a Politicii Agricole Comune urmaresc alinierea preturilor interne la preturile pietei mondiale prin scaderea protectiei la frontiera si eliminarea subventiilor la export, preferinta comunitara se va reduce.

Principiul solidaritatii financiare

Presupune ca fiecare stat membru sa participe la constituirea resurselor financiare comunitare si sa beneficieze de finantare in cadrul Politicii Agricole Comune.

Instrumentul de realizare a acestui principiu a fost decis de Consiliu European in 1962 cand a fost constituit un fond unic denumit Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA) care finanteaza-n comun cheltuielile de aplicare a Politicii agricole Comune pentru toate statele membre si produsele agricole.

Seminar nr. 2.

Politica Agricola Comuna este politica comuna adoptata de Comunitatea Economica Europeana si totodata a fost considerata una dintre cele mai importante politici ale Comunitatii Europene:

a)      cea de-a doua;

b)      prima;

c)      ultima.

Arhitectul Politicii Agricole Comune a fost:

a)      M.C. Sharry;

b)      Sicco Monsholt;

c)      F.A.O (Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie);

Istoricul Politicii Agricole Comune incepe in anul 1957, odata cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea:

a)      CECO;

b)      EURATOM;

c)      CEE.

Reglementarile de Politica Agricola Comuna sunt cuprinse in articolele. ale Tratatului de la Roma:

a)     

b)      38-46;

c)     

Aplicarea efectiva a Politicii Agricole Comune a inceput in anul . in urma semnarii Acordului de la Bruxelles:

a)     

b)     

c)     

Acordul de la Bruxelles a stabilit elementele cadru ale Politicii Agricole Comune cu privire la:

a)      obiective, principii, mecanisme de functionare;

b)      reglementarile unice comunitare privind productia, preturile, importurile si exporturile;

c)      moneda EURO.

Obiectivele fundamentale ale Politicii Agricole Comune sunt definite in articolul 39 al Tratatului de la:

a)      Lisabona;

b)      Amsterdam;

c)      Roma.

Obiectivele fundamentale ale Politicii Agricole Comune se refera la:

a)      cresterea productivitatii muncii;

b)      stabilizarea pietelor produselor agricole;

c)      garantarea securitatii aprovizionarilor.

Principiile Politicii Agricole Comune sunt:

a)      preferinta relativa;

b)      preferinta comunitara;

c)      solidaritatea internationala.

Principiul unicitatii pietei presupune:

a)      libera circulatie a produselor agroalimentare;

b)      eliminarea taxelor vamale;

c)      eliminarea restrictiilor calitative privind comertul intracomunitar.

Pentru realizarea unicitatii preturilor, in fiecare an fixeaza preturile comune pentru fiecare campanie de comercializare:

a)    Consiliul Europei;

b)    Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de ministrii);

c)    Consiliul European.

Principiul preferintei comunitare s-a aplicat initial pe baza:

a)   unui sistem de prelevari si restituiri;

b)      taxelor vamale;

c)      unor reduceri ale preturilor comunitare.

In situatia in care . se aplica prelevari la import si restituiri la export:

a)   pM = pC;

b)   pM < pC;

c)   pM > pC.

In situatia in care . se aplica prelevari la export si restituiri la import:

a)   pM < pC;

b)   pM = pC;

c)   pM > pC.

Sistemul prelevarilor si restituirilor a protejat piata comunitara de concurenta . si a constituit o sursa de finantare a exporturilor:

a)   interna;

b)   externa;

c)   neloiala.

Principiul solidaritatii financiare presupune ca fiecare stat membru:

a)   sa participe la constituirea resurselor financiare comunitare;

b)   sa beneficieze de finantare in cadrul Politicii Agricole Comune;

c)   sa favorizeze consumul din productiile agricole ale tarilor comunitare.

Instrumentul de realizare a solidaritatii financiare este:

a)      Fondul de Coeziune;

b)      Fondul Social European;

c)      FEOGA.