Strategii adoptate in domeniul agroalimentar in tarile dezvoltate

1. Particularitati ale strategiilor

Experienta tarilor cu economie dezvoltata pune in evidenta o serie de particularitati ale strategiilor intreprinderilor care opereaza in sistemul agroalimentar.

. . Astfel, se apreciaza ca aceste intreprinderi sunt, intr-o anumita masura, nevoite sa asigure cresterea lor pe piete, in cea mai mare parte a timpului, saturate  sau in progres slab.

- Chiar daca in termeni reali cheltuielile alimentare ale gospodariilor progreseaza, aceasta evolutie lenta este explicata, mai cu seama, prin modificarea modelelor de consum alimentar, care incorporeaza mai multe produse transformate, servicii de distributie si de consum in afara domiciliului. (La noi intervine o putere scazuta de cumparare din partea unei insemnate parti a consumatorilor, ceea ce influenteaza nivelul cererii, impactul regasindu-se asupra volumului ofertei si al actelor de vanzare-cumparare de produse agroalimentare privite in ansamblul lor si nu numai al celor de baza, diversificarea cererii evoluand lent). Faptul ca pietele sunt saturate, in tarile amintite, este consecinta a descresterii partii bugetului pe care gospodariile o consacra procurarii alimentelor.

. . Managerii intreprinderilor evolueaza intr-o lume de incertitudini fata de care ei sunt condusi sa elaboreze strategii. Dintre numeroasele incertitudini intalnite in sistemul agroalimentar sunt subliniate:

preturile materiilor prime agricole, care inregistreaza anumite fluctuatii;

variatia ratelor de schimb, al carei impact este considerabil pentru intreprinderile care opereaza pe o piata tot mai mondializata (a se vedea influentele acestor aspecte si asupra economiei noastre agroalimentare).

fluctuatiile ratelor dobanzilor .

evolutia gusturilor consumatorilor.

comportamentul sindicatelor.

strategiile concurentilor.

. . Unele intreprinderi au atins o marime si o complexitate ridicate, astfel incat deciziile se iau intr-un sistem organizational divizat, cuprinzand componente functionale specializate (productie, aprovizionare, comert, finante, managementul personalului, cercetare-dezvoltare etc.).

Desi structura manageriala variaza de la o intreprindere la alta, in raport cu marimea si cu gradul de consolidare a lor, aceasta organizare presupune existenta unei retele de luare a deciziilor in interiorul careia, in pofida sistemelor de comunicare si de control performante si a eforturilor de interes al personalului, se apreciaza ca deciziile raman diluate.

. . Strategiile sunt marcate, de asemenea, de influenta exercitata de divergentele ce pot sa apara intre manageri, muncitori si actionari, ca si de presiunile grupurilor din ce in ce mai diversificate si internationalizate.

Mediul economic romanesc este complex si instabil, ceea ce creeaza dificultati suplimentare, fata de alte tari, in adoptarea strategiilor.

2. Tipuri de strategii  

In tarile dezvoltate economic, evolutia sistemului agroalimentar s-a bazat, intre altele, pe:

strategii de crestere interna si externa

Referat: Proiect la gestiunea financiara a intreprinderii Referat: Documentatie pentru cresterea ciupercilor comestibile - prelucrarea compostului - amenajarea spatiului pentru cresterea ciupercilor

si pe o ampla miscare de concentrare   in putine intreprinderi si grupuri de marime mare, puternic internationalizate, care au modificat profund peisajul industriilor agroalimentare.

Aceste strategii au fost grupate pe trei directii principale: marime, activitati, localizare.

Strategiile de crestere a intreprinderilor si actiunile de concentrare, destul de sustinute, au condus la constituirea de grupuri industriale si financiare puternice.

- Influenta lor este considerabila atat asupra intreprinderilor mici si mijlocii, care subzista in anumite creneluri ale transformarii alimentelor, cat si asupra majoritatii consumatorilor planetei (este vizibil acest lucru si la noi, unde au patruns produse de la mari grupuri, care opereaza in industria alimentara).

- Ideea de baza de la care s-a pornit este aceea ca marimea intreprinderii genereaza, in multe cazuri, putere, cu alte cuvinte, capacitate de a patrunde pe piata, de a controla filierele (interventii si coordonare) si de a proteja unele din aceste pozitii   dominante, prin jocul a numeroase bariere de intrare.

Un alt domeniu in jurul caruia au fost si sunt elaborate strategii este legat, in mod intim, de productie si de modul in care produsele sunt puse (distributie, prezentare etc.) pe piata, optiunile strategice vizand formularea de raspunsuri solid fundamentate, sub aspect tehnic, al fabricatiei, si sub cel economic, la intrebari de felul: Ce produse se vor fabrica ? Daca intreprinderea se specializeaza (strategii de specializare, din care decurg avantaje, dar si riscuri )? Daca se va mari numarul de produse pe care ar dori sa le obtina (strategii de diversificare, ceea ce ofera posibilitati mai mari de adaptare la mediul economic, dar solicita rezolvarea a mai multe probleme decat in cazul specializarii ) ?

In situatia diversificarii produselor, dar si in cel al specializarii, cand este vorba de alegerea unui produs nou, intervin activitati, poate chiar strategii, de cercetare si dezvoltare a noi produse. Sunt activitati de investigare complexa a numeroase conditii de acceptare a noilor produse, de comportament al consumatorilor, de formare a unei atitudini favorabile din partea acestora referitoare la oferta viitoare. Se va urmari, si cu aceasta ocazie, tot obtinerea de raspunsuri, dar la alte intrebari: Care vor fi procedeele de fabricare ? Care vor fi costurile la care se vor obtine produsele ? Care sunt posibilitatile de comercializare si de promovare a produselor ?

In ansamblul lor, strategiile mentionate, privite in contextul integrarii agroindustriale, corespund:

politicilor de produse si de marci;

strategiilor de diferentiere si de publicitate;

optiunilor intre specializare si diversificare, din partea intreprinderilor si a grupurilor;

identificarii diferitelor forme de economie de scara

In cazul infiintarii de intreprinderi sau de dezvoltarea unor activitati in unitati deja existente, au fost elaborate strategii speciale privind amplasarea (localizarea) acestora.

Optiunile, in acest sens, au fost corelate cu sursele de asigurare a materiilor prime (mai cu seama in cazul intreprinderilor de prima procesare) si cu pietele de desfacere a produselor (intreprinderi de procesari ulterioare).

Probleme sunt mai complexe in situatia strategiilor de multinationalizare, unde opereaza imperative tehnice (asigurarea materiilor prime, transformarea industriala a acestora, aducerea si expunerea produselor pe piata, operandu-se pe teritorii geografice extinse), restrictii comerciale (limitarea pietelor nationale, exigentele pietelor de export si concurenta care le este specifica), ca si obiective financiare, ce se urmaresc a fi atinse prin jocul optimizarii resurselor, al potentialurilor si a pietei pe baza mondiala .

Intreprinderile si grupurile agroalimentare din tarile amintite urmaresc perfectionarea continua, pe multiple planuri a activitatii, pentru a raspunde cerintelor variate in mediul in care opereaza si pentru a face fata concurentei, tot mai acerbe, ca urmare a suprasaturarii unor piete.

Bibliografie