Televiziunea ca Imagine modelatoare de realitate sociala

Televiziunea ca Imagine modelatoare de realitate sociala

Epoca electrica, reprezentata de telegraf, de radio, de televiziune, de computere, marginalizeazaculturii scrise si inaugureaza un alt model dominant. Televiziunea, ca mijloc de comunicare generat de epoca electrica, nu reprezinta doar un nou instrument de transmitere a informatiei, ci o noua modalitate de organizare a experientei noastre de cunoastere. Televiziunea determina progresiv, invazia prin imagine. Aceasta din urma incepe sa suplineasca cuvantul. "Ecranul devine locul unde totul poate fi prezentat sub aspect dramatic pentru ca judecata sa se formeze conform sugestiei lui Macchiavelli, incepand de la «ceea ce poate fi vazut»" (Balandier, 2000, p. 123).

Televiziunea apeleaza la mai toate simturile fiintei umane. "Ea antreneaza nu numai vazul, ci si auzul sau simtul tactil, face apel la toate simturile noastre. Cu alte cuvinte, televiziunea preilejuieste o reorchestrare a simturilor noastre, iar prezenta si interactiunea acestora prefigureaza un alt model" (Dobrescu & Bargaoanu & Corbu, 2007, p. 349). Ioan Dragan il citeaza pe sociologul Pierre Bourdieu, care sustine ca televiziunea, care pretinde ca este un instrument de inregistrare si de redare a realitatii, se transforma intr-un instrument de creare a ei. Ceea ce poate sa para intr-o anumita masura drept natural e un produs al activitatii conjugate a oamenilor, a trecutului si a prezentului (apud Dragan, 2007, p. 255). In aceasta constructie, comunicarea si media, solid echipate cu dispozitive de imagini si mesaje, devin  artizanii principali, dominanti, ai prezentarii realului; "in virtutea acestei forte, ele dispun de acum inainte de capacitate crescuta de a genera aparente si simulari, de a exprima evenimentul conform convenientelor si oportunitatilor si nu doar de a permite accederea la o mai buna lizibilitate a lumii prin care sa se produca capitalizarea de cunostinte si marirea rapida a eficacitatii derivate din aplicarea acestora" (Dragan, 2007, p. 255). Forta manipulativa a televiziunii se materializeaza prin acea caracteristica pe care criticii literari o numesc "efectul de real" si care semnifica capacitatea televiziunii de a crea realitate prin imagine. A exista ca realitate in spatiul public, ineamna a exista pe micul ecran, "a fi vazut".

Decizia privind ceea ce trebuie prezentat, mai important si ceea ce nu trebuie prezentat in emisiunile zilnice de stiri revine unui numar restrans de "supraveghetori".Telul fiecaruia dintre ei este intocmirea unui program care sa retina atentia unui numar cat mai mare de indivizi sau a unui intreg segment de piata.

Manipularea, selectarea, transmisia trunchiata a evenimentelor duce la influentarea publicului telespectator, sub raportul informarii; premise de la care se pleaca este ca informatiile exista intr-o cantitate prea mare pentru a fi retinute de public intr-o unitate limitata si scurta de timp. Un alt demers interesanteste cosmetizarea stirilor, pentru a le face mai interesante, senzationale si mult mai atractative.

Televiziunea inglobeaza ritualitatea cotidiana la nivelul a ceea ce este reprezentat sau la nivelul modalitatilor de reprezentare. Ea nu se prezinta numai ca un moment al elaborarii si organizarii realitatii dar, considerand cotidianul ca model, devine, la randul sau, model pentru cotidian. "Ca model al unui model este vorba, de fapt, despre o realitate reconstruita, care tinde sa se substituie adevaratei realitati si care doreste sa fie considerata ca atare" (Haines, 2000, p. 11). Dupa Ioan Dragan, retelele mediatice "inchid" individul, chiar daca individul crede contrariul si are certitudinea ca vede din ce in ce mai mult.

Impunerea televiziunii in ansamblul sistemelor mediatice a determinat reconsiderarea puterii de influenta a media; televiziunea are o imensa putere de seductie, incomparabil mai mare decat al altor media, prin faptul ca se adreseaza unei largi audiente. "Televiziunea are "tendinta natural de a exprima valorile commune acestor audiente», actionand ca un «agent unificator de simboluri», fara ca aceasta sa se traduca, in chip necesar, printr-un efect omogenizator, asa cum s-a crezut in primii ani ai expansiunii explosive a televiziunii americane" (Dragan, 1996, p. 211). Televiziunea a impus o multitudine de schimbari in ultimii 50 de ani, care au avut urmari semnificative in domeniul persuasiunii.

Prin evenimentele pe care ni le aduce in atentie, alaturi de explicatii, media stabileste "agenda publicului", respective, genul de probleme pe care oamenii le discuta, la care mediteaza, ori in legatura cu care se ingrijoreaza, fortand, nu de putine ori, legiferari in ultima instanta.

Aceasta agenda este direct si autoritar modelata de stirile pe care mass-media decid sa le faca publice. Mass-media nu ne spun ce sa gandim, ci la ce anume sa ne gandim, cum ar fi conflictele internationale, criza economic, terorismul sau impuscaturile din unele scoli americane. Interventia televiuziunii a produs, o serie de schimbari si a diversificat cultura populara. Prin televiziune suntem la locul unde se petrece evenimentul, pentru a vedea si a auzi, noi insine, ce se intampla in oricare colt al lumii.

Prezentatorii TV au devenit idolii publicului spectator. O data cu televiziunea apar pregnant probleme de credibilitate si de implicare direct a individului in imtamplari spectaculoase, ce se petrec in medii altfel inaccesibile omului obisnuit. La fel cum limbajul si alte coduri de comunicare sunt invatate si aprofundate in contextele interactiunii sociale cotidiene, ideologia devine familiara si normala in cadrul relatiilor sociale obisnuite. Reprezentarile ideologice ale mass-media sunt recunoscute, interpretate, redactate si folosite in constructia sociala cotidiana a membrilor audientei.

Copiii, de exemplu, utilizeaza adeseori in viata de zi cu zi imageria asimilata de la televizor. Fac adesea referire la personaje, emisiuni, reclame, pentru a explica sau pentru a clarifica situatii din realitate. Acelasi lucru se intampla si in lumea adultilor, mass-media oferind, de cele mai multe ori, prilejuri de comunicare interpersonal.

Cand oamenii fac aluzie la imaginile mass-media in conversatiile cotidiene, se articuleaza si se valideaza social teme ideologice preferate. Idei complexe sunt deseori reduse frecvent la inregistrari de sunet cu impact imediat si sloganuri publicitare. Realitatea este incadrata conform fostelor reprezentari mass-media, precum si ipotezelor si analogiilor lor de baza, astfel incat imageria mediatizata devine termenul de referinta cu care se compara lumea reala, o inversiune analitica incarcata de implicatii sociale.

Mass-media ocupa un loc din ce in ce mai important in viata cotidiana. Luate separat, citirea presei, ascultarea radioului sau urmarirea televiziunii diferentiaza publicul intr-o mica masura; audientele sunt complexe, eterogene, fiind atinse toate mediile sociale. "Modul in care indivizii cumuleaza aceste practici, le ierarhizeaza si le imbina sau nu cu activitatile lor profesionale, civice si culturale, in sensul larg al termenului, este insa de natura sa le atribuie functii si valori sensibil diferite in raport cu grupurile sociale" (Marhuenda, 2001, p. 174).

Televiziunea si star-sistemul

Referindu-se la staruri, E. Morin afirma: "Viata lor particulara e publica, viata lor publica e publicitara, viata lor de pe ecran e suprareala, iar viata lor reala e  mitica" (apud Dragan, 2007, p. 147). O alta definitie a fost elaborata de T. OʼSullivan: "Indivizi care, ca o consecinta a aparitiei lor publice pe ecran si in alte media, devin cunoscuti si priviti ca simboluri semnificative, in interiorul grupurilor culturale si intre grupuri. Starurile sunt iconi moderni, seculari, intruchipari publice ale idealurilor si valorilor care rezulta din aparitiile si interpretarile lor fictionalizate pe scena si pe ecran - si in afara lor" (apud Dragan, 2007, p. 149). Prima institutie de producere a starurilor a fost filmul, mai ales Hollyood-ul. Starurile apar ca fiinte exceptionale, in virtutea circulatiei publice intense a imaginilor lor si a exemplaritatii lor individuale in domeniile lor de activitate (Dragan, 2007, p. 149). Ele promoveaza in societatea actuala cultul individualismului.

Dupa cinema, s-au impus ca surse de promovare a starurilor muzica, sportul, televiziunea, presa tabloid, favorizand configurarea "personalitatii mediatice", a "personalitatii televizuale" sau a "figurii populare". Astfel, star-sistemul devine un model cultural - sustinut mai ales de televiziune si alte industrii culturale care valorizeaza excesiv calitati ca reusita, succesul, notorietatea si celebritatea, "impregnand mai ales imaginarul colectiv al tinerilor structurat astfel de «obsesia succesului si a imaginii de sine» precum si de fragmentarea si fluidizarea identitara" (Dragan, 2007, p. 164). In postmodernitate, apare ca o tendinta proeminenta "cautarea intensa a publicitatii" si acreditarea ideii ca identitatea este un construct si nu o structura data. Din perspectiva lui D. Kellner,  "personalitati media, precum M. Jackson si Madonna dovedesc ca identitatea este un construct si ca poate fi in permanenta schimbata, rafinata si acordata, ca identitatea este o chestiune ce tine de imagine, stil si infatisare" (apud Dragan, 2007, p. 170). Aceste mobilitati identitare gasesc un mediu propice in cultura postmoderna, care "accepta usor identitati multiple", proces ambivalent, cu consecinte duble, chiar contradictorii:

(a) pozitive, concretizate in cresterea gradului de libertate a individului in a-si construi identitatea si in a-si modifica traseele exisentei;

(b) negative, presupunand riscul unui mod de viata "complet fragmentat, supus capriciilor modei si subtilei indoctrinari a publicitatii si culturii populare", chiar riscul rupturilor identitare si al alterarilor de personalitate (Ibidem).

Accentuarea identificarilor multiple, instabile si fragile poate alimenta chiar ideea ca identitatea este un mit, o iluzie (proiectia schimbarii  accelerate a imaginilor), ceea ce ar putea insemna pierderea autonomiei subiectului: subiectul autonom asociat cu individualismul modern se autodizolva si se dezintegreaza in fragmente. Aceasta "implozie" identitara are drept consecinta, dupa ellner, transformarea personalitatii stabile in individul de masa.

D. Kellner considera exagerata afirmarea neconditionata a disolutiei subiectului in lumea postmoderna, recunoscand mai curand ambivalenta fluiditatii identitare, in acest nou context socio-cultural. In mod deosebit, J. Lull a subliniat ambivalenta puterilor culturale intruchipate si vehiculate de mass-media, indeosebi de televiziune: ele contureaza o lume simbolica pentru proiectarea in imaginar a propriei vieti, dar si pentru construirea identitara a propriei personalitati: starul este un alter-ego potential, deci al unei mai bune cunoasteri de sine si a cautarii propriei impliniri (apud Dragan, 2007, p. 174). Starurile sunt un suport remarcabil pentru marketing si publicitate, ele fiind asociate cu tot felul de obiecte pe care le promoveaza. Totodata, starurile vand filmele, ziarele, revistele, emisiunile de televiziune.

Televiziunea este mediul dominant, aducand spectacolul in fata telespectatorului in fiecare zi. Astfel, in formarea modelelor si a opiniilor, celebritatile inlocuiesc familia si scoala; "produsele mediatice sunt construite si construiesc si telespectatorul dupa un principiu consumaterist si de imagine televizuala" (Dragan, 2007, p. 161). Productia mediatica a starurilor atesta puterea mijloacelor de comunicare in masa de a construi o realitate de grad secund, in care sunt proiectate visele, frustrarile, ambitiile si angoasele omului contemporan.  Consideram ca star-sistemul satisface eterna nevoie de mituri a fiintei umane, care este o constanta a imaginarului social.