PIATA UNICA - COMPONENTA ESENTIALA A UNIUNII ECONOMICE

Importanta, avantajele si principiile crearii pietei interne unice

Dezvoltarea istorica a omenirii demonstreaza ca schimbul de activitati constituie un principiu unificator al societatilor umane, un factor de coeziune dintre popoare si de progres al acestora. Evolutia vietii economice ne arata ca activitatea economica este mai eficienta atunci cand societatile sunt unice decat atunci cand sunt divizate, iar elementul unificator, de progres, se considera a fi piata unica

Constituirea pietei unice a reprezentat un obiectiv inscris in prevederile Tratatului de l a Roma in care se specifica "uniunea economica ,si monetara implica fuziunea pietelor nationale ale acestora, care sa asigure nu numai libera circulatie a marfurilor in cadrul comunitatii, ci ,si a serviciilor, a capitalurilor ,si a fortei de munca... ', obiectiv ce urma a se realiza treptat si in forme extrem de diferite.

Totodata, in Tratat se specifica: "Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei piete comune ,si prin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor Membre, sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice in ansamblul Comunitatii, o expansiune continua  si echilibrata, o stabilitate crescuta, ridicarea accelerata a nivelului de viata ,si stabilirea unor relatii mult mai apropiate intrebarile care o formeaza.'

Infaptuirea pietei unice a fost programata pe parcursul unei perioade tranzitorii de 12 ani (pana ia 31 decembrie 1969).

Chiar daca libera circulatie a marfurilor intre primele 6 tari s-a realizat inca din anul 1968, libera circulatie a serviciilor cunostea inca piedici importante, in timp ce libera circulatie a capitalurilor oferea imaginea unui recul in raport cu situatia inregistrata in anii '60. Obstacole se regaseau si in ceea ce priveste libera circulatie a fortei de munca, pe fondul_. cresterii somajului datorita recesiunii economice".

In aceste conditii dificile privind stadiul infaptuirii pietei unice a fost adoptat Actul Unic European (AUE), care aduce un nou calendar, mai precis si mobilizator in procesul de integrare. In articolul 8 al acestui document se stipuleaza: "Comunitatea va lua masurile necesare realizarii progresive a pielei unice interne (P.U.I) in cursul unei perioade ce va expira la 31 decembrie 1992", aratand ,si faptul ca "piata unica interna presupune existenta unui spatiu fara frontiere interioare in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor ,si capitalurilor este asigurata conform dispozitiilor prezentului tratat."

Daca in ceea ce priveste asigurarea libertatii persoanelor, capitalului ,si serviciilor, AUE aducea elemente de noutate, deoarece domeniile respective au fost abordate sumar de catre Tratat, in ceea ce priveste libertatea de circulatie a bunurilor se poate vorbi de o adevarata restaurare.

Chiar daca taxele vamale fusesera desfiintate, frontierele materiale erau mentinute din mai multe ratiuni:

- politice - controlul frontierelor reprezenta pentru perioada respectiva o prerogativa

majora a statului, un atribut al suveranitatii;

- fiscale - mentinerea frontierelor permitand fiecarui stat prelevarea, la intrarea marfurilor straine in teritoriul national, a taxelor vamale;

- tehnice si sanitare - controlul        la frontiera interzicand accesul marfurilor care nu erau conforme cu regulamentele tehnice sau sanitare nationale. Constituirea pietei unice pentru mai multe tari ale Europei se justifica prin urmatoarele avantaje:

1. Deoarece piata unica suprima obstacolele in calea schimburilor economice, tarile comunitare care in decursul timpului au ajuns la o anumita specializare, vor produce ceea ce este mai productie din punctul lor de vedere. Aceasta va conduce la o sporire a productivitatea muncii sociale, in consecinta, la cresterea nivelului  general de viata. ^.Disparand constrangerile schimburilor internationale (taxele vamale, restrictii netarifare) agentii economice vor avea un comportament economic generat e interesul de a produce ieftin si de calitate superioara.

2. O piata mai larga, unificata, largeste concurenta, atrage in acest proces un numai mare de producatori si consumatori si drept consecinta, populatia va beneficia de o mai mare varietate de bunuri si la preturi mai scazute.

Pe pietele nationale inguste, concurenta este mai restransa, se practica preturi mai ridicate si pot apare conditii pentru practicarea de preturi administrate sau de monopol cu consecinte negative asupra nivelului de trai.

3. Piata unica avantajeaza atat producatorii cat si consumatorii, deoarece permite realizarea unor productii de serie mare care va determina reducerea costurilor de productie si a preturilor.

4. Se apreciaza ca o piata unica va determina o noua redistribuire a capitalului investit si, ceea ce este mai important, o optimizare a investitiilor de capital in interiorul comunitatii.

Progresul tehnico-stiintific contemporan generat de revolutia stiintifico-tehnica impune investitii insemnate in echipamente de productie, existand garantia folosirii depline a capacitatilor de productie, dimensionate la nevoile intregii comunitati, eliberate de pericolul constrangerilor nationale la export si import.

5. Piata unica generand o     miscare libera a capitalurilor va determina o folosire rationala si eficienta a fortei de munca, deoarece miscarea capitalurilor este insotita de o miscare libera a fortei de munca. Aceasta va genera o ocupare a fortei de munca de o asemenea maniera incat sa elimine decalajele dintre tarile uniunii cat si o mai buna salarizare, salariile putand fi mentinute in mare masura in limite rezonabile.

In esenta, crearea pietei unice se considera a fi binefacatoare deoarece largeste concurenta, liberalizeaza piata, circulatia capitalurilor si a fortei de munca, genereaza presiuni asupra reducerii costurilor si a preturilor si, in ultima instanta., mentinerea unui nivel de trai ridicat.

Economistii si oamenii politici abordand problema crearii pietei unice ca o componenta esentiala a procesului de integrare economica, reliefeaza doua principii pe care tarile participante la acest proces, precum si cele r c la Uniunea Europeana, este necesar sa le cunoasca si insuseasca:

- procesul de integrare nu trebuie sa fie inteles si insusit, deocamdata, in termenii restrictivi ai regionalismului, deoarece nu se poate concepe, la momentul actual, o politica regionala de sine statatoare.

Aceasta deoarece este inca necesar, pentru actuala etapa sa se faca apel la puterea de organizare nationala, la parghiile nationale de dezvoltare economica. Ca urmare, se apreciaza ca va continua favorizarea zonelor si tarilor dezvoltate in detrimentul celor ramase in urma sau subdezvoltate, nefiind intrunite conditiile materiale pentru egalizarea nivelului de dezvoltare a tuturor economiilor nationale cuprinse in zona integrata.

- oricat de adancit ar fi procesul integrarii si realizate obiectivele propuse, integrarea si realizarea pietei unice nu trebuie deocamdata inteleasa in sensul abolirii totale a frontierelor nationale ale statelor ci al largirii comunitatii de interese in teritoriul integrat".

Toate miscarile referitoare la integrarea internationala trebuie sa fie sustinute in termenii pozitivi ai largirii comunitatii, intereselor si aspiratiilor, si nu in termenii negativi ai ruperii liniilor de aparare a integritatii nationale;

Militandu-se pentru mentinerea intr-o forma sau alta a granitelor sau a promovarii interesului national s-a pus problema gasirii acelor functii ale vietii economice nationale care pot fi centralizate la nivel comunitar si care ar permite realizarea obiectivelor integrarii in mod treptat, si care in totalitatea lor constituie asa numitele politici cooperatoare.

Asigurarea celor patru libertati de circulatie

a) Libera circulatie a marfurilor. Printre urmarile concrete ale infaptuirii PIU se numara suprimare ontrolului la frontiera, libertatea totala a transferului de capital, apropierea taxelor pe valoarea adaugata, liberalizarea activitatilor bancare, echivalarea diplomelor, etc. in acelasi timp a fost extinsa aria deciziilor ce pot fi luate cu majoritate calificata si nu cu unanimitate, iar puterea Parlamentului European a sporit prin procedura numita "cooperare".

Constituirea pietei unice, potrivit prevederilor Tratatului de la Roma si a altor dispozitii adoptate ulterior de catre diferitele institutii ale Uniunii Europene, urma sa se realizeze in mod treptat, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in etapa a doua, libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca ajungandu-se in final la adoptarea unei monede unice in cadrul comunitatilor.

Uniunea vamala care trebuie inteleasa ca un teritoriu vamal unic al tarilor membre si o politica comerciala comuna fata de terti s-a realizat treptat prin infaptuirea obiectivelor cuprinse in Tratatul de la Roma:

a) inlaturarea completa, dar treptata a taxelor vamale de export si import, in relatiile comerciale dintre tarile semnatare a tratatului, atat pentru produsele industriale, cat si pentru produsele agricole;

b) inlaturarea completa, dar treptata, a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare in calea comertului reciproc al tarilor membre pentru a asigura o libera circulatie a marfurilor in interiorul comunitatii;

Proiect: Cultura calitatii si cultura manageriala Proiect: Lucrare de diploma management si markenting - design ingineresc

c) instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre pentru a nu discriminate produsele importate din tarile membre fata de cele autohtone si elaborarea si adoptarea unor reguli comune privind desfasurarea concurentei in cadrul comunitatii;

d) instituirea unei politici comerciale comune fata de terti, in decursul perioadei de tranzitie, prevazuta pentru dezarmarea vamala si inlaturarea barierelor netarifare din calea schimburilor comerciale reciproce acestea implica, in primul rand, instituirea unui tarif vamal comun fata de terti, conceput ca o medie aritmetica a tarifelor vamale nationale a tarilor membre, in vigoare la 1 ianuarie 1957. Tratatul de la Rorna a mai prevazut ca, odata cu instituirea tarifului vamal comun, sa se armonizeze si legislatiile vamale ale tarilor membre pentru a se aplica uniform de catre toate acestea.

Scopul crearii uniunii vamale l-a reprezentat realizarea liberei circulatii a marfurilor, in sensul de a asigura conditii identice de circulatie a produselor in tarile comunitare, indiferent de unde provin. Acest deziderat a fost realizat de abia in anul 1993, de cand marfurile pot traversa liber frontierele intercomunitare. Conceptele de import si export nu mai exista in relatiile dintre tarile membre, ci sunt folosite numai in relatiile cu tertii.

Liberalizarea circulatiei marfurilor nu inseamna o liberalizare si a controlului asupra calitatii lor. Acest control ramane inca o necesitate pentru respectarea standardelor privind: normele de securitate, specificitatile tehnice, normele de mediu inconjurator si de sanatate a produselor etc. In acelasi timp se specifica necesitatea respectarii unor reguli obligatorii de concurenta, ce interzic orice acord intre firme care ar putea limita libera circulatie a marfurilor. De asemenea, in cazul firmelor foarte mari, sunt prevazute o serie de interdictii privind pozitia de monopol.

Desfiintarea barierelor vamale a necesitat elaborarea Tarifului Vamal Comun (T.V.C.), care trebuia sa se conformeze prevederilor GATT, conform carora, tariful vamal al unei uniuni vamale nu poate crea incidente protectoare suplimentare fata de cele generate de tarifele precedente ale tarilor membre. Taxele vamale ale tarifului vamal comun se stabileau la nivelul mediei aritmetice a taxelor vamale aplicate de tarile comunitare. Totodata, au fost eliminate atat restrictiile cantitative la import si export, cat si toate masurile cu caracter echivalent.

Deoarece exista pericolul ca acelasi tarif vamal sa fie aplicat si interpretat in mod diferit, in functie de regimul vamal din fiecare tara, a fost necesara armonizarea legislatiilor vamale nationale, fapt realizat in mod treptat, pe parcursul mai multor ani, si finalizat la 1 ianuarie 1993, moment din care toate formalitatile vamale au fost suprimate in relatiile dintre tarile membre.

b) Libera circulatie a serviciilor. O alta coordonata a pietei unice strans legata de circulatia libera a marfurilor o reprezinta libera circulatie a serviciilor, care a fost realizata din anul 1986. Se apreciaza ca serviciile detin circa 60% din totalul locurilor de munca disponibile, reprezentand sectorul comunitar cu cel mai mare potential al utilizarii fortei de munca; genereaza 62% din produsul intern brut comunitar, fata de 35% cat reprezinta ponderea industriei si agriculturii.

Liberalizarea serviciilor s-a facut ceva mai lent in comparatie cu alte sectoare, fiind necesare masuri treptate importante in vederea liberalizarii transporturilor, serviciilor bancare si financiare, a asigurarilor, serviciilor de investitii, telecomunicatiilor si turismului.

Tratatul de la Roma afirma egalitatea de tratament a prestatorilor externi si interni de servicii, "prestatorul poate pentru executarea prestatiei sale, sa isi execute cu titlu temporar activitatea in care este furnizata prestatia, in aceleasi condilii pe care aceasta tara le impune propriilor resortisanti."

In ceea priveste libera circulatie a serviciilor, ea vizeaza prestatiile furnizate in mod normal contra unei remuneratii, in masura in care ele nu sunt influentate de rasurile privind libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Este vorba de activitati cu caracter industrial, comercial, artizanal sau profesiuni literale.

Trebuie facuta distinctia intre libertatea de stabilire si prestare de servicii: libertatea de stabilire reprezinta posibilitatea, pentru toate intreprinderile unui stat membru, de a se instala in altul, prin intermediul unei agentii, sucursale sau filiale; reprezinta, in acelasi timp, si posibilitatea pe care o are un lucrator independent de a se stabili intr-un alt stat membru. In timp ce libertatea de stabilire are caracter durabil, libertatea de prestare de servicii are caracter temporar.

Un domeniu dificil s-a dovedit cel al recunoasterii diplomelor, ceea ce presupune o armonizare a sistemelor de invatamant. Incepand cu anul 1991 toate diplomele obtinute in invatamantul superior sunt recunoscute, cu specificarea, prevazuta de a urma efectuarea unor stagii de pregatire suplimentara, cu o durata de maximum trei ani, fie sustinerea , unui examen de aptitudini.

Procesul de infaptuire a libertatii serviciilor financiare (mai ales din domeniul bancar si cel al asigurarilor) a intampinat numeroase dificultati. Incepand cu anul 1993 se asigura tuturor institutiilor de credit, care au primit recunoasterea oficiala pentru a se instala intr-o alta tara, posibilitatea de a-si deschide, fara autorizatii suplimentare, sucursale in alte tari si de a desfasura activitati bancare.

In ceea ce priveste sectorul asigurarilor, acesta prezinta unele caracteristici care-1 particularizeaza: produsele oferite sunt foarte diferite, se adreseaza unor consumatori diferiti, piata asigurarilor este organizata intr-un mod foarte diferit de la o tara la alta, cu numeroase reglementari nationale, ceea ce demonstreaza inca dificultatea constituirii unei veritabile piete europene a asigurarilor.

c) Libera circulatie a capitalurilor. Realizarea uniunii vamale, a liberei circulatii a marfurilor si serviciilor, obiective ale primei etape de infaptuire a pietei unice au fost urmate de liberalizarea circulatiei capitalurilor si fortei de munca.

Pentru realizarea liberei circulatii a capitalului s-au adoptat mai multe directive

si reglementari potrivit prevederilor capitolului patru al Tratatului de la Roma 'Capitalurile si platile'.

O circulatie libera a capitalurilor este considerata numai acea deplasare a lor ca operatiuni financiare care au in mod esential legaturi cu investirea de fonduri, fata de remunerarea pentru un serviciu prestat. Transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat ca o deplasare de capital, mai ales in situatia cand se stinge obligatia de plata rezultata dintr-o tranzactie ce a implicat circulatia marfurilor si serviciilor, dupa cum transferul de bancnote in legatura cu turismul ori cu calatoriile in scop de comert, educatie, tratament medical constituie plati si nu o deplasare de capital.

Libera circulatie a capitalurilor trebuie sa fie motivata de necesitatea efectuarii de investitii pe piata comunitara fara restrictii, astfel incat sa contribuie la infaptuirea obiectivului promovarii armonioase si echilibrate a activitatilor economice in Uniunea Europeana, o crestere durabila si neinflationista, un inalt grad de convergenta a performantelor economice, un nivel ridicat de folosire a fortei de munca. Nu sunt insa suficiente doar investitiile directe, neingradite, ci este necesar sa se recurga si la alte modalitati importante sau favorizante precum eliminarea ingradirilor la emiterea de actiuni si obligatiuni, favorizarea creditului, eliminarea sistemului de taxe si impozite asupra profitului adus de capitalul investit, tranzactiilor cu capitalul etc.

In capitolul Tratatului de constituire a Comunitatii Economice Europene sunt cuprinse prevederi care interzic orice restrictii la circulatia capitalurilor intre stalele membre, intre state membre si tarile terte. In privinta liberei circulatii a capitalurilor intre tarile membre exista prevazute o serie de categorii ce pot face obiectul liberei circulatii: investitiile directe, investitii de proprietati mobiliare, transferurile de capitaluri, de interes personal, chirii, transferuri bazate pe contracte de asigurare, credite pe termen lung, tranzactii privind hartiile de valoare. Libera circulatie a capitalurilor nu se poate aplica acelor capitaluri cu destinatie sau provenind din tarile terte implicand investitiile directe, inclusiv investitiilor imobiliare, autorizarea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de titluri pe pietele de capitaluri.

In privinta asigurarii liberei circulatiei capitalurilor, Tratatul prevede ca: 'tarile membre se straduiesc sa nu introduca nici o restrictie valutara in interiorul Comunitatii, de natura sa afecteze miscarile de capitaluri, platile curente aferente acestor miscari, si sa nu faca sa devina si mai restrictive reglementarile existente".Cu alte cuvinte, singura obligatie a tarilor membre era de a desfiinta treptat, si numai in masura in care era necesar pentru buna functionare a pietei, restrictiile puse miscarii de capitaluri apartinand persoanelor rezidente in tarile membre.

La inceputul anilor '60 tarile membre adoptasera o strategie minimala in domeniul liberalizarii capitalurilor, ceea ce inseamna ca nu s-a trecut la constituirea unei piete comune in domeniul serviciilor bancare si financiare, deoarece sectorul bancar este direct controlat de catre stat, fapt ce impune, din dorinta de a proteja consumatorii si depunatorii, respectarea anumitor reguli prudentiale, reguli care distorsioneaza conditiile in care se desfasoara concurenta. Pe de alta parte, tarile membre nu erau dispuse sa-si piarda autonomia in domeniul politicii monetare. Se poate aprecia, in prezent, ca prin masurile intreprinse incepand cu 1 ianuarie 1993 (mai putin Grecia si Portugalia) libera circulatie a capitalurilor era asigurata in interiorul Comunitatii.

Tratatul prevede, totodata, masuri de eliminare a restrictiilor privind platile intre statele membre si intre statele membre si tarile terte. In categoria de plati sunt incluse pe de o parte platile aferente schimbului de marfuri, servicii si capitaluri, cum ar fi cele privind repartizarea profitului ori plata de dobanzi si care se cuvin creditorului sau beneficiarului; pe de alta parte transferurile de capitaluri in cadrul liberei circulatii a acestora si transferurile de salarii pentru activitatea desfasurata de beneficiar intr-un stat membru ca persoane care s-au deplasat in acel stat in virtutea liberei circulatii a persoanelor.

d) Libera circulatie a persoanelor. Libera circulatie a fortei de munca, un alt obiectiv prevazut in Tratatul de la Roma, menit sa conduca la infaptuirea pietei unice, creeaza posibilitatea migrarii fortei de munca in interiorul Uniunii Europene si resorbirea in anumite perioade a excesului de mana de lucru. Libera circulatie implica inlaturarea oricarei discriminari bazate pe nationalitate intre lucratorii statelor membre in ceea ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de munca ,si angajare. Interzicerea discriminarii priveste orice forma sub care aceasta s-ar prezenta, indiferent de importanta si sfera ei, ea incluzand si domeniul educational.

Dreptul de libera circulatie il au persoanele care au nationalitatea unuia din statele membre, dar in absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru fiind suveran in stabilirea conditiilor in care el acorda nationalitatea, inclusiv dubla nationalitate.

Libera circulatie a fortei de munca implica, sub rezerva anumitor limitari pe motive de o dine publica, securitate publica, ori sanatate publica urmatoarele coordonate:  

a)        acceptarea ofertelor reale de angajare, deplasarea in mod liber pe teritoriul

statelor membre in acest scop

b)        sederea intr-un stat membru in scopul angajarii, potrivit prevederilor ce stabilesc

angajarea nationalilor acelui stat, stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativa;

c)         ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei dupa ce a fost angajata in acel

stat.

Libertatea de circulatie o au lucratorii salariati si chiar membrii de familie. Notiunea de lucrator in acceptiunea Uniunii Europene are in vedere exercitarea unei activitati reale si efective, cu excluderea activitatilor care sunt atat de reduse, incat se prezinta ca activitati marginale sau accesorii. Este necesar ca sederea intr-un alt stat sa aiba ca finalitate cerinta unei activitati economice, neexistand inca dreptul de sedere in orice stat membru independent de activitatea profesionala.

Libera circulatie a lucratorilor este ingradita in urmatoarele doua situatii:

a) cand se considera ca angajarea persoanelor care nu au nationalitatea statului respectiv, desi apartin unui stat membru al Uniunii, contravine interesului legitim al statului respectiv;

b) pentru motive de ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica.

Libera circulatie a persoanelor trebuie insotita de masuri de securitate sociala, stabilite prin diferite regulamente, care au ca obiectiv coordonarea regimurilor de securitate sociala, astfel incat sa se poata aplica tratamentul national lucratorilor straini, apartinand altor state membre, ceea ce face ca lucratorii respectivi sa poata obtine beneficii sociale indiferent de teritoriul unde isi au domiciliul. Prin aceasta, statul membru este obligat sa-i aplice legislatia sa celui incadrat pe teritoriul sau. Scopul acestui principiu este acela de a se evita orice suprapunere a contributiilor lor sociale daca s-ar aplica simultan mai multe sisteme legislative, sau sa se ajunga la situatia in care lucratorii sa ramana fara protectie in materie sociala.

Libera circulatie a fortei de munca si reglementarile adoptate de fiecare tara nu au putut duce decat partial la ocuparea populatiei si ameliorarea salariilor. Somajul se mentine la cote relativ ridicate fapt ce a impus elaborarea de programe comune de formare rapida si reciclare a fortei de munca sustinuta prin fonduri special constituite.

Stadiul realizarii si impactul crearii pietei interne unice

Realizarea pietei interne unice, asa cum a fost stipulata in Tratatul de la Roma, a intampinat numeroase dificultati si greutati, fapt ce a necesitat adoptarea unor masuri ulterioare pentru urgentarea acestui proces.

Actul Unic European, adoptat in iunie 1985 si ratificat de parlamentele statelor membre ale C.E.E. a avut ca obiectiv realizarea unei piete unice europene, pana la sfarsitul anului 1992, cand trebuiau asigurate cele patru libertati fundamentale, respectiv circulatie marfurilor, a fortei de munca, capitalului si serviciilor. Dupa 13 ani de la intrarea oficiala in functiune a pietei interne unice (P. I. U.) in cadrul Uniunii Europene, cele 4 libertati prevazute ale acesteia sunt in mare parte asigurate in interiorul frontierelor comunitare. In prezent, oficialitatile Comisiei  Uniunii Europene constata ca toate reglementarile din P. I. U. preconizate in Carta Alba aprobata in 1985 sunt introduse si aplicate in legislatiile nationale, insa unele sunt incalcate frecvent de cei 25.

La reuniunea la nivel inalt din 16 - 18 iunie 1997, de la Amsterdam, Consiliul European a adoptat in linii mari, Planul de actiune, de aplicare corecta ,si coerenta a reglementarilor comune adoptate de tarile comunitare privind P. I. U., elaborat de Comisia Executiva. in sfera problemelor abordate nu au putut lipsit cele referitoare la piata interna unica a U.E., cea mai mare piata a lumii. Aceasta piata a contribuit la accelerarea cresterii economice, la cresterea competitivitatii intreprinderilor comunitare si la crearea de noi locuri de munca in statele membre ale U.E. Potrivit expertilor comunitari, functionarea Pietei Interne Unice a adus cu sine o crestere a produsului intern brut al U.E. de 1,1 - 1,5% si in acelasi timp a contribuit la crearea de circa 800.000 - 900.000 de noi locuri de munca.

Totodata, se apreciaza ca Uniunea Europeana are nevoie de o politica dinamica, care sa contribuie in toate regiunile U. E. si ale Spatiului European la o dezvoltare echilibrata a economiei, care sa tina cont de aspectele sociale ale fiecarei zone. O buna functionare a P.I.U. va ajuta la trecerea la moneda unica in cele mai bune conditii si va contribui la reusita viitoarelor extinderi ale U.E. Vointa puternica de a actiona in aceasta directie exista, dar trebuie tradusa in practica: Astfel Consiliul European reunit la Amsterdam a primit favorabil Planul de actiune in favoarea Pietei Interne Unice, prezentat de Comisia Uniunii Europene Consiliului ministerial.

Acest plan expunea intr-o maniera detaliata actiunile Prioritare care trebuiau puse in aplicare pentru ameliorarea Actionarii Pietei Interne Unice pana la 1 ianuarie 1999.

Statele membre ale U.E. si-au reinnoit astfel angajamentul politic de a face sa progreseze Piata Interna Unica cu introducerea EURO. Acest Plan de Actiune urmarea patru obiective strategice:

1. Intarirea eficacitatii reglementarilor. In acest context se apreciaza ca Piata Interna Unica este un mecanism a carui functionare se bazeaza pe incredere reciproca. Aceasta incredere nu poate exista decat cu conditia ca reglementarile comune sa fie aplicate in mod corespunzator. Este, de asemenea necesara simplificarea reglementarilor la nivel comunitar si national pentru a reduce dificultatile intampinate de intreprinderi in acest domeniu si pentru a stimula crearea de noi locuri de munca.

2. Suprimarea principalelor distorsiuni care afecteaza piata. Exista un acord general asupra faptului ca barierele fiscale si comportamentale anticoncurentiale constituie defecte care trebuie eliminate.

3. Suprimarea obstacolelor sectoriale care impiedica dezvoltarea pietelor. Piata Unica nu va putea functiona la intreaga capacitate daca barierele care exista inca - si bineinteles toate cele care ar putea sa apara - nu sunt suprimate. Noi actiuni legislative vor fi poate necesare pentru a completa locurile cadrului legislativ al Pietei Interne Unice, dar va trebui sa existe si o schimbare de atitudine a Administratiilor nationale fata de aceasta piata.

4. Crearea unei piete unice care sa fie in serviciul tuturor cetatenilor. Uniunea Europeana are nevoie de o Piata Interna Unica, mai eficace in stimularea cresterii economice, a inovatiei ,ti crearii de noi locuri de munca Si care sa raspunda mai bine intereselor fiecaruia (cetateni, consumatori si intreprinderi). Actiunile vor fi puse in aplicare potrivit unui calendar in trei faze. Aceasta preve pe termen scurt aplicarea unor masuri.

Printre masurile incluse in prima faza se enumera:

- eliminarea tuturor intarzierilor in transpunerea in practica a directivelor relative la piata interna;

Crearea in interiorul statelor a unor structuri destinate sa centralizeze plangerile persoanelor fizice sau juridice, referitoare la problemele legate de Piata Interna Unica sa rezolve rapid aceste probleme si sa supravegheze respectarea regulilor privind Piata Interna Unica la nivel national (pana la 1 octombrie 1997);

- punerea efectiva in aplicare a masurilor de liberalizare in sectoarele telecomunicatiilor si energiei electrice (cel mai tarziu in ianuarie 1998 si respectiv, in februarie 1999);

- ameliorarea si extinderea bazei de date EURES pentru ofertele de locuri de munca la nivel paneuropean;

- instaurarea unui dialog cu cetatenii (la inceputul anului 1998) si cu agentii economici (pe 1 iulie 1998) pentru a permite oricui sa detina cu usurinta informatii asupra drepturilor pe care i le ofera Piata Unica si asupra modului de rezolvare a problemelor care ar putea aparea.

Crearea pietei interne unice are multiple efecte micro si macroeconomice.

Impactul microeconomic ai crearii pietei unice interne este axat pe efectele pozitive ce deriva din liberalizarea schimburilor intracomunitare:

- reducerea initiala a costurilor, ca urmare a desfiintarii formalitatilor vamale si obstacolelor in calea schimburilor;

- reducerea costurilor, ca urmare a extinderii a economiilor de scara;

- reducerea preturilor, ca urmare a intensificarii concurentei;

- castiguri generate si de alte efecte decat cele legate de pret, cum ar fi intensificarea procesului de inovare, largirea gamei de produse, modificari in planul organizarii productiei.

Impactul microeconomic al crearii pietei unice interne este realizat de:

- mutatiile inregistrate de fluxurile de forta de munca dintr-o tara in alta;

- miscarea capitalurilor a crescut considerabil, cu efecte   favorabile asupra

relansarii investitiilor, fiind favorizate intreprinderile mici si mijlocii;

- in paralel cu cresterea miscarilor de capital, si in principal a investitiilor straine directe, au crescut considerabil ,si fuziunile ,si achizitiile;

- integrarea pietelor financiare a cunoscut cresteri sensibile, chiar daca in calea dezvoltarii acestor piete au aparut o serie de obstacole.