Abordarea din perspectiva psihologica si gandirea curriculara

De Bernice J. Wolafson

Cu studiul teoriei psihologice, speram sa gasim indicatori care sa ne largeasca gandirea si nu in ultimul rans, modul in care proiectam un curriculum. Nu cred totusi ca abordarea psihologica poate influenta in mod direct gandirea curriculara. Mai degraba decat abordarea psihologica, atat tacita, cat si explicita, interactioneaza direct cu gandirea noastra curriculara si cu practica curriculara. Folosind cuvantul abordare, aleg doar sensul care este cel mai compatibil cu perpectiva mea, cea sugerata de Doctorul Daavid Bohm, teoretician si el:

"Teoria este in primul rand o forma de abordare din interior adica un mod de a privi lumea si nu o forma a cunoasterii cum este lumea . toate teoriile sunt abordari din interior care nu sunt nici adevarate nici false, dar care sunt mai clare intr-unele domenii decat in altele,atunci cand sunt extinse dincolo de limitele domeniului principal. Cand privim lumea din perspectiva noastra teoretica din interior, cunaosterea faptica pe care o vim obtine, va fi in mmod evident inchipuita si formata prin propriile noastre teorii".

Astfel, teoriile psihologice sunt acei ochelari cu sticla colorata, parte a perspectivei personaleprin care noi cream si explicam lumea noastra, inclusiv acele concepte cum ar fi predarea si invatarea, comportamentul uman si gandirea. In acest sens, fiecare persoana selecteaza si construieste o teorie psihologica asupra lumii din propriile sale experiente si din propria sa educatie. Perspectiva sau viziunea interioara o supunem mereu unui test atat constient cat si inconstient.

Noi insine ne supunem unui test continuu, precum si actiunile noastre sunt supuse aceluiasi test, pentru a vedea daca acestea sunt sau nu in concordanta cu perspectiva noastra interioara. Aaaaade exemplu, profesorii spun deseori, bazandu-se pe abordarea behaviorista, care sustine ca recompensele promoveaza invatarea. Ochelarii lor cu sticla colorata ii ajuta sa vada acest lucru intamplandu-se in clasele lor. Astfel teoria sprijina modul nostru de a percepe si a actiona in lume. Am putea alege sa ne testam viziunea proprie interioara prin studii empirice, prin rationamente sau prin reflectarea asupra propriilor experiente. Ne vom modifica teoriile proprii caci vom fi deschisi la noi experiente. Teoriile noastre si experientele sunt interactive, fiecare o coloreaza pe cealalta cu posibilitatea de a crea noi perspective si actiuni.

Ceea ce teoria psihologica nu ne ofera sunt de fapt cunoasterea si principiile care ii pot fi aplicate si, de aceea, influenteaza direct gandirea si predarea.

In 1892,, William James a avut aceeasi parere (desi cu un alt motiv):

"Mai mult, spun ca ati dacut o mare greseala daca va ganditi ca psihologia, fiind o stiinta a legilor mintii, este ceva din care sa puteti deduce programe, scheme si metode de instruire bine definite, pentru uzul imediat al profesorului la clasa. Paihologia este o stiinta, iar predarea este o arta; iar stiintele nu genereaza niciodata arta in mod direct din ele insele. O minte ientermediara inventiva trebuie sa faca aplicatia, folosindu-si originalitatea. Predarea trebuie sa fie de comun acord cu psihologia, dar nu trebuie sa se potriveasca deoarece multe si variate metode de predare pot fi in mod egal de acord cu legile psihologice."

Oricum, nu s-a ajuns la un acord general in legaturile cu legile psihologiei. Sunt multe teorii in psihologie. Se poate spune, in consecinta, ca diferitele moduri de a gandi despre psihologie, pot fi conngruente cu diversele moduri de gandire cu privire la curriculum.

Astazi, proiectele curriculare si deciziile, sunt facute de reprezentantii statului, de cei care fac legile, si de Comisia nationala pentru invatamant, de consultanti, de editori pentru companii producatoare de manuale scolare si sisteme scolare locale si de profesorii de la clasa sau de profesorii din liceu. Oamenii care fac aceste decizii pun o groaza de intrebari: Ce se va intampla in scoli cu copiii cu varste variate? Ce segmente de continut sunt de dorit? Cum sa punem "la pachet" resursele? Cum sa organizam predarea si invatarea? . . Fara doar si poate ei se gandesc de asemenea, la procesul de invatare si la procedurile de instruire, teoriile privind dezvoltarea copilului, cerintele sociale, etc. ceea cetoti acesti oameni au acceptat, atat explicit cat si tacit, despre natura invatarii (viziunea interioara in psihologie) si ce lectie trebuie invatata (vezi abordarile sociologice si psihologice) in mod necesar, ne ajuta sa ne reprezentam modul cum gandeste fiecare si isi proiecteaza/planifica curriculumul.

Pentru a descoperi relatia dintre teoria psihologica si gandirea curriculara, voi descrie pe scurt cele trei operatiuni teoretice importante in psihologie si voi da expemple de gandire curriculara care sa sprijine aceste orientari. Fiecare orientare poate fi vazuta ca o pereche de ochelari cu lentile de trei culori diferite: intrebarile use de psihologi, conceptele pe care ei le creeaza si faptele pe care ei le identifica sunt cuprinse in aceste visziuni sau orientari. Teoriile lor nu treuie judecate caa fiind corecte sau incorecte, ci cafiind utile sau nu in incercarea de a da un raspuns la intrebariile pe care ni le punem. Cititorul trebuie sa retina ca psihologii, cu diferite orientari au urmarit diferite scopuri,s-au concentrat asupra unnor aspecte diferite ale activitatii umane si au dezvoltat diferite concepte ca parte a teoriilor lor.

Cele trei orientari psihologice pe care le voi pune in diacutie sunt: viziunea comportamentalista - behaviorista, cea cognitiva (bazata pe crestere si dezvoltare) si cea fenomenologica. Acestea sunt categorii distinctesi in fiecare orientare sunt numeroase puncte de vedere. De aceea descrierile mele trebuie perceputeca descriind in mare parte fiecare orientare.

ORIENTAREA BEHAVIORISTA - COMPORTAMENTALISTA

Psihologii de orientare behaviorista au dezvoltat concepte cum ar fi cel de asociere, de interconectare, de conditionare clasicasi de conditionare instrumentala, pentru a explica cum mediul poate fi planificat pentru a produce comportamntul dorit. Psihologii din aceasta categorie sunt printre altii: R.M. Gagne, D.O. Hebb si B.F. Skinner.

Viziunile din psihologia comportamentalista/behaviorista care se regasesc in lucrarile celor care relizeaza planificarea curriculara include principiile de:

Recompensare sau feed-back imediat, care este obligatia necesara pentru ca invatarea sa aiba loc.

Invatarea continua prin construirea, de la simple comportamente, pana la combinatii comportamentale din ce in ce mai complexe.

Sarcinile de invatare pot fi prezentate intr-o secventa ordonata.

Priceperile dunt prezentate intr-o ierarhie.

Performanta la care dorim sa se ajunga trebuie specificata de la inceput.

Repetitia si practica sunt importante pentru a produce efectul de invatare.

Perspectiva behaviorista este in concordanta cu planificarea curriculara care pune accentul pe obiective de ordin comportamental pentru cel care invata si asigura un

Continut cu unitati de invatare simple, mai mici, dar care trebuie invatate ca baza pentru a putea invata unitati mai mari si mai complicate.

Behaviorismul a fost criticat ca fiind inadecvat planificarii pe motiv ca omul poseda un comportament si o gandire foarte complicata, si pentru aspectele sociale si emotionale ale fiintelor umane. Totusi, multe concepte behavioriste, cum ar fi folosirea recompenselor si necsitatea practicii fac parte deja din cultura noastra (sunt notiuni acceptate si uzitate de toti).

PSIHOLOGIA COGNITIVA - crestere - dezvoltare

Document online: Jocuri muzicale in gradinita Referat: Fisa de evaluare predictiva - evaluare predictiva a achizitiilor prescolare

Psihologii au studiat de asemenea modul de dezvoltare al fiintei umane. Unii dintre ei, precum Gessel si Bayley s-au ocupat cu descrierea modelelor normale de crestere si dezvoltare a fiintei umane. Psihologia cognitiva si creatorii ei cum ar fi Piaget, Bruner, Luria si Vygotsky au fost interesati de dezvoltarea gandirii copilului si de relatia Gandire-Limbaj. Psiholingvistii cum ar fi Smith si Goodman, au fost de asemenea considerati ca avand orientare cognitiva deoarece au studiat natura si dezoltarea limbajului si a procesului de citire.

Conceptele cognitive (de dezvoltare) preluate din teoria psihanalizei lui Freud si Erikson, cum ar fi ego-ul, stadiile de dezvoltare ale fiintei umane, motivatia inconstientului, toate fac astazi parte din limbajul nostru si din cultura noastra. Cei ce au studiat educatia precoce in copilarie mai ales, au dat atentie aspectelor psihanalitice. Alti psihanalisti ai dezvoltarii ss-au concentrat pe studiile specifice de dezvoltare cum ar fi perioada copilariei si a adolescentei. Astfel ca nu mai reprezineta nici o surpriza faptul ca concepte cum ar fi: maturizarea sau stadii de crestere si dezvoltare a fiintei umane, sunt deseori intalnite in proiectele de curriculum.

Psihlogii de orientare cognitiva (psihologia cresterii si dezvoltarii) au studiat dezvoltarea si modul de functionare al mintii. Teoriile lor deseori au fost desemnate de termenul Gestalt sau teoria campului, developmentalism, structuralism si constructivism. In mod esential, psihologii studiaza modul in care functioneaza mintea umana / gandirea in functie de raspunsurile verbale sau motorii, in functie de perceptia mediului, de rezolvarea problemelor, de dezvoltarea limbajului si a gandirii. Teoriile lor reprezinta interes pentru cei care proeicteaza curriculumul in sensul ca arata ca ei sunt interesati de modul cum curriculumul ar putea sa sprijine dezvoltarea copiilor de varsta foarte mica si a prescolarilor.

Iata cateva principii ale psihologiei cognitive (a cresterii si dezvoltarii) care se regasesc si in gandirea curriculara:

Copiii sunt agenti activi avand un scop bine definit in actiunile lor proprii de invatare si dezvoltare.

Copiii dezvolta structuri cognitive (procese, scheme, retele logice) ca rezultat al interactiunii dintre sine si mediul inconjurator

Dezvoltarea structurala se face in functie de varsta si de contextele culturale.

Educatia trebuie sa vizeze in sepcial oferirea de noi posibilitati pentru a dezvolta noi moduri de a intelege si de a privi lucrurile

Activitatea transforma gandirea si gandirea transforma actiunea.

Interesele copilului sunt foarte importante in procesul de invatare.

Perspectivele psihologice cognitive sunt in concordanta cu planificarea curriculara pentru ca iau in considerare nivelul de dezvoltare si interesele copilului si cauta sa implice in mod activ copiii in activitatea de invatare de la scoala.

Limitarea teoriei cognitive consta in faptul ca nu ne este utila cand incercam sp intelegem relatia dintre aspectele sociale si emotionale ale dezvoltarii umane si cognitive si procesul de invatare.

ABORDAREA FENOMENOLOGICA

Psihologia fenomenologica se concentraza pe descoperirea perceptiilor unice ale individului, constiinta, alegerile si dezvoltarea holistica a persoanei in lume, un punct de vedere similar cu acela al psihologilor umanisti si existentialisti. Acesti psihologi inteleg fiinta umana ca fiind o persoana activa care un scop bine definit, care are sentimente, care gandeste, care se indreapta spre o actualizare a sinelui, care transforma mediul in care traieste si care este transformata in aceeasi masura de acesta.

Unele abordari fenomenologice care pot fi acceptate de cei care fac planificare aurriculara, sunt:

Perspectiva unica a fiecarui elev este semnificativa pentru actul invatarii.

Cunoasterea se construieste mai intai in plan personal si apoi este ampartasita societatii.

Orice sistem de cunoastere este un mod de a interpreta lumea.

Individul ia anumite decizii in functie de propriile sale perceptii.

Indiferent de modul cum a fost proiectat curriculumul, elevii isi proiecteaza /creeaza propriile lor intelesuri.

Indivizii dezvolta conceptii despre sine, adica perceptia cuiva depre sine ia nastere din interactiunea cu alti oameni intr-un context cultural.

Conceptia despre sine a elevului este un factor foarte important in dezvoltarea abilitatii de a invata.

Elevii si profesorii continua actualizarea de sine in contexte sociale.

Perspectiva fenomenologica poate fi definita in termeni procesuali; comunicarea si crearea unui inteles personal sunt considerate un paravan. Impartasirea perspectivelor personale este utila pentru cresterea constientizarii faptului ca exista multe alte perspective ale altor oameni si ca sunt o multitudine de alte perspective in lume. Persoanele sunt privite ca fiind active in sensul ca isi construiesc propria lume si pentru infaptuirea propriilor alegeri. Curriculumul se naste din interesele personale si din experientele biografice in interactiune cu fondul cultural. Proiectul curricular este vazut ca cava care se refera la posibilitati.

Limitarea acestei perspective, dupa cum sustin alti psihologi, consta in faptul ca nu este o viziune stiintifica, deoarece propunerile sale nu sunt fundamentate de o serie de studii riguroase.

Se pune intrebarea: Cat sunt de adecvate viziunile psihologice in abordarea curriculara?

Toto oamenii au o viziune asa-zis psihologica. In mod explicit sau implicit toti educatorii stiu ceesunt oamenii si cunosc modul de dzvoltarea al fiintei umane. De asemenea si noi avem propriile noastre opinii in legatura cu modul in care are loc invatarea si cu ceea ce ii motiveaza pe oameni sa invete.

Deoarece in majoritatea programelor de studiu pentru liceu, respectiv facultate, este incusa si psihologia de aprox. 40 de ani, a facut posibil ca majoritatea profesorilor si a celor care se ocupa de proiectarea programelor (curriculara) sa fi participat la discutii pe teme de psihologie. La aceste cursuri ei au intalnit o gama larga de concepte, in functie de scopul cursului, de manualul utilizat, de stiinta si de experienta profesorului. Mai mult, ceea ce este invatat este legat de experienta si cunoasterea anterioara a elevilor. Ce a insemnat participarea la cursurile de psihologie a profesorilor si a operatorilor de proiectare curriculara? In mod explicit, poate nu mult. Cei care studiaza educatia nu de putine ori s-au intrebat care este utilitatea acestui curs de psihologie, dar acesta nu I-a impiedicat sa incorporeze noi idei in cadrul lor de gndire. Atunci cand studiem sau suntem de acord cu vreuna din teoriile din psihologie, chiar in procesul de acceptare si de integrare a acestor valori si de modificare a programelor si a practicilor de predare, noi in mod necesar interpretam si modificam acea teorie ca rezultat al istoriei noastre unice, al experiensei noastre si al nivelului nostru de intelegere. Noi ne construim propria persepctiva. Aceasta perspectiva va intra in alegerile noastre in timp ce indeplinim sarcina de a proiecta un curriculum.

In timp ce luam deciziile formale in vederea realizarii unui curriculum - de expemplu un ghid curricular pentru un sistem scolar, un manual pentru un curs sau o noua abordare in practica predarii matematicii - se acorda putina atentie si conceptelor din psihologie. In cele mai multe dintre cazuri se vor lua in considerare nivelul de dezvoltare al studentilor si de asemenea ce cred acestia despre natura invatarii umane si despre motivatie. Cand ne gandim sa cream un curriculum, bineinteles ca are importanta daca plecam de la premiza ca oamenii invata deoarece sunr recompensatisau pentru ca este o parte naturala, un stadiu natural al vietii. Bineinteles ca este important sa consideram faptul ca ceea ce oamenii gandesc si simt este aspectul esential in procesul de invatare sau ca doar raspunsurile "corecte" sunt cele care ne privesc.

Este parerea mea ca cele mai des folosite viziuni din scoala noastra astazi sunt cele imprumutate din abordarea behaviorista. Aceasta perspectiva se poate recunoaste mai des in gandirea curiculara destinata eductiei cu regim special. Exxista de altfel si un interes din ce in ce mai mare pentru psihologia cognitiva. Unii educatori au incercat sa planifice si sa implementeze programe corespunzatoare teoriei lui Piaget si Bruner. Sunt de asemenea ganditori de factura umanista sau fenomenologica care resping ideile riculare behavioriste si practicile curriculare de aceasta factura.

Interactiunea dintre Teoria Psihologica si Gandirea curriculara

Gandirea curriculara se relizeaza in multe ambiente, este initiata intr-o mare varietate de moduri, si implica multe si variate tipuri de participanti. Voi pune in discutie cum jerome Bruner, un psiholog cognitiv, si Carl Rogers, un reprezentant al psihologiei umaniste si fenomenologice, s-au implicat in definirea gandirii curriculare si in implementarea acesteia.

Un curriculum cognitiv

Bruner se descrie pe siine ca fiind un "intelectual ratacitor". Experimentarea, predarea si scrisul sunt modul sau de a trai. El se defineste ca fiind "rationalist, structuralist si un intuitiv".

In urma studiului dezvoltarii umanitatii, Bruner a concluzionat ca "omul nu ar fi putut face acea calatorie fara ajutorul unor unelte deja construite ale unei culturi si a limbajului creat de acesta, si ca cresterea spirituala si mentala vine la fel de mult dinspre afara spre inauntru cat si dinspre inauntru spre inafara.

Pentru Bruner, obiectul educatiei este de a "penetra in profunzimea subiectului, nu de a-l aborda in intregime. Acesta se realizeaza prin traversarea spiralata a subiectului: la inceput se face o trecere pentru a obtine un sens intuitiv al notiunii, mai apooi se trece prin acelasi domeniu pentru a-l studia mai adanc si mai complet".

Experiensele curriculare ale lui Bruner se concentreaza in jurul ideii de dezvoltarea si de testare a unui curriculum pentru studii in domeniul social, Omul; Cursul unui studiu (1965), destinat elevilor de cls IV -VI. Colegii sai de proiect, au fost "antropologi, zoologi, lingvisti, ingineri teoreticieni, artisti, designeri, echipe de filmare, profesori, copii si psihologi".

Continutul acestui curs este "natura umana si fortele care dau forma acestei umanitati". Cele trei intrebari propuse de acest curs sunt: " Ce inseamna uman fara fiinte umane? Cum au ajuns oamenii sa fie asa cum sunt? Ce poate omul sa faca mai mult in devenirea lui?". Bruner a scris:

"Noi am avut aspiratii inalte. Am sperat sa putem atinge 5 scopuri:

Sa le oferim copiilor nostri respect si incredere in forta propriei lor minti.

Sa ii invatam sa respecte si mai mult puterea gandului referitor la conditia umana, la efortul si la viata sa sociala.

Sa le oferim un set de modele cu care sa poata lucra care le poate usura munca de analiza a naturii lumii sociale in care ei traiesc si a conditiei in care omul se gaseste.

Sa le impartasim un sentiment de respect pentru capacitatile si efortul uman ca specie, de la origine, pentru potentialul sau, pentru umanitatea sa.

Sa lasam elevului impresia ca evolutia omului nu s-a incheiat inca.

Aceste scopuri sunt diferite de acelea care ar fi putut fi scrise de un behaviorist. Scopurile lui Bruner sunt cognitive si de atitudine, un behaviorist ar fi specificat performanta/ nivelul de performanta al obiectivelor, la care doreste sa se ajunga. Un fenomenologist nu ar fi inceput cu obiectivele specifice. Obiectivele lui Bruner, de fapt, nu par sa fie legate in mod exlicit de psihologie, si nici nu ar avea nevoie sa fie. Ce este implicit sunt viziunile sale psihologice despre natura fiintelor umane. Multe din aceste obiective de asemenea reflecta valorile personale ale lui Bruner si ale acelorlalti participanti la proiectul curricular. Dar pentru ca acest curs a fost realizat cu participarea larga a mai multor consultanti, ar fi imposibil pentru cineva din afara sa isi poata da seama cum au fost selectate aceste obiective. Ceea ce este important de recunoscut este ca viziunile psihologice nu au definit in intregime sau in mod direct obiectivele cursului Omul; Cursul uni Studiu.

Multi educatori sunt familiarizati mai mult sau mai putin cu acest curs, cu emotia ce I-a cuprins pe participanti, si cu faptul ca apoi a fost respins de majoritatea scolilor de stat - datorita in parte opozitiei politice a unor grupuri care considerau nepotrivita discutarea anumitor idei in scoala. Acesta respingere arata cum factori externi ca nu depind de scoala limiteaza ideile unui curriculum sau ale unei teorii de psihologie permise intr-o scoala sau alta. Bruner a scris:

" Virtutea paravan a cursului, asa cum mi-a fost aratata de un profesor, este ca pune probleme astfel incat atat profesorul cat si elevul stiu ca se afla impreuna la frontiera propriei lor gandiri, meditand adanc la natura omului. Daca nu am stiut de la inceput, acum stiu ca nu te poti adresa aceasta intrebare in scoli astazi, fara a plonja in cine-stie-ce probelema iportanta de politica a educatiei.

In timp ce viziunea despre dezvoltarea cognitiva poate fi familiara operatorilor de proiecte curriculare, acestia rareori urmeaza abordarea sa pentru dezvoltarea si implementarea unui curriculum. La analiza finala, sa proiectezi un curriculum a la Bruner, ar insemna sa schimbam in mod radical curriculumul de astazi folosiit scolile noastre. Wlwvii ar fi mai activi, mai implicati; gandirea, discutia si colectarea de informatii ar fi cele mai uzitate metode iar planurile de curriculum si materialele ar fi realizate de grupuri reprezentand numerosi experti sau membri ai uneia sau alteia din grupari. In timp ce scopul principal al lui Bruner era dezoltarea mintii, el includea si artele, care credea el, dadeau un sens viitorului omenirii. Un curriculum de acest gen implica din partea educatorilor, mai mult timp sacrificat pentru producerea materialelor pentru elevi si profesori, si o pregatire in plus pentru profesori. Bruner crede ca scoala astazi nu mai imlica si angajarea gandirii active a copiilor si astfel contribuie la crearea unei probleme legata de educatie mai degraba decat sa o rezolve.