Politica demografica a regimului stalinist in urss

POLITICA DEMOGRAFICA A REGIMULUI STALINIST IN URSS

Si regimurile comuniste din sec. XX, mai ales cel sovietic, au practicat politici demografice aberante, care au avut consecinte grave asupra populatiei tarilor respective. Dictatorul Stalin a impus o politica demografica represiva, in fapt o incercare de inginerie sociala la scara globala. In URSS, colectivizarea fortata introdusa de Stalin in anii ’30 ai sec. XX a bulversat agricultura sovietica, statul confruntandu-se timp de cativa ani consecutiv cu o foamete cumplita, care a secerat cateva milioane de vieti omenesti.

Numarul taranilor impuscati efectiv de catre regimul stalinist nu este cunoscut. Dupa estimari aproximative, circa 10 – 11 milioane de tarani au fost ucisi in inchisorile sovietice sau in lagarele de concentrare, ca opozanti si sabotori ai regimului, pentru ca s-au opus procesului de colectivizare fortata initiat de Stalin. Pentru a-i impiedica pe tarani sa emigreze la oras, s-a introdus in sistem de pasapoarte interne si orice schimbare de domiciliu fara aprobare oficiala era pedepsita cu inchisoarea.

Studiul demografic al lui Iosif Diadkin, Evaluarea mortilor nenaturale in randurile populatiei URSS in 1927-1928, care a circulat in samizdat la sfarsitul anilor ’70 subliniaza ca in perioada colectivizarii fortate a agriculturii sovietice si a „eliminarii claselor”, in anii 1927-1936, peste 10 milioane de barbati, femei si copii au murit din cauze nenaturale.

Sute de mii de tarani care s-au opus colectivizarii au fost deportati in Siberia, la fel multi dintre opozantii regimului. Multi romani basarabeni, care s-au opus comunismului dupa 1940, au fost deportati in Siberia, iar in locul lor guvernul de la Moscova a colonizat populatie ruseasca, mai ales in orase.

Procesul de industrializare a URSS s-a realizat prin utilizarea muncii celor condamnati sa traiasca in lagare de concentrare, lucrand in regim de sclavie. In 1933, peste 10 milioane de sovietici se aflau in lagare de concentrare, cele mai multe plasate in Siberia. Printre industriile care foloseau in mod regulat forta de munca gratuita pe scara larga se numarau mineritul, industria forestiera si transporturile (in special constructia de canale, cai ferate, aeroporturi si sosele). La marele canal Baltica –Marea Alba au fost folositi 300 000 de sclavi, muncitori condamnati in diverse procese politice. Se pare ca rata mortalitatii in lagarele de munca totalitara era de aproximativ 10% pe an. Nevoia de a mentine forta de munca neplatita a fost unul din motivele principale ale nenumaratelor arestari de muncitori nemembri de partid in anii 1929-1933.

Majoritatea covarsitoare a celor arestati si-au petrecut tot restul vietii in lagarele de concentrare, trudind din greu pentru proiectele megalomanice ale dictatorului sovietic. Lagarele de munca fortata, in viziunea lui Stalin, erau vazute ca „locuri de reeducare”.

In 1934, in URSS au fost arestate si executate peste un milion de persoane in cadrul primei epurari majore, in special din Moscova si Leningrad. Pana in 1937, 17-18 milioane de oameni au fost incarcerati in lagare de munca si 10 milioane dintre acestia au murit acolo. In anii 1936-1938, in jur de 10% din vasta populatie a Rusiei a trecut prin masinaria penitenciara a lui Stalin.

Biserici, hoteluri, pana si bai publice au fost transformate in temnite si au mai fost construite alte zeci. In cadrul acestor stabilimente, tortura era folosita pe scara larga. Barbati si femei erau mutilati, li se scoteau ochii, le erau perforate timpanele, erau bagati in „cutii cu cuie” si alte mecanisme diabolice. Victimele erau adesea torturate in fata familiilor lor.

In 1940, ocuparea statelor baltice (Lituania, Letonia si Estonia) precum si a Basarabiei si a Bucovinei de Nord a avut drept consecinta deportarea a 2 milioane de oameni, dintre care majoritatea au murit. In 1941, alaturi de grupuri de germani si cehi, au fost deportati 3 milioane de tatari din Crimeea, dintre care 1 milion au fost executate.