Descoperirea Galeriei uriasilor din Muntii Bucegi

Nu pun mana in foc pentru autenticitatea acestei descoperiri, dar pentru ca despre incaperi uriase din Muntii Carpati construite artificial unde aveau loc procesiuni religioase auzisem si din alte surse, am pus la dispozitia celor care nu au citit inca cartea lui Radu Cinamar, "Viitor cu cap de mort", ultimile pagini din aceasta lucrare referitoare la descoperirea de catre satelitii de spionaj americani a unei incaperi sapate in munte ce adaposteste istoria oamenirii de la inceputuri pana in anii 500 D.H., precum si alte vestigii ale unei civilizatii de mult apuse, dar ce-i mai important, tunele care ar fac legatura cu Egiptul, Irakul si Tibetul.

MAREA DESCOPERIRE

Dupa acea intalnire cu Cezar mintea mea era mai mereu preocupata de misterul structurii identificate in interiorul Muntilor Bucegi. Doream foarte mult sa iau si eu parte la toate operatiunile preliminare si la momentul patrunderii in marele tunel, dar realizam ca aceasta nu era posibil. Trebuia sa ma multumesc doar cu sansa de a avea acces pentru un timp scurt la locul marii descoperiri, in eventualitatea ca lucrurile nu se complicau pana atunci. Timp de o luna si jumatate de la convorbirea pe care am avut-o cu Cezar am asteptat febril un semn de la el. imi faceam in minte tot felul de scenarii, imi imaginam diferite posibilitati si, practic, fiecare clipa devenise pentru mine o dorinta intensa de a ajunge si eu in acel loc din munti. Aveam o incredere desavarsita in Cezar si stiam ca va face tot posibilul pentru a-mi facilita intrarea in "perimetrul principal" al zonei. Nu ignoram nici faptul ca tensiunea acelei perioade trebuie sa fi fost enorma pe umerii lui si ai generalului Obadea, datorita jocului de culise foarte complicat care trebuia mentinut intr-un fin echilibru. Ceea ce se petrecea atunci in munti constituia cu adevarat o situatie exceptionala, a carei importanta viza nu numai siguranta nationala ci chiar situatia intregii omeniri, daca luam in consideratie interesul enorm pe care il manifesta in acea directie elita mondiala a masonilor.

Operatiunile de la fata locului si planul pe care il concepuse Cezar erau ingreunate si de faptul ca, in paralel, era necesara inselarea vigilentei lui senior Massini si a celorlalti venerabili din elita. La toate acestea se adauga presiunea exercitata de pericolul ca informatia sa ajunga la structurile de varf ale statului, intr-un astfel de caz, era putin probabil ca situatia sa mai poata fi controlata cu eficienta. Planul lui Cezar includea informarea conducerii politice a statului la un moment de timp bine definit.



Baza secreta din munti

Clipa mult asteptata a sosit putin dupa mijlocul lunii august, intr-o dimineata insorita am fost contactat prin filiera obisnuita, dar curand aveam sa realizez ca masurile de precautie erau de acea data mult mai severe. Nu voi intra in amanunte, care oricum nu intereseaza prea mult. Putin dupa pranz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele muntilor, de unde am fost preluat cu elicopterul Departamentului Zero, fiind insotit de doi militari cu uniforma speciala, care erau inarmati, inca de la Bucuresti, dupa consemnele stiute, nici unul dintre cei care ma escortau nu a rostit o vorba. Schimbarile de vehicul si de paza erau insotite doar de ordine scurte, la obiect, intreaga actiune se dovedea a fi rapida si precisa. Desi cunosteam prea bine aspectele implicate si motivele pentru care era necesara asigurarea unei maxime securitati, marturisesc totusi ca eram putin contrariat de strictetea masurilor de siguranta care erau luate, consi-derandu-le exagerate. Mi-am dat insa repede seama ca nu eram aproape deloc in masura sa apreciez la adevarata ei valoare intreaga operatiune si ca trebuia sa ma consider un tip foarte norocos pentru ca mi se oferea nesperata sansa de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai importanta descoperire din timpurile moderne. Faptul ca am fost chemat de Cezar si ca masurile de securitate erau extraordinare imi oferea certitudinea ca, intr-adevar, acolo fusese descoperit ceva de o importanta colosala. Reflectam la faptul ca, in timp ce imensa majoritate a oamenilor isi duceau traiul zilnic, de multe ori intr-un mod cat se poate de banal, aceasta descoperire ar fi putut sa transforme radical conceptiile tuturor intr-o perioada foarte scurta de timp. Zambeam amar la gandul ca, in conjunctura mondiala prezenta, parerea mea era probabil mult prea idealista. Pentru a determina o transformare de proportii care sa implice o justa analiza si intelegere atat a trecutului umanitatii cat si a semnificatiei profunde a vietii, este nevoie de o abila diplomatie, de inteligenta si de virtuti nobile pentru a te "strecura" printre numeroasele piedici de natura mentala, psihica sau chiar materiala care inca domina masele de oameni.

Cufundat in aceste ganduri aproape ca nu am observat coborarea elicopterului, care se apropia de noua baza ce fusese construita in munti. Reflectiile mele s-au evaporat ca prin farmec la vederea ansamblului care se afla la cativa zeci de metri sub mine. Desi eram oarecum familiarizat cu operatiunile de tactica militara si cu tehnica folosita in astfel de ocazii, totusi ceea ce puteam sa vad atunci intrecea cu mult orice inchipuire. In primul rand am realizat prezenta masiva a fortelor americane datorita numarului mare de vehicule de teren care le sunt caracteristice si a unor ansambluri masive , ascunse sub niste prelate uriase pe care se vedea desenat steagul SUA. Puteam, de asemenea, sa observ singurul drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin padure, precum si cele doua centuri de securitate militara a accesului in baza; ele apareau ca un fel de hotare late, formand fiecare aproape un cerc complet injurul unei intrari mari in peretele stancos al muntelui, intre cele doua centuri concentrice de securitate exista un parc de camioane militare, cateva autovehicule de teren, precum si doua trei vehicule a caror forma si scop nu le-am putut identifica pe loc. Am estimat ca de-a lungul celor doua centuri erau plasati aproximativ doua sute de militari. Cei de pe centura inte-riora purtau o uniforma speciala, de culoare neagra, iar militarii de pe centura exterioara purtau uniforma obisnuita. Fiecare dintre acestia avea arma automata, iar distanta dintre ei era de doar cativa metri. Am vazut ca baracile soldatilor erau plasate intre cele doua hotare, iar cele ale echipei speciale se aflau imediat in spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble si masive in dreptul fiecarei centuri, cu dublu pichet de control de fiecare parte a lui. Am apreciat distanta intre cele doua centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare ca activitatea era frenetica, deoarece observam un du-te-vino continuu intre cele doua comandamente, dar mai ales in interiorul perimetrului-focar, pana la peretele care fusese taiat in munte.

Observatiile mele generale au fost intrerupte de aterizarea elicopterului pe un loc amenajat in interiorul perimetrului principal, dupa a doua centura de securitate. Am coborat si imediat am fost incadrat de doi militari , care de aceasta data erau americani. Ne-am deplasat doar vreo douazeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa speciala fiind in fata, iar americanii in spatele meu. Mi s-a spus sa ma opresc si am ramas acolo in picioare, toti cinci, cam o ora; in mod evident, asteptau ordinul de preluare a mea.

Abia atunci am inceput sa realizez cu adevarat proportiile operatiunii care se desfasura in zona si sa intuiesc importanta ei exceptionala. Initial am fost mirat de "tratamentul" la care eram supus; nu pentru ca m-as fi simtit jignit, ci mai ales pentru strictetea aproape incredibila cu care se desfasurau actiunile in cadrul bazei, ii priveam pe cei patru care ma incadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din pozitia in care se aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit si aproape ca nici nu au clipit timp de o ora, cat am asteptat acolo. Complet impasibili, imi dadeau mai mult impresia unor roboti, decat a unor fapturi umane. Neavand incotro, am ramas si eu aproape nemiscat intre ei, indoindu-ma doar din cand in cand pentru a nu amorti. Am incercat sa aflu motivul asteptarii noastre, precum si alte amanunte, dar era ca si cum as fi vorbit la patru stalpi de beton. Am inteles atunci ca ordinele erau extrem de severe si stricte si nu am mai pus alte intrebari, asteptand resemnat venirea lui Cezar.

Cu toate ca era relativ obositor sa raman in picioare un timp destul de indelungat in acelasi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atentie ceea ce se afla in jurul meu. Emotia de care fusesem cuprins inca de la plecarea din Bucuresti se amplificase si mai mult. Ma aflam, practic, la mai putin de o sula de metri de tinta viselor si presupunerilor mele, de o fenomenala descoperire care astepta poate de zeci de mii de ani sa fie revelata. Fiorul necunoscutului care plutea in aer cuprindea parca intreaga baza, insufland in mod tainic fiecarei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatica focalizare interioara.

In fata mea, putin lateral dreapta de la locul in care ma aflam, se deschidea in munte gura larga a unui tunel. Puteam sa vad sistemul modern de iluminare care fusese montat la intrare si care continua in interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul in care ma aflam si prezenta unui mare cort de campanie si a doua constructii modulare ultramoderne, in forma de emisfera, imi bloca perspectiva, in aceeasi zona principala in care ma aflam existau mai multe jeep-uri si vehicule americane, iar in marginea din stanga mea erau doua ansambluri uriase, acoperite fiecare cu cate o prelata, care dupa forma sugerau ca adaposteau lazi uriase, al carui continut nu il cunosteam. Gura tunelului era blocata de o bariera lata din metal, fiind pazita de o parte si de alta de doi militari americani; uniforma lor sugera ca faceau parte din trupele de elita ale puscasilor marini.

Insa ceea ce mi-a atras indeosebi privirea era uriasul hangar sapat in piatra muntelui, care se afla in dreapta tunelului pazit. Era imens, masurand cam zece metri inaltime si, din cate am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adancime. Era perfect realizat, cu peretii finisati si bolta curbata in mod impecabil. M-am intrebat ce tehnologie au folosit daca au reusit sa construiasca tot ceea ce vedeam in aproximativ o luna. Ulterior aveam sa aflu cu stupoare ca realizarea forajului in cazul hangarului nu durase decat o singura zi.
In interiorul halei erau stivuite multe lazi pe o parte, iar pe cealalta parte se aflau trei constructii speciale, ca niste camere lungi al caror scop, cred, nu putea fi decat cel de analiza si cercetare. De altfel, in interiorul hangarului era o relativa agitatie, deoarece puteam sa observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieseau grabite din acele mini-laboratoare, purtand in maini diferite obiecte sau hartii. Atat pe culoarul din mijloc al hangarului, cat si afara, aproape de gura tunelului, am vazut mai multe vehicule mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa in interior. Nici tunelul si nici hangarul nu erau prevazute cu usi culisante, probabil datorita complicatiilor constructive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totusi, in partea de sus, un sistem mecanic de "perdea", confectionat dintr-un material semitransparent, care nu era lasat decat pe un sfert din inaltimea intrarii. Sistemul de iluminat era impecabil si am observat doua mari generatoare care functionau undeva mai jos, pe coasta muntelui, intre cele doua centuri de securitate si control. La o oarecare departare de marele cort de campanie, in stanga mea, se afla un sir de baraci moderne iar in spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranta reprezentau adaposturile de noapte pentru personalul de cercetare si pentru militari. Nu am observat insa nimic care sa semene a loc in care se pregateste hrana; concluzia mea a fost ca aceasta este adusa zilnic cu un camion, probabil cu o paza foarte severa. Ulterior aveam sa aflu ca bucataria fusese amenajata cativa kilometri mai la vale si ca, intr-adevar, un grup de militari din echipa speciala a DZ facea zilnic drumul cu un camion, aducand hrana pentru cei din baza. Aceasta solutie a fost preferata pentru a reduce si mai mult activitatea periferica a personalului si pentru a micsora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servita separat de fiecare grupa de militari, la baracile lor. In perimetrul-focar ea era servita in cortul mare de campanie, atat pen- tru militarii romani si americani, cat si pentru echipele de cercetatori. Am aflat ca americanii venisera cu alimente proprii si cu bucatarii lor, insa acestia fusesera trimisi la un loc cu cei romani, in bucataria de la poalele muntelui.

Cele doua constructii semisferice erau resedintele staff-ului roman si, respectiv, al celui american. Cezar mi-a dezvaluit ulterior ca in una dintre acestea, care era mai mica, locuia el si generalul Obadea, iar in cealalta se aflau doi generali de la Pentagon si un consilier pe probleme de securitate nationala de la Washington. Aceste cladiri extraordinar de ergonomice semanau mai mult cu cladirile unor statii de cercetare de pe alte planete si lasau o impresie foarte placuta, de comfort si mare siguranta. Materialul din care erau facute avea culoarea alba si era delimitat in suprafete hexagonale, iar in apropierea varfului exista o banda lata dintr-un material de culoare albastru inchis. Pe aceasta banda erau dispuse un fel de leduri luminoase uriase, despre care mi s-a spus ca, atunci cand luminau noaptea, creau o atmosfera calma si deosebit de frumoasa.

Am urmarit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoana se misca rapid si dadea senzatia ca stie cu precizie ce are de facut. Din cand in cand venea sau pleca un jeep, ori militarii descarcau ceva din lazile de sub prelata. Din pacate, distanta si obstacolele nu mi-au permis sa observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totusi mirat de prezenta relativ masiva a americanilor, deoarece Cezar ma lasase sa inteleg ca va fi doar o echipa care sa manuiasca dispozitivul de forare cu plasma.

Chiar in momentele in care faceam diferite supozitii cu privire la acest aspect, am remarcat faptul ca unul dintre militarii romani, care se afla in fata mea a dus o mana la urechea dreapta, a ascultat cu atentie si apoi a rostit repede cateva cuvinte. Imediat dupa aceea ne-am indreptat spre gura intunecata a tunelului, care pe masura ce ma apropiam imi parea tot mai mare si mai amenintatoare.

Ne-am oprit in aceeasi formatie langa una dintre cele doua constructii semisferice, la doar cativa metri in laterala tunelului. Inima a inceput sa-mi bata cu putere; dincolo de bariera lata, pazita de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe planeta. Ce se petrecuse in intervalul de o luna si jumatate de la ultima discutie pe care am avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit in acea zona a muntelui? Am observat atunci ca prin fata tunelului si in interiorul lui, pe o fasie lata de aproximativ doi metri exista o banda de cauciuc canelat, pe care erau insiruite cateva vehicule electrice de productie americana. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de instalatiile cu neon plasate pe tavan si pe peretii laterali, insa tunelul se curba spre stanga dupa doar zece metri, astfel ca nu puteam sa observ mai mult.

Atunci a aparut Cezar. Venea din interiorul coridorului, conducand un vehicul electric. Langa el se afla un barbat in varsta, carunt, dar cu un chip avand trasaturi ferme, pline de hotarare. Amandoi erau seriosi si tacuti. Cezar a coborat langa mine si abia atunci cei patru militari s-au retras discret, dupa ce au salutat. Am facut cunostinta cu generalul Obadea, care m-a privit patrunzator cateva clipe; mi-a strans mana cu putere si dupa ce am schimbat cateva amabilitati s-a retras in constructia semisferica. Era evident pentru mine ca generalul stia totul de la Cezar in ceea ce ma privea si ca isi daduse con- simtamantul sa fiu adus in acel loc. Probabil ca aceasta miscare facea parte din planul lor de demascare a actiunilor masonice si au considerat ca este necesar sa fiu si eu in acel loc. Chiar daca ma simteam doar o rotita in acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte si intrigi, eram foarte bucuros ca aveam acea sansa extraordinara si eram hotarat sa ma achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.

Marea Galerie

- Situatia este destul de critica, a spus Cezar preocupat. Relatia cu senior Massini a devenit incordata, insa ceea ce este mai grav e ca totul s-a aflat la varfurile puterii de stat. Ne asteptam la asta, dar in nici un caz atat de repede. Intentia noastra era sa prezentam datele problemei la un moment din viitor, care trebuia sa fie mult mai prielnic. Acum lucrurile sunt foarte tensionate, atat pe plan intern, cat si pe cel extern. Nu cunosti multe din cate s-au petrecut in ultima luna. Vino, am sa-ti rezum principalele elemente in timp ce vom merge prin tunel, zise el indreptandu-se spre intrare.

In felul acesta castigam timp; nu am luat un vehicul electric, tocmai pentru ca Cezar sa poata sa-mi relateze pe scurt felul in care au decurs evenimentele, in plus, aveam posibilitatea sa privesc totul indeaproape si cu mai multa atentie.

Tunelul era "pavat" cu o folie groasa de cauciuc. De o parte si de alta a acesteia, pana la perefii de piatra ai muntelui era doar stanca. La intrare si inca pe o lungime de cativa metri dupa aceea erau infiltratii de apa, insa dupa ce tunelul cotea lin spre stanga, la aproximativ zece metri de la intrare, totul devenea perfect uscat. Eram uluit de exactitatea forarii si mai ales de finisarea peretilor din piatra, care aproape ca pareau slefuiti. Lumina alba scotea in evidenta intr-un mod splendid culorile variate ale diferitelor formatiuni geologice, luminand discret interiorul tunelului intr-un ireal joc de sclipiri si umbre. Zgomotul pasilor nostri era inabusit de covorul de cauciuc, iar in galerie domnea o atmosfera enigmatica dar foarte incitanta pentru mine. Era cam rece pentru felul in care ma imbracasem, insa Cezar mi-a spus ca aceasta situatie nu va dura prea mult.
- Masina a forat la inceput dupa o ciudata deviatie a campului magnetic. La scurt timp, insa, am realizat eroarea, astfel ca s-a procedat la corectia traiectoriei. Uite, chiar aici, spuse Cezar, oprindu-se in curba spre stanga a tunelului.

M-am oprit si eu, admirand modul elegant de racordare a galeriei. Dupa curba, aceasta se intindea perfect dreapta cale de vreo cincizeci de metri intr-un fel foarte asemanator cu un tunel de metrou, desi era poate ceva mai lata. La capatul acestei distante, in inima muntelui am vazut ceva ce semana cu o poarta imensa, care parca se deplasase prin culisare spre stanga, ocupand acum mai putin de un sfert din latimea galeriei. Acolo se aflau, de asemenea, doi militari inarmati, iar locul era foarte bine luminat pe toata circumferinta tunelului. Exista si o ghereta moderna, ingusta dar destul de lunga pe partea dreapta, imediat inainte de marea intrare intr-o alta galerie pe care deja o puteam vedea; aceasta intrare era strajuita de usa enorma care culisase. Am stiut atunci ca acela era inceputul aventurii, al marii descoperiri care fusese facuta. Mi-am adus aminte de schita pe care o desenase Cezar la ultima noastra intalnire si am realizat ca ea corespundea realitatii pe care o vedeam atunci, cel putin in ceea ce privea plasarea misterioasei galerii in munte.
- Am fost uluit de tehnologia pe care o aveau la dispozitie americanii, imi spuse Cezar. Masina de forat cu plasma nu are dimensiuni mari, dar necesita un echipament special pentru cei care se afla in preajma ei si a locului forat. Este ceva asemanator cu echipamentul de anti-radiatie atomica. Eu insumi am imbracat un astfel de costum special si am urmarit forarea de foarte de aproape. Spectacolul care ti se infatiseaza atunci in spatele lentilelor care contin o substanta sofisticata de protectie este aproape incredibil. Ai senzatia ca piatra realmente se "topeste" sub actiunea jetului de plasma, dar de fapt roca este facuta foarte maleabila, pana in apropiere de punctul de curgere si este imediat modelata circular de presiunea exercitata de campul magnetic rotitor care directioneaza totodata si jetul plasmatic. Nu exista deloc praf iar resturile sunt chiar neglijabile. Viteza de patrundere este colosala pentru o astfel de lucrare; distanta de la intrare si pana la cei doi militari pe care ii vezi acolo a fost parcursa in doar cinci ore. in urma totul ramane ca si cum a fost slefuit si foarte curat, astfel incat covorul de cauciuc si instalatiile erau deja pregatite la gura tunelului inainte ca masina de forat sa fie scoasa afara.

In timp ce ne indreptam spre galeria cea mare, Cezar mi-a relatat faptul ca, initial au forat intr-o alta zona a muntelui, pentru a urmari sa ocoleasca bariera energetica de la intrarea in tunelul principal din interiorul muntelui. Au ales o locatie mai sus, pe coasta, la aproximativ trei sute de metri de zona in care fusese stabilita baza si au forat cateva zile, deoarece distanta pana la tunel era mult mai mare, iar patrunderea nu era in plan orizontal, ceea ce ingreuna mult procedurile tehnice. Pana la urma au ajuns la peretele tunelului, insa orice efort de a-1 strapunge a fost zadarnic. Nu ceda nici la jetul de plasma, nici la campul magnetic si nici la dintii frezelor. Au fost nevoiti sa abandoneze acea varianta si sa astupe intrarea in galeria pe care tocmai o forasera. S-a revenit deci la punctul initial si s-a inceput strapungerea plana a peretului de roca, pana cand au ajuns la bariera de energie.

- Forajul era urmarit in fiecare clipa pe monitoarele de control si era corelat cu distanta pana la zona energetica. Cu cativa metri inainte de aceasta am dat de inceputul galeriei pe care o vezi acum, astfel incat tot ceea ce aveam de facut era sa racordam cele doua tunele, mi-a explicat Cezar.

Intre timp am ajuns in fata intrarii care era pazita de cei doi militari din fortele speciale. Dupa uniforma si insemnele de pe ea, unul era roman, iar celalalt american. Militarii 1-au salutat pe Cezar, care s-a indreptat cativa metri in dreapta, spre ghereta. Americanul a intrat inauntru, unde probabil avea un pupitru de comanda, caci dintr-o nisa a constructiei a aparut imediat un brat lung din metal cu un dispozitiv complicat la capat. Bratul era articulat; Cezar 1-a ridicat la nivelul ochiului si dupa cateva secunde s-a auzit un sunet scurt de acces.

- Au fost luate toate masurile de prevedere, imi zise el, revenind langa mine. Amprenta irisului meu a fost analizata si stocata ca o informatie-cod. Sistemul de securitate nu reactioneaza decat la citirea cu o raza laser a irisului meu sau al generalului Obadea. Acum, de pilda, a fost dezactivat sistemul de senzori cu laser, foarte complicat, care a fost montat exact aici, la intrare. Este invizibil, iar daca am fi trecut direct ar fi declansat in mod automat alarma in baza. Noi am refuzat amprentarea iridologica a generalilor americani si am insistat ca accesul in Marea Galerie sa ne apartina in exclusivitate. De aici au inceput, de fapt, primele probleme, zise el ganditor.

Am observat ca ghereta avea o prelungire dincolo de poarta, in Marea Galerie, din care iesea de asemenea un dispozitiv laser de citire a irisului. Cezar mi-a explicat ca acela era pentru revenirea din Marea Galerie. Am aflat de asemenea ca el putea anula sistemul de securitate prin aplicarea, simultan cu citirea irisului, a palmei si a degetelor de la mana lui dreapta intr-un locas special. Metoda era folosita atunci cand trebuiau sa se efectueze transporturi masive prin Marea Galerie.

Cezar a mers cativa metri mai in spate si a inceput sa-mi explice:
- Barajul energetic actiona aproximativ in aceasta zona. Este, practic, o proiectie energetica, dar nu ne-am putut da seama cum a fost realizata. Nu putem intelege, de asemenea, cum a fost posibil ca acel baraj energetic sa subziste continuu, timp de milenii in sir. Nu cunoastem sursa care il alimenteaza si nici modalitatea tehnologica prin care este realizat acest lucru. Practic, cu exceptia faptului ca am reusit sa patrundem dincolo de el, nu ne-am lamurit in nici o alta privinta, insa depasirea lui a implicat un fapt tragic.
Ma aflam in spatele lui Cezar, privind tavanul galeriei, acolo unde se realizase racordul cu marele tunel. De fapt, mai intai erau cativa metri de galerie in roca muntelui, la un diametru mai mare decat galeria sapata de dispozitivul american cu plasma; pe aceasta portiune peretii nu erau finisati, ci neregulati, cu multe colturi, in plus, aceasta zona a galeriei, care avea aproximativ sase metri in lungime, nu era circulara ci avea sectiunea patrata. Racordul celor doua galerii s-a facut doar la nivelul solului, care a fost nivelat intr-o usoara panta descendenta, dinspre galeria noastra catre galeria antica, de dimensiuni mai mari. Diferenta de nivel era cam de un metru si puteam sa o observ foarte bine in zona tavanului, la imbinarea dintre cele doua tuneluri. Forarea a fost aproape concentrica cu galeria antica, insa nimeni nu putea sa explice cum a fost posibil ca acest tunel sa inceapa brusc, din interiorul muntelui. Ea era in mod evident o lucrare artificiala. Posibilitatea ca intrarea sa fi fost acoperita pe o distanta de aproximativ saizeci de metri nu era credibila, deoarece structura masiva din piatra era identica cu cea a rocilor din jur.

L-am intrebat pe Cezar ce s-a petrecut cand au ajuns la bariera energetica.
- In acel moment discutam impreuna cu generalul Obadea si cu generalii de la Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anuntati ca s-a realizat strapungerea si unificarea celor doua galerii. Pana sa sosim si noi, militarii incepusera deja sa retraga dispozitivul de plasma din galerie. Cei trei din prima echipa de interventie speciala a Departamentului s-au strecurat inauntru pentru a vedea conditiile din noua galerie. Aceasta a fost o mare greseala, deoarece au ignorat protocolul de actiune. Au sarit treapta de nivel de un metru intre cele doua galerii si au inceput sa cerceteze zona de aproximativ patru metri pe care stiau ca o au la dispozitie pana la bariera de energie, care era invizibila. Din pacate nimeni nu a putut sa explice cum s-au petrecut lucrurile. Probabil ca cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece cateva clipe mai tarziu s-a auzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am gasit prabusiti la baza inferioara a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca si cum ar fi fost delimitate de marginea precisa a unui perete. Toti trei erau morti. Medicii au declarat moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panica, desi noi ne-am straduit sa aplanam incidentul. Dupa cum aveam sa-mi dau seama imediat, panica era determinata mai mult in randul staff-ului american si se datora faptului ca temerile initiale ale membrilor sai incepeau sa se adevereasca, intr-adevar, in acel moment nu aveam practic nici o cale de acces in galeria antica. Forarea laterala esuase datorita materialului necunoscut care rezista la orice tentativa de strapungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.

Venerabilul Massini era si el prezent acolo si mi-a cerut parerea, in acea perioada, detasamentul de comando american inca nu venise. Erau doar specialistii cu dispozitivul de forare, o echipa de cercetatori si reprezentantii lui senior Massini, care sunt si acum: doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential. Totusi, nu sunt atat de sigur ca presedintele SUA fusese anuntat de aceasta operatiune. Era evident o problema interna, de culise, din care ei doreau sa traga cat mai multe avantaje. Venerabilul stia mai multe despre originea acestei descoperiri si, dupa cum mi-am dat seama, el avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare, in care vom ajunge peste putin timp. Nerabdarea masonului era retinuta, dar ferma, in acel moment as fi putut sa dispun indepartarea lor din zona aceasta, dar nu as fi rezolvat nimic, decat ca as fi complicat foarte mult lucrurile. Influenta lui senior Massini ar fi condus in cele din urma chiar la inlocuirea mea si a generalului Obadea de la conducerea unei operatiuni care inca nu fusese adusa la cunostinta puterii politice. Aveam, desigur, toate justificarile si circumstantele atenuante, dar era bine ca informarea sa vina de la noi si nu de la cei straini. Un element cu totul neprevazut a modificat insa radical situatia, indreptand-o pe o panta foarte tensionata si periculoasa, care exista si in prezent. Sper, totusi, ca aceste tensiuni sa nu escaladeze dincolo de un anumit punct, pentru ca atunci va fi dificil de spus ce se poate intampla.

Cezar veni mai aproape de imensa poarta din piatra,care strajuia intrarea in Marea Galerie. Se apropie de peretele din stanga al tunelului, in partea in care culisase poarta, si imi spuse :
- Acum te afli chiar in zona barierei energetice, atunci cand este activata. Vezi ceva pe peretele de langa mine?
M-am uitat cu atentie si am observat in roca denivelata o portiune destul de mare, de forma patrata cu latura de circa douazeci de centimetri, perfect finisata, care parea incrustata in peretele muntelui. Pe ea era trasata cu precizie forma unui triunghi echilateral cu varful in sus.

- Aceasta este "cheia" pe care ne-au lasat-o cei care au construit acest ansamblu. Fara ea am fi fost complet neputinciosi. Dupa moartea celor trei militari am venit exact unde te afli tu acum si am cercetat atent locul cu privirea, observand acest patrat de piatra foarte bine slefuit pe care este reprezentat simbolul triunghiular. Atunci, insa, galeria era blocata de poarta uriasa pe care o vezi aici. Problema era ca eu ma aflam foarte aproape de barajul energetic, care se gasea cam la doi metri in fata portii, adica acolo unde esti tu acum. Dupa cum vezi, patratul slefuit care este incastrat in roca muntelui se afla intre imensa poarta de piatra si bariera energetica. Cum era si firesc, presupuneam ca functia lui era aceea de a comanda deschiderea portii. Dar cum sa ajung la el daca drumul era barat de zidul invizibil de energie?

II priveam descumpanit pe Cezar. Cei doi militari intrasera de mult in ghereta, lasandu-ne singuri la intrarea in misteriosul coridor antic. Eram profund marcat de emotia aflarii unor secrete vechi de mii si mii de ani care mi se revelau acum in mod gradat. Datorita surescitarii, corpul imi parea mai usor iar cuvintele lui Cezar imi ajungeau oarecum estompat la urechi. Cu toate acestea, dobandisem o luciditate extraordinara si intelegeam totul foarte repede, in mod intuitiv.

- Era o problema de frecventa de vibratie, am spus eu, mirandu-ma de calmul cu care am rostit acele cuvinte. Cezar ma privi cu surprindere.
- Exact, mi-a confirmat el. Cautand o rezolvare, am inchis atunci ochii si m-am focalizat asupra barajului energetic. Dupa putin timp am simtit ca de fapt acesta era "viu", dar intr-un mod foarte special, pe care nu-1 puteam explica celor de fata. Doar venerabilul cred ca ar fi putut intelege, dar el era chiar cel caruia nu doream sa-i dezvalui nimic din tainele pe care le aflam.

Am simtit ca intre mine si energia barajului exista o anumita "compatibilitate", ceva in genul unei simpatii reciproce si ca testul "vibratiei personale" il trecusem cu succes. Nu m-am putut opri, totusi, sa ma intreb ce grad exceptional de dezvoltare tehnologica si spirituala au avut cei care stabilisera acest veritabil "prag" de verificare energetica pe care stiinta actuala nici macar nu il poate concepe, nicicum sa-1 realizeze practic. Apoi am luat de jos cateva resturi de roca si le-am aruncat spre peretele invizibil de energie. Imediat ce piatra atingea barajul energetic, se transforma intr-o pulbere fina care cadea la sol, formand o linie dreapta. Am cerut sa mi se aduca si alte obiecte din metal, plastic, lemn sau piele. Concluzia era clara: tot ceea ce era alcatuit din substanta amorfa era prefacut instantaneau in pulbere si tot ceea ce reprezenta materie organica era respins, daca nu avea o anumita frecventa inalta de vibratie individuala. Am trimis pulberile la laborator pentru analiza si apoi am atins usor cu mana suprafata invizibila a barierei de energie. Am simtit doar niste fine furnicaturi pe piele, care erau foarte placute, astfel incat am inaintat cu tot trupul, trecand in partea cealalta a peretelui energetic. Grosimea acestuia am apreciat-o la cel mult un centimetru.

Priveam acum fetele uluite ale oficialilor americani si ai celor cativa membri din echipa mea, care se aflau in partea cealalta a barajului de energie. M-am apropiat de perete si am apasat pe triunghiul de pe patratul de roca perfect slefuita pe care il vezi aici. De fapt nu a fost nevoie decat sa-1 ating, deoarece el nu are joc, nu se deplaseaza; doar suprafata lui este delimitata in perete. Poarta de piatra, din care tu vezi acum doar o mica parte, a inceput imediat sa culiseze lin si aproape fara zgomot spre stanga si s-a oprit in pozitia pe care o are in prezent. Acela a fost momentul cand am vazut cu totii, pentru prima data, Marea Galerie. A fost un moment de incarcatura emotionala deosebita, in primul rand am fost socati de faptul ca ea era luminata, asa cum o vezi tu acum, fara sa contina totusi nici o sursa de lumina, cel putin dintre cele conventionale pe care noi le cunoastem.

Cezar facu o scurta pauza. Eu priveam stupefiat in interiorul Marii Galerii si abia atunci mi-am dat seama ca in ea nu exista nici o sursa de iluminat. Prea absorbit de cele ce imi relata Cezar si de propriile mele observatii ale zonei de fuziune dintre cele doua tuneluri, mi-am inchipuit ca lumina din Marea Galerie provenea, de asemenea, de la instalatiile de iluminare care probabil fusesera montate de-a lungul ei, asa cum era cazul tunelului forat de curand. Abia acum realizam insa, uluit, ca acea lumina parca ca nu avea nici o sursa, desi eram tentat sa spun ca ea provenea din materialul extraordinar care invelea peretii galeriei. Aceasta lumina era mai putin intensa decat cea din galeria noastra, dar era foarte placuta, inducand o evidenta stare de relaxare si detensionare fizica si psihica.

- Apoi a fost acest sentiment complex si foarte profund pe care (i-1 provoaca marimea coridorului, culoarea si modelul materialului din care el este alcatuit, a continuat Cezar sa vorbeasca. Cu greu ii vezi capatul de aici, insa iti spun ca tunelul coteste brusc catre dreapta, cam dupa trei sute de metri. Te vei convinge imediat si singur. Sa revin insa la barajul energetic.

Am atins din nou triunghiul slefuit, iar poarta a alunecat la loc, inchizand accesul spre Marea Galerie. Abia dupa ce am deschis din nou poarta , trecand prin zona barajului de energie, mi-am dat seama ca el era anulat. Deci comanda unica indeparta obstacolul energetic si totodata deschidea si poarta din piatra care bloca accesul spre Marea Galerie. Ulterior, am facut mai multe experimente, mai ales dupa ce am delimitat cu precizie zona de actiune energetica a barajului. Generalul Obadea a venit si a atins cu buricul unui singur deget suprafata invizibila a barierei energetice dar, desi nu a patit nimic grav, totusi el a fost cuprins de ameteala si de o vaga senzatie de greata. Consilierul prezidential american a fost insa izbit cu violenta la pamant, desi contactul intre piele si zidul energetic nu a fost decat unul foarte fin. Si-a revenit din lesin mai tarziu, sub ingrijirile medicului. Dupa aceea nimeni nu a mai dorit sa incerce sa strabata zidul energetic. Probabil ca cei trei militari care au murit au avut un contact simultan pe o suprafata mult mai mare, care le-a fost fatal.

Problema este ca nici in spatele acestei bariere invizibile, adica intre poarta inchisa si zidul energetic, cei care nu il pot traversa nu pot ramane prea mult timp. Am facut probe cu cativa militari si, dupa ce am inchis poarta si sistemul energetic, acestia mi-au spus ca simt o senzatie de sufocare care in timp devine din ce in ce mai acuta. Am fost deci nevoiti sa lasam deschis atat barajul energetic cat si poarta de acces, dar dupa cum ai vazut am plasat doi oameni de paza si am recurs la sistemul de alarma care previne astfel orice intrare neautorizata in Marea Galerie. Sistemul cu identificarea irisului se reseteaza dupa cinci secunde de la anularea lui, care sunt suficiente pentru a traversa linia de intrare in galerie, dincolo de sistemul culisant al portii. Vino langa mine, vreau sa-ti arat cum functioneaza poarta.

Cezar a atins usor patratul din piatra slefuita. Imensa poarta, care avea o grosime cam de treizeci de centimetri si inaltimea cat cea a Marii Galerii, adica peste sase metri, se deplasa foarte silentios, gratie unui sistem de angrenare pe care nu puteam sa-1 identific. Cand poarta a inchis complet intrarea am putut sa remarc ca era perfect slefuita, insa fara nici o inscriptie pe suprafata ei; era doar un perete imens de roca aproape lucioasa, cantarind probabil mai mult de douazeci de tone. Ce anume il facea, totusi, sa se miste atat de usor si delicat? Tocmai cand cautam raspunsul la aceasta intrebare cercetand cu atentie marginea inferioara, am simtit ca incep sa respir cu greutate si ca ma cuprinde o vaga ameteala. Cezar, care ma urmarea cu atentie, deschise din nou poarta si efectul disparu la fel de brusc precum aparuse. El imi citi din ochi intrebarea.

- Nu stiu ce anume declanseaza acest efect specific. Probabil este un gen de actiune interactiva intre suprafata portii, atunci cand aceasta este inchisa si bariera de energie, care afecteaza corespunzator orice organism viu din acest spatiu intermediar. Nu am reusit sa descifram nici taina deplasarii portii, care este gigantica. Daca privesti cu atentie, constati ca atunci cand se deplaseaza spre dreapta, ea impinge aceasta dala de piatra care acopera spatiul pe grosimea portii. Cand culiseaza la stanga, dala de piatra slefuita revine si ea, strans lipita de marginea portii, ca impinsa de un resort. Totusi, nu cred ca este vorba de o astfel de metoda tehnologica oarecum primitiva, deoarece totul se desfasoara intr-un mod mult prea lin si silentios. Trebuie sa fie o cu totul alta tehnologie. Generalii americani au venit cu propunerea de a sfarama pragul de piatra pentru a vedea ce este dedesubt, insa noi nu am acceptat asa ceva. Mi s-a parut o solutie infantila. Am privit cu atentie calea de rulare a portii; imbinarile erau incredibil de exacte si foarte bine slefuite. Nu putea patrunde nimic printre ele si nici nu se putea observa ce era dedesubt. Poarta modelata cu exactitate "iesea" pur si simplu din peretele din stanga al galeriei si culisa pana la peretele din dreapta, unde se imbina perfect cu acesta.

- In timp ce faceam aceste experimente si observatii dupa dezactivarea barierei energetice, unul dintre militarii care asigurau paza a venit la grupul nostru si ne-a anuntat ca tehnicienii americani solicitau prezenta noastra in baza pentru a ne anunta ceva deosebit, a continuat Cezar sa relateze evenimentele care s-au petrecut. Unul dintre cei doi generali americani si generalul Obadea s-au deplasat repede afara, unde se afla centrul tehnic de interpretare a datelor. Peste putin timp ei mi-au transmis ca, in mod straniu, imediat dupa dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior si emitand o mare radiatie luminoasa. Rostind acestea, Cezar se indrepta catre ghereta militarilor.

- Sa mergem acum, imi spuse el. E timpul sa intram in Marea Galerie. Vei putea sa te convingi singur de cele ce ti-am spus.
Relua procedura cu recunoasterea irisului si astfel am putut trece pragul portii, pasind pentru prima data pe materialul acela atat de straniu si foarte special al tunelului antic, in spatele nostru cei doi militari isi reluara tacuti posturile de paza.

Chiar la intrarea in Marea Galerie erau doua vehicule electrice, dar noi am preferat sa mergem pe jos, pentru ca Cezar sa aiba timpul necesar sa-mi relateze ceea ce s-a petrecut, in timp ce el vorbea, eu studiam cu interes galeria.

La o privire superficiala se putea spune ca peretii ei si solul pe care calcam erau chiar din piatra muntelui, atent slefuita. M-am apropiat de peretele din stanga si 1-am pipait: era acoperit cu un material ce parea sintetic, dar in acelasi timp crea strania senzatie ca are si o parte organica in el. Avea culoarea petrolului, dar adeseori reflexiile sale erau verzi si chiar albastru inchis. Impresia tulburatoare de ape provenea de la dungile neregulate care il brazdau in toate directiile. Uimitor era faptul ca, atunci cand ne deplasam , dungile isi modificau si ele pozitia, latimea si culoarea, dar acest lucru se petrecea foarte lin, creand impresia ca era doar un efect relativ al miscarii noastre fata de perete. Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si modificau sensibil aprecierea corecta a distantei. Cand am remarcat acest lucru, Cezar mi-a spus:

- Si noi am sesizat acelasi aspect. Am fost nevoiti sa masuram distanta totala si pe segmente a galeriei si chiar sa plasam unele indicatoare pe margine.

Intr-adevar, pe partea dreapta a galeriei se puteau observa borne care indicau distanta in metri si in yarzi de la intrarea in tunel. Am observat, de asemenea, ca materialul era oarecum aspru la pipait, dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Cezar mi-a spus ca rezista la orice tentativa de rupere, strapungere, zgariere sau taiere, indiferent cat de ascutit era dispozitivul folosit, in plus, in mod straniu, flacarile focului erau absorbite inauntrul sau; practic vorbind, focul nu putea subzista pe acel material.

- Cercetatorii americani nu se pot pronunta asupra naturii acestui material, deoarece nu au la dispozitie nici un esantion din substanta lui. Singurul lucru pe care 1-au putut afirma este ca materialul reprezinta o stranie combinatie intre materia organica si cea anorganica, insa modul in care acestea sunt organizate in structura lui interna constituie cel mai deplin mister pentru ei.

La borna care indica distanta de doua sute optzeci de metri, galeria cotea brusc spre dreapta, intr-un unghi ascutit. Nici ratiunea acestei traiectorii nu a putut fi descifrata. La o distanta mult mai mare, in departare, puteam sa intrevad o lumina albastra feerica, ce scanteia precum o stea. Vazandu-mi emotia de pe chip, Cezar zambi si imi spuse:
- Acolo se afla capatul calatoriei noastre. Dar, intr-un fel, el este totodata si un inceput pentru ceva inca si mai grandios, conform datelor pe care le cunosc acum. Modalitatea tehnologica prin care ne-au fost revelate aceste date este colosala, insa din pacate tu nu poti sa ai acces la informatiile respective. Vei intelege mai bine cand vom ajunge la Sala Proiectiilor, dupa cum am convenit sa o numim.
- Inseamna ca au patruns si americanii acolo, am spus eu.
- Imediat ce am reusit sa rezolv problema primului scut energetic, senior Massini a vrut sa intre in coridor si sa ajunga la sala cea mare. Am invocat problemele de risc crescut, care de altfel au determinat si moartea celor trei militari, precum si necesitatea unui sistem sever de siguranta si alarma care trebuia dispus la intrarea in coridorul principal. Nu i-a convenit, dar nu a avut ce face. Urmaream sa trag de timp cat mai mult, dar mai ales sa ajung in sala cea mare fara sa fiu insotit de nici un mason. Nu stiam ce voiau ei acolo, dar speram sa-mi dau seama imediat ce as fi intrat in sala si as fi inventariat continutul ei. inregistrarile din satelit aratau existenta unui spatiu imens la capatul galeriei mari, dar acesta era si el protejat de un ecran energetic.

Intr-o pauza de organizare, profitand de absenta americanilor si a lui senior Massini in tunel, am luat un vehicul electric si am strabatut singur acest coridor - dupa mai bine de cincizeci de mii de ani in care a fost pustiu - , pana la lumina pe care o observi in departare, in fata ta. Totusi, ceea ce vezi tu scplipind este doar reflexia unei portiuni din scutul energetic protector al salii uriase in forma de aula, la care vom ajunge in curand. Dupa cum vei remarca, in partea finala galeria mai face un cot in unghi scurt. Nutream speranta ca puteam sa trec si de aceasta bariera in mod asemanator ca in cazul primului baraj energetic. Cand am ajuns acolo, am fost coplesit. Galeria prin care mergem noi acum se deschide brusc intr-o sala gigantica, chiar in inima muntelui, care cuprinde un imens scut energetic semisferic; la randul lui acest scut delimiteaza Sala Proiectiilor cu tot ceea contine ea. Grandoarea ansamblului era neasemuita, insa tocmai cand ma pregateam sa studiez modalitatea cea mai potrivita de a patrunde inauntru, am fost chemat urgent prin radio la baza. Vestea pe care urma sa o primesc avea sa complice extraordinar de mult lucrurile. Acela a fost un moment crucial, pe care totusi nu puteam sa-1 prevad.

Mari Tensiuni Diplomatice

Am ajuns repede inapoi in baza si am intrat in camera americanilor, unde eram asteptat si de generalul Obadea, a continuat Cezar sa povesteasca. Intervenise un element neprevazut, care dadea peste cap toate planurile, atat ale noastre cat si ale lui senior Massini. De altfel, venerabilul era asezat pe un scaun, mai in spate, adancit in ganduri. Probabil ca deja isi facea noile calcule, reconsiderandu-si pozitia.
- Aflase ceva presa din Romania? am incercat eu.
- Mai rau. Tii minte ca venerabilul imi spusese despre descoperirea pe care americanii au facut-o in vecinatatea Bagdadului? Si ca acolo exista de asemenea o bariera energetica ce nu a putut fi strapunsa, dar a carei natura era identica cu aceea a scutului energetic semisferic care inconjura marea sala de aici, din Muntii Bucegi?

Am incuviintat, inclinand din cap. Descoperirea americanilor nu fusese facuta
deloc intamplator, ci a urmat anumite indicatii oferite de acelasi satelit de spionaj militar care revelase si datele pentru harta aproximativa a structurii din interiorul muntilor Bucegi.
- Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate nationala primise un fax ultrasecret in care era instiintat de faptul ca scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsand cu o mare frecventa. Informatia uluitoare era aceea ca in fata lui aparuse o holograma a planetei care prezenta secvential si progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul Romaniei, apoi Muntii Bucegi si in sfarsit localizarea structurii din interiorul lor, aratand coridorul Marii Galerii si scutul energetic semisferic care pulsa cu putere. Era evident ca cele doua scuturi energetice semisferice se aflau intr-o directa dar misterioasa legatura, astfel incat activarea unuia a dus Ia activarea si a celuilalt. Cine stie, poate exista chiar o retea de astfel de structuri subpamantene in intreaga lume. Vestea proasta era insa ca presedintia SUA a fost instiintata despre toate aceste lucruri si a contactat diplomatia romana prin intermediul serviciilor secrete de informatii. In doar cateva zeci de minute, intreaga operatiune fusese deconspirata. Fusese deja anuntata sosirea iminenta a unei comisii de stat de la Bucuresti, infiintata ad-hoc, care sa evalueze situatia la fata locului.

Eram atat de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, incat nici nu-mi dadusem seama ca m-am oprit, ascultan-du-1 cu toata atentia. Mai aveam aproape o suta de metri pana la ultimul cot al coridorului si lumina scutului energetic care se reflecta de peretii marii Galerii era acum mult mai puternica.
- Au vrut sa preia controlul la nivelul organismului politic? am intrebat plin de nerabdare.
- Initial cred ca acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat si mai mult atunci cand au vazut cu adevarat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru ca politicienii nostrii - cei care aveau dreptul sa fie avizati asupra acestor aspecte - au intrat in panica. Era evident ca nu puteau face fata evenimentelor si ca deciziile aveau mari sanse sa fie luate intr-o stare avansata de stres.

Generalul Obadea a fost chemat la Bucuresti; era un moment foarte critic, care punea in joc insasi existenta departamentului sau cel putin a structurii lui independente. Generalul trebuia sa justifice ocultarea actiunii fata de puterea politica la varf de stat. Acela a fost, poate, momentul cel mai tensionat al intregii operatiuni, inainte de a pleca spre capitala impreuna cu cei din comisie, Obadea s-a sfatuit cu mine si am decis de comun acord sa dezvaluim toate aspectele, intrigile si planurile din ultimul an, care implicau legaturile mele cu senior Massini. Problema cea mai dificila era aceea de a gasi exact persoanele potrivite pentru a face acel raport de importanta cruciala pentru tara, pentru ca altfel toate intentiile si planurile noastre construite cu atata grija pana atunci ar fi fost deconspirate iar urmarile puteau fi dintre cele mai nefaste atat in ceea ce priveste persoana mea si a gene- ralului, cat si in ceea ce priveste siguranta nationala, intre timp, eu fusesem consemnat la baza, toate lucrarile fiind oprite.

Echipa americana a fost izolata intr-un cort si paza tunelului, precum si a noastra a fost preluata de un batalion de interventie speciala a armatei. Tensiunea diplomatica crestea din ce in ce mai mult, pentru ca presiunile Washingtonului cereau in mod imperios comuni- carea cu generalii de la Pentagon si mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.

In acele momente, nimeni nu stia inca ce se afla in marea sala care era protejata de scutul energetic. Se sistase orice initiativa si orice operatiune de cercetare. Nimeni nu avea voie sa umble prin baza cu exceptia patrulelor de paza. Noua stare de lucruri era coordonata de doi generali de frunte ai armatei romane, care mentineau permanent legatura cu cele mai inalte structuri politice din Romania. Ei bine, in toata aceasta conjunctura extrem de tensionata, singurul personaj care a reusit sa se "strecoare" in afara bazei, ca urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucuresti, a fost senior Massini. Din acel moment nu 1-am mai vazut, dar crede-ma ca i-am simtit din plin influenta in modul cum s- au desfasurat ulterior lucrurile. Ma refer la lupta surda, dar foarte apriga, din culisele diplomatiilor romana si americana, precum si la natura deciziilor politice care au fost luate dupa aceea, in legatura cu operatiunea de aici, din munti. Totul s-a petrecut foarte repede; sunt doar opt zile de la acele evenimente.

Ascultand relatarea lui Cezar eram foarte mirat de intorsatura pe care o luasera lucrurile dar mai ales pentru ca eu ma aflam totusi acolo, ca si cum nimic din ceea ce aflam nu s-ar fi petrecut in realitate.
- Daca eu sunt aici si daca voi, asa dupa cum inteleg, ati reusit sa patrundeti in Sala Proiectiilor, atunci inseamna ca generalul Obadea a avut succes la Bucuresti. Cezar zambi enigmatic.
- In mare masura raspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales in aducerea faptelor la cunostinta unor persoane cu o mare probitate morala, care in plus sunt animate de un profund sentiment de patriotism. A fost convocata o sedinta de urgenta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii - CSAT. Cei mai multi au fost cutremurati de cele ce au aflat. S-a creat atunci, in mod spontan, un intens val de simpatie pentru general si pentru actiunile lui si s-a hotarat pe loc continuarea cercetarilor sub comanda totala a generalului si a mea. Cu toate acestea, criza diplomatica nu fusese inca deblocata. Staff-ului american i s-a permis sa paraseasca tara a doua zi, insa echipa de cercetatori si specialisti, precum si toata logistica si aparatura au fost retinute in continuare. Pe moment am crezut ca lucrurile erau rezolvate si aproape ca ma bucuram ca se petrecusera asa, deoarece nu mai era nevoie sa ma prefac ori sa cedez mai mult sau mai putin in fata cererilor venerabilului si a elitei masonice. Din pacate, forta de influenta a acestora si presiunile pe care le exercitau pe cale diplomatica erau enorme.

Ajunsesem impreuna cu Cezar la capatul coridorului, care cotea din nou brusc, de aceasta data spre stanga si doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se infatisa ochilor era cu adevarat grandios. Cupola gigantica pe care o forma scutul energetic avea o culoare splendida de albastru irizant, fiind strabatuta continuu de flash-uri intense alb-stralucitoare. Desi Cezar imi spusese ca Sala Proiectiilor nu era izolata de exterior printr-o poarta, ca si in cazul marii galerii, totusi nu se putea vedea nimic in interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se termina brusc intr-o sala imensa, scobita in roca muntelui ca o semisfera. De la pragul coridorului pana la scutul energetic nu erau mai mult de sapte-opt metri, in acel interval, de o parte si de alta a coridorului erau aliniate patru vehicule electrice. Cupola pe care o realiza scutul energetic era inclusa in cavitatea semisferica din munte, dar am observat ca zona din spate facea front comun cu peretele din roca. Am apreciat ca diferenta de nivel intre cupola scutului si tavanul salii era de aproximativ zece metri. Lumina feerica pe care o emana scutul energetic se reflecta in minunate sclipiri si umbre pe peretii stancosi ai muntelui. Frumusetea si grandoarea acelui tablou era parca nepamanteana si imi infiora inima de emotie si incantare.

- Cum ai reusit sa patrunzi inauntru? 1-am intrebat pe Cezar, profund tulburat de intensitatea trairii pe care mi-o provoca acea priveliste.
- Sa stii ca este mult mai simplu decat te-ai putea astepta. Probabil ca cei care au proiectat intregul ansamblu au considerat primul baraj o adevarata "piatra de incercare" pentru eventualii pretendenti, apreciind ca el era suficient pentru securitatea intregii structuri. Trebuie sa recunosc ca au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic daca nu este o constiinta superioara, profund benefica. Chiar si in cazul unei deflagratii atomice ansamblul este foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie incepe brusc, mult in interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, insa, cum au reusit sa realizeze tehnologic intreaga lucrare.

Cand am primit noile ordine de la Bucuresti am fost foarte bucuros. Intuiam ca lupta abia incepea, dar cel putin aveam un sprijin politic important, precum si conducerea operatiunii, in aceeasi zi am intrat in Sala Proiectiilor pe care o ai in fata. Atunci am fost singur si am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu iti poti inchipui sentimentele pe care le-am incercat in acele momente. Totusi, unele aspecte nu ti le pot destainui.

- Ai mai mentionat acest numar de ani si inainte, l-am interpelat eu pe Cezar. De unde
stii ca aceasta este perioada de timp de cand dateaza tot ceea ce este aici?
- A fost rodul examinarii stiintifice ulterioare a unor date pe care "ei" ni le-au oferit
si pe care le vei putea vedea si tu imediat, dupa ce vom intra in sala. in ultima saptamana s-au petrecut toate evenimentele pe care ti le relatez. Multe dintre ele s-au desfasurat foarte repede iar schimbarile de situatie au imbracat uneori forme dramatice, iti voi povesti totul aici, inainte sa intram in sala, pentru ca acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Ne- am oprit la linia de demarcatie dintre Marea Galerie si aula gigantica din interiorul muntelui, care adapostea scutul energetic semisferic, il ascultam pe Cezar in timp ce priveam fascinat la sclipirile nepamantene de pe suprafata albastra a semisferei.

- Dupa decizia CSAT de a se continua cercetarile sub conducerea Departamentului Zero, am patruns de mai multe ori in Sala Proiectiilor si am inventariat totul, impreuna cu echipa noastra de specialisti, a spus Cezar. A doua zi, insa, au inceput sa soseasca primele semnale contradictorii de la puterea politica. Ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau cand vehemente, cand evazive si tradau o mare tensiune. Puteam banui ca acolo este teatrul unei adevarate batalii. Transmisesem deja pe o linie de telefon securizata rezultatul descoperirilor noastre din Sala Proiectiilor. Se pare ca acesta a fost fitilul care a aprins "bomba". Generalul Obadea mi-a povestit acum doua zile, dupa ce s-a intors de la Bucuresti, ca membrii CSAT erau intr-o sedinta continua, mentinand legatura cu noi. Ei au hotarat sa faca publica aceasta descoperire formidabila din muntii Romaniei dupa ce in prealabil au dezbatut problema pe toate fetele. Generalul Obadea fusese inclus in structura CSAT si a avut un cuvant greu in favoarea declaratiei pe care statul roman urma sa o faca lumii intregi. El mi-a spus ca au fost cativa membri ai CSAT care s-au opus cu vehementa, insa acestia erau in minoritate. Spiritele s-au incins atat de mult, incat la un moment dat acele persoane s-au ridicat si au parasit sala. Consilierii presedintelui erau intr-un continuu du-te-vino, transmitand informatiile de la biroul de relatii diplomatice externe la sedinta CSAT.

Atunci cand diplomatia americana a fost informata ca Romania va transmite un comunicat mondial de presa de o importanta cruciala pentru omenire, totul a devenit un haos. Generalul mi-a relatat ca nu mai vazuse niciodata o asemenea agitatie si atata panica printre diplomati. Nimeni nu stia cauza, dar toti banuiau ca se intampla ceva foarte grav si important. La un moment dat presedintele a fost chemat pentru a avea o convorbire telefonica directa cu Casa Alba; aceea a fost o discutie foarte speciala si ultrasecreta. El nu a revenit mult timp dupa aceea, dar a transmis ca spre Bucuresti se indrepta deja o delegatie americana la cel mai inalt nivel diplomatic

Informatiile zburau cu iuteala vantului, in cateva ore fusesera blocate toate tranzactiile si intelegerile statului roman cu organismele financiare internationale. Se astepta din clipa in clipa ordinul care sa declare starea de urgenta in zona montana si, de asemenea, in capitala. Ministrul Apararii daduse ordinul de alarma generala pentru ofiteri. Au fost momente de mare panica si chiar de teroare printre cei angrenati in operatiune, deoarece nimeni nu cunostea cauza reala care declansase acea stare de lucruri.

Discutiile dintre oficialii americani si partea romana s-au efectuat fara translator. Ele au fost atat de violente , incat nu putine au fost momentele de criza in care diplomatii strigau unii la altii cat puteau de tare, proferand multiple amenintari cu represalii. Partea buna era ca celelalte state ale lumii nu cunosteau inca nimic din aceasta problema; ori, americanii stiau prea bine ca existau oricand cateva tari foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu Romania pentru a sustine declaratia acesteia.

- Ce voiau sa spuna in declaratie? am intrebat eu curios.
- In esenta, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Muntii Bucegi, punand totodata la dispozitia intregii lumi dovezi, fotografii si alte elemente esentiale pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de aceasta structura din interiorul muntelui. Ar fi fost invitati cei mai mari oameni de stiinta pentru a efectua studii si cercetari si s-ar fi mobilizat toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne confruntam acum. insa cel mai important aspect 1-ar fi constituit dezvaluirile cu privire la trecutul extrem de indepartat al omenirii si la istoria reala care a fost aproape complet contrafacuta, in plus, mai existau unele elemente foarte delicate, pe care nu ti le voi putea dezvalui decat partial.

- Dar de unde se stiau toate acestea?
- Vei vedea imediat. Mai ai putina rabdare. Americanii au reactionat cu vehementa, deoarece acea declaratie ar fi spulberat intr-o clipa influenta lor planetara si mai mult decat atat, ar fi putut arunca intr-un adevarat haos economia si societatea tarii lor, poate chiar a intregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu produce panica si a nu bulversa populatiile de pe Pamant. Se pierdea insa din vedere ca aceasta posibila stare de angoasa si perturbare sociala ar fi aparut ca un rezultat direct al minciunii si manipularii care a fost intretinuta in mod deliberat de-a lungul secolelor de catre clasele conducatoare si mai ales de catre organizatia masonica.

Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar si o interventie personala a Papei, care indemna la o mare cumpatare inainte de a face acest pas fundamental pentru omenire. Vaticanul fusese deja instiintat de americani, fiind considerat de acestia un posibil aliat pentru a bloca dezvaluirile, in mod straniu, desi prezentarea acestor aspecte catre lumea intreaga ar fi redus considerabil puterea Vaticanului si influenta lui asupra credinciosilor crestini, Papa nu a luat totusi o pozitie ferma impotriva, ci a indemnat la buna cumpanire a aspectelor pro si contra inaintea prezentarii declaratiei. El a transmis chiar ca va pune la dispozitia statului roman anumite documente stravechi din Arhiva Secreta a conducerii papale, care sunt de o mare importanta pentru Romania si sprijina dovezile descoperirii din munti.

In sfarsit, dupa aproape douazeci si patru de ore de discutii si deliberari, s-a ajuns la un acord final de colaborare romano-americana, in niste termeni precisi care echilibrau interesele ambelor tari. Nu iti pot dezvalui acesti termeni, dar stiu ca pozitia statului roman a fost aceea de amanare a dezvaluirilor sau de prezentare a lor in mod gradat omenirii, in viitor. A doua zi, dupa ce apele se mai linistisera, in baza intelegerii de colaborare dintre cele doua tari a sosit cu maxima promptitudine o echipa de comando american cu toata logistica necesara, pe care ai vazut-o deja in interiorul bazei. Odata cu ei au revenit si cei doi generali si consilierul pe probleme de securitate nationala, probabil avand sarcini foarte bine trasate. Apoi a fost forat hangarul imens in munte, pe care 1-au amenajat corespunzator. Prin protocolul intelegerii s-au instituit cele mai stricte masuri de securitate, protectie si supraveghere, care urmeaza sa fie dezvoltate si in zilele urmatoare. De aceea, in unele zone din Sala Proiectiilor nu vei putea avea acces, dar iti voi spune eu pe scurt ce se gaseste acolo.

Sala Proiectiilor

Cezar imi facu semn sa inaintez. Marea Galerie se termina brusc in aula gigantica din interiorul muntelui, care masura in inaltime cam treizeci de metri si avea o lungime pe care am apreciat-o la aproximativ o suta de metri. Sala Proiectiilor, care practic era delimitata de scutul energetic, avea dimensiuni ceva mai mici decat cele ale aulei din munte, inaltimea Salii Proiectiilor era de circa douazeci de metri, poate chiar mai mult.Ea imi aparea ca fiind imensa. De la capatul coridorului pana la scutul energetic, in linie dreapta erau cam sapte-opt metri; aceasta distanta era delimitata de doua borduri din acelasi material care invelea si coridorul. Bordurile inaintau pana in dreptul scutului, exact la latimea coridorului. De o parte si de alta a acestor borduri erau plasate cele patru vehicule electrice.

Am pasit cu emotie din coridor pe portiunea ca o scurta pista, delimitata de borduri. Aceea mi s-a parut clipa adevarului. Urma sa patrund in inima unui mister tainuit de zeci de mii de ani si sa ma numar printre cei extrem de putini care au avut acces la revelarea enigmei lui.
- Scutul energetic are rolul de a delimita sala, ca un perete, de restul cavitatii din munte si, de asemenea, de a proteja de diverse influente exterioare nefaste, a spus Cezar, facandu-ma astfel sa revin din gandurile mele. El are doar o singura cale de acces neconditionat, ca o usa, exact in fata ta.

Intr-adevar, indata ce am ajuns mai aproape de zidul energetic, portiunea din scut care era delimitata de cele doua borduri a devenit mai intai stravezie si apoi a disparut complet, marcand astfel cu precizie conturul unei intrari inalte de aproximativ cinci metri. Am pasit in interiorul marii sali, urmat indeaproape de Cezar, in spatele nostru scutul a redevenit compact. Cezar mi-a explicat ca aceea era singura portiune de acces in sala; in oricare alta parte a scutului s-ar fi actionat, el respingea ca un zid de nepatruns orice tentativa de penetrare. Totusi, materia organica sau anorganica ce intra in contact cu el nu avea de suferit, ca in cazul primului baraj energetic, dar nici nu-1 putea strapunge. Scutul era precum o proiectie holografica perfecta, insa consistenta lui era pur energetica, oferind aceeasi impresie de viu ca si in cazul materialului care invelea coridorul, in interior, suprafata scutului nu mai avea aceeasi culoare albastra, ci alb-aurie, reflectand o lumina clara si intensa, dar care nu obosea absolut deloc ochii. Am observat ca, spre deosebire de marea aula din munte, care o cuprindea, Sala Proiectiilor era aproape circulara.

Am privit cu nesat acel spatiu vast, care printr-un ciudat efect optic mi se parea gigantic precum spatiul cosmic. Solul era acoperit cu acelasi material ca cel din Marea Galerie, dar aici lumina speciala determina reflectarea in compozitia lui a unor nuante mirifice de culoare turcoaz. Aveam certa impresie ca ma aflam intr-o alta lume; aproape nimic din ceea ce vedeam nu corespundea cu valorile si dimensiunile uzuale ale civilizatiei in care traiam si cu care ma obisnuisem.

Privirea mi-a fost atrasa chiar de la inceput de partea din spate a salii, diametral opusa locului in care ne aflam noi. Pe jumatate din circumferinta, sala facea corp comun cu peretele din roca al muntelui. Scutul energetic nu mai cobora pana la nivelul solului, ca in zona din fata prin care am intrat, ci se curba sub forma unei cupole pana la aproximativ zece metri inaltime de la sol, oprindu-se in peretele muntelui; astfel, Sala Proiectiilor avea jumatatea din spate a circumferintei acoperita de zidul de roca a muntelui .
In acel masiv perete din piatra, inalt de circa zece-doisprezece metri, am vazut dispuse trei guri enorme de tunel: una drept in fata, iar celelalte doua simetric, de o parte si de alta a acesteia.

Erau luminate difuz, intr-o nuanta verzuie. De la acea distanta nu puteam sa remarc cu claritate celelalte aspecte, desi vedeam ca in jurul fiecareia dintre cele trei galerii existau si alte dispozitive. Am putut sa remarc, insa, ca acele guri de tunel erau pazite si ele, ca si intrarea in Marea Galerie, de cate doi militari pentru fiecare tunel.

M-am intors nedumerit catre Cezar.
- Ati montat sisteme de securitate chiar si aici? Dece? Unde duc aceste tunele?
- Aceea este zona in care tu nu ai acces. Este strict interzisa prin protocolul secret care a fost semnat intre statul roman si SUA. iti pot furniza unele informatii generale in aceasta directie, dar anumite lucruri trebuie sa ramana ascunse, cel putin un anumit timp de acum inainte. Sa incepem de aici, zise Cezar aratandu-mi undeva, in dreapta mea.

M-am intors si am vazut un sir de mese imense din piatra, in forma de "T", care erau dispuse de-a lungul peretelui, urmand curbura acestuia. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe grosimea placii de deasupra erau taiate in relief, cu o uimitoare precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivazuta, care semana oarecum cu caracterele scrierii cuneiforme din antichitate. Nu exista decat o singura linie de astfel de semne pe grosimea fiecarei mese. Scrierea era complicata, dar continea si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi semnele nu erau vopsite, totusi ele ieseau in evidenta printr-o usoara radiatie fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta.

Erau cate cinci mese pe fiecare parte a salii. Pe unele dintre ele am putut vedea diferite obiecte a caror utilitate nu o cunosteam, in orice caz, pareau a fi instrumente tehnice, servind anumitor aplicatii stiintifice. De la multe dintre acestea coborau spre sol o multime de fire albe translucide, care se adunau in niste cutii dreptunghiulare aflate in afara mesei, direct pe sol. Cutiile erau dintr-un metal lucios, argintiu, care nu putea fi zgariat. Am incercat sa misc una dintre ele, insa era foarte bine ancorata in sol. Cablurile fine erau extrem de flexibile si usoare, iar in interior puteam observa mici impulsuri luminoase, care "alunecau" pe toata lungimea lor. Doua dintre mese erau goale, fiind acoperite doar cu un strat de praf foarte fin de culoare portocalie. Cezar mi-a spus ca s-au prelevat esantioane din acel praf, care au fost trimise pentru o analiza preliminara la laborator, in baza, dar inca nu se primise nici un rezultat.

Adevarata surpriza a constituit-o, insa, elementul distinctiv care i-a determinat pe cei din echipa de cercetare sa dea numele de Sala Proiectiilor acelei uriase aule din mijlocul muntelui. Atunci cand treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafata ei o proiectie holo- grafica care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu stiintific. Imaginile tridimensionale colorate erau perfecte si foarte mari, avand o inaltime de aproape doi metri si jumatate. Datorita faptului ca mesele erau inalte, nu-mi puteam da seama care era sursa ae proiectie a holo- gramelor. Am aflat de la Cezar ca suprafata dreptunghiulara a meselor din piatra slefuita avea in centru o fanta ingusta, masurand cateva zeci de centimetri in lungime, paralela cu latura mare a mesei; din fanta respectiva apareau proiectiile holografice.

- Tehnologia utilizata a fost formidabila, mi-a spus Cezar. Proiectiile ruleaza singure, insa in acelasi timp ele sunt interactive si depind de cel care le urmareste si atinge suprafata mesei.

Am mers la o masa langa care se afla o scara-trepied adusa de echipele din baza si am urcat cateva trepte pana am ajuns cu trunchiul deasupra mesei. Aceasta avea o lungime de aproape cinci metri si o latime de un metru si jumatate. Era acoperita cu o pelicula dintr-un material ca sticla care nu era insa transparent, ci intunecat. Puteam sa-mi urmaresc capul si trunchiul care se reflectau ca intr-o oglinda pe suprafata acelei pelicule lucioase, de culoare albastru inchis cu tenta fumurie. Pelicula era impartita in mai multe patrate mari, delimitate prin linii drepte, verticale si orizontale, care formau un fel de cadrilaj. Din fanta centrala ieseau razele care formau holograma, intr-un fascicul perfect coerent. Se pare ca domeniul respectiv era biologia, deoarece in fata ochilor mei se derulau imagini cu plante si animale, unele dintre ele fiindu-mi complet necunoscute. Am atins usor unul dintre patrate, care era si cel mai mare, si holograma a inceput sa infatiseze structura anatomica a corpului uman; de fapt, mi-am dat curand seama ca era vorba despre propriul meu organism, dupa un semn specific pe care il aveam pe brat. Desi nu ma miscam, am vazut atunci imaginile holografice ale diferitelor zone ale trupului meu care se rotea mereu, fiind prezentat din diferite unghiuri. Daca ridicam degetul de pe acel patrat, reveneau imaginile cu plante si animale; daca miscam degetul in interiorul patratului, imaginea patrundea in interiorul corpului, oferind astfel proiectia organelor interne, in functie de pozitia degetului pe suprafata patratului. Am constatat ca, deplasand degetul intr- un anumit fel, obtineam o marire din ce in cea mai mare a zonei pe care o observam. Uluirea mea nu cunostea margini, deoarece am inaintat astfel pana la dimensiuni incredibil de mici, trecand de celulele individuale, de nucleul lor si ajungand pana la domeniul molecular. Credeam ca visez, insa vedeam efectiv o molecula componenta a propriului mei ficat, care era prezentata la o dimensiune enorma, in cateva clipe depasisem cu mult pana si cele mai indraznete visuri ale oamenilor de stiinta contemporani. Imaginea infatisa mai mult un fel de nor energetic care isi modifica mereu culoarea, probabil datorita schimburilor energetice care se efectuau in timp real, insa in diferitele lui puncte observam un fel de con- densari, legate intre ele printr-un fel de punti care vibrau continuu. M-am gandit ca acelea puteau fi cafenele moleculare. Cand am mers insa mai departe cu rezolutia si am intrat in domeniul atomic, imaginea s-a fixat pe unul dintre atomi, dar a devenit nesigura si s-a blocat. Vedeam atunci ceea ce interpretam a fi un atom, precum o ceata difuza de energie cu un centru foarte mic si luminos.

Uluit, am atins alte patrate din cadrilaj. De fiecare data patratul respectiv se lumina in portocaliu si in interiorul lui apareau semne ale scrierii necunoscute. Am parcurs fascinat mai multe patrate, urmarind proiectii incredibile ale vietii de pe alte corpuri ceresti. Am constatat ca, daca atingeam simultan suprafetele a doua patrate diferite, imaginea holografica capata automat specificuj. unei analize stiintifice foarte complexe, prezentand moleculele de ADN ale fiintelor respective si posibilitatile de compatibilitate intre ele. Imaginile erau insotite pe lateral de linii verticale din scrierea ciudata, care probabil erau observatii, comentarii sau indicatii la analiza care era efectuata. Acestea erau dinamice si prezentau in succesiune fazele posibile ale mixarii celor doua forme de viata, in final aparea forma mutanta cea mai probabila, ca o combinatie intre cele doua informatii genetice.

Am coborat scara tremurand. Mintea mea refuza sa mai judece coerent, incepusera sa-mi apara ganduri stranii, de genul ca mi s-a intins o farsa sau ca totul este doar un joc in vis. Dandu-si seama ce se petrece cu mine, Cezar imi linisti treptat tendintele paranoice care fusesera declansate cel mai probabil de socul mult prea mare provocat de avansul tehnologic la care avusesem acces intr-un timp foarte scurt. Mi-am revenit in cateva minute si am zis:
- Aici poti sa petreci ani in sir fara sa te plictisesti! Aproape ca nu-mi vine sa cred ca
au atins un nivel tehnologic atat de avansat. Cine erau? Nu se poate sa nu stii. Cand imi raspunse, Cezar era foarte serios.
- Oricat ti-ar parea de ciudat, pana in acest moment nu avem nici un indiciu. Este ca si cum au dorit sa ne lase toata aceasta zestre de valoare incomensurabila, dar nu au vrut sa stim cine au fost. Singurul aspect pe care-1 putem banui este acela ca, probabil, erau foarte inalti. Altfel nu putem explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor de aici. Totusi, poti sa fii mandru, caci in ultimii cincizeci de mii de ani ai fost primul care ai investigat masa "biologiei" si inca destul de amanuntit. M-a impresionat in special metoda incrucisarilor. Interesant, cercetatorii nostri nu descoperisera inca varianta atingerii simultane a patratelor. E drept, insa, ca a trebuit sa facem foarte multe intr-un timp foarte scurt. La urma urmelor, sunt doar cinci-sase zile de cand am patruns in aceasta sala si doar trei zile de studiu efectiv.

Am mers mai departe. Pe fiecare latura a salii, pana la jumatate, erau dispuse cate cinci mese uriase, cam la sapte metri distanta de scutul protector. Am trecut rapid prin dreptul fiecareia, deoarece Cezar m-a anuntat ca prezenta mea acolo era limitata in timp. De altfel, aducerea mea la baza a constituit rodul unei interventii cu totul speciale a generalului Obadea, deoarece nici chiar Cezar nu ar fi putut dispune acea masura.
In Sala Proiectiilor se aflau cinci romani si trei americani. Cele trei tunele uriase din spatele salii erau pazite de cate o pereche de militari, iar doi ofiteri asigurau supravegherea generala a salii.
- Consemnul este sa nu atinga nimic si sa nu proiecteze nimic atunci cand sunt singuri, mi-a explicat Cezar.
- Bine, dar ce pazesc ei aici? Mai bine zis, de cine anume? am intrebat contrariat.
- Acesta este protocolul, in plus, asa cum ti-am spus, exista unele elemente pe care nu pot sa ti le destainui, dar ele sunt in legatura tocmai cu aceste masuri de siguranta.

Mi-am continuat "pelerinajul" rapid prin dreptul fiecarei mese. Erau proiectii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezenta caracteristicile mai multor rase de fiinte inteligente - care nu toate aveau aparenta umana - si un domeniu al religiei. Informatiile, doar din cate am putut sa-mi dau eu seama intr-un timp foarte scurt, erau atat de vaste, incat ar fi necesitat studiul continuu al unor numeroase echipe de oameni de stiinta timp de mai multi ani, fara teama ca s-ar putea epuiza. Totul imi crea mai curand impresia unei formidabile biblioteci a universului, care fusese sintetizata in mod genial de o civilizatie enigmatica, extrem de avansata atat din punct de vedere spiritual, cat si tehnologic.

M-am indreptat spre mijlocul salii, unde se afla un fel de podium inalt de circa doi metri si jumatate, avand cinci trepte care usurau accesul pe suprafata lui. intreaga constructie era realizata din acelasi material ca cel din Marea Galerie. Am urcat treptele impreuna cu Cezar si am ajuns in fata unui dispozitiv care semana cu o cabina circulara, ecranata, dintr-un material transparent. Aceasta era inalta de aproximativ trei metri si jumatate si lata de un metru si jumatate. De fapt, reprezenta o jumatate de cilindru, avand in interior mai multe instalatii complicate. Cam la o treime de la baza cilindrului, din peretele lui iesea un fel de platforma, iar mai sus existau niste vergele metalice cu un fel de senzori la capete.

- Noi am tras concluzia ca aceasta reprezinta o instalatie de emisie mentala, a spus Cezar, un posibil amplificator al energiei gandului, o veritabila "masina a gandului". Este structurata in mod clar dupa proportiile constructorilor ei. Senzorii metalici pe care ii vezi mai sus se potrivesc perfect pe capul unui om inalt de aproximativ trei metri si jumatate, care sta asezat pe aceasta platforma. Din pacate, nu am avut inca posibilitatea sa ne dam seama cum lucreaza. Trebuie facute anumite adaptari, dar in perioada urmatoare vor sosi mai multe transporturi americane cu aparatura de ultima tehnologie si echipe de specialisti pentru a incepe o cercetare sistematica a intregului loc.
- Stii cumva care era scopul in care utilizau acest dispozitiv? am intrebat eu cu mult interes. Cred ca ii acordau foarte mare importanta, din moment ce ocupa pozitia centrala in sala.
- Este adevarat, dar inca nu putem sti adevarata ei menire. Probabil ca fiinta care se conecta la senzori in interiorul cilindrului era capabila sa controleze energii psihice foarte mari si sa le directioneze corespunzator, dar deocamdata imi este imposibil sa-mi dau seama cu precizie care era tinta acelor energii.
Am coborat si am mers mai departe, trecand dincolo de acel podium. La o distanta de vreo cincisprezece metri pe aceeasi linie centrala am vazut ceea ce, in termenii actuali este considerat un tablou de comanda. Nu era prea mare; avea forma patrata cu latura cam de un metru si se sprijinea pe un picior central care iesea din sol. Nu puteam sa vad prea bine ce se afla pe suprafata lui, deoarece si el, ca si celelalte obiecte din sala, avea o inaltime respectabila, putin deasupra capului meu.

Am adus o alta scara-trepied si am urcat cateva trepte. Am ramas uluit de modul in care fusese conceput. Era foarte complicat, dand impresia unei retele de proiectare a placilor de computer, iar ceea ce noi numim butoane, acolo erau reprezentate de simboluri geometrice precise, avand culori diferite. Am observat triunghiuri, patrate si spirale, care erau cele mai multe. La mijlocul tabloului de comanda existau doua fante paralele din care ieseau in afara, pe o inaltime de vreo douazeci de centimetri, doua parghii metalice pe care noi le- am putea asocia cu doua manete. Ambele erau aduse in pozitia inferioara, la baza fantelor si in mod clar ele puteau culisa spre in sus. Ceea ce mi-a atras in mod deosebit atentia a fost un patrat mare, care era plasat in partea dreapta a tabloului de comanda, spre coltul de jos. in mijlocul acestuia se afla un "buton" rosu, reprezentat de un cerc, cu mult mai mare decat restul semnelor de pe tablou. Am estimat diametrul cercului cam la zece centimetri. El era incadrat de o serie de semne complicate, care pareau ca fac parte din aceeasi scriere necunoscuta. Era singura zona de pe tablou care era insemnata in acest fel.

Cezar, care ma privea de jos, m-a rugat sa nu ating absolut nimic de pe tabloul de comanda si cu atat mai putin "butonul" rosu, dar mi-a sugerat sa-mi trec palma pe deasupra patratului in care se afla acesta. Am facut ce m-a rugat si imediat in fata mea, la aproximativ doi metri de tablou, a aparut o holograma imensa care prezenta o imagine a Pamantului luata din atmosfera, de la vreo douazeci si cinci de kilometri inaltime. Am recunoscut cu emotie lantul muntilor carpatici si curbura lor specifica, insa am observat cu surprindere scurgerea unor imense cantitati de apa catre ses si campie, pana cand solul a ramas liber. Apoi peste imaginea din holograma s-a suprapus, intr-o parte, proiectia patratului argintiu cu marele buton rosu din interiorul sau, care se afla pe tabloul de comanda. Butonul clipea intermitent, in timp ce semnele din lateralele lui se modificau cu mare viteza, schimbandu-si mereu culoarea. Am vazut cum, treptat, din solul teritoriului care azi cuprinde intreaga Romanie si o mare parte din Ungaria si Ucraina, apar suvoaie tot mai mari de apa, ca niste rauri gigantice, din toate directiile, indreptandu-se catre munti si catre podisul Transilvaniei. Apoi, imaginea s-a focalizat mai aproape si am vazut cum, intr-un timp foarte scurt, intreaga Romanie devenise, practic, o noua mare, din care apareau doar in unele zone varfurile muntilor sau mici petece de pamant, ca niste insule.

In acel moment, proiectia patratului cu butonul rosu s-a stabilizat pe imaginea hologramei, fara sa mai clipeasca. Imediat, insa, in partea stanga a hologramei a aparut proiectia celor doua fante centrale si a manetelor de pe tabloul de comanda care au inceput sa culiseze incet spre in jos. Observam concomitent cum apele incep sa se retraga de pe teritoriul tarii noastre, insa in mod ciudat ele se indreptau spre sud doar spre un singur punct, pe care 1- am localizat undeva in masivul Retezat, cel mai probabil in zona muntilor Godeanu. intreaga mare de apa s-a scurs in pamant prin acel loc si din nou teritoriul Romaniei aparea uscat, cu formatiunile geologice pe care le cunoastem astazi. Totusi, in zona de curbura a muntilor carpatici, la o anumita distanta de acestia spre est, adica pe teritoriul Vrancei de astazi, am observat o fanta de culoare inchisa, a carei lungime am apreciat-o la aproximativ treizeci de kilometri, insa nu mi-am putut da seama ce reprezenta ea. in plus, zona Deltei nu exista si, de asemenea, in locul Marii Negre era un podis imens care se intindea spre Orientul Apropiat. In acel moment imaginea hologramei a disparut, la fel de brusc cum aparuse. L-am privit uluit pe Cezar.

- Ne-au lasat chiar si un "manual de utilizare", nu-i asa? imi zise el razand. Procedeul este asemanator si pentru toate celelalte butoane si comenzi ale tabloului, dar am vrut in mod special sa vezi la ce poate duce atingerea butonului rosu. Se pare ca exista, totusi, un sistem de siguranta; cei din echipa de cercetare au identificat pana in prezent o succesiune de trei etape complicate care trebuie realizate pe comenzile tabloului, pentru ca apasarea butonului rosu sa declanseze diluviul si cataclismul pe care 1-ai urmarit in sinteza. Modalitatea prin care "ei" ne invata este foarte practica, usoara si intuitiva. Noi banuim ca aceste instalatii mentin - intr-un fel care deocamdata ne este complet necunoscut - un echilibru energetic esential pentru zona tectonica in care se afla Romania. Ai vazut cataclismul care se poate petrece daca acest echilibru este afectat.

Uluit din cale afara, am incuviintat din cap. Apoi am mers cu Cezar mai departe, spre capatul salii. Dupa mesele uriase de proiectie in forma de "T", pe laturile salii am vazut ca erau asezate niste dispozitive foarte inalte, metalice, din care ieseau in lateral ramificatii din metal, de forme diferite si foarte complicate. Cezar mi-a spus ca nimeni nu a putut sa-si dea seama, pana in acel moment, care era functia acelor dispozitive uriase, care creau mai curand impresia unor antene gigantice.

La o distanta de vreo zece metri dupa tabloul de comanda am ajuns la un patrat foarte mare, delimitat in materialul de pe sol. Latura patratului masura cam trei metri, iar suprafata lui, perfect neteda, era de culoare gal-ben-aurie. in mijloc era un mic dom, cu inaltimea de aproximativ cincisprezece centimetri, care prezenta o fanta in partea superioara, inaintea domului, asezat direct pe suprafata patratului se afla un recipient de forma unei amfore antice, cam de jumatate de metru inaltime.
- Continutul amforei reprezinta unul dintre punctele forte ale descoperirii, mi-a explicat Cezar. Personal, inclin sa cred ca aceasta este ceea ce isi dorea cu atata ardoare venerabilul Massini pentru el si pentru elita masonilor.

Amfora nu avea modele si nici inscriptii. Se vedea ca era fabricata dintr-un metal special, de culoare rosiatica si nu avea toarte. Capacul elegant nu lasa sa fie vazut continutul. Cezar 1-a ridicat si atunci, aplecandu-ma inainte am putut discerne in interior un praf stralucitor, foarte fin, de culoare alba. in mod curios, peretii interiori ai amforei radiau discret o usoara lumina albastra, care scotea si mai mult in evidenta sclipirile aproape magice ale pulberii albe.

- S-a analizat o mostra din aceasta pulbere, mi-a explicat Cezar. Cercetatorii americani au ramas consternati sa constate ca ea reprezinta o structura cristalina necunoscuta a aurului monoatomic. Acesta reprezinta un derivat al aurului, care are culoarea alb-stralucitoare si atomii plasati intr-o retea bidimensionala, spre deosebire de aurul obisnuit, care are culoarea galbena si atomii plasati in retea tridimensionala. Pulberea de aur monoatomic este foarte dificil de obtinut, mai ales in formula de puritate foarte mare, asa cum o prezinta unele texte antice si putinele referiri alchimice autentice din perioada Evului Mediu. Practic vorbind, stiinta actuala nu a putut obtine pana in prezent aceasta puritate extraordinara a pulberei de aur monoatomic, dar chiar si in acest caz au fost observate efecte terapeutice incredibile asupra tesuturilor vii, in special in ceea ce priveste capacitatea lor de regenerare. De aceea exista inca foarte putine surse de informare cu privire la tehnologia de obtinere a aurului monoatomic si din cate am inteles de la unul dintre savantii americani, exista un mare interes din partea NASA pentru cercetarea in aceasta directie, intrucat au fost investite fonduri uriase.

Nu auzisem niciodata, pana in acel moment, despre aurul monoatomic si nici nu imi era prea clar la ce poate fi intrebuintat.
- Dar de ce manifesta unele persoane asa mare interes pentru aceasta pulbere? 1- am intrebat pe Cezar. L-ai anuntat pe senior Massini de existenta aurului?
- Venerabilul era informat inca inainte de a se patrunde aici despre pulberea din amfora. Nu stiu cum, nu stiu de unde avea elita masonilor asemenea surse de informare, dar in mod sigur ea cunostea de mult existenta pulberei monoatomice in acest loc. M-am intrebat si eu de ce senior Massini era atat de interesat sa intre in posesia ei. Am discutat cu savantii nostri si cu cei americani, care se pare ca sunt mai in tema cu acest subiect. Mi-au spus ca, in forma ei pura, pulberea stimuleaza foarte mult anumite fluxuri si schimburi energetice la nivel celular si mai ales la nivel neuronal. Cu alte cuvinte ea provoaca un proces foarte accelerat de intinerire. Ei mi-au destainuit ca, teoretic, un om poate sa traiasca in acelasi corp fizic timp de mai multe mii de ani, cu conditia sa consume, la anumite intervale de timp si intr-o cantitate bine determinata, aceasta pulbere. Este uluitor si aproape de neconceput pentru conditia si mentalitatea omului contemporan, dar aceasta explica multe aspecte enigmatice din istoria omenirii, legate de longevitatea incredibila a unor personaje importante si, de asemenea, lumineaza intentiile ascunse ale elitei mondiale a masonilor.
Imi pierise graiul de surpriza. Am ramas tintuit in loc, asteptand si alte explicatii de la
Cezar.

- Tehnologia moderna nu ne permite inca sa obtinem puritatea pulberii monoatomice, care este necesara pentru declansarea procesului energetic general de revitalizare si intinerire a trupului. Mai mult decat atat, analiza esantionului din aceasta pulbere a aratat ca atomii de aur sunt dispusi intr-o retea plana, dar ei sunt combinati cu atomii unui alt element care nu este cunoscut inca pe Pamant. Aceasta complica si mai mult lucrurile, deoarece nu se stie ce alte caracteristici prezinta pulberea, in afara celor mentionate in textele din antichitate, pe care de altfel savantii conservatori le ignora in totalitate. Cezar m-a indemnat sa pasesc pe suprafata patratului, in fata micului dom din centru.
- Aceasta va fi una din marile surprize pe care le vei avea in aceasta sala, daca crezi ca te mai poate impresiona ceva in acest moment, a glumit el.

Am vazut atunci, proiectata din fanta domului, o imensa holograma cu elemente in miscare. Am inteles aproape imediat ca erau redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de indepartat al omenirii, chiar de la originea sa. Am putut sa ma conving astfel, in mod foarte clar, de falsitatea teoriei evolutioniste a lui Darwin in ceea ce priveste specia umana. Eroarea ei fundamentala nu consta atat in conceptia pe care a promulgat-o, ci mai ales in necunoasterea unor elemente concrete care s-au petrecut pe Pamant intr-un trecut uluitor de indepartat, elemente pe care eu le-am vizionat atunci intr-o sinteza care a fost realizata intr-un mod exceptional de inteligent si totodata profund intuitiv. De emotie, am simtit ca mi se inmoaie picioarele si m-am asezat in genunchi, privind in continuare imaginile reale ale celor mai importante evenimente din istoria omului, incluzand adevarata sa origine care naste atatea controverse in zilele noastre. Din pacate nu mi s-a permis sa relatez in aceasta carte anumite aspecte esentiale ale trecutului planetei noastre, pe care le-am vizionat intr-o forma condensata, exact asa cum au avut ele loc, cu zeci si sute de mii de ani inainte. Aceasta a fost conditia pe care Cezar m-a rugat sa o respect, pentru a ne incadra in termenii acordului bilateral ultrasecret dintre Romania si SUA. Marturisesc cu sinceritate insa, ca dupa aprecierile mele, 90% din ceea ce se cunoaste in mod oficial la ora actuala despre istoria omenirii este fals si contrafacut, in mod incredibil, ceea ce este considerat ca s-a petrecut cu adevarat este in mare parte minciuna, in timp ce miturile si legendele care umplu cartile de povesti si sunt considerate de majoritatea oamenilor un produs al fanteziei debordante, sunt aproape in totalitate adevarate. Aceasta stranie "inversiune" a cauzat de-a lungul -timpului multe probleme si conflicte intre oameni.

Majoritatea ideilor si presupunerilor arheologilor si oamenilor de stiinta sunt false, chiar daca dovezile care au ramas sunt uneori foarte evidente pentru a le modifica parerile eronate. Unele "fantezii" ale savantilor si cercetatorilor, cum ar fi hilara teorie a disparitiei dinozaurilor acum saizeci si cinci de milioane de ani sau considerarea vechilor continente ale Atlantidei si Lemuriei ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate, pentru ca eu am vazut atunci si acolo, cat se poate de clar,cum s-au petrecut lucrurile in realitatel Probabil, insa, ca pentru multi oameni de stiinta este mult mai confortabil sa "doarma" linistiti, in loc sa accepte provocarea necunoscutului si sasi recunoasca limitele.

Din cand in cand, atunci cand ajungea la un moment notabil in timp, proiectia holografica pastra imaginea evenimentului dar pe fundal aparea harta cerului, cu pozitiile marcate ale principalelor stele si constelatii la momentul respectiv. Cezar mi-a explicat ca aceasta s-a dovedit o metoda foarte simpla de datare istorica, pentru ca savantii nu au avut altceva de facut decat sa suprapuna acele pozitii ale astrelor ceresti peste pozitia lor actuala, obtinand astfel perioadele relative de timp cand s-au petrecut acele evenimente. Problema era ca perioada de timp acoperita de proiectiile holografice era enorma, de mai multe sute de mii de ani, ori ciclul precesional al Pamantului de 25.920 de ani aduce constelatiile - in pozitia lor relativa fata de planeta noastra - pe aceeasi pozitie la perioade care sunt multipli de 26.000 de ani. Solutia era sa se urmareasca proiectia holografica de la inceput pana la sfarsit si sa se observe cati "ani platoni-cieni" (de aproximativ 26.000 de ani fiecare) sunt astfel evidentiati. Asa, de pilda, s-a putut ajunge la concluzia ca ansamblul din Muntii Bucegi a fost construit acum 50-55.000 de ani in urma, deoarece a fost proiectata chiar imaginea Marii Galerii si a salii principale, cu toate obiectele exact asa cum le-am gasit noi, avand pe fundal pozitia constelatiilor fata de Pamant. Dupa aceea imaginea a mai aparut o data, ca punct de reper, pentru a semnifica trecerea a doua perioade cosmice de precesie a echinoctiilor.

"Lectiile" erau usoare si totusi extrem de bulversante prin continutul lor. Am vazut adevarul despre vechea civilizatie egipteana si despre felul in care au fost construite marile edificii de pe teritoriul Egiptului, adevar care este in totalitate altul decat ineptiile sustinute in prezent de egiptologi. Am vazut ce s-a petrecut in realitate la Potop si unde au fost germenii civilizatiei umane care a urmat marelui diluviu si care a populat mai apoi teritoriul Europei, Asiei si Africii, insa nici aceste aspecte nu mi s-a ingaduit sa le revelez deocamdata, intrucat implica unele realitati mult prea socante pentru mentalitatea, ideile si cunostintele omului contemporan.

Initial am crezut ca proiectia holografica imi va arata trecutul omenirii, incepand de la originile sale si pana in momentul construirii ansamblului din Muntii Bucegi. Mai apoi am vazut ca proiectiile prezentau derularea principalelor aspecte istorice ale evolutiei diverselor rase pe planeta noastra pana in secolul al V-lea d.H. Aceasta insemna fie ca uriasii care au construit intregul dipozitiv din interiorul muntelui stapaneau foarte bine accesul la cliseele temporale, fie - ceea ce pare mai probabil, datorita imensei perioade de timp care a fost acoperita de proiectia holografica - ca ei "actualizau" intr-un mod misterios bagajul informatiei holografice. Se pare ca ultima astfel de actualizare a avut loc in apropiere de anul 500 d.H. Nimeni nu putea spune, insa, care era motivul pentru care informatiile istorice se opreau la acea perioada.

Am vazut, intr-o tulburatoare desfasurare de imagini, existenta lui lisus si rastignirea lui pe cruce, care si astazi este negata de unii. Trebuie sa spun ca in acea perioada de timp s-au petrecut fapte cu mult mai uluitoare decat cele prezentate in Evanghelii. Proiectiile mi-au revelat, de asemenea, multe persoane dintre cele care au asistat pe colina la rastignirea lui lisus, care nu erau din acel timp, ci venisera acolo din alte perioade istorice. Acele fiinte umane, care nu se deosebeau la imbracaminte de evreii prezenti la momentul rastignirii, aveau totusi trasaturi ale chipului complet diferite de ale acestora si tocmai de aceea urmareau sa-si ascunda fata cat mai mult sub faldurile hainelor.

Holograma a mai prezentat secvential vietile si misiunile spirituale ale altor personaje exceptionale, care cu adevarat faceau dovada unor uluitoare inzestrari divine, din trecutul foarte indepartat al omenirii. Am vazut astfel actiunile unor mari reformatori spirituali inca de acum aproximativ 18-20.000 de ani, despre care nu se stie absolut nimic. Pe atunci, insa, sistemul social si distributia populatiilor pe intreaga planeta erau complet diferite de ceea ce se cunoaste in prezent, iar arheologii, antropologii si istoricii ar trebui sa-si revizuiasca din temelii conceptiile pe care le au despre acele timpuri.

Au fost atat de multe elemente pe care le-am vizionat atunci si ele au fost prezentate intr-un mod atat de compactat, incat mi-ar fi necesare, fara indoiala, cateva sute de pagini pentru a le descrie macar aproximativ. Totusi, proiectia holografica a durat numai o ora si jumatate. Chiar si cei doi ofiteri care asigurau securitatea salii si cele sase santinele plasate la intrarile tunelurilor urmareau cu totii uluiti si in tacere derularea imaginilor, desi in mod evident nu era prima data cand vedeau asa ceva.

Dupa disparitia hologramei am ramas mai mult timp nemiscat, privind in gol. Intr-un tarziu, Cezar mi-a spus ca era timpul sa ne intoarcem la baza, deoarece aceea era limita la care eu puteam sa am acces in interiorul Salii Proiectiilor. Am privit in fata. Dincolo de patratul pe suprafata caruia inca ma mai aflam nu mai erau decat deschiderile gigantice, aproape infricosatoare, ale celor trei tunele enigmatice din peretele muntelui, aflate cam la douazeci de metri departare. In fata fiecareia dintre ele, la o distanta de sapte-opt metri se afla cate un tablou de comanda asemanator cu panoul mare de comanda, amplasat central, insa ele aveau dimensiuni mai mici decat acesta.

L-am intrebat pe Cezar care era misterul extraordinar al celor trei tunele. Mi-a explicat ca elementele legate de aceasta problema nu mi le poate dezvalui, dar imi poate spune ca ceea ce s-a aflat in legatura cu giganticele culoare din munte s-a datorat, de asemenea, unor proiectii holografice care erau comandate de la pupitrul de comanda al fiecarui tunel in parte. Singurul aspect pe care mi-1 putea dezvalui era ca cele trei tunele se indreapta pe mii de kilometri in trei zone diferite ale planetei. Tunelul din stanga are celalalt punct de legatura in Egipt, intr-un ansamblu secret si inca nedescoperit care se afla sub nisip, intre Sfinx si Marea Piramida de pe platoul Gizeh, langa Cairo. Tunelul din dreapta are corespondenta cu o structura care de asemenea se afla in interiorul unui munte din Podisul Tibet. Aceasta este insa mai mica decat cea din muntii nostrii si nu atat de complexa. Din acest al doilea tunel exista ramificatii secundare care conduc intr-o zona din subsolul Buzaului, aproape de curbura Carpatilor, iar o alta se indreapta spre si face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, langa Bagdad. De la aceasta, in continuare, mai exista o ramificatie pana in subsolul podisului Gobi din Mongolia.

Al treilea tunel, care era plasat central in Sala Proiectiilor, face obiectul - asa dupa cum mi-a spus Cezar - unui secret la nivel mondial, asupra caruia SUA dorea garantii foarte ferme. La acel moment, nici Cezar si nici generalul Obadea nu cunosteau elementele noi ale discutiilor romano-americane, insa cert era faptul ca se perfecta un fel de "schimb" reciproc avantajos. Cunoscand teribila influenta politica a masonilor si relatiile venerabilului Massini in structurile politice ale celor doua tari, puteam banui ca se incearca o "preluare" treptata a con- trolului asupra bazei de catre factori externi intereselor statului nostru. Din fericire, Cezar mi-a marturisit ca exista totusi si persoane foarte importante in aparatul nostru politic si administrativ care in prezent cunosc masinatiile odioase ale masoneriei mondiale si care se opun cu vehementa influentei acesteia, mai ales in ceea ce priveste controlul asupra marii descoperiri din Muntii Bucegi. El mi-a mai spus ca tunelul central coboara in interiorul scoartei planetei si chiar ca o depaseste pe aceasta, dar nu a vrut sa-mi ofere mai multe elemente. A remarcat ca imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic coridor in munte erau aproape incredibile dar ca, in acelasi timp, ele puteau oferi un posibil raspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui in care ne aflam noi si a celor care au construit-o.
Inainte de a parasi sala, Cezar mi-a spus ca se efectuau deja, in cel mai mare secret, pregatiri intense pentru o expeditie mai intai prin tunelul spre Egipt, apoi catre cel din Tibet si abia in final urma sa se organizeze marea expeditie catre interiorul Pamantului prin tunelul central. Discutiile bilaterale romano-americane au decis sa se formeze o echipa de saisprezece oameni de elita, care de fapt provenea din fuziunea unei echipe de sase americani si a unei echipe de zece romani. Conducerea operatiunii i-a fost incredintata lui Cezar, caruia cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat ca investirea in grad era importanta mai ales in contextul psihologic al echipei.

Plecarea urma sa aiba loc la sfarsitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregatirile erau complexe. Cezar nu mi-a dezvaluit nimic din ceea ce se afla in aceste tuneluri, desi structura lor era diferita de cea a Marii Galerii din Muntii Bucegi. El nu mi-a spus nici cum se va efectua deplasarea prin tuneluri, avand in vedere ca trebuiau parcursi mii de kilometri, in sfarsit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice care corespundeau fiecarei tinte de deplasare in parte.

Chiar si asa, insa, consider ca elementele prezentate aici pot face obiectul cel putin a unor reflectii profunde, care sa ne pregateasca pentru evenimentele viitoare. Din ratiuni evidente am omis in mod deliberat precizarea unor date care sa conduca la identificarea zonei muntoase in care s-a facut marea descoperire.