Resursele naturale si calitatea mediului inconjurator

Resursele naturale si calitatea mediului inconjurator

Prin resurse naturale se intelege orice componenta din mediul natural, ca solul, apa, flora, fauna, bogatiile minerale ale subsolului, populatiile umane, care contribuie la realizarea bunastarii materiale si spirituale a membrilor societatii.

Dupa permanenta lor in timp, resursele naturale se grupeaza in:

resurse naturale inepuizabile (energia eoliana, precipitatiile, forta mareelor, energia solara etc.) si resurse naturale epuizabile.

O atitudine ecologica fata de resursele naturale presupune renuntarea la exploatarea nelimitata, nerationala si generalizarea conceptiei stiintifice despre importanta conservarii resurselor naturale ale biosferei si pentru generatiile viitoare. O conditie esentiala fara de

care conservarea resurselor naturale nu se poate realiza consta in dezvoltarea la fiecare persoana a simtului de raspundere fata de resursele naturale ale mediului.

Aceasta presupune cunoasterea si respectarea capacitatii de suport a mediului din zona exploatata, fiind dependenta de modul de utilizare a resurselor naturale si de presiunea asupra echilibrelor din mediu.

Dispunerea in teritoriu a obiectivelor economico-sociale, in functie de necesitatile umane si de vocatia ecologica a mediului respectiv, reprezinta amenajarea teritoriului, care presupune acceptarea urmatoarelor principii:

1 - considerarea resurselor naturale, in spiritul dezvoltarii durabile, ca bunuri atat ale generatiei prezente cat si ale celei viitoare;

2 - conservarea mediului ambiant si a resurselor sale sa se faca nu prin renuntarea la progresul tehnic, ci prin perfectionarea activitatilor de conservare si gestionare a resurselor;

3 - in activitatea de amenajare a teritoriului si de conservare a

mediului trebuie sa se tina seama de ierarhizarea necesitatilor societatii umane;

4 - studiul proceselor naturale de utilizare ciclica a resurselor in biosfera poate da nastere la tehnologii (modele) care sa micsoreze sau sa elimine tendinta de epuizare a resurselor;

5 - consumul unilateral, exclusiv al resurselor naturale si poluarea sunt factori de risc ce ameninta existenta vietii pe Terra;

6 - gestiunea resurselor naturale si conservarea mediului are un caracter zonal, national, dar si global.

In spiritul acestor principii se impune elaborarea unor strategii ecologice de dezvoltare (ecodezvoltare), capabile sa asigure o folosire rationala si sanatoasa a resurselor specifice dintr-un anumit ecosistem, pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului. In acest context ecologia participa activ la urmatoarele aspecte:

- evaluarea posibilitatilor mediului in raport cu obiectivele propuse de societate;

- stabilirea impactului acestora asupra mediului inconjurator si gasirea cailor de atenuare a lui, de conservare a mediului pe termen lung;

- elaborarea de masuri speciale pentru conservarea activa a unor anumite resurse sau portiuni din mediul inconjurator;

- determinarea (impreuna cu alte stiinte) necesitatilor ce caracterizeaza indicii de calitate a vietii si a prioritatilor de satisfacere alor;

- proiectarea de ecosisteme antropice cu randament optim in raport cu obiectivele economice si de conservare pe termen lung a mediului inconjurator.

Utilizarea optima a resurselor naturale in agricultura presupune zonarea productiei agricole si proiectarea corecta a ecosistemelor agricole in cadrul acestora.

Zonarea productiei agricole este o activitate stiintifica de mare complexitate, prin care se delimiteaza teritorii de productie agricola cu conditii ecologice, economice si sociale omogene si care primesc o anumita structura de productie.

Zonarea productiei agricole are la baza concordanta dintre cerintele plantelor si caracteristicile biotopului, precum si dintre cerintele tehnologice ale ecosistemelor agricole si caracteristicile tehnologiilor de productie.

Organizarea ecosistemelor agricole in concordanta cu vocatia ecologica a teritoriului, ofera premisele unei activitati agricole optime in conditiile reducerii la maximum a investitiilor energetice si materiale.

Studiul factorilor ecologici naturali se axeaza in special pe

stabilirea teritoriilor ecologic omogene, pe bonitarea economica a terenurilor agricole si pe stabilirea masurilor pentru cresterea fertilitatii lor.

Pe baza analizei factorilor naturali (circa 20 de factori ecologici), economici si sociali, in tara noastra au fost stabilite 502 zone de productie agricola (cate 8-22 zone in fiecare judet). Cresterea eficientei ecosistemelor agricole are la baza proiectarea unor ecosisteme agricole intensive cu productivitate crescanda, in conditiile reducerii interventiei tehnologice, insa cu o reala conservare a mediului ambiant. Aceasta are rolul de a aprofunda actiunea de zonare a productiei agricole, urmarind aceleasi obiective si principii

metodologice.

In proiectarea ecosistemelor agricole trebuie sa se tina seama de efectele pe care acestea le au asupra mediului, atat in ce priveste consumul sau deteriorarea resurselor (apa, sol, genofond), cat si in ce priveste stabilitatea ansamblului de conexiuni proprii (cicluri

biogeochimice, peisaj etc.).