Hazardele naturale si calitatea mediului in perspectiva dezvoltarii durabile in Carpatii si Subcarpatii de la curbura

Raport de Cercetare

Institutul de Geografie al Academiei Romane

Cercetarile de teren, cunoasterea contributiilor recente din literatura de specialitate si a programelor stiintifice internationale IDNDR (International Decade for Natural Disaster Reduction, 1990-1999) si ISDR (International Strategy for Disaster Reduction) au permis realizarea acestui studiu integrat al Carpatilor si Subcarpatilor de la Curbura, doua unitati de relief majore caracterizate prin complexitate structurala si petrografica, mobilitate tectonica, activitate seismica intensa, diversitate morfologica si vulnerabilitate accentuata fata de fenomenele extreme (fig. 1).

Fig. 1 Localizarea regiunii intre vaile Trotusului si Dambovitei.

Distributia spatiala, frecventa si magnitudinea hazardelor naturale, impactul acestora asupra populatiei, asezarilor, cailor de comunicatie, obiectivelor economice, terenurilor si a calitatii mediului sunt idei de baza carora li se subordoneaza intregul demers stiintific. Complexitatea problemelor aprofundate se regaseste in cele 13 capitole, insumand 250 de pagini, 50 figuri si 31 tabele.

Dupa precizarea limitelor si raportul cu unitatile vecine se expune geologia regiunii studiate, subliniindu-se particularitatile structurale si petrografice care reflecta raporturile foarte variate intre acestea si formele de relief ca rezultat al procesului de evolutie indelungata si complexa. Conditiile de sedimentare si tectogeneza au dus la ridicarea si consolidarea in etape a unitatilor morfostructurale, respectiv unitatea muntilor grefata pe flisul Cretacic si Paleogen, reprezentata prin gresii, conglomerate, sisturi argiloase, sisturi menilitice cu intercalatii subtiri de calcar si unitatea dealurilor si depresiunilor subcarpatice dezvoltata pe formatiunile mio-pliocene caracterizata prin alternantele repetate ale stratelor de roci permeabile cu cele impermeabile ce reflecta instabilitatea accentuata a versantilor.

In ansamblu, culmile muntoase se mentin intre 1400 si 1900 m altitudine absoluta, ecartul energiei reliefului este de 300-600 m, iar versantii cu inclinari de 25-35° sunt predominanti. Densitatea fragmentarii reliefului, indice geomorfologic important pentru dinamica si frecventa proceselor geomorfologice cu potential de hazard variaza intre 0,30 si 4,1 km/km². Unitatea dealurilor si depresiunilor subcarpatice este dezvoltata pe structura mio-pliocene puternic tectonizata - cute monoclinale, sinclinale, panze solzi. Unitatea dealurilor si depresiunilor subcarpatice prezinta cele mai variate forme de relief, cu inaltimi ce variaza de la 700-800 m altitudine absoluta, energia reliefului de 125-250 m, pe alocuri scazand la 50 m. Densitatea fragmentarii reliefului este cuprinsa intre 1,5 si 5 km/km², iar declivitatea versantilor predominanta este de 15-25°.

Frecventa si magnitudinea hazardelor naturale (seismice, geomorfologice, climatice, hidrologice) au fost analizate in contextul conditiilor geografice, urmarindu-se riscul asupra asezarilor, cailor de comunicatie si populatiei.     

Riscurile seismice. Regiunea seismogena Vrancea situata in regiunea de Curbura a Carpatilor furnizeaza cea mai mare parte a energiei eliberate prin cutremure si genereaza cele mai distructive efecte. In Carpatii si Subcarpatii de la Curbura aceste cutremure declanseaza sau intensifica procesele de deplasare in masa (prabusiri, rostogoliri de roci, alunecari). In perioada de derulare a grantului 2002-2004 au fost inregistrate numeroase cutremure cu magnitudini mici sub 4 pe scara Richter. Cutremurele din aprilie 2002 si septembrie 2004 au avut magnitudinea de 5.1 pe scara Richter. Acestea nu au produs pagube materiale si asupra versantilor nu au avut nici o influenta.

Hazardele geomorfologice.

Deplasarile in masa asociate frecvent cu procesele de eroziune prin frecventa si intensitate sunt cele mai importante hazarde geomorfologice. Carpatii si Subcarpatii de la Curbura se inscriu printre regiunile cu cea mai accentuata dinamica a proceselor de modelare actuala care duc la o rapida modificare a reliefului. Consecinta a petrografiei si structurii flisoide si a molasei, a tectonicii deosebit de active, riscul declansarii proceselor geomorfologice actuale este amplificat aici de asocierea hazardului producerii unor seisme cu amplitudini mari, a unor precipitatii cu caracter torential ori a viiturilor dezastroase (Balteanu si colab., 1996; Balteanu, 1997). Vulnerabilitatea versantilor la deplasari in masa si procese de ravenare inscrie spatiul cercetat printre regiunile puternic afectate din Romania. Efectele acestora, care in unele situatii se dezvolta pana la adevarate dezastre, inregistrate de-a lungul secolului XX si mai ales al ultimelor decenii, influenteaza pe termen lung aspectul asezarilor, capacitatea de locuire si utilizarea optima deopotriva a spatiului carpatic si subcarpatic de la Curbura. Cercetarile de teren releva ca circa 58% din suprafata teritoriului revin deplasarilor in masa ce detin rolul predominant. Acesteia i se adauga 14% in care modelarea prin ravenare este asociata cu alunecari de teren si curgeri de noroi si 13% suprafata afectata de ravenare insotita de prabusiri si rostogoliri.

Deplasarile in masa (alunecari, curgeri de noroi, prabusiri, creep) au o mare raspandire in regiunea studiata. In cea mai mare parte, alunecarile actuale reprezinta recrudescenta de amploare mai redusa a alunecarilor vechi dar sunt si situatii in care se declanseaza alunecari de mari proportii pe versantii care anterior nu au fost afectati. Ciclicitatea producerii alunecarilor de teren pentru Romania este de 30 de ani (Balteanu, 1983; Ichim si colab., 1984; Surdeanu, 1988, 1998).

Alunecarile ca procese de modelare discontinue in timp si spatiu, cu rol important in modificarea echilibrului versantilor in regiunea studiata se diferentiaza dupa grosimea depozitelor deplasate si volumul de material antrenat in miscare. Astfel, s-au stabilit: - alunecari superficiale cu o grosime a materialului deplasat pana la 1,5 m si un volum de 10¹ - 10⁴ m³; - alunecari cu profunzime medie intre 1,6 si 10 m si un volum de 10⁵ m³ si - alunecari cu profunzime mare, peste 10 m si un volum de peste 10⁵ m³.      

Alunecarile superficiale au cea mai mare extensie si se declanseaza in conditii morfologice variate. Alunecarile cu profunzime medie si mare caracterizate prin mecanisme variate ale deplasarii materialelor se produc prin translatie, fiind predominante, dar numeroase sunt si cele rotationale care afecteaza deopotriva versantii despaduriti si cei impaduriti. Alunecarile de teren prezinta o mare varietate de forme iar repartitia lor releva corelatia intre complexul litologic marno-argilo-grezos specific flisului Paleogen din Carpatii de la Curbura, alternantele ritmice de argile, argile nisipoase, nisipuri ale molasei neogene din Subcarpatii de la Curbura, de activitatea antropica si precipitatii. La acestea se adauga conditia geomorfologica reprezentata prin inclinarea si expozitia versantilor, energia reliefului si densitatea fragmentarii.

Cercetarile de teren intreprinse in Carpatii si Subcarpatii de la Curbura arata ca procesele geomorfologice in cea mai mare parte se inscriu in evolutia normala a versantilor de realizare a echilibrului relativ dinamic. Ele difera de la o unitate la alta si in cadrul aceluiasi bazin hidrografic ca repartitie si intensitate depinzand, in conditiile aceleiasi alcatuiri petrografice de particularitatile morfometrice, de stadiul de evolutie a reliefului si de modul de utilizare a terenurilor. Frecventa alunecarilor de teren, curgerilor de noroi se observa in bazinele hidrografice Putna, Nereju, Zabala, Ramna, Slanic, Basca Chiojdului (fig. 2), Sarata Monteoru, Cricovul Sarat, Teleajen (Cosminele, Varbilau), Doftana (Telega), Prahova (Breaza), Ialomita (Mercani-Ulmetu). Prabusiri, surpari si rostogoliri apar pe versantii abrupti alcatuiti din gresii, conglomerate, lipsiti de covorul vegetal din muntii Penteleu, Siriu, Ivanet etc. Procesele de sufoziune cu caracter local se intalnesc pe versantii grefati pe marne, argile si sare. Cele mai complexe situatii cu procese de dizolvare, sufoziune si prabusiri apar la Valea Sarii, Lopatari-Meledic, Bisoca etc.

Fig. 2 Alunecare profunda pe Valea Mordana din bazinul Basca Chiojdului: a, rapa de desprindere, b, corpul alunecarii, c, fruntea alunecarii (foto M. Micu, 2004)

Adeseori alunecarile de teren sunt asociate cu procesele de pluviodenudare, eroziunea de suprafata si in adancime cu rol hotarator in degradarea versantilor si consecinte negative asupra utilizarii terenurilor. Regiunea studiata se inscrie intre teritoriile afectate de ploi torentiale cu agresivitate accentuata. Actiunea ploilor cu agresivitate accentuata in timpul verii se produce asupra substratului eterogen, predominant de ponderea suprafetelor cu soluri avand o rezistenta redusa, intens modificate de activitatile antropice. Versantii cu soluri puternic si excesiv erodate, litosolurile si regosolurile, se caracterizeaza prin viteze variate de infiltrare a apei. Pe suprafetele lipsite de vegetatie sau pe cele utilizate pe teren arabil, impactul picaturilor de ploaie produce improscarea si deplasarea particulelor de sol.

Procesele de ravenare cu formatiunile corespunzatoare (rigole, santuri, ogase, ravene, organisme torentiale) aflate in stadii variate de evolutie sunt localizate frecvent pe versantii abrupti, despaduriti, constituiti predominant din roci friabile - nisipuri, pietrisuri, gresii slab cimentate, marne sarmatiene si romaniene. De cele mai multe ori aceste procese sunt asociate cu alunecarile de teren, dezvoltarea lor facandu-se pe bazine hidrografice in stransa adaptare la structura si litologie.

Referat: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Proiect: Ierarhia organizarii biomoleculare

In Subcarpatii Buzaului o retea densa de ravene caracterizeaza cuestele Panataului, Plaisorului, Vaii Fantanii etc. De asemenea frecventa si intensitatea acestora se remarca si in bazinele Balosinul Mare (aferent vaii Muscelului pe partea dreapta) sculptat in gresii, asociate cu nisipuri, nisipuri argiloase si marne sau ravenele din bazinul Fundaturile dezvoltate la contactul depozitelor de flis paleogen cu depozite miocene, predominand gresiile si nisipurile. Aceeasi frecventa se remarca si pe dreapta vaii Lupului, pe stanga Vaii Viei, pe Basca Chiojdului (fig. 3), pe interfluviile dintre Sibiciu de Sus si Sibiciu de Jos, in bazinul superior al Carului, al Balanesei. In culoarul depresionar Sibiciu-Braiesti-Lopatari procesele de ravenare apar pe formatiuni helvetiene etc. Pe interfluviul dintre Slanic - Calnau grefat pe nisipurile slab cimentate ale Romanianului degradarea terenurilor este subliniata de prezenta ogaselor si ravenelor puternic adancite. Procesele de ravenare se manifesta intens in nisipuri, pietrisuri, marne atribuite Sarmatianului si Romanianului, intre Cricovul Sarat si Valea Budureasa, sau pe dreapta Slanicului, intre Lopatari, Vintila Voda, Niculesti, Beceni, Aldeni.

Fig. 3 Versantul stang al Bascei Chiojdului degradat prin procese de ravenare

(foto M. Micu, 2004)

In depozitele romaniene, formatiunile torentiale (indeosebi ogase si ravene) se adancesc pana la 25 m: Valea Nucetului din bazinul Cricovul Sarat, vaile Vadu Sapat si Sarata ca si pe stanga Vaii Niscovului. La nord de valea Buzaului, in formatiunile sarmatiene alcatuite din pietrisuri si nisipuri cimentate, ravenele depasesc 30 m adancime, cum sunt cele din sectorul Odaile-Balanesti din bazinul vaii Balaneasa. Aceleasi procese de ravenare se intalnesc si pe versantul sudic al Dealului Salciilor, Priporului, etc.

In Subcarpatii Vrancei procesele de ravenare se manifesta tot pe versantii abrupti, lipsiti de vegetatie, constituiti predominant din roci friabile. Distributia spatiala, frecventa proceselor caracterizeaza bazinele mici aferente Zabrautului, Susitei, Putnei (Vidra, Tichiris etc.), Zabalei, Milcovului, Ramnei (Plopu etc.), Ramnicului Sarat (Spidele, Catauti, Baba, Matca), Calnaului (Harboaca etc.), Slanicului. In aceste bazine, procesele de ravenare au o dezvoltare liniara, favorizata pe de o parte de extinderea suprafetelor structurale, iar pe de alta parte de depozitele loessoide ce acopera versantii. Badlandsuri reprezentative se intalnesc la sud de localitatea Nistoresti.

In anumite situatii, frecventa formatiunilor torentiale formeaza un relief de tip badlands. Astfel de situatii apar in Depresiunea Vrancei la Barsesti-Toplesti, la Cislau pe valea Buzaului etc. De asemenea, eroziunea in adancime este prezenta pe tufurile de pe latura sudica a Dealului Istrita, mai exact pe versantul drept al vaii Hodorogului, pe interfluviul dintre localitatile Breaza-Vispesti etc.

Triada proces-risc-vulnerabilitate se regaseste in selectarea unor studii de caz, care cuprind areale unde frecventa alunecarilor de teren, a curgerilor de noroi si prabusirilor este apreciabila, delimitarea acestora devenind o necesitate. Pentru regiunea studiata sunt prezentate studii de caz pe bazine hidrografice reprezentative: Basca Chiojdului, Sarata Monteoru, Cricovul Sarat, Prahova (alunecarea de la Breaza), Cricovul Dulce (Mercani-Ulmetu). Cercetarile de teren si estimarile cantitative releva manifestari diferentiate in bazinele mentionate privind tipurile de alunecari, potentialul de aluvionare al diferitelor categorii de versanti (convecsi, concavi, in trepte etc.) si riscul pe care acestea le prezinta pentru diferite activitati antropice.

Riscurile hidrologice reprezentate prin viituri si inundatii se impun prin consecintele negative. Astfel, inundatiile din iulie-august 2002 au afectat localitatile Baicoi, Alunis, Gura Teghii (bazinul Basca Rozilei), Sarulesti (bazinul Slanicului), iar cele din august 2004 s-au resimtit in bazinele hidrografice Putna, Ramna, Milcov din Subcarpatii Vrancei, distrugand case si avariind drumuri judetene (10,6 km) si comunale (5,1 km) (fig. 4).

Vulnerabilitatea la hazarde naturale arata ca Subcarpatii de la Curbura sunt  printre cele mai afectate regiuni din Romania. Efectele acestora, care in unele situatii se dezvolta pana la adevarate dezastre, inregistrate de-a lungul secolului XX si mai ales al ultimelor decenii, influenteaza pe termen lung aspectul asezarilor, capacitatea de locuire si utilizarea optima a spatiului subcarpatic. In acest context, cunoasterea si explicarea cauzala a fenomenelor si proceselor de risc, identificarea si delimitarea arealelor mai "fragile" isi gasesc aplicabilitate in predictia si prevenirea lor, precum si in reconstructia ecologica a mediului afectat.

Fig. 4 Efectele viiturii din august 2004 pe valea Nehoiului (foto D. Balteanu, 2004)

Riscuri climatice. Din gama larga a fenomenelor climatice de risc (de vara sau de iarna), care pot capata aspecte de hazard climatic, cu cele mai evidente repercusiuni asupra calitatii mediului, de care trebuie sa se tina seama in organizarea eficienta a spatiului geografic sunt riscurile termice, in care se incadreaza valurile de frig si de caldura, ca si temperaturile extreme pozitive sau negative.

Riscurile termice apar ca singularitati termice pozitive si negative determinate de valurile de calduri tropicale, sau cele de frig polar si arctic. Aici se incadreaza temperaturile extreme absolute, care raman unicate pentru toata perioada de observatii. Ca exemplu, a fost analizat valul de caldura din luna august 1951, cea mai calda luna a secolului XX, in timpul careia, temperatura medie lunara a atins 23-24sC, la baza versantilor exteriori (fiind cu 1-2sC mai ridicata decat media multianuala), maxime absolute de  peste 39sC (fiind cu > 17sC mai mari ca media multianuala a lunii respective); s-au produs 30 zile de vara (cu temperatura maxima de > 25sC), dintre care, 15-20 zile au fost tropicale (cu temperatura maxima > 30sC). Un alt exemplu il constituie valul de frig arctic din ianuarie 1942, cea mai geroasa luna a secolului XX, care a curpins intreaga tara. In regiune a determinat temperaturi medii lunare de -9, -10sC (respectiv cu 7-8sC mai mici decat media multianuala a lunii respective) si temperaturi minime absolute sub -29sC (fiind cu 27-28sC mai mici decat aceeasi medie lunara).

Dintre riscurile climatice de iarna, inghetul si bruma sunt cele mai frecvente. Ele sunt specifice anotimpului de tranzitie, cand se produc in extrasezon, afectand culturile, fie la inceputul perioadei de vegetatie, fie la sfarsitul acesteia. Cauza o constituie alternanta advectiilor de aer rece si cald, fenomen specific acestor anotimpuri, pana ce se stabileste tipul predominant al circulatiei generale a atmosferei (circulatia de vest care determina advectii de aer cald si precipitatii, specifica pentru sezonul cald si circulatia de est care determina advectii de aer rece polar sau arctic care genereaza ingheturi, brume, polei, ninsori etc., specifica pentru sezonul rece). Inghetul si bruma sunt riscuri climatice asociate, deoarece cel de al doilea fenomen este conditionat de primul. Dar, datorita specificului climatic al regiunii care se impune prin acea enclava cu fenomene de foehn si adapost topoclimatic, aceste fenomene sunt mai estompate si de aceea, nu orice inghet sau bruma este in acelasi timp si un risc climatic. In acest sens au fost analizate datele medii si extreme de producere a inghetului si brumei, durata medie a intervalului posibil cu inghet, limitele de variatie cu altitudinea a inghetului si brumei in tot spatiul carpatic si subcarpatic de la Curbura si intervalul de risc al acestor doua fenomene, iar in final, influenta inghetului asupra modelarii reliefului.

Cercetarile au aratat ca fata de data medie de producere a inghetului si brumei, care este din ce in ce mai timpurie toamna si mai intarziata primavara pe masura ce altitudinea creste, cele mai timpurii ingheturi si brume de toamna, care pot aparea mai devreme fata de data medie cu doua pana la sase saptamani (brumele din 15-20.IX.1956), ca si cele mai tarzii de primavara care pot intarzia tot atat (inghetul si bruma din 21-22.II.1952), pot imbraca caracter de risc climatic. In asemenea conditii, recoltele care se aflau la sfarsitul perioadei de vegetatie si respectiv la inceputul acesteia, au fost total compromise in regiunile limitrofe de campie, in timp ce aici, efectul lor a fost ceva mai redus, desi s-au produs pagube materiale importante. In consecinta, se remarca doua intervale de risc: unul de toamna, intre data medie multianuala a primului inghet si data celui mai timpuriu inghet (sau bruma) si altul de primavara intre data medie multianuala a ultimului inghet si data celui mai tarziu inghet (bruma). Durata acestora este de doua pana la sase saptamani. Investigatiile intreprinse in regiune arata influenta inghetului asupra modelarii reliefului, unde zilele cu inghet-dezghet sunt mai frecvente (36% in aer si 58,6% pe sol), comparativ cu regiunile litrofe (26,6% in aer si 43,9% pe sol).

Atentie s-a acordat si fenomenelor climatice de risc ce includ riscurile pluviale. Geneza riscurilor pluviale de la Curbura Carpatilor si Subcarpatilor consta in particularitatile suprafetei active, cu rol de baraj orografic pentru circulatia ciclonilor oceanici si respectiv mediteraneeni cu evolutie retrograda si in marea variabilitate nepriodica a precipitatiilor. In general, regiunea se caracterizeaza prin cantitati medii anuale de precipitatii de < 500 mm in regiunile joase din fata Curburii, unde se contureaza "o insula de uscaciune" datorita efectelor de foehn si >1000 mm pe inaltimile montane >1600 m altitudine, unde se produce exces de umiditate. Variatiile nepriodice ale precipitatiilor scot in evidenta faptul ca in regiune sunt posibili ani excedentari pluviometric, cand abaterile pozitive ale acestora sunt cu 150-180% mai mari decat media multianuala. Este cazul perioadei 1961-1980 cu cantitati bogate de precipitatii, concentrate mai ales, in intervalul 1969-1972. Pentru Subcarpatii Curburii, anul 1969 s-a caracterizat prin cel mai mare exces de umiditate (Patarlagele, >850 l/m²), iar pentru regiunile periferice, ca si pentru cele inalte, anul 1972 (Buzau, circa 800 l/m² si respectiv Lacaut, circa 1320 l/m²). In aceasta perioada, excesul de umiditate s-a cumulat de la un an la altul, avand un caracter general determinand o mare variabilitate a proceselor de versant. A urmat anul 1975, cand luna iulie a culminat cu valori deosebit de mari. Astfel, numai in ziua de 2 iulie 1975, ploile cazute au totalizat peste 175 l/m²: 177,8 l/m² la Patarlagele, 200,2 l/m² la Odaile si 210,9 l/m² la Colti, fapt ce a determinat declansarea si reactivarea deplasarilor in masa si accentuarea eroziunii in adancime, cu consecinte asupra degradarii mediului si economiei locale.

O caracteristica importanta a riscurilor pluviale o constituie caracterul lor sezonier. In general, se produc in semestrul cald al anului cu deosebire in luna maximului pluviometric, iunie cand au avut loc si cele mai bogate ploi (75-115 l/m²/luna). Pentru statiile meteorologice din fata Curburii se remarca si un al doilea maxim pluviometric de toamna, cu valori mai mici (40-60 l/m²/luna), ca urmare a reactivarii ciclonilor mediteraneeni, care nu se produce si pe rama interna a Carpatilor, datorita rolului de baraj orografic al acesteia cu impact asupra mediului. Cantitati mari de precipitatii sunt posibile atat in luna maximului pluviometric iunie (mai), determinate de ciclonii oceanici, cat si in luna maximului termic - iulie, determinate de convectia orografica: Buzau 201,6 l/m²/iunie 1948 si 234 l/m²/iunie 1933; Patarlagele 282,5 l/m²/iulie 1975 si Lacaut 310,3 l/m²/mai 1970, urmat de 304,3 l/m²/iulie 1969, acestea fiind si cele mai mari cantitati lunare inregistrate care au determinat exces de umiditate si degradarea mediului. In semestrul cald al anului, impactul asupra mediului il au aversele de ploaie si vijelie insotite de grindina. Frecventa medie a averselor de ploaie este cea mai mare (6-14 zile) in luna maximului pluviometric - iunie, iar cea maxima (14-26 zile), atat in luna maximului pluviometric, cat si in luna maximului termic - iulie, ceea ce indica dependenta acestora fata de circulatia ciclonica si respectiv de procesele termoconvective de pe versantii sudici si sud-estici, bine insoriti. O caracteristica importnata a acestora consta in faptul ca, pe verticala, cele mai multe averse de ploaie (>70 zile/an) se produc la altitudini curprinse intre 500 m si 1400 m. Mai sus, ca urmare a scaderii temperaturii cu altitudinea, ca si a reducerii influentei barajului orografic, frecventa averselor de ploaie se diminueaza, astfel ca, la Vf. Omu, la periferia vestica a Curburii, acestea totalizeaza circa 45 zile. De asemenea, vijeliile insotite de grindina intrunesc conditii optime in intervalul cald, din mai pana in august (0.3-2.5 zile/luna), cu deosebire in mai si iunie, uneori si in august. Este suficienta o singura zi cu grindina pentru a afecta culturile agricole si a distruge livezile de pomi fructiferi si vita de vie (Subcarpatii de la Curbura fiind renumiti din acest punct de vedere). Corelatia cu altitudinea a numarului mediu anual de zile cu grindina si repartitia lor teritoiala indica faptul ca cele mai multe astfel de zile au loc intre 1600 m si 1800 m altitudine. Mai sus si mai jos de aceasta banda altitudinala, zilele cu grindina se reduc la <1 zi/an. Fenomenul se coreleaza foarte bine cu altitudinea la care se situeaza nivelul maxim de condensare din regiune (1600-1800 m). Modul de variatie pe verticala a zilelor cu averse de ploaie si grindina indica faptul ca impactul acestor fenomene asupra reliefului este mare in benzile altitudinale in care ele au freceventa cea mai mare, cu deosebire pe versantii defrisati, cu pasunat excesiv, lucrari agrotehnice necorespunzatoare. Fenomenul este avantajat de substratul litologic si panta, ceea ce conduce la intensificarea proceselor de modelare a versantilor. Daca avem in vedere si faptul ca intensitatea maxima absoluta a ploilor de vara a variat intre 3 si 5 l/m²/minut (3,47 l/m²/min. in 14.VI.1977 la Buzau si 4.90 l/m²/min. in 2.VII.1975 si 26.VII.2002 la Patarlagele), se poate deduce dimensiunea reala a proceselor de modelare din spatiul subcarpatic.

Pe un spatiu extins este analizat impactul factorului uman asupra mediului, care denota presiunea umana prin concentrarea si dispersia teritoriala a asezarilor si populatiei, prin valorificarea resurselor naturale (petrol, gaze naturale, carbuni etc.) si implicit activitatile economice diversificate de la un sector la altul. Distributia si structura asezarilor evidentiaza relatiile stranse dintre geometria formelor de relief si factorul uman.

In prezent, in secorul dintre Trotus si Buzau se remarca o populatie rara in spatiul montan de 20-50 loc./km², 40,80 loc./km² la contactul cu depresiunile submontane si cele subcarpatice si 150 loc./km² in dealurile subcarpatice sau 200 - 500 loc./km² in lungul vailor si in depresiuni. Gruparea asezarilor dupa numarul de locuitori reflecta prezenta satelor mici (100 - 500 locuitori) si foarte mici (sub 100 locuitori) pe interfluviile dintre Buzau si Slanicul Buzaului sau dintre Putna - Nereju - Zabala - Milcov, cu structura risipita, sate mijlocii (500 - 2000 locuitori) in spatiul montan cat si cel subcarpatic, in lungul vailor Putnei, Susitei, Slanicului etc., sate mari (2000 - 4000 locuitori) localizate de-a lungul Buzaului (Magura, Viperesti, Ceptura, Berca) si in lungul vaii Putna si sate foarte mari (peste 4000 locuitori) numai in Subcarpatii Vrancei, respectiv, asezarile rurale Urechesti si Paunesti. Densitatea medie a asezarilor in intreg spatiul subcarpatic este de 14,4 localitati/100 km². Astfel, se confirma existenta unei presiuni umane mai accentuate in Subcarpatii Buzaului si Vrancei, comparativ cu regiunile limitrofe, munte si campie, fenomen legat de oferta de habitat mai ridicata, precum si de pastrarea timp mai indelungat (de secole) a unor asezari marunte, cu numar mic de locuitori (sub 100 locuitori) si foarte mic (sub 50 locuitori), cu gospodarii risipite, localizate cu precadere in zona mediana a regiunii, pe interfluviul Buzau - Slanicul Buzaului.

Sectorul desfasurat intre vaile Buzau si Dambovita se caracterizeaza printr-o densitate medie a populatiei de 190 loc./km² si a localitatilor de 10,2 asezari/100 km². Cele mai reduse valori ale densitatii, sub 50 loc./km² se intalnesc spatiul carpatic, si anume in localitatile situate in partea superioara a vailor Doftana, Teleajen si Buzau (Valea Doftanei, Maneciu, Vama Buzaului, Sita Buzaului). In depresiunile subcrapatice si culoarele de vale valorile se mentin intre 100-150 loc./km², crescand la 200 loc./km² (Razvad , Cornu, Poiana Campinei, Lipanesti, Doicesti, Aninoasa etc.) si depasind 500 loc./km² in cateva centre urbane (Moreni, Campina, Plopeni si Slanic). Se remarca corelatia intre dispersia teritoriala a satelor si marimea lor demografica. Satele mici si mijlocii (sub 2000 locuitori) sunt prezente indeosebi pe interfluviile Ialomita-Prahova, Teleajen-Buzau, iar satele mari si foarte mari, fiecare cu peste 2000 locuitori, se regasesc la contactul dintre subcarpati si campie, in depresiunile subcarpatice si in lungul culoarelor de vale. Un loc aparte il ocupa centrele urbane din spatiul subcarpatic (Campina, Breaza, Comarnic, Pucioasa, Fieni, Valenii de Munte, Slanic) loacalizate mai ales in lungul vailor principale.

Presiunea antropica implica si utilizarea terenurilor. Dinamica si complexitatea schimbarilor intervenite in ultimul deceniu al secolului XX si inceputul celui de-al XXI-lea nu au modificat esential structura si categoriile de utilizare a terenurilor. Regiunea studiata ocupand cele mai mari suprafete de paduri (circa 40%), pasuni 30%, livezi 7%, vii 14% si arabil 9%. Structura terenurilor agricole si repartitia culturilor reflecta mai mult parcelarea lor pe propietati. Intensitatea presiunii antropice cu efecte asupra mediului contureaza trei tipuri de peisaje: puternic, moderat si slab antropizate. Peisajului puternic antropizat in sectorul Dambovita-Buzau corespunde ariilor de exploatare a resurselor de subsol, cu o dezvoltare a asezarilor si infrastructurii. Acest tip de peisaj a suportat in timp inlocuirea vegetatiei spontane cu terenuri agricole si numai izolat se mai pastreaza padurea. Densitatea populatiei depaseste frecvent 200 loc./km², iar densitatea localitatilor este de 12 asezari/100 km². Exista numeroase centre urbane cu activitate industriala in special, dar si localitati cu specific agricol. Densitatea populatiei in mediul rural raportata la suprafata agricola aflata in proprietate particulara este mai mare de 70 loc./10 ha teren agricol. In Subcarpati arealele cu peisaj puternic antropizat sunt la contactul Subcarpatilor Dambovitei cu Campia piemontana a Targovistei, in lungul vaii Prahova si la contactul dintre Subcarpatii Teleajenului cu campia. Spre deosebire de acesta in Subcarpatii Buzaului si Vrancei se poate vorbi de inlocuirea vegetatiei spontane aproape in totalitate cu terenuri agricole si numai izolat se mai pastreaza unele palcuri de padure (sleauri sau chiar plantatii). Pasunile ocupa suprafete restranse. Densitatea asezarilor si populatiei este de 17 - 18 localitati/100 km² si peste 250 loc./km². Densitatea populatiei raportata la suprafata agricola este de 50-70 loc./10 ha agricol in mediul rural. Pentru acest tip de peisaj se impune reimpadurirea unor suprafete si revitalizarea pasunilor.

Peisajul moderat antropizat acopera cea mai mare parte a regiunii studiate si se caracterizeaza printr-o mare varietate a modului de folosinta a terenului. Padurea alterneaza cu pajisti folosite ca fanete, pasuni si livezi, iar adesea se intercaleaza cu terenuri agricole. Predomina asezarile de tip rural, de dimensiuni mici si medii, cu ponderi reduse ale terenului agricol, de sub 25% pe localitate in Subcarpatii Vrancei si sub 50% in cei ai Buzaului. Densitatea asezarilor depaseste 20 localitati/100 km², iar densitatea populatiei coboara la valori sub media pe regiune, respectiv 50 - 150 loc./km² in Subcarpatii Vrancei si Buzaului. La vest de Buzau, acest tip de peisaj se caracterizeaza printr-o mare varietate a modului de utilizare a terenurilor. Predomina asezarile de tip rural, mici si mijlocii sub 2000 loc./sat. De asemeni, concentreaza in mediul rural densitati mari de  populatie in raport cu suprafata agricola.

Peisajul slab antropizat corespunde cu spatiul montan  incadrat intre Prahova si Buzau. Suprafetele impadurite in alternanta cu pasunile sunt predominante. Asezarile sunt putine, cu numar redus de locuitori, iar activitatile industriale aproape lipsesc. La nord de Buzau acest peisaj se suprapune in cea mai mare parte ariei montane si laturii interne a Subcarpatilor Vrancei, in Subcarpatii Buzaului apare numai izolat, acolo unde predomina suprafetele acoperite de padure in alternanta cu pasunile. Suprafata acestui tip de peisaj este redusa, acoperind 1,4% din Subcarpatii Vrancei si Buzaului. Densitatile sunt reduse, sub 50 loc./km² si sub 15 loc./10 ha agricol, terenurile agricole ocupa suprafete de sub 50% in medie pe localitate. Asezarile omenesti sunt mai putin numeroase decat in celelalte areale, concentrand un numar mic de populatie. Activitatile industriale sunt aproape inexistente.

In concluzie, cercetarile de teren efectuate in Carpatii si Subcarpatii de la Curbura au precizat mecanismele de producere a hazardelor naturale, evaluarea efectelor asupra activitatii umane si asupra mediului. Impactul factorului uman este analizat sub dublu aspect. Pe de-o parte, presiunea crescanda asupra mediului determina o intensificare a efectelor evenimentelor naturale extreme prin despaduriri, utilizari necorespunzatoare ale terenurilor, amplasarea unor obiective economice in locuri inadecvate etc. Pe de alta parte, prin lucrarile de impadurire (fig. 5), amenajari antierozionale in bazinele tributare Putnei, Ramnicului Sarat, Buzaului, Doftanei, indiguiri se reduc mult sau se indeparteaza riscurile unor hazarde naturale.

Fig.5 Versantul drept al Buzaului la nord de Patarlagele: a, eroziune excesiva; b, diminuarea procesului prin replantari (foto M. Serban, 2004)

Efectele directe sau cumulative ale interventiilor locale implica atat cunoasterea (monitorizarea) proceselor ce se desfasoara la nivelul comunitatilor rurale si urbane, cat mai ales implementarea masurilor de mentinere a calitatii mediului necesara generatiilor ce vor urma. Dezvoltarea durabila posibila printr-o strategie coerenta, echilibrata si printr-un efort social conjugat la nivel local, regional si national constituie principala cale de mentinere sub control si de limitare a efectelor negative ale actiunii antropice.