Cadrul natural, analiza spatiului in nuvelele lui slavici

CADRUL NATURAL, ANALIZA SPATIULUI IN NUVELELE LUI SLAVICI

,,Slavici poseda o eminenta cunoastere a vietii transilvanene (si nu numai a acesteia) din punctul de vedere mai pitoresc, <<etnografic>>, dar si din acela al legilor antropologico-sociale  de adancime care indrumeaza destinele oamenilor."[1]

Cea mai mare parte a nuvelelor lui Slavici se desfașoara intr-un spatiu limitat, locul unde e plasata actiunea influentand destinul personajelor, de cele mai multe ori intr-un mod negativ.

Din punct de vedere geografic, actiunea nuvelelor este tipic banateana, conform locurilor natale ale scriitorului, unde isi duc existenta tarani, carciumari, porcari, oameni buni si rai surprinsi in momente importante din viata lor.

Si Magdalena Popescu sustinea ideea ca acest spatiu limitat da nastere tragediilor, asa cum se intampla de pilda in nuvela Mora cu noroc, desi inca de la inceput, se poate deduce care va fi finalul, tocmai prin situarea Morii cu noroc la rascruce de drumuri, loc unde se intalnesc si oameni buni si rai, si locuri care au stapanii lor, al caror cuvant nimeni nu il poate calca: "Un drum lung de ceasuri, departe locul de  lumea oamenilor (<<lasand la dreapta si la stanga satele asezate prin colturile vailor>>). Pripoare, vai, dealuri sunt obstacole, hotarele repetate care subliniaza distanta si instrainarea. Carciuma se zareste de departe (<<Or din ce parte ar veni, drumetul se bucura cand o zareste din culmea dealului plesuv, caci venind dinspre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara poate sa gaseasca sau sa astepte alti drumeti ca sa nu plece singur mai departe>>) e in mijlocul spatiului, singura, izolata, [.] inconjurata de pustietati intunecoase. Ea insasi nu e decat un prag catre o lume stiuta rea."[2]

Spre deosebire de Moara cu noroc, actiunea din nuvela Padureanca: nu e limitata de locul dramei. Cand o aduce pe Simina, Iorgovan savarseste o lunga expeditie: trece prin sate, intalneste oameni, participa la intamplari, vede obiceiuri noi, are adica revelatia unei vieti exterioare incrancenarii conflictuale care se declansase." Aceasta lunga calatorie este prezentata de Slavici detaliat, frumusetea locurilor fiind descrisa, asa cum a fost vazuta de Iorgovan: "Drumul pana la Iasi e placut chiar si ziua, dar inca in zori de zi, pe racoare, la lumina lunei, si Iorgovan il trece ca prin vis. Insa numai de la Iosasi inainte era, mai ales pentru el, omul crescut la campie, tara minunilor nespuse. Aici drumul apuca pe o vale mai stramta tinandu-se mereu da tarmuri unui raulet, zgomotos acum prin tarine si fanete, mai departe printre livezi si raristi si iar mai departe prin paduri, deseori pe sub stanci ce atarna greu de coasta piezisa, presarata pe ici pe colo cu cate un fir de mesteacan [.] Iorgovan n-ar fi crezut niciodata ca sunt cu putinta atatea frumuseti ingradite la un loc." Insa in ciuda atator frumuseti, soarta acestui tanar care tanjeste spre iubirea absoluta, este una crunta, fiind o pedeapsa atat pentru tatal avar cat si pentru Simina, cea careia viata nu-i ofera prea multe alternative.

Asa cum am afirmat exista cam in toate nuvelele semne ce prevestesc destinul personajelor, fapt remarcat si de Magdalena Popescu, in nuvela Moara cu noroc: ,,Semnele sant ale parasirii: vechea moara ,,cu lopetile rupte si cu acoperamantul ciuruit de vremurile ce trecusera peste dansul, cele cinci cruci care-l vestesc pe drumet ca aici locul e binecuvantat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scapat altul de o primejdie."[3]

S-a vorbit adesea despre idilicul intalnit in nuvelele sale, frumusetea constand in completarea acestor spatii etnografice cu povestile de dragoste ce se nasc inainte sau pe parcursul actiunii. Pompiliu Marcea completeaza: ,,Tot o idila este, in realitate si Gura satului. Constructia vasta in care a fost conceputa insa, i-a oferit scriitorului posibilitatea largirii cardului uman, desfasurarii mai largi a relatiilor sociale, aprofundarii comportarii si psihologiei eroilor intr-o asemenea masura, incat nu mai avem de-a face cu o povestire propriu-zisa, ci cu o nuvela in toata puterea cuvantului, cu conturi de monografie a satului."[4]

Si nuvela La crucea din sat a fost considerata o idila in care: ,,scriitorul scoate in relief dragostea sincera si curata a acelor doi tineri, pentru care in afara de ,,glasul iubirii" nu mai exista altceva."[5]

O alta nuvela, Padureanca, impresioneaza prin puterea si priceperea cu care Slavici descrie exodul oamenilor de la padure la ses, reliefand inca o data frumusetea si puritatea acelor locuri, in care doar moartea ar putea distruge acel ,,cuib" al fericirii: ,,Simtind apropierea timpului de secere, padurile se pun in miscare, coliba cu coliba, sat cu sat se aduna, vaile pornesc intregi spre campia intinsa, si in cateva zile, cat tine locul din Mures pana la partile Orazii si pana la izvoarele Crisurilor, nu mai raman decat mosnegi neputinciosi, babe batrane si copiii nevarstnici: setea de viata ii ia si-i duce pe toti la sarbatoarea cea mare ce se tine in fiestecare an o data pentru impartirea panei de toate zilele."

Nu doar exodul oamenilor este descris in note deosebite ci si activitatea tn sine, care pentru ei reprezinta nu doar un prilej de a-si castiga existenta ci si un prilej de a veseli, de a mai uita pentru cateva momente, greutatile vietii: ,,Scenele de seceris, intre cele magistrale ale nuvelei, ca si uimitoarea imagine a padurenilor coborand de la munte in siruri vii, lamuritoare, tabarand in campiile unde isi aprind focurile si canta, ca niste armate de barbati, femei si copii, fara arme, fara provizii, fac parte din epopeicul specificitatii romanesti rurale [.]."[6]

Momentul plecarii la seceris este prezentat de Slavici minutios: ,,Cucosii mergeau inainte, pas cu pas, culcand lanul de grau in brazde lungi si groase si oprindu-se din cand in cand, ca sa-si scoata cutea din teaca si sa traga cu ea de-a lungul coasei ce rasuna departe sub bataia pietrii. In urma lor fete sprintene aduna cu secera harnica brazdele de manunchi. Vin apoi flacaii cu brate vanjoase, intend legatoarea, aduna manunchii pe ea si o strang sub genunchele lor greu, ca teapan sa fie snopul [.]. Si merg mereu inainte si precum merg, lanul se culca-n calea lor si crucele li se ridica pe urma."

Dorinta personajelor sale de a-si duce sarcinile la bun sfarsit si faptul ca privesc munca nu doar ca pe o modalitate de a-si castiga existenta ci si ca un mod de a interactiona unii cu altii, indiferent de conditia materiala si de capacitatile intelectuale ale fiecaruia, completeaza multimea calitatilor cu care si-a inzestrat Slavici personajele, aparand si acea comuniune om-natura, dar si om-animal asa cum apare in nuvela Scormon. Peisajul prezentat de Slavici in partea a doua a nuvelei completeaza cele spuse anterior: ,,La inceput ne intampina o priveliste evocata - s-ar zice - cu nu stiu ce placere de a taragana lucrurile, insa urmarita cu putina atentie, ne edifica asupra faptului ca scriitorului i-a izbutit aici primul autentic locus amoenius din epica romaneasca."[7], asa cum era vazut de George Munteanu, iar nuvela in sine ofera o imagine extraordinara a povestii de iubire dintre Sanda si Pascu, ca urmare a regasirii barbatului ce-l crezuse mort, priveliste ce va si incheia tabloul acestei nuvele: ,,Trei vai si trei dealuri; cale scurta-n tinerete: cine o face in voie buna a sosit la Macinis fara chiar sa bea apa din izvoarele din cale. Jos in vale curge raul; mai sus pe coaste, rasfirat se intinde satul prin holde si gradini. Sus, pe culme, paste turma tn iarba verde si indesata. Stana e asezata tocmai langa cruce, de unde ochiul cuprinde amandoua vaile."

Cornel Ungureanu afirma ca: ,,Slavici n-are nimic din spiritul de infrumusetare a vietii rurale[.] ci taranii lui observati fara cea mai mica partinire, dupa modul de mai tarziu al lui Rebreanu, sunt egoisti, avari, indaratnici, dusmanosi si totodata iertatori si buni, adica cu acel amestec de bine si de rau ce se afla la oameni adevarati."[8], completand in acest fel imaginea de ansamblu a nuvelelor.

Intr-o alta nuvela, Popa Tanda, este impresionanta puterea exemplului propriu, in urma caruia satul va avea o alta ,,culoare: ,,Slavici neincercand sa faca din parintele Trandafir un personaj schematic, care, ca preot, invatase si propaga ideea ca "nu numai cu paini traieste omul, ci si cu cuvantul lui Dumnezeu[.]. Ideea pe care Slavici o ilustreaza descinde din proverbul <<omul sfinteste locul>>" [.] si pledeaza pentru antrenarea satenilor, obisnuiti cu economia naturala, in circuitul relatiilor noi, care le ofera posibilitatea sa-si valorifice bunurile naturale."[9]

Slavici realizeaza doua imagini diferite ale satului, una la inceput, cand parintele Trandafir vine in satul Saraceni, si o alta, cu totul diferita ca urmare a efortului depus de parinte pentru a-si duce ,,enoriasii" pe drumul cel bun, pornind de la ideea ca munca-l innobileaza pe om." O prima imagine este prezentata si de Magdalena Popescu: ,,Un sat sarac e asezat intr-o vale seaca, la confluenta unor torenti distrugatori. Inconjurat de dealuri sterpe, satul e inchis intr-o circularitate etansa, cu toate legaturile spre restul lumii retezate"[10]

Primul tablou apare astfel: ,,Primavara cand se topeste neaua pe munti, Rapita se supara, varsa o parte din mania ei in cracul de pe Valea-Seaca, si asta inceteaza a mai fi <<seaca>>. In cateva ceasuri Saracenii sunt numai prea bogati de apa. Asa o pat aproape in fiecare an. Cand samanaturile din vale par mai frumoase, Valea-Seaca- minte cu numele si spala tot ce-i pica in cale [.]. Iara in locul granelor, pe langa balti, cresc rachita si se imbuiba."

Cel de-al doilea tablou impresioneaza prin schimbarile majore care au loc ca urmarea numeroaselor incercarii(de la vorba buna, la ocara, pana ca in final sa rezolve totul prin propriu-l exemplu oferit acestora) ale preotului de a-si convinge consatenii ca trebuie sa-si schimbe modul de trai, lucru posibil doar prin munca si vointa:,, drum ca acela care trece prin Valea Seaca inspre Saraceni giur impregiur nu este. Neted ca masa si vartos ca samburele de cireasa. Se vede ca Saracenii l-au facut de dragul lor. In dreapta si in stanga tot zece-cincisprezece pasi unul de altul, sunt niste nuci stufosi, la care omul priveste cu drag. Albia paraului ramane la dreapta; drumul trece pe coaste, mai sus, ca sa nu-l atinga napadirea apei. Saracenii au trebuit sa sfarme stanci in calea lor; dar au facut-o bucuros, fiindca din stanci si-au facut drumul."

Cert este ca: ,,Lumea trebuie transformata prin fapta. Dar aceasta invatatura exemplara despre fapta este transmisa prin cuvant."[11]

In studiul sau despre Slavici, Magdalena Popescu impartea creatia acestuia in trei mari categorii; sau trei faze ale literaturii: ,,prima a idealismului si a reveriei, a doua dramatica si obsesiva, a treia didactica si instructive. Modelul de trecere de la una la alta, ritmul creatiei in interiorul fiecaruia sunt diferite. De la prima la a doua nu exista aproape nici o tranzitie, si Slavici scrie unele povestiri ironice si idializante, concomitent cu "Moara cu noroc". Dimpotriva, faza dramatica, a marilor nuvele suporta o lunga dezvoltare, dar mai ales o si mai lunga perioada de degradare si estompare a motivelor ei in trecere spre faza a treia."[12]

Ca urmare a acestei grupari, facute de Magdalena Popescu privind intreaga creatie a lui Slavici, e mai usor a observa care sunt trasaturile definitorii ale fiecarei nuvele si totodata se poate face trecerea rapida de la o etapa la alta: ,,In Gura satului [.] in care striatiile idilice si preeminenta etnografica dau carnatie peripetiilor si noima inconfundabila eroilor, s-ar zice ca Slavici, ajungand pe punctul de a se intrece pe sine, trebiue sa-si caute alt spatiu de desfasurare a marilor sale virtuti de analist."[13]

In definirea notiunii de idila este impresionanta definitia data de Shiller: ,,ca fiind o reprezentare a unei umanitati inocente si fericite a omului, in stare de inocenta. armonie si impacare cu sine insusi si cu lumea dinafara."[14]

In acest sens, idilic poate fi considerat si momentul reprezentat de fericirea ce domnea la hanul din nuvela Moara cu noroc, inainte de aparitia lui Lica Samadaul: ,,[.] Iara pentru Ghita carciuma era un noroc. Patru zile pe saptamana, de martea pana sambata, era mereu plina, si toti se opreau la carciuma lui Ghita si toti luau cate ceva si toti plateau cinstit. Sambata de cu seara locul se deserta si Ghita ajungand sa mai rasufle se punea cu Ana si cu batrana sa numere banii si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amandoi priveau la catespatru si se simtea, caci avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinteni, iara sporul era dat de Dumnezeu, dintr-un castig facut bine."

Nu doar Magdalena Popescu a realizat o grupare a,, fazelor" creatiei lui Slavici ci si George Munteanu care le-a ,,periodizat" in: ,,faza  idilica, ce ar cuprinde scrieri aparute de pe la 1875 inainte pana prin 1880; cea tragica, incluzand operele in proza de pana la Comoara (1896); iar dupa aceea, comentariile si sentimentele[.] uneori neobisnuite, deplasate, tot mai suparatoare, vor inaugura faza didactica, finala."[15]

Slavici a incercat sa creeze o armonie perfecta intre locul unde isi plaseaza actiunea, personaje si evenimentele ce se succed intr-o ordine nebaniuta de cititorul de rand, devenind o buna cunoastere nu doar a locurilor, ca si cum le-ar fi strabatut cu piciorul, ori cu trasura ci si a sufletului taranului, oferindu-i posibilitatea de a crea adevarate monografii ale spatiului banatean: ,,Scriitorul este un adevarat topograf care inregistreaza formele de relief, dealurile, potecile, cele stiute de toti si cele secrete. El vede fiecare detaliu al peisajului, fiecare dificultate a traversarii, fiecare spatiu protector."[16]

Slavici respecta oarecum un tipar, aproape pentru toate nuvelele sale caci mai inainte de toate,, va incepe cu traditionala descriere a locului, e desenata topografia lui exacta, sunt indicate formele de relief, orientarea lor in spatii, ni se explica de ce si cand au fost numita astfel. [.] izolarea marcheaza idea unei experiente, caci literalul are nevoie de a extrage din tumultul intamplatorului secvanta unica ce-i poate permite desfasurarea demonstratiei", iar apoi va continua cu sirul evenimentelor, care nu sunt intotdeauna in conformitate cu aceste tablouri etnografice.