Caracterizarea lui Ghita Pristanda
- O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas
definitiv in literatura romana printr-o opera monumentala, alcatuita din
comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o
adevarata radiografie a societafii romanesti, inaugurand o epoca literara de
inalta valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat 'si al
limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale se remarca
prin arta compozitiei, fiind cel mai priceput creator de caractere din
literatura romana, satirizand sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia,
prostia omeneascii in cea mai larga acceptie a cuvantului, trasaturi ce se
manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.
Titlul "o scrisoare pierduta" este format dintr-un
adjectiv si un substantiv care ne arata lucrul pe baza caruia se desfasoara
actiunea.
Tema
operei o reprezinta satirizarea alegerilor electorale intr-un judet de munte
"in zilele noastre". Ghita Pristanda, politaiul orasului, este
tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate
momentele cheie ale actiunii.
Comicul de caracter se compune, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele politaiului,
iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje,
conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Pristanda este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea
diversificata a comicului, care definite contradictia dintre esenta si
aparenta. Politaiul orasului vrea sa para o autoritate oficiala, cu o profesie
dificila in societate ('n-are si el ceas de mancare, de bautura, de
culcare, de scuiare, ca tot crestinul'), dar, in esenta, atributiile
sale se resting la indeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una
dintre preocuparile sale nu se consacra interesului public.
'Scrofulos la datorie', este
constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta
'misiei', ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul personal:
'famelie mare, renumeratie
mica, dupa buget'. Functionar servil, incalca legea din dispozitia
superiorilor si-l aresteaza abuziv pe Catavencu, deoarece primise ordin
'verbal' de la conu Fanica: 'curat violare de domiciliu, da
umflati-l!'.
Este arogant sau
umil
in functie de imprejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru
de greutate propriul interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala,
slugarnic, se pune bine si cu Nae Catavencu in eventualitatea ca acestuia i-ar
izbuti santajul si-l maguleste fara jena, dupa ce, in prealabil, ii perchezitionase
casa cautand scrisoarea de amor si il arestase abuziv. Umil si lingusitor,
profita de ocazie si se gudura pe langa Catavencu: 'eu gazeta d-voastra o
citesc ca Evanghelia totdeauna; ca sa nu va uitati la mine.. .adica pentru
misie. ..altele am eu in sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare,
renumeratie dupa buget, mica'.
Se preteaza la mici furtisaguri,
ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: 'Ghita, Ghita, pupa-l in bot
si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand'. Comicul de situatie
este ilustrativ in scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le
cumpere pentru a pavoaza orasul in cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena
1). Pristanda primise bani pentru patruzeci si patru de steaguri, insa el
cumparase numai 'vreo paispce cinspce'. Ca sa se disculpe de
aluzia lui Tipatescu despre cum 'a tras frumusel condeiul', Pristanda
numara steagurile arborate de cate doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa
la socoteala 'patruzeci si patru, in cap': 'Doua la primarie,
optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae,
treizeci'.
Incultura, lipsa de instructie
sunt evidentiate prin comicul de limbaj: deformeaza
neologismele -'bampir', 'famelie', 'catrindala',
'scrofulos', 'renumeratie'-, are ticuri verbale
('curat') care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea cuvantului
'curat' altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l
penibil si ridicol: 'curat misel', 'curat murdar',
'curat condei', 'curat ca un caine', 'curat violare de
domiciliu', 'curat constitutional'.
Comicul de nume
al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale
trasaturi de caracter -servil si umil fata de sefi,
lipsit de personalitate-, deoarece pristandaua este un joc popular, asemanator
cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta,
conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.
Principalele
mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt
sursele comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor
remarcandu-se comicul de situatie, de caracter , de limbaj si de nume. Dialogul
si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele,
faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre
celelalte personaje sau de catre dramaturg.
Prin didascalii (parantezele autorului privind
starile personajului) si indicatii scenice (sugestii regizorale), care sunt
adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, autorul isi
'misca' personajele, le da viata. La Pristanda,
de exemplu, dramaturgul mentioneaza '(naiv)', '(schimband
deodata tonul, umilit si naiv)', de unde reies principalele trasaturi ale
personajului, prosatia si servilismul.
In comediile sale,
I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea
mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate
demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: 'Niciodata gandirea
n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si
credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul'.
