Chocolate Bite

I-am privit de departe pe Ama si pe doctor iesind din camera, clatinand din cap oarecum trist. Aceasta tristete o aveau toate asistentele si toti doctorii din acest loc: „Spitalul de Boli Mintale Aura”.

- Saraca copila! ofta doctorul de langa Ama, inchizand din nou cu cheia camera. Daca nu era deja sub efectul calmantelor ar fi tipat din nou ca din gura de sarpe.

- Se pare ca face asta doar cu mine, zambi Ama amar si se apropiara de mine. Cu ceilalti am inteles ca nu e asa.

- Cu ceilalti nu scoate nici un cuvant.

Se oprira langa mine si Ama imi inmana un dosar gros de cativa centimetri. Parca ar fi muta, continua, scotand din buzunar inca o fiola de sedativ.

-Numai pe tine te vede vampir! Asa a tipat si cand au adus-o. Cinci zile fara oprire, ca vampirii i-au ucis parintii, si ca vin dupa ea.

- Ce au stabilit autoritatile? intreba Ama in timp ce eu rasfoiam dosarul fetei:

Maika Hamilton.

Copilul acesta se afla aici din cauza mea. Am inchis dosarul pasind in fata usii ei, in acelasi timp ascultand ce vorbea doctorul cu Ama.

- Crima in serie, grai acesta soptit dar cu toate astea soapta lui se auzi pana la mine. Inaintea lor au mai avut loc alte trei. Ce nu inteleg, este cum de ea a ramas in viata? A fost gasita langa trupul parintilor ei si dusa la spital, apoi aici. Cum s-a trezit a inceput sa tipe si sa vada vampiri la toate colturile.

- Nenorocitii!

Mi-am inclestat maxilarul. Cum sa ii uit cand au venit prima data in oras si au comis prima crima Si cu toate ca le-am interzis si explicat ca in teritoriul meu nimeni nu ataca oameni, au continuat provocandu-ma mai mult. Pedeapsa nu a fost de ajuns sa inteleaga, au trebuit sa lase acest copil singur pe lume. Am privit inauntru prin geamul minuscul. Intr-un colt, pe podea, o fata ghemuita tinandu-si genunchii sub barbie. Buzele i se miscau repede, parca fredonand ceva. Avea parul blond cognac tuns scurt, dar destul de ciudat, fiind mai scurt la spate decat in fata. Din dosarul ei stiam ca are numai 16 ani, dar cum statea acolo in colt nici nu imi puteam da seama exact de varsta

- Crima s-a desfasurat in fata magazinului dansului! am auzit-o pe Ama vorbind despre mine. Ironia a facut sa fie ruda cu fetita.

- Dansul? ochii doctorului trecura repede la mine socati. Rude?

- Exact! am grait mintind si eu cu nerusinare. Familia Hamilton venise la mine in vizita! Din pacate eu nu eram acasa. Am plecat privirea, tristetea fiind sincera. Poate daca eram acasa nu se intampla asta.

De cand se intamplase crima ma blestemam ca tocmai in acea seara am plecat din oras cu Touma. Poate aceasta nenorocire nu se intampla. Se uita la mine tacut, in timp ce Ama deschidea din nou usa privindu-ma putin suparata. Nu era de acord cu asta. Cum puteam sa ii explic ca era corect, ca trebuia sa o fac, sa imi asum responsabilitatea.

- Sunteti sigur ca vreti sa o scoateti de aici?

Se vedea ca ii era ciudat sa vorbeasca cu mine cu „dumneavoastra” dar vazuse ca Ama asa vorbea cu mine si nu indrazni sa vorbeasca altfel.

- Nu este deloc bine.

Nu i-am raspuns si am intrat in camera. Simteam privirea dezaprobatoare a Amei in ceafa dar am ignorat-o complet.

Fata se uita pentru o secunda la noi, cand ochii i se marira plini de groaza si incepu sa tipe. Doctorul pasi in fata pregatit cu o seringa si fata se prinse de poalele halatului lui tipand mai tare.

- Nu ii lasa sa ma ia! Sunt si ei sunt ca ei sunt vampiri au venit sa ma omoare!

Tipa din ce in ce mai tare, sa nu ne lase sa o atingem, ca suntem bestii. Nu puteam sa o dezaprob. Un gand groaznic imi trecu prin cap. Fata putea sa ne deosebeasca. Pana si pe cei ca mine putea sa-i deosebeasca fata de oameni. Doctorul se pregati sa o injecteze, dar i-am prins mana si scapa seringa. Ochii fetei licarira brusc si insfaca seringa infigand-o in piciorul meu. Nu am simtit nimic dar de dragul teatrului am facut o figura ce speram ca semana cu durerea si m-am aplecat luand din buzunar o bomboana de ciocolata, special pregatita daca aveam sa intampin probleme asemanatoare. Nici un sedativ de-al lor nu se compara cu acesta. Cand vru sa tipe din nou i-am varat-o in gura si inainte sa isi dea seama bomboana ii aluneca pe gat oprindu-i glasul. Doctorul se uita speriat la mine cum imi scoteam seringa din picior si fata se prabusi in bratele mele adormita. Acum era bine! Pentru doisprezece ore avea sa doarma si ea linistita

- Va simtiti bine? intreba el asteptandu-se sa lesin si eu.

- Nici o problema! m-am intors cu spatele la el.

Ama recuperase dosarul pe care il scapasem si bagandu-l in geanta, lua patura de pe pat si o puse peste fata. Am pornit spre iesire lasand-o pe ea sa se ocupe de externare si hartogarie.

Cu Maika dormind pe bancheta din spate, am asteptat-o pe Ama in masina. Nici nu tranti bine portiera in urma ei ca incepu:

- Chiar v-ati pierdut mintile dupa atatia ani!?

Am pornit, evitand sa ii raspund, dar nu avea de gand sa se lase batuta. Se uita in spate la fata infasurata in patura, dupa care se intoarse.

- E periculos!

- Ama! Miroase-o! am indemnat-o.

Narile ii frematara adulmecand aerul si ochii i se marira brusc intorcandu-se la mine socata

- Exact! am suras. Fata nu are pic de miros! Probabil de aceea nu au atins-o. Nu i-a atras. Nu e nici o atractie pentru mine sau pentru tine. Si acolo nu o puteam lasa.

- De ce?

- Nu e nebuna, Ama! Au sedat-o atat pentru ca spune un adevar pe care ei sunt prea prosti sa il creada. Cu timpul isi va reveni sper!

Ama observa ezitarea mea si ofta, relaxandu-se si ea pe bancheta. Am trecut prin fata magazinului de antichitati ocolind cladirea, si am oprit in fata intrarii in corpul separat de magazin, ferit de ochii curiosi ai oamenilor.

Asa a ajuns Maika Hamilton in custodia lui Anthony Erich, tanarul proprietar al magazinului de antichitati. Vampirul ascuns dupa masca baiatului educat cu fler pentru afaceri. Singurul Nobil din capitala, cel care impunea regulile pentru ceilalti vampiri, era admirat, ascultat si urat pentru tot ce era. Asa mi-am complicat viata mea eterna

- Lasati-mi-o mie! o lua Ama din bratele mele. O voi curata si aranja in camera ei!

Am privit-o urcand scarile cu fata dormind in continuare linistita Stia Ama sa aiba grija de un copil? De un om? Am trecut pe langa oglinda si am fost socat sa vad ca aratam chiar obosit. Din cealalta parte ma privea un baiat de 20 de ani, palid si obosit, dar cu privirea incarcata de anii care trecusera peste el. Acum eram aici, nu mai puteam da inapoi. Trebuia sa o readuc la ce fusese. Numai ca nu stiam ce fusese. Mai aveam nevoie de timp cu dosarul pe care il pregatise Ama. Femeia asta putea fi orice, inclusiv spion. In schimb se distra ca infirmiera la spital pentru a avea amandoi sange fara sa ranim vreun om. Am abandonat drumul catre birou si am urcat si eu la etaj. Ama iesi repede din camera pe care o pregatise pentru Maika si prinzandu-ma de mana ma trase dupa ea in camera

- Trebuie sa vedeti! grai ea incantata si ne-am oprit langa pat. Nu e asa ca seamana cu un inger?

Ama o imbracase intr-o camasa alba de noapte, lunga si larga, care ii lasa umerii goi. Avea parul ud si mai deschis la culoare ca inainte, iar pielea ii era ca laptele. Pentru un om, Maika Hamilton era o fata frumoasa, fara nici o indoiala

Si are niste ochi asa frumosi! continua Ama trancaneala fara sa mai astepte sa raspund. Am tras cu ochiul la ei albastri stralucitori! Trebuie sa-i pregatesc o garderoba, haine!

Navali afara din camera si nu se mai auzi nimic decat usa camerei ei trantindu-se. Oricat tineam la Ama si ii eram recunoscator ca statea cu mine de atatia ani, cu toate ca acest lucru s-a intamplat dupa ce am salvat-o cu mult prea multi ani in urma, ea nu contenea sa ma infioare.

Abia cand m-am gasit cu ea singur, am realizat. Ce aveam sa fac eu cu aceasta copila? O adusesem in casa mea pentru ca eram vinovat de pierderea ei si vroiam sa o ajut, dar ce o sa fac dupa? Ce vom face maine? Avea nevoie de educatie, de exterior, de aer, totul in afara unei case unde traiau doi vampiri.

„Te-ai gandit la tot, nu-i asa?” m-am gandit avand o dorinta ciudata de a ma lovi cu capul de ceva, de parca ar fi facut vreo diferenta

Am parasit camera si m-am inchis in biroul meu. Avea mult sa treaca pana cand avea sa se trezeasca. Pe moment totul era in siguranta. Din camera Amei se auzeau sunete care nu imi placeau deloc. Ma facea sa ma simt ca intr-un film cu prosti, in care esti asa de curios sa sti ce se intampla dupa usa inchisa incat te pui si in cap numai sa afli, si afli ca defapt nu era nimic. Dar cand era Ama implicata, era ceva.

Era deja ora de deschidere a magazinului, iar Ama nu avea de gand sa faca asta. Deci eram eu cel care trebuia sa stea in magazin orele acelea mentionate pe usa din fata. De-ar sti oamenii cat te plictisesti cand ai o eternitate, parca si minutele de stat printre lucruri vechi din viata ta devin de nesuportat si ai chef sa te intinzi pe una din canapelele acelea din secolul VII, sa lasi mirosul acela asa cunoscut sa te invaluie si sa dormi.

Am incercat sa imi distrag atentia uitandu-ma la oamenii de pe strada. Tot timpul era amuzant sa ii urmaresti, reactiile lor umane, copiii, naturaletea lor. Intr-un timp vedeam oamenii ca pe niste mere, care se stricau cu vremea pana putrezeau. La un moment dat toti vampirii ii vedem asa, cu vremea facem tot posibilul sa ii vedem ca pe niste persoane. Mai slabi ca noi, ce e drept, dar care au nevoie de noi sa supravietuiasca. E de datoria noastra, Nobilii, sa ii strunim pe ceilalti sa nu mai atace si sa omoare oameni. Altfel ar fi mai multe crime decat in prezent si oamenii ar sti de existenta noastra

Fetele de la magazinul de bijuterii de vis-a-vis erau din nou cu figurile lipite de geam privindu-ma de parca eu eram de vanzare in magazin. Femeile din ziua de azi! Era mai placut pe vremea cand eram eu tanar, cand le vedeai ca un mister, si te chinuiai sa te apropii de ele, deoarece exista o anumita disciplina. Cu toate ca eu nu prea am avut ocazia sa alerg dupa fete. Mi-am scuturat capul enervat, alungand amintirile. Nu aveam nevoie de ele.

O batrana intra privind curioasa in jur. Cand zari cufarul din lemn de mar adus de curand inima ii scapa mai multe batai de incantare. Veni la mine privindu-ma nesigura, se astepta la cineva in varsta, nu un baietandru de „varsta mea”. Am zambit pentru mine si se inrosi. Doamne! Asta imi trebuia!

- Esti fiul proprietarului? intreba nesigura

- Sunt proprietarul! am raspuns zambind si mai amuzat.

Ochii i se marira neincrezatori, trecand privirea de la fata mea la corp analizandu-ma din cap pana in talpi. Cat s-ar fi amuzat Ama daca vedea asta!

- Va asigur ca nu e o gluma! am oftat sperand sa ii sparg concentrarea.

I-am cerut cel mai mic pret pentru cutie, numai sa nu ma mai analizeze atat. Dar nici cu cutia cumparata nu se lasa, refuzand sa paraseasca magazinul.

Si poti tu, atat de tanar, sa te ocupi de magazin?

Am tresarit auzind zgomot din partea cealalta a cladirii, din camera ei. Era imposibil sa se fi trezit deja. Mai avea cateva ore bune de dormit! Se misca prin camera spre iesire.

- Ma scuzati, trebuie sa inchid! am grabit-o pe femeie afara

Nici nu mai atingeam pamantul grabindu-ma in cealalta parte a cladirii si am gasit-o la capatul scarilor privind in jos nesigura. Nu cobora, vroia sa se arunce! Arata ca o fantoma cu camasa cu care o imbracase Ama, lasandu-se sa cada. Nu avea sa scape asa usor!

Am prins-o in brate exact la timp dar incepu sa se zbata tipand mai rau ca inainte:

- De ce nu ma omori daca tot m-ai adus aici?! De ce nu ma lasi sa mor?!

- Nu o sa mori, copil prost! am incercat sa o potolesc dar incepuse sa loveasca la nimereala

Degetele in ochi nu erau pe placul meu. Am ridicat-o in aer dar apuca sa imi loveasca una intre picioare si am scapat-o jos, nu din cauza durerii, ci surprizei. Vru sa fuga din nou, dar am prins-o de mijloc tragand-o inapoi iar tipetele continuara. Era posibil ca un vampir sa surzeasca? Cu ea tipand, totul parea posibil.

- Da-mi drumu’! avea o voce prea ascutita pentru urechile mele. Nu vreau ! Lasa-ma animalulebestie!

Am reusit sa o trantesc pe canapeaua din camera de zi. Exact pana acolo am reusit sa o duc cu chinurile ei si loviturile.Vazandu-se imobilizata incepu sa tipe mai tare. Cate nivele de tipat mai avea? Eram ingrozit!

Am reusit sa ii bag o bomboana in gura si tortura se sparse brusc. Mari ochii si mai ingrozita inainte ca pleoapele sa i se inchida. Am rasuflat linistit, alunecand pe podea acum ca adormise la loc. Ma durea capul? Mi-am masat tamplele. Nu ma durea. Eram doar socat; si curios. De cate ori avea sa mai trec prin asta pana isi revenea? Avea sa isi revina

- Ce s-a intamplat? Ce am pierdut? aparu Ama uitandu-se la mine si asteptand raspuns, apoi se uita la Maika. Credeam ca va uitati la un film de groaza. Se pare ca ati trait unul.

- Haha! grimasa mea o amuza si mai mult dupa care imi dadu replica care o racaia de la inceput.

- V-am spus eu!

***

O zi a dormit. Ama i-a pregatit mancare pe care m-a pus pe mine sa o gust. Ca de obicei, ii iesise perfect. Ii lasa tava in camera pe care o inchisese cu cheia ca sa fie sigura ca nu se va mai arunca pe scari si inchise si geamul bine sa nu se arunce de la etaj. Tacamurile i le-a pus de plastic. Eram asa de bucuros ca o aveam pe Ama sa ma ajute. Si era ciudat; Ama chiar o placea pe Maika, cu tot cu probleme pe care le facuse. O scosese din plictiseala de zi cu zi, si ii punea la bataie talentul de mama

- Touma va tot suna! Grai, intrand peste mine in birou.

- Nu am timp de el acum! am bombanit fara sa imi iau atentia de la calcule.

Intre marfa noua, noii veniti din nord care erau si noi creati de idiotul acela de Irmo, si Maika, care ne tinea cu urechile ciulite la fiecare miscare pe care o facea, puteam sa spun ca in sfarsit cunosteam stresul.

- Dar daca nu da de tine ma ataca pe mine! se planse Ama plesnindu-mi o palma peste frunte care ma arunca pe spatarul scaunului. Dar faceti o pauza! Fac eu inventarul.

- Daca nu vrei sa vorbesti cu el, inchide-i! am revenit incruntat.

- Suna si suna si suna

- Scoate telefonul din functiune! i-am dat cea mai logica solutie.

- L-am scos! Dar

- Daca nu raspundem va veni aici! am realizat si nu a mai fost nevoie sa ma lovesca Ama ca m-am pedepsit singur dand cu capul de birou.

De la etaj se auzea din nou zgomot. Se trezise! Pasii ei se duceau la usa, dar usa era inchisa, apoi se plimba mai mult prin camera

- Mananca! tresari Ama incantata

- Crede ca e otrava! am murmurat, ascultand.

Ii intelegeam oarecum gandirea. Vroia sa scape de noi chiar daca insemna sa moara Si credea ca noi vroiam sa o omoram. Chiar credea ca am fi omorat-o cu otrava? Se lasa liniste, nu se mai misca din locul ei. Cred ca a stat asa jumatate de ora si noi ascultand cu sufletul (daca avem asa ceva) la gura. Dupa acele minute care pareau ore se misca din loc, si trase un scaun dupa ea. Cu auzul la maxim scaunul ne-a zgariat urechile. Il taraia dupa ea; m-am intors la Ama dandu-mi seama ce urma.

Zgomot de sticla sparta strabatu casa. Cu sau fara auzul nostru, puteam auzi asta perfect!. Sparsese fereastra.

Am spart direct usa gata sa o opresc sa nu sara, numai ca de data aceasta avea alt plan. Sticla! Isi taiase venele cu sticla! Nu sparsese ferestra sa sara, ci sa se taie. Cazuse cu incheieturile pline de sange, zambind. Dar cand ma vazu venind langa ea incepu din nou sa tipe si sa loveasca, in ciuda ranilor.

Ama o prinse de mijloc si eu i-am prins mainile lipindu-mi gura de incheietura ei stanga si am lins sangele si taietura pana cand se inchise. Nu avea pic de gust! Parca beam apa

Dupa asta avea sa ma vada si mai mult o bestie, numai vazandu-ma cum ii gustam sangele. Oare vedea ca unde atingeam eu cu limba taietura se inchidea?

- CE FACI!? ma privi ingrozita vazand ca ii luam mana dreapta sa ii inchid taietura. Nu! INCETEAZA

Ama ii puse mana la gura sa nu mai tipe, si dupa cateva secunde in care eu am reusit sa ii inchid si cealalta taietura isi dadu seama ca o strangea asa tare ca o sufoca.

- Uh-oh! ii dadu repede drumu cand Maika lesina de la lipsa de aer. Ummm macar de data asta nu a mai trebuit sa o drogati!

Am privit-o suparat si ii pieri zambetul cerandu-si repede scuze dupa care o lua pe Maika in brate ducand-o in alta camera avand in vedere ca aceasta nu mai era locuibila din cauza frigului care intra pe geamul spart. M-am apropiat de geamul facut tandari care nu dadea spre strada cu intrarea in magazin. Nici nu vroiam sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost asa.

Mi-am sters sangele de pe buze oftand si placut surprins ca nu avea gust. De cand nu mai bausem sange proaspat as fi muscat-o si eu de incheietura daca ar fi fost altfel.

Cineva aparu sub fereastra, privind socat la mine. Nu era nimeni altcineva decat Touma!

Ochii lui portocalii erau cat cepele de soc si zicea ceva. Imi lua cateva secunde sa aud exact ce spunea.

- Vad ca nu am nimerit  bine! Un om, Anthony?

- Vorbim altadata! am oftat stiind ca ma aude si zambi amuzat.

Era extraordinar pentru el sa ma vada facand ceva impotriva regulilor. Iar relationarea cu un om, unul scos din spitalul de nebuni, care stia de vampiri, era ceva ce puteai numi „impotriva regulilor”.

- Mult noroc, amice! chicoti si disparu de sub fereastra

***

Urmatoarele doua zile au decurs surprinzator de linistite. Nu tipa, nu misca din pat, chiar manca din ce ii strecura in camera Ama. Dar nu dormea. Ziua cand treceam pe la ea, se facea ca doarme, iar noaptea o auzeam mergand prin camera in varful picioarelor parca planuind ceva. Numai ca nu se intampla nimic. Stateam toata noaptea ascultand cu atentie, ca sa fiu pregatit, dar nimic. Incerca cumva sa ma innebuneasca

Trebuia sa plec la o intalnire cu vampirii din oras, dar imi era frica sa nu mai faca ceva cat lipseam. Geam de spart nu avea, pentru ca o mutasem in camera fara ferestre. Tacamurile erau intotdeauna de plastic. Dar stiam ca va gasi ea ceva.

- Nu mai manaca cum trebuie! intra Ama in birou in timp ce ma pregateam sa plec.

Stabilisem sa tinem intalnirea la muzeul condus de Carmol, un burghez mai tanar ca mine, care acceptase sa il lase la dispozitia noastra, fara sa intrebe de ce nu vreau sa mai tin adunarea la magazin.

- Infometare! am oftat aranjandu-mi gulerul la camasa. Ma intrebam cand avea sa inceapa sa faca si asta.

- Cum puteti spune asta?! ma certa Ama.

- Voi veni cat pot de repede! i-am zambit  dragut dar privirea ei suparata nu disparu.

Nu aveam nici un efect asupra ei.

- Daca nu mananca atunci vei aduce perfuzii de la spital!

Mari ochii neincrezatoare. Mi-am luat haina si am plecat.

In muzeu eram stransi doar noi. Carmol inchisese Muzeul pentru vizita noastra privata

In oras eram doar un total de 14 vampiri: eu, singurul nobil, Burghezi doar 4, dintre care Ama, Touma si Carmol, iar ceilalti 9 erau fosti-oameni. O familie cu un copil de 10 ani; saracul baietel era in corpul acela de 45 de ani, deja nu ii mai puteam spune baietel. Era incredibil cum isi pastrase veselia de copil si isi tinea asa bine controlul pentru sange, mai bine ca parintii lui. In urma acelui atac, toata familia s-a transformat, numai eu i-am primit in oras; ceilalti Nobili se feresc de vampirii tineri care mai sunt si rude de „sange”.

O pereche de gemeni din Franta, inca tineri si insetati erau sub tutela mea.

Cel mai greu era cu cei noi. Dar eram multumit de ei. Mi-au acceptat conditiile si le respectau fara nici un comentariu. Nu imi creasera nici o problema de cand se mutasera in oras, nici mie, nici celorlalti vampiri.

Ultimii doi erau garzile mele, cu toate ca nu facusera o treaba prea buna in ultimul timp. Ei stateau mai mult pe la marginea orasului, oricum nu puteau sa aiba grija si de centru, cand ei isi faceau treaba de graniceri. Eu aveam grija de centru, deci eu eram vinovatul pentru ce se intamplase. Cei doi erau ca doi poli opusi, cu toate astea faceau o echipa perfecta

Ultima lor indatorire era sa ii gaseasca pe cei care pricinuisera atacul asupra familiei lui Maika. Eram chiar foarte curios sa aud ce aveau de spus.

Luca, cel inalt si solid lua initiativa, incepand discutia:

- Cei doi au disparut imediat dupa atac, parca au intrat in pamant. Numai ca nu au parasit orasul. Sunt sigur de asta. Nu aveau cum sa paraseasca orasul fara ca eu si Alexander sa ii vedem.

Alexander era jumatate cat Luca dar viteza lui, datorita staturii mici, era extraodinara. La fel si puterea; era mai puternic decat Luca. De el eram sigur ca nu avea cum sa treaca cineva.

- Daca nu au plecat din oras, atunci unde sunt? Si de ce nu ies la iveala!? intreba Carmol socat.

- Poate i-a speriat ceva? vorbi unul din gemeni uitandu-se la mine.

- Ma indoiesc ca eu! am ras si el zambi vinovat parca cerandu-si scuze.

In plimbarea noastra ajunsesem in sala automobilelor vechi iar Touma isi pierdu interesul pentru discutie rupandu-se de grup. 

- Dar fata care a supravietuit, incepu Andrew, figura lui de copil aratand numai ingrijorare. Ce s-a intamplat cu ea? Ce se va intampla cu ea?

- Fata e in siguranta

- Cu siguranta! pufni Touma din coltul salii.

- Touma! am marait si isi intoarse repede atentia la masina. Fata e in custodia mea!

Touma se rasuci brusc neveninu-i sa creada ca o spusesem si toti marira ochii socati, dar niciunul nu indrazni sa comenteze. Andrew zambi, parea sa fie de acord cu decizia mea, desi nu o intelegea prea bine.

- Vreau sa ii cautati si in gaura de sarpe! am continuat serios. Ne-au creat prea multe probleme pentru a scapa nepedepsiti. Luca si Alexander, paziti in continuare periferia. Restul in oras, dar cu atentie sa nu dati de banuit oamenilor.

La intoarcere Andrew veni cu mine in locul lui Touma. Ama ma rugase special sa nu mai vin cu Touma, iar Andrew era printre preferatii ei din oras. Cu toate ca acum era probabil ca el sa fi scazut putin in favoarea lui Maika.

- Eu voi cauta pe sub oras! grai el vesel. Multumita corpului asta mic ma pot strecura mai usor prin canalizari.

De cum am deschis usa sa intram in casa Ama sari pe el luandu-l in brate. Ma privi disperat dar nu puteam face nimic. Toate femeile aveau reactia asta in fata lui. Avea corpul unui baietel de 10 ani, cu fata rotunda si luminoasa si ochii verzi spre galben. Puteai spune ca e un copil adorabil si dragut

- De ce eu? ofta el dar o sticlire in ochi ii trada putin plangerea. Stie ca nu am 10 ani si tot ma smotoceste de parca sunt de plus

- Dar nu ma pot abtine! chicoti Ama. Te-ai gandit sa te imbraci vreodata in pantaloni scurti cu bretele?

- Trebuie sa plec! reusi sa se desprinda din bratele Amei si disparu pe usa afara

Ama isi puse mainile in sold indignata si se intoarse cu fata la mine luminandu-se intr-un zambet.

- Nici sa nu te gandesti la pantaloni scurti cu bretele! am amenintat-o dar clatina din cap zambind si mai vesel.

- Nu dumneavostra! Maika!

Am simtit un curent trecandu-mi prin tot corpul numai la idee. Ama scapa de sub control cu noua pasiune a ei de designer vestimentar.

- S-a trezit? am intrebat dandu-mi jos haina.

- A dormit ca sa se trezeasca? ofta Ama.

Amandoi o auzeam mergand prin camera de colo colo, si iar tragea scaunul dupa ea. Poate trebuia sa scoatem mobila din camera. Dar ar fi semanat prea mult cu spitalul din care o scosesem. Ceva se auzi, un sunet care nu imi placea deloc.

- Aia e cumva lustra!? murmura Ama nesigura. Vrea sa se electrocuteze? Dar prizele

Nu era vorba de curent si am inteles imediat cand se auzi bubuitura ca si cand s-a prabusit ceva. Amandoi am zburat sus pe scari spargand inca o usa

Pe tavan, tot ce mai ramasese din lustra erau firele care o conectau la curent, iar Maika era acum sub lustra cu cearceaful de pat legat de gat. Copil prost!

Incercase sa se spanzure de lustra

Ama lua repede lustra de pe ea si eu am ridicat-o in brate inlaturand bucatile de sticla de pe hainele ei. Avea o vanataie deasupra ochiului stang, iar din cauza loviturii isi pierduse cunostinta.

- Ama! Daca are o contuzie? am lasat-o pe pat si Ama veni imediat langa mine dezlegandu-i si cearceaful din jurul gatului.

Antrenamentul ei la spital era binevenit la acel moment cand habar nu aveam ce sa fac unui om cu posibile rani.

- Nu are nimic! rasufla Ama usurata si o inveli cu patura. Trebuie sa recunosc ca e inventiva

- Pe mine nu ma incalzeste cu nimic ca e inventiva la metode de sinucidere! am mormait enervat. Eu am luat-o sa o protejez nu sa o aduc in pragul mortii.

-Tinerii din ziua de azi au un cuvant pentru astfel de comportament! comenta Ama ignorandu-ma. Ei spun „EMO”!

Chicoti amuzata si Maika deschise ochii privindu-ne pe fiecare in parte. Am avut un impuls sa imi pun degetele in urechi pregatit de tipete, dar nu se intampla nimic. Doar se rasuci cu spatele la noi si nimic mai mult.

Ama ma privi sperand sa am raspunsuri, pe cand eu speram ca ea sa aiba raspunsuri. Ce se intampla? Ama zambi si buzele ei formara trei litere : E-M-O; dupa care iesi din camera chicotind.

- Asculta! am vorbit incet sperand sa ma auda. Nu vrea nimeni sa te omoare aici! De ce nu intelegi

Nu zise nimic. Tacere de moarte; poate „moarte” nu era cuvantul potrivit. Nu mai tipa, nu misca.

Si asa a fost pentru urmatoarele 2 zile. Avea cumva un plan? Ama scoase prizele din camera sa fie sigura ca teoria cu degetele in priza nu va fi pusa in practica

De cum am intrat in casa si am gasit-o pe Ama asteptandu-ma in hol, mi-am dat seama ca ceva s-a intamplat.

- Maika, incepu ea timid. A fugit! A fost asa rapida ca nici nu mi-am dat seama cand a disparut

Inca o tentativa a ei de a se sinucide si a scapa de custodia mea? Incepea sa ma irite. De ce nu vedea si ea ca ii vroiam binele? M-am intors pe calcaie iesind afara sa ii gasesc urma. Lucru care ar fi fost mai usor daca fata chiar ar fi avut un miros distinct. Acum tot ce puteam folosi ca ghid era mirosul care se lipise de ea din casa: Ama, medicamente, orice.

Am renuntat la masina care m-ar fi incetinit, pornind la picior printre cladiri, rezistand impulsului de a-mi lipi nasul de asfalt pentru a-i prinde mai bine urma.

Aveam noroc ca la ora aceea nu erau oameni pe strada. Puteam sa ma misc in voie; cu toate ca nu ar fi contat, nu m-ar fi observat chiar daca foloseam viteza maxima

Puteam sa o strig si sa trezesc intreg cartierul in care ajunsesem; iar la asta se adauga si simpatia ei pentru mine, care ar fi facut-o sa o ia la fuga numai daca imi auzea vocea.

M-am oprit mirosind aerul racoros, prinzand o urma slaba de sedativ si ciocolata cand am auzit-o tipand.

Puteam sa recunosc acel tipat oricand si oriunde, doar asta auzisem de cand o luasem la mine acasa

I-am urmarit tipatul pe o straduta plina de tomberoane din cartierul de la periferia orasului, in zona pungasilor. Numai ea putea fi atat de „norocoasa” sa ajunga aici.

Am zarit cinci copii, doua fete si trei baieti, jerpeliti si murdari, inconjurand ceva ghemuit. Nu era nevoie sa fi un geniu ca sa iti dai seama cine era.

Unul din ei se apropie de mine cu mana intinsa

- Ne dai si noua un ban? Sa iti fie familia sanatoasa

- Dispari! l-am impins cu mai multa putere decat era nevoie, trantindu-l jos.

Se ridica si fugi, ceilalati urmandu-l, iar toate binecuvantarile lor de sanatate si prosperiatate se transformara in blesteme.

Era asa murdara! Plina de noroi si zgarieturi pe picioarele slabe, pantalonii ei trei sferturi rupti in genunchi. Statea ghemuita, cu spatele in sus si cu bratele in jurul stomacului tremurand din toate incheieturile. As fi vrut sa ii spun: „Ti-am spus eu ca langa mine esti cel mai in siguranta!”, dar m-am abtinut.

Am prins-o de umeri reusind sa o indrept si am putut sa vad ca de fapt nu isi tinea mainile la burta, ci tinea ceva in brate: un ghem negru care scheuna usor lingandu-i degetele inghetate de frig.

Se rasuci in genunchi cu fata la mine, cu obrajii plini de noroi si ochii in lacrimi. Ma pregateam sa inceapa sa tipe, ca de fiecare data cand imi vedea fata. Ma obisnuisem, de obicei spunea cam aceleasi lucruri.

- Il chinuiau! am trasarit cand am auzit-o vorbind asa incet, cu o voce subtire si tremuranda pe care nu o mai auzisem rasunand in asa fel. Am vrut sa ii opresc dar m-am indepartat prea mult

Nu am zis nimic de frica sa nu se opreasca din vorbit si sa inceapa sa tipe din nou.

- Nu am stiut sa ma mai intorc

Pleca privirea recunoscandu-si greseala, iar eu am ramas la propriu cu gura cascata, ceea ce nu mi se mai intamplase de ani de zile.

Fugise de acasa nu ca sa scape din ghearele vampirului monstruos, ci pentru un caine. Era posibil? Se potolise, obisnuindu-se cu prezenta mea si a Amei, in ciuda faptului ca eram vampiri? Se sfarsisera tentativele ei de a se sinucide pentru a scapa?

- Maika, i-am rostit numele aproape soptit intinzand mana spre ea. Hai acasa

Ridica privirea uitandu-se la mana mea apoi la catelul din poalele ei, ridicandu-si ochii in final la mine.

- Pot sa il pastrez? grai cu aceeasi voce linistita

- Bineinteles! i-am zambit incurajator. Mergem?

Isi elibera o mana, prinzand-o pe a mea, dar picioarele nu mai vroiau sa o sustina in ridicare. Am prins-o de mijloc luand-o in brate si se facu covrig la pieptul meu, la fel ca si catelul, inchizand ochii.

De ceva timp nu mai simtisem o astfel de usurare. Speram sa continue asa, si lucrurile sa se imbunatateasca

Respiratia i se schimba si mi-am dat seama ca adormise. Nu puteam intelege deloc cum putea sa doarma asa linistita in bratele mele, care erau la fel de reci ca un bloc de gheata; contrariul patului mare si cald pe care il aranjasem pentru ea si in care refuza cu desavarsire sa doarma

Daca ma gandeam mai bine, asta era prima data cand dormea de bunavoie, fara sa ii fac eu ceva.

Am gasit-o pe Ama exact unde o lasasem, asteptand fara respiratie, parca pedepsindu-se pentru neglijenta ei.

- Ati gasit-o! rasufla in sfarsit usurata cand ma vazu intrand  pe usa si isi parasi locul. Cum? Ce i s-a intamplat? E asa murdara si ce are

- Spala-i pe amandoi! i-am lasat-o in brate si Ama se uita nesigura la catelul negru. Dupa el a fugit, dar s-a pierdut si nu a stiut sa se intoarca

- Sa se intoarca? se uita Ama la mine cu ochii cat cepele. Vorbiti serios?

- Mai serios nici ca se poate! am zambit si fata i se lumina si ei intr-un zambet larg.

Urca scarile vesela trancanind ca si cand Maika ar fi auzit-o:

- Vei face baie si vei scapa de noroiul asta! Te voi face frumoasa ca un inger si la culcare am ceva perfect pentru tine sa imbraci.

Ama ma speria din nou. O vedea pe Maika ca pe o papusa cu care se putea juca si pe care o putea imbraca cum vroia ea. Speram doar ca asta sa nu o faca pe Maika sa cedeze din nou. Trebuia sa vorbesc cu Ama, sa ma asigur ca nu va intrece masura.

Telefonul din birou incepu sa sune, dar nu m-am grabit sa raspund, luand un mers uman. Daca vroia sa vorbeasca cineva cu mine putea sa astepte. Dar se parea ca vroia foarte mult sa vorbeasca cu mine, deoarece inca suna cand am ajuns in birou.

- Antho, baiete! grai Touma inainte sa apuc sa duc receptorul la ureche. Nu o sa iti vina sa crezi pe ce am pus mana! Un Volkswagen GTI! Ii mai fac cateva modificari si va fi perfect, cu atatia cai cat sa sara asfaltul!

- Ai terminat cu Cayenne? i-am ignorat entuziasmul pentru noua achizitie.

Aveam sa fiu interesat cand era terminata

- Bineinteles! Vino dupa ea cand vrei!

- Sa vad cum am timp! am replicat, plictisit.

- De parca duci lipsa de asa ceva! bombani Touma si trebui sa fiu de acord cu el; dar asta nu insemna ca aveam sa recunosc in fata lui. Esti prea ocupat cu noul PET!

Nu mi-a scapat rautatea din glasul lui.

- Touma, ai grija cum vorbesti!

Nici lui nu ii scapa amenintarea din glasul meu deoarece se lasa liniste la capatul celalalt.

- Deci, ce mai face micuta? sparse el tacerea.

Schimbare brusca de atitudine. Tipic Touma; nu sovaia prea mult.

- E bine!

- Vino cu ea cand vii dupa masina! Asta daca nu face pe nebuna! Eu voi fi cuminte.

- Sunt sigur! am raspuns sarcastic.

- Pe cuvant! Sau iti e frica sa nu faca crize mai ales ca ai luat-o de la un balamuc.

Eram gata sa ii zic cateva cand pe usa navali un caine alb si cret, ud leoarca, oprindu-se la un pas de mine si incepand sa se scuture cu disperare.

Eseu: Simbol - complexa „figura de stil / semnificatie“ - eul poetic Proiect: Legenda - specia genului epic, in versuri sau in proza - mitologice / religioase si istorice

- Puteam sa jur ca esti negru! i-am inchis lui Touma telefonul in nas, luand catelul in brate.

Am urcat scarile pana la usa deschisa a baii de unde scapase. Terminasera, daca era deschisa, nu? Cat ma inselasem! Maika abia iesea din cada iar Ama o astepta pregatita cu un prosop.

- Nu va uitati! tipa Ama la mine si m-am rasucit repede facandu-mi o nota mintala: varsta Maikai era aproape de cea din buletinul meu, ceea ce o facea o domnisoara atragatoare pentru cei care aveau cu adevarat acesta varsta

Catelul imi sari din brate fugind din nou sa isi cunoasca noua casa, cand ceva ma trase de haina

M-am intors sa o gasesc pe Maika langa mine, infasurata in prosopul albastru, si cu parul picurand apa

- Ce s-a intamplat? am intrebat zambind, aruncand o privire la Ama, care era absolut extaziata de cat de linistita era Maika acum.

Fata intinse mainile prinzandu-mi obrajii si deschise gura sa zica ceva, dar o inchise repede la loc. Imi intoarse capul spre oglinda de pe usa acoperita de aburi si dezlipindu-si o mana de pe obrajii mei scrise cu degetul:

MULTUMESC

Se intoarse la mine zambind si imi dadu drumul ca sa mai scrie ceva.

PICO

Apoi arata in spatele meu, unde statea catelul dand din coada, intors din inspectie.

- Asa il cheama

Afirma din cap si m-am uitat la Ama, care ma privea speriata

- Maika! am prins-o de umeri. Vorbeste, Maika! Vorbeste cum ai vorbit mai devreme.

Doar ma privi linistita si nici un sunet nu ii parasi buzele. Nu se putea intampla din nou! As fi vrut si sa tipe, numai sa nu amuteasca iar.

- Nu face asta, Maika! aproape am tipat si inchise ochii vrand sa isi puna mainile la urechi.

Atunci am observat. Mi-am plimbat mainile pe bratele si gatul ei sa ma asigur. Fara nici o indoiala.

- Ama! Tu ai spalat-o cu apa rece?

- Ce tot spuneti?! raspunse aceasta scandalizata. Doar nu am innebunit! E om, stiu ca are nevoie de caldura! Sau insinuati ca am facut-o dinadins ca sa o imbolnavesc?!

- Nu te acuz de nimic! Iarta-ma! am oftat. Doar ca, un om cand iese din baie are pielea mai moale si calda emana caldura

I-am prins obrajii reci in palme. Era rece de parca iesise dintr-o cascada nu din cada cu apa calda. Am luat repede halatul din carligul usii si am infasurat-o cu el, sperand sa se incalzeasca

- Poate s-a imbolnavit! isi dadu Ama cu parerea venind langa noi si o lua pe Maika de mana. A umblat pe afara in picioarele goale. Oamenii sunt sensibili. Ma lasati sa o imbrac?

I-am dat drumul si le-am privit indepartandu-se. Ceva era diferit, ceva ce imi scapase din cauza posturii care o avea Maika, stand tot timpul ghemuita

- Ama! Maika e la fel de inalta ca tine!

- Bineinteles! raspunse aceasta de parca eu eram nebun, inainte sa intre in camera

Se parea ca nu mai era nevoie de mine, asa ca am ocupat baia. Apa clocotita imi dadea doar o vaga senzatie de caldura, nici macar nu imi inrosea pielea. Ma obisnuisem de mult cu asta, dar tot era trist.

Dupa baie am coborat in bucatarie unde Ama amesteca ceva cu mixerul, fredonand vesela

- Poti amesteca mai repede ca aparatul asta! am trecut pe langa ea la frigider unde erau pungile de sange.

- E mai amuzant asa! grai ea oprind aparatul si am simtit mirosul mai multor fructe amestecate. E pentru Maika! Este la televizor!

- Nu s-a culcat? am inchis frigiderul in urma mea gaurind punga, luand si eu cina, constient ca aratam ca un scolar cu sucul cu pai de la automat.

- Cred ca si-a modificat orarul! grai Ama turnand continutul intr-un pahar. Ii duceti dumneavostra sucul? Trebuie sa plec, e tura mea la spital.

Disparu din bucatarie ca o naluca lasandu-ma singur. Nu puteam aparea langa Maika cu sangele; nu vroiam sa o sperii sau sa o dezgust cu dieta mea, asa ca m-am grabit sa termin.

Am gasit-o pe canapea cu ochii fixati pe ecranul televizorului, iar catelul la picioarele canapelei, mancand de zor dintr-un castronel.

Ama se gandise la tot. O imbracase pe Maika intr-o camasa de noapte larga cu manecile prinse la incheieturi cu panglici, si ii impletise parul scurt in doua spicuri de grau prinse la ceafa. Nu puteam sa nu fiu de acord cu ea: Maika chiar semana cu un inger.

Ochii albastri se intoarsera curiosi la mine si intinse mana dupa pahar. Il lua si isi misca capul in semn de multumire intorcandu-se la ecran. Deci tot nu vroia sa vorbeasca

M-am asezat pe canapea langa ea incercand sa imi mut si eu atentia la televizor. Era pe canalul de documentare, puteam sa suport inca un film istoric cu evenimente pe care le stiam din proprie experienta. Dar ea era mai interesant de urmarit. Lua o gura din sucul Amei si se stramba dezgustata lasandu-l repede pe masa

Nu am putut sa nu rad de ea, cat de amuzanta era strambandu-se cum o facuse. Numai ca fetei nu ii conveni amuzamentul meu pe seama ei, pentru ca ma privi ofensata si se ridica sa plece.

- Stai! am prins-o de mana sa o opresc. Iarta-ma

Nu se lasa usor convinsa

- Bine! imi veni o idee ridicandu-ma de pe canapea. Pot sa iti dau ceva mai bun decat experimentul Amei.

Am coborat in micul meu laborator de ciocolata aprinzand toate luminile. Se rasuci in loc fascinata sa cuprinda cu privirea totul si nasul i se misca ca unui iepure mirosind aerul dulce de ciocolata, care invaluia toata camera.

Trufele pareau gata, deci era vremea sa le sacrificam pentru un bine mai mare.

Maika se uita incruntata la tava cu trufe si nu puteam sa o invinuiesc. Pana acum toata ciocolata pe care o obligasem sa o manance era plina de calmante si sedative.

- Este in regula

Am luat o bomboana si am bagat-o in gura mestecand incet si privind-o cum, la inceput nesigura, lua si ea o bomboana si o mesteca repede, aproape inecandu-se.

Dupa o tacere de cateva secunde zambi si lua inca una.

- Ai vazut ca nu au nimic?

Imi zambi din nou si nu am putut rezista sa nu o mangai pe crestet, cu toate ca nu era asa mica cum o vazusem la inceput. Cum statea acum, capul ei imi ajungea sub barbie.

Se retrase repede de langa mine ducand o mana la cap unde o atinsesem si una in capul pieptului, ochii miscandu-se in toate partile, parand sa caute ceva.

- Ce s-a intamplat? am pasit in fata dar se dadu iar in spate clatinand din cap si deschizand gura sa zica ceva.

- Da, zi! am indemnat-o repede.

Mare greseala, pentru ca inchise gura la loc, mainile cazandu-i pe langa ea si clatina din nou din cap, luand inca o trufa de pe tava

Musca jumatate si cealalta jumatate o ridica la mine. Am deschis gura din instinct primind bucata de ciocolata, simtindu-i degetele pline de cacao pe buze.

Isi retrase mana uitandu-se la degetele ei murdare si le baga in gura, cu celalta mana mangaidu-ma pe cap cum facusem si eu, dupa care imi arata degetele curate si zambi, intorcandu-se pe calcaie, si parasi camera.

Am ascultat flip-flapul papucilor ei ducand o mana la cap unde ma mangaiase si una la piept unde semnul meu ardea usor. De sute de ani nu mai arsese!

Am stins luminile urcand si eu. Am gasit-o dormind  pe canapeaua din fata televizorului. Tot refuza sa doarma in patul ei. Nu puteam sa inteleg ce avea. Catelul se cocolosise la picioarele ei devenind un covrig pufos si alb.

Tot ce am putut face a fost sa o invelesc cu o patura, sa nu inghete si m-am inchis in birou sa fac inventarul obiectelor noi primite pentru magazin.

Nici nu mai stiu cat timp am stat la inventar, analizand fiecare fisa a fiecarui obiect dupa care il cautam in depozit sa ma asigur de starea lui.

Cand am terminat am auzit clopotelul din magazin, semn ca Ama deschidea. M-am uitat pentru prima data la ceas: 10:00 AM. Nu prea insemna mult pentru mine, dupa cum spusese Touma - timpul nu imi lipsea.

Si gandindu-ma la Touma dorinta de a vedea masina puse stapanire pe mine. Afara era frumos si insorit, ceea ce imi placea, soarele incalzindu-mi putin pielea.

Cand am deschis usa sa ies m-am ciocnit cu Ama care ma astepta:

- Unde va duceti?

- La Touma.

- In hainele de casa

I-am ignorat zambetul amuzat si am urcat in camera mea sa ma schimb. Petreceam prea putin timp imbracat de casa, de obicei dormind sau stand pe un scaun sa imi odihnesc ochii. Puteam si eu sa imi permit sa uit asa ceva.

Am luat si eu ce am gasit la indemana si curat: o pereche de jeans si o camasa neagra de bumbac, nu ca ar fi contat prea mult fibra. Mi-am luat si jacheta si am coborat  la intrare ciocnindu-ma nu de Ama ci de Maika.

Astepta langa usa tinand catelul intr-o lesa (Ama se gandise din nou la tot). Era imbracata intr-o rochie alba cu broderii pe bretele si mijloc, iar pantofii ii avea legati cu panglici pana la genunchi.

Parul ii ramasese ondulat din cauza coditelor impletite pe care le avusese cu o seara in urma

Cand ma vazu, si ea si Pico se indreptara nerabdatori, ea zambind si catelul dand din coada

- S-a imbracat singura ! aparu Ama langa noi si Maika zambi, si mai mandra, ignorandu-mi privirea dezaprobatoare la tivul deasupra genunchilor.

Si de ce te-ai aranjat asa ? am grait imbracandu-mi jacheta iar ei ii pieri zambetul.

- Cred ca vrea sa mearga la plimbare cu dumnevoastra ! grai Ama vesela si Maika afirma din cap, iar Pico incepu sa sara pe labele din spate.

- Nu! am incercat sa par decis. Trebuie sa stai acasa

Nici nu vroiam sa imi imaginez ce avea sa se intample daca o vedea Touma, mai ales cum arata ea acum. Daca nu era Ama de fata mi-as fi permis sa imi colorez obrajii cu o imbujorare, cu toate ca as fi facut risipa de sangele pe care il consumasem.

Fruntea ei alba se increti suparata si imi intoarse spatele deschizand usa si iesi afara

- Unde crezi ca te duci? am vrut sa o prind de brat, dar spre uimirea mea imi evita mana si porni afara cu nasul in sus.

- Se pare ca nu vrea sa-l auda pe «NU»! chicoti Ama si disparu de langa mine cand auzi clopotelul care anunta un client.

I-am blocat drumul dupa doar cativa pasi, ca nu cumva sa apuce sa iasa pe poteca

- Bine, am oftat. Poti sa vii!

Nici mie nu imi venea sa cred ca eram de acord. Dar ma consolam cu gandul ca Touma ar fi fost mai atras de cineva care mirosea a lichid de frana si ulei de motor, decat de flori si ciocolata

Zambi multumita si ma lua de mana pornind pe poteca. Cu siguranta asta nu avea sa scape ochilor ageri ai fetelor de la magazinul de bijuterii care uitau cu totul de clienti cand ieseam eu pe strada

Am cotit pe strada trecand prin fata magazinului si am zarit-o pe Ama care ii arata unui client o masa din noile achizitii. Ne facu vesela cu mana si Maika ii raspunse la fel fluturand mana cu lesa numai sa nu imi dea drumul mie.

Ma uitam la ea atent si cu putina teama. Eram exact in locul in care fusesera parintii ei ucisi. Daca vazandu-se in acest loc claca din nou? Acum doar privea tacuta asfaltul, dar ii puteam simti mana tremurand  in a mea.

I-am strans-o usor si intoarse capul la mine zambind de parca vroia sa imi spuna ca e bine.

- De ce nu o spui cu voce tare? am oftat dar clatina din cap negativ si Pico trase cu ravna de lesa, satul sa stea in acelasi loc.

Am pornit mai departe cu privirile fetelor de la Bijoux in ceafa mea, plangand rauri de lacrimi.

Drumul catre atelierul lui Touma dura mai putin decat ar fi durat la un mers normal, mai mult din cauza curiozitatii catelului, care ne obliga sa grabim si noi pasul.

Garajul era deja deschis, Touma ascuns cu capul sub capota  Volkswagen-ului laudat.  Am intrat singur inauntru, Maika ramand in urma din cauza lui Pico care era fascinat de un hidrant. Nu ma deranja, asta prelungea momentul intalnirii lui Touma cu ea.

- Mon ami! rasari capul lui Touma de sub capota Stiam eu ca pe langa vaselina te-am mirosit si pe tine. Vezi ca ai timp?

- Vad! Am vederea foarte buna! mi-am ferit mana de a lui care era neagra

- Fandositule! imi intoarse spatele si se spala la chiuveta din colt

Maika intra si ea oprindu-se langa mine si se uita curioasa in jur la masini.

Touma fluiera impresionat in timp ce isi scutura mainile de apa

- Cred ca inteleg de ce ai adoptat-o! grai el intinzand mana. Frumusete desavarsita, o adevarata pictura pe matase!

Maika ii dadu mana scuturand-o prietenos si cam baieteste dar Touma i-o intoarse sarutand-o usor, iar ea se colora in obraji.

- Parca era o fiara, ultima oara cand am zarit-o pe fereastra! se intoarse la mine dandu-i drumul si Maika se indeparta de noi, eliberandu-l pe Pico din lesa si se pierdura amandoi printre masini.

- Unde e masina aia? am intrebat, poate mai nervos decat trebuia.

Nu imi venea sa cred! Touma era primul vampir pe care il vedea pe langa mine si Ama dupa incident, si se purta asa normal cu el de parca il cunostea de mult timp. Si pe langa asta: rosise! De cand statea la mine nu se imbujorase niciodata. Poate se inrosise de la tipat dar nimic mai mult.

- Ce esti asa tafnos? ma conduse Touma la alt garaj. I-ai facut vreun compliment ca sa aiba de ce sa roseasca

- Ce tot spui? m-am facut ca ploua

Touma era atent numai cand nu trebuia, fir΄ar sa fie!

- Am vazut ce fata ai facut cand s-a inrosit! grai el aruncandu-mi cheile si disparu de langa mine ca sa aprinda lumina. Prima data ai fost surprins -  un bec se aprinse deasupra mea si continua - apoi ai facut o figura de „Ahh, niciodata nu a rosit cu mine”!

- Taci, Touma! am plesnit urcand la volanul masinii mele nou-noute, careia nu numai ca ii adaugase mai multa putere sub capota dar il si vopsise exact cum imi placea mie, cu negru. Torcea sub mine! Abia asteptam sa o incerc pe strazile din afara orasului, sau pe plaja

- Anthony! tipa Touma si mi-am dat seama ca disparuse din garaj.

Ma lasasem dus de entuziasmul pentru masina incat am uitat ca o lasasem pe Maika singura Stiam ca ea nu avea sa plece, dar eu nu eram singurul vampir care trecea pe la atelierul lui Touma.

Daca as fi fost atent la felul cum tipase Touma poate nu as fi fost asa surprins cand am ajuns exact in momentul in care Touma o ridica pe Maika in sus de mijloc invartind-o si razand bucuros.

- Ma cherie! Esti  extraordinara! Un adevarat talent!

Nu am putut sa ma misc cateva secunde. Asteptam reactia ei in fata unei asemenea izbucniri. Tot ce facea era sa il priveasca surprinsa inainte sa zambeasca si Touma o lasa jos intorcandu-se la mine.

- O vreau eu! Lasa-mi-o mie ! grai el plin de viata si ma pregateam sa ii trag una dar prezenta ei ma opri.

Se parea ca nici Maika nu era incatata de comentariul lui. Fruntea ei se incretise din nou, iar Pico veni langa ea cu un marait jucandu-i in gatlej.

- Esti un idiot! am reusit sa spun inclestandu-mi pumnii sa nu ii scap unul in fata

- Tu nu ai vazut ce a facut! ma trase de brat langa masina la care lucra. A conectat toate cablurile la locul lor!

M-am intors la Maika curios, iar ea imi sustinu privirea plina de nevinovatie. Avea mainile murdare de cand lucrase la masina si nu incerca sa ascunda asta. Dar mai era ceva ce ii juca in privire: ma ruga sa nu o dau!

- Du-te si spala-te! i-am aratat chiuveta.

Ne intoarse spatele dand drumul la robinet:

- Tony! grai Touma cu speranta. Pe cuvantul meu, o sa am grija de ea.

Am profitat ca Maika era cu spatele si i-am tras un pumn in fata

- Ia-ti gandul, Touma! am grait serios in timp ce isi masa nasul. Doar pentru ca e un om, nu am de gand sa o tratez ca pe o jucarie.

Amandoi am tresarit cand Ama aparu langa noi. Fusesem asa de prinsi in confruntarea noastra ca nici unul nu am simtit-o.

- Be my friend! o imbratisa Touma pe Ama sperand la un aliat, iar la asta se adauga si pasiunea lui pentru ea.

Ultima parte o intelegeam si eu. Ama era frumoasa, o burgheza din mama vampir si tata om, si isi oprise timpul la 25 de ani. Avea parul roscat deschis si drept pana la mijloc, cu bretonul inegal taiat. O fata ovala, cu trasaturi frumoase si buze pline. Il intelegeam daca era atras de ea.

- Poti tu sa il convingi sa mi-o lase mie pe Ma Mai ! era clar ca nu ii retinuse numele.

Ama il lovi suparata, sa fie destul de clara ca nu renunta la Maika. Nu mai avea alt cobai pe care sa il imbrace si sa aranjeze. Incepeam sa cred ca Ama nu a avut parte de papusi in copilarie cum obisnuiau fetitele.

Cu toate ca Maika nu vazuse lovitura mea, pe a Amei o vazuse mult prea clar si ne privea curioasa vrand sa inteleaga ce se intampla

Ama se duse repede la ea scotand o batista din buzunar si ii sterse mainile ude.

- Haide draga mea, trebuie sa mergem la spital!

- Ce tot spui acolo? si eu si Touma am grait in unison, si Maika tresari parca amintindu-si ceva si afirma repede din cap lasand-o pe Ama sa o ia de mana

- Va zic pe drum! o trase Ama dupa ea in garajul unde era noua mea masina

O porni si iesind de acolo opri langa noi sarind de la volan pe locul din spate, langa Maika.

- Ce asteptati? grai ea autoritar si am urcat la volan. Deja am intarziat cu transfuziile.

- Ama! grai Touma disperat sarind peste mine sa ajunga la ea.

- Nu, Touma! il impinse ea afara si am putut porni lasandu-l in urma cu masinile lui.

- Imi spui ce se intampla? am luat drumul spre spitalul central.

- Eram acasa Si m-am uitat prin dosarul ei! explica Ama linistita. L-ati studiat cu atentie?

-Da! am raspuns nervos si amandoua clatinara din cap negativ.

Aveau dreptate, intre a o tine pe Maika in viata si a o tine pe Maika in viata nu prea aveai cum sa faci asa ceva.

- Se pare ca Maika are o problema! corpul ei nu produce destul sange cat ar fi normal pentru un om. Inima ei nu pompeaza destul.

La toate astea Maika afirma din cap si imi arata bratele unde avea urme la vene pe care eu le crezusem urme de la injectiile din azilul de nebuni.

- Maika are nevoie de transfuzii lunare grai Ama uitandu-se trista la semnele de pe bratele fetei. De aceea a fost asa palida in ultimul timp, si corpul ei a fost asa rece.

Am parcat in fata spitalului, dar mai aveam o nelamurire.

- Ce cautai cu fisa ei medicala

- Eram ingrijorata pentru ca nu a avut menstruatie cum au fetele!

Maika se imbujora uitandu-se la Ama acuzator. Bine! Poate nu aveam nevoie sa stiu. Era ciudat, chiar si la varsta mea, preferam sa trec peste acest detaliu. Am pornit pe coridoarele spitalului condus de Ama.

- Se pare ca este din aceeasi cauza! continua Ama spre groaza mea. De cand este la noi nu a facut nici o transfuzie ar putea lesina oricand sau mai rau.

M-am intors la Maika care ramasese in urma pe coridor, fiindu-i greu sa tina pasul cu noi. Se ciocni de unul din doctori si cazu in fund, dar doctorul o ajuta sa se ridice.

Am tresarit cand i-am auzit vocea zicand: „Scuzati-ma

M-am uitat la Ama care si ea auzise si imediat eram amandoi langa doctor.

- Maika Hamilton! grai doctorul dand mana cu ea. Nu te-am mai vazut de cand eram stagiar in orasul tau si domnul profesor era cel care iti facea transfuziile.

Era tanar, saten si bronzat de soare ceea ce ii facea ochii verzi sa iasa in evidenta. Un baietandru abia iesit de la facultate.

Ama se foi langa mine si mi-am dat seama: il placea pe doctorel! Probabil avea deja fantezii cu doctorul si asistenta. Nu vroiam sa stiu mai mult. Eram mult mai ingrijorat de faptul ca Maika chiar vorbise.

Doctorul se intoase la noi: Devon Gray era numele lui. Se uita la mine, apoi la Ama si zambi.

- Multumesc ca ai stat peste program! Mi-ai fost de mare ajutor!

Nu am putut sa imi retin zambetul si am luat-o pe Maika, care zambea si ea, de mana sa mergem la programarea ei.

- Unde va duceti? grai tanarul doctor. Eu ii fac transfuzia.

Mi se parea mie, sau Ama facuse programarea mai mult pentru placerea ei de a fi langa doctor decat pentru Maika?

L-am urmat intr-o camera de spital unde Maika trebuia sa stea pe pat in timp ce Ama ii pregatea o punguta de sange.

- Esti o norocoasa! comenta doctorul intepandu-i vena. Ai o grupa rara

Maika intoarse capul la mine sa nu priveasca tubul de sange, si m-am aplecat dandu-i bretonul din ochi.

- Zi-mi ceva! i-am soptit si a intins cealalta mana lipind-o de obrazul meu si mangaie usor clatinand negativ din cap.

Mi-am inclestat pumnul pe perna sa nu izbucnesc si sa spun ceva neadecvat in acel moment. Vroiam sa vorbeasca! Ma simteam vinovat pentru tacerea ei.

- Sunteti rude? veni doctorul langa mine.

- Indepartate! am raspuns indreptandu-ma. Nu am putut sa o las singura. E doar un copil.

- Cum am mai spus, se intoarse la ea zambind. Esti o norocoasa

Maika doar zambi si el se intoarse la Ama care asigura punguta de sange.

- Ama, pot sa iti mai rapesc din ziua ta libera

I-am privit parasind camera apoi mi-am intors privirea la Maika care zambea din acelasi motiv si se intoarse si ea la mine.

- Cu siguranta vor uita de noi! am oftat asezandu-ma la picioarele ei si afirma din cap vesela. Te doare?

Clatina capul in semn ca nu.

Cum puteam sa ii explic ca ma enerva la culme atat dat din cap?

Simteam ca uitasem ceva, iar cand mi-am dat seama Maika se indrepta si ea marind ochii realizand acelasi lucru. Deschise gura sa zica ceva, si am sarit in picioare, mai emotionat decat ar fi fost nevoie, cand se deschise usa si in prag se ivi Touma cu Pico in brate.

- Nu vi s-a parut ca lipseste ceva? lasa el catelul jos si un clinchet de clopotel se auzi cand fugi la cosul de gunoi usurandu-se. Maika ii pusese bine numele, era baietel. Imi venea sa ii trag una lui Touma, pentru ca daca nu venea el Maika probabil ar fi vorbit, dar la urma urmei nu era vina lui.

- I-am pus clopotel! grai Touma stramband din nas, mirosul de pipi de caine devenind mai puternic pentru amandoi. Poate asa va dati seama ca nu mai este pe langa voi, de vreme ce nu veti mai auzi clopotelul enervant.

Maika chicoti vesela in timp ce catelul sarea pe labele din spate vrand sa urce in pat langa ea. L-am ridicat cu ambele maini si l-am lasat langa ea. Dadu un bobarnac clopotelului care tremura rasunand in camera si chicoti din nou.

Touma o privea fermecat, dar imediat privirea ii fu atrasa de punga de sange.

- Ia-ti gandul, Touma! l-am privit amenintator si pleca privirea zambind cu vinovatie.

- Mai bine plec! Ma asteapta o masina si Ama e ocupata cu doctorul! grai el conformandu-se si se intoarse pe calcaie iesind asa repede incat nu imi dadu timp sa spun nimic.

Maika privi si ea trista in urma lui, apoi la mine si deschise gura, un singur cuvant parasindu-i buzele.

- Ani!

Puteam sa jur ca inima mea scapa o bataie si mana stanga incepu sa imi tremure usor. Chipul ei se confunda acum cu altul, totusi atat de asemanator in trasaturi.

Avea parul lung in valuri pana la mijloc, iar cand nu vroia sa fie deranjata de el il prindea in sus intr-o coada, lasandu-si gatul lung descoperit. Totusi, cu toate ca Maika avea parul blond miere, restul era atat de asemanator!

Nu vazusem asemanarea pentru ca crezusem ca uitasem, dar ma inselasem amarnic. Ochii aceia rotunzi ca de caprioara, dar albastri ca cerul, nasul mic si delicat, barbia putin ascutita si gropitele.

De ce nu observasem pana acum ca Maika avea gropite cand zambea?

Se ridica in capul oaselor cercetandu-ma cu privirea parca simtind confuzia din mine. Mi-am mutat privirea de la ea la punguta de sange - trebuia sa ii scot acul.

M-am apropiat de ea, in continuare fara sa o privesc si i-am scos acul din vena. Sangele iesi imediat la iveala, cu un usor miros de la cel primit. Mi-am lipit gura de locul acela inchizand rana facuta de ac si i-am dat drumul parasind camera dornic sa ma indepartez cat mai repede de ea.

Stiam ca daca aveam sa ii mai privesc o data chipul, aveam sa ajung la spitalul de nebuni pe locul lasat liber de ea.

In drum spre iesire am dat peste Ama. I-am spus din mers sa o duca ea pe Maika acasa, deoarece nu vroiam sa ma opresc si sa ma razgandesc.

Am condus inconstient unde vedeam cu ochii, dar departe de spital sau de casa. Aveam capul plin de imagini pe care nu le doream acolo: o gradina cu izvor, copila in rochie de vara jucandu-se cu o panglica de care legase un clopotel amagind un pisoi alb, un baiat citind linistit cu basca trasa pe ochi sa nu il deranjeze soarele.

Cat vroiam sa uit. Dar Maika numai cand ma gandeam si vedeam imaginea ei si cum imi spusese „Ani”! Numai o singura persoana imi spusese asa. Cu prea mult timp in urma

Stiam ca nu o facuse intentionat. Vroiam sa cred asta; nu avea sa stie acest detaliu pe care eu il consideram uitat.

Cu toate astea eram suparat pe ea.

Cand m-am trezit din ganduri eram cateva orase departare de capitala, eram chiar in orasul in care locuise ea pana sa o iau la mine acasa. Citisem in dosar, ii stiam adresa ca pe a mea.

Am strabatut strazile intortocheate ajungand la o cladire veche; singura din cele ramase de acest gen, si care imi placea foarte mult. Avea patru etaje; stiam ca apartamentul familiei Hamilton era la ultimul, numarul 13. Era cumva predestinat?

La ora 3 A.M nu era nimeni prin preajma, deci nu aveam sanse sa ma vada cineva, nu ca ar fi putut. Dar o usa fortata era totusi o usa fortata

Am intrat pe un hol lung si mare care dadea apoi in toate camerele casei. Prima camera, de cum paseai in casa era bucataria. O bucatarie normala, cu usa frigiderului plina de biletele lasate membrilor din familie.

„Maika, nu uita sa iti iei uniforma de la spalatorie – Mama”

„Tati, eu si mama suntem la cumparaturi”

„Iubitule, mergi tu cu Maika la spital – Te sarut, Emily”

Si asa continuau biletele intre ei. O familie cu adevarat fericita, care nu avea sa se gandeasca ca intr-o simpla plimbare in capitala aveau sa fie masacrati.

Am parasit bucataria si am mers pe langa camera sotilor Hamilton, cele doua bai si sufrageria, pana la ultima camera: a lui Maika.

Am deschis usa intrand in camera intunecata, care pastra un ciudat miros de ciocolata si mi-am dat seama ca era din pricina caietelor de pe biroul care era exact langa usa. Pe scaunul de la birou era rucsacul ei de scoala de care erau prinse mai multe animalute de plus si era desent cu marker negru peste tot.

Patul ei era situat pe colt si pe el era un caine colosal de plus aproape cat patul; singura jucarie din camera, daca nu puneam la socoteala jucarelele de pe rucsac.

Deasupra patului era un panou de anunturi, pe care Maika il folosea pentru poze: ea cu parintii ei in Venezuela la un restaurant, in Disney Land; cele mai multe erau facute prin casa (asa zisele poze surpriza, pe care ti le fac parintii cand nu esti atent) si la scoala. Am recunoscut imediat emblema, fiind a unuia din cele mai prestigiaose colegii din zona. Asta dovedea perfect ca Maika nu era deloc prostuta blonda, ci stia prea multe lucruri, si pozele de la concursul de fizica la care luase primul loc erau o dovada si mai buna Si nu numai: Concurs de Poezie, Olimpiada de Germana; eram si eu impresionat sa descopar asta despre Maika.

Atentia mi-a fost atrasa de cealalta jumatate a camerei. Rafturi dupa rafturi pline de carti, si pe jos in teancuri: reviste amestecate cu dictionare, franceza, germana, greaca, japoneza; manuale, carti de povesti, romane, pana si carti de colorat.

Un teanc era aproape la fel de inalt ca mine; daca l-as fi atins ar fi cazut peste celelalte ca un domino. M-am indepartat de zona periculoasa si am luat o poza de pe panou. Una cu ea la munte, posibil in tabara

Tot drumul inapoi m-am uitat doar la poza aceea sa ma conving ca Maika nu era ea, ca ochii aceia nu semanau deloc cu a ei, ca zambetul acela nu ii era geaman.

M-am trezit din hipnoza cand masina lovi un stalp la intrarea in oras. Am clipit de mai multe ori sa ma dezmeticesc si am lovit portiera sa pot iesi afara. Cand am coborat in iarba, Luca si Alexander aparura langa mine ingrijorati.

Ne-am uitat la masina: bordul era facut praf, air-bag-ul nu se activase semn ca Touma nu pusese asa ceva. Inconstientul! Vroia sa ma ranesc?

Am inceput sa rad la acest gand, si Alexander schita un zambet firav incercand sa inteleaga ce e cu mine.

- Sa nu ii spuneti nimic lui Touma! am reusit sa zic printre rasete cand am auzit masina politiei si toti trei ne-am facut nevazuti, stiind ca nu aveau sa isi dea seama ca masina era a mea.

Masinile mele erau fantome; nimeni nu putea gasi proprietarul, mai ales ca nu existau niciodata acte, in afara de permisul meu de conducere. Dar nu aveam niciodata probleme cu asa ceva, de vreme ce niciodata nu eram oprit de politia rutiera. Asa ca nu era nici o sansa sa ma trezesc cu politia la usa

Dar imi parea foarte rau de masina. Fusese o masina extraordinara, pentru cateva ore. Nici nu vroiam sa ma gandesc ce ar fi facut Touma daca afla, si stiam ca la un moment dat avea sa afle, de vreme ce masinile de firma trecute prin asa ceva ajungeau intotdeauna la el.

Rasarea deja soarele cand am ajuns acasa iar Ama ma astepta la usa ingrijorata, ca o mama care isi astepta fiul dupa o noapte de umblat prin cluburi. Ce rabdare avea femeia asta!

- Ce s-a intamplat? Ati lasat-o singura pur si simplu! Nu va sta in fire! grai imediat ce am pasit peste prag.

- Nu ma simteam bine, am raspuns dandu-mi jos jacheta si mi-o lua din mana privindu-ma suparata

- Nu i-a placut ce ati facut! ma urma in birou.

- Ce vrei sa spui? m-am trantit pe canapea si ramase protapita langa mine decisa sa ma sacaie incontinuu.

- Maika! raspunse ea iritata. Mai avea putin si plangea, nici Pico nu a putut sa o inveseleasca. A si vorbit

Am intors capul la ea asteptand sa continue acum ca imi prinsese atentia:

- „E suparat pe mine”! Crede ca din vina ei ati reactionat asa.

Era de fapt adevarat.

- „Poate acum ma lasa sa ma duc acasa”! continua Ama si am sarit in picioare enervat.

Domnisoara era foarte guraliva cand nu eram eu in preajma. Trebuia sa avem o discutie foarte lunga, in care avea sa ma scuteasca de dat din cap ca un copil retardat; si avea sa imi spuna care era nenorocita ei de problema

- Unde este?

- Doarme, raspunese Ama luata pe nepregatite de furia mea brusca. E in camera ei.

- In pat? aveam parte numai de surprize, de la prima ora; daca imi spunea ca dormea si in pat era prea de tot.

- Da, dar Ama lasa propozitia in aer nesigura

La naiba! Trebuia sa fie un „dar”!

- Aseara i-am facut baie, ca in fiecare seara

- Sper ca discutia despre igiena sa duca undeva unde ma intereseaza! am oftat.

Nu avea nici un rost sa imi vars nervii pe ea, oricat de suparat eram. Si nici nu puteam spune ca eram suparat in totalitate pe Maika. Eram in primul rand suparat pe mine, ca ma lasam afectat de amintiri. Toti aceia din amintiri erau morti de prea mult timp. Nu trebuia sa ma mai gandesc la ei.

- Parul ei blond! Nu e blond! grai Ama repede. Aseara cand o spalam, parul ei blondul s-a dus de tot

Am pornit in fuga pe scari lasand-o pe Ama in urma si am navalit in camera fara sa bat macar; eram in casa mea, nu eram obligat sa o fac.

Cortinele erau trase aruncand camera in semi–intuneric, dar puteam sa vad foarte clar umflatura din pat. Chiar dormea in pat!

Pico incepu sa latre iesind de sub pat, iar Ama trecu pe langa mine si deschise cortinele lasand camera sa fie inundata de lumina diminetii care o trezi pe Maika, impreuna cu latratul catelului. In acel moment eu am fost cel mut.

Intoarse capul spre mine privindu-ma adormita de parca nu era sigura ca e treaza inca, clipind de mai multe ori.

Pe perna alba parul ei candva blond statea acum ravasit intr-o zbarleala neagra ca taciunele, iar asemanarea ma speria in adevaratul sens al cuvantului.

Se ridica in capul oaselor fara sa ma scape din ochi, iar Pico inceta sa mai latre.

Nu puteam sta acolo, in aceeasi incapere cu ea.

M-am rasucit pe calcaie si am iesit afara din camera sa fac cat mai mare spatiul dintre noi. Singurul loc in care ma puteam inchide in propria mea casa era in laboratorul de ciocolata de la subsol, asa puteam si sa mai fac cate ceva cat incercam sa ma calmez.

Amestecam absent in ciocolata fara sa imi dau seama daca puneam cantitatile necesare sau mai mult. Cel putin nu mai eram in masina! Daca provocam un accident nu era atat de grav ca o masina in copac; erau sanse bune de o explozie de gaze, sau in cel mai bun caz o oala de ciocolata stricata

Poate chiar fusese o greseala sa o iau pe Maika sa locuiasca cu mine. Un om nu trebuia sa stea cu un vampir, oricat de nobil si civilizat era vampirul.

O voce tot imi spunea asta: cum ca Maika nu avea ce cauta printre noi vampirii, ca nici macar sa ma gandesc la ea nu trebuia.

Dar o alta voce o infrunta. Una care vroia sa ma faca sa cred ca ea era a doua sansa, acea sansa pe care o pierdusem atunci, de mult.

Daca cineva acolo sus, se gandea la mine, si s-a decis sa mi-o aduca inapoi sub forma lui Maika?

Aceste doua voci s-au certat cateva ore bune, trezindu-ma din ganduri numai cand ciocani cineva la usa. Am lasat oala de ciocolata pe masa si am deschis usa presimtind cine avea sa fie de cealalta parte a ei. Cu toate astea aprope am indoit manerul usii cand am dat cu ochii de ea stand in prag.

Avea un trandafir albastru in par, ceea ce ii facea ochii sa straluceasca si mai tare. Ama se ocupase din nou de garderoba ei, si nu imi facea mie prea mult bine sa o am asa ispititoare in fata mea.

Purta o rochie de moda veche cu corset si dantela cazandu-i in valuri pe umeri lasandu-i din nou gatul subtire descoperit, numai ca probabil scapase de Ama inainte sa termine pentru ca era desculta

- Imi pare rau! grai deodata si se rasuci pe varfuri sa plece.

Am sarit in fata prinzand-o inainte sa apuce sa faca un singur pas, lipindu-mi pieptul de spatele ei.

- Mie imi pare rau! am reusit sa vorbesc inconjurand-o cu bratele. Nu m-am gandit la cum te-ai simtit. M-am chinuit atat de mult sa ma apropii de tine, sa vezi ca iti vreau binele iar cand s-a intamplat, uite ce am facut!

Clatina din cap gadilandu-mi nasul si buzele cu parul ei moale, si mi-am dat seama ca imi lipisem buzele de parul ei sa il sarut.

Si inca ceva, am facut-o sa se intoarca cu fata la mine. Nu te voi trimite acasa

Ofta si imi zambi, dar nu zise nimic.

Dupa ce se intamplase ceream prea multe daca vroiam sa vorbeasca iar, dar aveam de gand sa indrept si aceasta situatie.

Odata si odata avea sa fie ea cea care urma sa vorbeasca o zi intreaga iar eu sa tac si sa ascult, chiar daca avea sa vorbeasca despre copilariile fetelor de varsta ei.

Se ridica pe varfuri uitandu-se peste umarul meu si trecu imediat pe langa mine ducandu-se tinta la oala de ciocolata. M-am dus langa ea in timp ce scotea lingura din oala si gusta putin.

Fata i se schimonosi si scoase limba dezgustata

- Exact cum ma asteptam! am oftat si lasa lingura sa cada inapoi in oala. Iarta-ma

Flutura mana vrand sa spuna ca nu conteaza si arata tava cu trufe de pe cealalta masa

- Da, la ele am fost mai concentrat! am ras si ne-am oprit amandoi langa tava, fara sa ne miscam de langa ea pana cand nu a mai ramas o singura bomboana

Cat de mult imi placea gustul acesta dulce. Eram bucuros ca spre deosebire de ceilalti vampiri eu inca mai aveam asa ceva, gust. Celelalte mancaruri nu ma tentau, dar ciocolata, gustul ei imi era cel mai drag.

- Data viitoare cred ca voi face ceva cu nuca si caramel! am grait dandu-i un servetel sa se stearga si sari in sus aratand la ea insasi.

- Vrei sa ma ajuti?

Afirma repede din cap impreunandu-si mainile de parca se ruga.

- Bine!

Ma prinse de gat sarindu-mi in brate si nu am putut sa nu rad raspunzandu-i la imbratisare, gandindu-ma in acelasi timp: ”Cu rabdare, reusesti totul”.

Daca ma decideam sa o vad pe Maika ca pe o a doua sansa, ceea ce si facusem, trebuia sa am mai multa rabdare decat cand voisem doar sa ma accepte ca si custode.

Priveam plictisit raftul cu carti nou-aduse in timp ce Maika le aranja de zor. Fusesem nevoit sa ma ocup de magazin in ziua aceea, de vreme ce Ama disparuse intr-una din escapadele ei, dar culmea, fara sa uite sa ii lase lui Maika rochiile necesare.

Se parea ca lui Maika ii placea sa fie alinatata de Ama. Se vedea pe fata ei incantarea cand i se dadea o rochie noua

Imi aparu in fata cu o cutie pe care trebuia sa o verific si imi zambi vesela inainte sa se reintoarca la raft. Cu toate ca lasasem ciocolata pe alta zi fusese la fel de incantata sa ma ajute la magazin. Parea sa fie multumita atata vreme cat era de ajutor si era aproape de mine. Auzisem de la Ama ca refuzase complet sa o ajute zilele trecute cand fusesem eu in oras si statuse numai la televizor sau in camera ei.

Am lasat-o in magazin iar eu am plecat in depozit sa caut o carte lipsa cand am auzit clopotelul de la usa anuntand un client. Nu am dat importanta, majoritatea intrau si ieseau, deci era in regula sa imi continui cautarea.

-Maika? se auzi vocea tanara a unui baiat.

Am abandonat imediat cautarea dar mi-am pastrat distanta, curios sa vad daca cu acest individ avea sa vorbeasca, de vreme ce eu nu eram de fata

Era un baiat roscatel cu ochii verzi si lungan, facand-o pe ea sa arate ca un copil pe langa el.

O privea socat si fascinat in acelasi timp, nevenindu-i sa creada

-De ce esti aici? intreba el zambind. Nu stiam ca ai fost externata

Subtil! Nu suna de parca iesise de la sanatoriu, ci mai mult de dupa o pneumonie sau o raceala banala

-Locuiesc aici!

Am tresarit cand am auzit-o vorbind.

-Am fost adoptata

Baiatul mari ochii socat, dupa care zambi.

-Ma bucur pentru tine! Dupa cate ma bucur!

Era sincer! Si el era de parere ca Maika nu merita sa ramana singura si ca era imposibil ca cineva sa nu o indrageasca

Mi-am inclestat maxilarul cand intinse mana spre ea luandu-i intre degete o suvita de par.

-De ce te-ai vopsit?

-E culoarea mea naturala

-Iti sta bine asa! Iti scoate ochii in evidenta

Nu mai suportam! M-am miscat repede pentru un om dar prea incet pentru un vampir impamantindu-ma langa ea, ceea ce il facu pe baiat sa se dea doi pasi in spate, surprins de brusca mea aparitie.

-Doresti sa cumperi ceva? am intrebat amabil, dar nu indeajuns.

-De fapt, grai el ferindu-si privirea, ma gandeam ca poate v-ar interesa ceva.

Scoase din geanta o tabla de sah, lasand-o pe tejghea, pentru a putea scoate si o cutie de lemn, unde erau piesele sculptate in marmura

Am tras cu ochiul la Maika, care parea ca sta ca pe ace sau danseaza pe carbuni, ochii licarindu-i numai uitandu-se la setul de sah.

-Iti place? am intrebat si afirma din cap vesela

La naiba! Iar nu vorbea!

Asta demonstra ca prezenta mea era in continuare vinovata pentru mutenia ei.

-Ma intereseaza! m-am intors la baiat si privirea lui se linisti, bucuros ca acceptasem si perfect constient ca daca nu era Maika nu ar fi avut nici o sansa sa faca targul.

I-am oferit cel mai bun pret, incat si el fu socat la cat de mult eram dispus sa platesc. Daca il scoteam repede din magazin as fi putut sa-i dau si dublu.

-Sper sa ne mai vedem! grai el vesel bagand plicul in geanta si Maika ridica din umeri, zambind.

Era asa nerabdator sa plece ca nici nu observase ca Maika nu mai scosese nici un cuvintel de cand aparusem eu.

Maika aseza cutia cu piesele pe tabla luand-o in brate si porni spre corpul principal al cladirii.

Am intors semnul „DESCHIS” pe „INCHIS” si am urmat-o pana in biroul meu, unde aranja piesele pe tabla cu o veselie molipsitoare. Probabil ar fi cantat daca nu eram eu acolo.

-Vrei sa jucam? i-am luat regina din mana si afirma din cap cu un zambet larg.

-Daca castig eu, incepi sa vorbesti! am grait, lasand regina la locul ei, si zambetui ii pieri brusc de pe buze. Iar daca castigi tu faci ce vrei. Nu te voi mai opri.

Ma privi direct in ochi si puteam parca sa vad cum isi calcula sansele inainte sa afirme din cap, fara sa mai zambeasca

Am jucat mai bine de cinci ore cu mici pauze de gandire in momentele mai stramtorate ale jocului; fara toaleta, fara mancare, fara nimic.

I se citea concentrarea pe fata si in fiecare gest. Vroia sa castige cu orice pret. Dar ce vroia ea asa de mult incat nu se relaxa nici o secunda

Nu avea nici o sansa sa ma bata. Erau peste 100 de ani de experienta impotriva a numai 16. Aveam sa castig!

Sah Mat! am tresarit cand mi-am vazut regele doborat, iar Maika rasufla usurata si cazu pe spatarul scaunului, oboseala intiparindu-i-se pe fata si inchise ochii.

O intelegeam; eu puteam sa rezist fara odihna saptamani intregi, puteam si sa stau intr-un loc nemiscat cateva zile. Dar ea era un om, care tocmai statuse in scaun cinci ore concentrandu-se numai la joc si uitand de orice altceva.

Si ma batuse! Cei 16 ani ii batusera pe cei 100, cei plini de experienta

-Mai bine te intinzi putin! Am indemnat-o si se ridica, mergand amortita pana la canapea, unde se lasa sa cada, acoperindu-si ochii cu dosul palmei.

Am asezat piesele la locul lor, intarziind intentionat cu ele ca sa ii las timp, poate adormea, dar cand m-am intors am gasit-o privindu-ma in tacerea ei obisnuita

Se ridica in capul oaselor lasand loc pe canapea sa ma pot aseza langa ea.

-Ai castigat! m-am asezat aranjandu-mi gulerul, desi nu era nevoie.

Eram chiar emotionat daca faceam astfel de lucruri marunte.

-Am spus ca poti face ce vrei

Imi acoperi gura cu mana, iar pe cealalta si-o lipi de pieptul meu in dreptul inimii.

Nu avea sa auda nimic, sa simta nimic. Imi oprisem inima cu mult in urma deoarece bataile ei ma iritau. Imi aminteau lucruri din trecut pe care nu le vroiam in noua mea viata de vampir.

Isi indeparta mainile lipindu-si in schimb urechea de pieptul meu. Ca intotdeauna, nu vroia sa se dea batuta. Din nou nu vroia sa accepte „nu” ca pe un raspuns.

-Am castigat! isi ridica capul si fata ii era la milimetri de a mea.Ti-te de cuvant vreau sa bata din nou!

Am marit ochii socat in fata tonului pe care il folosea. Nu vorbea timid ca inainte, cu putinele ocazii cand o auzisem vorbind. Era hotarata, parca imi ordona.

-Maika! i-am rostit numele pentru ca nu stiam cum aveam sa ii spun „nu”. Acum nu se mai poate

-Ba da! isi lipi palmele de obrajii mei si ii puteam simti respiratia dulce pe fata, iar atunci am fost eu cel care a inchis spatiul dintre noi lipindu-mi buzele de ale ei.

Trecuse atata timp de cand sarutasem pe cineva, iar atunci, demult, tot o copila de varsta ei fusese, cu aceeasi ochi, aceleasi trasaturi, numai eu fusesem mai tanar.

-Vreau sa bata din nou, imi sopti pe buze intre sarutari si spre propiul soc asa se si intampla

Prima bataie veni dureroasa, un sentiment strain pentru mine; iar urmatorele erau asa de repezi ca un om normal ar fi murit.

-Usor! imi sopti Maika lipindu-si urechea din nou de pieptul meu ca sa asculte.

Incet, bataile devenira normale; era chiar ciudat sa le simt, sa imi simt inima batand. Ma facea sa rad. Am si inceput sa rad nemaiputand sa ma abtin si ea ridica capul incercand sa inteleaga izbucnirea mea, asa ca i-am prins fata in maini sarutandu-i fruntea.

-De ce nu imi vorbesti? am intrebat vrand sa scap de aceasta povara. De ce imi vorbesti atat de putin in comparatie cu ceilalti?

-Pentru ca de fiecare data cand vorbesc cu tine ma doare ceva inauntru! sfarsi ducandu-si mainile la piept si incerca sa isi fereasca privirea de a mea dar nu am lasat-o.

-Nu vreau sa te doara nimic! i-am soptit alunecand peste ea pe canapea. Nu o sa las nimic sa te faca sa suferi numai numai lasa-ma langa tine ca acum vorbeste-mi ca acum

Vroiam si eu sa ii aud inima, asa ca mi-am coborat capul atingandu-i in treacat gatul cu buzele si indepartandu-i mainile mi-am lipit urechea de pieptul ei.

Bataile erau ritmate ca un cantec, linistindu-ma. De ce nu ii ascultasem pana atunci inima daca imi aducea asa o alinare?

Vocea care strigase din toti rarunchii ca Maika poate fi o a doua sansa castigase, si canta acum la fel de ritmat ca inima ei.

-Anthony? grai ea tremurat si am trasarit auzindu-mi numele pentru prima data rostit de gura ei. Vreau vreau sa ma musti!

Am inghetat auzindu-i cuvintele. Sa o musc? Era constienta ce insemna asta?

Imi inconjura gatul cu bratele tragandu-ma incet inapoi cu buzele pe gatul ei soptind:

-Te rog!

-E prea periculos! tot corpul ii trasari simtind respiratia mea pe piele.

-Am incredere in tine doar esti Nobil! Vreau vreau sa bata una langa alta.

La naiba! Stia ce insemna daca o muscam si inima mea si a ei bateau impreuna. Dar pentru aceasta mica placere, sa treaca prin durerea de la inceput?

Si daca ar fi fost numai asta problema!

Vazuse un vampir atacand si ucigand! Imi era teama sa ii arat acea parte a mea pentru ca acele amintiri ale ei sa nu revina si sa fiu nevoit sa o iau de la capat.

-Nu voi pati nimic! isi trecu degetele prin parul meu vrand sa ma linisteasca Stiu ca va durea, dar cred ca durerea asta o va opri pe cealalta vom putea vorbi.

-Shhh!

I-am desprins mainile din jurul gatului meu ducandu-i-le deasupra capului si isi intoarse capul zambind, lasandu-si gatul expus.

Daca dupa asta ne apropiam, si avea sa vorbeasca cu mine, eram gata sa o fac. La urma urmei era un instinct sa musc, cu toate ca nu o mai facusem de zeci de ani.

Mi-am plimbat buzele pe fiecare centimetru al pielii ei cantarind situatia si puterea mea de a ma controla. Ma puteam opri oricand, asa ca am muscat, strapungand pielea fina si lasand valul de sange sa imi inunde gura.

Abia scanci si mainile ei le stransera pe ale mele, transpirate.

Gustul nu mai era ca inainte! Tot timpul am crezut ca sangele ei e lipsit de gust si de miros, dar acum eram constient de izul dulce pe care il avea, ca de ciocolata

Inauntrul meu auzeam numai inima ei care batea alert, apoi pe a mea parca ghidand-o sa bata mai incet pana cand aveau acelasi ritm.

Ofta si trunchiul i se indoi din mijloc arcuindu-se, semn ca de acum nu  mai simtea deloc durere, dar si ca era vremea sa ma opresc.

Corpul i se relaxa cu toate ca inca respira sacadat, asa ca am mai zabovit cu gura pe rana de pe gat ca sa o inchid. Nu vroiam sa existe nici macar o singura urma pe gatul ei, nici macar una facuta de mine.

-Mai doare? am ridicat capul si i-am intalnit privirea de azur.

Se imbujora clatinand din cap, si am fost nevoit sa imi musc buzele ca sa ma abtin din blestemat.

-Atunci de ce nu vorbesti? am scrasnit printre dinti si zambi.

-Vroiam doar sa te fierb putin, recunoscu cu o privirea nevinovata

Usa biroului se izbi de perete aproape iesind din balamale, iar in prag aparu un Touma furios, si stiam perfect de ce.

Cand deschise gura sa tipe deveni constient de situatie si de pozitia noastra nu chiar cazuala, iar mai multe sentimente ii trecura pe fata: surpriza, incantare, jena, era greu sa tin ritmul.

-Voi inchide usa iar voi veti lua o pozitie normala, apoi eu revin! grai el parca in transa si inchise usa incet.

Am sarit amandoi de pe canapea, Maika aranjandu-si rochia si parul, isi pipai gatul zambind usurata ca nu avea nici o urma si se intoarse la mine.

-Il las pe Touma sa tipe la tine, si continuam dupa

Imi facu cu ochiul si sangele proaspat care imi strabatea corpul se concentra in obraji, ceea ce o facu sa rada

O auzisem vreodata razand? Era un sunet atat de placut si vesel Vroiam sa il aud mereu, numai ca Touma deschise usa din nou si ea parasi camera razand in continuare, iar pe fata lui se asternu un zambet diavolesc.

-Mi-au adus-o cei de la descarcerare! incepu el de cum se inchise usa. 24 de ore! 24 de ore nu ai putut avea grija de ea! Esti un iresponsabil un criminal!

Discursul lui se pierdea undeva in drumul lui spre mine. Auzeam din cand in cand cate ceva despre motor, pistoane, anvelope.

Dar eram asa de pierdut in amintirea gustului ei si a rasului pe care il avea incat si acestea se pierdura de tot. Era asa de ciudat de familiara, tot ce era ea imi dadea sentimentul acesta. Inima incepu din nou sa imi alerge de incantare dar nu am putut sa ma bucur de sentiment pentru ca ceva ma lovi in fata aruncandu-ma peste canapea.

-Ai prea multa forta pentru un Burghez! m-am ridicat stiind ca Touma era cel care ma lovise, deoarece realizase ca nu ascultasem nimic din ce spusese.

-Domnule, cand vorbesc cu tine, esti atent la mine! Nu cu gandul la domnitele cu care iti faci de capu!

Dupa ultima replica fu randul meu sa il lovesc aruncandu-l in usa care ceda cazand in doua jumatati perfecte. El avea sa imi plateasca o usa noua, asta era sigur.

-Cred ca am meritat-o! ofta, ridicandu-se. Acum inteleg de ce ai tinut asa mortis sa o tii langa tine! E o adevarata bucatica nu da! isi acoperi imediat fata cand am ridicat pumnul sa il lovesc.

Stiam ca spunea toate astea numai ca sa se razbune pentru masina, dar nu aveam de gand sa inghit totul oricat de vinovat eram.

-Iti dau toti banii de care ai nevoie

-Nu e vorba de bani! se impotrivi el mandru inainte sa afiseze o figura teatrala de om ranit. Doar putina consideratie pentru munca mea! Atata cer!

-Mascariciule! am clatinat din cap infrant. Imi pare rau pentru masina, sincer!

-Ca sa te revansezi - afisa obisnuitul lui zambet diavolesc - vino maine cu noua ta iubita la atelier! Vreau sa o vad lucrand.

-Numai daca vrea si ea! am raspuns sincer.

Dupa cele intamplate era clar ca Maika era apta sa ia o decizie pentru ea insasi.

-Apropo, deveni el serios, ceea ce se intampla foarte rar. Ce vei face mai departe?

-Ce vrei sa spui?

-E om, Anthony! O copila muritoare, va imbatrani cu trecerea anilor.

Am tacut, pentru prima data gandindu-ma la aceasta bariera. Ma lasasem atat de ametit si dus de val incat uitasem acest mic-mare aspect al relatiei noatre, daca o puteai numi relatie. Eu aveam „vesnicie”, iar ea doar cativa ani amarati de om.

-Are abia 16 ani! am raspuns incet si nesigur. Mai am timp sa ma gandesc ce voi face.

-Asta crezi tu! imi zambi Touma incurajator. Vei face ce trebuie Va astept maine.

Parasi camera luand cu el bucatile de usa, dar cuvintele lui imi rasunau in continuare in cap. Nici nu am observat cand Maika a aparut in prag sarind spre mine si inconjurandu-mi mijlocul cu bratele se lipi de mine soptind.

-Este in regula, vei face o alegere buna

Si daca te trimit acasa? am intrebat si se indeparta cu mainile in sold parand mult mai inalta

-Atunci, esti un mare prost! grai ea indignata, ceea ce ma facu sa rad.

-Ai dreptate! mi-am potolit rasul. Nu cred ca voi mai avea parte si de a treia sansa

-Ce a treia sansa? ma privi curioasa mainile cazandu-i pe langa trup.

-Nu mai conteaza! am prins-o de mijloc ridicand-o in aer si rase vesela

Cand o auzeam razand ma linistea brusc, si stiam ca de asta aveam nevoie langa mine.

Rasucindu-ma, am vazut ca in prag statea Ama cu ochii cat cepele privindu-ne neincrezatoare.

Nu imi venea sa cred! Nu aveam intimitate in propia mea casa

-Cat timp am lipsit? grai ea nesigura iar eu am lasat-o pe Maika jos.

-Daca mai lipseai putin gaseai casa plina de copii! glumi fata si puteam sa jur ca nu vazusem figura pe care o afisa Ama de cand o cunosteam. Si nu era numai din cauza comentariului amuzant al lui Maika, ci si schimbarea acesteia de atitudine. Cine ar fi zis ca dupa o partida de sah, un sarut si o muscatura, Maika cea care nu scotea nici un cuvant avea sa se transforme intr-o fiinta asa de vesela si destinsa

-Ama, muta-i lucrurile in camera mea! De acum doarme cu mine!

-CE? sari aceasta inrosindu-se si nu am mai rezistat incepand sa rad, impreuna cu fata, care imi citi imediat gluma.

-Sunt prea batrana pentru asa ceva! se intoarse Ama sa plece si disparu din fata noastra

-Mai bine te duci si tu sa dormi putin, am indemnat-o pe Maika, care nu se miscase de langa mine.

-Dar vreau sa facem ciocolata! ma ruga din priviri.

-In orarul tau de zi cu zi, „odihna” unde intra? am oftat si ea ridica din umeri zambind. Nu te poti compara cu noi. Corpul tau nu e asa de rezistent ca al meu sau al Amei.

Ofta imbufnata si parasi biroul fara nici un alt cuvant. Speram ca avea de gand sa se duca la culcare.

Imediat prin fata usii trecu Ama cu prosoape in brate si o camasa de noapte si am inteles ca dupa ceasul ei, era ora de baie pentru Maika. Femeia asta nu pierdea nici un moment sa o rasfete, si aveam incredere in ea ca o va convinge sa doarma

Am parasit si eu biroul iar pe la jumatatea drumului ma izbi mirosul oribil de pipi de caine, si de dupa canapeaua din camera de zi aparu Pico cu codita intre picioare.

Saracul! Toata lumea uitase de el, pana si Maika! Si asta din cauza mea!

L-am luat cu mine in bucatarie unde am gasit o conserva cu mancare pentru caini, cel putin speram ca asa este, dupa ambalaj. Dar de vreme ce manca insemna ca nimerisem conserva corecta

-Baia e gata, puteti sa va duceti si dumneavoastra! aparu Ama langa mine. Si poate ati dori sa va grabiti Maika va asteapta in camera dumneavoastra

M-am intors surprins la ea si ridica din umeri cu un zambet timid asa ca am pornit afara din bucutarie, numai ca Ama nu avea sa lase discutia numai la atat.

-Antonio!

M-am oprit dar nu m-am intors cu fata la ea. Acesta era numele pe care mi-l daduse dupa ce am salvat-o in Italia, dar niciodata nu imi spunea pe nume.

-E om! A trecut deja prin multe

-Nu o voi rani, Ama! i-am taiat vorba si am iesit din bucatarie.

Nu mai aveam nevoie si de ea sa imi scoata ochii cu acest aspect.

Planul meu de a sta in cada cateva ore ca sa am timp sa ma gandesc la tot se schimba imediat, cu toate ca daca as fi intarziat destul de mult poate reusea sa adoarma

Cand am intrat in camera chiar am gasit-o intinsa in pat, dormind, asa cum sperasem.

M-am asezat pe marginea patului langa ea mangaindu-i obrajii reci. Incetasem cumva sa mai simt caldura oamenilor? Maika era singurul om cu care intrasem in contact de mult timp, deoarece ma feream sa ating, chiar si din greseala, oamenii.

Se foi si deschise ochii intorcandu-si privirea la mine.

-De ce nu m-ai trezit? se ridica in capul oaselor oftand, si isi sprijini capul de bratul meu.

-Vroiam sa te las sa te odihnesti! i-am luat mana in a mea strangand-o cu grija

-M-am odihnit! se indeparta incercand sa para vioaie.

-Cat? am provocat-o.

-Nu conteaza! grai repede. Plus vroiam sa vorbesc neaprat ceva important cu tine. Ceva ce ar fi trebuit sa discutam de cand m-ai luat in casa ta.

Daca avea sa redeschida subiectul om-vampir ma dadeam cu capul de toti cei patru pereti ai camerei.

-Acum patru ani, casa noastra a fost incendiata am pierdut totul odata cu ea

Am trasarit oarecum incantat ca nu era ce credeam eu.

-Inclusiv memoria!

-Poftim?

Socul incendiului a fost asa de mare, continua, framantandu-si mainile, parca vrand sa le franga. Eu am scapat ca prin urechile acului, dar am intrat in coma emotionala. Cel putin asa a spus doctorul. Am stat un an in coma m-am trezit acum trei ani.

Eram cu adevatar socat. In dosarul ei nu era nimic mentionat despre aceste evenimente sau probleme de sanatate, mai ales coma

Asta explica cum toate pozele ei din casa erau recente, si nici una de cand era mica

-Ai inceput sa iti amintesti ceva? am intrebat-o ingrijorat si scutura din cap.

-Vroiam doar sa stii sa nu crezi ca sunt o ciudata.

Nu am putut sa nu rad la acest comentariu si ridica ochii, privindu-ma incurcata

-Eu sunt vampir si tu esti ciudata? am mangaiat-o pe cap.

-Mai este ceva, grai serioasa, neatinsa de gluma mea jalnica

-Spune! am indemnat-o, deja asteptandu-ma la ce era mai rau.

-In legatura cu seara in care parintii mei au fost ucisi Nu imi amintesc ce s-a intamplat Nimic!

-Ce vrei sa spui?

Nu mai intelegeam nimic! Fusese cu ei, fusese gasita langa cadavrele lor, stia ca e vorba de vampiri, doar fusese inchisa in sanatoriu pentru asta, si cu toate astea spunea ca nu isi aminteste?

-Erau trei Doi au sarit pe parintii mei omorandu-i pe loc Dar de aici nu imi mai amintesc nimic. Nu stiu ce s-a intamplat, de ce m-au lasat in urma, fara sa ma omoare, sau macar sa manance Eram martora

Deodata nu ma mai ingrijora asta, ci numarul atacatorilor. Cei pe care ii stiam noi erau numai doi. Ce spunea Maika de trei vampiri care i-au atacat?

-Esti sigura? Esti sigura ca erau trei? am intrebat-o si ma privi sigura afirmand din cap.

Am intors capul, eu fiind cel care dorea sa-i evite privirea acum. Imi era cu adevarat frica sa ii spun ca din cauza mea parintii ei erau morti.

-Ce s-a intamplat, Anthony? imi prinse obrajii si ma obliga sa intorc cu fata la ea.

-Imi pare rau, Maika.

-De ce? intreba linistita

-E vina mea ca s-a intamplat asa ceva! am vorbit repede dar paru sa fi prins fiecare cuvintel, pentru ca imi dadu drumul si se indeparta incruntata

-Tu i-ai pus

-Ce tot spui?! am sarit in picioare numai gandindu-ma cat de absurda era ideea.

-Atunci?

Era destul de calma

-Eu sunt singurul Nobil din zona asta, iar ceilalti sunt obligati sa ma asculte! am incercat sa ii explic. Eu le-am interzis celorlai vampirii sa ucida oameni pentru a se hrani, sau sa muste un om. Unii nu au fost de acord si s-au decis sa ma provoace. si au ucis primele persoane care au trecut prin fata usii mele parintii tai, si tu.

Ma privi cu ochii lipsiti de lacrimi, mai multe sentimente trecandu-i prin privire cand in final vorbi:

-Nu tu ne-ai adus in oras si ne-ai pus sa trecem pe acolo! Poate a fost soarta

Zambi amar si cazu intr-o parte cu capul pe perna inchizand ochii.

-Acum sunt gata sa dorm!

Mi-am dat seama ca nu mai respiram de emotie si am tras adanc aer in piept, nevenindu-mi sa cred ca primise vestea cu atat calm. Chiar fusese ea aceea care atata timp tipase ca din gura de sarpe, cu atatea tentative de sinucidere?

-Vrei sa ramai? deschise ochii privindu-ma rugator. Sa stai langa mine?

Pielea i se colora si inchise ochii din nou ascunzandu-si fata in perna

Am ocolit patul lungindu-ma pe cealata jumatate langa ea. Trasari cand am inconjurat-o cu bratul tragand-o mai aproape de mine, dupa care se relaxa si nu dupa mult timp adormi in sfarsit.

Nu misca deloc, cum obisnuiau oamenii cand dormeau, foindu-se de zor in pat. Numai pieptul i se ridica ii lasa in ritmul respiratiei ei.

Dupa o ora de somn mana i se stranse peste a mea si deschise ochii lenes

-Ma ingrijorezi! am oftat si se rasuci cu fata la mine.

-Am amortit pe partea asta! grai lipindu-si fruntea de pieptul meu si adormi la loc.

Am rasuflat usurat strangand-o in brate. Nu mi se parea sanatos sa stea atat de mult treaza. Era inuman!

Omul are nevoie de odihna, altfel devine mai slab si se imbolnaveste. Nu era obligata sa se modeleze dupa stilul meu de viata. Trebuia sa fie cum era ea, cu toate ca habar nu aveam cum era de fapt Maika, cum fusese inainte sa o aduc la mine.

-Unde sunt acum cei trei?

Am trasarit cand am auzit-o si m-am uitat la ea. Puteam citi ura in ochii ei deschisi.

-Au disparut in seara aceea, am raspuns eu si ridica si ea privirea intalnind-o pe a mea.

-Nu au ramas sa se laude cu fapta lor? intreba ea intrigata

Si eu ma asteptam la asta! am raspuns sincer notandu-mi pentru mine sa fac o adunare imediat sa aflu care era al treilea atacator.

-Poate le-a fost frica de ce aveai sa le faci.

Am ras usor. Avea o parere prea buna despre mine. In timp ce ea credea asta, eu credeam contrariul. Nu de frica mea fugisera, asta era sigur. Ceva se intamplase atunci, ceva ce ii determinase sa o lase pe Maika in urma si in viata.

-Ai dormit bine? am intrebat-o, ca sa ii iau gandul de la incident.

-Foarte bine! se ridica in capul oaselor arcuindu-si spatele ca sa se dezmorteasca

Am ramas intins privind-o cum isi aranja rochita pe genunchi, fiind prima data cand purta una scurta cu bretele. Ce incerca Ama sa faca dandu-i rochia asta de noapte, din matase?

-Ce ai visat? am intrebat-o ca sa sparg tacerea si se imbujora imediat asa ca intoarse capul sa nu o vad.

-Ma faci si mai curios daca faci asta! nu am rezistat tentatiei sa o tachinez.

Si curios vei ramane! se intoarse, scotand limba.

-Deja stiu!

-Ba nu stii!

-S-a vazut dupa cum te-ai inrosit! am chicotit si se imbufna intorcand din nou capul. Ti-e rusine!

-De ce?

-De ce ai visat!

-Ce tot spui? Nu am visat nimic! schimba ea strategia imediat.

-Nimic de care sa iti fie rusine?

-Poate!

-Poate?

-Cu siguranta

-Cu siguranta, am repetat zambind si i-am luat mana sa o trag mai aproape. Incepea asa?

-De fapt nu! raspunse imediat asa ca m-am oprit.

-Dar cum?

-Cu ciocolata! raspunse ea, sarind din pat. Vreau sa facem ciocolata

Un lucru era sigur: pe cat de tacuta fusese Maika, acum era exact opusul. Parca nu o mai puteai opri din vorbit. Si imi placea asta. Imi placea sa o aud.

M-am gasit cu ea in laborator aprinzand toate luminile si pregatind totul pentru ciocolata. Nu lasasem niciodata pe cineva sa ma ajute la asta, deoarece nu gaseam prea multi care sa imi imparta pasiunea pentru aceasta arta. Imi place sa o consider arta

-Fii atent la ce faci! vocea ei ma trezi din visare.

Ramasesem cu ochii la ea, privind-o cum maruntea nuca. Isi pusese un sort peste rochita si isi prinsese parul cu agrafe ca sa nu o deranjeze

M-am intors la treaba mea, dandu-i din cand in cand intructiuni, iar in rest statea pe langa mine privind fascinata ce faceam.

-De ce iti place atat de mult ciocolata? intreba, asezandu-se pe un scaun.

Isi aranja atenta sortul. Nu se murdarise deloc! Lucrase atat de atent incat nimic nu se lipise de ea.

-Imi place gustul! E singurul care imi mai place din mancarea normala

-E mai bun gustul de ciocolata decat cel de sange?

-Poti spune ca sunt egale! m-am asezat pe partea cealalta a mesei. Sangele pentru noi e ca ciocolata.

-Dar asta beti tot timpul. Cum poate fi asa? E ca si cum ati manca ciocolata tot timpul, nu?

-Numai unele persoane au sangele cu gustul acela de ciocolata. Restul sunt pizza sau cartofi prajiti.

Incepu sa rada amuzata si am realizat si eu cat de ciudata era explicatia mea, care ajunsese mai mult sa fie un meniu de fast food.

-Eu ce sunt? Pizza? Broccoli?  Kebab?

-Nu iti spun! i-am facut cu ochiul si ii pieri zambetul.

-De ce?

-Nici tu nu mi-ai spus ce ai visat!

-Nu e corect! bombani ea, sarind de pe scaun si se duse la o tava cu bomboane simple.

Cate amintiri aveam cu astfel de bomboane de cand fusesem om! Prima mea incercare fusesera astfel de bomboane. Eram asa de tanar pe atunci!

-In visul meu, bomboanele erau ca acestea! incepu ea, luand o bomboana, bagand-o in gura, mestecand-o incet apoi inghitind. Simple! Stangaci facute! Mi-ai oferit sa gust dupa ce ai gustat tu una, parca vrand sa ma protejezi in caz ca erau oribile.

Mai lua o bomboana si o mesteca la fel de incet, in liniste, dupa care continua aproape soptit.

Si eu te-am sarutat erau atatia licurici in jurul nostru si

Corpul incepu sa imi tremure si m-am gasit incapabil sa ma controlez. Visul ei imi trezea atatea amintiri, pe care ma chinuisem atat de mult sa le ingrop.

-Ani! murmura ea, intorcandu-se.

-Taci! am reusit sa ingaim, vocea fiindu-mi gatuita

-De ce? Imi place cum suna! grai ea calm. „Ani”, dupa ce te-am sarutat am

-Taci! am sarit in picioare si ma privi speriata

Tipasem! Nu! Racnisem! Nu mai vroiam sa continue, nu mai vroiam sa aud nimic.

Privirea speriata i se transforma intr-una trista si ofta, parasind laboratorul fara nici un alt cuvant, dar corpul ii tremura la fel de incontrolabil ca al meu.

Am parasit imediat casa. Aveam nevoie de raspunsuri. Ce era Maika, si de ce avea acele vise? Si stiam ca ce cautam aveam sa gasesc tot in casa familiei Hamilton.

Am gasit apartamentul exact cum l-am lasat la ultima vizita, cu exceptia unui strat de praf in plus.

Am intrat direct in camera ei, trecand pe langa birou si turnurile de carti pana la panoul cu poze de langa pat. Am prins panoul ca sa il iau de pe perete si sa verific pozele mai atent, dar cand l-am miscat ceva cazu pe perna, langa cainele urias

Era unul din acele caiete aromate ca cele de pe biroul ei, plin cu scrisul ei si desene nu extraordinare, sau poze lipite.

Anumite cuvinte mi-au atras atentia: insomnie, vis, casa cu izvor, licurici, cosmar.

„Aseara am reusit sa adorm dupa atatea seri in care somnul a fugit de mine. Si am visat! Cat de rar se intampla asta! Incepusem sa cred ca nu mai stiu sa visez. Eram intr-o casa in Germania, parea sa fie in trecut, foarte mult in trecut, dupa arhitectura ei. Dar ce mi-a placut la ea a fost izvorul care curgea prin gradina ei, unde zburau zeci de licurici.

Era vara, seara! Si doi baietei erau cu mine la izvor. Ma jucam cu un pisoi innebunindu-l cu un ciucure, in timp ce baietelul mai mic citea la lumina lampii cu gaz pe care o aveam cu noi, iar al doilea cadea istovit pe patura moale cu pisoiul. Am dormit acolo toti trei, inconjurati de licurici pana dimineata

Am dat pagina cu mainile tremurande dand peste alte notari ale viselor ei, evenimente care se trezeau si in memoria mea. Le recunosteam ca propriile mele amintiri.

„Am visat din nou, doi baieti, dar mai mari! Oricum sunt sigura ca sunt aceiasi cu care m-am jucat la izvor”

Pe vremea cand eram si eu om, aveam o familie iubitoare, prieteni. Ma nascusem in Anglia dar ne-am mutat in Germania la scurt timp dupa nasterea fratelui meu.

De mic am fost mai bolnavicios, iar la numai 20 de ani leucemia ma macina ca un vierme, si ma pregateam in fiecare zi pentru momentul in care aveam sa inchid ochii definitiv.

Eram mai mare cu trei ani decat fratele meu, si totusi ma simteam atata de prost si inferior pe langa el! Karl avea o minte stralucita pentru un baiat de 17 ani, dar o irosea pe asa-zisele minuni ale alchimiei. Sau cel putin asta credeam eu. Isi petrecea ore intregi in laboratotul lui din subsolul casei, iesind numai cand Anabelle, fata familiei vecine, venea sa ne viziteze.

Crescusem cu copila aceea, a carei familii se mutase in acelasi timp cu noi in Germania. Si amandoi o iubeam! Fiecare in felul nostru. Pentru Karl era surioara pe care mama o pierduse la nastere - el fusese cel mai dezamagit atunci, si o vazuse pe Anabelle tot timpul ca acea surioara. Pentru mine, ea era o iubire tacuta Imi era teama sa ii spun cat de mult o iubeam, mai ales pentru ca eram pe moarte.

Dar, cum se zice: Nu lasa lucrurile nespuse, vei regreta!

Parintii nostri au decis ca era vremea sa ne insuram. Eu eram cel mai mare, prin urmare primul; dar eram bolnav si fara nici un viitor, asa ca s-a sarit direct la Karl.

El era destept, chipes, plin de viata. Un sot perfect!

Iar sotia avea sa fie nimeni alta decat Anabelle!

Pe vremea aceea nu ieseai din vorba parintilor si a planurilor facute de ei.

Decizia a venit ca un soc pentru toti trei. Karl avea sa se insoare cu sora sa de suflet, iar eu aveam sa imi vad cea mai iubita fiinta unindu-si viata cu fratele meu.

In acel moment am urat tot! Pe mine cel mai mult; pe fratele meu pentru ca era mai bun ca mine, pe parintii mei.

Vroiam sa o urasc si pe ea pentru ca exista, dar nu puteam. Puteam doar sa o iubesc mai mult.

Oricate amintiri am inchis , pe una totusi nu am uitat-o. Seara cand a venit la mine, aceeasi seara in care am fost transformat, noaptea in care am murit si am inviat.

S-a strecurat in camera mea implorandu-ma sa spun tot ce simt, sa nu o las sa se marite cu Karl, sa imi iau dreptul de frate mai mare.

-Vreau ca tu sa ma iei! Te rog! Te rog, Ani! Nu imi pasa cat de bolnav esti Voi fi cu tine la sanatate si la boala

Plangea fara oprire. In intimitatea camerei mele, spunandu-mi „Ani”, cum numai ea imi spunea.

Cred ca am murit in bratele ei. Eram asa de slabit si bolnav, incat nu am mai rezistat. Din momentul in care m-a imbratisat a aparut aceasta lacuna in memoria mea. Orele in care am fost mort!

Iar trezirea! Trezirea!

Este cel mai dureros moment! Carnea parca se rupea pe mine, pieptul parca imi era taiat in doua cu securea, inima batea la o viteza imposibila

Am stiut imediat ce mi s-a intamplat. Gustul sangelui spunea tot! Gura mea plina de sange, durerea, cercul de transmutatie de pe piept

Vroiam sa il omor!

De ce nu ma lasase sa ma duc in pace?

De ce folosise alchimia lui nenorocita pe mine?

Propiul meu frate sa ma transforme intr-un monstru!

Nici nu mai stiu cum am parasit casa fara sa il ucid, sau cum am ajuns pe malul marii. Eram plin de sange, gura imi era murdara de el. Probabil il ranisem, dar o meritase!

Anabelle!

Imaginea ei plangand imi aparea in minte! Ar mai fi vrut sa fie cu mine acum?

Cu un monstru insetat de sange?'

Am parasit casa familiei Hamilton cu mintea total in ceata. Nu imi venea sa cred cami se intampla asa ceva cu adevarat. Eram uimit de prostia mea si de cat de orb fusesem, incat sa nu imi dau seama. Cum a doua mea sansa era de fapt prima care se intorcea la mine, dupa atatia ani.

Imi era rusine de mine! Cum de nu o recunsocusem, acolo, langa mine, in bratele mele, sarutul ei

Cand am ajuns acasa nu am gasit pe nimeni. Nici urma de Maika sau Ama. Am auzit clopotelul de la magazin, ceea ce insemna ca era deschis si probabil erau amandoua acolo. La tejghea era Ama, dar Maika nu era nicaieri.

-Ce s-a intamplat? veni Ama langa mine, vazand cat de ametit ma miscam prin magazin. Daca o cautati pe Maika, a plecat la Touma. I-am facut o salopeta draguta ca sa poata lucra la masina si sa arate si bine

Touma? Ce cauta ea la Touma singura? Mai ales ca atacatorii erau inca prin oras, iar al treilea putea fi oricine, chiar si unul din oamenii mei!

Am lasat-o pe Ama trancanind despre cat de extraordinare i-au iesit noile haine si cat de mandra era de Maika, ca se putea descurca asa de bine singura

Parca atins de realizarea ca Maika era Anabelle am inceput sa ii simt mirosul mai usor. Un miros de ciocolata amaruie, care devenea tot mai puternic cu cat ma apropiam de garajul lui Touma.

Am zarit-o iesind afara din atelier in timp ce Touma ii facea vesel cu mana, fata fiindu-i luminata de incantare.

Ma zari si ea si m-am apropiat la viteza normala, avand in vedere ca strada era plina de oameni. Se opri in loc nesigura, dar atentia ii fu imediat atrasa de un alt nou-venit.

Era Ruben, tatal lui Andrew, care, spre deosebire de mine, venea la Touma pentru aceeasi masina de cand se mutase. Se opri si el cand o vazu si se uita nervos in jur parca cercetand; ma zari pe mine si corpul i se cutremura

Am trasarit si am marit pasul cand din gatlej ii scapa un marait.

Era prea devreme, lumea era afara

Un marait nou se auzi, unul pe care nu il mai auzisem pana atunci si mi-am intors atentia la Maika. Ea fusese! Corpul ii tremura incontrolabil si buzele i se ridicau desupra dintilor, maraitul devenind din ce in ce mai puternic, in timp ce isi schimba pozitia, pregatindu-se de atac.

Intr-o fractiune de secunda se arunca asupra lui Ruben, in plina strada

Am renuntat la pasul normal izbindu-ma in amandoi cat sa ii arunc inapoi in atelier, pentru a evita o desfasurare in vazul lumii.

Maika ateriza in bratele lui Touma, care se uita la noi mirat, incercand sa inteleaga ce se intampla si ce era cu toate maraiturile.

Ruben sari repede in picioare privind cu frica cand la mine cand la Maika inainte sa dispara afara, in timp ce Maika maraia din ce in ce mai periculos, aproape urland.

-El e! El e! El e!

Era innebunita de furie, incat nu mai vedea nimic in fata ei! Il zgariase pe Touma pe gat si pe obraji in incercarea lui de a o tine si a o potoli, dupa care sari spre mine.

-El a fost! El! El si ceilalti doi! se prinse de camasa mea sfasiind-o cu ghearele cand se opri brusc uitandu-se la fata mea parca realizand ceva. Inchise ochii si ii deschise din nou marindu-i surprinsa dupa care se uita la mainile ei murdare de sange. Se intoase la Touma cerandu-si scuze pentru rani si se intoarse din nou la mine analizandu-ma continuu.

-Ani! sopti in final si lesina

Am prins-o imediat in brate strangand-o la piept, incercand sa nu plang acolo de fata cu Touma, care indrazni sa intrebe:

-Anthony, ai innebunit?! Ai transformat-o?

-Nu acum, Touma! am oftat privindu-i vinovat fata plina de sange.

Daca eu nu intelegeam ce se intampla cum puteam sa ii explic lui?

-Vorbim mai tarziu! o trimit pe Ama la tine.

Am pornit in fuga spre casa, fara sa le las oamenilor sansa sa ma vada sau macar sa ma simta, stiind ca daca am pomenit-o pe Ama gandul avea sa ii fuga de la mine. Totusi trebuia sa ii contactez pe ceilalti sa ii anunt in legatura cu Ruben.

Eram dezamagit de el! Eram dezamagit de mine ca nu imi dadusem seama de faptul ca el inca avea probleme cu regula mea.

Oricum, acum era mult mai clar cum reusise ea sa scape din atac in seara aceea. Se aparase singura Si nu ma mira deloc ca ceilalti doi se facusera nevazuti. Un asemenea marait si atac ma egalau si pe mine.

-Ama, du-te la Touma! am inchis usa in urma mea si ea aparu de sub tejghea.

-Ce? Nici gand!

-AMA! La Touma am spus! am tipat la ea si ingheta, nevenindu-i sa creada

Niciodata nu tipasem la ea, nu era de mirare ca iesi imediat ascultandu-mi ordinul fara sa mai comenteze.

Am lasat-o pe Maika in camera ei in pat, prabusindu-ma si eu pe un scaun langa ea, evenimentele jucand in mintea mea navalnic. Atatea se intamplasera intr-un timp asa de scurt, era stresant chiar si pentru mine.

I-am privit chipul palid si buzele pline, roze ca trandafirii de dulceata. Era cu adevarat Anabelle. Anabelle a mea, pe care o lasasem in urma cu prea multi ani in urma. Iar acum era aici, la fel ca atunci, la fel de tanara si la fel de frumoasa

Si ii vazusem figura angelica transformandu-se de furie, acel marait puternic si ingrozitor inca imi rasuna in urechi.

Se foi intorcandu-se pe o parte si buzele ii tremurara maraind din nou. M-am aplecat sarutand-o si maraitul se transforma intr-un tors linistit de pisica

-Ani! sopti usor.

-Aici sunt! am murmurat si deschise ochii, sarindu-mi in brate.

-Ani! Ani! Ani! se lipi de mine ingropandu-si fata langa gatul meu tremurand din toate incheieturile.

-El a fost! El si ceilalti doi! I-au omorat Ani! Mi-a fost asa dor de tine! De ce?! De ce atata timp?

-Shhh! am incercat sa o calmez dar corpul ii refuza sa se opreasca din tremurat.

Isi lipi buzele de gatul meu si am simtit ca ii tremurau din nou, torsul revenind in gatlejul ei. Vroia sa muste, si in acelasi timp sa se abtina. Lucru greu de facut mai, ales ca fusese atata timp in abstinenta

Mi-am miscat capul lasandu-i gatul liber sa ma poata musca. Eram impotriva hranei intre vampiri, dar femeia iubita facea exceptie de la regula

I-am simtit limba pe piele pregatindu-se sa muste dar se indeparta repede punandu-si mana la gura, crezand ca asa putea sa se abtina

-Am jurat ca nu voi mai musca niciodata un om! ingaima ea, chinuindu-se sa isi tina in frau foamea.

-Dar eu nu sunt om! i-am zambit si se inrosi irosind si putinul sange pe care il mai avea in corp.

I-am oferit gatul si ochii ii stralucira din nou inainte sa imi sara in brate doar ca sa imi sarute usor pielea si disparu din camera

Isi controla foarte bine puterile  pentru cineva care le avusese blocate. In mai putin de 5 secunde reveni in pat cu una din pungutele de sange din frigider.

Am privit-o cum golea punga fara sa scoata nici cel mai mic sunet; nici un marait, nici un tors. Trebui sa se conformeze ca punga era golita si se relaxa in final rasufland usurata

Ridica privirea la mine si intalnind-o pe a mea se intrista, ochii stralucindu-i de parca ar fi vrut sa planga

-De ce ai plecat? De ce m-ai lasat in urma? intreba ea soptit.

Si sa risc sa te ucid? am oftat amintindu-mi cat de greu mi-a fost si mie sa ma abtin la inceput, cu toate ca eram Nobil. Cu greu m-am abtinut sa nu il ucid pe Karl acolo.

-De fapt, nici nu l-ai atins atunci! grai ea ferindu-si privirea repede.

Mi se taie respiratia realizand ce spunea. O aveam in fata, era ce eram si eu. Ii mai gustasem sangele odata, de aceea era asa familiar.

-In seara aceea, m-ai ucis pe mine!

Corpul incepu din nou sa imi tremure. Pe ea? Dar cum?

Karl nu ar fi lasat-o cu el in timpul ritualului. Avea, speram, destula minte sa o protejeze, nu?

-A fost nevoie de amandoi sa te chemam inapoi, grai ea trista cu o umbra de vinovatie in glas. A trebuit sa dam amandoi sange, dar ai vrut mai mult nici nu cred ca ti-ai dat seama ca eram eu.

Vocea i se rupse, muscandu-si buzele aproape pana la sange si am prins-o in brate plangand fara lacrimi. Din cauza mea eram aici amandoi, cu o viata fara sfarsit.

-Karl m-a adus si pe mine inapoi in seara urmatoare.

-Parintii tai?

-Nu le-a pasat. Cum nu mi-a pasat nici mie, te vroiam doar inapoi de ce nu ai ramas? Ne-ai fi scutit de ani pierduti aiurea! ma batea cu pumnii in piept fara pic de forta

-Ce s-a intamplat dupa? am intrebat curios.

Vroiam sa stiu mai mult, aveam nevoie sa stiu mai mult. Sa stiu tot ce facuse anii acestia. Se indeparta de mine ridicandu-se in picioare.

-Eu si Karl ne-am casatorit exact cum a fost planuit. A fost o casnicie plina de respect. O implicare adevarata in casnicie era periculoasa in starea mea, cu toate ca el imi controla pofta de sange. Plus ca nu a existat niciodata dorinta de implicare.

-El? Unde e acum?

-Unde ar putea fi? isi roti ochii si mi-am dat seama cat de stupid era sa intreb. A ramas afectat dupa cele 2 treziri, si a mai folosit alchimia doar sa ma controleze pe mine. Toti anii lui de viata a lucrat in biblioteca orasului, iar eu la ceainaria mamei voastre.

-Nu si-a dat nimeni seama?

Eram surprins. Statuse mult timp in vazul lumii.

-Un timp, nu! Dar lumea imbatranea in jurul meu, iar eu nu. As fi putut si eu sa imbatranesc dar nu sunt atat de buna cu puterile pe care le aveam si nu stiam cum sa fac. In plus, ce femeie vrea sa imbatraneasca? rase amuzata si a trebuit sa ii dau dreptate; nici ca barbat nu prea vroiai sa imbatranesti.

-Cand a fost imposibil sa ma mai ascund, am zis ca sunt bolnava si ca nu pot iesi afara din casa si nici sa vad pe nimeni.

Si Karl?

-M-a intretinut cum a putut! El imi dadea sangele de care aveam nevoie! Poate ca si de aceea a murit asa repede! 47 de ani!

-Asa repede? am murmurat pentru mine dar ma auzi si se intoarse cu spatele la mine.

Se simtea vinovata pentru viata lui, si pentru ca se hranise din el atata timp.

-Daca nu ii spuneam sa te aduca inapoi nimic din astea nu s-ar fi intamplat! grai cu vocea tremurandu-i in lacrimi inexistente. Eu i-am spus sa te aduca inapoi, si nu m-a refuzat desi el nu vroia. Imi pare rau ca ne-am distrus vietile. Doar te vroiam inapoi.

M-am ridicat si eu prinzand-o in brate si vru sa se departeze dar am tinut-o mai strans. Ce puteam face acum? Faptul era consumat! Consumat de mai bine de 187 de ani!

Vroiam doar sa stiu ce facuse dupa moartea lui, si cum ajunsese sa fie Maika.

-Inainte sa moara - imi ghici gandurile si reusi sa scape din mainile mele indepartandu-se din nou - Karl a folosit piatra mea sa ma bage in hibernare, in vechiul lui laborator. Am dormit acolo pana acum 4 ani cand m-au gasit Emily si Klaus.

-Parintii tai adoptivi!

Imi parea rau pentru ei, dar le eram indatorat. Fusesera acolo, la locul nepotrivit, iar Anabelle era din nou cu mine.Ma sinteam vinovat pentru gandurile mele, dar era „uman”.

-Erau alchimisti buni, m-au trezit, mi-au blocat puterile si mi-au potolit foamea cu transfuzii lunare. Dar nu au putut sa imi redea memoria. Aveam nevoie de un catalizator. Tu erai acela. Oricum, in ciuda a ce eram, m-au iubit ca pe copilul lor.

Nici nu mi-am putut imagina cum cineva nu ar fi putut indragi-o, vampir sau nu.

-Iti amintesti? se intoarse deodata cu fata la mine rosie in obraji. Gradina Unde locuiam

-Singura pe la care trecea izvorul! am raspuns.

Asta ii aduse incruntatura pe fruntea neteda si stiam prea bine de ce.

Am pasit spre ea dar se dadu repede in spate nervoasa. Am reusit sa o prind inainte sa se miste mai repede si i-am sarutat gatul:

-Cum sa uit? i-am soptit pe pielea neteda

Gradina familiei ei, izvorul unde de mici ne petreceam zilele jucandu-ne si serile de vara in care dormeam acolo.

Fusese chiar vara, cu un an inainte sa mor. Anabelle avea 15 ani atunci, iar eu 19 ani, si abia incepusem sa descopar placerea de a face ciocolata, dar nu spusesem nimanui.

Tatal meu nu vroia sa auda in ruptul capului ca fiul lui mai mare avea o astfel de ocupatie muiereasca, cum le numea el.

In acea seara m-am dus la ea cu primele bomboane facute. Niste bomboane simple, o tentativa de trufe. Nici eu nu le gustasem, asa de grabit fusesem sa i le arat, si m-am gandit ca ar fi mai bine sa gust inaintea ei, ca nu cumva sa fie dezastruoase. Era asa de nerabdatoare sa guste si ea, ca lua una in acelasi timp cu mine. Spre norocul meu, erau bune, chiar ca cele pe care le cumparam de la magazinul din oras. Dar nu imi lasa deloc timp sa ma gandesc la reusita mea ca imi prinse fata in maini si isi lipi buzele de ale mele, despartindu-le nerabdatoare.

Era indrazneata pentru varsta ei si pentru timpul acela. Acesta era probabil rezultatul unei copilarii intre doi baieti, catarat prin copaci, jocul cu mingea in locul papusilor de carpa

Sarutul de cicolata aprinsese mai multe in mine, arzand parca pe dinauntru. Am strans-o mai mult langa mine, si nu se impotrivise.

Am facut dragoste cu ea acolo, langa izvorul care acoperea orice zgomot, cu licuricii ca singurii martori a nebuniei noastre, in care incalcasem orice regula. Mi-a spus ca ma iubeste, ca ma iubit de cand eram mici.

Aproape ne-au prins tata si Karl, dar am scapat cu scuza ca o ajutam sa prinda licurici. Chiar m-a mirat ca au si crezut, dar asta nu mai conta, de vreme ce reusisem sa-i convingem.

-Urmatorul an ai fost te-ai purtat cu mine. te-ai racit! grai ea nesigura si atunci eu am fost cel care isi feri privirea de a ei.

-Nu vroiam sa se repete! am raspuns vinovat.

-De ce?

-Eram bolnav, Anabelle! Nu vroiam sa te imbolnavesc si pe tine!

-Nu imi mai spune Anabelle, acum ma numesc Maika! Si ce aveai tu nu ma putea afecta, ai ramas inca la gandirea aceea? Ne puteam casatori si nu erau probleme.

-Atunci nu stiam! mi-am muscat buzele nervos. Stii bine! Aveam 19 ani, nu eram doctor sa stiu ca tu erai in siguranta. Nici macar doctorii nu stiau.

Si totusi, iata-ne aici, Ani! ofta ea luandu-mi obrajii in palme. De ce nu te-ai intors? De ce au trebuit sa se intample atatea?

-Ar fi fost nedrept daca era asa usor, sa sfarsim fericiti pana la adanci batraneti. Sau tinereti! am incercat eu sa glumesc, reusind sa o fac sa zambeasca putin.

-Aropo! Karl nu a fost pacalit de scuza ta slaba cu licuricii Ne cunostea prea bine.

-Mi-am imaginat! am oftat luandu-i mainile de marmura. De aceea urmatoarele zile m-a privit de parca ar fi vrut sa imi vare toate eprubetele alea ale lui pe gat. Avea complexul fratelui mai mare, cum spun oamenii acum.

Se auzi usa de la intrare si am blestemat-o in gand pe Ama. Parca ii spusesem sa stea la Touma. Speram ca are destula minte sa nu se bage. Anabelle se indeparta repede de mine, dar am prins-o de mana, oprind-o.

-Ama stie sa nu ne deranjeze! am zis repede, sperand si eu asta.

-Sunt convinsa, se incrunta la mine incrucisandu-si bratele la piept.

-Nu ma refeream la asta! am zis repede ghicindu-i gandurile. Niciodata, de atunci!

Am prins-o din nou si se zbatu sa scape:

-Trebuie sa plec, Anthony! Trebuie sa ma duc acasa

-Aici e casa ta! am implorat in cel mai josnic mod, cazand in genunchi.

-Ai fost atent la ce vorbeam? ofta, indesandu-si degetele in parul meu in timp ce eu i strangeam mijlocul lipindu-mi capul de burta ei. Piatra mea e intacta! Nu am fost atat de puternica ca tine sa o distrug –  de parca am vrut vreodata

Am impietrit langa ea si reusi sa se desprinda de mine. In ritmul asta, era complet vulnerabila, mai ales daca piatra ajungea la cine nu trebuia. Si cine nu trebuia stia deja prea multe despre ea.

-Unde este? m-am ridicat prinzand-o din urma in drum spre biroul meu.

-Acasa, unde locuiam cu Emily si Klaus.

-Vin cu tine!

-Pot sa gasesc singura un medalion in cutia cu bijuterii, Anthony! isi dadu ochii peste cap. M-am nascut ca Anebelle cand femeia depindea de sot pentru tot, dar Maika a crescut independenta

Isi ridica nasul in sus tipic Maika cand vroia sa fie cea care avea dreptate si nu accepta „nu” ca rsspuns.

-Sunt convins! am oftat. Dar acum ca te am cu mine, nu am de gand sa te las sa pleci singura nicaieri. Pun piciorul in prag! am declarat exact cand am trecut pragul in birou.

-Ce moment ti-ai gasit! clatina din cap deschizand sertarul biroului si scoase cheia uneia dintre masini.

De unde stia ca le tineam acolo?

Am urmat-o pana in garaj unde se plimba printre masini oprindu-se la un Range Rover, dar am prins-o de mana inainte sa urce.

-Da-mi drumul! Eu inca nu pot parcurge atata drum pe jos ca tine! Am nevoie de masina. Daca vii, nu stai la volan!

Scapa din mana mea si porni motorul amenintand sa plece fara mine, asa ca am ocolit repede si am sarit pe locul de langa ea nervos.

-De unde stii tu sa conduci? am intrebat ca un copil rasfatat, caruia i se luase jucaria, in cazul meu, masinuta.

-Klaus nu m-a tinut intre asternuturi roz si papusi!

Demara, plangandu-se ca usa garajului se misca prea greu si aproape ca o lua cu totul daca nu se ridica exact la timp.

-Plus, sunt sigura ca ai permisul de incepator prin dosarul ala despre mine.

-Sa inteleg ca acum vrei sa fii doar Maika? am intrebat, putin dezamagit.

-Amandoua! Nici una nici alta! Imi place sa fiu Anabelle pentru ca e cea pe care o iubesti, prima ta dragoste. Si imi place Maika pentru ca este de-acum, din timpul asta, moderna stie ce vrea.

Si ce vrea?

-Secret! micsora viteza cand trecu pe langa un radar dupa care porni cu peste 100 la ora din nou.

Tineai mult la oamenii astia?

-Ii iubesc ca pe parintii mei adevarati! raspunse sincera ca intotdeauna.

Opri la iesire din oras iar Alexander si Luca aparura imediat langa masina, de o parte si de alta.

-Ruben a parasit orasul? am intrebat coborand geamurile, dar Alexander era asa socat ca nu eram eu la volan incat nici nu imi auzise intrebarea.

-La naiba, raspunde! am racnit la el si trasari parca trezit din reverie intre timp ce Maika vorbea cu Luca.

Apasa ca nebuna pe acceleratie lasand praf in urma ca sa ii inece pe amandoi si am ridicat geamurile din nou intorcandu-ma la ea indignat.

-Nu mi-a raspuns!

-Celalalt a fost mai eficient! Cu toate ca daca stai sa te gandesti, nici unul nu a fost eficient de vreme ce nenorocitul ala e probabil la mine acasa

Frana cu furie nebuna evitand sa parcheze in holul cladirii si sari direct pe balcon, fara sa ia drumul normal catre apartament.

Nu mai era cum il lasasem eu, cu cateva ore in urma. Nici nu mai stiam cat timp trecuse exact. Se intamplasera atatea ca pentru prima data pirdusem notiunea timpului.

Cartile ei aranjate in turnuri erau aruncate peste tot, patul si biroul erau dezmembrate, pana si sipcile de pe podea erau scoase.

Se uita ingrozita la camera ei si fugi la cainele urias acum o gramada de puf alb. Cauta inebunita inainte sa loveasca cu pumnii peretele pana cazu in genunchi infranta si ingaima

-A luat-o!

Vocea i se rupse si m-am aplecat peste ea sa o ridic dar isi duse mana la nas, groaza acoperindu-i trasaturile frumoase. Si-o retrase plina de sange si se sterse repede pe salopeta. Dar sangele continua sa curga cu fiecare secunda mai mult. Am prins-o in brate ca sa o fac sa ma muste ca sa recupereze ce pierdea. Dar ii era imposibil sa se miste, d-apoi sa mai muste, iar ochii ei albastrii se acopereau de sange, orbind-o.

Lacrimi sangerande incepura sa ii alunece pe obraji, amestecandu-se cu sangele care ii patase fata si pieptul.

Ma simteam neputincios! Nu stiam ce se intampla ca sa stiu ce sa fac. Nu auzisem niciodata de un vampir care sa respinga sangele in asa fel.

-Cine ar fi crezut ca Piatra Filozofala ar putea face dintr-un Nobil un simplu om?

Am intors capul furios sa dau cu ochii de Ruben care statea rezemat de usa tinand in mana lantul unui medalion cu piatra rosie. Piatra ei!

Corpul incepu sa ii tremure mai violent si ochii erau complet acoperiti de sange. Am lasat-o pe salteaua patului intocandu-ma la el. Dupa cate facuse nu avea sa ramana prea mult timp in viata.

-Opresc totul si iti salvez iubita daca schimbi regula! legana el medalionul in fata mea. Daca nu, o omor intr-o secunda. M-am saturat de sange imputit de la frigider.

-Bine! am raspuns printre dinti.

Aveam eu hac de cojocul lui odata ce Maika isi revenea, Ce credea el?

-Crezi ca sunt prost sa cred intr-un simplu „bine”? marai si Maika se zvarcoli pe saltea vomitand mai mult sange. Jura pe sangele ei!

-Inceteaza! Regula cade, bine? am zbierat disperat dar tipatul ei umplu camera.

-Jura! racni Ruben si un alt val de sange parasi corpul ei.

Ceva trecu pe langa mine si Ruben se trezi aruncat prin usa pe hol, iar in prag nu statea nimeni altul decat Andrew, maraind mai periculos decat un vampir adult.

-Daca tie nu iti place linistea, asta nu inseamna ca eu iti impartasesc sentimentul!

M-am intors la Maika, al carei corp se potolise, si l-am urmat pe Andrew pe hol unde il tintuise pe tatal sau la perete tinandu-l cu o mana, in cealalta avand medalionul. Intoarse capul la mine aruncandu-mi-l si il prinse pe nenorocit cu ambele maini.

-Esti prost? ingaima acesta sufocat de stransoarea fiului sau. Iti place pacifismul asta idiot cu sange la dop?

-Unde sunt ceilalti? il ignora Andrew, una din gheare adancindu-i-se mai mult in pieptul tatalui sau.

-Scarba aia mica i-a ucis in seara acea! ma privi Ruben cu ura

-Domnule, se intoarse Andrew la mine serios, o expresie asa de ciudata pe fata lui de copil. Dati-mi voie sa imi fac treaba.

Si sa te disterzi singur? am marait pasind langa ei.

-Ani! veni vocea lui Maika din spatele meu. Nu poti controla foamea.

Aproape se tara in genunchi, sa ajunga sa ii ia apararea. Chiar daca ma implora si se punea scut in fata lui nu avea sa scape. Eram un pacifist dar aveam si eu o limita, iar cand limita era incalcata, faceam ce orice vampir face pentru a pedepsi. Rupeam in bucati!

Andrew ii dadu drumul tatalui sau lasandu-ma pe mine sa il tin, iar Ruben mai avu inca o incercare patetica de a-si castiga copilul de partea lui.

-Ii faci asta tatalui tau?

-Tatal care a vrut sa ne tranforme in monstrii? il batjocori Andrew intorcandu-i spatele si o lua pe Maika in brate ca sa o scoata din apartament.

Pentru prima oara am ucis unul de-ai nostrii, incalcandu-mi propria regula. Dar am uitat totul despre asta, nu am auzit tipetele lui, si mi-am facut treaba lasandu-ma condus de furia care ma stapanea. Numai gandul la ce ii facuse ei ma tinea sa continui sa il rup in bucati.

Nu m-am gandit la ce avea sa spuna sotia lui, care probabil avea aceleasi sentimente penru el ca si mine pentru Maika, nu m-am gandit ca ce faceam eu acum avea sa ii cauzeze ei aceeasi furie pe care o aveam eu la gandul ca din cauza lui o puteam pierde. Dar atat timp cat Andrew era de partea mea, totul era bine, aveam un aliat, si nu numai.

Luca si Alexander m-au ajutat sa curat murdaria, iar Ama si Touma au avut grija de memoriile locatarilor si de apartament. Din pacate Ruben apucase sa se hraneasca cu vecinii de la aparatamentul 14, si din nou toata vina a fost aruncata pe misteriosul criminal in serie.

Am intrat in camera mea, unde se mutase Maika, s-au mai bine zis unde o mutasem eu. Era in capul oaselor uitandu-se pierduta la punguta de sange de pe trepied.

Trecuse aproape o saptamana de la incident, timp in care ea fusese inconstienta. Ama i-a facut transfuzii de sange in fiecare zi pentru a o pune pe picioare. Avea nevoie de mai mult decat doi vampiri la un loc, de vreme ce fusese secata de sange.

-Ce sa intamplat cu sotia lui? intreba fara sa isi ia ochii de la punguta pe jumatate goala. Te uraste pentru ce ai facut?

-A parasit capitala! i-am raspuns scurt.

Nu aveam de gand sa intru in detaliul blestemelor. O ranisem mult pe femeia aceea. Eram totusi bucuros ca doar ma blestema, si nu imi lasa si urari de razbunare. Nu vroiam sa fiu nevoit sa devin din nou o bestie care isi ucide semenii.

Am scos din sertarul de langa pat medalionul cu Piatra Filozofala, ceea ce o facu sa intoarca capul la mine, privindu-l ametita. In jurul albastrului ei obisnuit ramasese un cerc rosu, urma a sangelui care ii orbise ochii. Ama imi spusese ca era posibil sa ramana asa.

-Crezi ca o poti distruge? am intrebat, si ofta

Intinse mana libera si atinse medalionul cu degetul. De atat fu nevoie sa devina cenusa in palmele mele. M-am ridicat sa scutur cenusa pe fereastra si intorcandu-ma m-am asezat alaturi de ea pe pat.

-Maika? am inceput nesigur si imi zambi incurajator. Vrei sa fii sotia mea?

Incepu sa rada amuzata, ceea ce nu imi sugera exact un raspuns.

-Credeam ca am avut discutia asta deja, se potoli ea din ras inclinandu-se spre mine. In seara aceea cand te-am implorat sa ma iei de sotie! In plus

Se retrase cu un aer superior:

-Ar fi necavaleresc din partea ta sa nu ma iei de nevasta dupa ce te-ai culcat cu mine chiar daca au trecut mai mult de 175 de ani de atunci.

-E adevarat, am clatinat din cap prefacandu-ma ganditor. Ce a fost in capul meu? Puteam sa te las insarcinata

-Pai data viitoare sa nu gresesti, imi facu cu ochiul.

-Adica

Spunea ce credeam eu ca spune?

-Anthony, sunt o femeie batranaintr-un fel! Alarma ceasului meu biologic e in plina frenezie! Tu ce crezi ca spun?

Am inghitit in sec si am zambit jenat. Era ceva normal! Oare puteam incepe acum sa populez orasul cu mostenitori Erich?

Usa se izbi de perete si Ama cu Andrew intrara aproape tragandu-se de par. Se parea ca nu! Popularea mai trebuia sa astepte.

Ce am aflat in urma acelei intrari dramatice? Andrew si Ama se certau care sa aiba grija de Maika. Andrew avea acelasi efect asupra ei ca si cu celelate femei. Si culmea! Cand il cocoloseste ea, nu il deranjeaza deloc.

Daca sunt gelos?

Bineinteles ca sunt gelos! Ce va asteptati?

Mai ales ca dupa nunta abia am reusit sa il scot din casa ca sa fim numai noi doi!

Dupa ce ca dupa sute de ani reusesti in sfarsit sa te casatoresti cu femeia vietii tale eterne, nu poti avea o luna de miere ca tot omul. (vampirul, deci te rog!)

-Ia mai lasa-ma! ma plesni ea dupa cap. A cui e vina? Nu trebuia sa astepti atata daca nu plecai in primul rand.

Azi este roscata la par. In fiecare zi am o surpriza cu ea. Si-a lasat parul sa creasca si acum il vopseste in toate culorile exisente, profitand prea mult de rezistenta inumana a parului ei.

Cel mai mult mi-a dat palpitatii cand s-a facut rosu si albastru in cap, si am aflat ca in timpul cu Klaus si Emily devenise microbista Si la fiecare sfarsit de saptamana strange toti vampirii din oras pentru un meci amical.

Am reusit sa o conving ca daca se tot vopseste, macar sa isi faca parul intr-o singura culoare, si nu in toate culorile curcubeului deodata

-Parca spuneai ca vrei luna de miere! Atunci de ce inca narezi?

Chiar daca Andrew e ursuletul ei de imbratisari si alintari, si exerseaza pe el cum sa fie mama, tot cu mine se duce la culcare, cu rarele ocazii in care dormim.

-VIN!

Dupa mai bine de 180 de ani, am tot ce mi-am dorit: O familie fericita, cu o nevasta iubitoare, un „copil”, altii pe drum, catel. A durat cam mult, dar a meritat.