Confucianism
(lat. Confucius < chinezul Kong Fu-zi "maestrul Kong" +
suf. -an / -ism
Prin Confucianism este desemnata una dintre cele Trei Religii
aflate in patrimoniul chinez, fundamentata de filosoful Kong-Fu-zi, in secolul
al VI-lea i. H., religie in care: (I) Cerul, neconsiderat zeu, ci principiu
garant al ordinii, devine puterea suprema / absoluta, constienta si activa,
determinatoare a actelor / comportamentelor uman-terestre; (II) desi existenta
se bizuie pe virtutea esentiala jen (jun)
/ omenie, din lume nu-i nimic de salvat, de vreme ce "oamenii nu sunt in stare
sa fie devotati semenilor lor" si "n-au nici cum sa-i poata sluji oamenii pe
zei", de vreme ce "nu poti cunoaste viata, neavand nici cum cunoaste moartea";
(III) preocuparea esentiala a fiecarui ens
ramane sa afle un Dao, adica o Cale pastratoare a echilibrului intre
vointa Pamantului si vointa Cerului; (V) sacrificiile trebuie sa fie pentru Cer
si pentru Pamant; (VI) totusi, menirea omului pe pamant este de a se desavarsi
intru jen / jun (omenie),
indeplinindu-si datoria numai in concordanta cu ceea ce este adevarat si drept
etc.
Numele reformatorului /
filosofului chinez Kong-Fu-zi
a fost latinizat in Confucius. Doctrina Confucianismului se intemeiaza pe
urmatoarele lucrari "clasice": Yi jing / Cartea
schimbarilor, Shi jing / Cartea odelor, Shu jing / Cartea edictelor, Li ji /
Memorial de rituri, Yueh jing / Cartea muzicii, Lu guo Chun-Qiu /
Primavara-toamna tarii Lu etc. Neoconfucianismul apare in "epoca Song", prin
reinterpretarea conceptului de li ("principiu"), curentul religios
revitaminizat, este reprezentat de cei Cinci Maestri
ai Dianstiei Song de Miazanoapte: Shao Yung (1011 - 1077), Zhon Dun-yuan (1017
- 1073)), Zhang Zai (1020 - 1077), Cheng Hao (1032 - 1085) si fratele acestuia,
Cheng Yuan (1033 - 1107). Neoconfucianismul, interzis in China comunista din orizontul anului 1960, si-a
pastrat privilegiile in Taivan, in Hong Kong
si in comunitatile chinezesti din Statele Unite ale Americii.
