Criticismul junimist

Criticismul junimist

CUPRINS

1. ARGUMENT

2. INTRODUCERE

3. JUNIMEA

ISTORIC

TRASATURILE JUNIMISMULUI

OBIECTIVELE JUNIMII

DIRECTIILE DE MANIFESTARE ALE CRITICISMULUI JUNIMIST

CONVORBIRI LITERARE

4. INTEMEIETORII JUNIMII

5. ROLUL LUI TITU MAIORESCU

PROBLEMELE LIMBII

TEORIA FORMELOR FARA FOND

CRITICA ESTETICA

6. CONCLUZIE

INTRODUCERE

Generatia pasoptista a fost prima care si-a propus sa reduca diferenta enorma care separa, in acel moment, cultura romana de cea europeana. Enciclopedismul, scria candva Mircea Eliade, a fost poate, un destin al secolului al XIX-lea romanesc, cand trebuia sa creeze un stat si sa se adauge o cultura celorlalte culturi "surori" din Europa. Se poate spune ca anii 1821-1860 au fost singura jumatate de secol de megalomania romana, cand noi ne credeam in centrul atentiei universale. Ceea ce caracterizeaza intreaga aceasta opera este setea de monumental, de grandios, orientarea creatorilor romani catre cei mai mari maestri( izvorul si modelul erau Biblia, Homer, Cervantes, Shakespear,Rafael). Apoi, un sincer sentiment de colaborare; oricine era chemat si toti erau alesi pentru ca intregul popor roman era un popor ales. Nu ti se cerea decat sa te hotarasti; geniul si virtutile creatoare erau in tine, intrucat fiecare facea parte dintr-un popor exceptional. Dar nu se hotarau decat foarte putini' In acest context, contributia lui Mihail Kogalniceanu si programul sau cultural, schitat in Introductia la Dacia literara, sunt capitale. Modernizarea rapida a societatii romanesti s-a facut insa fara necesarul spirit critic, singurul capabil sa discearna intre ceea ce era necesar si imitatia superficiala a modelor apusene. Va reveni asadar, generatiei urmatoare , junimiste , obligatia de a incerca sa corijeze excesele si sa traseze justa delimitarea intre noutatile cu adevarat fertile si imitatie. Spiritul lui revolutionar, muntean , afirma E. Lovinescu, i-a raspuns spiritul reactiv moldovenesc; unul era menit sa faptuiasca, celalalt, sa se opuna si sa critice, filtrul al influentelor straine grabite, zagaz ar sistemelor rationaliste in materie de limba.

JUNIMEA

Junimea este o grupare culturala , initiata de tineri intelectuali entuziasti ca Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, avand ca mentor pe Titu Maiorescu. Printr-o bizara dar sugestiva coincidenta, Titu Maiorescu avea, la initierea societatii "Junimea" (1863) exact varsta lui Mihai Kogalniceanu atunci cand a creat miscarea culturala Dacia Literara, adica 23 de ani.

Societatea culturala "Junimea" a luat fiinta la Iasi, in 1863 si a avut doua directii principale , una literara si alta culturala. Pentru a promova ideile "Junimii" , se infiinteaza, tot la Iasi, la 1 martie 1867, revista Convorbiri literare in care se vor publica si principalele opere ale scriitorilor de valoare ai epocii.

Ideologia stabilita de Maiorescu la 'Junimea' era aceasta:

absoluta potrivire intre fond si forma.Mai bine deloc universitati, licee, reviste, carti, daca reprezinta o forma goala fara implicarea continutului;

inaugurarea spiritului critic in scopul de a se arunca 'in laturi' tot ce vine ca forma goala a civilizatiei, fara cuvenitul cuprins;

asezarea criticii in marginile adevarului, adica descatusarea ei de orice constrangere din afara.

: Nervul - compus din unul sau mai multe fascicule de fibre nervoase : Epifiza sau glanda pineala - organogeneza epifizei

Aceste puncte dadeau un program negativ. Prin 'Convorbiri literare' se incepe in acelasi spirit o actiune pozitiva in vederea unei literaturi de 'sanatate sufleteasca', fara 'simtiri mestesugite'. Aceasta era 'directia noua'.

salon unde se intalneau membrii "Junimii"

ISTORIC

In activitatea societatii si a revistei se contureaza distinct trei etape:

I.       Perioada 1863- 1874

Prima etapa, numita si 'etapa ieseana', se intinde de la intemeiere, in anul 1863, pana in 1874, anul in care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instructiunii publice, se muta la Bucuresti. In aceasta etapa predomina caracterul polemic. Este epoca in care se elaboreaza principiile sociale si estetice ale "Junimii", aceea a luptelor pentru limba, purtate cu latinistii si ardelenii, apoi a polemicilor cu barnutistii, cu Bogdan Petriceicu Hasdeu si cu revistele din Bucuresti, duse nu numai de Maiorescu, dar si in actiuni colaterale de Gheorghe Panu, Teodor Vargolici, Alexandru Lambrior, Vasile Burla, Alexandru Cihac. Este vremea in care "Junimea" provoaca cele mai multe adversitati, dar si aceea in care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului incepe sa se formeze in jurul ei.

II.     Perioada 1874-1885

Intre anii 1874 si 1885 urmeaza a doua faza a "Junimii", epoca in care sedintele din Iasi se dubleaza cu cele din Bucuresti, in diversele locuinte ale lui Maiorescu si in cele din urma in armonioasa casa din strada Mercur, unde Vasile Alecsandri a citit Fantana Blanduziei ,Despot-voda; Caragiale a citit O noapte furtunoasa, aparute in aceeasi perioada in Convorbiri literare impreuna cu operele lui Vasile Conta si Ion Creanga. Este perioada de desavarsire a directiei noi. In paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici, precum si ale altor personalitati din primul rang in arta, stiinta si cultura. Este perioada de glorie absoluta a revistei.

III.    Perioada 1885-1944

Perioada 1885-1944 este o perioada mai lunga si lipsita de omogenitate. Transferata la Bucuresti, revista isi schimba in mare masura profilul, predominand cercetarile istorice si filozofice.In anul 1885 Iacob Negruzzi se muta la Bucuresti, luand cu sine revista a carei conducere o pastreza singur pana in 1893, pentru ca in 1895 sa fie format un comitet care sa isi asume intreaga conducere a revistei.

In aceeasi perioada are loc lupta "Junimii" cu socialistii, actiunea lui Titu Maiorescu fiind sprijinita de aceea a lui Petre Missir si de a tinerilor discipoli P. P. Negulescu, Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinti, Gr. Tausan etc. Desi in acest interval Ion Luca Caragiale isi continua colaborarea la Convorbiri literare, care se deschid si gloriei tinere a lui George Cosbuc perioada dintre 1885 si 1900 da gruparii si revistei un caracter universitar predominant. Nume noi se amesteca cu altele noi, mai putine nume din sferele literare, mai multe din cele savante si universitare. Animatorul comitetului este Ioan Bogdan care, in 1903, devine directorul revistei pana in 1907, cand revista trece sub conducerea lui Simion Mehedinti.Figura literara cea mai importanta a epocii este Panait Cerna, a carui colaborare incepuse insa sub directia anterioara. In latura indrumarii critice, nimic nu poate fi pus alaturi de marea epoca ieseana.

alt salon al "Junimii"

OBIECTIVELE JUNIMISMULUI

Obiectivele Junimismului sunt:

-Raspandirea spiritului critic

-Incujararea literaturii nationale

-Neatarnarea culturii intelectuale a poporului roman

-Originalitatea culturii si a literaturii romane

-Creearea si impunerea valorilor nationale

-Educarea oamenilor prin cultura(culturizarea maselor), eforturile lor indreptandu-se spre receptarea si intelegerea culturii de catre popor

-Unificarea limbii romane literare

DIRECTIILE DE MANIFESTARE ALE CRITICISMULUI JUNIMIST

Manifestarile junimii, organizate cu scopul concretizarii obiectivelor sunt:

Educarea publicului prin "prelectiuni populare" ,reusind sa impuna o mentralitate junimista in epoca, fara dogme si sa dezvolte spiritul oratoric pe care-l considerau o arta.

Unificarea limbii romane literare incepe prin propunerea junimistilor privind inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin , propunere exprimata inca din 1860.

In acest sens, Titu Maiorescu publica articolul "Despre scrierea limbei romane" (1866), in care sustine toate ideile junimiste referitoare la limba: ortografia sa fie fonetica, inlocuirea alfabetuilui chirilic cu cel latin , respinge etimologismul sustinut de pasoptisti, propune normarea limbii (introducerea de reguli gramaticale).Ca urmare a efortului lor , Academia Romana aproba si oficializeaza aceasta scriere pentru intreaga tara.

Interesul pentru literatura se manifesta inca de la infiintarea societatii si a revistei. Inca din 1865, junimistii emit ideea publicarii primei antologii de poezie romaneasca pentru scolari, iar in primul numar al reviste "Convorbiri Literare", Titu Maiorescu publica studiul "O cercetare critica asupra poeziei de la 1867", care le va consacra definitiv ca indrumator si critic literar.

In domeniul literaturii, privind poezia, se vorbestedeja despre eminescianism, este apreciat Vasile Alecsandri si se pune accent pe poezia populara; in proza, se remarca in mod deosebit la Slavici si Ion Creanga; in dramaturgie cel mai valoros este I.L.Caragiale.

Tudor Vianu a definit in "Istoria literaturii romane moderne" fenomenul cultural junimist, pe care l-a caracterizat prin identificarea trasaturilor dominante: "Spiritul filozofic", "Spiritul oratoric", "Gustul clasic si academic", "Ironia" si "Vestita zeflemea junimista" si " Spiritul critic".

REVISTA "CONVORBIRI LITERARE"

In cadrul acestei societati culturale a aparut la 1 martie 1867 revista "Convorbiri literare" ,organul literar al "Junimii" , al carei redactor este Iacob Negruzzi, care preda apoi conducerea unui comitet format din foști elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinți, P. P. Negulescu, Radulescu-Motru. Tot aici apare si primul studiu de critica literar al lui Titu Maiorescu " Despre poezia romana", despre care Alexandru Densusianu considera ca este un plagiat din "Estetica" lui Fr. Th. Vischer (articolul "Critica unei critici, federatiune"), dar aceasta acuzatie este spulberata de cercetatorii operei lui Maiorescu, printre care locul de frunte il ocupa Eugen Lovinescu in monografia "Titu Maiorecu".

La intregirea revistei au contribuit cu multiple lecturi Alexandru Macedonski ("Noaptea de decemvrie"), Mihai Eminescu ("Poezii", "Luceafarul"), Vasile Alecsandri ("Fantana Blanduziei"), Hasdeu s.a. .

Titu Maiorescu spune ca "Pastelurile" si baladele razboinice ale lui Alecsandri , poeziile lui Vlahuta, Serbanescu, Zamfirescu, Cosbuc, ale doamnelor Lucretia Suciu , Veronica Micle si mai ales ale lui Eminescu ar trebui neaparat sa figureze astazi intr-o asemenea antologie. Unele dintre ele au inaltat limba, forma.,ideea poeziei romane cu mult peste treapta de la 1866.

INTEMEIETORII JUNIMII

Intemeietorii " Junimii" au fost:

            PETRE P. CARP

Petre P. Carp (n. 28 iunie 1837, Iasi - d. 19 iunie 1919, com. Tibanești, judetul Iasi) a fost un politician roman, membru marcant al Partidului Conservator.

Adept al ideilor 'junimiste' s-a remarcat ca unul dintre fruntasii Partidului Conservator din acea perioada.

In toamna anului 1862, Carp revine la Iasi, unde ii va intalni pe Titu Maiorescu si Vasile Pogor. Ulterior, in urmatorii doi ani li se vor adauga si Theodor Rosetti, impreuna cu Iacob Negruzzi, formandu-se astfel grupul ce va fonda Societatea Junimea in primavara anului 1864. Avand la baza idei comune, cei cinci se vor axa la inceput pe cultivarea spiritului literar, ei reprezentand o noua generatie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturale romanesti. Prin activitatea sa, societatea impunea o directie noua, moderna, intregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic si sentimentul valorii estetice. Dar, Petre P. Carp, atat de impatimit pentru viata publica, era aproape imposibil sa-si satisfaca veleitatile in acest domeniu, deoarece Junimea nu facea politica, ceea ce il nemultumea profund.

           VASILE POGOR

Vasile Pogor s-a nascut la data de 20 august 1833 in orasul Iasi, ca fiu al comisului V. Pogor si al Zoei Cerchez. Intra in politica, ca membru al gruparii 'junimiste'.

Vasile Pogor  a fost mefistofelul 'Junimii' spiritul voltairian, razand pana ce-i 'crapa camesa' si-i sareau 'dintii cei noi din gura'. 'Citea tot ce-i cadea in mana, ziua, noaptea, sanatos, bolnav'. (din "Istoria Literaturii romane", de George Calinescu).

Vasile Pogor este cel care a gazduit ceilalti membri ai "Junimii".

"Casa Vasile Pogor" era loc de intalnire pentru intelectualitatea orasului, sediul Societatii Literare Junimea (1863) si al Revistei 'Convorbiri literare' (1867). Aici functiona asa numitul Club Cultural 'Junimea".

     THEODOR ROSETTI

Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iasi sau Solesti - d. 17 iulie 1923, Bucuresti), om politic roman, publicist, jurist, diplomat, fondator al Societatii Junimea, membru de onoare al Academiei Romane. S-a numarat printre fondatorii Societatii literare Junimea, contribuind la dezvoltarea spiritului critic in literatura romaneasca.

Theodor Rosetti participa si la intocmirea principalelor linii de directie pentru "Convorbiri literare" si "Timpul".

    IACOB NEGRUZZI

Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iasi - d. 6 ianuarie 1932, Bucuresti) a fost scriitor roman, fiul lui Costache Negruzzi.

Membru fondator al societatii Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.

Secretarul 'perpetuu' al 'Junimii', Iacob Negruzzi (1843-1932), a scris o literatura acum uitata, indeosebi satirica. 'Copiile dupa natura' in proza sunt cele mai delectabile si n-au deloc intentie naturalista, fiind niste simple 'caractere' cu model real.

Acesti mari oameni politici l-au avut ca mentor pe TITU MAIORECU.

   TITU MAIORESCU

(n. 15 februarie 1840, Craiova -- d. 18 iunie 1917, Bucuresti)

Titu Maiorescu, critic si estetician, mentorul societatii culturale 'Junimea' si initiatorul cenaclului cu acelasi nume, are meritul incontestabil de a fi format in cultura noastra o stare de spirit superioara si de a fi descoperit si incurajat afirmarea marilor clasici: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L.Caragiale, Ioan Slavici. Solida si vasta cultura a lui Maiorescu s-a reflectat in numeroasele studii si lucrari politice, filozofice, critice, lingvistice si estetice, in activitatea permanenta pe care a desfasurat-o pentru dezvoltarea limbii si literaturii romane.

Titu Maiorescu - idei filozofice preluate si exprimate in operele sale:
- principiul purificarii prin arta este preluat de la Aristotel;
- misiunea artei este aceea de a exprima frumosul - idee preluata de la Hegel;
- arta este o finalitate fara scop - conceptie ce apartine lui Kant;
- menirea artei este aceea de a moraliza - principiu imprumutat de la Schopenhauer.
Titu Maiorescu - idei estetice
    1. In studiul 'O cercetare critica asupra poeziei noastre de la 1867', Maiorescu da, pentru prima oara, definitia poeziei:
'Poezia, ca toate artele, e chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta, care se ocupa de adevar. Cea dintai si cea mai mare diferenta intre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei, pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila,'
Poezia trebuie sa indeplineasca doua conditii: una materiala (forma) si una ideala (continutul):
a) conditiunea materiala a poeziei: 'Prima conditiune, dar o conditiune materiala sau mehanica pentru ca sa existe o poezie in genere, fie epica, fie lirica, fie dramatica este ca sa se destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului si tocmai prin aceasta poezia se deosebeste de proza ca un gen aparte, cu propria sa ratiune de a fi'.
b) conditiunea ideala a poeziei: 'Ideea sau obiectul exprimat prin poezie e totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific, fie in teorie, fie in aplicare practica. Prin urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt obiecte poetice; invatatura, politica sunt obiecte ale stiintei si niciodata ale artelor'.
    2. Exista un raport intre arta si realitatea sociala anume moralitatea in arta, care trebuie ilustrata in operele literare. Aceasta idee este sustinuta de Titu Maiorescu in studiul 'Comediile d-lui I.L.Caragiale' (1885), raspunzand astfel acuzatiilor aduse pieselor acestui genial dramaturg de catre societatea si presa contemporana, argumentand prin analiza aspectelor sociale regasite in opere si prin realizarea de catre autor a personajelor tipice pentru societatea vremii. Caragiale pune 'pe scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi, cu deprinderile lor, cu expresiile lor [] in situatiile anume alese de autor [] intr-o adevarata caricatura a culturei moderne'.
    3. In articolul 'Poeti si critici' (1886), Maiorescu distinge subiectivismul si individualitatea artistului, care percepe lumea inconjuratoare in mod diferit de ceilalti oameni sau artisti: 'Altfel descrie lumea Goethe, altfel o descrie Heine, altfel Leopardi, altfel Victor Hugo, desi cu totii au primit impresii de la aceeasi lume'. Particularitatea sensibilitatii fiecarui artist este definita prin modul cum 'se rasfrang in prisma cu care 1-a inzestrat natura' aceleasi raze de lumina pe care le primeste poetul din 'multe parti ale lumii'.
    4. Arta are functie moralizatoare prin faptul ca, daca arta trezeste emotii estetice, acestea nimicesc raul din oameni, mai ales egoismul, pentru ca 'orice emotiune estetica [.-.] face pe omul stapanit de ea, [] sa se uite pe sine ca persoana si sa se inalte in lumea fictiunii ideale'. ('Comediile d-lui Caragiale').
Titu Maiorescu - critic literar:
♦ Spiritul critic este unul dintre meritele cele mai evidente al activitatii lui Titu Maiorescu, preocuparea pentru obiectivitate in aprecierea creatiilor literare fiind dominata permanent de 'respectul adevarului'.
♦ Impune gustul si rafinamentul maiorescian in aprecierea valorii operelor literare ale vremii, are fermitate in opiniile si aprecierile sale, urmarind - prin critica sa - inlaturarea mediocritatilor din literatura.
♦ in analiza critica a operelor literare pune accentul pe forma artistica, pe continutul de idei, pe originalitate si autenticitate, apreciind in mod deosebit specificul national, ilustrat de opera literara.
♦ in studiul 'Eminescu si poeziile lui', Titu Maiorescu intuieste geniul eminescian indata dupa aparitia a numai trei poezii: 'Venere si Madona', 'Epigonii' si 'Mortua est'. El apreciaza bogatia de idei si forma artistica a poeziei eminesciene ca fiind sub semnul perfectiunii, afirmand ca 'literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui'. Maiorescu constata cu satisfactie apropierea versului eminescian de cel popular, remarcand in mod deosebit rima surprinzatoare prin noutate si inedit. Impresionat de 'covarsitoarea inteligenta careia nimic din ce-si intiparea vreodata nu-i scapa', Maiorescu vede in Eminescu 'un om al timpului modern, cultura lui individuala sta la nivelul culturii europene', confirmat in "Poeziile domnului Eminescu".
♦ Scrie si alte studii importante de critica literara despre Andrei Muresanu, care, desi a creat mai multe versuri, nu a publicat decat o singura poezie, 'Desteapta-te, romane!', dar aceasta a 'devenit populara si a ramas cunoscuta de toata lumea romana'; despre Octavian Goga, al carui volum de 'Poezii' din 1905 il propune pentru premiere la Academia Romana; despre Ioan Slavici, ale carui nuvele ii provoaca criticului bucuria ca 'tanara literatura romana a fost in stare sa dea batranei Europe prilejul unei emotiuni estetice din chiar izvorul cel mai curat al vietii sale populare'.
Titu Maiorescu - idei culturale
♦ in studiul 'In contra directiei de astazi in cultura romana', Titu Maiorescu teoretizeaza si demonstreaza 'teoria formelor fara fond', considerand ca nu trebuie imprumutate forme din Occident, ci trebuie ridicat fondul cultural autohton la inaltimea acelor forme, fiind intransigent in aceasta privinta.

Titu Maiorescu vorbeste de forma fara fond Al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta: forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura. Si, prin urmare, vom zice: este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea, mai bine sa nu facem o pinacoteca deloc decat sa o facem lipsita de arta frumoasa; mai bine sa nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni decat sa le facem fara ca spiritul propriu de asociere sa se fi manifestat cu siguranța in persoanele ce o compun". Maiorescu sustine ca orice forma fara fond trebuie inlaturata, intrucat numai astfel se reconstruiește cultura romana incepind cu fundamentul ei.

Astazi se poate afirma ca, atat de controversata, in perioada postbelica, teorie a "formelor fara fond", elaborata de Maiorescu, a raspuns, in timp, necesitatilor obiective de respingere a mediocritatii si a altor forme de impostura manifestate in arta.

Titu Maiorescu - idei lingvistice
♦ in studiul 'Despre scrierea limbei romane' polemizeaza impotriva etimologismului sustinut de pasoptisti -'Ce voieste etimologismul in ortografia romana?voieste [] sa ne arunce limba cu secole inapoi'- si sustine cu fermitate ideea ca limba romana este o limba fonetica -'fiecare cuvant se scrie cum se pronunta'-, pledand in acelasi timp pentru oficializarea alfabetului latin -'scrierea sonurilor romane cu litera latina corespunzatoare [] luata tot de la romani'.
♦ 'Betia de cuvinte', subintitulat 'Studiu de patologie literara' satirizeaza fraza supraincarcata in exprimarea unor contemporani, numind-o frazeologie, ca simptom grav al bolii care se cheama 'lipsa de idei': 'Simptomele patologice ale ametelei produse prin intrebuintarea nefireasca a cuvintelor ni se infatiseaza treptat dupa intensitatea imbolnavirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivita a vorbelor in compararea cu spiritul caruia vor sa-i serveasca de imbracaminte [] al doilea simptom () o confuzie naiva si creierii [] turburati numai de necontenita vibrare a nervilor acustici'.
♦ in studiul 'Neologismele' remarca avalansa neologismelor ce au inundat limba romana, de aceea este neaparat necesar discernamantul ferm in acceptarea acestora, deoarece 'si limba romana isi are geniul ei propriu si cuvintele ei proprii si acestea trebuiesc cunoscute si trebuiesc deprinse'.
    Cititor al culturii noastre nationale, primul estetician si critic literar roman, Titu Maiorescu ramane o valoare incontestabila in toate domeniile vietii publice romanesti. Exceptional dotat cu simtul valorilor, ii datoram lui Maiorescu ivirea marilor clasici romani si, cum spunea Tudor Vianu, 'putini l-au egalat in vigoare [] iar, in domeniul sau propriu, lucrarea la care a supus graiul nostru nu a fost cu nimic mai prejos de aceea a lui Eminescu'.

CONCLUZIE

"Junimea" si "Convorbiri Literare" au avut un rol decisiv in cultura si literatura romana. Dupa cum este umanim recunoscut si dupa cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi si exegeti ai activitatii "Junimii", trebuie sa recunoastem ca "spiritul critic" a facut sa triumfe ideea conform careia in evolutia operei de arta este imperios necesara sa primeze valoarea estetica, indiferent de ideea tematica.

Criticismul junimist este o trasatura definitorie a miscarii, care a influentat destinul literaturii si al culturii romane. Structurarea unei doctrine unice pe baza respectului fata de adevar, plasarea analizei si a interpretarii fenomenului artistic intr-o paradigma valorica universala, combatarea cu vehementa a mistificarii istoriei si a limbii romane, a lipsei de echilibru intre fondul si forma fenomenului cultural, sunt cateva dintre ideile in numele carora lupta junimistii. Ei resimt nevoia de afirmare a specificului national si de inlaturare a formelor fara fond, considerand ca "intre anii 1848-1870 s-a produs o ruptura adanca intre cutura traditionala si cea moderna, prin adoptarea unor <<forme>> occidentale nepotrivite <<fondului>> romanesc. De aici si calificarea culturii romanesti contemporane drept <<forma fara fond>> si combaterea ei violenta in numele adevarului"(citat luat din "Dictionarul literaturii romane de la origine pana la 1900").

Aceste convingeri, puterea extraordinara a lui Maiorescu de a construi o teorie a culturii si,de asemenea, puterea extraordinara de intuitie a geniului, demonstrand autonomia artei si aplicand principiile valorice, au facut posibila aparitia marilor clasici ai literaturii romane: Eminescu, Creanga, Slavici.