Curent literar - miscare revolutionara in planul ideilor estetic-literare

Curent literar

(cf. fr. courant littéraire

Prin curent literar este desemnata o miscare revolutionara in planul ideilor estetic-literare, datorata unui important grup de scriitori dintr-o epoca, reproiectand realitatile literare intr-un nou orizont al cunoasterii metaforice, bazandu-se pe un program bine structurat, diferit de tot ceea ce s-a inregistrat pana la aparitia-i, atat in plan diacronic cat si in plan sincronic.

Nu orice miscare literara (a unui grup de scriitori, ori a unor grupuri cu programe "complementare") devine curent literar, ci numai aceea care are capacitatea de a revolutiona compartimentele literaturii dintr-o epoca / perioada, schimbandu-i registrele existentiale, propulsandu-i creatiile intr-un nou orizont. O epoca / perioada literara poate fi guvernata de un curent literar, poate fi caracterizata de simbioza a doua / trei curente (in vremurile de sincronizare), poate fi marcata (neaparat) de existenta unui curent traditionalist (sau a unor curente clasicizate) si a unui curent, ori a unor curente moderniste, sau de avangarda (modernismul fiind de fapt un soi de avangardism bine temperat). Aparitia unui curent literar este anuntata fie de manifeste literare (ca in cazul dadaismului, futurismului etc.), fie de operele / creatiile noi, revolutionare, programul estetico-literar in acest caz relevandu-si cristalizarile (si chiar numele) putin mai tarziu (ca in cazul clasicismului, romantismului, realismului, expresionismului, paradoxismului etc.).

Privitor la categoria estetico-literara de curent literar, Adrian Marino sublinia: «In perioada actuala, ideea de curent literar trece printr-o criza vadita, in orice caz printr-o eclipsa. "Tratatele" moderne de istorie literara nu folosesc notiunea, criticii actuali si mai putin. Esteticienii n-o studiaza. Simptomatic este si faptul ca enciclopediile si vocabularele curente nu-i consacra, nici macar ele, articole speciale. Conceptul a ramas de uz didactic (). Tendinta mai veche de a acorda prioritate abuziva, in studiul curentelor literare, factorilor extraliterari a contribuit si ea la compromiterea unei notiuni, explicata in genere prin diferite criterii neestetice. Sa retinem, in sfarsit, faptul ca toate elementele definitiei obisnuite, de manual, contin o parte de adevar, fara totusi a cuprinde si exprima exact, cu acuitate, si esenta notiunii de curent literar. Iata o formula-tip: "O anumita constiinta estetica, ideologie comuna, caracterizata de programe, manifeste poetice, or, in cazul clasicismului, de enuntarea principiilor poetice, de similitudini stilistice, de preferinte tematice si tipologice, de legaturi practice reviste, grupari s. a.". Gresita in totalitate, fara indoiala nu este. Dar ierarhizarea notelor distinctive lipseste. Nu intelegem bine: curentul literar reprezinta o notiune istorica, estetica, ideologica, sociala, psihologica ? Asociata ? Diferentiata ? Corespunde unei realitati, sau numai unei conventii, necesara ca instrument de lucru, de clasificare ? Cu cat privesti mai atent, cu atat conceptul de curent literar tinde sa se dizolve, sa dispara ca realitate literara si sa ramana doar o categorie pur teoretica, sau operationala, unul din criteriile posibile de a sistematiza istoria literaturilor. Ambele ipoteze ridica obiectii» (MDil, 483 sq.) Dupa Adrian Marino, curentul literar «presupune, mai presus de orice, orientarea unei miscari, directia de inaintare si dezvoltare a unor idei si forme literare; curentul literar implica in mod necesar o finalitate, un sens, ca principiu de unificare si convergenta, parcurgerea intr-o ordine inevitabila, impusa de insasi logica intrinseca a miscarii, a unor puncte si etape succesive, pana la deplina consumare a energiei initiale.» (ibid., p. 500)

Dupa doua curente culturale, umanismul si iluminismul, istoria literaturii universale a inregistrat curentele literare: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, futurismul, paradoxismul etc.