Descriere
(din infinitivul lung
al verbului a descrie
Descrierea este o
modalitate de oglindire cu cea mai mare fidelitate a realitatii exterioare / interioare,
prin cuvant / text.
Ca "pictura in cuvinte", descrierea se
evidentiaza drept mod-mimesis «de a se reprezenta in scris intamplari, oameni,
locuri, lucruri» (DTL, 117); se releva si ca stil narativ-plastic de configurare a
unui tablou peisaj, portret, scena etc. Descrierea dateaza din zorii istoriei
literaturii universale; in Iliada de Homer, celebra este si descrierea
scutului eroului pelasgo-daco-thrac, originar de la gurile Dunarii, Achile.
Istoria literaturii romane inregistreaza inca
de la inceputuri o serie de descrieri de mare originalitate: «Cand ei n-au
gasit pe corpul sau nici o urma a maltratarilor lor, au luat o osie de car, au
pus-o pe umerii lui Sava si i-au intins
mainile pana la extremitatile osiei. Tot asa i-au legat si picioarele,
intinzandu-i-le pe alta osie; si cum era astfel legat,
in batatura l-au pus cu fata la pamant si n-au incetat a-l chinui aproape toata
noaptea. Dar cand gealatii au adormit» (Sansalea de Museua, Gutica de
Dynogaetia si Betranion de Tomis, Patimirea Sfantului
Dacoroman Sava la raul Buzau, 372 d. H. CDCD, 148); «() Ne apareau ca-n fata ochilor tablouri cu parcelele averii,
stramoseasca mostenire, si cu frumusetile din plaiurile-ntinse, cu singuratati
si cu paduri ce pot sa-ncante pe monah, ce pot sa-i daruiasca bunul vietii.»
(Sfantul Ioan Cassian, A douazeci si patra
convorbire duhovniceasca, 429 d. H. CDCD, 7 / 126);
«Cel mai inalt munte este Ceahlaul; () El se afla in tinutul Neamtului, nu
departe de izvoarele Tazlaului; coastele ii sunt inghetate de zapezi care nu se
topesc de la an la an; varful insa nu-i acoperit nicicand de nea, fiindca se
pare ca se inalta mai sus decat norii care aduc zapada. Din varful lui, care se
ridica foarte mult in inaltime ca un turn, porneste la
vale un parau cu o apa foarte limpede si, rostogolindu-se cu mare huiet printre
stanci, se arunca in raul Tazlau. Drept la mijlocul lui se vede o statuie
straveche, inalta de cinci coti, inchipuind o baba inconjurata, daca nu ma
insel, de douazeci de oi, din sexul careia curge un
izvor nesecat. Este desigur greu de spus daca natura si-a
aratat in acest monument fantezia ei, sau daca mana iscusita a unui artist a
plasmuit-o asa. Statuia nu e asezata pe nici o temelie, dar, pe cand in rest
face una cu stanca, pantecele si dosul le are libere; chiar daca ai vrea sa
admiti ca printr-un anume mestesug crapaturile au fost astupate cu var nu neg ca multe asemenea inventii ale
celor vechi s-au pierdut intre timp prin urgia vremilor totusi cu greu se poate inchipui cum a
fost dus un canal prin picior pana in partea cu pricina, deoarece primprejur nu
e nicaieri nici urma de vreun izvor sau albia vreunei ape» (Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae / Descrierea Moldovei 1716 d. H.) etc.
In genul epic, descrierea este subsumata
artei naratiunii. In genul liric, a persistat pana la simbolisti; parnasienii
"au propulsat" descrierea la apogeu; insa estetica
simbolismului, punand accentul pe wagnerianism / instrumentalism, pe inefabil,
pe corespondente / sinestezii etc., a eliminat din poezie descriptivismul.
In poezia romana din ultimele doua secole, descrierea /
descriptivismul cunoaste o culminatie in pastelurile lui Vasile Alecsandri,
George Cosbuc, Ion Pillat, Adrian Maniu s. a.; in proza, descrieri monumentale
intalnim la Calistrat Hogas, M. Sadoveanu, Mateiu Caragiale, George Calinescu,
Marin Preda, Eugen Barbu, Geo Bogza, Fanus Neagu s. a.
