Conform conceptiei lui Eugen Lovinescu,
derivata din teoria sincronismului si a imitatiei din literatura romana, cultura, civilizatia, intreg globul si, individual, noi insine, trebuie sa luam parte la ritualul
naturii universale condus de timp. Sunt de parere ca ideea evidentiata
de Eugen Lovinescu poate fi aplicata
in realitatea cotidiana, in primul rand pentru
ca discutiile despre timp sunt
permanent actuale, iar in al doilea rand
pentru ca in ziua de azi,
mai mult ca oricand, totul se deruleaza cu o viteza incredibila, de la tehnologie
la viata de zi cu zi a oamenilor. Avem
masini din ce in ce mai puternice, cladiri cat mai inalte, dispunem
de tehnologii de ultima ora si fie ca suntem pregatiti, fie
ca nu, trebuie sa ne conformam. Pe de alta parte, daca
nu am face asta, am fi priviti ca "demodati" de cei din jur, dar
totodata am pierde foarte multe lucruri, care intr-o existenta
banala ar fi probabil de neimaginat.
Notiunea de timp este, pentru omul a carui conditie este una
limitata, muritoare, vaga, greu de precizat ca durata si
manifestare, caci timpul este infinit. Timpul este intr-o perpetua
modificare, transfigurare, ia noi forme. Pe zi ce trece, totul capata
o noua infatisare; moderna, inovatoare, total diferita de
ceea ce a fost ieri, dar si de ceea ce va fi maine. Noi, ca pionii pe
tabla de sah a marelui timp, avem drept fatalitate inlantuirea
aceasta, devenita zbucium in zilele noastre.
In concluzie, pentru o comuniune armonioasa cu ceea ce vine, cu ceea ce
inca nu poti sa cunosti astazi, trebuie sa te
adaptezi, sa te schimbi, sa porti masti noi pentru
ceea ce va fi maine. Si iata cum timpul, ceva ce nu poate fi atins,
prins, micsorat sau marit, devine o oglinda clara,
deschisa a ceea ce ai fost pana in momentul cand acum se preface in
atunci, azi in ieri, maine in azi, va fi in a fost
