Folclor
literar
(din engl. folklore < folk- "popor" + -lore "stiinta" / "creatie", "cunostinta")
Folclorul literar sau literatura
populara este
totalitatea creatiilor unui popor, aflate sub pecetea artei cuvantului, ce se
disting prin oralitate, anonimitate,
colectivism, traditionalism si sincretism.
Prin oralitate sau caracter oral, se intelege faptul ca folclorul literar este creat, pastrat si transmis prin viu grai, din generatie
in generatie.
Prin anonimitate sau caracter anonim, se intelege faptul ca orice creatie
folcloric-literara exista fara a se retine (de memoria colectivitatii) numele
autorului / autorilor acesteia (decat rarisim si nesemnificativ, pentru putina
vreme).
Prin colectivism sau caracter colectiv, se intelege faptul ca orice creatie
folcloric-literara este expresia artistica a unei constiinte colective; creatia
folcloric-literara, produs al unui individ de talent / geniu, nu primeste
"dreptul de circulatie" fara a fi girata de colectivitatea din care face parte
acesta (altfel, creatia respectiva este sortita neantizarii /
disparitiei).
Prin traditionalism sau caracter traditional, se intelege faptul ca in cadrul folclorului
literar exista un sistem prestabilit de mijloace de expresie artistica, "dupa
datina / obicei" combinandu-se in nenumarate variante formule magice, grupuri de rime,
imagini, metafore, motive, reprezentari mitice, rime-perechi (ori monorime),
ritm trohaic, versuri pe masura zalmoxiana de 5
6, ori "clasic-folcloric-dacoromaneasca" de 7 etc.
Prin sincretism sau caracter sincretic, se intelege faptul ca orice creatie
folcloric-literara, orice oralo-text folcloric se manifesta / rosteste numai la
o anumita data (de sarbatoare de peste an), numai in anumite imprejurari, unde
se considera necesar, antrenand in relevarea intregului sau si aportul altor
populare arte / stiinte, tehnici, practici magic-homeopatice, masti, mima /
pantomima, muzica etc. De pilda, sincretismul,
in cazul rostirii "de noua ori" a unui oralo-text de Descantec de galci (amigdale inflamate): «A avut Samca noua feciori / si-ntr-o zi i-a botezat, / si-ntr-o zi i-a
cununat, / si-ntr-o zi la oaste i-a luat, / s-au venit, din noua opt, / din opt
sapte, / din sase cinci, / din cinci patru, / din patru trei, / din trei doi, /
din doi unul, / din unul niciunul. / Asa sa peara
galcile / nasalcile, / galcile ca bobul, / galcile ca macul, / galcile ca
fasolea, / galcile ca mazarea, / galcile ca lintea, / ca roua din soare / in
patru crapata, / in mare-aruncata. / De la mine descantecul, / de la Dumnezeu
leacul. (TPp, II, 57 sq.), antreneaza urmatoarele practici: in
vremea rostirii, «descantatoarea unge galcile cu unt, sau cu smantana, si le
trage cu degetele indarat; se descanta dimineata, pe nespalate, la amiaza-zi si
seara» (ibid.) ori, daca nivelul
atins de amigdalita permite: se ia un vas (strachina) cu apa "neinceputa"; se
stampara in ea trei taciuni, se introduc trei fire de busuioc si "se mesteca
neinceputa apa" (ambele operatii au caracter antiseptic); se spala pe maini cu
o parte din apa (igienizare); se introduce aratatorul in apa sterilizata
ramasa; apoi, degetul umed se vara in sare de bucatarie cu cristale mari (ca
pentru muraturi); pacientul este invitat sa deschida gura mare, fiindu-i atinse
amigdalele inflamate cu degetul cu cristale de sare ce perforeaza (ca niste
minuscule "bisturie") pielita acestora, eliberandu-se puroiul si producand
vindecarea. Rostirea oralo-textului are ca scop indeparatrea atentiei
pacientului si a celor din jur de la "ceremonialul" cu busuioc si cristale de
sare, spre a nu-i fi furat secretul vindecarii.
Folclorul
literar se afla in temeiul oricarei literaturi culte.
Ca si literatura culta,
folclorul literar romanesc cunoaste cele trei genuri si majoritatea speciilor
cultivate si de marii scriitori. Intre specile lirice folcloric-dacoromanesti
se evidentiaza: doina (de dor, de jale, de
haiducie, de catanie, de instrainare / dezradacinare etc.), cantecul
de petrecere si joc sau horele (de iubire / dragoste, de dor, de familie, de munca, de
reflectare a relatiilor sociale, cantecul despre joc / cantec etc.), strigatura,
zicatoarea, bocetul («Cantecul Bradului», «La Bradul Zanelor» etc.); are ca
specii epice: (in versuri:) balada (fantastica, pastorala, vitejeasca, de curte feudala,
novelistica, jurnaliera etc.), oratia de nunta
(conacaria), legenda (deopotriva, versificata, sau in
proza), proverbul (in versuri, ori in fraza neritmata), ghicitoarea (versificata, ori nu), colindul
(colinda / corinda);
(in proza:) basmul, povestea, snoava, "bancul"; are ca specii dramatice: Vifleimul / Vicleiul (teatru religios-crestin de Craciun), Irozii (religios-crestin), Plugusorul (religios-agrar arhaic, la Anul Nou), Gogiul (spectacol funerar cf. VMR, 190 sq. Capra, Borita, Frumusanul / Caloianul, Paparuda, Mandraica
/ Dragaica (religios-arhaice,
sau mitice, cu masti etc.), Jienii ("laic", din secolul al XX-lea) etc.
Impresionantul tezaur folcloric-literar dacoromanesc l-a determinat pe Vasile
Alecsandri, alcatuitorul primei antologii de creatii din acest perimetru
spiritual (in doua volume, publicate in anii 1852 si 1853), in prefata de la Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti), I (Iasi, 1852), sa declare ca «Romanul e nascut poet ! Inzestrat de natura cu o inchipuire stralucita si cu
o inima simtitoare, el revarsa tainele sufletului in melodii armonioase si in
poezii»; tot cu acest prilej, face si o clasificare folcloric-literara:
«Comori nepretuite de simtiri duioase, de idei inalte, de notite istorice, de
crezari superstitioase, de datini stramosesti si mai cu seama de frumuseti
poetice de originalitate si fara seaman in literaturile straine, poeziile
noastre poporale compun o avere nationala, demna de a fi scoasa la lumina ca un
titlu de glorie pentru natia romana. Aceste poezii se impart in trei clase
deosebite: 1. Canticele batranesti sau Balade Doine Hore. Baladele sunt mici poemuri asupra
intamplarilor istorice si asupra faptelor marete. Doinele
coprind toate canticele de doruri, de iubire si de jale. Horele sunt
canticele de veselie ale poporului .
