Hai-i
(nipon. hai-i "spirit")
Hai-i este categoria estetico-literara
nipona prin care este desemnat "spiritul micropoemului haiku" drept capacitate
de "surprindere-blitz" a eternitatii de-o clipa din obiectele din mediul
inconjurator.
Valoarea estetico-literara a unui haiku pare a fi - dupa unii esteticieni -
direct-proportionala cu "cantitatea" de hai-i cu "substanta-mister" ce se cuprinde
in poemul tristihuit. Florin Vasiliu si Camelia Basta, abordand valorile
estetico-lirico-nipone, considera ca hai-i inseamna nu numai «acea calitate
speciala care confera tristihului caracteristica de haiku si care il deosebeste
de orice alt tristih cu pretentie de haiku», ci si «surprinderea in
fenomenalitatea lumii a unui moment dinamic - bi
- care are capacitatea de
a stimula spiritul poetului in procesul cognitiv-creativ, care sa-l conduca la
o descriere obiectiva, lipsita de nota sa proprie, subiectiva» (VBPoe, 22);
cei doi niponologi ne incredinteaza ca «distinctia dintre lipsa hai-i-ului si prezenta sa se poate face prin doua exemple; astfel
expresia: Soarele-n amurg pe flori de visin pune
licaru-i fugar nu contine hai-i si de aceea nu poate fi considerat haiku,
dar nu impiedeca sa fie continuat intr-o strofa tanka; in schimb, expresia: Malul lacului / senin si limpede / cu apa autumnala este slab in hai-i.» (ibid.) Numai ca si in micropoemul-tanka (infra), dai tot de un
soi de respiratie-hai-i mai mare, e drept, cu 14 silabe decat
cea din micropoemul-haiku.
