Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didactice Bani si dezvoltarea carierei Stiinta  si proiecte tehnice Istorie si biografii Sanatate si medicina Dezvoltare personala
referate didactica Scoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu - explicatia titlului (rezumat)



Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu - explicatia titlului (rezumat)


Fisa de lectura

2.    1.Informatii despe opera

·                     Date generale despre opera

            Povestirile ce alcatuiesc “Hanu-Ancutei” au fost scrise aproximativ in perioada 1921-1927. Prima bucata din acest ciclu, “Iapa lui Voda”, s-a publicat in 1921, in “Adevarul literar si artistic”, “Fantana dintre plopi” a fost scrisa in 1922, iar ultima in “Viata Romaneasca”, revista lui Ibraileanu, catre sfarsitul anului 1927- asadar “Hanu-Ancutei” a fost elaborat in aproape sapte ani, timp in care insa autorul a lucrat si a tiparit romanul “Venea o moara pe Siret” si “Tara de dincolo de negura”.

Hanu-Ancutei” a aparut in 1928 si este un volum de 9 povestiri care poate fi considerata cea mai stralucita creatie lirica epica.

2 Explicatia titlului

Titlul operei este format din subtantivul comun “hanu”, substantiv ce dezvaluie inca de la inceput locul unde se va petrece “actiunea”, de fapt, locul unde drumetii vor face un popas si unde “toate povestile se aud din om in om”, si din substantivul propriu “Ancutei”, afta in cazut genitiv, aratand fatul ca Ana este posesoarea acestui loc unde istoria este recreata; hanul este de fapt un topos central in lumea sadoveniana. Fiecare dintre povestitorii de la han , spun povesti din tineretea lor, povesti care au avut loc la han.Acestea ii dau un caracter mitic, evidentiindu-i vechimea si continuitatea.Timpul se transforma in spatiu , iar spatiul hanului , fiind mitic cum e si timpul se caracterizeaza prin repetare.Are deasemenea o dubla natura, reala si mitica ;ziua portile se deschid spre drumuri si existente umane, iar noaptea se inchid, definind un spatiu intors asupra lui insusi, ca un taram al imaginatiei.

             Hanul este un teritoriu privilegiat al egalitatii intre oaspeti, un univers al istorisirilor frumoase, fiind o ambianta propice comuniunii spirituale intre oameni. Toti oaspetii hanului sunt prieteni, povestindu-si viata si  impartasindu-si secretele intr-un cadru intim. Toate personajele au o deosebita placere a rostirii istorisirilor , constituindu-se un “adevarat cod al rostirii si ascultarii”, povestirea fiind structurata pentru a evidentia sensurile superioare ale raporturilor umane.

            Ancuta este hangita, ea mostenind hanul de la mama sa pe care o chema tot Ancuta, dovada a continuitatii, ce fusese si ea odata hanghita acestuia. Ancuta de altadata este o varianta a Ancutei din timpul povestilor de la han, o copie perfecta, iar apropierea lor conexeaza cele doua praguri temporale ale povestirii, timpul istoriei si timpul narati

3. Rezumat

            “Hanu Ancutei” se evidentiaza prin complexitatea istorisirilor continuate in cele noua capitole.

            Primul capitol,”Iapa lui Voda” are ca narator pe comisul Ionita ce povesteste o intamplare hazlie avandu-l ca antagonist pe Voda Mihalache Sturza ce calatorea deghizat prin tara. Comisul Ionita voia sa-I fie facuta dreptate, adica un vecin de-al sau, care-I taia mereu din ocina parinteasca, sa fie pedepsit, si astfel pleaca la imparatie, spunand ca, daca nu ii este rezolvat cazul, atunci il va pofti pe stapanul tarii sa-I pupe iapa nu departe de coada, lucru ce I-l spune lui Voda-deghizat.

            “Haralambie”, urmatorul capitol prezinta istoria cumplita a unui haiduc ucis chiar de fratele sau. Naratorul este parintele Gherman, tatal sau fiind chiar Haralambie.

            In cea de-a treia povestire din “Hanu Ancutei”, “Balaurul”, narator este mos Leonte zodierul ce reda o intamplare din tinereatea lui cand a vazut un balaur. Povestea infatiseaza istoria unui boier, Nastasa Bolomir, casatorit de multe ori, insa caruia ii mureau sotiile, ultima, insa, devenind pe zi ce trece mai frumoasa si mai tanara, iar boierul se arata mai stors de vlaga. Intr-o zi el vine la tatal lui Leonte pentru a-I fi dezlegat destinul, descoperind astfel ca-l insela cu un anume Alixandrel Vuza. Boierul se enrveaza cumplit si ordona ca Alixandrel sa fie capturat, insa cand Irinuta si iubitul sau sunt inconjurati, ea se transforma intr-un balaur, omorandu-l apoi pe Bolomir.

            “Fantana dintre plopi”, narate de capitanul Neculai Isac, cuprinde o poveste de dragoste a acestuia cu o tigancusa, ce e obligata de tatal sau sa-l ademeneasca, pentru ca acesta sa-I fure toti banii. Itr-adevar, el este atras si in lupta sa de a scapa, el isi pierde un ochi.

            Al cincilea capitol, “Cealalta Ancuta”, evoca prin intermediul mesterului Ienache o alta poveste de dragoste, intre Todita Catana si o fata de boier, duduca Varvana, una cu final fericit de data aceasta, la realizarea careia contribuie si Ancuta de demult. Tinerii reusesc sa-l pacaleasca pe tatal fetei, ce ii cauta pe toate drumurile, printr-o diversiune creata cu ajutorul Ancutei, pacalind pe Todita Catana, seful arnautilor, si pe jupan Costea, si astfel isi pot continua linistiti povestea de iubire.

            “Judet al sarmanilor” are ca narator pe Constandin Motoc si prezinta viata acestuia, mai precis o intamplare in care el reuseste sa se razbune pe boierul Raducan Chioru, cu ajutorul haiducului Vasile cel Mare, pentru ca I-a furat sotia.

            A saptea povestire,”Negustor lipscan”, este a lui Damian Cristisor, ce cuprinde informatii asupra invenctiilor nemetsti, depre trenuri, mancarurile si bauturile lor. Acestea provoaca diferite reactii in randul ascultatorilor.

            “Orb sarac” este povestirea unui om orb, ce este relatata de acesta si de batrana ce are grija de el. Acest capitol cuprinde si o versiune a “Mioritei” intonata de acesta.

            Ultimul capitol, “Istorisirea Zahariei Fantanaru”, cuprinde de fapt o poveste spusa de Zaharia Fantanaru, continuata de lita Salomia, batrana prezentata in capitolul anterior. Istorisirea cuprinde iar o poveste de dragoste, ea incepand cu dorinta unui boier de la Pastraveni, de a crea o fantama in mijlocul  unei paduri pentru ca Voda, cand va veni la vanatoare sa aiba de unde sa-si adape caii. Aglaita, fiica acestuia, se indragosteste de Ilies Ursachi, insa, iar, tatal nu e de acord. Ei se ascund in coliba pregatita pentru Voda in padure, dupa sfatul lui Zaharia Fantanaru, si ies afara cand domnitorul apare si ii povestesc despre impotrivirea tatalui  ei, astfel el le da binecuvantarea si devine chiar nasul lor.


4. Personaje

In prima povestire se evidentiza comisul Ionita, personajul principal al acestei povestiri, dar este si un personaj permanent al intregului volum „Hanu-Ancutei”, realizand unitatea acestuia, deoarece el este prezent in toate povestirile indemnand oaspetii sa-si aminteasca intamplari extraordinare, petrecute demult in tara Moldovei. Acestuia i se alcatuieste un portret memorabil:”Statea stalp acolo, in acele zile grase si vesele, un razes strein, care mie imi era drag foarte, si cu mos Leonte la talcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta”. Portretul denota, prin evocarea semnelor adanci ale varstei, o imensa experienta de viata ce-l face atotstiutor, ce constituie principalul motiv pentru destainuire, avand o adevarata pasiune pentru a spune povesti:”Era om nalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata. In jurul mustetii tusinate si la coada ochilor mititei, pielea era scrijelita in creturi marunte si nenumarate…”. Prin acest portret fizic realizat prin intermediul caracterizarii directe, Sadoveanu sugereaza hotararea, asprimea firii si destinul zbuciumat al acestuia.

Calul sau era “de mirare”, o proiectie directa in spatiului fabulos romanesc. “Era calul din poveste, inainte de a manca tipsia cu jar. Numai pielea si ciolanele!”, aflat in contradictie cu hainele ce denota o anumita innobilare a personajului, de “siac sur”, are o istorie ciudata, este chiar calul din poveste.

Pe parcursul intregii carti, comisul Ionita are rolul de a intretine buna dispozitie, el indeamna pe noii veniti sa bea si sa manance si sa spuna o istorisire vrednica de ascultat. Tot comisul promite sa spuna o intamplare <<infricosata>>, adoptand, de fapt, tactica amanarii. Intamplarea comisului Ionita se petrece la han pe vremea lui Mihai Voda Sturza, <<Cealalta Ancuta>> il ajuta pe Todita Catana sa rapeasca o fiica de boier, iar eroul din <<Orb sarac>> povesteste cum a ajuns la han Duca-Voda, dupa ce fusese mazilit.

Razesul insusi se defineste ca un personaj-narator, cu un comportament specific, intrat in actiune numai cand I se atribuie rolul de voce narativa in imensul carusel al povestilor:”Eu aici is trecator…cuvanta, cu oala in man, dumnealui, Ionita comisul; eu incalic si pornesc in lumea mea…Roibul meu ii totdeauna gata, cu saua pe el… Cal ca mine n-are nimeni… Inalic, imi plesnesc caciula pe o ureche si ma duc, nici nu-mi pasa.”Dar el nu pleaca nicaieri, ca un simbol al statorniciei preluat din vremuri imemoriale. Personajul vine din alt timp, se situeaza, temporal vorbind, intr-o lume cand deplasarea intre imparatii era usoara, nestanjenita de granite.Calul acesta de poveste este de fapt, aici, un mijloc de deplasare, pe nesimtite, in timpul fabulos parca al povestii.O trasatura dominanta a comisului Ionita este dorinta de dreptate si de adevar. El insusi afirma atunci cand este intampinat de ofiterul cel tinerel: „… s-am venit la Voda, insetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa de izvor. Aceasta comparatie populara arata dorinta arzatoare a lui Ionita de a se face dreptate neamului sau si de a nu lasa mostenire copiilor lui neintelegerile cu dusmanii care „au colti lungi si ascutiti”.

     Hotarat, razesul nu se da inlaturi sa lupte chiar cu un „corb mare boieresc”. Inteligent si curajos, dupa ce a fost pe la multe divanuri de judecata, nu exista sa, nu apeleze, ca ultima solutie la judecata lui Voda. Cinstit si corect, comisul aduna si aduce cu el toate documentele doveditoare asupra pamantului mostenit de la parintele sau, dascalul Ioan.

Comisul Ionita intruchipeaza tipul taranului Moldovean cu cele mai alese virtuti morale: dorinta de dreptate si adevar,demnitatea, curajul, cinstea, dor si ospitalitatea, buna dispozitia, simtul umorului, placerea de a asculta si a spune povesti nemaiauzite.Personajele si povestirile sadoveniene imbraca aura legendei.

Calugarul Gherman, naratorul-personaj al urmatoarei povestiri, numita ”Haralambie”,este un personaj necreditabil. Se poate remarca usor ca el are o rafinata strategie narativa, relevand mai intai de unde vine(“Noi, acolo sus, sub stancile Ceahlaului…”), dezvaluindu-si abia mai tarziu identitatea, marturisind ca se indreapta catre targul Iesilor, unde are de indeplinit o treaba de la schit. Praintele inchina ulcica de vin pentru badea Gheorghita, vatav de carausi, care este “un om sagalnic”, pentru “mos Ienachi coropcarul”, negustor de lucruri fine, de “bucurii de fata mare”.El adreseaza laude ceremoniale si lui mos Leonte, care se pricepe ca nimeni altul  la zodii, lui mos Zaharia Fantanarul, mare mester la construirea fantanilor, Ancutei, pentru bunatatea vinului. Dupa aceste popasuri de subtila retorica, de <<capatatio benevolentiae>>, povestirea intra pe fagasul firesc. Haralambie, eroul povestirii sale, a fost mai intai “arnaut domnesc”, devenind apoi haiduc de codru si lovind conace boieresti, drumurile de negos si chiar pe oameni simpli; Gherman devine la un moment dat din narator un abstract         narator-martor, lasand sa se inteleaga ca acel fioros Haralabie este tatal sau.

In a treia povestire din “Hanu-Ancutei”, naratorul este mos Leonte zodierul,care, cu douazeci de ani in urma a vazut un balaur. Atitudinea narativa discreta a acestuia  face ca fabulosul povestirii sa fie mentinut pana ce aceasta e spusa in totalitate. Singurul care cunoaste adevarul este chiar mos Leonte, dar si el il orienteaza catre supozitie si mister, comunicand in final ca “de dracusorul cel balan nu s-a mai auzit nimic, si nimene nu l-a mai vazut niciodata”.

“Fantana dintre plopi” contine istoria impresionanta a capitanului Neculai Isac, indragostit de “o biata fata din satra”. In planul narativ general al povestirii este realizat portretul acestuia, insa prezentarea mai amanuntita a personajului o face comisul Ionita, care evoca momente ale prieteniei si ale peregrinarii din tinerete, si abia intr-un al treilea plan narativ se pune in miscare povestirea capitanului Neculai Isac, personaj-narator al unei povesti de dragoste pline de farmec si de neprevazut.

Potretul fizic al acestuia este realizat de catre naratorul principal, cand ii anunta sosirea:”Obrazu-I smad cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata inca frumuseta si  barbatie, de si ochiul drept strans si inchis ii dadea ceva trist si straniu”. El se recomanda”Neculai Isac de la Balabanesti, din tinutul Tutovei”. Povestea lui o reda cu nostalgie.

“Cealalta Ancuta” evoca o poveste de dragoste din vremuri apuse, al carei narator este mesterul Ienache copcarul, ce realizeaza o paralela intre Ancuta de demult si cea din timpul firului epic. Singurul defect al acestuia este acela de a trage din tutun, astfel fiind nevoit sa intrerupa, din cand in cand, povestea si sa-si scruture luleaua, pentru ca, observa el cu ironie, Satana atata treaba avea, sa I-o infunde. In acest episod apar personajele povestirii:Todirita Catana, razes”nebun si nemernic” indragostit de o fata de boier, duduca Varvara, cu care incearca sa fuga in lume, Costea Caruntu, seful arnautilor, radvanul Varvarei.

In actiunea concentrala si tensionata, naratorul gaseste timp sa alcatuiasca si potrete semnificative:”Ancuta de altadata era muiere frumoasa, ca si aceasta de-acum. Cata la el cu ochii mari si-I luceau intre ei doua faclii mititele. Razasul s-a uitat lung la dansa, apoi si-a lepadat pe o laita pistoalele si iataganul…”.Ancuta de altadata este o varianta a Ancutei din timpul povestilor de la han, o copie perfecta, iar apropierea lor conexeaza cele doua praguri temporale ale povestirii, timpul istoriei si timpul naratiunii.

“Judet al sarmanilor” are ca narator pe Constantin Motoc, un cioban, ce venea dintr-un tinut indepartat. Hanul Ancutei este ales de el ca loc unde se consuma vin din belsug si se mananca pe saturate, confirmadu-se imaginea sadoveniana de Eden situat intr-un taram atemporal. Este un om sarac, cu o istorie intortocheata. In povestirea sa apar personajele episodice: boierul Raducan Chioru, sotia sa si haiducul Vasile cel Mare ce reuseste sa razbune faptele crude ale boierului asupra bietului om, caruia ii furase sotia.

Ce-a dea saptea povestire, “Negustor Lipscan” are de data asta ca povestitor “un barbat barbos cu caciula si cu giubea. Barba-I era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit”, Damian Cristisor, om umblat pe drumuri negustoresti, caruia mos Leonte ii stabileste, potrivit astrelor, un destin favorabil.Acesta le vorbeste celor prezenti de descoperirile atata de ingenioase ale occidentalilor.

Povestirea “Orb sarac” are de fapt doi naratori, de data aceasta batrani:”O baba s-un mosneag iesira catre lumina dinspre carale lipscanului. Femeia venea inainte, omul ceva mai indarat, cu capul putin inaltat si parand a asculta cu mare luare-aminte zvoana si glasurile de la focul nostru”. Hainele lor, ale orbului si ale litei Salomia, sunt simple, contrastand puternic cu tinuta de oras, pentru ca cei doi provin din zonele de munte:”Baba purta broboada de stergar alb, iar cojocelul il tinea numai pe umeri.” Ritualul apropierii de foc este precedat de o anumita ritmica a gesturilor:”si de sub cojocel, de la subsuoara stanga, ii atarna cimpoiul, cu clontul spre pamant…Cand se simti aproape, orbul se opri, numai ca baba mai facu cativa pasi catre foc. El se opri si lumina ii batea obrazul neclintit impresurat de barba alba.”

Orbul, personaj emblematic, cu o lunga traditie in literatura, incepand cu Homer, marele cantaret al maniei lui “Ahil Peleianul”, aici insa cersator, initial nu e primit in spatiul povestii:”Baba,care adusese pe cersator, se arata suparata fara pricina, cand mosneagul pasi cu mainile intinse spre noi.”

Faptul ca este infirm, lipsit de darul vederii, compensat insa cu “destula intelepciune” si cu darul muzicii al lui Orfeu, este o consecinta a unei intamplari din trecut, rememorarea acesteia fiind alt motiv narativ pe care personajul narator si-l asuma, acesta avand o aventura a cunoasterii, integrandu-se pe rand in comunitati diferite. El este un personaj cu adanca vocatie religioasa, stiind sa cante din cimpoi si detine taina sunetelor, din moment ce misterul vederii I-a fost stins de o putere divina.

Zaharia Fantanarul este naratorul ce incheie sirul povestirilor. Inainte ca acesta sa-o inceapa, lita Salomia incepe alta. Personajele episodice sunt boierul Dimachi Marza de la Pastraveni, Voda, Aglaita,fiica bboierului, Ilies Ursachi,alesul inimii ei, un personaj colectiv reprezntat de armata lui Voda. Vocatia lui Zaharia era aceea ed a descoperi izvoare, folosind o bagheta magica.

El joaca rolul de intermediar al povestirii, cel care descopera sensul intamplarilor ascunse si aduce in fata lui Voda, venit la vanatoare, povestea celor doi indragostiti, cares unt disperati ca “mazalul” Ilier Ursachi nu e dorit de tatal fetei, deci Zaharia este un personaj-intrument, facilitand intreaga actiune, cu rol de liant istoric de dragoste.

 

5. Parerea personala

Dupa parerea mea, opera “Hanu Ancutei” contine toate trasaturile caracteristice ale unei povestiri care niciodata nu a fost mai rafinata prin simplitatea ei, datorita originalitatii stilului lui Sadoveanu in arta povestirii, reusesind astfel sa creeze impresia unei Moldove prospere, a unei civilizatii (adica ardelenii) superioare celei din Occident (in special a nemtilor, cele mai aprige argumente intalnindu-se in povestirea “Negustor lipscan”) deoarece acesti oameni sunt niste arhetipuri ce nu pot fi influentati sau schimbati de vreme, de trecerea timpului.

                Lumea creata de Sadoveanu este o lume legendara, ce desi pare putin “primitiva”, este deasupratuturor civilizatiilor europene.

            Am remarcat cu placere faptul ca Sadoveanu se detaseaza adesea din postura de narator, devenind un fel de narator abstract fapt ce da unitatea operei si ii permite sa urmareasca astfel din “umbra” evolutia personajelor sale si sa ii lase pe altii sa ii ia locul. Foarte interesant este si fatul ca, la randul lor, aceste personaje-naratoare se pot clasifica in naratori evocatori(ce povestesc pur si simplu intamplarile) si naratori-martori creditabili si necreditabili(ce presupun inscrierea relatarii intr-o conformitate cu planul operei, iar faptele operei sunt puse in contradictie cu faptele altor martori, astfel rezultand o adevarata…ameteala).

            Sadoveanu reuseste cu maiestrie sa coreleze puternic si multiplu cele noua povestiri, care, desi sunt relatate fiecare intr-un capitol diferit, prezentarile facute sunt legate intre ele. Am remarcat ca acestea sunt facute fie prin introducerea unui personaj in scena, un nou calator dornic de a bea unul sai mai multe pahare de vin si de a impartasi o poveste celor aflati pentru a ii intriga sau doar a ii amuza. Continuitatea aceasta a firului epic formeaza o opera unitata si totodata unica in literatura romana.

            Am mai observat si ca fiecare poveste este prezentata in doua planuri, cel al …povestirii propriu-zise, in sine, si a modului in care este istorisita intamplarea, in acest caz am putut sesiza intriga in sufletele calatorilor sau bucuria, mai ales ca o afirmatie intamplatoare in sirul altora straneste curiozitatea ascultatorilor. De exemplu, comisul Ionita promite sa spuna ceva “cu mult mai minunat si mai infricosator”. Toate acestea pentru ca pentru Sadoveanu modul “spunerii” este foarte important si este baza in atragerea celor din jurul in a o asculta, in a le trezi interesul.

            Insa, frumusetea povestilor se datoreaza in special hanului innascut al povestilor, idee pe care, dupa parerea mea, incearca Sadoveanu s-o sustina pe parcursul firului epic.



Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2019 - Toate drepturile rezervate -|

Literatura



Carti
Gramatica
Poezii

Analize pe aceeasi tema


Cerul ca element si personaj de legenda
Arta poetica in literatura romana - ansamblu de norme / reguli privind „nasterea“ / „facerea“ poeziei
Crestinism Cosmic si Mircea Eliade
Sobieski si romanii - caracterizarea personajelor: plaiesii si regele Sobieski
Text literar - ansamblu de termeni dispusi / armonizati in propozitii si fraze
Zalmic-genunian - silabele accentuate sunt tot ca in salm, 1 si 5
Formarea limbii romane - istoria cuvintelor
Hortensia Papadat-Bengescu - concert din muzica de bach - viziunea romanului
Poliptoton - figura de stil este o repetitie gramaticala
Indicatii scenice in literatura - didascalia preluata din teatrul antic in piesei de teatru



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.