Luceafarul, de Mihai Eminescu

Luceafarul, de Mihai Eminescu

Romantismul este miscarea artistica de la inceputul secolului al XIX-lea ce introduce noi categorii estetice (uratul, grotescul, macabrul, fantasticul) si noi specii literare (elegia, meditatia, poemul filosofic). Trasaturile acestuia sunt exprimarea unor idei sau sentimente puternice, personajele exceptionale, cultivarea specificului national, valorificarea istoriei, a folclorului, a frumusetilor naturii, modalitatea stilistica specifica fiind antiteza.

Poezia ultimului deceniu al secolului al XiX-lea este profund marcata de creatia lui Mihai Eminescu. „Luceafarul” este expresia desavarsita a geniului eminescian, aparand ca o sinteza a gandirii sale poetice, iar legenda Luceafarului este mai mult decat alegoria propriei existente de poet a lui Eminescu, este totodata simbolul unei istorii, pe care el o reconstituie poetic in poezia mitului romanesc, pentru a-I da astfel prestigiul unui destin. Dupa marturisirea autorului insusi, poemul are ca sursa principala de inspiratie, basmul popular romanesc „Fata in gradina de aur”, cules de germanul Richard Kunisch, in calatoria sa  prin Tarile Romane si publicat la Berlin in 1861 intr-un memorial de calatorie.

Problema geniului este privita de poet din perspectiva filozofiei lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu, care este capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera obiectivului. Poemul romantic, construit pe tema destinului omului de geniu intr-o lume marginita si meschina, incapabila de a-l intelege si ostila, „Luceafarul” este, in acelasi timp, un poem desavarsit al iubirii ideale, pe care poetul a cautat-o cu sete nespusa toata viata, inaltandu-se inspre ea necontenit ca o vapaie din propria-i mistuire. Din punctul de vedere al speciei literare, „Luceafarul” este un poem filozofic, in care pastelul, idila, elegia si meditatia reliefeaza, in formule artistice variate, adancimea simtirii si a cugetarii poetice. Semnificatia alegoriei este ca pamanteanul aspira spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii.

Formula introductiva este aceea traditionala a basmului popular. Urmatoarele strofe infatiseaza iubirea ce se infiripa intre reprezentantii celor doua lumi diametral opuse: „-O, dulce-al noptii mele domn, / De ce nu vii tu? Vina!”. Atractia indragostitilor unul catre celalalt, este sugerata mai intai de o chemare, menita sa le scoata in relief dorul si puterea sentimentului. Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun, ca un „tanar voievod”, totodata „un mort frumos cu ochii vii”. In aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice : „par de aur moale”, „umerele goale”, „umbra fetei stravezii”. In contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scanteiere viata interioara.

Fiintele superioare au posibilitatea de a-si depasi conditia, de a se metamorfoza. Intocmai ca in basm, Luceafarul se arunca in mare si prefacut intr-un tanar palid cu parul de aur si ochii scanteietori, purtand un giulgiu vanat pe umerii goi si un toiag incununat cu trestii, patrunde in camera fetei. Mediul fizic al luceafarului, „sfera mea”, este unul ideal, situat in afara timpului si spatiului, deschis spre necuprins, supus miscarii de coborare si de inaltare, asemenea nazuintei fetei de imparat catre idealul erotic, dar si prin atractia Luceafarului spre lumea terestra. In antiteza cu imaginea angelica a primei intrupari, cea de-a doua metamorfoza este circumscrisa demonicului, dupa cum o percepe fata : „O, esti frumos, cum numa-n vis / Un demon se arata”. Imaginea se inscrie tot in canoanele romantismului: parul negru, „marmoreele brate”, „ochii mari si minunati”.

Luceafarul apartine unui mediu fizic si moral inalt. „Eu sunt luceafarul de sus”, unde epitetul locutional „de sus” nu trebuie sa fie interpretat in sens strict fizic, ci in inteles moral. El nu precizeaza doar pozitia spatiala, ca astru, a lui Hyperion fata de pamant si fata de pamanteni, cat mai degraba sugereaza constiinta de sine a geniului, orgoliul sau. Omul de rand este incapabil sa-si depaseasca propria conditie. Fata ii cere Luceafarului supremul sacrificiu, iar hotararea de jertfa suprema luata de Luceafar este exemplara pentru ipostaza de erou-titan, care traverseaza etape dramatice, specifice patimei spre absolut.

Partea a doua a poemului, cu idila dintre Catalina si pajul Catalin, simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii inferioare. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Diferit sub toate aspectele de Luceafar, Catalin devine intruchiparea mediocritatii. Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprinse din mit, abstracte, exprimand nemarginirea, infinitul, eternitatea.

Partea a treia a poemului proiecteaza calatoria Luceafarului in Cosmos, prin sferele ceresti si convorbirea cu Demiurgul, forta suprema a universului. Calatoria Luceafarului in spatiul cosmic dezvaluie extraordinara capacitate a lui Eminescu de a materializa abstractiile.Trasaturile lumii lui Hyperion sunt infinitul si eternitatea, ca expresie a setei geniului de nemarginire, de absolut. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva, pe linia timpului, in cursul careia el traieste in sens istoria creatiunii.

Este descrisa imaginea spatiului celest si a drumului catre Demiurg sugerand ideea ca Hyperion este mai presus de spatiu si timp. Predicatul „porni” urmat de subiectul „Luceafarul” dinamizeaza tabloul, dandu-i dintr-o data amploare. Inversiunea topica : „a lui aripe”, imperfectul verbelor : „cresteau”, „treceau”, alaturi de determinarile adverbiale si substantivele : „in cer”, „cai de mii de ani” sugereaza maretia eroului si nemarginirea spatiului sau.

Hotararea Luceafarului de a renunta la nemurire de dragul fecioarei pamantene, concretizeaza conceptia poetului despre iubire, privita ca un ideal superior, ca o inalta aspiratie care nu poate fi atinsa decat prin credinta, devotament si sacrificiu. Insa cererea lui Hyperion de a deveni un om muritor e ininteligibila pentru Demiurg, intrucat Hyperion participa la fiinta lui ca o parte a unui tot si a-i intrerupe existenta ar insemna sa se anihileze pe el insusi. Mai departe, Demiurgul ii propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: a cuvantului, a verbului creator: „Cere-mi cuvantul meu de-ntai/ Sa-ti dau intelepciune?”; a geniului militar : „Iti dau catarg, / Ostiri spre a strabate / Pamantu-n lung si marea-n larg”. Moartea este pentru Demiurg un sacrificiu absurd. Hyperion ramane in inaltul cerului, patrunzand cu detasare izbavirea.

Poem romantic prin tema si motive, „Luceafarul” dezvaluie tipul eroului de exceptie, al titanului si al geniului absolut. „Luceafarul” este un mit liric romantic prin valorificarea motivului din basmul popular, acela al zburatorului si prin insusi ceremonialul erotic, desfasurat intr-o natura feerica. Tesatura textului poetic este sprijinita de antiteza, potentandu-se astfel incompatibilitatea dintre cele doua lumi. Din punct de vedere stilistic, Eminescu a obtinut prin simplificare si concentrare, o expresie de maxima precizie. Versurile, grupate in catrene cu perioade iambice de 8-7 silabe inrudite cu ritmul baladelor germane, cuceresc prin eufonie si muzicalitate.

Cu o extraordinara capacitate de a invesmanta cugetarea in „cuvantul ce exprima adevarul”, cel mai mare creator de limba poetica romaneasca creeaza expresivitate prin asocieri lexico-sintactice inedite. Substanta stilului este metaforica. Categoriile gramaticale(substantivul si verbul, mai ales) primesc virtuti poetice deosebite.

Astfel, desprindem mai intai, in concordanta cu afirmatia lui Eugen Simion in „Prefata” la volumul lui Mihai Eminescu, Opere, I, trasaturile directe, integrate in alcatuirea departarii, si apoi pe cele derivate. Aceasta categorie poetica este plina cu forme si structuri vizuale, fie de-a dreptul intuite, fie doar reprezentate. Vizualitatea este cel dintai liant de intreguri sau de ansambluri structurale, implicit si al acelora pe care le ofera departarea. La Eminescu, ea se dirijeaza nu numai in ordinea spatiului, alcatuire care se adreseaza direct ochiului, ci si a timpului istoric, geologic cosmologic, pe calea intuitiilor sale originare. Observam centrarea lui Eminescu, ca natura, in zona categoriala a departarii – unde isi stabileste focarul intregii sale radiatii. Aceasta s-ar cuprinde si ea, deopotriva in intregul univers, in vastul volum interior al poetului. Putem spune ca Eminescu priveste lucrurile nu numai de foarte de sus si de foarte departe, ci si de foarte din adanc spiritual.

Referat: Clasificarea mutatiilor Referat: Nervul - compus din unul sau mai multe fascicule de fibre nervoase

Prin categoria departelui, Eminescu a imbogatit romantismul european, iar prin muzicalitatea fascinanta a prefigurat simbolismul.

LUCEAFARUL

DE MIHAI EMINESCU

PUBLICAREA POEMULUI

Publicat in “Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania juna”, Viena, aprilie 1881, reprodus in “Convorbiri literare” si in volumul Poesii, 1883, cu modificari ale lui Titu Maiorescu.

SURSE DE INSPIRATIE

A. FOLCLORICE:

a) Basmul muntenesc Fata in gradina de aur, versificat de Eminescu dupa versiunea “Das Madchen im goldenen Garten”, culeasa de germanul Richard Kunisch in Muntenia

b) motivul Zburatorului

B. FILOZOFICE:

Influenta filozofiei lui Arthur Schopenhauer despre geniu si omul comun:

GENIUL   OMUL COMUN

inteligenta  instinctualitate

obiectivitatesubiectivitate

capacitatea de a-si depasi sfera incapacitate

aspiratie spre cunoastere  vointa de a trai

singuratate sociabilitate

puterea de a se sacrifica  dorinta de a fi fericit

C. CULTURAL MITOLOGICE:

n     Motive din mitologia greaca, indiana, crestina

D. BIOGRAFICE:

n     Propria-i viata ridicata la rang de simbol

APARTENENTA CA GEN

FORMA POEMULUI E NARATIV- DRAMATICA:

n     formula de intoducere “a fost odata”

n     prezenta unui narator

n     povestirea la persoana a III-a

n     existenta personajelor

n     constructia gradata a subiectului

n     numarul mare de verbe

n     prezenta dialogului cu formele specifice de adresare

LUCEAFARUL ESTE UN POEM LIRIC

n     schema epica e doar cadrul

n     intamplarile si personajele sunt simboluri lirice, metafore in care se sintetizeaza idei filozofice, atitudini morale, o viziune poetica.

INTERFERENTA DE GENURI e o caracteristica romantica.

TEMA POEMULUI

ALEGORIE PE TEMA ROMANTICA A LOCULUI GENIULUI IN LUME

Un indiciu da chiar Eminescu pe marginea unui manuscris: “Aceasta este povestea. Iar intelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.”

n     “Basm al fiintei” (Constantin Noica)‏

n     “Atractia lui A FI” (Edgar Papu)‏

n     Expresia unei vagi filozofii a fiintei si a neantului (Alain Guillermou)‏

COMPOZITIA

PATRU TABLOURI construite pe ideea cuplului si alternanta spatiilor

TABLOUL I:

SPATIU ireal, de poveste “A fost odata ca-n povesti”, limitat, dar deschis spre infinit

TIMP al visului, anistoric, de poveste, irepetabil “A fost ca niciodata”

FATA DE IMPARAT

n     nu are nume, e unica (icoana, luna)‏

n     traieste in castelul de la marginea marii

n     vine la fereastra=spatiu al deschiderii

n     Vorbeste cu el in somn

n     Nu e o fiinta obisnuita: “preafrumoasa”, “una la parinti”

n     Se afla mereu in spatii de trecere: fereastra, oglinda

n     Intuieste natura astrului: “Privea in zare cum pe mari/ Rasare si straluce”

n     Vrajeste, descanta, il cheama sa-i lumineze viata

n     Aspira spre inalt

APLICATIE- Identifica in primul tablou elemente specifice lumii basmului; Care crezi ca este rolul lor in text?

n     Fecioara, Madona, frumoasa fara corp, floarea albastra sunt in lirica eminesciana ipostaze ale idealitatii feminine. Identifica versuri care contin sugestii ale puritatii superlative ale fetei de imparat.

n     Releva semnificatia imaginii “mreaja de vapaie” care consemneaza prima legatura intre fata si Luceafar. Enumera si alte elemente specifice imaginarului romantic.

LUCEAFARUL

n     se intruchipeaza, de fiecare data e parte a naturii sale supracategoriale

n     intruchiparile lui sunt METAFORE ALE FIINTEI

n     INGERUL iese din mare

“par de aur”, “fata stravezie”, “alba”, “mort frumos cu ochii vii”, nascut din cer si mare

n     DEMONUL iese din soare

“vite negre de par”, “scaldat in foc de soare”, “trist”, “ganditor”, “palid”, nascut din soare si noapte

APLICATIE- Identifica strofele care cuprind prima si apoi cea de-a doua metamorfoza a Luceafarului. Stabileste asemanarile si diferentele dintre cele doua portrete

n     Poetul insoteste descrierea infatisarii Luceafarului de verbul “a parea”: “parea un tanar voievod”, “coroana-i arde pare” Motiveaza folosirea lui repetata.

n     Compara infatisarea statuara a Luceafarului “umerele goale”, “marmoreele brate” cu cea a lui Catalin “Cu obrajei ca doi bujori/ De rumeni bata-i vina” pentru a constata diferenta dintre cele doua alternative ale iubirii.

LUCEAFARUL –VENUS, ASTRU AL IUBIRII

OGLINDA n-o reflecta pe ea, ci pe el; e spatiu de trecere intre cele doua lumi

INGERUL o cheama in palate de margean in adancul oceanului, dar OCHIUL LUI O-NGHEATA

DEMONUL o cheama in ceruri sa fie mai mandra decat stelele, dar PRIVIREA LUI O ARDE

INCOMPATIBILITATE – CUPLUL NU SE REALIZEAZA

TABLOUL I e construit pe o serie de OPOZITII:

n     spatiu limitat – spatiu nelimitat

n     spatiu terestru – spatiu astral

n     viu – mort

n     sus – jos

n     murire – nemurire

n     inger – demon

n     lumina - intuneric

TABLOUL AL II-LEA

TIMP si SPATIU de poveste, dar REALE prin teluricul lor

FATA si-a pierdut unicitatea, a intrat in categorie (numele o transforma in exponent al unei categorii)‏

n     e pamanteana

n     seamana cu Catalin “Te-ai potrivi cu mine”

CATALIN are natura terestra copil de casa, paj, “baiat din flori si de pripas”, “guraliv si de nimic”

el e INSTINCT, adica MULTIPLICITATE

APLICATIE

n     Partea a II-a este o idila. Identifica strofele care descriu dragostea in lumea omului comun.

n     Ce semnificatie crezi ca are cuvantul noroc? Scrie doua enunturi in care sa aiba alte semnificatii decat cele din poem.

n     Comenteaza sensul exclamatiei lui Catalin “arz-o focul”, raportandu-l la modul de exprimare al Luceafarului.

n     Versurile care se refera la Catalin contin frecvent diminutive: copilas, obrajei, binisor. Care este rolul lor in conturarea portretului pajului?

CATALIN:

n     isi “incearca norocul”

n     iubirea lui e un JOC CARE SE INVATA: “Daca nu stii ti-as arata/ Din bob in bob amorul”

n     glasul lui e cel din idilele lui Eminescu

Catalina il intelege, desi mai aspira spre inalt “In veci il voi iubi”

CUPLUL SE REALIZEAZA

TABLOUL AL III-LEA

ZONA PRESPATIALA SI PRETEMPORALA, mai mult decat originara

n     neantul, haosul stapanit de groaza propriului vid, a golului din inceputuri

DRUMUL LUCEAFARULUI=DRUMUL CUNOASTERII

n     este o calatorie regresiva in timp sub imperiul luminii

n     COSMOGONIA: haosul, intunericul, adancul, marile, luminile izvorande

NU EXISTA PUNCTE DE REPER, timpul si spatiul nu s-au nascut inca

APLICATIE

1)     Secventa descrierii zborului Luceafarului este o cosmogonie. Separ-o de ansamblul partii a treia.

2)     Selecteaza din discursul Demiurgului versuri in care este descrisa fragilitatea fiintei umane.

3)     Precizeaza raportul dintre Hyperion si Demiurg, avand in vedere folosirea alternativa a apelativului parinte si a formei de plural noi.

4)     Indica legatura ce se poate stabili intre legenda lui Orfeu si oferta Demiurgului: “Vrei sa dau glas acelei guri/ Ca dup-a ei cantare/ Sa se ia muntii cu paduri/ Si insulele-n mare”

5)     Indica legatura ce se poate stabili intre legenda lui Orfeu si oferta Demiurgului: “Vrei sa dau glas acelei guri/ Ca dup-a ei cantare/ Sa se ia muntii cu paduri/ Si insulele-n mare”

LUCEAFARUL a devenit HYPERION

n     dupa Hesiod, divinitate subolimpica, fiu al cerului, tatal Soarelui si al Lunii

n     dupa Homer, Soarele insusi

HYPER-EON: pe deasupra mergatorul

DEMIURGUL

n     creatorul universului

n     locuieste acolo unde a fi si

a nu fi e totuna, in infinit, in neant

DIALOGUL CU DEMIURGUL:

n     limbajul sententios, gnomic

n     atmosfera glaciala

n     dialogul e presupus, Demiurgul

aude replicile lui Hyperion inainte ca acesta sa le mai exprime

n     Demiurgul construieste o vasta antiteza muritor-nemuritor: “Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu cunoastem moarte”

TABLOUL AL IV-LEA

SPATIU TERESTRU, cu imagini PARADISIACE, specifice universului TELURIC EMINESCIAN

n     din “locul lui menit din cer”, locul ordinii, Luceafarul priveste spre Pamant – castelul nu mai exista

n     CODRUL, padurea de tei narcotizanta

n     LUME A VEGETALULUI, a speciilor unde toate sunt la plural (spatiul multiplului)‏

n     Chipul fetei a devenit CHIP DE LUT

Ea ramane cu aspiratia: il cheama sa-i lumineze NOROCUL – NOSTALGIE PENTRU COMUNICARE

LUCEAFARUL se izoleaza in nemurire si raceala

UNICITATEA ramane atributul lui; se descopera prizonier al eternului

MONOLOG caci comunicarea inseamna inceput de moarte; ca si iubirea, ea inseamna prezenta in noi a propriei noastre nefiinte

APLICATIE

n     Prima imagine a indragostitilor este cea a doi tineri, ei devenind apoi copii cu plete lungi, balaie. Care consideri ca este motivul acestei transformari?

n     Motiveaza refuzul Luceafarului de a-i deveni fetei de imparat stea cu noroc.

n     Ultimul cuvant al poemului este rece. Aceeasi este si aspiratia indragostitului in Oda (in metru antic) – “Vino iar in san nepasare trista”. Exprima-ti opinia despre secventa finala, raportand-o la ansamblul textului.

Hyperion are fire duala:

GENIU (contemplativ)  TITAN (activ)‏

Hyperion – intruchipare a GANDIRII ce sustine lumile in fiinta (I. Em. Petrescu)‏

el aspira zadarnic la noaptea uitarii

IDEEA POEMULUI

CEI DOI S-AU CAUTAT

n     El se retrage, dar “lumea aceea de jos a invatat cu adevarat sa-si ridice privirile catre el sau catre altul ca el, de parca ar sta sa sparga cercul sau cel stramt”

n     “Trecerea geniului prin lume, ca si trecerea lui Hyperion – pe deasupra mergatorul – lasa in urma o  dara de lumina si un zvon al ordinii”

(Constantin Noica)‏

“Iata asadar ca se intampla totusi ceva deosebit in lumea de jos, pe care geniul n-a putut-o salva in felul cum vroia el. Ba chiar se intampla ceva de necrezut: LUMEA ACEASTA DE JOS VINE EA SA SALVEZE GENIUL La capatul poemului eminescian, un nelamurit sentiment de armonie iti ramane, in ciuda dizarmoniei dintre cele doua ordini, cea a generalului si cea a individualului”

(Constantin Noica)‏