Pantum
(cf. fr. pantoum < malaezianul panthum, "cantec bifurcat")
Pantumul este o poezie cu forma fixa, in care al
doilea si al patrulea vers dintr-un catren formeaza primul si al treilea vers
din catrenul urmator, in fiecare strofa dezvoltandu-se "paralel-invers" doua
serii de imagini, doua teme distincte si contrastante, versul din "deschiderea"
poeziei fiind si "vers de inchidere".
Eugeniu Sperantia, abordand si aceasta forma fixa, preponderent
lirica, ivita in literatura romana pe filiera franceza, tocmai din Malaezia,
subliniaza: «Ceea ce caracterizeaza "pantumul" este regula conform careia (cum
explica Th. de Banville in al sau "Mic tratat de poezie franceza") in tot
cuprinsul poeziei trebuie sa alterneze "doua sensuri", adica doua preocupari
ale mintii: "un sens in primele doua versuri ale fiecarei strofe, celalalt in
ultimele doua versuri ale strofei".»; «Despre aceste sensuri paralele, Banville
observa ca, desi cu totul diferite, ele se amesteca, isi corespund, se
completeaza si se patrund intre ele prin delicate si insensibile raporturi de
sentiment si armonie» (SpPoe, 81 sq.), ca si in celebrul pantum semnat de
Cincinat Pavelescu: Vantul smulge frunza
moarta / Pe pustiile carari. / Raza gandului ma poarta / In
albastre departari // Pe pustiile carari / Toamna zvantura nisipul. / In
albastre departari / Parca-i vad si astazi chipul. // Toamna zvantura nisipul /
Presarat cu frunze
de-aur. / Parca-i vad si astazi chipul / Sub al buclelor tezaur// () //
Simte crangul c-o sa moara, / Pe cand frunza-i
plange-n vant / Nestatornica fecioara / Mi-a facut un juramant; // Pe cand
frunza-i plange-n vant, / Se-ntristeaza vai si lunci. / Mi-a facut un
juramant / Unde-i vremea de atunci ? //
Se-ntristeaza vai si lunci / Suferind aceeasi soarta / Unde-i vremea de atunci ? / Vantul smulge frunza
moarta.
