Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica


Literatura


Qdidactic » didactica & scoala » literatura
Parnasianism - un curent literar care s-a impus prin scoala poetica franceza



Parnasianism - un curent literar care s-a impus prin scoala poetica franceza


Parnasianism

(din Parnas, "miticul munte al muzelor / poetilor" in sudul Pelasgo-Daco-Thra-ciei, azi apartinand Greciei + sufixarea dubla cu -ian- si apoi cu -ism


Parnasianismul este un curent literar care s-a impus prin scoala poetica franceza, intre anii 1850 si 1880, ca reactie antiromantica, promovand: (1) impersonalismul; (2) natura obiectivata in viziuni intemeiate pe receptarea strict senzoriala a lucrurilor; (3) cultivarea formelor fixe de poezie (sonetul, rondelul, glosa, gazelul etc.) si a tiparelor prozodice alambicate; (4) elogiul civilizatiilor (arhetipale si interferentiale), al mitologiilor, religiilor, geografia lirica devenind planetara; (5) surprinderea spatiilor exotice / luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, si lauda obiectelor / lucrurilor din sfere inalte (nestematele, metalele rare, podoabele de interior etc.).




Primul triumf al parnasianismului francez se inregistreaza in anul 1866, prin publicarea celebrei antologii Le Parnasse contemporain (Théophile Gautier, Leconte de Lisle, Théodore de Banville, José Maria de Hérédia, Sully-Prudhomme s. a.).

In literatura romana, inca din 1880 si pana in epoca interbelica, alaturi de simbolism, parnasianismul a reprezentat o notabila directie "modernista" a "poeziei noui / decadente", directie promovata in "simbioza parnasianism-simbolism" indeosebi de revistele «Literatorul» (Bucuresti, 20 ianuarie 1880 12 octombrie 1918), «Vieata noua» (Bucuresti, 1 februarie 1905 1925), «Versuri» / «Versuri si proza» (Iasi, 1911 / 1912 1913) etc. Primele semne ale parnasianismului si-au facut aparitia in literatura romana, intre 1866 si 1869, in «Pasteluri» de Vasile Alecsandri, aproape sincron cu cele din Franta, unde curentul si-a avut "prima scoala" intre 1866 si 1880, caci bardul de la Mircesti era la curent cu orice noutate / miscare literara franceza; dar prima veritabila "scoala" parnasiano-simbolista din literatura romana se datoreaza lui Alexandru Macedonski (14 martie 1854 24 septembrie 1920), cenaclului si revistei sale, Literatorul 1918 / 1920), pe care le-a condus si in primele doua decenii ale secolului al XX-lea.


Estetica parnasianismului. In primul rand, parnasianismul a insemnat obiectivitate fata de nebulozitatile lirice ale romantismului, obiectivitate sustinuta / solicitata si de formele prozodice fixe cultivate, punand inspiratia si fluctuatiile ei in tipare, intru "cristalizare", spre a intra apoi "in circuit" ca "produs nobil / innobilator" care sa para "de provenienta exterioara", "din afara eului". Frumosul preferat de parnasieni era cel din picturile / sculpturile antichitatii, din miturile si istoriile civilizatiilor arhetipale din toate ariile planetei, indeosebi (dupa cum arata si numele miscarii, de la pelasgo-thracul "munte al muzelor", Parnas) din Hellada. In spiritul parnasienilor, Hellada / antichitatea capata culori vii, picturalul, vizualul dominand totul: nimfe cu sani albi, coborand din tinuturi marmoreene, cu corpuri mladioase, imbietoare, de culoarea petalelor de trandafir imprastiind parfumuri, mai ales de liliac, levantica, roze, cu imbratisari gratioase, intr-o muzica misterioasa a lirelor, cu aparitia bacantelor intr-un "triplu delir" etc. Parnasienii abordeaza problema imbogatirii rimelor "marii armonii", descopera / redescopera forme fixe prozodice din cele mai alambicate si le pun in circuit: hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul, spondeul, amfimacrul, peonii etc.; pretuiesc si cultiva foarte mult poezia cu forma fixa: sonetul (pe primul loc), rondelul, glosa, gazelul, epitalamul, rubaiatul, pantumul, haiku-ul, micropoemul-tanka etc.; preiau de la romantici ceea ce le convine, fiind preocupati de exotism (cadre / atmosfera), de feeric, de peisajele luxuriante, ori de cele ecuatoriale, polare, extrem-orientale, de japonezerii / chinezerii etc., dar cu proiectare in impersonal, "in zone statice", "sub o cupola de gheata", "ca intr-o vitrina". Prin parnasieni, geografia lirica s-a extins la intregul cosmos. Cand li s-a reprosat insensibilitatea, parnasienii au protestat; au argumentat ca imaginile de seninatate, frazele echilibrate pot sa exprime marile dureri / idei; au fost de acord ca "forma" poate fi "impasibila", sculpturala, dar foarte pura in liniile sale. Detestarea "incoerentei ideii", a "incorectitudinii limbajului" ramane punctul invulnerabil al parnasienilor (de fapt, "armatura" e din 1872, data de Micul tratat de poezie franceza Petit traité de poésie française de Théodore de Banville, adevaratul "manual" al noului curent).

Parnasianismul european este bine reprezentat de poetii francezi (prin care scoala parnasianismului s-a impus): Théophile Gautier («Les Emaux et Camées»), Théodore de Banville («Les Camées parisiens», «Le Sang de la Coupe»), Leconte de Lisle («Poèmes antiques», «Poèmes barbares»), José-Maria de Hérédia («Les Trophées»), Sully-Prudhomme, François Coppée, Catulle Mendès s. a., de poetii englezi: Austin Dobson, Edmund Gosse, Andrew Lang s. a., de poetii germani, de la August Graf von Platen la Stefan George s. a., de poetii iberici avand in frunte pe Ruben Dario, de noua scoala de la Atena, reprezentata de Kostis Palamas, de poetii romani: Alexandru Macedonski («Poema rondelurilor», 1927), Ion Pillat, Ion Barbu ("ciclul poemelor publicate in Sburatorul"), ori de cei antologati de Nicolae Davidescu, in 1943, in volumul Din poezia noastra parnasiana: Mircea Demetriad, Gabriel Donna, Alex. Obedenaru, Gh. Orleanu, Alex. Petroff si Iuliu Cezar Savescu (Braila, 28 septembrie 1866 9 martie 1903, Bucuresti); important este si aportul parnasienilor romani de la cumpana secolului al XX-lea si dintre anii 1950 si 2000: Eugeniu Sperantia (1888 1972; avem in vedere volumul Poezii, aparut in 1966), D. Rariste («Maria Magdalena», 1937; «Valuri impietrite», 1941), Ion Acsan («Primavara cosmica», 1962), Al. Andritoiu («Constelatia lirei», 1963; «Simetrii», 1970; «Euritmii», 1972), Mircea Ciobanu («Imnuri pentru nesomnul cuvintelor», 1966), Eugen Dorcescu («Pax magna», 1972; «Desen in galben», 1978; «Culegatorul de alge», 1985; «Epistole», 1990), Ilarie Hinoveanu («Cocorul din unghi», 1967) s. a.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright