ROMANUL PSIHOLOGIC - ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, camil Petrescu

ROMANUL PSIHOLOGIC

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Camil Petrescu

Prin cele doua romane ale sale - Ultima noapte de dra­goste, intaia noapte de razboi (l930) si Patul lui Procust. (1933) - ca si prin estetica privitoare la aceasta specie, Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.

Roman modern de analiza psihologica, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este o scriere in care "arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai mari." (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani)

Roman psihologic prin tema, conflict (interior), protagonist (o constiinta problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o "monografie a indoielii" (C.Ciopraga), "monografia unui element psihic, gelozia" (G. Calinescu) sau "povestea studentului in filozofie Stefan Gheorghidiu, care odata cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui" (Tudor Vianu).

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracte­ristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si su­biectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la per­soana I, luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul, dar si auten­ticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa.

Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care tra­ieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.

Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv in­terna/ viziunea 'impreuna cu', presupune existenta unui narator implicat (identitatea intre planul naratorului si al personajului). Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente inte­rioare, interpretate, analizate. Reprezentarea epica neutra a unor evenimente exterioare (in romanul traditional) face loc repre­zentarii unei proiectii subiective in planul constiintei naratorului (in romanul modern, psihologic, de tip subiectiv).

Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate (dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictio­nala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de campanie al autoru­lui, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului.

Unitatea romanului este asigurata de unicitatea constiintei care analizeaza efectele celor doua experiente in plan interior si de doua artificii de compozitie: primul capitol si scena dintre cele doua parti ale romanului, cantecul de la raspantie de dru­muri (topos simbolic), care, contopeste "chinurile iubirii mele de oras si chinurile adunate, ca o drojdie, in sufletul asta obstesc de raspantie".

Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: ac­tiunea primului capitol, La Piatra Craiului in munte, este poste­rioara intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii (prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara anului 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt di­vers aflat din presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.

Intocmai ca la Proust, un eveniment exterior (aici, discutia de la popota) declanseaza rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un "timp pierdut", dar spre deosebire de fluxul memoriei involuntare proustiene, in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic si analizate in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. La Proust, personajul-narator retra­ieste trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizeaza si interpre­teaza trecutul.

,,Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala' este fraza cu care de­buteaza abrupt (concentreaza intriga) cel de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie, duiosie: "Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iu­besti pentru ca stii ca asta o face fericita", dar, la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu: "Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri." Dumitru Micu afirma ca "vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasa devine la el stimulul pasiunii."

Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar sunt fe­riciti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund: ,,As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare". Mai mult, spre deosebire de sotul sau, Ela este atrasa de viata mondena, la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti, prilejuita de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G., care, dupa opinia personajului-narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartire, Ela si Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.

A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul, iar ,,Absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii", afirma Dumitru Micu. Imaginea razboiului e demitizata, in descendenta stendhaliana. ,,Daca istoria e interesata de marile batalii [ ], romanul reflecta mai curand aspectele neglijate si neglijabileale razboiului: frigul; durerile de stomac, intamplarile comice si absurde [] conteaza mai mult pentru un romancier, sunt adica mai autentice, decat planul complet al bataliei.", afirma N. Manolescu in Arca lui Noe.

Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Ordinele ofiterilor superiori sunt contradic­torii, legaturile dintre unitati sunt aleatorii. Din cauza informati­ilor eronate, artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea cu inamicul se adauga frigul si ploaia.

Se observa diferenta dintre romanul traditional de razboi (Razboi si pace de Lev Tolstoi) si romanul modern: "renuntarea la ierarhia de semnificatie a evenimentelor exterioare sau, in orice caz reducerea ei drastica, cultivarea in consecinta a eveni­mentului comun, banal, cotidian.", afirma N. Manolescu.

Operatiunile incep cu atacarea postului vamal maghiar. Stefan Gheorghidiu si unitatea lui patrund in localitatea Bran, cuceresc magura cu acelasi nume, apoi Tohanul Vechi, comuna Vulcan, trec Oltul, se opresc pe dealurile de dincolo de rau, in Cohalm si se indreapta spre Sibiu.

Experientele dramatice de pe front modifica atitudine a personajului-narator fata de celelalte aspecte ale existentei sale: ,,Atat de mare e departarea de cele intamplate ieri, ca acestea sunt mai aproape de copilaria mea, decat de mine cel de azi De sotia mea; de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte cu-adevarat, ca de o intamplare din copilarie."

Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilus­treaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul: ,,Nu mai e nimic omenesc in noi". Individul se pierde, se simte anulat in iuresul colectiv. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii."

Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta 'cu care privesti un tablou' si hotaraste sa o paraseasca: "I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti , de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul."

Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai "misterios" personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat, de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala, decat spirituala. ,,Nu Ela se schimba (poate doar superficial, dandu-si arama pe fata, cum se spune, abia dupa casatorie), ci felul in care o vede Stefan. In acest caz putem afirma ca singurele evenimente veritabile nu sunt acelea obiec­tive, ci acelea din constiinta lui Gheorghidiu. Numai pe acestea le putem povesti fara riscul de a gresi." spune N. Manolescu.

Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate, alternand sau interferand, aspecte ale planului interior/ fluxul constiintei (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii cu alte personaje).

Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea, de unde impresia de epic evenimential sarac in favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este prezentata ca o scena balzaciana: asezarea personajelor, interesul pentru mostenire, portretul batranului avar si al arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu.

Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de pilda, obiectul si limbajul in care se poarta discutia de la popota (capitolul I). Personajul-narator comenteaza astfel conversatia ofiterilor: "Platitudini, poncife din carti si formule curente ". Aceasta nu este doar o critica la adresa pretentiei de cultura a ofiterilor, ci mai ales a unui "mod neautentic de a vorbi", teatralizat, mimetic, dar fals.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici: unici­tatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii.