Civilizatia minoica

Civilizatia minoica

Civilizația minoica, sau cretana, o civilizație din epoca bronzului, a aparut pe insula Creta și a inflorit in perioada cuprinsa intre sec. XXVII i.Chr. și sec XIII i.Chr. Termenul minoic (de la numele regelui legendar Minos) a fost folosit pentru prima data de arheologul englez Arthur John Evans.

Cea mai timpurie civilizație europeana de nivel inalt, civilizația cretana, a luat naștere in bazinul oriental al Marii Mediterane, pe insula Creta. Dupa declinul civilizației cretane, locul in acest spațiu i-a fost luat de cultura miceniana, reprezentata de aheeni, care au fost primii indo-europeani ce au ocupat Creta.

Insula Creta este situata in extremitatea sudica Marii Egee impanzite de insule, intre Grecia și Asia Mica. Este posibil ca civilizația cretana sa fi fost rezultatul unei dezvoltari interne, dar este mult mai probabil sa fi fost stimulata de legaturile comerciale și culturale cu Asia Mica și, in masura mai mica, cu Egiptul.

Potrivit lui Homer, in Creta existau 90 orase. Cele mai importante orase erau: Knossos, care controla partea de nord a insulei, Phaistos, care controla partea de sud a insulei, Malia, care controla partea central-estica, Kato Zacros, care controla extremitatea de est, si Chania, care controla partea de vest a insulei.

Creta avea in jurul anului 1950 i.e.n. palate splendide, orașe mari și prospere, acestea fiind probabil rezultatul atat al producției pe scara mare a uleiului de masline și a vinurilor, cat și urmare a comerțului practicat intens in zona de rasarit a Marii Mediterane.

Minonienii erau un popor de origine ne-indo-europeana, fiind inruditi probabil cu populatiile din Anatolia. Cea mai veche dovada a prezentei umane pe insula Creta dateaza din anul 7000 i.Chr, reprezentand ramasitele unei comunitati agricole neolitice preceramice.

Grecii au pastrat in secole ulterioare memoria grandorii cretane, dar istoria acestei civilizații este invaluita in legenda. Conform celei mai cunoscute dintre ele, orașul elen Atena trimitea regelui cretan Minos in fiecare an, drept tribut, tineri și fecioare, aceștia fiind sacrificați Minotaurului, monstrul jumatate om, jumatate taur, din adancul labirintului. In cele din urma, eroul atenian Tezeu omoara bestia și reușește sa scape din labirint. Datorita legendei, adjectivul "minoic", derivat din numele Minos, este folosit in expresia "civilizația minoica", sinonim pentru "civilizația cretana".

In realitate, vor fi fost sacrificați tauri. Iar singurii expuși pericolului erau acrobații, antrenați sa execute salturi peste tauri, prinzandu-se de coamele acestora. Frescele viu colorate, pictate pe pereții palatului de la Knossos, ne sugereaza ca membrii societații minoice erau optimiști, relaxați și iubitori ai placerilor vieții. Se pare ca populația era pașnica și se simțea in siguranța, deoarece palatele și orașele nu erau fortificate și secole de-a randul soldații nu au purtat armuri.

Palatele erau formate dintr-un șir de incaperi complicat distribuite. Se presupune ca cel mai mare palat, cel din Knossos, era reședința regala, dar la fel de impresionante erau și palatele din Phaistos, Malia și Hagia Triada. Palatele și orașele aveau apeducte și sisteme de canalizare. In jurul anului 1750 i.e.n., in urma unei catastrofe naturale, probabil un cutremur, palatele au fost avariate. Dar cultura minoica avea inca resursele necesare pentru a reconstrui totul și mai grandios. Dupa 1650 i.e.n. insa civilizația minoica, fiind trecuta de apogeul dezvoltarii ei, nu a mai putut face fața unei noi catastrofe care s-a produs in jurul anului 1380 i.e.n. Aceasta din urma a fost probabil legata de erupția unui vulcan care a distrus mare parte a insulei Thera (astazi Santorini) aflata la circa 110 km. Creta insași a fost devastata de gigantica unda postseismica. Efectelecutremurului au fost resimțite probabil in tot estul bazinului Marii Mediterane și se presupune ca distrugerea insulei Thera a dat naștere legendei continentului scufundat in ocean, Atlantida. In urma acestei catastrofe, palatele nu au mai fost reconstruite timp de cateva generații, iar civilizația minoica a disparut.

S-au pastrat numeroase tablițe de lut datand din aceasta perioada. Inscripțiile acestora in linearul B sunt similare primelor scrieri in limba greaca, ceea ce a susținut prezumția ca la vremea aceea Creta cazuse sub ocupația razboinicilor veniți din peninsula Pelopones (Grecia), aheii sau micenienii. Aheenii popor de pastori și nomazi care au introdus in Grecia calul s-au stabilit in Peloponez venind dinspre nord in mileniul al XI i.e.n.Spre deosebire de minoici, care erau scunzi și nu purtau barba, aheii erau inalți, barboși și razboinici iscusiți. Ei utilizau carele de lupta, necunoscute cretanilor. Aheii și-au intemeiat orașe fortificate, fiecare oraș avand cate o citadela sau o fortareața foarte bine aparata. Majoritatea acestor orașe se aflau in Pelopones, principala peninsula care formeaza sudul Greciei. Cel mai impozant era Micene, amintit in poeme și legende ca fiind capitala marilor regi ahei și a bogației lor in aur. Termenul "micenian" este utilizat de obicei cand se face referire la ahei și la civilizația lor din mileniul al II-la i.e.n.

Religia

Cretanii antici venerau aproape exclusiv zeite. Deși exista unele dovezi ai adorarii unor zei de sex masculin, reprezentarile minoice ale zeitelor decat ai zeilor. Desi unele dintre aceste reprezentari ale femeilor sunt speculate a fi imagini de adoratoare și preotese care oficiaza ceremonii religioase, si nu divinitatea insași, se pare ca existau mai multe zeite, inclusiv o Zeița-Mama a fertilitații, o protectoarea a orașelor, a gospodariilor, a recoltei, a infernului, etc. Unii au susținut ca toate acestea sunt aspecte ale unei singure Mari Zeițe. Ele sunt adesea reprezentate de șerpi, pasari, maci, și un animal ciudat.

O sarbatoare importanta minoica reprezinta dansul cu taurul, adesea reprezentata in frescele de la Knossos și in sigiliile miniaturale. In acest ritual care pare destul de periculos, la care participau atat barbații, cat și femeile, dansatorii se confruntau cu un taur și, apucand-l de coarnele sale, erau aruncați pe spatele acestuia. Fiecare dintre aceste mișcari apare in reprezentarile minoice, dar semnificația reala a dansului cu taurul in cultul minoic și viața culturala este destul de ambigua. Ceea ce este clar, totuși, este ca nu era vorba de o confruntare antagonista și triumful omului prin moartea rituala a taurului, semnificatia luptei cu tauri in cultura spaniola, ci este vorba de un sentiment al cooperarii armonioase.

In jurul anului 1600 i.e.n, orașele miceniene erau infloritoare și iși dezvoltau propria cultura, puternic influențata inițial de cultura minoica din Creta. Micenienii erau raspandiți in aproape tot arhipelagul din Marea Egee și, odata cu declinul Cretei, și-au construit o rețea comerciala profitabila cuprinzand toata zona estica a Mediteranei. Pentru un timp, Micene pare sa fi avut statutul unei mari puteri, capabila sa negocieze pe picior de egalitate cu imperiul hittit și cu cel egiptean. Primele semne ale dezordinii și declinului au aparut in secolul al XIII-lea i.e.n.

O cauza s-ar putea sa fi fost suprasolicitarea forțelor proprii in razboiul impotriva Troiei. Principalele centre miceniene au decazut definitiv in secolul al XII-lea i.e.n. Printre alte cauze probabile se numara și sosirea unui alt trib elenofon, Dorienii. Deși aheii și dorienii au conviețuit și in final au devenit un singur popor, tulburarile perioadei de inceput au determinat migrari semnificative ale aheilor spre coasta de vest a Asiei Mici. Aproximativ in secolul al XI-lea i.e.n. scrisul s-a pierdut, iar operele de arta au disparut. Grecia, devastata de catastrofe, a intrat in perioada neagra a istoriei sale antice.