Medierii culturale: o constructie de legaturi sociale

Astazi, utilizarea fara discernamant a notiunii de mediere este un simptom al unei societati care este frica sa recunoasca conflicte, spatiile de cautare de dialog si consens si, in cele din urma, isi propune sa reinnoiasca structura sociala rupta de dezvoltarea necontrolata de logica comercial. Notiunea filosofica de mediere, care caracterizeaza relatia dintre subiect si lume, este de a deveni un 'concept de marketing' se poate repara ', tranzitoriu, fugar, contingent', dar riscul de a uita ceea ce fondeaza natura legaturii sociale: o formatare transcendent si simbolic. Notiunea de stiri, chiar si la moda, de mediere ridica problema relatiilor intre membrii unei comunitati si lumea pe care o construiesc. In cazul in care acest concept poate informa si indruma practici sociale, care, in multe domenii, ea afirma ca, trebuie sa aduca inca mai dimensiune specifica inainte de a se raspandi, ca o momeala sau de valoare ca un alibi .

In-intre intentia de actiune si punerea sa in aplicare, in marja intre inceperea si finalizarea, in tensiunea dintre inainte si dupa, in golul de lucruri care sunt mai mult si cele care nu sunt inca in diferenta dintre sine si lume se introduc actiune si istoria umana. Toate aceste teme falsifica problema de mediere si formatarea.

Medierea culturala incepe cu relatia subiectului altora printr-o 'cuvant', care angajeaza, pentru ca ea face sensibil la o lume de referinte comune. Sensul nu mai este conceputa ca o declaratie programatica, dezvoltat in afara experientei comune, dar ca urmare a relatiei intersubiective, adica, o relatie care se manifesta in confruntare si de schimb intre subiectivitati. Directia in care timpul nostru este declarat a fi deosebit de atent, nu o definitie de scop, o cauza sau o idee. Cautarea lui nu poate fi identificat in cautarea unui principiu prestabilit: este vorba de construirea unei mici si conditiile de exigente de coexistenta. Relatii interpersonale - rapoarte scurte - sunt locul de afirmare in raport cu fiecare alta, dar asa cum scrie Levinas, 'ne sunt de raportare de mult merg impreuna.'

Conceptul de mediere ar trebui sa fie vazut in raportul de punere in aplicare a unei axe orizontale, care a relatiilor interpersonale, si o axa verticala, ca de-un sens transcendental ca ghiduri de lunga durata rapoarte. Acest lucru inseamna ca medierea ca un proiect social nu poate fi continut pentru a construi legaturi efemere, aceasta trebuie sa participe, de asemenea, in productia de sensul pe care se angaja comunitatea.

Unul dintre ambiguitatile ale conceptului de mediere este faptul ca aceasta cuprinde trei abordari, de multe ori se suprapun si in cele din urma imbinarea.

Prima se refera la utilizari ale termenului socio-politic si se manifesta in vorbire functionala. Medierea este prezentata ca mijloace pentru ocolirea moastele mostenit o organizatie inghetate in trecutul sau. Acesta este in valoare de timp ca o reprezentare care utilizeaza instrumentele de expresie si de comunicare mass-media a permite 'important' sa circule viziunea lor asupra lumii si de a colecta, potential, opinia celor el este convingatoare si seduce. Astfel, medierea are un rol ideologic: ea apare ca un mijloc de a oferi institutiei (juridic, politic sau cultural), pentru a mentine contactul cu alegatorii sai si de a impune reprezentari si relatiile sociale. In majoritatea cazurilor, de mediere a discursului dezvolta lideri prin intermediul mass-media: mass-media este, atunci mijloacele tehnice si sociale prin care cetatenii sunt acoperite in public.

A doua abordare este teoretic: ea implica geneza a ideii si a alege punctele de vedere, imprumutate din stiintele sociale si umaniste, care transforma notiunea de bun-simt intr-un instrument de gandire este adica un concept. Mediere, in aceasta perspectiva, este de atunci sa ia in considerare ca un fenomen pentru a intelege raspandirea de forme lingvistice sau simbolic, in spatiu si timp, pentru a produce un sens comun intr-o comunitate.

In cele din urma, medierea poate fi considerat ca un set de practici sociale care se dezvolta in diferite domenii institutionale si au ca scop de a construi un spatiu definit si legitimat de catre relatiile care se manifeste acolo. Astfel, institutii, cum ar fi scoli, mass-media sau de intreprinderi culturale pot fi analizate in termeni de relatii interpersonale le permit. Exemplu al scolii este exemplara in aceasta privinta: poate continua sa fie definit doar ca transmiterea de spatiu, fara a cunoaste evaluarea elevului relatia profesionala specifica a profesorilor /, care va ramane protejata de influentele exterioare? Ar trebui sa fie deschis la practici care genereaza expresie singular de membri ai comunitatii scolare? Aceasta intrebare nu este pur si simplu ca de deschidere a Scolii, nici lumea sociala a inovatiei in materie de instrumente educationale. Aceasta ridica problema actelor de vorbire, care fac sens in formarea propusa a subiectului. Este acelasi sector cultural: poate fi limitat la difuzarea si primirea de forme de arta legitimati de catre 'lumea artei'? Nu ar trebui sa ne includa in acest domeniu practici care permit sensibil sau inteligibil pentru persoana de a construi, in raportul sau la alta?

Medierea culturala: o punte de legatura intre practicile sociale divizat

Distinctia si legitimare a practicilor sociale, care s-au bazat organizarea si valori ale societatii moderne sunt, in secolul XX-lea, contestat. De lucru, crearea politice, artistice sunt supuse unei triple dezamagire. Aceste trei domenii constituie conditia omului modern, in conformitate cu Arendt, poate atinge de membru al individului de a comunitatii in timp si spatiu in City.

Observare a modificarilor in valoare a fortei de munca, actiune politica si opera de arta este banalitate, dar nu se diminueaza de la realitatea. Desigur, aceste trei domenii de practici sociale nu s-au epuizat functiile lor respective, dar personajele care le diferentiaza de alte practici sociale, ca angajament social, timp liber, educatie, divertisment, etc. nu au nici o valoare discriminatorie. Limitele, zone de contact si interfete de aceste activitati sunt in miscare. Diferentiere de domenii, la fel ca divizia de timp sociale dedicat pentru a le, nu mai sunt operative: aceste domenii de activitate sunt toate teritoriile in deriva, de asteptare pentru noi ancore.

Actiunii guvernamentale, ca practicile discursive ale actiunii culturale, dezvoltate de la deosebirile dintre aceste trei domenii, in functie de cultura este de a construi mediere intre individ si de grup pe baza de aceasta separare a activitatilor. Acesta ar trebui sa reevalueze politica de public bazat pe practicile culturale si legitimitatea lor. Intr-adevar, nu este posibil de a reproduce aceeasi asteptari, discursul si obiectivele legate de cultura si arta, ca si cum nimic nu sa schimbat in retinerea de sectoarele care dau sens aceste practici. Parte a discursului privind medierea culturala trebuie sa fie regandite, nu doar la nivel intern in administrarea culturii. Intr-adevar, fenomenul de mediere, pentru a construi relatii intre spatii diferite: in cazul in care limitele se schimba si se intrepatrund spatii, procesele care aduc impreuna si de a le conecta deveni non-relevante.

In special, unul dintre motivele care au dus la ideea de arta ca activitate autonoma este de a fi gasit in dihotomia aristotelica intre ceea ce este util si necesar, in primul rand, pentru a Beau si de bucurie, pe de alta parte parte. Aceasta opozitie sa manifestat in disjunctia dintre munca si timp liber - Frumos si bucuria de a fi returnate intr-o lume ideala, protejat de stresul vietii de zi cu zi. Astazi, o schimbare de atitudine vis-à-vis de bucurie a experientei estetice pare a fi necesara. Nu doar din cauza unei modificari a limitelor intre locul de munca si de agrement, dar, de asemenea, sa ia in considerare cunostintele care ofera o experienta estetica: auto-cunoastere, de intelegere a intersubiectivitatii, introjection standarde de comportament si actiune.

Cum acum, in aceasta criza tripla a fortei de munca, reprezentare politica si de arta, individul poate gasi modalitati si expresii ale dezvoltarii sale, relatia sa de alta parte, includerea acestuia in o comunitate?

Unul dintre obiectivele de activitate culturala desfasurata de guvern a fost sa promoveze medierea intre doua tipuri de progres: progresul tehnic, a progresului cultural. Astazi, dezvoltarea, integrarea si diversitatea tehnicilor sociale de calculator, audiovizuale si de telecomunicatii ajuta pentru a muta frontierelor: cele de cultura si arta; aceste activitati private si publice. Viata privata, emotionala, marturia personala si de familie de dragoste arata om obisnuit si sa devina difuz in spatiul public. Acest proces de deplasare si a activitatilor de condensare, pentru ca acest joc si in cazul in care inversa sensibile, sa anuleze sau sa fuzioneze, sa stabileasca noi legaturi in imaginarul social.

In special, activitati de formare, de educatie si de exprimare sunt afectate de noi reprezentante sensibile. Liniile de demarcatie, cai de varf, caile pe care nu duc nicaieri - de a imprumuta titlul unei lucrari a lui Heidegger dedicat la experienta de arta - acestea fiul care a fost anterior de referinta face cele mai multe sunt identificate pentru a atrage politici culturale. Cu toate acestea, ei continua sa practice o distinctie in functie considerate naturale. Opozitia, in mare parte modelata de institutionalizare a practicilor, sunt concepute ca opuse de benzina: creatia culturala si socio-cultural-artistica si de diseminare, informare si comunicare, de arta amatori si profesionisti si non-arta Aceste cupluri sunt instrumente vechi de reflectie si evaluare a politicilor. Fara indoiala, aceste distinctii duale, mostenite de la o fosta divizie de practici sociale, lasand putin loc pentru o logica de trei evaluate care este tocmai aceea de a medierii culturale: relatia de subiect, manifestarea concreta a cuvantului sau, context plin de sens, de la primirea acesteia.

Reintroduce subiect si experienta sa

Identificarea de noi markeri, valori noi sau proiecte inovatoare, prin care productia artistica si difuzarea de legaturi sociale, apar ca o analiza critica dubla: iluziile pierdute ale anilor optzeci si schimbarile in gandire de cultura si de estetica. Definitia unui proiect regizat de vointa politica si efectuate de catre formele de exprimare artistica poate ignora cu greu dezbaterile privind statutul si functiile de arta. Asteptarile proiectate cu privire la mediere culturala nu se poate ascunde problemele legate de persoana, dezvoltarea sa in raport cu fiecare alte forme sensibile si de enuntare sale.

New media oferite de tehnologia informatiei si comunicare, nu sunt, in sine, mijloacele de acces la democratie culturala, nici nu duc mecanic pentru a produce o noua cultura . In primul rand, deoarece timpul de tehnica si timpul de cultura, asa cum multi autori au aratat, nu in aceeasi scara de perceptie. Dar mai ales pentru ca problema de sensul de exprimare artistica, includerea sa in moduri de a vedea si care se confrunta lumea, apare in legatura cu sensul de experienta umana si comunicarea de urme de sensibile. Locul de munca filosofice majore axat pe functia de enunciative a culturii si limbii, in locul de constructie a subiectului (Foucault, Levinas, Ricoeur). Unele dintre aceste ganduri au ajutat la prinderea reinnoi conceptual de cultura si care leaga practici culturale, construirea de sine si lumea comun de referinta (de Certeau). Altii au examinat procesul de narativa a experientei umane, in interpretarea si receptia care a fost unul la care a fost adresat (Eco). In orice caz, aceasta ar trebui sa depaseasca perspectiva de ani de pre-si post-razboi de arta, care a proclamat el insusi un instrument de emancipare si de critica, sprijinul subversiune si de anticipare a unei companii impacat cu sine.

O prima schimbare in perspectiva este de a lasa de vedere esentialista de cultura care se defineste in conformitate cu elementele sale constitutive (comportamentul, trasaturile de personalitate, colective artistice, etc.). Intr-o abordare care evalueaza cultura de la natura fenomenelor, eu va substitui un semn de intrebare cu privire la interactiunea pe care le realizeaza. O schimbare doua extinde primul. El subliniaza problemele de act de vorbire al subiectului (rostire) la cheltuiala de posesie de bunuri sau de acces la un domeniu.

Aceasta dubla schimbare se concentreaza pe de o parte, in jurul valorii de practica ar fi relatiilor interpersonale, si alte despre experienta umana si de constructie a subiectului. Aceasta abordare nu a reinnoit cu conditia de proiectare a unei culturi de expresie, creativitate sau de vorbire, asa cum s-ar putea dezvolta in anii saptezeci. Aceasta perspectiva este adesea insotita de o arta uitat, sau cel putin o negare a ceea ce functioneaza si a productiei artistice ca poate propune scheme de perceptie si de exprimare. Scopul subiectului implica luarea in considerare sale de 'moduri de a face lucrurile' (in sensul inteles de Certeau in practica vietii de zi cu zi), aceasta se refera, de asemenea, in conformitate cu termenii sai de interactiune in relatiile lor cu altii. Plasati subiectul in centrul procesului cultural este de a oferi o perspectiva filosofica abstracta asupra sanatatii umane si sa o inlocuiasca cu un punct de vedere antropologic, in cazul in care suveranitatea se manifesta intr-un glas unic fondator al relatiei. Aceasta formatiune discursiva in jurul constructiei de sine a fost reinnoit in anii saptezeci, cu subiecte de vorbit in public, creativitatea ca auto-eliberare, expresivitatea corpului. In acelasi timp, acest punct de vedere al subiectului de exprimare reintroduce ideea de a actiunii umane respins de catre ideologia structuralista, care ar vedea miscarea de istorie in care fortele dinamice in subteran rezultand insensibil vointa umana.

Divizia de limbi

Reevaluare de arta si estetica - relatiile lor, functiile lor, modului lor de primire - trebuie sa se afle in centrul intrebare despre ceea ce ar putea declansa o lume divizata, asa cum se defineste lumea ca relatie interpersonala sau ca o lume a formelor simbolice, valori si comportamente sensibile.

Predilectie aparent din timpul nostru pentru rezultatele de cultura in multiplicarea de obiecte si practici care ar putea beneficia predicat cultural. Punct de vedere care este de a delimita un teritoriu, sau de a emite calificare restrictive - ca termen socio-cultural - este o politica de faptul ca licentele de intrare intelectuala si de sedere intr-un domeniu ales. De fapt, aceasta atribuire de calitate si de aceasta putere de numire arata ca cultura este site-ul de o lupta care se angajeaza in problemele sociale, prin gusturile lor, si 'afinitati elective'. Daca se poate vorbi de o unitate culturala in societatea divizata de-al nostru, o fractura creste, cu toate acestea, faptul ca discursul de la separarea de ascultare.

Am putea fi in contact cu o retea de difuzare unic, care ne ofera imagini, aceleasi discursuri, aceleasi comportamente identice. Cu toate acestea, in spatiile de productie si de circulatie de problemele de vorbire sunt din ce in ce fragmentate si reduse. Unitate cultural construit de catre scoala, extins de catre institutiile politice ale prezentatorilor arte, structurat de retele de comunicare la distanta este insotita de practici de divizare.

Unitatea asculta coexista cu diversitatea de limbi si dificultati in relatiile lor. Si, deoarece nu exista nici un subiect, fara a vorbi, ca limba prin subiect si prin prin, lipsa unor relatii intre cuvinte ale subiectilor doar accentueaza diviziunea sociala. Este important sa se depaseasca dubla logica, si aparent contradictorii, pe baza, in primul rand, cu privire la furnizarea de bunuri si de lucrari si, pentru al doilea, ca raspuns la cererea publicului. Aceste logici sunt inversate dublarea logica economica a construit in jurul valorii de obiect in miscare intr-o piata a produsului.

Practicile culturale, cu siguranta, nu imun la piata, dar nu se limiteaza la utilizarea de obiecte, le-ar califica drept cultural. Si chiar si atunci cand practica este dezvoltat de obiect, aceasta este dorinta de mediator, imaginatie si relatii. Ganditi-va, in termeni de aprovizionare sau de cerere a condus la un impas la un proces care nu este exprimata prin formularea unui necesar si nici nu se termina in satisfactie.

Cultura, indiferent de punctele de vedere ideologic sau de disciplina, care intelege, este ca o serie de medieri complexe si complicate intre individ si de grup, imaginar si simbolic, sub rezerva si in lume. Se ghideaza perceptia individuala, organizeaza comportament, da sens la expresiile subiective si colectiva inregistrarea intr-un spatiu si un timp trait impreuna. Inainte de a fi tradus chiar si in manifestarile expresive si forme vizibile, cultura modeleaza spatiul nostru de planificare si de constructie a timpului nostru social.

Acesta este, cu siguranta, nu de a actualiza o conceptie de arta, care supraestimeaza creativitate, inspiratie spontan si rapiditate. Realizarea de expresie artistica, asa cum este primit, se face ca implica un proces de interpretare si de munca. Problema de act de vorbire, care pot aparea intr-o experienta senzoriala, inlocuieste intrebarea: 'Ce este arta?' sau 'Ce este cultura?' de catre un interogatoriu a conditiilor de productie si de primire a formularului.

Limbile de grupuri sociale si referintele lor culturale sunt separate. Totusi, aceasta nu este de a accepta o juxtapunere de sensibilitatile discursului si a comunitatii. De constructie a lumii sociale nu este stabilit numai in inteligibilitatea ei, ci, de asemenea, de o ajustare semnificativa.

Relatia sensibil

Ma voi concentra in special la o anumita forma de mediere culturala: una care pune in aplicare intentia si atentie, sensibile si pe care as numi de mediere estetic.

De ce sa folositi acest estetica pe termen lung si nu doar pe termen de arta evaluate de catre istorie si institutii? In ceea ce Hannah Arendt gandit, 'orice discutie de cultura, in orice fel ar trebui sa ia ca punct de plecare fenomenul de arta' (Arendt, 1972).

Cu toate acestea, acest punct de plecare nu poate fi in acelasi timp, un punct final. Este necesar de a reevalua arta in domeniul esteticii. Opera de arta nu este singurul obiect care poate oferi medieri simbolice catre imaginar subiectului: nu mai este singurul care induce o experienta estetica. In plus, astazi, obiectul de arta nu produce neaparat efecte semnificative asupra receptorului (arta conceptuala), atentia si constiinta nu sunt intotdeauna domeniul estetic al artei institutionale.

Operele de arta sunt obiecte culturale prin excelenta, dar modernitatea a separat activitatea artistica de alte forme de activitate sociala. Domeniu sensibil de mediere nu ar trebui sa fie confundat cu domeniul artei. Produsul de activitate artistica, obiect de arta, cu siguranta difera de alte forme de fenomen cultural in aceste activitati educative, recreative sau de organizare sociala. Cu toate acestea, o mare parte din aceasta distinctie provine de la conditiile de productie si de difuzare a muncii.

Limbajul artistic, adica o combinatie de o atitudine a mintii (intuitie, opinie, viziune asupra lumii), si o tehnica de interventie pe un material (voce, corp , spatiu, panza, etc.), sa raspandit in lumea sociala. Fenomenul estetic nu se mai manifesta numai in lumea artei, aceasta afecteaza mai multe domenii de activitate si a experientei umane. Forme de arta nu mai sunt doar un martor al vietii psihice, pentru a aduce in joc imaginatia, angaja emotiile, de a produce placere estetica. Aceasta ar trebui sa reflecte, de asemenea, cu privire la mediere, care imprumuta de la experienta de capacitatea artei de a influenta perceptia noastra, afecteaza imaginatia noastra, angaja emotiile noastre si implicarea noastra emotionala.

Retorica de mediere: link-ul de contact, decalajul

Societatea contemporana, cu dezvoltarea tehnologiei informatiei si comunicarii creste oportunitati pentru intalniri si schimburi intre indivizi, intre ei si productiile lor, intre diferite comunitati. In acelasi timp, circulatia pe scara larga a persoanelor, bunurilor, valorilor, slabeste legaturile si relatiile pe care unite membrii ai comunitatii. Eu va folosi metafore de contact, precum si relatia de incalcare a ilumina interactiunea a dinamicii profunde ale societatii noastre.

Eu va lua in considerare de contact, nu ca fuziunea sau juxtapunere de sensibilitati, dar ca acest lucru permite o stransa, mentinand in acelasi timp distanta. Notiunea de contact este de a face legatura cu conceptul de tact, nu doar din motive de etimologie. Conceptul de tact este intr-adevar fundamental de stiinte ale mintii ', el este atat un fel de cunostinte pe care modul de a fi' (Gadamer 1996).

Tact, care este un proces de educatie estetica si istorie, este posibil sa pas inapoi de la tine si deschide la alteritate. Tact, de gandire umanista, care este introdus la communis Sensus, si se manifesta ca o 'virtute de contacte sociale.'

Notiunea de conexiune este fundamentul de analiza sociologica, pentru persoanele masura sa participe la o comunitate, pe de o parte, legandu-le link-uri hard, simbolice si imaginar, si, pe de alta parte, in legaturile sunt determinate de cultura de grup mutat la cunostintele lor.

Stiintele sociale s-au propus mai multe raspunsuri la originea legaturii sociale: stres, contractul, nevoia de recunoastere si de solidaritate. Sociologie, in secolul al XX-lea, a fost construit pe descrierea si analiza legaturilor sociale, care ajuta la producerea formelor sociale. In cazul in care, astazi, tema de legatura sociala devine analizorul de criza, este nu tocmai din cauza naturii sale implica toti factorii care dau sens unei companii? Societatea moderna a continuat sa inlocuiasca legaturile comunitare de legaturi ideologice, politice si culturale. Unul dintre motivele din spatele stabilirea unei politici culturale de stat in Franta, cu Republica a cincea, a fost vointa de Malraux pentru a inlocui ceea ce el a numit 'himere' - de democratie, Nationalismul stanga, - mit cultural, al carui scop a fost sa se angajeze cetatenii in obligatiuni care ar putea realiza in contact direct si fata in fata cu munca artistica.

In cele din urma, ca incalcare este o incalcare a fundamentelor de gandurile de 'suspiciune', care a dezvoltat, dupa Marx, Nietzsche si Freud. Contractul intre cuvant si lumea a fost spart si, in cuvintele lui George Steiner, 'mitologiile mari ale motiv subversive si ironic', forjate de Nietzsche si Freud, pentru hrana animalelor de pe acest rupere (Steiner, 1989) . A Views puternice exprimate de literatura si arta a secolului XX este faptul ca dizolvarea tesatura, textul, viu momentul in care oameni legati impreuna.

Nu este o alta dimensiune de perturbare potential care trebuie sa fie mentionat cu privire la mediere: una care poate fi realizat in experienta estetica. Experienta estetica va fi redus de catre una din functiile sale sociale, in cazul in care s-au limitat la a lega experienta de sine si de experienta sens. Taierea programului la locul de munca in mediere estetica este o propaedeutic departe.

Experienta estetica este, de asemenea, un moment de confruntare cu modele de actiune care se dezvolta in arta narativa: legaturile dintre prevazute de imperativul juridic al normelor sociale, impuse de institutiile, arta introduce un joc, El descrie, prin comportament. Prin urmare, locul de munca afecteaza constiinta receptiv si produce o perceptie cognitiva. Acest lucru este deosebit de functia de marile romane ale invatarii propune cadre de identificare si de proiectie, care creste gradul de constientizare a experientei de alta.

Cifrele combinate ale persoanei de contact, link-ul si brecii pot ajuta la construirea unei retorici de mediere culturala. Intr-adevar, asa cum inainte de procesul de separare, care refuza obiectul / subiectul, de mediere a culturii este numai in joc intre rationalitate a subiectului si de sensibilitatea subiectului. In diferenta dintre subiect si obiect, care nu poate fi redus doar de o confuzie si o identificare cu obiectul, anuland diferentele, de a dezvolta libertatea si subiectivitate a persoanei. Medierea culturala, cu exceptia sa-si piarda identitatea ca un proces, nu poate fi limitata la practicile artistice sau culturale constrang sa ramana in teritoriile de legitimitate determinate o data si pentru totdeauna. Orice despre limbajul semnelor sau subiectul, utilizarea acestor trei pauze metafore cu gandul ca se opune dubla sensibil si inteligibil, individ si societate, forma si continutul, substanta si, cuvantul esenta si lucru, sub rezerva si obiect

Aceste trei cifre ale persoanei de contact, link-ul si brecii ilustreaza faptul ca jocul converge motiv si sensibilitate: ele sunt, cred ca, relatiile constitutive estetic. In primul rand, poiesis, ca producerea de imagini, text, sunete, spatii sau miscari, reuneste elemente din materiale diferite si le conecteaza intr-o continuitate de timp si spatiu, sunt separate de intervale. In al doilea rand, atentia si estetic receptie, la randul sau, de a promova imagini de rezonanta, crearea de legaturi intre impresii, sa stabileasca o distanta intre subiect si obiect si de a organiza pauza ca obiectivare de sentiment. Metaforele de contact, link-ul si brecii indica modul in care subiectivitati dezvolte relatii prin mediere a obiectelor culturale si a proceselor.

A lua legatura cu, si legati decalajul sunt, fara indoiala, conditiile de relatia pe care gasesc finalizarea lor in forma de arta: efectele asupra receptorului functioneaza in calitate de obiect pentru a obtine atentia lui sensibil , pentru a produce o relatie de durata, care transcende contextul de productie, si in cele din urma sa rupa mecanismele obisnuite de perceptie si de sens. In cazul in care luarea in considerare a medierii culturale necesar pentru a duce experienta estetica de temelie a procesului, este tocmai din cauza naturii sale. Intr-adevar, indiferent de conceptiile teoretice ale experientei estetice, ea actioneaza ca mediere intre realitate tangibila si realitatea din lumea suprasensibila a ideilor (Platon); intre cunostinte de perceptie si cunoastere rationala, ratiunea si ratiunea practica logica (Kant), experienta de comunicare intre contemplare si solitar (estetica negative ale Adorno).

Intrebare pusa de noi este ca o mare parte a continutului din zonele de program de mediere pe care le link-uri si materiale de sprijin pe care le utilizeaza. Nu ca continutul au devenit secundar contrare. La médiation culturelle n'est pas transmission d'un contenu préexistant : elle est production du sens en fonction de la matérialité du support, de l'espace et des circonstances de réception Et il s'agit moins de prévoir un monde de médiations généralisées que d'introduire la pensée de la médiation dans le rapport entre les techniques, matérielles ou intellectuelles, et leurs usages sociaux.

L'horizon d'attente de la médiation

Le phénomène de médiation ne peut être examiné qu'en fonction de l''à-présent'. Le recours à l'instance du présent, à sa mémoire, n'est pas le tribut payé au discours de la modernité, il est le fondement même de la problématique de la médiation culturelle. En effet, la relation aux processus culturels et aux objets artistiques s'établit en fonction d'une expérience temporelle vécue. La visée d'un arrière-plan d'attention particulière met en oeuvre le concept d'horizon d'attente construit par la théorie de la réception esthétique (Jauss 1978).

L'aspiration et l'attente implicites vis-à-vis de l'oeuvre artistique relèvent d'une attitude mentale, en quelque sorte 'transsubjective' : elle est commune à l'auteur et au récepteur de l'oeuvre. La considération de ce concept - élargi à des objets culturels autres que celui d'oeuvre artistique - a pour intérêt de saisir les effets du processus culturel à partir d'un système de références et d'appréciations formulables au moment où il se réalise. Ce système se comprend à partir des relations entre trois facteurs : l'expérience que le public a du domaine ou du genre dont il relève ; les codes, les thématiques et les formes que le processus met en oeuvre ; et enfin, l'opposition mouvante entre monde imaginaire et réalité quotidienne.

L'horizon d'attente n'est en rien un cadre pré-construit qui s'imposerait à tous : il est le produit de sensibilités, de comportements, de modes de perception propres à une communauté culturelle. Le concept d'horizon d'attente impose d'analyser la culture par le biais d'une expérience esthétique appréhendée par les effets sensibles et imaginaires sur le destinataire. Cette relation entre le phénomène et celui qui en jouit vaut comme un 'contrat social'. Ce point de vue introduit la notion d'écart esthétique et permet de comprendre comment un genre, un objet, une oeuvre peuvent entrainer un changement d'attitude allant à l'encontre d'expériences familières ou renouvelant l'expérience commune. Ce changement, qui rompt avec la perception et l'expérience immédiates, donne à l'expérience esthétique une fonction cognitive.

La médiation culturelle est processus du temps présent. Qu'elle se présente à partir d'une énonciation singulière ou en interlocution à la parole de l'autre, elle doit laisser, à chaque instant, la possibilité d'une faille qui autorise l'émergence de l'innovation, ou de la trouvaille. Par elle, entre autres, l'avenir pourrait bien ne pas devenir un temps homogène et vide. La fonction de la médiation de la culture consisterait alors moins à faire advenir l'avenir ou à l'annoncer que de maintenir le contact entre hier et aujourd'hui.