Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este un muzeu in municipiul Cluj-Napoca. Muzeul a fost inființat la 16 iunie 1922, fiind una dintre realizarile culturale ale perioadei urmatoare Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Cu peste 80 de ani vechime neintrerupta, muzeul a ajuns cel mai mare de acest gen din Romania și unul dintre cele mai prestigioase din Europa.

Muzeul dispune de un patrimoniu de peste 50.000 de piese de port popular și marturii ale diferitelor obiceiuri stravechi, reflectand ocupațiile populației transilvanene. Acestea sunt riguros organizate, oferind vizitatorilor o imagine completa a obiceiurilor din Transilvania. Sunt expuse peste 43.000 de obiecte etnografice, organizate in 8 sectii: Ceramica, Textile, Ocupații, Port, Locuința-alimentație, Obiceiuri, Secția in aer liber și Secția internaționala. Exista 50.000 de fotografii; 5.000 de diapozitive; 12.000 reviste de specialitate.

Localizare

Se afla pe Str. Memorandumului nr. 21, in cladirea Reduta; este o construcție de la finele secolului XVIII. Cladirea Reduta a adapostit in perioada 1848-1865 Dieta Transilvaniei. Tot aici a avut loc procesul memorandiștilor in 1894-1895, eveniment cu largi ecouri internaționale la acea vreme și in 1923 s-a organizat aici Congresul general al sindicatelor din Romania.

Parcul Etnografic

Parcul Etnografic Romulus Vuia, este o secție in aer liber a Muzeului de Etnografie (un muzeu al satului), fiind primul muzeu in aer liber din Romania, aflat in zona Hoia din Cluj-Napoca. Acesta a luat ființa in 12 aprilie 1929, cele mai vechi exponate datand din 1678. Conține:

• 13 gospodarii cu 90 de construcții caracteristice zonelor Munții Apuseni, Nasaud, Bistrița, Campia Transilvaniei, Maramureș, Secuimea, Zarand, Podgoria Alba, Țara Oașului, Gurghiu, Depresiunea Calațele, Bran
• 34 de instalații tehnice țaranești
• 5 case-atelier
• 3 biserici de lemn
• o poarta de cimitir.

Referințe

• Bodea Gheorghe - Clujul vechi și nou, Cluj-Napoca, 2002
• Cluj-Napoca=Claudiopolis, Noi Media Print, bucurești, 2004
• Cluj-Napoca - Ghid, Editura Sedona, 2002

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din Romania, care si-a desfasurat activitatea neintrerupt, de la infiintare pana in prezent. Aceasta institutie a adunat, in cele opt decenii de activitate, cu rabdare si competenta stiintifica, zeci de mii de marturii ale civilizatiei traditionale din spatiul romanesc.

Initiativa infiintarii muzeului apartine Ministerului Artelor care, in 1920, pornind de la propunerile inaintate de Coriolan Petranu, inspectorul general al muzeelor in cadrul Consiliului Dirigent Roman, a oferit suma de 600.000 lei pentru infiintarea unui muzeu etnografic la Cluj.

La 4 mai 1922 Fundatia Culturala 'Principele Carol'numeste o comisie, formata din George Valsan, Sextil Puscariu, Alexandru Lapedatu, Romulus Vuia si George Oprescu care urma sa faca propuneri in vederea constituirii Muzeului.

Astfel, in iunie 1922, Comisia hotaraste infiintarea imediata, la Cluj, a unui muzeu etnografic. Jaloanele programului stiintific, in baza caruia urma sa functioneze Muzeul, au fost trasate in sedinta din 22 iunie 1922. Acestea prevedeau ca Muzeul nou infiintat sa cuprinda toate ramurile etnografiei, nu numai arta populara, sa cerceteze, sa adune, sa pastreze si sa valorifice stiintific obiectele si fenomenele culturii populare romanesti si ale nationalitatilor coabitante, sa formeze un vast fond documentar, valorificat prin expozitia pavilionara, prin sectia in aer liber si, in principal, prin studii de specialitate.

Infiintarea Muzeului Etnografic al Ardealului a marcat un moment important in istoria muzeografiei si etnografiei romanesti, fiind primul muzeu care are la baza un program stiintific, ca urmare a unor campanii de cercetari, finalizate cu achizitionarea unui numar impresionant de materiale etnografice (1.230 de obiecte si 160 fotografii) care, organizate tematic, au constituit suportul primei expozitii etnografice. Programul stiintific al muzeului a fost elaborat de cei mai de seama specialisti ai vremii, cu serioase cunostinte, in cercetarea culturii populare si in domeniul etnografiei.

La 1 ianuarie 1923, apreciind rezultatele acestor campanii de cercetare, Fundatia Culturala 'Principele Carol' numeste, in functia de director al muzeului, pe profesorul Romulus Vuia, ale carui idei fundamentale, elaborate in cartea sa 'Muzeul Etnografic al Ardealului' constituie si astazi functiile esentiale ale acestui muzeu.

Planul tematic al Parcului a fost elaborat in anul 1929 de profesorul Romulus Vuia, pornind de la necesitatea de a se realiza un muzeu etnografic complex, in care expunerea pavilionara si cea in aer liber sa se completeze reciproc. Muzeul era conceput si ca o unitate economica in care gospodariile urmau sa fie locuite, efectiv, de catre familii reprezentative pentru zonele de provenienta.

In perioada 1929-1940 au fost transferate in Parcul Etnografic urmatoarele constructii: Casa din Vidra (1929), o stana din Poiana Sibiului impreuna cu ciobanul si 75 de oi (1930), Troita din Lupsa (1931), Gospodaria din Telciu (1932) - donatia locuitorilor comunei Telciu si Sura maghiara din Stana (1936). In paralel, au fost intreprinse formalitatile in vederea transferarii urmatoarelor obiective: Casa olarului Moise Terme din Leheceni (Bihor), Gospodaria nr. 397 din Poiana Sibiului, Gospodariile din Arieseni (Muntii Apuseni), Pestera (zona Bran), Biserica de lemn din Fildu de Sus (1727), donata in 1924 de catre comunitatea sateasca si cea din Negrilesti.

In urma Diktatului de la Viena (30 August 1940), Muzeul Etnografic si Parcul National se refugiaza la Sibiu, unde functioneaza pana in anul 1945 cand, in luna iulie a aceluiasi an, personalul si patrimoniul revin la Cluj. Din toate constructiile, existente anterior razboiului in Parcul Etnografic, numai casa de la Vidra a supravietuit, toate celelalte fiind distruse in perioada razboiului.

In 1956, Teodor Onisor si Valer Butura au restructurat planul tematic al parcului, stabilind patru sectoare tematice, adoptandu-se totodata denumirea de Sectie in aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

I. Instalatii tehnice si ateliere mestesugaresti.

II. Tipuri zonale de gospodarii si monumente de arhitectura populara.

III. Sectorul etnobotanic (plante traditionale, constructii agricole din hotar).

IV. Sectorul etnozoologic (cresterea animalelor, constructii pastorale din hotarul satelor).

Odata cu aceasta restructurare s-au stabilit criteriile stiintifice, pe baza carora urmau sa fie transferate constructiile in Parcul Etnografic, precum si zonarea etnografica a Transilvaniei.


In perioada 1922-1925, muzeul a functionat in cladirea Muzeului de Arte si Meserii de pe strada G. Baritiu nr. 5. In aceasta cladire, in primavara anului 1923, se deschide prima expozitie etnografica romaneasca din Cluj cu obiectele achizitionate din Padureni si tara Hategului.

In perioada 1925-1935, muzeul functioneaza in cladirea din Piata Mihai Viteazul, in care, la 17 iunie 1928 se deschide oficial expozitia permanenta, ea avand urmatoarele sectoare tematice: cules din natura, vanatoare, pescuit, agricultura, cresterea animalelor, industria casnica textila, cojocarit, ceramica, mobilier, elemente de constructie, vase de bucatarie, port popular, cusaturi - tesaturi, harti etnografice.

In perioadele 1935-1940 si 1945-1957 muzeul a functionat in cladirea din Parcul public al orasului, unde, la 17 iulie 1937 se deschide oficial, in prezenta Regelui Carol al II-lea, expozitia permanenta care cuprindea aceleasi sectoare tematice ca si aceea din 1928.

Dupa Diktatul de la Viena (30 august 1940), muzeul se refugiaza, impreuna cu Universitatea, la Sibiu, unde functioneaza pana la 13 iulie 1945. In anul 1957, Muzeului i se atribuie Palatul 'Reduta' de pe strada Memorandumului, cladire in care functioneaza si in prezent.

Cladirea, monument istoric, dateaza din secolul al XVI-lea, perioada din care se pastreaza doar subsolul. In secolul al XVIII-lea, cladirea a fost renovata, aici functionand cel mai important han al orasului, "Calul Balan". In secolul al XIX-lea, printr-o noua renovare, i s-a conferit infatisarea actuala primind, totodata, denumirea de "Reduta". Tot in aceasta perioada, cladirea devine unul dintre cele mai importante edificii politice, administrative si culturale din Transilvania. Sala mare de la primul etaj a fost martora unor importante evenimente culturale si istorice, atat pentru Transilvania, cat si pentru oras: concerte, adunari publice si receptii. Aici au concertat mari muzicieni ai lumii: Franz Liszt, Bélá Bártok sau George Enescu. Cladirea a fost, de asemenea, unul din locurile de intrunire ale Dietei Transilvaniei (Parlamentul provinciei).

In 1894 s-a desfasurat, in palatul "Reduta", unul din cele mai mari procese politice ale secolului, reflectat de intreaga presa europeana: Procesul Memorandistilor. In pledoaria rostita, in cadrul acestui proces, in calitate de acuzat, fruntasul politic roman dr. Ioan Ratiu a rostit memorabilele cuvinte: "Existenta unui popor nu se discuta, se afirma!"

In anul 2001, expozitia permanenta a fost inchisa, Muzeul, intrand intr-un amplu proces de restaurare, modernizare, reorganizare. Expozitia permanenta a fost redeschisa in 21 decembrie 2006, sub o noua infatisare prin aducerea ei la noile standarde ale muzeografiei contemporane.

Conform planului tematic din 1956, in acest sector au fost reconstruite gospodarii taranesti caracteristice pentru diferite zone etnografice din Transilvania. Gospodariile taranesti transferate in Parcul Etnografic reflecta tipologia zonelor in care au fost depistate, a gospodariilor, a casei si a constructiilor economice anexe. in prezent sunt reprezentate urmatoarele zone etnografice: Maramures, Oas, Nasaud, Campia Transilvaniei, Zarand, Podgoria Alba, Mocanimea Muntilor Apuseni, Depresiunea Calatele, Bran, Bistrita, Secuime si Gurghiu