Oamenii. Veleitati occidentale si apucaturi orientale

Orientul a cucerit spatiul valah inainte de cele mai pesimiste puncte de vedere. Prin oameni. Nu prin sabie! Astfel, in mijloc de veac XVI, in timp ce polonezul Maciej Strykowski se infiora la vederea "capului lui Ioan, domnul Moldovei", avind "alaturi capul lui Dracul Voda", vazute amindoua "pe poarta Bucurestiului", in oras era "asa scumpete de provizii si foamete incit din pricina lipsei de piine oamenii se omoara intre ei. s . t Satenii si taranii prind cu miinile cocorii si zburatoarele, din cauza foametei si a frigului prea mare".
Paul Strasbourgh a fost intimpinat de domnitorul valah dupa obiceiul oriental, "plecindu-se dupa datina turceasca si tinind miinile la piept", domnitor care se plingea ore in sir "de rautatea supusilor si de pornirea inimilor lor spre rascoale".
Pe vremea lui Radu de la Afumati si Neagoe Basarab, un raguzan scria ca "spiritul poporului este grosolan si necioplit, ei sint deopotriva cu vitele; nu se ingrijesc nici de slujba ostaseasca si nici de treburile obstesti; sint atit de porniti pe harta si cearta incit de cele mai multe ori nu se dau in laturi de a-si omori domnii" si sint "vesnic nemultumiti oricum ar sta lucrurile".

Aproape 200 de ani mai tirziu, valahii erau "iubitori de noutati, inselatori ca grecii si nerusinati ca tiganii", cu o fire "nestatornica, impulsiva si brutala", stiindu-se ca in Valahia "nu se duce lipsa de nimic decit de oameni harnici si cinstiti".
Inca din veacul al XVII-lea, "chipul de trai, imbracamintea, obiceiurile, apucaturile boierimii romane erau slugarnic copiate de la turci. Cea mai mica schimbare, cea mai ciudata nascocire in port, in traiul de toate zilele, care se ivea la Tarigrad, era neintirziat copiata si la Bucuresti si la Iasi". Moda orientala i-a transmis valahului maladia trindaviei, caci "aceasta imbracaminte este facuta ca sa impiedice orice fel de activitate si sa deprinda pe om la o viata goala, de odihna fara intrerupere si de toropeala". In fond, la mai bine de 200 de ani, este preferata moda turceasca de ultima ora, dar pe masura gusturilor celor care o preiau: slapi, papuci gumati, salvari (scurti, in chip de sort), pantaloni sport, bufanti, in culori tipatoare. Indiferent de model, a se retine un amanunt semnificativ: nu se poarta ciorapi.
Cum traia bucuresteanul bogat acum 250 de ani? Similar cu cel de astazi. In timp ce "scirba deplina de miscare" devenise deplina, "lumea bogata nu-si da osteneala nici chiar sa iasa pe picioare la plimbare, cind iesea, o facea de obicei in trasura".

Femeile, la rindul lor, "traiesc in cea mai mare lenevire: pe jumatate culcate pe divan toata ziua, inconjurate de femeile din convoiul lor, si absorbite in contemplarea propriilor lor farmece. Ele nu ies decit pentru ca sa le admire lumea trasurile . pentru ele viata este placere si lenevie, universul un buduar, patria un divan; fac si primesc vizite, si in aceste intilniri, micile istorii din oras si micile scandaluri sint obiectul oricarei convorbiri". Nimic altceva nu fac astazi progeniturile "de bani gata" ale proaspat imbogatitilor.
Bucurestiul era la cheremul unor "boieri batosi ce azvirla banii in petreceri, la jocuri de carti, pe trasurile aduse de la Viena (la mina a doua, n.m.), din care isi fac un titlu de glorie si se cufunda intr-o asemenea imoralitate, incit au facut din Bucuresti orasul cel mai corupt din Europa".
Patura subtire de inavutiti din te miri ce nu era altceva, catre 1865, decit "moarte, trindavie, putreziciune, umbre fara fiinta, iata caracterizarea clasei boieresti in plina descompunere". In Bucuresti era o "nespusa imoralitate" si nu gaseai "nici un cuprins, nici o seriozitate a vietii. Si strainii se strica. Astfel, cine a trait aici citiva ani nu mai este ce a fost. Aici este eldorado-ul femeilor. Cele ale boierilor conduc totul, adevarate hiene fata de slugile lor. Femeia poate ajunge orice. Orice flecustet de femeie viseaza echipage, palate, catifea si matase, chiar daca nu are ce minca acasa". Astazi, alte flecustete similare au visuri pe acelasi calapod, doar nuantele s-au schimbat: top modele, jeepuri, mahari musculosi si cu buzunare pline, si toate pentru ca vecinele de bloc (sau "de cartier") sa innebuneasca de furie si de gelozie.

Bucuresteanul secolului al XVIII-lea este similar cu acela din secolul XIX. Amindoi au aceleasi trasaturi de caracter. S-au schimbat numai costumele, iar poftele s-au diversificat. Catre 1930, "bucuresteanul nu are alta caracteristica sufleteasca decit siretenia". Este dominat de "deliciul ilegalitatii, deliciul asa-numitului «chiul», placerea loviturilor si a afacerilor. As mai adauga ca Bucurestii sint capitala unde se face cel mai mult cu ochiul. Bucuresteanul nedisciplinat si neadaptat la rulajul social este un incapabil de munca sustinuta. De aici si instabilitatea sa profesionala. In nici un oras din lume nu vedem atita comert ambulant, atitia misiti, atitia vacsuitori de ghete, atitia cartofori, atitia chibiti si atitia functionari. In nici un oras cetateanul nu-si schimba de atitea ori meseria sa. In nici un oras nu vedem atit de putin profesionisti cari sa mosteneasca profesiunea lor din tata in fiu. Profesionistul bucurestean nu se poate multumi cu un cistig mic si continuu si prefera loviturile". Pe de alta parte, bucurestenii "au pastrat caracterul umil al taranului din care se recruteaza. Bucurestenii sint anarhici in fata unei autoritati reale si servili in fata autoritatilor abuzive. Se cunoaste ca bucurestenii sint descendentii vechilor clacasi, care au inmagazinat de-a lungul timpului toata umilinta robului in fata patronului. Bucurestii sufera de iobagismul sufletesc".
Si asta, in timp ce "oameni cu merite incontestabile, medici care salveaza vieti omenesti, oameni de stiinta s . t trec absolut neobservati, meritele lor nu primesc recunoastere, stradania lor nu este rasplatita nici cu gratitudinea celor din jur". Vidul este umplut de diversi moderatori TV aflati "in postura de staruri cu zeci de mii de admiratori, fac gesturi, spun fraze si emana surisuri pe care le-au gindit altii de nenumarate ori inaintea lor, calca apasat si zimbesc cu aer de mare vedeta catre publicul care ii ovationeaza delirant".

Pentru generatiile trecute si mai ales pentru noi cei de astazi, idealul unei societati romanesti "civilizate, constructive si organizate" continua sa fie o iluzie. Cum iluzie este si speranta unei "administratii de stat care sa nu te exaspereze niciodata prin haos, abuz, bun plac si mitocanie!"; sau o tara unde "legile ar trebui sa se aplice (macar in parte), coruptia (aproape) sa nu existe, functionarii publici sa raspunda (macar in momente de buna dispozitie) cu solicitudine si politete cetateanului care se aventureaza la un ghiseu!".
Perpetuarea acestor stari de spirit induce o permanenta frustrare, sentimentul de neimplinire individuala si colectiva. Acest sentiment a existat in intreaga istorie premoderna si moderna a societatii romanesti. El poarta numele generic de lehamite si este stigmatul fundamental al ratarii iremediabile. Ratarea este traita in si de catre minoritate, o minoritate sociala nevoita sa traiasca dupa cutumele grotesti ale unei majoritati analfabete sau anagramate. Cum bine a spus, la mijloc de secol XIX, Grigore Paucescu, "ideea liberala este mai buna pentru omul cultivat si cu mijloace, caci isi cunoaste interesele si stie ca sa le apere, si mai ales poate sa si le apere; si ideea autoritara este mai buna pentru omul incult si fara mijloace, caci el nu-si cunoaste interesele, si daca le cunoaste nu stie sa le apere, si daca stie sa si le apere nu poate sa si le apere".
Exista si continua sa existe si azi o desavirsita lipsa de "armonie dintre organizarea noastra despotica si constitutia noastra liberala". Astfel incit am ajuns sa fim "o minune pe lume, sintem un popor fara moravuri, fara religie, fara lege. Caci moravurile s-au depravat intr-un mod inspaimintator, in religie nu credem, si legile nu se aplica decit la o minima parte a populatiei. [] Si am ajuns intr-adevar sa nu ne temem de nimic, sa nu credem in nimic si n-avem decit o tinta, cum sa ne imbogatim mai mult si sa traim mai bine".
Bucurestiul era si este un oras unde tineretea capata valente "ciudate" de ratare anticipata; iar bucurestenii duc o viata plina de mohoreala, unde "orice intimplare personala, cit de mica, ia proportiile unui eveniment senzational".

Bucurestii sint un segment de istorie valaha careia i s-a adaugat cindva, intr-o scurta perioada de timp, "pospaiala" Occidentului. "Pospaiala" nu pentru ca asta are de oferit civilizatia apuseana, ci pentru ca atit a inteles din ea cea mai mare parte a acelora care s-au integrat in efortul de modernizare. Dar reusitele de atunci au fost anihilate irevocabil "de acest blestem al maimutarelii" atit de bine cunoscut.
Bucurestiul este pe potriva structurilor mentale care l-au creat, adica o periferie desavirsita. Este produsul comportamentelor sociale ce i-au oferit esafodajul. Iar aceste repere sint modelate de contexte istorice mai mult sau mai putin favorabile, precum si de fenomene mai largi care se deruleaza si in spatiile invecinate. Bucurestii si societatea bucuresteana sint tributare influentelor culturale invecinate care, la rindul lor, au determinat realitati mental-comportamentale pe masura.

Dadaismul

-a aparut in timpul Primului Razboi Mondial. Intelectualii, dezertorii, refugiatii politici, toti revoltatii impotriva absurditatii acestui conflict, se reunesc in mod regulat in jurul scriitorului romin Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului "Voltaire", in Zürich.

Vrind sa raspunda absurdului prin absurd, ei isi manifesta revolta mai curind prin provocare, decit prin idei estetice.Curentul primeste o denumire aleasa la intimplare dintr-un dictionar. Marcel Iancu va scrie: "Ne-am pierdut increderea in cultura actuala. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie sa reincepem actul createi pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem sa zguduim ideile, opinia publica, educatia, institutiile, muzeele, bunul simt asa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce tine de vechea ordine."

Un articol publicat in 1918 a fost primul manifest al grupul de artisti dadaisti care sustineau ca toate convingerile morale, politice sі estetice au fost distruse de razboi sі promovau o abordare distructiva, ireverentioasa sі eliberatoare a artei. Acuzau expresionistii de "rezistenta sentimentala la trecerea timpului". Sansa sі nonsensul erau elemente de baza, exprimind o noua constientizare a rolului subconstientului in viata de zi cu zi. Refuzul teoretizarii coerente a artei ar fi condus la "tintuirea" acesteiea in galeriile sі bibliotecile de arta, lipsind-o de viata.

Prin aceste manifestari sperau sa trezeasca societatea din materialismul sі nationalismul ce dusesera la carnagiul petrecut in Primul Razboi Mondial. Nu a fost doar o miscare a artelor vizuale, ci sі una literara, grupuri de adepti activind in Zürich, New York, Berlin sі Paris.

Jean Arp facea colaje in care lipea hirtia oriunde se intimpla sa cada. Marcel Duchamp apelind la ready-made-obiecte industriale sau casnice pe care le semna ca sі cum le-ar fi fabricat el-, respingea munca manuala sі categoriile traditionale de arta. Intentia lui era sa atraga atentia oamenilor asupra faptului ca titlurile sі standardele conform carora etichetam sі judecam operele decurg din arta sі nu sunt definitorii. Kurt Schwitters isі "ansambla" lucrarile din resturi din viata de zi cu zi- tichete de tramvai, timbre, hirtie de ambalaj. El dezvolta o metoda (intitulata "Merz")de a creea arta care sa fie libera de conventiile sі normele impuse de societate sі traditii artistice. Francis Picabia colaboreaza cu Marcel Duchamp. Publica primul numar al propriului sau ziar de cultura pe care il numeste '391', in acest ziar el publica primele 'Picturi Mecanice'. Lucrarile sale sugereaza o lume care functioneaza automat, ca o masina, fara implicare emotionala.

Alti artistii ai perioadei Hannah Höch, Man Ray.

Dadaismul a facut loc suprarealismului la mijlocul anilor 1920.

Suprarealismul   

- curentul suprarealist a fost fondat la Paris de catre poetul André Breton, continuind linia dadaismului de explorare a irationalului si subversivului in arta. Suprarealismul a fost preocupat  in mod explicit de spiritualism, psihanaliza freudiana sі marxism decit dadaismul. Preocupati cu creearea artei"automata", care irupe din subconstient, fara sa fie modelata de ratiune, moralitate sau judecati estetice.

Subconstientul era punctul central al suprarealismului fiind vazut ca un depozit urias plin cu o uluitoare creativitate reprimata. Influentati de lucrarile lui Sigmund Freud, vedeau ratiunea ca pe o bariera in fata unui depozit de creativitate, asa ca au incercat metode variate de deblocare a subconstientului. Suprarealismul priveste naturalismul sі realismul ca fiind burgheze, sustinind ca au confundat adevarul cu obiectele sі au privit viata sі arta ca pe-o mobila veche urita sі prafuita. Exporeaza imagistica viselor pe care  Max Ernst sі Salvador Dali au introdus-o in tablourile lor cu toata minutiozitatea detaliilor a pictorilor realisti. Picturile lui Miro contin forme biomorfe care pot fi orice: ameobe, virusi sau frinturi de gind raspindite prin spatiul sinapselor.

Max Ernst foloseste stilul propriu naturalismului pentru reprezentari realiste a unor subiecte fantastice, aproape de cosmar. In lucrarea Imbracamintea miresei arhitectura clasica este decorul unei scene tulburatoare, erotice, in care o femeie mascata, acoperita cu o mantie, este condusa de un om-pasare catre un loc unde se va casatori. Suprarealistii nu se fereau sa redea impulsurile primitive, adesea sexuale sі agresive, ce stau ascunse sub fatada vietii de zi cu zi.

Alberto Giacometti reprezinta in sculptura Femeie cu gitul taiat o femeie semanind cu o insecta. Tepii situati de-o parte sі de alta sirei spinarii sunt indiciile unei capacane, sugerind ca femeia e victima sі agresor. Coloana este cabrata intr-o sugestie fie de moarte fie de orgasm, juxtapunerea elementelor diferite evoca temerile sі fanteziile  subconstientului, atitudinea fata de femei fiind ambivalenta sі uneori puternic negativa.

Alti artisti apartinind aceluiasi curent Giorgio de Chirico, Frida Kahlo, Paul Klee, Réne Magritte, André Masson, Joan Miro,Yves Tanguy.

Expresionismul abstract

In New York in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial artistii au dezvoltat

Hilariopolis, locul care stirneste ilaritatea oricui l-ar vizita din afara, este o realitate istorica, trecuta si prezenta, o perfecta intruchipare a periferiei urbane si o perpetua confruntare intre ceea ce sintem si iluzia a ceea ce vrem sa fim.