Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didactice Bani si dezvoltarea carierei Stiinta  si proiecte tehnice Istorie si biografii Sanatate si medicina Dezvoltare personala
referate istorie Istoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Istorie


Qdidactic » istorie & biografii » istorie
Romanitate si dacitate - mituri fondatoare



Romanitate si dacitate - mituri fondatoare


Introducere

Una dintre cele mai dezbatute probleme din istoriografia romaneasca, problema care de fapt indica insusi drumul parcurs de aceasta, este problema originilor. Situatia ne apare fireasca pentru un popor cu o veche, dar, in acelasi timp, enigmatica atestare, cu o limba care se revendica de la Roma, dar cu relativ tarzii organizari statale.

            Cronicarii moldoveni Grigore Ureche si Miron Costin vorbesc despre originile noastre romane, negand existenta elementului dac. De altfel, Miron Costin redacteaza prima istorie care arata originile pur romane ale poporului sau, „De neamul moldovenilor”, linie continuata de Dimitrie Cantemir, apoi de Scoala Ardeleana, cel mai de seama reprezentant al ei in acest domeniu fiind Petru Maior. De altfel, o sumara ancheta asupra marturiilor europene din sec. XV-XVIII relative la originea romanilor, releva ideea descendentei romanilor din coloniile romane aduse de Traian in Dacia. Teoriile savantilor romani ai Scolii Ardelene (Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Sincai) care pledau pentru originea pur romana a romanilor, au fost preluate de partizanii teoriei imigrationiste (Fr. J. Sulzer, J. Chr. von Engel, R. Roessler), ce acceptau ad litteram marturiile lui Julian Apostatul (Caesares 327) si Eutropius (Breviarium, VIII, 6, 2) dupa care Traian ar fi nimicit poporul getilor, respectiv Dacia ar fi ramas lipsita de barbati ca urmare a indelungatelor razboaie contra lui Traian, apreciate ulterior ca fiind doar formule retorice, neconfirmate de inscriptiile care folosesc termeni normali pentru definirea unei victorii, respectiv infrangeri militare - vicit, triumphavit, superavit.

           Odata cu evolutia societatii romanesti, in a doua jumatate a secolului XIX, ideea persistentei elementului dacic, ca o componenta fondatoare a poporului roman, capata o noua dimensiune. Tonul este dat chiar de un om politic, Ion C. Bratianu, si este continuat cu mare avant de catre Hasdeu, care devine sustinatorul cel mai fervent al continuitatii dace, cu argumente lingvistice, intr-un moment in care curentul latinist era primordial, si de Cezar Bolliac in sensul cautarii de vestigii materiale dacice. In intervalul 1870-1880, se produce o reevaluare a problemei originilor poporului roman, care din romane pure, ulterior romane amestecate, devin acum daco-romane. Daca Grigore Tocilescu si Dimitrie Onciul pledeaza pentru o pondere limitata a elementului dacic in aceasta sinteza, A. D. Xenopol aduce argumente de ordin toponimic si antroponimic in favoarea prezentei elementului autohton.

In concluzie: Suntem daci? Suntem romani? Vom afla acest lucru analizand argumentele lingvistice, etimologice s istorice, dar si literatura romana care contine diferite referiri la originea poporului.

Mituri fondatoare

Urme ale mostenirii dacice se pot banui si in diverse productii de literatura populara. De pilda in descantece, cimilituri sau unele colinde. Arhaicele rituri de constructie, documentate in neoliticul de pe teritoriul Romaniei, au trebuit sa strabata veacurile de cultura spirituala dacica pentru ca sa ajunga la noi sub forma legendei „Mesterului Manole”, povestea zidarului de manastire care isi zideste sotia ca sa opreasca surparea cladirii, indicand conceptia noastra despre creatie, care e rod al suferintei, definita ca mitul estetic. Sunt patru mituri, nutrite din ce in ce mai mult de mediile literare, tinzand a deveni pilonii unei traditii autohtone. Unul din aceste mituri este si cel al „Mesterului Manole”, de care am amintit mai sus.

 Insa, intaiul mit, „Traian si Dochia”, simbolizeaza constituirea insasi a poporului roman.

Mitul ancestral al intemeierii statului dac ne duce in perioada matriarhala si este legat de un personaj feminin. Numele acestui personaj a fost Dacia, devenit Dochia. Baba Dochia (Dacia) a fost o realitate umana in perioada matriarhatului. Etimologic, cuvantul baba este stravechi traco-dac. Are ambele genuri, masculin si feminin: Baba Novac (Ion Georgescu, Baba Novac) si Baba Dochia. In Basarabia se intalneste „Baba Marta' in care s-a recunoscut numirea lunii martie. In Muntenia, Oltenia si Ardeal sunt 9 babe (1-9 martie), pe cind in Moldova si Basarabia sunt douasprezece babe. Zilele se numesc „zilele babelor'

G. Calinescu considera ca „intaiul mit', simbolizand „constituirea insasi a poporului roman' este mitul „Traian si Dochia” . Chiar daca o fiica a lui Decebal ar fi purtat numele de Dochia, mitul Baba Dochia este mult mai vechi si poate fi pus in legatura cu numele matriarhal al Dacilor. Dochia este o pronuntie traco-dacica a numelui Dacia, asa cum Troian este forma antroponimului Traian, in limba rustica. Ptolomeu, pe la mijlocul secolului II, d.H., in lucrarea sa „Indreptar geografic”, inregistreaza intre orasele din Dacia, Dochidava, cetatea Dochiei (nu a Dachiei!). In indice se specifica „Decidava, localitate in Dacia de miazanoapte”.

In legatura cu mitul Dochia, cercetatorul Romulus Vulcanescu a studiat prima legenda. Aceasta sustine ca Dochia, fiica regelui Decebal, a inaintat in fruntea unei ostiri spre Sarmisegetuza, in ajutorul tatalui ei asediat in cetate. Ea a fost „infrinta de armata lui Traian”, a fugit cu resturile oastei in munti, spre rasarit. Acolo s-a rugat la Zamolxe  „sa nu o lase sa fie pangarita de imparat”. Si atunci Dochia a fost prefacuta intr-o batrana ciobanita, cu cateva oi langa ea”. Traian, trecand pe langa ea a intrebat-o daca a vazut printesa daca, iar Dochia

i-a aratat spre miazazi. Imparatul a luat-o in goana intr-acolo si Baba Dochia a ramas stapana pe tinutul acela si de atunci poate mai traieste inca in munti”.

DOCHIA SI TRAIAN

                                      de Ghorghe Asachi


Sub muntele Pion, in Moldova

I

Intre Piatra Detunata

S-al Sahastrului Picior,

Vezi o stanca ce-au fost fata

De un mare domnitor.

Acolo de rea furtuna

E lacasul cel cumplit,

Unde vulturul rasuna


Al sau cantec amortit.

Acea doamna e Dochie,

Zece oi, a ei popor,

Ea domneaza-n vizunie

Preste turme si pastori.

II

La frumsete si la minte

Nici o giuna-i samana,

Vrednica de-a ei parinte,

De Deceval, ea era.

Dar cand Dacia-au impilat-o

Fiul Romei cel marit,

Pre cel care-ar fi scapat-o,

De-a iubi a giuruit.

Traian vede asta zana;

Desi e invingator,

Frumusetei ei se-nchina,

Se subgiuga de amor.



III

Imparatu-n van cata

Pe Dochia a-mblanzi;

Vazand patria ferecata,

Ea se-ndeamna a fugi.

Prin a codrului potica

Ea ascunde al ei trai,

Acea doamna tinerica

Turma paste peste plai.

A ei haina aurita

O preface in saiag,

Tronu-i iarba inverzita,

Schiptru-i este un toiag.

IV

Traian vine-n asta tara,

Si de-a birui deprins

Spre Dochia cea fugara

Acum mana a intins.

Atunci ea, cu grai fierbinte,

'Zamolxis, o, zeu, striga,

Te giur pe al meu parinte,

Astazi rog nu ma lasa!'

Cand intinde a sa mana

Ca s-o stranga-n brat, Traian,

De-al ei zeu scutita zana

Se preface-n bolovan.


V

El pietroasa ei icoana

Nu-nceteaza a iubi;

Pre ea pune-a sa coroana,

Nici se poate desparti.

Acea piatra chiar vioaie

De-aburi copere-a ei sin,

Din a ei plans naste ploaie,

Tunet din al ei suspin.

O ursita-o privegheaza,

Si Dochia deseori

Preste nouri lumineaza

Ca o stea pentru pastori.

Continuitatea dacilor dupa cucerirea romana

Adeptii tezei despre nimicirea dacilor in teritoriile cucerite si stapanite de romani la nord de Dunare isi sprijineau cu multa nadejde sustinerile lor si pe doua texte antice pastrate la doi autori tarzii. Una este cunoscuta scriere a lui Iulian Filozoful, atribuita imparatului Traian: „am nimicit neamul getilor”.

Celalalt text are un scurt pasaj din Eutropius, unde se spune ca „ in indelungatul razboi al lui Decebal, Dacia a fost golita de barbati”. In ceea ce priveste aceste texte s-a aratat in repetate randuri ca aici avem de a face cu o exagrare retorica, cu un decalc literar, care nu trebuie luat stricto sensu. Ca in cazul altor scriitori antici care vorbesc despre „exterminari”, „nimiciri”, aceasta afirmatie are un evident caracter anecdotic si trebuie inteleasa numai in sensul infrangerii, supunerii dacilor, a distrugerii lor militare si nicidecum ca dacii au fost desfiintati ca popor.

Alte surse antice vorbesc sistematic numai de invingerea si subjugarea dacilor. Iata cum se exprima alti scriitori antici: Dio Cassius: „Traian , dupa lungi si grele stradanii, a biruit pe daci”; Eutropius: „Traian , dupa ce a invins pe Decebal, a supus Dacia..”.

Si pe columna lui Traian numeroase scene redau supunerea populatiei dacice (barbati, femei, copii sau nobili si oameni de rand) in fata imparatului si a ostilor romane. Fata de multimea care se supune, cuceritorii manifesta clementa si intelegere. Nicaieri nu se vad scene de cruzime sau masacre ale populatiei dacice.

In ceea ce priveste textul lui Eutropius, trebuie sa spunem ca el reda de fapt o stare de lucruri reala si fireasca: pierderile mari de barbati suferite de daci in razboaiele cu romanii. Procentul mai mic al barbatilor autohtoni si predominarea numerica a femeilor dace dupa razboaiele de cucerire, ca si colonizarea romana in ansamblul sau au creat in mod necesar conditii favorabile incheierii de casatorii mixte, intre localnice si noii veniti.

Asemanarea portului popular romanesc cu cel al dacilor de pe Columna lui v Traian, ca si numeroasele inscriptii si monumente romane existente inca in Transilvania, au constituit dovezi evidente ca romanii sunt urmas evidenti ai colonistilor romani.

Stolnicul Constantin Cantacuzino, in opera sa „Istoria tarii romanesti” vorbeste, de asemenea, despre originea romanilor, sustinand ca acestia sunt descendentii romanilor ramasi in Dacia, afirmand astfel continuitatea daco-romana la nordul Dunarii : „Iara noi int-alt chip de ai nostri si de toti cati sunt rumani, tinem si credem, adeverindu-ne den mai alesii si mai adeveritii batrani istorici si de altii mai incoace, ca valahii, cum le zic ei, iara noi, rumanii, sintem adevarati romani in credinta si in barbatie, den carii Ulpie Traian i-au asezat aici in urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus si l-au pierdut ; si apoi alt si alalt tot sireagul imparatilor asa i-au tinut si i-au lasat asezati aici si dintr-acelora ramasita sa trag pana astazi rumanii acestea. Insa rumanii inteleg nu numai cestea de aici, ce si den Ardeal, carii inca si mai neaosi sint, si moldovenii, si toti citi si intr-alta parte sa afla si au aceasta limba, macara fie si cevasi mai osebita in niste cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iara tot unii sint. Ce dara pe acestea, cum zic, tot romani ii tinem, ca toti acestea dintr-o fantana au izvoit si cura.”

Asadar, dupa trecerea stapanirii romane din Dacia, poporul dac nu a fost nimicit, el a continuat sa existe si sa se afirme  in secolele urmatoare.



Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2019 - Toate drepturile rezervate -|

Istorie




Proiecte pe aceeasi tema


Sinteza spirituala: crestinismul la daco-romani
Ioana d'Arc - eroina istoriei
Dualismul juridic in Dacia – provincie romana - sisteme de drept in Dacia Romana
Stefan cel Mare (1457-1504) - victorii importante
Revolutia franceza si Napoleon
Romanitate si dacitate - mituri fondatoare
Rusia dupa incheierea Razboiului Rece - ucraina interfata europeana a Rusiei
Rusia este de neconceput fara Imperiu - rusii - popor al Imperiului
Franta napoleoniana - imperiul napoleonian si pop europene
Imparatul ca episcop din afara



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.