Aparitie. Rol constitutional al parlamentului

Parlamentul are un loc si un rol deosebit in sistemul statal, el trebuie sa raspunda necesitatii de a se crea conditiile exprimarii vointei poporului care l-a ales si pe care il reprezinta direct si nemijlocit.

In forma sa moderna parlamentul a aparut in Anglia in 1215, an in care baronii impun lui Ioan Fara de Tara "Magna Charta Libertatum" - document, care, in cele 63 de articole, stipula limitarea puterii si autoritatii regale prin trecerea autoritatii sub controlul nobilimii. Un veac mai tarziu, in 1311, baronii, cavalerii si orasenii, impun lui Eduard al II-lea obligativitatea consimtamantului baronilor parlamentari pentru denumirea demnitarilor, declararea razboiului si plecarea regelui din regat.

Istoria parlamentara in Romania incepe cu anul 1831 cand, in Tara Romaneasca,
a fost adoptat un act cu caracter constitutional denumit "Regulamentul organic", aplicat, un an mai tarziu, si in Moldova. Regulamentele organice au pus bazele parlamentarismului in Principatele Romane Conventia de la Paris din 1858 si, mai ales, Statutul Dezvoltator al Conventiei (care a introdus reprezentarea bicamerala), adoptat din initiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin plebiscit, in 1864, au
perfectionat si largit principiul reprezentarii natiunii. Sub regimul politic instituit de Conventia de la Paris, forul legislativ a cunoscut un evident proces de modernizare, iar prin Constitutia din 1866, promulgata de Carol I, s-au pus bazele moderne ale forului legislativ ca Reprezentanta Nationala, care a functionat in concordanta cu modul de organizare si functionare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme. Procesul istoric de formare a Parlamentului Romaniei in perioada moderna a dat un impuls puternic afirmarii suveranitatii nationale, conducand mai tarziu la Unirea celor doua Principate, in 1859. Sub cupola Parlamentului Romaniei s-a dat citire, la 9 mai 1877, Declaratiei de independenta a tarii si s-au ratificat, in 1920, actele de unire a Provinciilor istorice romanesti cu Tara.

In februarie 1938, pe fondul unor puternice tensiuni politice, regele Carol al II-lea, care a subminat rolul institutiei parlamentare, a impus un regim de monarhie autoritara. Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atributii.

In toamna anului 1940, o data cu instaurarea regimului de dictatura militara, activitatea Parlamentului a fost suspendata. Dupa 23 august 1944, sub presiunea fortelor sovietice si comuniste, Parlamentul a fost reorganizat intr-un singur corp legislativ, Adunarea Deputatilor, care va fi transformata, prin Constitutia din 1948, in Marea Adunare Nationala,organism formal, subordonat total puterii comuniste.

Revolutia din Decembrie 1989 a deschis calea revenirii Romaniei la un regim democratic autentic, bazat pe alegeri libere si pluralism politic, pe respectarea drepturilor omului, pe separatia puterilor si raspunderea guvernantilor in fata organelor reprezentative. Prin actele emise de puterea revolutionara provizorie, Romania a revenit la sistemul parlamentar bicameral. Toate aceste teze se regasesc in noua Constitutie a tarii, aprobata prin referendum in 1991.

Aparitia parlamentului ca institutie politico-juridica fundamentala intr-o societate organizata in stat, a fost o reactie fireasca impotriva despotismului si tiraniei specifice absolutismului feudal. Aparitia parlamentului trebuie considerata ca exprimand cerinta umana de participare la elaborarea legilor, participarea care este de fapt prima dintre legile democratiei. Daca puterea apartine poporului si numai acesta are dreptul de a legifera, inseamna ca legea este expresia vointei suverane a poporului erijat in detinator si autoritate suprema prin care se exercita puterea. Fata de realitatea ca in statele cu teritorii intinse si cu populatii numeroase este practic imposibil ca intreg poporul sa se constituie intr-o adunare care  sa decida, sa legifereze ca in cetatile antice grecesti, s-a pus problema de a sti cum se poate valorifica aceasta stransa corelatie dintre vointa suverana si lege, mai precis cum se poate exprima tehnic, juridic si statal aceasta cerinta a democratiei.

Solutia gasita de mintile luminate ale filosofilor, juristilor, politologilor si care a fost verificata drept buna, practica si eficienta, a fost ca poporul sa delege exercitiul sau natural si inalienabil de a legifera unor reprezentanti ai sai - delegati, mandatari - astfel desemnati incat sa poata exprima juridiceste vointa acestuia. Astfel au aparut sistemele electorale, deputatii si senatorii, parlamentul. Astazi aproape toate constitutiile lumii consacrand puterea (suveranitatea) poporului (natiunii) stabilesc ca aceasta se exercita prin reprezentare si prin referendum.

Importanta imputernicirilor ce i se deleaga, rolul sau statal-juridic - functia de legiferare - au impus autonomia parlamentului in sistemul autoritatilor statale. S-au cautat si practicat solutii pentru ca parlamentul sa fie independent in exercitarea puterilor sale, sa fie o contrapondere eficienta fata de guvern.