Avansarea si promovarea functionarilor europeni

Avansarea si promovarea functionarilor europeni

Un element al carierei functionarului public, atat national cat si
international, il reprezinta evaluarea[1] si avansarea acestora. in
perioada interbelica s-a teoretizat in Romania de catre unii autori[2] un
drept de sine statator, dreptul de a fi inaintat al functionarului
public. Acest drept se fundamenta, in conceptia autorului citat, pe
ideea ca organizarea serviciilor publice presupune o ierarhie a
personalului acestora.

Pentru ca serviciul public sa functioneze in mod corespunzator, se impune ca posturile care compun ierarhia sa nu fie ocupate prin
numirea unor persoane din afara; ele impun cunostinte temeinice si
experienta, de aceea urmeaza a fi ocupate prin avansarea
functionarilor.

Doctrina occidentala contemporana trateaza impreuna notarea si avansarea functionarului public, accentuand faptul ca ele nu pot fi studiate decat impreuna.

Aceasta deoarece sistemul de notare are un triplu scop:

sa-l ajute pe functionar sa-si evalueze nivelul propriu;

- autoritatea sa ia cunostinta de nivelul pregatirii profesionale si
experienta functionarilor sai;

- ca o consecinta a acestora doua, sa se selecteze persoanele care
urmeaza a fi avansate, avansarea facandu-se atat in mod selectiv, prin
promovarea functionarilor a caror valoare profesionala a fost dovedita, cat si ca urmare a vechimii, care determina, de jure, promovarea.

Unii autori contemporani analizeaza aceasta materie sub titulatura ”mobilitatea carierei”[3] in care se regasesc deci „miscarile', „mutatiile”' diferitilor functionari, in anumite conditii,
pe trepte si grade superioare.

Mobilitatea este, in general caracterizata ca o calitate a
sistemelor functiei publice, ea permitand o mai buna motivare a
agentilor si o reinnoire permanenta a competentelor, ceea ce se
realizeaza in beneficiul autoritatii publice respective.

In sistemul francez se practica doua tipuri de avansare:[4]

- avansarea pe esalon, care, in esenta, reprezinta o crestere a
salariului si se fundamenteaza atat pe vechime, cat si pe calificativul
obtinut la notare;

- avansarea in grad, care semnifica trecerea de la un grad la
altul, in interiorul aceluiasi corp si care se realizeaza de o maniera
continua, facandu-se la gradul imediat superior.

Din punct de vedere al tehnicilor de avansare se folosesc:

avansarea la alegere, care implica inscrierea intr-un tablou de
avansare, in urma exprimarii avizului Comisiei administrative
paritare, unul din organele de gestiune ale functiei publice;

- avansarea la vechime care prezinta dezavantajul ca este lenta
si avantajul ca este garantata.[5]

A. REGIMUL JURIDIC AL EVALUARII FUNCTIONARILOR
EUROPENI

Functionarii europeni sunt supusi unei evaluari periodice,
concretizata in intocmirea, cel putin o data la doi ani, a unui raport,
in care sunt avute in vedere, potrivit articolului 43, urmatoarele
criterii:

- competenta;

- randamentul;

- conduita in serviciu.

Analiza prevederilor Capitolului 3 referitor la rapoarte, avansari
in treapta, promovari, ne ingaduie sa desprindem urmatoarele
elemente ale regimului juridic al evaluarii periodice a functionarilor
europeni:

a) fiecare functionar este supus unei evaluari periodice, care
are loc cel putin o data la 2 ani;

b) aceasta evaluare se concretizeaza in intocmirea unui raport,
in baza criteriilor de randament, competenta si conduita in serviciu;

Document online: Antoninus Pius (138-161) si Marcus Aurelius (161-180) Document online: Incursiune in arhitectura Greciei antice

c)raportul este in mod obligatoriu comunicat functionarului;

d)functionarul are dreptul sa adauge observatiile proprii, pe
care le considera utile.

B.AVANSAREA FUNCTIONARULUI EUROPEAN

Prin articolul 44 (96) se instituie principiul potrivit caruia
functionarul care insumeaza doi ani de vechime pe o treapta din
gradul sau trece in mod automat la treapta urmatoare acestui grad.

C. PROMOVAREA FUNCTIONARILOR EUROPENI Spre deosebire de avansare, care intervine prin simpla implinire

a unei perioade de timp, promovarea este guvernata de principiul
realizarii ei prin decizia autoritatii de numire.

Daca avansarea nu implica nici un act decizional din partea
vreunei autoritati, ea fiind efectul scurgerii timpului si al realizarii,
in mod implicit, a vechimii stipulata de lege, promovarea este
consecinta unei selectii.

Din continutul articolului 45 (69)(96), desprindem urmatoarele
elemente care contureaza regimul de promovare al functionarilor
europeni:

a)   promovarea se face in baza unei decizii adoptata de
autoritatea investita cu puterea de numire;

b)   in adoptarea masurii de promovare, autoritatea competenta
opereaza o selectie intre functionari, pe urmatoarele criterii:

- functionarii sa aiba vechimea minima de doi ani de vechime in
grad in vederea promovarii;

Vechimea minima este de sase luni de la titularizare pentru
functionarul numit la gradul de baza si de doi ani pentru celelalte categorii de functionari.

se realizeaza un examen comparativ al meritelor
functionarilor avand vocatie la promovare. Atunci cand se face
compararea meritelor functionarilor eligibili, autoritatea de numire
trebuie sa tina seama de urmatoarele criterii: de rapoartele care au
fost intocmite functionarilor respectivi; de folosirea de catre acestia
a altor limbi decat acelea pe care au dovedit ca le cunosc foarte
bine; de nivelul responsabilitatii asumate;[6]

desi regula este ca promovarea se face in interiorul aceluiasi
grup (categorii) de functii, se admite si o derogare, cand un functionar
din grupa asistent poate fi trecut in grupa functii administrative gradul
5 (cel mai mic grad) daca sunt indeplinite mai multe conditii si anume:au fost selectionati prin compararea meritelor, si au absolvit cu succes un program de pregatire organizat de autoritatea de numire;

c) din punct de vedere al retribuirii, este aplicabil principiul care
interzice ca functionarul promovat sa primeasca un salariu de baza
inferior celui cuvenit potrivit vechiului sau grad.

D. CONCLUZII PRIVIND NOTAREA, AVANSAREA SI
PROMOVAREA FUNCTIONARELOR EUROPENI

Din analiza regimului celor trei institutii apreciem ca pot fi
desprinse cel putin urmatoarele concluzii:

a)  functionarului european ii este recunoscut dreptul de a
evolua in cariera, el are o vocatie la avansare si promovare, sau
vocatie la cariera, cum o numesc unii autori.[7]

b)  acest drept se realizeaza atat prin avansare, care intervine ca
urmare a indeplinirii unei anumite vechimi, cat si prin promovare,
realizata, de regula, printr-o decizie a Autoritatii investita cu puterea
de numire, luata in urma compararii meritelor functionarilor care au
vocatie la a fi promovati.

c)competenta in ceea ce priveste derularea carierei

functionarului european revine autoritatii investita cu puterea de
numire, careia se adauga comisia paritara, comitetele de personal
sau alte organisme prevazute de Statut.

d) normele juridice aplicabile acestor institutii sunt reprezentate
atat de normele generale consacrate de statut, cat si de norme
specifice adoptate de fiecare organism comunitar in parte.

Concluzionand, in aceste elemente ale evolutiei carierei functionarului european se regasesc:

principiul traditional al autoritatii, potrivit caruia apartine
organului competent, de regula superiorul ierarhic, dreptul de a lua
decizii cu privire la destinul profesional a functionarului public,
putand fi avut in vedere atat cel national cat si cel international;[8]

principiul modern al democratizarii functiei publice, care
implica dreptul functionarului in a-si controla acest destin.

Deciziile care se iau cu privire la situatia juridica a unui
functionar european trebuie sa realizeze mai multe obiective:

- pe de o parte, caracterul corect al deciziei, din punct de vedere
obiectiv;

- pe de alta parte, realizarea unui echilibru firesc, necesar, intre
interesele individuale si necesitatile administratiei, intre puterea
discretionara a administratiei si dreptul functionarului european de a
fi protejat impotriva arbitrariului si abuzurilor.

e) putem spune ca dispozitiile europene in vigoare converg spre
conturarea unui drept a functiei publice europene.

Principiile care contureaza acest drept sunt formate atat din
elemente preluate din regimurile nationale ale functiei publice din
diferite tari, multe cu valoare de constanta, cat si din aspecte
speciale, tipice doar functiei publice europene.

Putem exprima, fata de cele precizate, cateva aspecte care
caracterizeaza dreptul functiei publice europene:

regasirea unor principii generale, preluate din legislatiile
nationale privind regimul salariatului si al functionarului public;

existenta unor aspecte specifice, care particularizeaza regimul
functiei publice europene.

Un aspect cu totul deosebit este acela ca, spre deosebire de
functionarii nationali, cei europeni sunt antrenati in pregatirea
reglementarilor carora li se vor supune si in punerea lor in
practica.