Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri, cum
este denumit de Constitutia Europeana) reprezinta, alaturi de
Parlamentul European, legislativul comunitar. Conform prevederii din
Tratatul Uniunii Europene, „Consiliul este format din cate un reprezentant la
nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa
angajeze guvernul
acelui stat membru”. Aceasta institutie fundamentala a
integrarii europene, numita, dupa tratatul de fuziune din 1965, Consiliul de Ministri, a primit din 1993
denumirea oficiala de Consiliul Uniunii Europene, exprimand practic legitimitatea
statala a comunitatilor si fiind un principal organ de decizie al Uniunii
Europene. Consiliul Uniunii Europene este alcatuit din 27 de membri cate
un reprezentant al fiecarui stat membru, care are obligatoriu calitatea de
membru al guvernului respectiv. Cea mai importanta forma a
Consiliului, careia i se recunoaste rolul de coordonare, este Consiliul Ministrilor
de Externe, care poarta denumirea de Consiliul Afacerilor Generale si Relatiilor
Externe. Consiliul se intruneste in fapt si in reprezentari diferite, cand
deciziile urmeaza a fi luate in domenii specializate, sectoriale, in functie
de tema discutata. Astfel, s-au definit noua configuratii ale Consiliului Uniunii Europene: 1)
Consiliul pentru Afaceri Generale si Relatii Externe; 2) Consiliul pentru
Afaceri Economice si Financiare (ECOFIN); 3) Consiliul pentru Justitie si
Afaceri Interne; 4) Consiliul pentru Ocuparea Fortei de Munca, Politici
Sociale, Sanatate si Protectia Consumatorului; 5) Consiliul pentru
Piata Interna, Industrie si Cercetare; 6) Consiliul pentru Transporturi,
Telecomunicatii si Energie; 7) Consiliul pentru Agricultura si Pescuit; 8)
Consiliul pentru Mediu; 9) Consiliul pentru Educatie, Tineret si Cultura. Activitatea
Consiliului Uniunii se bazeaza pe Tratatele institutive ale comunitatilor
europene: Tratatul asupra Uniunii
Europene si Regulamentul interior. Pentru indeplinirea inaltelor sale
misiuni, Consiliul dispune de mai multe organisme
si organe auxiliare, precum: Presedintia Consiliului, Comitetul Reprezentantilor
Permanenti, Secretarul General, grupurile de experti sau comitete pe diferite
domenii. Un rol central in activitatea Consiliului Uniunii il are Presedintia, asigurata prin
rotatie, pentru o perioada de 6 luni, de catre fiecare stat membru al
Uniunii Europene. Presedintele Consiliului are un rol esential in
activitatea de mediere intre Consiliu si celelalte institutii ale Uniunii
Europene, indeosebi cu Parlamentul European. El stabileste calendarul
activitatilor Consiliului, convoaca reuniunile ordinare si
extraordinare ale acestuia, fixeaza Ordinea de zi a Consiliilor, pe care o
face cunoscuta Comisiei si celorlalti membri ai Consiliului, cu cel putin zece
zile inainte. In Tratatul Uniunii se arata ca „Presedintia
Consiliului isi asuma reprezentarea Uniunii si ca, in aceasta
activitate - daca este necesar - va fi secondata de catre statul
membru care a exercitat Presedintia in semestrul anterior si de catre cel ce
o va exercita in semestrul urmator”. Secretariatul general sprijina
presedintia Consiliului, pregatind si asigurand buna desfasurare a
lucrarilor acestuia, si are peste 2000 de functionari. Tratatul de la Maastricht a creat functia
de Secretar General al Consiliului, iar prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997,
acesta a primit calitatea de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si
de Securitate Comuna. De la 13 septembrie 1999, aceasta functie este indeplinita
de Javier Solana Mandariaga. Secretarul General adjunct are misiunea de a
gestiona activitatea Secretariatului General. In cadrul Consiliului
functioneaza Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) care este
organismul alcatuit din totalitatea reprezentantilor permanenti ai statelor
membre ale Uniunii Europene. El a fost creat prin Tratatul de la Bruxelles din 1965 si
acest comitet isi desfasoara activitatea la doua niveluri
(COREPER I si COREPER II) si are un important rol de filtru pentru activitatea
Consiliului Uniunii Europene. Acest organism asigura pregatirea
lucrarilor Consiliului si fiecare stat membru are o reprezentanta
permanenta alcatuita din functionari sau tehnicieni cu scopul
apararii intereselor nationale ale statelor respective. Reprezentanta
este in fond o misiune diplomatica, iar seful ei este ambasadorul tarii
sale pe langa Uniune si se numeste reprezentant permanent. Reprezentantii
Permanenti Adjuncti (COREPER II) asigura, in baza „diviziunii muncii”, o
serie de competente care au ca obiectiv o cat mai buna pregatire a
Consiliului si o buna cooperare a acestora cu Comisia Europeana.
Presedintele Comitetului Reprezentantilor Permanenti este Reprezentantul
Permanent - in fata Comunitatilor Europene - al statului care asigura
Presedintia Consiliului.
Consiliul Uniunii Europene este
ajutat in activitatea sa de comitete
specializate. Unul dintre cele mai importante este Comitetul pentru agricultura, care indeplineste pentru acest
domeniu acelasi rol pe care il are Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER)
in celelalte domenii. Un rol insemnat revine si Comitetului economic financiar (CEF), infiintat initial cu
denumirea de Comitet monetar, prin Tratatul asupra Uniunii Europene, cu scopul
coordonarii si promovarii activitatilor in domeniul monetar. O
data cu trecerea la moneda unica Euro, comitetul economic financiar
are misiunea de a urmari situatia monetara si financiara a
statelor membre si a Uniunii. Comitetul
politic a fost creat prin Tratatul de la Maastricht si are rolul
de a urmari situatia internationala din perspectiva Politicii Externe
si de Securitate Comuna. El contribuie in mod esential la definirea
politicilor din acest domeniu si, la cerere sau din oficiu, emite avize
Consiliului. Consiliul Uniunii Europene este asistat in activitatea sa si de
alte organe precum: a) Comitetul permanent pentru forta de munca; b)
Comitetul pentru vize; c) Comitetul pentru energie; d) Comitetul pentru
educatie; e) Comitetul pentru cercetare stiintifica si tehnica; f)
Comitetul pentru acordurile de cooperare cu tarile lumii a treia.
Consiliului Uniunii Europene ii
revin atributii absolut esentiale in
procesul decizional: a) Adopta legislatia Uniunii Europene. In numeroase
domenii, Consiliul legifereaza impreuna cu Parlamentul European.
Propunerile de legiferare vin din partea Comisiei Europene, care are si responsabilitatea
de a le pune in aplicare; b) Coordoneaza marile orientari ale
politicilor economice ale statelor membre, prin activitatea Consiliului
Afacerilor Economice si Financiare; c) Incheie acorduri internationale intre
Uniunea Europeana si alte state sau organizatii internationale, intr-o
serie de domenii precum fiscalitatea, protectia consulara, justitia si
afacerile interne s.a.; d) Impreuna cu Parlamentul European, aproba
bugetul Uniunii Europene. In cazul in care cele doua institutii nu au
acelasi punct de vedere cu privire la buget, Consiliul este cel care va
hotari, in final, cu privire la cheltuielile obligatorii, in special cele
agricole, Parlamentul avand rolul esential in ceea ce priveste cheltuielile care
nu sunt obligatorii si la aprobarea finala a bugetului in ansamblul lui; e)
Defineste politica externa si de securitate comuna; f)
Coordoneaza cooperarea intre instantele judiciare si fortele de politie nationale
in materie penala. Activitatea infractionala la nivel european,
terorismul international, traficul cu fiinte umane s.a. reclama cooperarea
interna intre statele Uniunii Europene. Aceste preocupari sunt
gestionate de ministrii de Justitie si de cei de Interne, care conlucreaza
in cadrul Consiliului pentru Justitie si Afaceri Interne. Cele mai frecvente
intalniri, in anii din urma, au fost ale Consiliului Afacerilor Generale,
ale Consiliului Ministrilor Agriculturii si a Comisiei Economice si Financiare.
Problemele incluse pe ordinea de zi sunt impartite in doua categorii,
marcate cu „A” si „B”. Problemele de la punctul „A” sunt cele asupra
carora s-a ajuns la un acord in intalnirile Consiliului Reprezentantilor
Permanenti (COREPER) si, deci, in principiu, nu mai sunt dezbatute in
Consiliu, ci numai confirmate. Cele cuprinse la punctul „B” sunt cele care se
supun dezbaterilor.
Consiliul Uniunii Europene fiind principalul factor de decizie din
cadrul Uniunii, deciziile sale sunt luate prin vot, tinandu-se seama de populatia
statelor membre. Ca atare, statele cu
o populatie mai numeroasa au o pondere mai mare in adoptarea deciziilor,
prin numarul sporit de voturi ce le revin. Este de observat faptul ca
aceasta pondere nu este strict
proportionala cu populatia si ca s-a aplicat o modalitate de reponderare
in favoarea statelor cu populatii mai reduse. Asa spre exemplu, pana
la 1 mai 2004, data marii extinderi a Uniunii Europene, statele mari precum
Germania, Franta, Marea Britanie, Italia aveau 10 voturi, iar cele mici, ca Danemarca,
Finlanda, Irlanda, 3 voturi, si cele mai mici, ca Luxemburg, aveau 2 voturi. Tratatul
de la Nisa,
semnat la 26 februarie 2001, a schimbat, in perspectiva evolutiei
constructiei europene, ponderea statelor membre in Consiliul Uniunii Europene.
Astfel: Germaniei, Frantei, Italiei si Marii Britanii ii revin cate 29 de voturi;
Spaniei si Poloniei cate 27 de voturi; Olandei 13; Belgiei, Republicii Cehe, Greciei,
Ungariei si Poloniei cate 12; Austriei si Suediei cate 10 voturi; Danemarcei, Irlandei,
Lituaniei, Slovaciei si Finlandei cate 7; Ciprului, Estoniei, Letoniei, Sloveniei
si Luxemburgului cate 4; iar Maltei, 3 voturi. In total sunt 321 de voturi. Dupa
extinderea Uniunii la 27 de membri, la 1 ianuarie 2007, Romaniei i-au fost repartizate 14 voturi, iar Bulgariei 10
voturi, astfel ca in Consiliu sunt 345 de voturi. Consiliul Uniunii Europene a adoptat trei modalitati de exercitare
a dreptului de vot: majoritatea simpla, majoritatea calificata si
unanimitatea. Votul cu majoritate simpla asigura fiecarui membru
al Consiliului un vot, indiferent de marimea statului pe care il
reprezinta, si se concretizeaza in adoptarea deciziilor de
catre jumatate plus unul din voturile membrilor Consiliului.
Aceasta modalitate este folosita in cazuri rare, in special in
probleme de procedura precum
adoptarea
Regulamentului interior al Consiliului, solicitarea de studii si propuneri ori cererea
de informatii de la
Comisia Europeana s.a. Votul cu majoritatea calificata este modalitatea folosita
pentru adoptarea celor mai multe decizii, aria lui de cuprindere fiind
extinsa pe masura ce a progresat integrarea europeana. Constitutia europeana defineste
majoritatea calificata ca fiind egala cu cel putin 55% din
numarul membrilor Consiliului, adica cel putin 15 dintre ei, cu conditia
ca acestia sa reprezinte statele care reunesc cel putin 65% din populatia Uniunii.
O minoritate de blocaj trebuie sa
includa cel putin patru membri ai Consiliului dar, in lipsa unei
majoritati calificate, considerata ca realizata. Exista
o exceptie de la aceste reguli: cand Consiliul nu decide pe baza propunerilor
Comisiei sau ale ministrului Afacerilor Externe al Uniunii, majoritatea
calificata se defineste ca fiind cel putin 72% din numarul membrilor
Consiliului, reprezentand statele membre care reunesc cel putin 65% din populatia
Uniunii. Prin urmare, votul cu majoritate calificata este un mijloc de a
pastra echilibrul si de a proteja interesele specifice atat pentru statele
mai mari, cat si pentru cele mai mici. Unanimitatea
este modalitatea prin care se evidentiaza dreptul de veto al fiecarui
stat membru, cu precizarea ca abtinerea de la vot nu are valoarea unui
veto. Aceasta modalitate este rezervata in cazuri limitate,
precum fiscalitatea, libera circulatie a persoanelor, drepturile si interesele
muncitorilor, constatarea incalcarii de catre un stat a
principiilor Tratatului asupra Uniunii Europene s.a. In legatura cu sistemul de votare mai trebuie amintit Compromisul de la Luxemburg si Compromisul
de la Ioanina
(Grecia). Potrivit primului in cazul in care intr-o problema unde se decide cu
majoritate simpla sau calificata, un stat membru arata ca ii sunt afectate
„interesele vitale”, negocierile trebuie sa continue pana cand acest stat va
vota in unanimitate cu ceilalti actul normativ. In cel de al doilea caz dupa Maastricht
s-a considerat, ca 23 pana la 25 de voturi contra, putea constitui o minoritate
calificata sau „minoritate de veto”, caz in care negocierile trebuie sa continue
pana se ajunge la consens. Consiliul de la Lisabona a inscris o
serie de prevederi noi in ceea ce priveste structura, componenta si modul de
luare a decizilor in Consiliul Uniunii Europene: Presedentia Consiliului, cu exceptia formatiunii afaceri externe va fi
asigurata pe o perioada de 18 luni, de grupuri prestabilite de trei state
membre. Aceste grupuri sunt formate in baza unui sistem egal de rotatie a
statelor membre avandu-se in vedere diversitatea acestora si echilibrul
geografic al Uniunii. Fiecare membru al
unui grup asigura, prin rotatie, pentru o perioada de 6 luni presedentia
tuturor formatiunilor Consiliului, cu exceptia formatiunii Afaceri Externe.
Ceilalti membrii ai grupului asista presedentia in indeplinirea tuturor
responsabilitatilor acesteia pe baza unui
program comun. Consiliul Afacerilor Generale asigura coerenta lucrarilor diferitelor
formatiuni ale Consiliului. Acesta pregateste reuniunile Consiliului European
si urmareste aducerea la indeplinire a masurilor adoptate in colaborare cu
presedintele Consiliului European si cu Comisia. Consiliul Afacerilor Generale
asigura, in cooperare cu Comisia UE,
coerenta si continuitatea lucrarilor diferitelor formatiuni ale Consiliului in
cadrul unui program pe mai multi ani. Consiliul Afacerilor Externe elaboreaza
actiunea externa a Uniunii in conformitate
cu liniile strategice stabilite de Consiliul European si asigura coerenta actiunii
Uniunii. Un Comitet al reprezentantilor
permanenti ai guvernelor statelor membre raspunde de pregatirea lucrarilor
Consiliului. Presedentia acestui comitet este asigurata de un reprezentant al
statului membru care asigura presedentia Consiliului Afacerilor Generale. Presedentia
Comitetului Politic si de Securitate este asigurata de un reprezentant al
Inaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate.
Inaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate
va fi numit de Consiliul European care hotaraste cu majoritate calificata, cu
acordul presedintelui Comisiei. Atributiile
Inaltului Reprezentant au in vedere: a) Conducerea politicii externe si de
securitate comuna a Uniunii; b) Contributia prin propuneri la elaborarea acestei
politici; c) Conducerea Consiliului Afacerilor Externe; d) Preluarea functiei de
vicepresedinte a Comisiei, asigurand coerenta actiunii externe a Uniunii. In
ceea ce priveste modul de luare a deciziilor: Consiliul se intruneste in sedinta publica atunci cand delibereaza si
voteaza un proiect de act legislativ. In acest scop fiecare sesiune a
Consiliului este divizata in doua parti, consacrate deliberarilor privind
actele legislative ale Uniunii, respectiv activitatilor fara caracter
legislativ. Consiliul hotaraste cu
majoritate calificata cu exceptia cazului in care tratatele dispun altfel. Incepand
cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificata se defineste ca fiind egala cu cel
putin 55% din membrii Consiliului, cuprinzand cel putin 15 dintre acestia si
reprezentand state membre care intrunesc cel putin 65% din populatia Uniunii.
Minoritatea de blocare trebuie sa cuprinda cel putin 4 membrii ai Consiliului,
in caz contrar se considera a fi intrunita majoritatea calificata. In cazul
deliberarilor pentru care este necesara majoritatea simpla, Consiliul hotaraste
cu majoritatea membrilor care il compun.
