Tratatul de la Amsterdam - cum s-a ajuns, in timp, la Tratatul de la Amsterdam?

Tratatul de la Amsterdam (1997) reprezinta un nou pas in directia adancirii integrarii europene. Tratatul, care modifica Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene, a fost semnat la 2 octombrie 1997 si a intrat in vigoare la 1 mai 1999.

Uniunea Europeana iese transformata. Noi sarcini ii sunt acordate: rolul cetatenilor Uniunii este subliniat mai puternic; caracterul democratic al institutiilor europene este intarit.

In timp ce constructia europeana se dezvolta in jurul unor obiective economice, accentul este pus de acum incolo pe responsabilitatile politice in interiorul Uniunii, ca si fata de restul lumii.

Cum s-a ajuns, in timp, la Tratatul de la Amsterdam ?

In iunie 1994, Consiliul European reunit la Corfu (in Grecia) a convocat un Comitet de reflectie, compus din 15 reprezentanti ai ministrilor de externe din cele 12 state membre, un reprezentant al Comisiei Europene si doi observatori din partea Parlamentului European;

In decembrie 1995, Comitetul de experti a prezentat raportul Consiliului European de la Madrid;

La 8 ianuarie 1996 s-a decis convocarea unei Conferinte Interguvernamentale (CIG) pentru revizuirea Tratatului de la Maastricht;

La 26 martie 1996 a avut loc, la Torino, prima reuniune a CIG, la nivelul sefilor de stat sau de guvern din statele membre ale UE; tarile candidate la aderare au avut statut de observator;

La 2 octombrie 1997 s-a semnat Tratatul de la Amsterdam de catre sefii de stat sau de guvern din cele 15 state membre, dupa 15 luni de negocieri;

Intre 1998 si 1999 a avut loc ratificarea Tratatului;

La 1 mai 1999 Tratatul a intrat in vigoare

Negocierile asupra noului Tratat sau purtat pe 3 axe principale:

Uniunea Europeana si cetatenii

Identitatea externa;

Institutiile Uniunii.

In privinta drepturilor cetatenilor, Tratatul de la Amsterdam insista asupra a trei aspecte:

Obligatia Uniunii de a respecta drepturile fundamentale, in special a celor inscrise in Conventia europeana privind salvgardarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata de Consiliul Europei in 1950. Pentru prima data se prevede intr-un document ca statele membre care nu respecta de o maniera grava si sistematica aceste drepturi pot suferi sanctiuni, mergand pana la suspendarea dreptului de vot in sanul Consiliului. In ceea ce priveste tarile candidate la aderare, respectarea drepturilor fundamentale devine o conditie a aderarii lor la Uniune, ceea ce s-a si statuat, in iunie 1993, de catre Consiliul European de la Copenhaga;

Dreptul recunoscut Uniunii de a combate orice forma de discriminare bazata pe sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri politice, handicap, varsta sau orientare sexuala;

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

Obligatia Uniunii de a promova, in toate politicile sale, egalitatea sanselor intre barbat si femeie, acceptandu-se chiar principiul "discriminarii pozitive" atunci cand unul din cele doua sexe este vizibil discriminat.

Aceasta dispozitie a fost completata cu recunoasterea dreptului la protectia datelor persoanelor detinute de institutii - drept ce devine tot mai important pe masura dezvoltarilor din domeniul informaticii.

Dilema in care se gasea Uniunea: daca sa adere formal la Conventia Europeana privind Drepturile Omului sau sa-si stabileasca propria lista de drepturi fundamentale, a fost rezolvata cu prilejul Consiliului European de la Nisa din decembrie 2000, in favoarea celei de-a doua variante.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca Tratatul de la Amsterdam contine si raspunsuri la preocuparile cetatenilor atunci cand unele din drepturile lor nu sunt respectate. Este vorba de adoptarea unor reguli noi in urmatoarele domenii:

Munca si social: definirea de catre Uniune a unei strategii privind sporirea locurilor de munca, iar de catre statele membre a unor programe nationale pentru munca, evaluate anual. In plus, Uniunii i se incredinteaza responsabilitatea de a lupta impotriva saraciei si a excluderii sociale;

Securitate, libertate si justitie: Uniunea a definit un program pe 5 ani in masura sa conduca la crearea unui spatiu de libertate, securitate si justitie. Deja prin Acordurile de la Schengen - care reunea toate tarile membre cu exceptia Angliei, Irlandei si Danemarcei - a fost suprimata cea mai mare parte a controlului la frontiere. Aceste acorduri au fost incluse in "acquis-ul" Uniunii.

In ceea ce priveste cooperarea interguvernamentala in materie penala si politieneasca, principiul unanimitatii in luarea deciziilor a fost temperat prin posibilitatea adoptarii deciziilor cu majoritate calificata.

Mediu, sanatate si drepturile consumatorilor: dezvoltarea durabila - care tine seama de exigentele protectiei mediului - devine un obiectiv esential al Uniunii. De aceea, Tratatul insereaza, printre competentele Uniunii, promovarea dreptului la informare si educatia consumatorilor, indeosebi dreptul lor de a se organiza pentru a se proteja mai bine;

Tratatul cuprinde si cateva valori si aspiratii ale cetatenilor, care nu sunt incluse in dispozitii obligatorii, formand insa niste angajamente politice precum:

Abolirea pedepsei cu moartea;

Recunoasterea rolului voluntariatului;

Nevoile persoanelor cu handicap;

Situatia specifica a regiunilor insulare;

Libertatea presei si de expresie;

Protectia animalelor.

In privinta identitatii externe a Uniunii, trebuie spus ca inca de la inceputul constructiei europene, promotorii sai au incercat sa o doteze si cu o politica externa. Tentativele din 1954 si 1961 au esuat. In 1970, statele membre au lansat o cooperare politica, dar care n-a fost inscrisa intr-un Tratat decat in 1986 odata cu adoptarea Actului Unic. In sfarsit, Tratatul de la Maastricht a codificat un ansamblu de reguli privitoare la Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC). Negociatorii Tratatului de la Amsterdam au dorit sa intareasca "aqcuis-ul" de la Maastricht, indeosebi din perspectiva largirii cu noi membri si a nevoii de promovare a unei politici externe concrete.

Tratatul stabileste principiile care trebuie sa ghideze politica externa a Uniunii, Tratatul prevede numirea unui Inalt Reprezentant ("Monsieur" sau "Madame PESC") care conduce actiunea Uniunii in acest domeniu, urmand deciziilor Consiliului si in cadrul unei "troika", in care mai intra reprezentantul Presedintiei Consiliului si al Comisiei Europene. Aceasta personalitate - in prezent Javier Solana - are rangul de secretar general al Consiliului si dispune de o unitate de analiza si alerta rapida.

Numeroasele crize internationale care s-au produs recent arata ca orice politice externa necesita si o capacitate militara, indeosebi pentru misiuni umanitare si misiuni de mentinere sau restabilire a pacii. Complexitatea elaborarii unei politici comune de aparare rezulta si din pozitia diferita a statelor membre: patru dintre ele erau, din punct de vedere constitutional sau traditional, neutre si ca atare nu participau la aliante militare, in timp ce celelalte 11 erau membre ale NATO.

Pentru a suplini lipsa mijloacelor militare, Tratatul de la Amsterdam prevede ca Uniunea Europei Occidentale (UEO) face, de acum inainte, parte integranta din Uniunea Europeana. Acest lucru permite deplina integrare a UEO in UE si folosirea capacitatilor militare ale acesteia.

In privinta institutiilor europene, Tratatul de la Amsterdam s-a aplecat mai ales asupra sporirii eficacitatii adoptarii deciziilor in institutiile sale. In acest sens:

Rolul Parlamentului European a fost intarit. Daca inainte, Parlamentul nu putea emite decat un aviz asupra candidaturii pentru presedintia Comisiei, Tratatul de la Amsterdam prevede ca presedintele este desemnat dupa acordul Parlamentului European. Acest drept se adauga celui deja detinut prin Tratatul de la Maastricht prin care Parlamentul aproba numirea intregii Comisii. In plus, Parlamentul a obtinut drept de co-decizie in unele domenii;

Parlamentelor nationale le este permis sa-si spuna cuvantul asupra  unor proiecte de reglementari, inainte ca guvernele sa o faca in cadrul Consiliului Uniunii si sa aiba o vedere generala asupra functionarii Uniunii;

Consiliul poate lua decizii cu majoritate calificata;

Rolul Comisiei Europene ramane neschimbat si, mai ales, dreptul sau de initiativa. In schimb, creste rolul presedintelui Comisiei - legitimat de votul din Parlamentul European:

Participa la alegerea si desemnarea membrilor Comisiei, in acord cu statele membre;

Atribuie sau modifica responsabilitatile in sanul colegiului;

Fixeaza orientarile politice ale Comisiei.

Rolul Comitetului Regiunilor, care reprezinta punctul de vedere al autoritatilor regionale si locale, a sporit.

Consiliul European de la Amsterdam intrase sub presiunea timpului. De aceea, Tratatul a lasat deschise cateva probleme precum: adaptarea institutiilor europene la procesul largirii spre Europa Centrala si de Est si unele aspecte ale politicii externe.

Acestea au fost trecute in seama urmatoarei CIG, care se va desfasura la Nisa. Reforma Uniunii Europene va continua, ceea ce va permite si largirea sa cu noi membri.