Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didactice Bani si dezvoltarea carierei Stiinta  si proiecte tehnice Istorie si biografii Sanatate si medicina Dezvoltare personala
referate sanatate Sanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Medicina


Qdidactic » sanatate & sport » medicina
Principalele sindroame neurologice



Principalele sindroame neurologice


PRINCIPALELE SINDROAME NEUROLOGICE

in patologia musculara si a S.N. periferic se folosesc ca metode paraclinice EMG (electromiografia) care studiaza biocurentii muschiului, examenul vitezei de conducere in nervul periferic si biopsia musculara.

Sindromul piramidal sau sindromul neuronului motor central este ansamblul de simp-tome provocate de leziunile fasciculului piramidal pe traiectul sau encefalic sau medular.

Etiologie: accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale, mielite, fracturi de rahis, tumori medulare, scleroza laterala amiotrofica etc.

Simptomatolgie: paralizie a miscarilor voluntare, de obicei opusa leziunii, cuprinzand teritorii intinse (hemiplegie, parapiegie etc.), predominand la extremitatea membrelor, cu caracter spasmodic (contractura); reflexele osteotendinoase sunt exagerate (dupa faza de soc), semnul Babinski este prezent: apar tulburari sfincteriene; atrofia musculara este absenta.

Sindromul neuronului motor periferic este ansamblul de simptome si semne provocate de leziunile neuronului motor periferic pe traiectul sau medular, radicular sau trun-chiular.

Etiologie: poliomielita anterioara acuta, compresiuni, polinevrite, poliradiculite.

Simptomatologie: paralizia este intotdeauna de partea leziunii, interesand grupe musculare izolate; este flasca, cu hipotonie sau atonie, cu atrofii musculare precoce, cu abolirea reflexelor.

Sindromul extrapiramidal este ansamblul de simptome provocate de leziunile nuclei-lor cenusii centrali. Se disting doua tipuri: hiperton-hipokinetic (sindromul parkinsonian) produs de leziunile palidum-ului in locus niger si hipoton-hiperkinetic (sindrom coreic) produs de leziuni ale nucleului caudat si putamen.

Etiologie: boala Parkinson, encefalita epidemica, intoxicatie cu CO, intoxicatii cu neuroleptice.

Simptomatologie: a) in sindromul parkinsonian - hipertonia generalizata, permanenta, cedeaza in roata dintata (sacadat), omogen repartizata; se insoteste de exagerarea reflexelor de postura (membrele pastreaza pozitia imprimata mult mai mult timp decat la individul normal): tremuratura ampla si regulata, predominand la membrele superioare, exagerata de atentie si emotii, disparand la miscari si in repaus complet; akinezie: facies imobil, vorbire sacadata, miscari lente si rare.

b) in sindromul coreic - miscari involuntare de tip coreic.

Sindromul meningian cuprinde ansamblul manifestarilor provocate de iritatia sau in-flamatia meningelor.

Etiologie: meningite, hemoragii meningiene, edem cerebromeningian, unele tumori intracraniene, azotemie etc.

Simptomatolgie: a) simptome functionale - cefalee difuza, permanenta, exagerata de zgomot, lumina si miscari; varsaturi; constipatie; bradicardie; b) semne fizice - caracterizate in principal prin contracturi, uneori evidente si vizibile la primul examen; alteori discrete, reclamand anumite manevre pentru a fi evidentiate. Un prim semn este redoarea cefei, care consta intr-o rezistenta la incercarea de a flecta lent ceafa bolnavului. Foarte important este si semnul Kernig: imposibilitatea de a ridica in unghi drept pe trunchi membrelei inferioare ale bolnavului, asezat in pozitie intinsa. Dintre semnele citate, cefa-leea si contractura sunt majore. Dar diagnosticul nu poate fi afirmat decat examinand lichidul cefalorahidian, prelevat prin punctie lombara, care arata modificari de aspect, tensiune, citologie si compozitie chimica.

1. SINDROMUL CEREBELOS

Este un sindrom care apare in cazul lezarii cerebelului sau a cailor cerebeloase. Principalele functii ale cerebelului sunt: coordonarea miscarilor si reglarea echilibrului si a tonusului muscular. Lezarea vermisului provoaca mai ales tulburari de echilibru (ataxie cerebeloasa), iar lezarea emisferelor cerebeloase, tulburari de coordonare a miscarilor.

Etiologie: leziuni inflamatorii (abces, sifilis), scleroza in placi, tumori cerebeloase, accidente vasculare cerebrale si cerebeloase, traumatisme craniene, boli degenerative (boala Friedreich, boala Pierre Marie) atrofii cerebeloase, intoxicatii (alcool, luminai), tumori cerebeloase sau neurinom de acustic.

Simptomatologie: tulburari de coordonare: suferinta cerebeloasa se caracterizeaza prin 4 semne: a) hipermetria sau dismetria, adica depasirea de catre miscarea elementara a scopului propus, cu imposibilitatea efectuarii miscarilor mai fine. Se pune in evidenta prin proba indice-nas sau calcai-genunchi. Se constata ca bolnavul este incapabil sa efectueze miscarea cu precizie, fie depasind tinta, fie oprindu-se inainte. O proba intrebuintata mai este si incheiatul si descheiatul nasturilor, care se efectueaza cu multa greutate: b) asinergia sau descompunerea miscarii complexe in mai multi timpi, bolnavul fiind incapabil sa execute miscari combinate. Se pune in evidenta prin proba flectarii genunchiului pe abdomen. Bolnavul nu poate executa sincron miscarea de flexie a genunchiului si a coapsei, flectand intai coapsa pe abdomen cu membrul inferior extins si dupa aceea gamba pe coapsa. Asinergia se mai cerceteaza si prin proba lasarii pe spate, bolnavul cu leziuni cerebeloase fiind incapabil sa efectueze concomitent flexia genunchilor; lasandu-se pe spate, se dezechilibreaza; c) adiadockinezia - miscarile succesive rapide, ca de exemplu: supinatia si pronatia mainilor, nu pot fi executate rapid, membrul de partea leziunii intarziind si nefiind capabil sa urmeze ritmul celuilalt; d) executarea cu intarziere a actelor voluntare.

Tulburarile de coordonare influentteaza deseori scrisul si vorbirea. Scrisul este tremurat, inegal si mare, iar vorbirea este sacadata, exploziva, lenta, ezitanta;

- tulburarile de tonus; bolnavul prezinta hipotonie musculara, membrul de partea atinsa cade inert cand se ridica si se lasa brusc. Amplitudinea miscarilor depaseste limita fiziologica (genunchiul atinge cu usurinta toracele);

- tulburari de echilibru: bolnavul cu sindrom cerebelos isi departeaza picioarele pentru a-si largi baza de sustinere in timpul ortostatismului. De obicei, desi oscileaza, nu cade (cu exceptia cazurilor grave). Tulburarile de echilibru nu sunt exagerate de inchiderea ochilor, spre deosebire de tabes si sindromul vestibular. Mersul este dificil, nesigur, cu tendinta la deviere de partea leziunii, picioarele sunt departate si, in general, creeaza impresia unui om beat (mers ebrios);

- tremuratura, semn important in bolile cerebelului, lipseste in repaus si apare in miscarile voluntare. De aceea se numeste tremuratura intentionala. Oscilatiile sunt ample si neregulate;

- nistagmusul - miscari ritmice si simetrice ale globului ocular - apare ca urmare a legaturii stranse a cerebelului cu sistemul vestibular.

Tratamentul sindromului cerebelos este etiopatogenic.

2. SINDROMUL VESTIBULAR

Pozitia organismului in spatiu se modifica continuu. Aceasta adaptare este posibila datorita unui sistem care inregistreaza orice schimbare de pozitie, realizand functia de echilibru a organismului. Rolul cel mai important in reglarea echilibrului il detine sistemul vestibular, care cuprinde un aparat de receptie (portiunea vestibulara a urechii interne, numita si labirint), o cale de transmitere (nervul vestibular) care duce la nucleii vestibulari din bulb si protuberanta, si caile vestibulare centrale, dintre care unele se termina in lobul temporal. Organul periferic, vestibular, este format din doua vezicule: utricula si sacula, si din trei canale semicirculare, orientale spre cele trei directii ale spatiului. Aparatul vestibular receptioneaza doua categorii de excitatii: acceleratiile, adica trecerea de la repaus la miscare, si schimbarile de pozitie ale capului.

Functia vestibulara este cercetata in clinica prin urmatoarele probe: proba rotatorie (bolnavul, asezat pe un scaun turnant, este rotit rapid - de zece ori in 20 de secunde); proba calorica (irigarea conductului audititiv extern cu apa rece la 15 - 20 sau fierbinte la 45); proba galvanica (aplicarea a doi electrozi pe tragusul celor doua urechi si trecerea unui curent electric slab). La acesti excitanti, in linii generale, raspunsul fiziologic consta in: ameteala (senzatia de falsa deplasare, de rotatie in spatiu, scufundare sau plutire), aplecarea corpului si a membrelor intr-un anumit sens, nistagmus (miscari ritmice si simetrice ale globilor oculari) intr-un anumit sens.

Simptomatologie: a) simptome subiective - ameteala (vertij); greata-varsaturi; b) simptome obiective - nistagmusul, care se cerceteaza cerand bolnavului sa priveasca lateral, in sus si in jos; - deviatii tonice, adica deplasari ale capului, trunchiului si membrelor in directia vestibulului lezat; se cerceteaza prin: proba Romberg (bolnavul in picioare isi pierde echilibrul la inchiderea ochilor), proba mersului 'in stea' (bolnavul, legat la ochi si lasat sa mearga 5-6 pasi inainte si inapoi, deviaza de la directia initiala, descriind aproximativ o stea) si proba bratelor intinse.

Formele clinice: sindromul vestibular periferic este produs de leziuni traumatice si inflamatorii ale urechii interne, dand ameteli violente, nistagmus de partea opusa leziunii si surditate sau hipoacuzie; sindromul vestibular central este produs prin leziuni vasculare infec-fioase sau tumori la nivelul nucleilor si cailor vestibulare centrale. Semnele subiective sunt nesistematizate, apar semne de suferinta ale formatiunii vecine, iar compensarea simptome-lor se face greu si tardiv; sindromul Maniere se caracterizeaza prin crize repetate de vertj, cu mari tulburari de echilibru, insotite de greata, varsaturi si anxietate, urmate de surditate la nivelul urechii bolnave. Tratamentul consta in deshidratare si, uneori, in sectionarea nervului vestibular; raul de mare si de avion reprezinta o forma frusta a sindromului vestibular, caracterizata prin ameteala, paloare, greata, varsaturi, lipotimii.

Evolutia si prognosticul depind de etiopatogenie.

Tratamentul este etiopatogenie.

3. SINDROMUL SENZITIV

Tulburarile de sensibilitate sunt de obicei subiective (spontane), reprezentand senzatiile pe care le descrie bolnavul: dureri, parestezii etc. Exista si tulburari obiective de sensibilitate, in care deficitul sensibilitatii este provocat de leziuni mai importante ale sistemului nervos. in cadrul tulburarilor subiective de sensibilitate, vor fi prezente: cefa-leea, migrena si unele nevralgii.

Cefaleea sau durerea de cap este un simptom care apare in foarte multe afectiuni. Poate fi provocata de atingerea unor formatiuni care pot deveni dureroase si care sunt situate fie in interiorul cutiei craniene (dura mater, vasele intracraniene, arterele menin-giene, marile trunchiuri arteriale de la baza creierului, sinusurile venoase), fie in exteriorul acesteia (pielea capului, aponevrozele, arterele extracraniene, in special artera temporala, cavitatile naturale cefalice: orbite, fose nazale, faringe, urechi etc.). Cele mai frecvente cauze sunt: hipertensiunea arteriala, insuficienta renala, nevrozele, intoxicatiile cu CO, tumorile cerebrale, tulburarile oculare (de refractie), afectiunile oto-rino-laringolo-gice (otite, sinuzite), spondiloza cervicala etc.

Tratamentul cefaleei este in primul rand etiologic. Simptomatic, se administreaza sedative, analgezice, recomandandu-se in completare repaus psihic si fizic, psihoterapie.

O forma clinica speciala de cefalee este migrena. Aceasta este o afectiune caracterizata prin crize de cefalee, de obicei hemicranie, cu tulburari vizuale si digestive asociate. Are un caracter familial si se intalneste mai des la femei, incepand din perioada pubertara. Este provocata de obicei de un surmenaj intelectual, emotii, abuz de tutun sau alcool, perioada premenstruala. Criza dureroasa este precedata de un stadiu prodromal, care dureaza ore sau zile, caracterizat prin iritabilitate, greturi, varsaturi, somnolenta, anorexie etc. Criza debuteaza prin tulburari vizuale, de obicei scotoame scanteietoare (puncte luminoase in campul vizual). Cefaleea apare dupa cateva minute, este strict unilaterala - de obicei fronto-orbitara - cu o intensitate care devine repede intolerabila, cu caracter pulsatil, insotita de greturi, varsaturi, paloare a fetei, hiperlacrimatie. Este agravata de lumina si zgomot si calmata partial de liniste, intuneric si comprese reci.

Tratamentul este profilactic: psihoterapie, regim igienic de viata, reducerea aportului de sare. Tratamentul crizei consta in administrarea de Acid Acetilsalicilic. Aminofena-zona, cu cafeina si codeina, tartrat de ergotamina (Cofedol, Cofergot), infiltratii cu novo-caina in jurul arterei temporale superficiale.

Nevralgia trigeminala este un sindrom dureros localizat pe teritoriul de distributie a nervului trigemen. Se caracterizeaza prin dureri paroxistice, de obicei fara prodroame, localizate unilateral la nivelul regiunii supraorbitare si suborbitare sau mandibulare, atroce, cu caracter de descarcari electrice, insotite de spasm al muschilor fetei. Dureaza cateva zecimi de secunda sau cateva minute si se termina brusc. Intre crize, durerea este absenta. Se deosebeste o forma esentiala de origine necunoscuta - care apare mai ales la femei si care prezinta tabloul clinic descris mai sus - si o forma secundara sau simptomatica provocata de factori locali, care comprima sau irita nervul trigemen (focare infec-tioase, sinuzale sau dentare, glaucom cronic, tumori cerebrale, meningite cronice etc.).

Forma simptomatica se caracterizeaza prin dureri continue, discrete, pe fondul carora apar paroxisme dureroase, si prin tulburari de sensibilitate: hipoestezie, diminuarea reflexului corneean etc.

Tratamentul este etiologic in nevralgia secundara: asanarea focarelor de infectie (dentare sau sinuzale), interventie neurochirurgicala in cazul unei tumori etc. in nevralgia esentiala se prescriu: Tegretol, Levomepromazin. in formele rezistente se poate incerca infiltratia cu alcool a ramurilor terminale ale trigemenului sau neurotomia trigemenului (sectiunea radacinii senzitive a ramurilor trigemenale inapoia ganglionului Gasser).

Nevralgia occipitala sau nevralgia Arnold este caracterizata prin dureri persistente, uneori de foarte mare intensitate, in regiunea occipitala, iradiate spre crestetul capului, adesea bilaterale. Presiunea digitala la jumatatea distantei mastoida si protuberanta occipitala externa sub occiput provoaca o durere violenta. Boala este datorita unui proces inflamator local, determinat de frig, umezeala, infectii de focar (dentar, amigalian), spondiloze cervicale etc.

Tratamentul se face cu analgezice, antireumatice, ultrascurte si, in formele rebele, cu infiltratii locale cu xilina 1% asociata cu hidrocortizon.

Nevralgia intercostala este provocata de suferintele iritative ale nervilor intercostali. Durerile sunt localizate de-a lungul coastelor, sub forma unor crize violente, intermitente. Cauze mai frecvente sunt: fracturile de coaste, osteitele, zona zoster, tumorile vertebrale etc.

Tratamentul este in primul rand etiologic. Tratamentul simptomatic consta in Amino-fenazona, Algocalmin, infiltratii cu novocaina sau xilina etc.

Nevralgia sciatica este un sindrom dureros localizat pe traiectul nervului sciatic. Cauza cea mai frecventa este hernia discala, caracterizata prin hernia posterioara a nucleului pulpos, care preseaza inelul fibres si, impreuna cu acesta, apasa pe radacinile nervului sciatic, producand durerea radiculara caracteristica. Cauze mai rare sunt: artroza vertebrala, morbul Pott, cancerul vertebral secundar, spondilitele, tumorile de bazin, fibromul uterin, injectii intrafesiere cu substante iritative etc. Durerea este simptomul caracteristic; are sediul in regiunea lombo-sacrata si iradiaza in regiunea fesiera, fata posterioara a coapsei, si, in functie de radacina afectata, fie pe fata antero-externa a gambei, dosul piciorului, haluce (L4-L5), pie pefata postero-externa a gambei, calcai, planta piciorului (S]). Are caracter de furnicatura, uneori de junghi sau de senzatie de sfasietura. Intensitatea este variabila: uneori marcata, impiedicand somnul, alteori mai putin vie. in general este exacerbata de tuse, stranut, defecatie. Cand durerea este vie, bolnavul cauta s-o reduca prezentand o pozitie vicioasa a trunchiului, aplecandu-1 lateral, spre a evita intinderea nervuiui suferind, iar mersul este prudent si schiopatat, sprijinindu-se pe membrul inferior sanatos. De obicei durerea este unilaterala. Durerea bilaterala se observa in cancerele vertebrale si infiltratele neoplazice din micul bazin. Durerea poate fi provocata si prin diferite manevre. Cea mai cunoscuta este manevra Lasegue (bolnavul fiind culcat pe spate, flectarea membrului inferior, in extensie, pe bazin, provoaca aparitia durerii). Durerea mai poate fi declansata si prin compresiunea unor puncte pe traietul nervului sciatic: portiunea mijlocie a fesei, fata posterioara a coapsei, fata externa a capului peroneului. Bolnavul prezinta uneori hipoestezia teritoriului afectat, cu diminuarea sau abolirea reflexului ahilian. in formele prelungite apare hipotonia musculaturii, evidenta la nivelul regiunii fesiere, in care pliul inferior este coborat de partea bolnava.

Tratament: prima masura este imobilizarea la pat, cu genunchii flectati. Tratamentul simptomatic consta in: repaus pe pat tare, cu perna sub cap si genunchi, Fenilbutazona 7 -10 zile (2-3 comprimate sau supozitoare/zi), decontracturante (Clorzoxazona, Paraflex), infiltratii radiculare cu novocaina, xilina sau hidrocortizon, rahianestezie, fizioterapie (ultrascurte, ultraviolete, curenti diadinamici).

in formele paralizante sau in cele in care persista dureri vii, dupa mai multe saptamani de imobilizare se pune problema interventiei chirurgicale.

3.1. TULBURARI OBIECTIVE DE SENSIBILITATE

Tulburarile obiective de sensibilitate nu se intalnesc izolat, ci in contextul unor sindroame complexe, in care apar si tulburari motorii, de echilibru sau senzoriale. Cele mai cunosc Fute sindroame senzitive sunt urmatoarele:

Sindromul polinevritic: deficit simetric de sensibilitate si motilitate la extremitatea membrelor.

Radiculitele sunt caracterizate prin distri-buti ale tulburarilor de sensibilitate dupa un plan metameric (orizontal pe gat, torace si abdomen, vertical pe membre) (fig. 79).

Sindromul senzitiv medular: a) de tip global, cu abolirea sensibilitatii sub segmentul lezional (mielite, compresiuni medulare, traumatisme) - se insoteste de paraplegie sau tetra-plegie, iar anestezia intereseaza de obicei toate tipurile de sensibilitate; b) de tip disociat, realizand fie tipul siringomielic* (abolirea sensibilitati termoalgice), fie tipul tabetic (abolirea sensibilitatii profunde).

Sindromul senzitiv talamic: apare in leziunile talamusului si se insoteste de hemihipoes-tezie superficiala (respectand fata si mai accentuata la membre), hiperpatie (dureri cu caracter de arsura care apar la orice excitare cutanata, chiar atingerea usoara a tegumentului sau aplicarea unui obiect rece), hemianestezie profunda, hemiataxie, hemianopsie.

Sindromul senzitiv cortical: in aceasta din urma domina tulburarile de sensibilitate sintetica si discriminativa.

4. SINDROMUL DE DEFICIT MOTOR

Deficitul motor apare intr-o gama larga de afectiuni, cele mai importante sindroame anatomo-clinice fiind: sindromul muscular, sindromul de neuron motor periferic, sin-droamele hemiplegie, paraplegie si tetraplegic.

4.1. SINDROAME MUSCULARE

Dintre acestea, cele mai frecvente sunt urmatoarele:

Miopatia este o boala eredofamiliala cu determinism genetic, aparand de obicei in copilarie sau adolescenta, caracterizata prin slabiciune progresiva, atrofii musculare bilaterale si simetrice, interesand in principal muschii de la radacina membrelor. Deficitul motor apare si se accentueaza paralel cu atrofia musculara.

Evolutia este lenta si progresiva, ducand la imobilizarea bolnavului la pat. Tratamentul consta in administrarea de Glicocol, vitamine din grupul B si E, Fosfobion, Madiol, fiziotarapie etc.

Miotonia este o afectiune de obicei congenitala, caracterizata prin dificultatea de a decontracta muschii. Decontractia se face lent si cu efort. Cand bolnavul executa o miscare, muschii raman contractati cateva secunde. Tulburarea este mai mare dupa repausul muscular si se reduce pe masura ce miscarea se repeta. Apare in copilarie si este mai frecventa la barbati. Muschii sunt uneori proeminenti, dand bolnavului un aspect atletic, dar forta musculara este scazuta.


Tratamentul este simptomatic: chinina, procainamida, L. Dopa.

Polimiozita este o inflamatie difuza a muschilor, care poate cuprinde si tegumentele (dermatomiozita) sau nervii invecinati (neuromiozita). Apare la orice varsta, mai frecvent la femei si la tineri. Forma acuta debuteaza cu semne generale infectioase, urmate de prinderea muschilor (dureri, rezistenta dureroasa la palpare), uneori a tegumentelor, edeme, desen venos intarit, inflamatie a mucoaselor si a nervilor (semne de polinevrita); alteori tumefactii articulare dureroase, adenopatie, splenomegalie etc.

Evolueaza catre atrofie musculara si cutanata.

Prognosticul este grav, moartea survenind printr-o tulburare cardiaca sau respiratorie. Formele subacute si cronice au o simptomatologie mai putin zgomotoasa, cu evolutie mai indelungata.

Tratamentul consta in repaus la pat, mobilizarea activa a membrelor, tratament antiin-fectios, corticoterapie, analgezice (Aminofenozona, Acid acetilsalicilic etc.).

Miastenia este o afectiune caracterizata prin deficit muscular, cu fatigabilitate musculara, care apare sau se accentueaza la efort.

Etiologia este necunoscuta dar se pare ca in producerea ei ar interveni un mecanism imunologic. Boala apare mai frecvent la femei. Debutul este subacut sau insidios, cu slabiciune musculara pe masura ce muschiul se contracta. Tulburarea apare mai frecvent la muschii oculari, ai fetei, limbii, masticatori si ai laringelui. Paraliziile sunt minime dimineata, se accentueaza la efort si devin maxime seara. De obicei bolnavii prezinta strabism si diplopie, iar vorbirea este dificila. Este caracteristca imposibilitatea bolnavului de a-si tine capul ridicat.

Boala evolueaza cu perioade de agravare si ameliorare

Tratamentul consta in administrarea de Miostiq (Prostigmina), efedrina, corticoterapie, vitaminoterapie, timectomie si protezare respiratorie in caz de aparitie a tulburarilor de respiratie (in criza miastenica).

4.2. SINDROMUL DE NEURON MOTOR PERIFERIC

Calea motorie cuprinde neuronul motor central - care isi are originea in celulele piramidale din regiunea frontala - si neuronul motor periferic - al carui corp celular se afla situat in cornul anterior al maduvei, unde face legatura cu neuronul motor central. Neuronul motor periferic este, dupa cum se stie, calea motorie finala, transmitand muschiului respectiv atat incitatiile motorii ale caii piramidale, cat si pe cele ale caii extrapiramidale.

Ansamblul de simptome si semne provocate de leziunea neuronului motor periferic pe traiectul sau medular, radicular sau trunchiular se numeste sindrom de neuron motor periferic. Sindromul apare in leziunea corpului celular sau a fibrelor acestuia. Leziunea poate fi situata deci la nivelul corpului celular (pericarion), in coarnele anterioare ale ma-duvei (poliomielita, scleroza laterala amiotrofica, siringomielie), si consta in compresiuni tumorale la nivelul radacinii anterioare (radiculite), la nivelul plexurilor nervoase (plexite) sau al nervilor periferici (paralizii izolate - nevrite si paralizii bilaterale si simetrice - polinevrite).

Sindromul de neuron motor periferic, cu tulburari de sensibilitate importante, apar si in poliradiculonevrite si in 'sindromul de coada de cale'.

4.2.1. Lezarea pericarionului (corpul celular al neuronului motor periferic)

Poliomielita anterioara acuta sau maladia Heine Medin este o boala virala care atinge celulele motorii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii, manifestandu-se clinic prin paralizii flaste ale unor grupuri musculare. Survine fie sub forma unor mici epidemii, fie in cazuri sporadice. Apare mai ales vara sau toamna, afectand cu predilectie copii si tineri. Se transmite pe cale digestiva si, secundar, pe care respiratorie.

Forma cea mai comuna este forma paralitica. Dupa o incubatie tacuta, boala evolueaza in patru perioade: o prima perioada, infectioasa, cu febra si rinofaringita, cu tulburari digestive (greturi, varsaturi si dureri abdominale); ulterior apare un sindrom menin-gian (redoare a cefei si contractara membrelor inferioare); dupa 1-5 zile apare perioada paralitica; paraliziile sunt flaste, cu atrofie musculara precoce si abolirea reflexelor tendinoase; nu exista nici o tulburare de sensibilitate; dupa cateva zile, paraliziile incep sa regreseze; perioada de regresiune dureaza mai multe saptamani; dupa cateva luni apar ultima perioada - aceea a sechelelor. in cazurile severe, paralizia este grava, afectand toate grupurile musculare, cu atrofie importanta. in cazurile usoare, regresiunea este totala. Se mai descriu forme clinice cu tulburari respiratorii (adeseori mortale), forme digestive (diaree izolate), catarale (rinofaringite obisnuite, febrile).

Diagnosticul diferential trebuie sa elimine meningita acuta (prin punctie 'ombara), mielita, polinevrita etc.

Tratament: in perioada paralitica, spitalizarea este obligatorie. in cazul formelor respiratorii, se recomanda protezare respiratorie. in absenta formelor respiratorii se recomanda repaus complet pe un pat tare, analgezice si sedative, aplicatii de comprese umede calde, masaje, mobilizari alternand cu miscari pasive. Tratamentul formelor abortive consta in repaus complet la pat.

Prevenirea poliomielitei se face prin vaccinare.

Poliomielita anterioara cronica este o afectiune degenerativa simetrica a cornului medular anterior, caracterizata prin atrofii musculare simetrice, care incep cu portiunea distala a membrelor superioare, si paralizii.

Tratamentul ei este similar cu cel al sclerozei laterale amiotrofice.

Scleroza laterala amiotrofica este o boala degenerativa, care apare la varsta adulta si intereseaza celulele din coarnele anterioare ale maduvei spinarii, nucleii motori ai nervilor cranieni si fasciculul piramidal bilateral. Intereseaza atat neuronul motor central cat si cel periferic.

Etiologia este necunoscuta. Boala debuteaza intre 20 si 40 de ani. Tulburarile de neuron motor periferic se caracterizeaza prin atrofii distale (eminentele tenara si hipotenara), cu aspect de 'mana in gheara'. Atrofiile sunt progresive, afectand treptat antebratul, bratul si umarul. Tulburarile de neuron motor central se caracterizeaza prin paralizia spasmodica a membrelor inferioare, cu semne piramidale: exagerarea reflexelor osteoten dinoase, semnul Babinski, mers spasmodic. in 6 - 8 luni apare paralizia flasca, cu conservarea reflexelor osteotendinoase.

Prognosticul este fatal in 2 - 4 ani. Gravitatea este in functie de aparitia tulburarilor bulbare, cu disartrie, disfagie si adesea pneumonie prin aspiratie.

Tratamentul este nespecific (vasodilatatoare, masuri de igiena etc.).

Siringomielia este o boala cronica si progresiva, caracterizata prin formarea in portiunea centrala a maduvei sau a bulbului a unor cavitati. Debutul este insidios, de obicei intre 15 - 30 de ani. in functie de teritoriile atinse, pot aparea tulburari motorii senzitive, vegetative si trofice.

Cea mai frecventa localizare este cervicala. Si aici apar semne de suferinta ale neuronului motor periferic si ale neuronului motor central (fascicul piramidal). Semnele de neuron motor periferic se caracterizeaza prin atrofii ale membrului superior - segmentul distal. Atrofia progreseaza, dand aspectul de gheara. Frecvent se constata si atrofia pielii, in sfarsit, abolirea reflexelor tendinoase la membrele superioare completeaza tabloul sindromului de neuron motor periferic.

Sindromul piramidal apare sub nivelul leziunii, este mai tardiv si se caracterizeaza printr-o paralizie spasmodica, cu exagerarea reflexelor osteotendinoase la membrele inferioare si semnul Babinski.

Sindromul senzitiv este foarte caracteristic: anestezie a sensibilitatii termice, cu pastrarea sensibilitatii tactile, ceea ce constituie disociatia siringomielica a sensibilitatii.

Tratamentul consta in roentgenterapie.

4.2.2. Lezarea radacinii anterioare

Aceasta produce, de asemenea, un sindrom de neuron motor periferic (radicular). Frecvent, tulburarile motorii sunt insotite de tulburari de sensibilitate datorite vecinatatii radacinilor anterioare cu cele posterioare.

Cauzele radiculitelor sunt reprezentate de factori inflamatori (infectii bacteriene, virotice, indeosebi sifilis), compresivi (neurinoame, morbul Pott, tumori ale meningelor, ale coloanei vertebrale etc.) sau traumatici.

O forma deosebita de suferinta radiculara este 'sindromul cozii de cal'. Formata din radacinile lombo-sacrale L2 ~ S5, lezarea cozii de cal se caracterizeaza prin paralizia flasca a membrelor inferioare, *cu reflexe abolite, atrofii si tulburari de sensibilitate, tulburari sfincteriene si genitale. Cauzele sunt variate (hernii de disc, tumori primitive sau metastazice, de natura infectioasa, traumatice).

O alta forma clinica este poliradiculonevrita caracterizata printr-un sindrom senzitivo-motor bilateral si simetric, cu aspecte polinevritic, dominat de tulburari de tip radicular. Tulburarile motorii si atrofia musculara predomina la radacinile membrelor superior si inferior. Din aceasta cauza, bolnavul nu se poate ridica din pat si nu poate merge, desi isi poate misca degetele, mainile si picioarele. Alteori paralizia este globala. Tulburarile de sensibilitate au caracter radicular. Nervii cranieni, indeosebi cei motori, sunt adesea afectati. Apar modificari ale lichidului cefalorahidian (disociatia albumino-citologica).

Cauzele sunt virotice sau alergice.

Evolutia este favorabila in 2 - 6 saptamani.

Tratamentul este asemanator celui din polinevritele infectioase.

4.2.3. Lezarea plexurilor (plexite)

Se caracterizeaza printr-un sindrom de neuron motor periferic, la care se asociaza adesea tulburari de sensibilitate. Formele clinice depind de localizare. in leziunea plexului cervical apar tulburari de miscare, flexie, rotatie, inclinare laterala a capului si gatului si tulburari respiratorii prin paralizii ale diafragmului. Interesarea plexului brahial determina paralizii in teritoriul nervilor median, radial sau cubital. Afectarea plexului lombar si a celui sacrat produce semne caracteristice suferintei diverselor ramuri terminale sau colaterale.

4.2.4. Leziunile nervilor periferici

Pot sa fie izolate (nevrite) sau bilaterale si simetrice (polinevrite) sau bilaterale si asimetrice (polineuropatii). In ambele forme se intalnesc atat tulburari motorii, cat si senzitive.

Nevritele au o distributie senzitivo-motorie, particulara fiecarui nerv, deosebita de cea radiculara metamerica. Ele se datoresc unor viroze, compresiuni (fracturi, tumori) sau unor traumatisme ale nervilor. Cele mai intalnite nevrite sunt urmatoarele:

- Paralizia faciala (afectarea celei de-a Vil-a perechi de nervi cranieni), caracterizata prin stergerea cutelor fruntii de partea bolnava, imposibilitatea inchiderii complete a ochiului, deviatia gurii spre partea sanatoasa, imposibilitatea de a fluiera.

Etiologia este variata: infectioasa, tumorala, traumatica. Cea mai frecventa cauza ramane cea afrigore, virotica, cu evolutie in general buna in urma unui tratament cu vitamine din grupul B, vit. PP, corticoterapie, Glicocol si ionizari cu iodura de potasiu 1%.

- Paralizia nervului median este o paralizie a flexorilor mai ales a indexului, mediu-sului si eminentei tenare. Se caracterizeaza prin deficit motor la nivelul degetelor, in special al policelui, cat si prin atrofia eminentei tenare, mana luind aspectul de 'mana de maimuta'. Flexia indexului este imposibila, iar a mediusului este dificila. Apar si tulburari de sensibilitate (hipo- sau anestezia fetei palmare, in special a primelor trei degete).

- Paralizia nervului radial este o paralizie a extensorilor si duce la aspectul de mana 'in gat la lebada', mana cazand in flexi pe antebrat. Strangerea pumnului se face in flexie palmara, extensia degetelor este dificila, iar extensia mainii pe antebrat si suspinatia antebratului sunt imposibile. Tulburarile de sensibilitate apar pe fata dorsala a mainii, in teritoriul primelor trei degete. Paralizia radiala poate fi generata de luxatii, fracturi, tumori, traumatisme, nevrite toxice, compresiuni prelungite ale nervului pe fata interna a bratului in timpul somnului.

- Paralizia nervului cubital se caracterizeaza prin aspectul mainii - 'in gheara cubitala'; miscarile de lateralitate ale degetelor sunt imposibile. Flexia primei falange si extensia ultimelor doua falange sunt imposibile la inelar si auricular.

- Paralizia nervului sciatic popliteu extern duce la paralizia flexiei dorsale a piciorului si degetelor si la atrofia antero-externa a gambei. Bolnavul 'stepeaza' in timpul mersului si nu poate bate tactul cu laba piciorului.

Tratamentul paraliziilor nervilor este in primul rand etiologic, eventual ciurugical sau ortopedic. Se mai recomanda vitaminele Bj, PP, corticoterapie, fizioterapie.(ionizari, bai galvanice, mecanoterapie), masaje si cultura fizica medicala.

Polinevritele sunt afectiuni ale nervilor periferici, bilaterale si simetrice, caracterizate prin tulburari motorii, senzitive si trofice.

Dupa etiologie se deosebesc: polinevritele toxice (alcoolice, saturnine, arsenicale, sulfo-carbonate, sulfamidice, hidrazidice, streptomicinice, barbinnice), infectioase (difte-rice, tifice, exantematice, gripale, tuberculoase, ieproase), metabolice (diabetice, uremice, casectice, neoplazice), carentiale (avitaminoza Bb pelagra, beri-beri), alergice etc.

Anatomopatologic, exista leziuni la nivelul nervilor periferici, unde apar manifestari de nevrita parenchimatoasa, cu leziuni segmentare ce alterneaza oi portiuni relativ normale. Apar uneori si leziuni de nevrita interstitiaia.

Simptome: debutul este uneori marcat de boala cauzala. Semnele principale sunt mai marcate la membrele inferioare bilateral, simetric, predominand la extremitati si progresand catre radacina membrelor.

Semnele principale constau in:

- Tulburarile de motilitate: pareze sau paralizii flaste, de diferite intensitati, interesand extremitatile membrelor. Forta musculara este foarte diminuata. Hipotonia musculara este neta, atrofiile musculare importante. Datorita acestor tulburari, picioarele devin balante, mersul capatand un caracter de stepaj (piciorul atinge solul intai cu varful si apoi cu calcaiul).

- Tulburarile de sensibilitate sunt, de asemenea, simetrice si distale si se caracterizeaza prin dureri si parestezii la extremitatile membrelor, dureri la presiunea maselor musculare, anestezie sau hipoestezie.

- Reflexele osteotendinoase sunt diminuate si uneori absente. Deseori apar tulburari vasomotorii, edeme, cianoza, alterari trofice ale tegumentelor si fanerelor.

Forme clinice: se descriu polinevrite mixte senzitivo-motorii (arsenicala, alcoolica), forme motorii (saturnina, sulfamidica), forme senzitive (alcoolica). Exista si polinevrite asociate cu leziuni ale nervilor cranieni (polinevrita botulinica), sati cu tulburari psihice.

Polinevrita alcoolica este cea mai frecventa. Boala debuteaza prin furnicaturi, ameteli si dureri musculare, adesea paroxistica, la extremitatile membrelor. Ulterior apare deficit motor, sub forma de pareze sau paralizii flaste. Mainile cad inerte, mersul este in stepaj, reflexele osteotendinoase sunt abolite, hipotonia musculara este marcata, iar atrofiile apar rapid. in cazurile grave poate aparea o paraplegie flasca. Exista si forme pseudotabetice, in care predomina tulburarile de sensibilitate profunda creand confuzii cu tabesul.

O forma speciala este cea psiho-polinevritica, in care se asociaza sindromul Korsakov (dezorientare, confabulatie si uitarea faptelor recente).

Polinevrita arsenicala are tot predominanta senzitiva pentru membrele inferioare. Aceasta forma este foarte dureroasa. Diagnosticul se impune pe baza semnelor de intoxicatie arsenicala, tulburarilor gastrointestinale, striatiilor unghiilor (dungile Mees).

Polinevrita saturnina (intoxicatia cronica cu plumb) prezinta tulburari motorii la membrele superioare in teritoriul nervului radial cu importante atrofii musculare si cu absenta tulburarilor de sensibilitate.

'Polinevrita difterica prinde initial muschii valului palatului si muschii laringelui. Mai tarziu apar pareze ale membrelor inferioare, cu tulburari de sensibilitate.

Polinevrita diabetiba apare la diabeticii netratati timp indelungat. Intereseaza in special membrele inferioare si se caracterizeaza prin absenta reflexelor rotuliene, tulburari de sensibilitate, tulburari vegetative (transpiratii, tahicardie) si leziuni trofice.

Evolutia polinevritelor este in general favorabila, vindecarea producandu-se in cateva saptamani, uneori luni, alteori chiar peste 1 an.

Polineuropatiile sunt prinderi difuze si asimetrice ale nervilor periferici. Apar in cola-genoze difuze (periarterita nodoasa, lupusul eritematos diseminat), in tulburari metabolice (porfirie acuta intermitenta) sau vegetative.

Tratamentul urmareste combaterea factorului cauzal. in polinevrite infectioase: antibiotice, seroterapie etc. in intoxicatiile cu metale grele: Dimercaptopropanol si Edetamin etc. Tratamentul general urmareste regenerarea nervilor si inlaturarea tulburarilor provocate de agentii patologici. Pentru aceasta se administreaza vitaminele Bb B2 si PP in doze masive, Glicocol. in cazul parezelor pronuntate ale membrelor inferioare se recomanda repaus la pat,' masaje si miscari pasive. Fizioterapia (ionizari, bai galvanice) se aplica atunci cand faza acuta si durerile au disparut. Combaterea durerii prin analgezice si sedative completeaza arsenalul terapeutic utilizat.

4.3. SINDROMUL DE NEURON MOTOR CENTRAL

Fasciculul piramidal este portiunea initiala a caii motorii si este format de axonii neuronilor motori centrali, care isi au corpurile celulare localizate in circumvolutia frontala ascendenta. Fasciculul piramidal leaga scoarta motorie cu neuronul motor periferic. Ansamblul de simptome provocate de leziunile fasciculului piramidal pe traiectul sau encefalic sau medular poarta numele de sindrom de neutron motor central sau sindrom piramidal. Apare in accidente vasculare cerebrale, tumori cerebrale si medulare, mielite, fracturi de rahis, scleroza laterala amiotrofica etc. Semnele clinice principale constau in pareze sau paralizii ale miscarilor voluntare, cu sediul de obicei in partea opusa leziunii (datorita incrucisarii caii motorii).

Paralizia cuprinde teritorii intinse (hemiplegie, paraplegie). Este spasmodica, fie de la inceput, fie dupa o perioada scurta de paralizie flasca. Reflexele osteotendinoase sunt exagerate dupa prima perioada de diminuare (faza de soc). Semnul Babinski este prezent, tulburarile sfincteriene sunt obisnuite, iar atrofia musculara, absenta.

Manifestarea principala a sindromului piramidal este hemiplegia, caracterizata prin pierderea motilitati voluntare a unei jumatati a corpului, datorita lezarii unilaterale a caii piramidale. Cauzele principale sunt: accidentele vasculare cerebrale, tumorile intracrani-ene si, mai rar, traumatismele. in general, hemiplegia evolueaza in doua faze: prima, de hemiplegie flasca, cu hipotonie si reflexe osteotendinoase abolite, a doua de hemiplegie spasmodica, cu contractara si reflexe exagerate. Debutul poate fi progresiv (tulburari de mers, de vorbire, jena in miscari etc.). Cel mai adesea este brusc, iar uneori este de o brutalitate extrema (bolnavul intra in coma).

Principalele aspecte clinice sunt urmatoarele:

Hemiplegia cu coma: bolnavul este inconstient, membrele, ridicate pasiv si lasate sa cada, cad mai brusc si mai inert pe partea hemiplegica. Hemifafa paralizata este mai atona, aparand semne de paralizie, comisura bucala de partea paralizata coborata santul naso-labial sters, reflexul cornean abolit de partea hemiplegiei. Frecvent exista o deviatie conjugala a capului si ochilor. Semnul Babinski este prezent. Apar modificari de tonus si reflex.

Hemiplegia flasca se caracterizeaza prin semne de paralizie faciala, iar la nivelul membrelor inferior si superior hemiplegice, forta musculara este abolita, hipotonie si reflexe osteotendinoase abolite, semnul Babinski prezent.

Hemiplegia spasmodica apare dupa perioada de hemiplegie flasca. Se caracterizeaza prin forta musculara de obicei diminuata mult, contractura si reflexe exagerate, semnul Babinski prezent, apar sincinezii.

Sindromul paraplegie: paraplegia este paralizia celor doua membre inferioare. Cand deficitul motor este incomplet, se numeste parapareza. Paraplegia apare fie in leziunea neuronului motor central (traiectul intramedular), cand sunt prezente tulburarile sfincte-riene (retentie de urina si fecale) si semnul Babinski bilateral, fie in cea a neuronului motor periferic, cand' aceste tulburari nu se ivesc. Semnul clinic comun este deficitul motor (disparitia sau diminuarea fortei musculare la nivelul membrelor inferioare).

Paraplegia poate fi flasca sau spastica.

a) Paraplegia flasca este produsa fie de lezarea neuronului motor central (forma centrala), fie de lezarea neuronului periferic (forma periferica). Semnele comune sunt deficitul motor (paraplegie), disparitia reflexelor si diminuarea tonusului muscular.

- Forma periferica se caracterizeaza prin absenta semnului Babinski si a tulburarilor sfincteriene si prin aparitia rapida a atrofiilor musculare. Apare in poliomielita poliradi-culonevrite polinevrite si tumori 'de coada de cal' (deficit motor, mers in stepaj, tulburari sfincteriene, urinare si genitale).

Forma centrala, se caracterizeaza prin mari tulburari sfmcteriene prezenta semnului Babinski absenta atrofiilor musculare. Poate evolua catre paraplegia spastica. Apare in fracturile de rahis si mielita transversa. Aceasta ultima afectiune se caracterizeaza prin deficit motor total al membrelor inferioare, hipotonie, prezenta semnului Babinski, reflexe osteotendinoase abolite, tulburari sfmcteriene (incontinenta sau retentie de urina), tulburari trofice precoce (escare) si hipo- sau anestezie.

Etiologia este infectioasa (luetica, streptococica, stafilococica, virotica), alergica. Evolueaza fie catre exitus, prin escare sau infectie urinara, fie catre ameliorare progresiva, fie catre forme spastice.

b) Paraplegia spastica este datorita, intotdeauna, lezarii neuronului motor central. Semnele clinice sunt: diminuarea fortei musculare la nivelul membrelor inferioare, hipotonie, reflexe osteotendinoase exagerate, semnul Babinski prezent, tulburari sfincteriene. Se intalneste in morbul Pott, cancerul vertebral, tumori medulare, scleroza in placi, scleroza laterala amiotrofica, siringomielie, sindroame neuro-anemice, ca si in meningioa-mele paracentrale.

5. SINDROAME VASCULARE CEREBRALE

Vascularizatia cerebrala este asigurata de un sistem arterial provenit din ramuri ale arterelor carotide interne si vertebrale, care se anastomozeaza la baza creierului si formeaza poligonul Willis. Se asigura astfel un larg sistem de supleanta, indispensabil circulatiei cerebrale, deoarece neuronii cerebrali nu rezista la lipsa de oxigen timp indelungat (dupa 3 minute de anoxie apar leziuni ireversibile). Scaderea T.A. sub limita de 70 mm Hg duce la leziuni cerebrale ischemice; totusi sistemul arterial cerebral are o capacitate mare de supleare. Dovada este faptul ca jumatate din numarul necropsiilor la batrani arata tromboze unilaterale sau chiar bilaterale, fara ca acestia sa fi prezentat semne de suferinta in timpul vietii.

Patologia circulatiei cerebrale este dominata de tulburarile de circulatie arteriala. in raport cu teritoriul si importanta modificarilor vasculare, apar sindroame clinice variabile. Se disting doua tipuri de sindroame: insuficienta circulatorie cronica, cu simptomatologie discreta, si insuficienta circulatorie acuta, cu simptomatologie de focar, uneori dramatica, manifestarile fiind cunoscute sub denumirea generica de accidente vasculare cerebrale.

5.1. INSUFICIENTA CIRCULATORIE CRONICA

Insuficienta circulatorie cronica cuprinde mai multe forme clinice. Cauzele sunt multiple, dar cea mai frecventa este ateroscleroza cerebrala.

Pseudoneurastenia aterosclerotica este cea mai des intalnita. Apare de obicei dupa 45 de ani, in special la hipertensivii moderati. Tulburarile sunt de tip nevrotic (cefalee, insomnie si astenie fizica si intelectuala). Cefaleea este mai intensa dimineata la desteptare, insomnia persistenta si penibila, bolnavul fiind ziua somnolent, iar noaptea neputand dormi. Randamentul intelectual scade, iar ametelile sunt frecvente.

Evolutia este oscilanta, cu tendinta la agravare.

Tratamentul adecvat antiaterosclerotic-igieno-dietetic si medicamentos - poate aduce remisiuni durabile, impiedicand si aparitia unor tulburari mai grave.

Insuficienta circulatorie tranzitorie este o alta forma clinica, intalnita tot la ateroscle-rotici, sub aspectul unor fenomene de deficit in raport cu zona arteriala la nivelul careia s-a produs tulburarea. Se caracterizeaza prin tulburari de vorbire, hemianopsii, pareze trecatoare si ameteli. Dupa cateva ore, fenomenle cedeaza rapid, persistand mici semne clinice. Uneori, aceste tulburari preceda si anunta instalarea unui accident vascular major.

Tratamentul trebuie sa fie energic si continuu: vasodilatatoare (vitamina PP, Bb B6, Complamin, Papaverina), sedative, Clofibrat, Heparina. Repausul la pat este obligatoriu, cel putin doua saptamani.

Sindroriiul pseudobulbar este o manifestare grava, care apare la bolnavii cu leziuni cerebrale (lacune), datorita unor accidente vasculare mici, repetate si adesea neglijate. Se instaleaza treptat dupa varsta de 50 de ani. Vasele cerebrale prezinta leziuni aterosclero-tice difuze, leziunile sunt mici si diseminate bilateral in emisferele cerebrale. Datorita intreruperii cailor piramidale bilateral, apar tulburari de deglutitie si fonatie, tetrapareze si tulburari sfincteriene. De obicei bolnavul este un vechi aterosclerotic, hipertensiv. Fata este inexpresiva, labilitatea emotiva pronuntata (plange si rade usor), atentia si memoria sunt diminuate, tulburarile de mers sunt caracteristice (pasi mici, tarati pe sol, miscari lente). Reflexele sunt exagerate, vocea slaba, cu disartrie.

Evolutia este progresiva, fiecare nou puseu (microictus) agravand tulburarile prin scoaterea din functiune a unor noi teritorii cerebrale.

Tratamentul vizeaza ateroscleroza cerebrala. O atentie speciala trebuie acordata masurilor de igiena si alimentatie a bolnavului.

5.2. INSUFICIENTA CIRCULATORIE ACUTA

Cunoscuta si sub numele de accident vascular cerebral, cuprinde mai multe forme clinice. Cand accidentul vascular se instaleaza brutal, lovind bolnavul in plina sanatate aparenta, este denumita ictus apoplectic.

Edemul cerebral acut sau encefalopatia hipertensiva apare de obicei ca urmare a unei tulburari circulatorii, consecutive unei hipertensiuni arteriale si, mai rar, unui proces in-fectios alergic sau toxic.

Creierul este edematiat, cu mici focare hemoragice sau ischemice. Debutul poate fi acut sau subacut, iar clinic se manifesta printr-un sindrom de hipertensiune intracraniana (cefalee, varsaturi, staza papilara). Simptomele se pot instala in 1 - 2 zile sau numai in cateva ore. Cefaleea este atroce, insotita fiind de varsaturi, insomnie totala, tulburari psihice, convulsii si semne de atingere piramidala (pareza, afazie, Babinski). Bolnavul poate fi disartrie sau afazic, are tulburari de vedere, stare de obnubilare si, uneori, coma-tos. Simptomele sunt de obicei tranzitorii, disparand dupa cateva zile. Daca se repeta, pot aparea leziuni organice grave.

Diagnosticul se bazeaza pe cefaleea intensa, varsaturi, convulsii, tulburarile de vedere, ameteli, greutatea in gandire si exprimare, obnubilare, tulburarile secundare unei crize hipertensive.

Tratamentul urmareste scaderea T.A. cu Furosemid (fiole de 20 mg, administrate i.v., repetat la 8 ore) si Raunervil (fiole de 2,5 mg, i.m. sau i.v. repetat la 2 - 4 ore, in functie de raspuns). Edemul cerebral se combate prin administrarea de sulfat de magneziu 25% (10 - 30 ml, i.v. lent) sau de solutii hipertonice de glucoza 20% (100 - 200 ml in perfuzie). in cazul in care bolnavul este agitat, se administreaza Plegomazin (i.v. sau i.m.) sau Fenobarbital (0,10 - 0,20 g i.m.).

Ramolismentul cerebral este un accident vascular acut care duce la necroza ischemica a unui teritoriu din parenchimul cerebral. Cauzele cele mai frecvente sunt trombozele, emboliile si insuficienta circulatorie fara obstructie.

Tromboza cerebrala este produsa de obicei de ateroscleroza vaselor cerebrale si, mai rar, de sifilis, poliglobulie, intoxicatia saturnina cronica. Uneori tromboza este favorizata de spasme vasculare prelungite ji de prabusirea tensiunii arteriale. Obstructia arterei cerebrale determina ischemia in tesutul inconjurator. Ischemia nu este totala decat in regiunea vecina obliterarii, unde tesutul este definitiv pierdut din punct de vedere functional. in zonele invecinate insa, edemul si vasodilatatia, uneori cu mici zone de infarct, retrocedeaza in timp, explicand evolutia clinica adesea favorabila a unor ramolismente trombo-tice. Accidentul vascular poate fi uneori anuntat, cu cateva ore Sjau zile, de cefalee, astenie accentuata, parestezii, ameteli. Debutul este de regula brutal, semnul revelator fiind de obicei coma, deficitul motor (monoplegie sau hemiplegie) sau criza convulsiva. Coma nu este obligatorie. Daca accidentul apare noaptea bolnavul se trezeste dimineata sau este gasit in stare de coma. Durata comei este variabila. Daca depaseste 48 de ore, prognosticul este rezervat. Fata este congestionata, pupilele nu reactioneaza la lumina, reflexul cornean este absent, iar respiratia este stertoroasa. Semnul caracteristic al diagnosticului este prezenta hemiplegiei. Aceasta evolueaza in trei stadii: stadiul de hemiplegie flasca, ce dureaza cateva ore sau zile, apoi cel de hemiplegie spasmodica, faza in care unele miscari devin posibile si stadiul de schelete definitive. Chiar si in ultima faza, recuperarea functionala partiala este posibila.

Tromboza cerebrala se deosebeste de embolia si hemoragia cerebrala prin debutul sau mai putin brusc, uneori chiar progresiv, cu semne prodromale, prin paraliziile care apar lent, prin posiblila absenta a comei si a hipertensiunii arteriale si prin prognosticul mai bun decat in hemoragie, desi paraliziile persista adeseori.

Tratamentul este in principal profilactic, adresandu-se aterosclerozei. Tratamentul curativ consta in repaus la pat, sondajul vezicii urinare - daca este necesar - schimbarea pozitiei bolnavului pentru evitarea escarelor si a pneumoniei hipostatice. Se mai administreaza sedative, vasodilatatoare (Papaverina, Miofilin, vitamina PP), anticoagulante (Heparina, Trombostop), antibiotice profilactice, pentru evitarea infectiilor, glucoza 33%. Tratamentul sechelelor se face prin masaje si miscari pasive ale muschilor paralizati si antrenarea bolnavului pentru a executa miscari cat mai precoce.

Embolia cerebrala este o alta forma clinica a ramolismentului cerebral. Este datorita stenozei mitrale, endocarditei lente, infarctului de miocard si, exceptional, unei embolii grasoase. Aspectul clinic este asemanator celui din tromboza, dar debutul este brusc, uneori dramatic, adesea fara coma profunda. Resutele sunt frecvente, observandu-se embolii si in alte viscere. *

Diagnosticul se bazeaza pe instalarea brutala a unui deficit neurologic de focar (hemiplegie, afazie, amauroza etc.), la un bolnav care prezinta o cardiopatie emboligena.

Tratamentul consta in vasodilatatoare (Papaverina, 2-4 fiole, i.m.), combaterea edemului cerebral cu sulfat de magneziu 25% (i.v. lent) sau solutie glucozata 33% (50 -100 ml), uneori hemisuccinat de hidrocortizon (50 - 100 mg/24 de ore, in perfuzie i.v.) si tratament anticoagulant cu Heparina (200 - 300 mg/zi), in 4 prize. Tot in vederea efectului anticoagulant recent se adauga Persantin.

5.3. HEMORAGIA CEREBRALA

Definitie: este revarsarea de sange in parenchimul cerebral.

Etiopatogenie: cauza cea mai obisnuita este hipertensiunea arteriala; in absenta acestuia, in special sub varsta de 40 de ani, pot fi luate in consideratie malformatiile vasculare congenitale (anevrisme sau angioame), discraziile sanguine, purpura si leucemia. De asemenea, poate aparea ca urmare a unui traumatism cerebral. Hemoragia se produce de obicei prin diapedeza si, mult mai rar, prin ruperea peretelui vascular. Sediul de predilectie al hemoragiei este teritoriul arterei cerebrale mijlocii, cel mai adesea pe stanga. intinderea leziunii este amplificata in faza acuta de edemul perifocal.

Simptomatologie: debutul este de obicei de o brutalitate extrema, aparand cu ocazia unui efort, a unei emotii, mese copioase, a unui puseu hipertensiv sau fara cauza aparenta. Rareori se intalnesc prodroame in zilele premergatoare. Aspectul clinic este de ictus apoplectic, care apare in plina sanatate, cu cefalee violenta, semne meningiene (greturi, varsaturi si redoare a cefei). Bolnavul isi pierde rapid cunostinta si cade intr-o coma profunda si prelungita (cateva zile). in cazurile mai usoare, bolnavul nu intra in coma si asista la instalarea progresiva a paraliziei. Coma este caracterizata prin pierderea totala a cunostintei, sensibilitatii si motilitatii voluntare. in forme grave apar tulburarile de ritm cardiac, respirator, febra mare si transpiratii profuze. Respiratia este zgomotoasa, fata bolnavului este inexpresiva, apare deviatia conjugala a capului si a ochilor, membrele de partea paralizata cad inerte cand sunt ridicate, obrazul de partea paralizata bombeaza in timpul respiratiei, aerul fiind expulzat in vecinatatea comisurii bucale de aceeasi parte ('semnul pipei'). Lichidul cefalorahidian este de obicei hemoragie. Semnul clinic principal este hemiplegia, care evolueaza in aceleasi stadii ca la tromboza (hemiplegia flasca, spastica, sechele definitive). Evolutia este variabila. Unii bolnavi mor in ziua ictusului, altii in a treia sau a patra zi si unii se pot vindeca, cu sechele definitive. Riscul unei noi hemoragii in lunile sau anii care urmeaza este obisnuit.

Formele distincte sunt urmatoarele:

a) Hemoragia cerebro-meningiana este o hemoragie initial cerebrala, care cuprinde apoi ventriculii si spatiile subarahnoidiene. Coma este profunda, febra ridicata, sindromul meningian prezent, lichidul cefalorahidian hemoragie, evolutia de obicei mortala in 24 -48 de ore.

b) Hemoragia cortico-meningiana este o alta forma clinica, mai benigna, in care hemoragia este initial meningiana, atingand ulterior o mica portiune din cortex.

c) hematomul intracerebral este o hemoragie cerebrala circumscrisa.

Tratament: in coma, deplasarea bolnavului este interzisa, iar ingrijirile igienice vor fi practicate cu maxima atentie. Se vor asigura drenajul vezical si cel rectal. Se va mentine o perfecta igiena bucala si a pielii, pentru evitarea excarelor. Partile expuse contactului prelungit cu patul vor fi deosebit de atent curatate cu alcool, pudrate cu talc si protejate prin colaci de cauciuc (bandajati). Asternutul si lenjeria vor fi mereu schimbate si intinse, pentru a evita cutele care pot duce la escare. Hidratarea bolnavului este principala grija in aceasta perioada, ea asigurandu-se prin perfuzii cu solutie glucozata izotonica sau solutie clorurosodica izotonica;

Terapia medicamentoasa urmareste scaderea edemului cerebral cu solutie glucozata hipertonica 33% sau sulfat de magneziu 25% i.v. si combaterea sangerarii prin hemostatice (vitamina K, Hemofobin). Antibioticele se recomanda pentru prevenirea infectiilor. Asocierea sedativelor este indicata la bolnavii agitati (de preferinta Fenobarbital). in cazul formarii unui hematom intraparenchimatos, in hematomul cronic subdural (posttra-umatic) sau in angioame si anevrisme, interventia neurochirugicala se impune. Dupa iesirea din starea de coma, bolnavul prezinta semnele leziunii cerebrale - in general o hemiplegie. in acest stadiu se continua tratamentul etiologic (ateroscleroza, diabet, sifilis, cardiopatie, hipertensiune), ca si regimul alimentar indicat. Se adauga vasodilatatoare si sedative. Se reduce contractura cu Clorzoxazona (3 tablete/zi). Se fac ionizari cu clorura de calciu 1 %, 15 - 20 de sedinte transcerebrale.

De o deosebita importanta sunt miscarile pasive, care trebuie facute permanent bolnavului la membrele paralitice, si masajele, pentru a impiedica blocarea articulatiilor. Imediat ce este posibil se incep gradat cultura fizica medicala si reeducarea mersului.

d) Hemoragia meningiana este un accident vascular cerebral relativ frecvent, aparand la orice varsta, dar indeosebi dupa 40 de ani.

Cele mai intalnite cauze sunt: malformatiile vasculare (anevrism, angioame), atero-scleroza vaselor cerebrale, cu sau fara hipertensiune arteriala, traumatismele, discraziile sanguine, leziunile toxice (alcool, oxid de carbon), arteritele tifice sau luetice etc.

Debutul este brusc, de obicei, in plina activitate, in urma unui efort, cu cefalee intensa, exacerbata de zgomot sau lumina si cu semne de sindrom meningian: cefalee difuza, fotofobie, varsaturi facile provocate de schimbarea de pozitie, redoarea cefei (rezistenta la flectarea cefei), semnul Kernig (pozitia sezand in pat este imposibila fara flexia membrelor inferioare). Bolnavul este agitat, hipertermic, uneori confuz, rar delirant, adesea prezentand o stare de coma care de obicei nu este profunda. Lichidul cefalorahidian este hemoragie. Cand suferinta este si corticala, apar semne de iritatie piramidala (Babinski, hiperreflectivitate, uneori hemipareze). Mai rar, debutul este progresiv, cu cefalee, ameteli, obnubilare, varsaturi.

in general, prognosticul este favorabil, bolnavul vindecandu-se fara sechele. Pericolul recidivelor este insa mare.

Tratamentul este similar celui aplicat in hemoragiile cerebrale.

6. BOLILE INFECTIOASE ALE SISTEMULUI NERVOS

Definitie: sunt boli determinate de agenti infectiosi variati: bacterii (meningococ, streptococ, pneumococ, bacii Koch etc.), spirochete (sifilis), toxine microbiene (tetanos, difterie, botulism, dizenterie), micoze, protozoare, dar de cele mai multe ori sunt datorite neuroinfectiilor virotice.

Dupa sediu se grupeaza in meningite (afectiuni inflamatorii ale meningelor), encefalite (afectiuni inflamatorii ale encefalului) si mielite (afectiuni inflamatorii ale maduvei) si forme complexe, cu atingere si a sistemului nervos periferic (encefalo-mielo-radiculo-nevrite). Cand procesul infectios predomina pe substanta alba, afectiunea se numeste leuconevraxita; cand predomina pe substanta cenusie, se numeste polinevraxita; cand este difuz este vorba de o pannevraxita.

Encefalita epidemica (encefalita letargica) sau boala Von Economo, este o neuroin-fectie virotica din grupul polioencefalitelor, care efectueaza in special nucleii extrapira-midali din mezencefal si diencefal. Este mai frecventa la tineri si evolueaza in doua stadii: un stadiu acut si unul cronic (parkinsonismul postencefalitic). Episodul acut apare dupa o incubatie de 1 - 3 saptamani (infectia se transmite pe cale nazofaringiana) si are un debut cu aspect gripal (febra, frison, cefalee, varsaturi). Mai rar debutul este insidios sau inaparent. Debutul infectios este urmat de semnele caracteristice bolii: stare de somnolenta prelungita, uneori inversarea ritmului somn-veghe (hipersomnie diurna, insomnie nocturna), paralizii oculare (ptoza palpebrala, strabism, diplopie), tulburari vegetative (hipersalivatie, crize sudorale) si miscari involuntare. Dupa o perioada (de, luni sau ani) se instaleaza treptat stadiul cronic (parkinsonismul postencefalitic). Acest stadiu este caracterizat prin hipertonie (rigiditate), facies inexpresiv, mers cu pasi mici, tremuraturi, in special la cap si maini.

Tratamentul in stadiul acut se face cu antibiotice, corticoterapice si ganglioplegige. in stadiul de parkinsonism, cu Romparkin, tranchilizante, vitamine din grupa B si dopami-na. Azi nu mai intalnim forma acuta de encefalita latergica.

6.1. SCLEROZA IN PLACI

Definitie: este o neuroviroza cronica, cu etiologie presupus virotica si patogenie alergica. Apare la adultul tanar (20 - 30 de ani) si afecteaza substanta alba care este sediul unei demielinizari. Este deci o leuconevraxita. Boala debuteaza prin atingerea nervilor cranieni: optic (pierdere trecatoare a vederii) sau oculomotor (strabism, diplopie).

Simptomatologie: in perioada de stare se constata asocierea a trei sindroame: cerebe-los, vestibular si piramidal. Sindromul vestibular este reprezentat de nistagmus, ameteli si deviere in mers; sindromul cerebelos - de tulburari de echilibru, tremuraturi intentionale, dismetrie, vorbire exploziva si mers ebrios; sindromul piramidal - de o parapareza sau paraplegie spastica. Evolutia bolii este indelungata, cu puseuri evolutive separate de perioade de ameliorare, de luni sau ani. Cu fiecare nou puseu evolutiv, simptomatologia se completeaza si, in final, bolnavul ramane un mare infirm. Moartea se produce dupa 10 - 20 de ani, prin casexie, tulburari respiratorii etc.

Tratamentul se face in perioadele acute si subacute cu corticoterapie (cortizon si ACTH), Imuran, vitaminoterapie din grupul B si C si cultura fizica medicala. Asigurarea corecta a igienei individuale, la formele paralitice si cu tulburarile sfincteriene, este obligatorie, pentru a evita aparitia escarelor si a complicatiilor septice. Deosebit de importanta este psihoterapia pentru moralul bolnavului.

6.2. COREEA ACUTA SYDENHAM

Definitie: este o encefalita acuta infectioasa, alergo-reumatismala, cu focare lezionale in corpii striati, intalnita mai ales intre 5-16 ani la copii cu focare amigdaliene si reumatism poliarticular.

Debutul bolii este lent, cu nervozitate si astenie. Ulterior apar miscari involuntare bruste, dezordonate, afectand toate grupele musculare. Membrele superioare sunt aruncate dezordonat, degetele nu pot pastra o pozitie data. Trunchiul si membrele inferioare prezinta tresariri continue. Vorbirea este profund tulburata, exploziva, iar vocea stinsa.

Prognosticul este in general bun, boala fiind curabila in 1 - 3 luni.

Tratamentul consta in eliminarea focarului de infectie, antibiotice, Penicilina, instituirea terapiei antireumatice cu Acid Acetilosalicilic (2-4 g/zi), neuroleptice majore (Clor-delazin, Majeptil), Prednison (70 - 80 mg/zi).

Co ere a cronica (Huntington) apare la adulti si este o boala degenerativa ereditara. Leziunile intereseaza corpii striati, cortexul si cerebelul. Desi miscarile sunt asemanatoare cu cele din coreea acuta, sindromul psihic merge progresiv spre dementa, alaturi de persistenta si agravarea miscarilor coreice.

Tratamentul cu psiholeptice si tranchilizante este numai relativ activ.

6.3. SIFILISUL SISTEMULUI NERVOS

Localizarile se datoresc microorganismului Trepanema pallidum, care, datorita unui tratament insuficient, dupa 10-15 ani invadeaza sistemul nervos, producand manifestari severe.

Simptomatologie: boala debuteaza printr-un sancru sifilitic cu zeci de ani inaintea manifestarilor nervoase. in toate manifestarile, modificarile pupilare sunt aproape constante. Un semn caracteristic este semnul Argyll-Robertson: inegalitatea pupilara, cu nere-gularitatea conturului pupilar si lipsa contractarii la lumina (abolirea reflexului fotomo-tor). Adesea se insoteste de localizari cardio-vasculare: insuficienta aortica si anevrism aortic.

Diagnosticul se bazeaza pe reactiile serologice de sifilis in sange, dar mai ales in lichidul cefalorahidian.

6.4. MIELITA SIFILITICA

Definitie: este localizarea sifilisului la nivelul maduvei. Exista o forma acuta si una cronica.

Forma acuta apare cam la 4 ani de la ivirea sancrului, brusc, cu paraplegie flasca, cu tulburari sfincteriene (retentie de fecale si urina) si genitale, cu abolirea reflexelor osteotendinoase, semnul Babinski si cu anestezie sub nivelul lezional. in 15 - 20 de zile paraplegia devine spastica, in contractara. Sub influenta tratamentului se obtin ameliorari evidente, dar persita unele tulburari.

O forma deosebita o constituie paraplegia Erb - paraplegie spasmodica progresiva, cu tulburari sfincteriene si genitale si tulburari senzitive discrete. Evolutia clinica este indelungata, in aceasta forma terapia este mai putin activa.

6.5. TABESUL

Definitie: afectiune de natura sifilitica, caracterizata prin atingerea cordoanelor si radacinilor posterioare ale maduvei (meningoradiculita posterioara, care ulterior se extinde si la cordoanele posterioare ale maduvei). Boala apare dupa 5 - 20 de ani de la infectie, insidios si progresiv. Semnele caracteristice sunt urmatoarele:

a) Tulburari de sensibilitate, constand in dureri cu caractetr de fulgeraturi in membrele inferioare, in special nocturne, si in disociatia tabetica: abolirea sensibilitatii profunde, cu conservarea sensibilitatii termice si dureroase si diminuarea celei tactile.

b) Tulburari de mers, care constituie ataxia tabetica si se caracterizeaza prin tulburari de mers exagerate la inchiderea ochilor (mers ezitant, controlat permanent cu privirea, lovind pamantul cu calcaiul); si proba Romberg care este pozitiva (bolnavul in picioare, cu calcaiele alaturate si ochii inchisi, oscileaza si cade). Forta musculara, este normala. >

c) Reflexele osteotendinoase sunt abolite si hipotonia pronuntata. Nervii cranieni sunt frecvent prinsi, cea mai grava fiind interesarea nervului optic, care poate duce la atrofia optica tabetica, cu pierderea vederii. Semnul Argyll-Robertson este constant.

d) in unele forme de tabes apar complicatii: crize viscerale (gastrica, intestinala, faringiana, laringiana) si tulburari trofice. Cea mai obisnuita criza viscerala este criza gastrica tabetica, caracterizata prin dureri epigastrice atroce, cu debut si disparitie brusca, cu varsaturi si deshidratare mare, durand ore sau zile si neinfluentate de alcaline sau antispastice. Tulburarile trofice constau in fracturi spontane, nedureroase, mai ales la nivelul membrelor inferioare, ulceratii cronice atone (ulcerul perforant plantar) si artropatii nedureroase, localizate in special la genunchi, cu deformari mari, tumefieri nedureroase.

Tratamentul sifilisului nervos utilizeaza Penicilina in doze masive (2,4 mii. u. la 24 de ore, 24 mii. u. pe cura) si piretoterapia (malarioterapia), in unele cazuri.

7. SINDROMUL DE HIPERTENSIUNE INTRACRANIANA

Definitie: este ansamblul tulburarilor care apar dupa cresterea volumului continutului cranian. Sindromul apare fie datorita dezvoltarii unui proces expansiv intracranian, fie acumularii in exces a lichidului cefalorahidian, fie cresterii patului vascular, prin vaso-dilatatie activa sau pasiva cu turgescenta cerebrala, fie aparitei unui edem cerebral peri-focal sau generalizat.

Simptomatologie:

a) Simptome principale: cefaleea, varsaturile si staza papilara. Cefaleea este matinala, la inceput localizata, mai tarziu generalizata, si are trei caractere de mare importanta pentru diagnostic: aparitia recenta, absenta unei cauze locale (sinuzite etc.), accentuarea de efort, stranut, tuse, uneori aparitia la cea mai mica miscare a capului. Diminua dupa varsaturi si este foarte rezistenta la terapia obisnuita. Varsaturile apar mai frecvent dimineata, uneori se produc la schimbarea de pozitie a bolnavului, in special la miscarile capului. O forma particulara este varsatura 'in jet', fara greata. Varsaturile nu sunt in legatura cu alimentatia. Staza papilara, datorita stazei venoase; este un semn capital. Papila nervului optic are marginile sterse, iar in jur, focare hemoragice. La inceput vederea este normala, dar pe masura dezvoltarii atrofiei optice ,aceasta scade pana la orbirea definitiva.

a) Simptome accesorii: crize epileptice, localizate sau generalizate, tulburari psihice (reducerea activitatii intelectuale, diminuarea memoriei, dezorientare si confuzie, somnolenta si chiar coma), tulburari oculare (scaderea acuitatii vizuale sau diplopie), hipoacuzie, astenie, tulburari digestive, hipertermie si hipersudoratie si sernne de deficit motor.

Diagnosticul este precizat de o serie de examene paraclinice: examenul dftalfnologic, radiografia craniana simpla (modificarea seii turcesti, amprente digitale, dehiscenta suturilor, calcifieri intratumorale), Electroencefalografia (pune in evidenta leziunea si uneori o localizeaza). Ventriculografia (insuflarea ventriculara cu aer prin gauiri de trepan), practicata preoperator, precizeaza diagnosticul topografic. Angiografia cerebrala (injectarea cu substante de contrast a vaselor cerebrale) evidentiaza tumorile cerebrale.

Forme clinice etiologice: a) Tumorile cerebrale: acestea pot fi secundare sau primitive. Tumorile secundare sunt metastaze ale unui cancer visceral. La barbat este vorba de obicei de un cancer bronsic, iar la femei de un cancer la san. Cele mai frecvente sunt glioamele (tumori ale tesutului nervos), care rediciveaza adesea dupa operatie, menin-gioamele (tumori ale meningelor), neurinoamele acustice, tumorile congenitale, vasculare (angioame), glandulare (adenoame hipofizare). Dupa localizarea tumorii se deosebesc: tumori prefrontale, caracterizate prin euforie, puerilism, pierderrea simtului autocritic, tulburari de mers (ataxie frontala), aparitia reflexelor de apucare fortata; tumorile regiunii frontale ascendente se manifesta prin crize de epilepsie jacksoniana; tumorile parietale se manifesta prin tulburari senzitive, imposibilitatea efectuarii miscarilor adecvate unui scop; tumorile occipitale, prin halucinatii vizuale si hemianopsii; tumorile temporale; epilepsie temporala, afazie.

b) Abcesul cerebral: cauza cea mai frecventa este otita netratata, dar apare si dupa meningite purulente, traumatisme craniene, supuratii la distanta (abces pulmonar, bron-siectazie, flegmon perinefretic) etc. Sindromul de hipertensiune intracraniana este insotit de slabire rapida, febra, hiperleucocitoza sanguina.

c) Alte cauze sunt: tuberculoamele, hematoamele, encefalopatia hipertensiva, toxice, accidentele alergice etc.

Tratamentul este raportat la etiologia sindromului. Terapia depletiva - glucoza 33%, sulfat de magneziu, Manitol 20% (500 ml in perfuzie), este eficace in caz de edem cerebral. Interventia chirurgicala este singurul tratament eficace in tumorile cerebrale, cu conditia unui diagnostic si a unei interventii precoce.

8. EPILEPSIA

Definitie: este un sindrom clinic paroxistic, cronic, cu debut si sfarsit brusc, caracterizat in cazul crizelor majore de pierderea cunostintei, insotita de convulsii tonicoclonice. Cand crizele de epilepsie se repeta, se vorbeste despre epilepsia-boala.

Etiologie: in ordinea frecventei, principalele cauze sunt: a) traumatismul craniocere-bral, cand epilepsia poate aparea imediat (prin edem cerebral precoce) dupa un interval de cateva ore (hematom sau edem cerebral), sau tardiv, dupa luni sau ani; b) neoforma-tiile intracraniene, in care crizele sunt la inceput limitate si se insotesc de semne de hipertensiune intracraniana; c) tulburarile vasculare cerebrale (ramolisment, encefalopatie hipertensiva, hemoragie meningiana, tromboflebite cerebrale, embolii) etc.; d) epilepsia esentiala, in care nu se gaseste nici o etiologie sau leziune care sa justifice boala. in acest caz crizele sunt generalizate si apar inca din copilarie; e) alte cauze mai rare sunt: traumatisme obstetricale, intoxicatii cu alcool, oxid de carbon, tulburari metabolice (uremie, hipoglicemie), procese infectioase cerebrale (encefalite etc.).

8.1. EPILEPSIA GENERALIZATA

a) Criza majora este precedata de prodroame (migrena, nevralgii, parestezii), care apar cu ore sau zile inainte, si semne care preceda imediat criza si care poarta numele de 'aura'. Aura poate fi motorie (miscari rapide ale membrelor, clipitul pleoapelor), senzitiva (furnicaturi, arsuri), senzoriala (zgomote, voci, scantei, mirosuri diverse), psihica (anxietate). Ea preceda cu cateva zeci de secunde criza si permite bolnavului sa ia pozitii de protectie. Aura nu apare insa intotdeauna. Debutul este in general brutal, cu paloare brusca, strigat si pierderea cunostintei, cu prabusirea bolnavului. Se descriu obisnuit -o faza tonica, scurta, care dureaza 20 - 30 de secunde, cu rigiditatea membrelor, cianoza fetei, dintii stransi, ochii imobili si toracele in expiratie fortata, si o a doua faza, numita clonica, care dureaza 1-2 minute si se caracterizeaza prin miscari violente ale capului si maxilarelor, cu muscarea limbii si aparitia la nivelul gurii a unei spume abundente si uneori sanguinolente, convulsii ale membrelor si emisiuni involuntare de urina si materii fecale. Uneori criza convulsiva este urmata de o stare comatoasa, care dureaza mai multe ore, cu reflexe abolite si respiratie stertoroasa. Dupa criza apar uneori semne de deficit motor (pareze, contractura). Amnezia crizei este totala.

Criza minora de epilepsie apare mai frecvent la copii si se caracterizeaza de obicei prin absente si contractii muscualare partiale, cu o durata de cateva zeci de secunde. Absenta (forma cea mai frecventa) este o suprimare a functiilor psihice de scurta durata, in timpul carora bolnavul isi opreste orice activitate, persistand numai automatismele simple (mersul, deglutitia, mestecatul etc.). in formele usoare, bolnavii devin palizi, scapa obiectele din mana si isi revin fara sa stie ce s-a intamplat.

8.2. EPILEPSIA LOCALIZATA

Este cunoscuta si sub numele de crize jacksoniene si se caracterizeaza prin miscari clonice, care incep intotdeauna in acelasi loc (mana, picior sau fata) si se propaga la segmentele vecine. Tulburarea nu este insotita de pierderea cunostintei, bolnavul asistand la desfasurarea crizei.

8.3. ECHIVALENTELE EPILEPTICE

Se caracterizeaza prin faptul ca bolnavul actioneaza intr-o stare asa-numita crepusculara, mergand fara scop sau indeplinind gesturi de care nu este constient. La fel starea de rau epileptic, caracterizata prin crize subintrante.

Diagnosticul diferential trebuie sa elimine simularea, tetania, criza isterica. Ultima tulburare este declansata de emotii si conflicte psihice, criza se desfasoara in prezenta unor martori, iar bolnavii isi aleg de obicei locul caderii.

Tratament: regimul de viata al bolnavului epileptic consta in program regulat de somn de 8 ore, fara consum de alcool, cu restrictie de sare, dulciuri si excitante. Alegerea profesiunii este capitala, natura bolii contraindicand toate profesiunile care impun activitate la inaltime, in apa, masini in mers etc.

Baza tratamentului medical consta in administrarea de Fenobarbital in doze de 1 cg/an de varsta/zi. La adult, doza variaza dupa necesitati intre 10 si 40 cg/zi, asociat cu Fenitoin sau Etotoin (2-4 tablete/zia), Primidon sau Trepal. in timpul crizei, bolnavul trebuie mentinut culcat, cu cravata, gulerul si centura desfacute si, eventual, imobilizat pentru evitarea loviturilor datorita convulsiilor.



Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2019 - Toate drepturile rezervate -|

Medicina



Farmacologie

Documente online pe aceeasi tema


Notiuni de fiziologie aparat urinar
Intoxicatia cu alcaloizi, atropina
Caracteristicile mierii de mana
Furuncul - ce trebuie facut? medicamente si antiseptice locale
Enzimele sl antienzimele
Enterocolita
Caracteristicile Veninului de Albine
SANGELE - hematia, structura si ultrastructura hematiei, durata de viata
Virusul HIV - HIV sau virusul deficientei sistemului imunitar - structura virusului
Leucemiile Acute



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.