Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Constante si cauzalitate perceptiva



Constante si cauzalitate perceptiva


Constante si cauzalitate perceptiva


Ar fi nimerit sa incepem analiza noastra prin studiul perceptiilor, de la nastere si in cursul intregii perioade sensori-motorii. Dar, din nefericire, nimic nu este mai dificil decat sa observi perceptiile nou-nascutului si ale sugarului, neavand posibilitatea sa le supui unor experimente precise de laborator; daca posedam unele informatii neurologice asupra dezvoltarii organelor senzoriale , ele nu sunt in nici un caz suficiente pentru a reconstitui ce anume sunt perceptiile insesi. Dimpotriva, doua celebre probleme referitoare la perceptie pot fi puse in legatura cu reactiile sensori-motorii din primul an de viata: problema constantelor perceptive si aceea a cauzalitatii perceptive.

Se numeste constanta a marimii perceperea marimii reale a unui obiect situat la distanta, independent de micsorarea lui aparenta: constanta formei este perceperea formei obisnuite a obiectului (de pilda vazut din fata sau in planul fronto-paralel etc.), independent de prezentarea lui in perspectiva. Or, aceste doua constante perceptive apar sub forma aproximativa in a doua jumatate a primului an, pentru a se perfectiona apoi pana la 10-12 ani sau mai mult . Ne putem deci intreba care sunt relatiile dintre aceste constante si schemele sensori-motorii, in special schema obiectului permanent.


Constanta formei. - In ceea ce priveste constanta formei, unul dintre autorii prezentei lucrari[3] a constatat inrudirea unora dintre manifestarile ei cu permenentele obiectului. Prezentandu-i unui copil de 7-8 luni biberonul pe de-a-ndoaselea, el a constatat ca micutul il intorcea cu usurinta daca observa in al doilea plan o parte a tetinei de cauciuc rosu, dar ca el nu reusea s-o faca daca nu vedea tetina, neavand in fata lui decat baza alba a biberonului umplut cu lapte. Acest copil nu atribuia deci biberonului o forma constanta, dar din momentul in care, la 9 luni, a inceput sa caute obiectele ascunse dupa un ecran, el a reusit sa intoarca fara greutate biberonul ce i se oferea rasturnat, ca si cum permanenta si forma constanta a obiectului ar fi fost legate una de alta. Se poate presupune ca, in acest caz, intervine o interactiune intre perceptie si schema sensori-motorie, deoarece prima nu este suficienta pentru a o explica pe a doua (cautarea unui obiect disparut nu depinde numai de forma lui) si nici a doua nu o poate explica pe prima.




2. Constanta marimilor. - Constanta marimilor, se manifesta pe la 6 luni: copilul o data invatat sa aleaga din doua cutii prezentate pe cea mai mare, continua sa aleaga bine daca cutia mai mare este indepartata, corespunzand in acest caz unei imagini retiniene mai mici (Brunswik si Cruiksank, Misumi). Aceasta constanta apare deci inainte de constituirea obiectului permanent, dar dupa coordonarea vederii si a apucarii ( pe la 4 luni si jumatate). Acest fapt are o anumita importanta, deoarece putem sa ne intrebam de ce exista o constanta perceptiva a marimilor din moment ce ea dispare de la o anumita distanta a obiectului de subiect, inteligenta fiind suficienta in acest caz pentru a cunoaste marimea reala a elementelor in aparenta micsorate. Raspunsul consta fara indoiala in faptul ca marimea unui obiect este variabila pentru vaz, dar constanta pentru pipait si orice dezvoltare sensori-motorie impune stabilirea unei corespondente intre claviatura perceptiei vizuale si cea tactilo-chinestezica. Nu este deci o intamplare faptul ca, apare constanta marimilor dupa si nu inainte de coordonarea vazului si a apucarii; desi de natura perceptiva, ea trebuie sa depinda astfel de schemele sensori-motorii de ansamblu (si, daca ea poate favoriza ulterior permanenta obiectului, constanta marimii lor va fi ameliorata, la randul ei, dupa dobandirea acestei permanente).


3. Obiectul permanent si perceptia. - Aceste doua prime exemple tindeau deci sa arate caracterul ireductibil al domeniului sensori-motor fata de cel perceptiv, deoarece in aceste doua cazuri se pare ca daca perceptia aduce in mod firesc servicii indispensabile activitatii sensori-motorii, prima este la randul ei imbogatita de a doua si nu ar fi suficienta nici pentru a o constitui, nici pentru a se constitui pe ea insasi, independent de actiune. S-a incercat totusi explicarea constituirii obiectului permanent prin factorii perceptivi. De pilda, Michotte vede in acesta permanenta un produs al efectelor perceptive numite de el "efectul ecranului" (trecerea unui obiect A pe sub un alt obiect B este recunoscuta cand A este partial mascat, cu ajutorul organizarii limitelor, potrivit legilor de figura-fond), si "efectul tunelului" (cand A trece pe sub B cu o viteza constanta, perceputa inainte de intrare, subiectul primeste o impresie perceptiva dar nu sensoriala a pozitiilor lui si ii anticipeaza iesirea). Dar problema consta in a sti daca copilul prezinta sau nu efectul "ecranului" si al "tunelului" inainte de a fi construit permanenta obiectului. Or, in ceea ce priveste efectul tunelului, experienta arata ca nici nu poate fi vorba de permanenta obiectului. Prezentam copilului un mobil care urmeaza traiectoria ABCD; segmentele AB si CD sunt vizibile, segmentul BC este situat dupa un ecran, iar mobilul iese in A de dupa un alt ecran, spre a intra in D dupa un al treilea ecran. In acest caz, copilul de 5-6 luni urmareste din ochi traiectoria AB, iar cand mobilul dispare in B el il cauta din nou in A; apoi, mirat ca vede obiectul in C, el il urmareste din ochi de la C la D, dar cand mobilul dispare in D, el il cauta in C si apoi in A ! cu alte cuvinte, efectul tunelului nu este primar si nu se constituie decat dupa achizitionarea permanentei obiectului. In acest caz, un efectperceptiv este deci net determinat de schemele sensori-motorii, in loc sa le explice.



4. Cauzalitate perceptiva. - In sfarsit, sa reamintim cunoscutele experiente ale lui Michotte cu privire la cauzalitatea perceptiva. Cand un patratel A, pus in miscare, atinge un patrat imobil B, iar aceasta se pune in miscare, A ramane imobil dupa atingere, subiectul are o impresie perceptiva de lansare a lui B de catre A, impresia supusa unor conditii precise de viteza si de relatii spatiale sau temporale (daca B nu se pune in miscare imediat, impresia cauzala se sterge si miscarea lui B pare independenta). Subiectul incearca de asemenea impresii de antrenare (daca dupa atingere, A isi continua miscarea in urma lui B) si de declansare (daca viteza lui B este superioara vitezei lui A).

Michotte a incercat sa explice interpretarea sensori-motorie data de noi cauzalitatii prin cauzalitatea sa perceptiva, conceputa ca avand un caracter mai primar. Dar in calea acestei explicatii apar mai multe dificultati. Prima consta in faptul ca pana la aproximativ 7 ani, copilul nu recunoaste lansarea decat daca a vazut contactul intre A si B, in timp ce subiectii de 7-12 ani si adultul incearca o impresie de "lansare la distanta" daca exista un interval vizibil de 2-3 mm intre A si B. Or, tocmai cauzalitatea sensori-motorie, pe care am numit-o "magico-fenomenista" (§ II) este independenta de orice contact spatial, si nu poate deci sa derive din cauzalitatea perceptiva care este supusa la copil unor conditii de atingere mult mai exigente[4].




Astfel dupa W. E. Hunt, electro-retinogramele arata ca la cateva ore dupa nastere, receptorii retinieni sunt deja in stare de functionare (mielina nu este necesara pentru functonare, ci serveste la izolarea axonilor si corespunde unor reactii electro-fiziologice mai mature) i Dupa A. H. Keeney, dezvoltarea postnatala a foveei si a ariei pericentrale este foarte rapida in timpul primelor patru luni. Urmeaza apoi o schimbare treptata pana la adolescenta in special stratificarea conurilor creste de la un singur strat la nastere, la trei straturi la 16 saptamani adancimea maxima de 4 sau 5 straturi nefiind atinsa decat in perioada adolescentei Dupa J. L. Conel, in timpul unei bune parti a copilariei regiunea lobilor occipitali care primeste o mare proportie de fibre care pornesc de la macula, este mai slab dezvoltata in toate privintele decat regiunile care primesc fibrele lor de la periferia retinei. Dupa P. I. Yakolov, cantitatea de mielina de-a lungul traectelor nervoase creste pana la 16 ani.

Fara sa vorbim despre "supraconstanta marimilor, sau supraestimarea inaltimii obiectelor departate, care apare la 8-9 ani si este destul de generala pentru adulti

J. P i a g e t - Les mécanismes perceptifs, Presses universitaires de France, 1961.

Pe de alta parte, cauzalitatea perceptiva vizuala este caracterizata prin impresii de ciocnire, de impingere, de rezistenta, de greutate etc. (cand patratul B se deplaseaza mai incet decat A, el pare mai "greu"si mai rezistent decat in cazul vitezelor egale), care nu au nimic autentic vizual. :n acest caz, ca si in multe altele, e vorba deci de impresii de origine tactilo-chinestezica, dar ulterior traduse in termeni vizuali corespunzatori. :ntr-adevar, exista o cauzalitate perceptiva tactilo-chinestezica, pe care Michotte insusi o considera ca fiind genetic anterioara cauzalitatii vizuale. Cauzalitatea perceptiva tactilo-chinestezica depinde de intreaga actiune, deoarece cauzele cunoscute numai pe cale tactila sunt actiuni de impingere etc., care emana de la corpul propriu. Pare deci evident, si in cazul acestui exemplu, ca schematismul sensori-motor, in ansamblul sau, este acela care determina mecanismele perceptive si nu rezulta el din aceste mecanisme.  



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright