ELEMENTE DE ANATOMIA SI FIZIOLOGIA LIMBAJULUI

Vocea e rezultatul sunetului care se formeaza in perimetrul laringelui, datorita vibratiei coardelor vocale, vibratie datorata coloanei de aer care este trimisa de contractia muschilor expiratori si de plamani.

Vocea si cuvantul se concretizeaza din sinteza functiilor tuturor organelor care colaboreaza si conduc acest proces. Cuvantul este produsul vocii. La producerea vocalelor si consoanelor participa intregul aparat al vorbirii.

La respiratie, fonatie, articulatie participa anumite parti anatomice care se misca, se contracta, se relaxeaza, participand la realizarea vorbirii.

Creierul - datorita dezvoltarii lui, omul poseda vorbirea. In creier se afla si centrul vorbirii.

Fruntea - osul frontal, sinusurile frontale, participa impreuna cu alte perimetre ale fetei la procesul de rezonanta a sunetelor emise.

Nasul - patologia acestuia provoaca o jena in desfasurarea normala a respiratiei si a vorbirii. Modificarile de permeabilitate a foselor nazale stau de multe ori la baza rinofoniilor. De asemenea, patologia foselor nazale poate influenta direct permeabilitatea trompei lui Eustache, determinand hipoacuzii temporare sau definitive.

Cavitatea bucala - este alcatuita din:

a)     arcadele dentare care despart ( gura inchisa ) vestibulul bucal de cavitatea bucala propriu - zisa. Integritatea anatomica a aparatului dento - bucal e determinata si indispensabila in modelarea unor foneme.

b)     regiunea palatinala - limitata anterior de buze si posterior de istmul velo-faringian prin care se stabileste legatura cu buco - faringele. Ea este formata din palatul dur fix si palatul moale sau valul palatului mobil. Este in acelasi timp peretele superior al cavitatii bucale, despartind cele doua cavitati, cu o importanta deosebita in actul fonatiei si planseul foselor nazale. Starea anatomo histologica si functionala a acestei regiuni are o importanta deosebita in emisiunea vocalelor si in miscarea palatului moale care prin ridicarea sa in anumite momente separa naso-faringele de buco-faringe. Este absolut necesara in emiterea unor foneme. Parezele sau paraliziile acestora explica frecvente rinofonii deschise. Palatul moale se termina cu lueta. El este mobil si joaca un rol mare in fonatie deoarece el inchide si deschide intrarea aerului in fosele nazale. Datorita pozitiei valului palatului, ridicata sau coborata, sunetul va fi nazal sau oral.

c)      limba - formata din numerosi muschi, cu functii complexe, care permit o mare diversitate de miscari, in toate sensurile, realizand o articulatie fonetica, cu o mare importanta in procesul fonatiei, dictiei, vorbirii in general.

Buzele - formate din tegumente si muschi puternici, rezistenti, mobili, cu rol deosebit in realizarea sunetului articulat. Activitatea lor influenteaza formarea armonioasa a vocalelor si consoanelor. Deschiderea si inchiderea lor e proportionala cu fluxul respirator si debitul verbal.

Faringele conduct fibro-muscular, este situat posterior fata de fosele nazale, cavitatea bucala. El ocupa acea parte a cavitatii bucale cuprinsa intre palatul moale si regiunea anterioara a esofagului si a laringelui, care prelungeste cavitatea palatala si intalneste cavitatea laringiana. E constituit din naso-faringe, buco-faringe si laringo-faringe. Are rol si in fonatie si in deglutitie, datorita elasticitatii muschilor si mucoasei lor, care contractandu-se conduc actiunile fizice ale tubului faringian si ale palatului moale. In inflamatiile acute sau cronice, tumori, malformatii, pareze, paralizii, apar modificari grave in deglutitie, respiratie si fonatie.

Referat: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii Referat: Natiunea si statul national din perspectiva uniunii europene

Laringele continua cavitatea faringiana si e organul in care se formeaza sunetul. La barbati e mai vizibil ( marul lui Adam ). El formeaza partea de sus a traheei, are forma unui tub alcatuit din cartilaje. Miscarile lui sunt sustinute de muschii motori legati intre ei de ligamente, de membrane, de articulatii. Prin miscarile lui de ridicare, coborare, de contractie si relaxare, coordoneaza functiile inspiratiei, expiratiei, ale coardelor vocale, ale muschilor glotei in timpul vorbirii. Pentru ca sunetul articulat sa se formeze in laringe, e necesar ca glota care in respiratie e deschisa, sa se inchida, coardele vocale sa se contracte si apoi datorita coloanei de aer expirat, coardele vocale in extensie, vibrand, sa produca sunetul.

Glota e orificiul laringian, marginit de catre cele doua coarde vocale. E o deschizatura de forma triunghiulara care se formeaza intre coardele vocale cand sunt trase orizontal in dreapta si stanga de catre cartilaje in momentul fonatiei. Ea se afla la mica distanta de marul lui Adam. Mai jos fatau de aceasta proeminenta, observam o usoara cavitate care este glota. Deschiderea glotei depinde de contractia simultana a muschilor cricoaritenoizi laterali si posteriori.

Din mijlocul cartilajului tiroid ( in partea anterioara a laringelui ) pornesc doua ligamente fibroase, formate din muschi puternici, elastici. Prin vibrarea lor se produce sunetul. Acestea sunt coardele vocale.

Coarda vocala e un muschi lunguiet, de forma triunghiulara. In registrul gros, coardele vocale se strang si se ingroasa. In registrul scurt, ele se intind si se subtiaza, ca o panglica.

Traheea - e constituita dintr-un schelet fibro-cartilaginos. Se bifurca in bronhiile principale ( cate una pentru fiecare plaman ). Dupa bifurcare, bronhiile mari se divid in numeroase ramuri, pana la bronhiole care asigura legatura cu alveolele pulmonare. Arborele bronhic asigura ventilatia pulmonara pana la canalele alveolare si alveolele pulmonare raspunzatoare de schimburile respiratorii. Aerul intra pe gura sau nari sau prin amandoua cavitatile deodata, umple cavitatea laringiana si faringiana, apoi prin glota  coboara prin trahee si invadeaza cei doi plamani.

Plamanii - sunt elemente principale ale aparatului respirator. Ei sunt formati dintr-un tesut spongios si elastic care le permite umplerea si golirea de aer oxigenat si aer viciat. Prin contractia musculara, cand inspira, coastele se ridica, plamanii se umplu cu aer. Relaxand diafragma, alungam aerul, adica axpiram. Aerul viciat se intoarce pe trahee in sus, trece prin laringe si produce sunetul.

O contributie importanta o are si diafragma. Este unul din cei mai importanti muschi inspiratori. Ea participa la fiecare inspiratie. In timpul contractiei, antreneaza muschii centurii abdominale care-i sustin contractia, precum si scheletul cavitatii toracice care conduce actiunile de contractare-relaxare, imprimand suflului ritmul frazelor pe care le rostim.

Cavitatea abdominala si viscerele au rol in actiunea fizica a formarii si calitatii debitului verbal.

Activitatea organelor fonoarticulatorii e globala si distincta. Pentru a forma un sunet oarecare, toate organele periferice ale vorbirii intra in activitate cu toate partile lor, caracteristic si distinct pentru fiecare sunet. Activitatea fiecarui organ fonoarticulator e lipsita de sens, cand e privita separat de a celorlalte. Miscarile valului, aplicarea varfului limbii pe marginea alveolara a incisivilor superiori, presiunea buzelor, etc, sunt acte mecanice cata vreme sunt deprinse din procesul unitar al fonoarticulatiei. La producerea fiecarui sunet, fiecare organ periferic al vorbirii executa miscari fine si precis coordonate si ia pozitii determinante in functie de miscarea si pozitia tuturor celorlalte.

De retinut:

- mobilitatea acestor organe e asigurata de o multiplicitate surprinzatoare de muschi;

- activitatea acestor muschi e comandata de o multiplicitate de nervi;

- inervarea e adesea dublu - incrucisata, in sensul ca un nerv trimite ramurile sale la mai multe organe si in acelasi timp acelasi organ primeste inervatia sa de la mai multi nervi.

Asa se explica considerabila putere de compensare a organelor periferice fonoarticulatorii ( se                                poate vorbi fara limba, laringe - prin emisiunea aerului esofagian sau stomacal ).