Psihanaliza - teoriile psihanalizei Teoriile psihanalizei si inconstientul

FACULTATEA  'EFTIMIE MURGU' RESITA

FACULTATEA DE TEOLOGIE , STIINTE SOCIALE SI ALE EDUCATIEI

PSIHANALIZA

Psihanaliza inglobeaza o serie de concepții dezvoltate de Sigmund Freud privind explicarea fenomenelor psihice, bazate in primul rand pe cercetarea proceselor desfașurate in inconștient și a relațiilor sale cu conștientul, din care rezulta procedee terapeutice aplicate in cazul tulburarilor psihopatologice. Aceste concepții s-au extins la explicarea fenomenelor socio-culturale.

Definiție

Psihanaliza este in același timp:

• un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificația faptelor și reprezentarilor ce au loc in inconștient;
• o metoda de terapie a tulburarilor psihice, in cadrul careia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la suprafața și clarificarea semnificației rezistențelor, transferurilor și dorințelor ascunse ale pacienților;
• un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice inconștiente asupra trairilor, gandirii și activitații oamenilor. Elementele acestor teorii deriva din cercetarea proceselor psihice și terapia starilor psihopatologice.

Psihanaliza a fost dezvoltata de Sigmund Freud la inceputul secolului al XX-lea ca teorie generala a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud in special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginara a indeplinirii dorințelor ce deriva din aspirațiile refulate ale copilariei. Calea recomandata pentru accesul in inconștient este ințelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri). Psihanaliza a devenit azi extrem de familiara publicului larg (din occident) dupa ce o vreme indelungata a fost fie respinsa, fie adulata. Dar succesul din deceniul 5, de pilda, mai ales in Europa, a instrainat-o, paradoxal, de esența ei. Psihanaliza s-a raspindit pretutindeni nu numai datorita interesului stirnit de terapia psihanalitica. S-ar putea spune chiar ca terapia a fost eclipsata de virtuțile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicata in literatura, sociologie, antropologie și etnologie, in religie și mitologie a starnit interesul unui public care nu avea chemare pentru sfera clinica. In fine, psihanaliza s-a remarcat și prin mediatizarea pe caile cele mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au adus in prim plan psihanaliști. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea anii de incertitudine ai inceputurilor sale in psihanaliza.

Teoriile psihanalizei

Inconștientul

Noutatea concepțiilor lui Freud a constat in recunoașterea importanței proceselor psihice inconștiente. Acestea se desfașoara dupa alte reguli decat faptele conștiente. Sub    influența inconștientului, ganduri și simțiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia și indeparta, pana la atingerea unei stari conflictuale. Regulile logice, indispensabile gandirii conștiente, nu se aplica proceselor psihice inconștiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca mecanisme de protecție impotriva impulsurilor care tind sa se exteriorizeze și care sunt in stransa legatura cu amintiri refulate ale copilariei. In felul acesta, ganduri și impulsuri inacceptabile, numite și conținut latent al visului, se transforma intr-o traire conștienta, care nu mai este ințeleasa nemijlocit și care devine un 'vis manifest'. Cunoașterea acestor mecanisme inconștiente permite psihanalistului sa inverseze decursul procesului (transformarea visului latent in vis manifest) și, astfel, sa descopere semnificația traumei care ii sta la baza.

Teoria impulsurilor

Freud considera ca procesele conflictuale ce au loc in inconștient sunt in stransa legatura cu impulsuri, care iși au originea in copilarie. Daca aceste conflicte inconștiente sunt recunoscute de pacient cu ajutorul analizei, ele pot gasi o soluție, care in psihicul imatur al unui copil nu era posibila.

In concepția lui Freud asupra sexualitații la copii, impulsul sexual al adulților este rezultatul final al unui proces in dezvoltare ('Libido-Entwicklung'). Inceputul are loc in copilarie și comporta mai multe faze:

• faza orala (0 - 1 an)
• faza anala (1 - 3 ani)
• faza falica (oedipala, falica) infantila (3 - 6 ani)
• faza latenta (6 - 12 ani)
• faza genitala

Aceste 5 faze denumesc in același timp cele 5 centre ale dezvoltarii impulsului sexual in prima copilarie. Primele doua faze dispar cu timpul sau se transfera in parte in sexualitatea adulților. A fost meritul lui Freud de a fi recunoscut ca omul este o ființa sexuala inca de la naștere. O semnificație deosebita o are așa zisa faza 'oedipala', in care copilul dezvolta pentru prima data o legatura emoționala cu parintele de sex opus, asemanatoare atracției sexuale a adultului fața de partener (Vezi:Complexul Oedip și Electra). Copilul reacționeaza in același timp ca rival fața de parintele de același sex. Imaturitatea psihica complica aceasta situație, de neințeles la varsta copilariei, ceea ce conduce la anxietate in raport cu propriile fantezii. Masura in care copilul poate domina aceste fantezii sau dimpotriva este dominat de ele sub forma de teama sau frustrații este determinanta pentru dezvoltarea ulterioara la varsta adulta, in special pentru relațiile cu sexul opus. Faza latenta - stresurile, furtunile și conflictele din fazele precedente au constituit dezvoltarea personalitații. Acum copilul are nevoie de o perioada de liniște.Principala activitate devine școala.In aceasta perioada nu se manifesta mari schimbari. Faza genitala incepe in perioada pubertații.

Modelul celor trei instanțe: Sine, Eu și Supra-Eu

Acest model a fost expus de Freud in 1923: 'das Es', 'das Ich', 'das Über-Ich'. 'Eul' și 'Supra-Eul' sunt instanțe cu conținut conștient sau inconștient, 'Sinele' este totdeauna inconștient. In felul acesta se rezolva in mod elegant problema localizarii instanței de cenzura a proceselor psihice.

• 'Sinele' este un rezervor primitiv și neorganizat de impulsuri, izvorul emoțional al impulsurilor și al dorințelor impulsive, locul reprezentarilor și comportarilor arhaice și al refularilor.
• 'Eul' se gasește la limita intre conștient și inconștient, este instanța trecerii la acțiune, a funcției de adaptare la realitate și de investigare a realitații. 'Eul' deriva din 'Sine' și reprezinta 'Sinele' in viața reala conștienta, cu alte cuvinte, moduleaza necesitațile impulsive intr-o forma adaptata la realitate.
• 'Supra-Eul' este instanța superioara, domeniul conștiinței, al valorilor, al idealurilor, al preceptelor și interdicțiilor, al reprezentarilor morale.

Pentru a se apara de impulsuri inacceptabile, 'Eul' dezvolta strategii sub forma unor mecanisme de protecție, cum ar fi refularile (excluderea impulsurilor din percepția conștienta), proiecțiile (atribuirea propriilor dorinți inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament in totala contradicție cu puternicul impuls inconștient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezulta de regula in urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de 'Supra-Eu'. Cand exigențele 'Supra-Eului' nu se indeplinesc, persoana respectiva poate dezvolta un sentiment de rușine sau culpabilitate.

Referat: Consideratii generale referitoare la alcool si consumul de alcool Proiect: Cauzele violentei din scoli - factorii de mediu sau familiali

Anxietatea

Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne il constituie conceptul de anxietate, care in anumite condiții de pericol poate declanșa un mecanism corespunzator de aparare. Aceste situații periculoase pot fi:

• teama parasirii sau pierderii unei ființe iubite
• riscul pierderii iubirii din partea partenerului
• pericolul unor represalii sau pedepse
• imputarea nemeritata a unei culpabilitați

Simptomele și sublimarile rezultate din aceste situații reprezinta totdeauna niște compromisuri, care nu sunt altceva decat forme ale adaptarii la realitate, in care forțele aflate in conflict ajung mai mult sau mai puțin la o stare de impacare aparenta.

Ce este nevroza?

Din cele de mai sus rezulta ca nevroza reprezinta starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls inacceptabil, precum și simptomele ce decurg din aceste procese. 'Eul' refuleaza fanteziile, dar 'libido'-ul legat de aceste fantezii continua sa persiste provocand tulburari somatice de natura isterica, stari de anxietate sau fobii obsesive.

Psihanaliza ca metoda terapeutica

In general, psihanaliza presupune ca experiențele grave, neprelucrate ale copilariei sunt refulate, pentru ca altfel personalitatea imatura a copilului nu ar putea rezista acestui conflict. Niciun copil nu poate suporta, de exemplu, ca este nedorit de unul din parinți, sau chiar urit. Psihanaliza spera sa obțina o vindecare prin aducerea la suprafața conștiinței a starilor refulate, sau cum se exprima Freud: 'Wo Es war, soll Ich werden' ('Unde era Sinele, trebuie sa fie Eul'). Trairile refulate sunt sustrase prelucrarii la nivel conștient și nu pot fi integrate in personalitatea proprie. Acest proces poate fi reactualizat treptat prin analiza, sub permanenta supraveghere și cu ajutorul omenesc al terapeutului.

Metodele psihanalizei

• Anamneza pacientului are loc in mod clasic, acesta fiind culcat in timp ce psihanalistul se gasește in afara campului sau vizual. In general, interpretarea datelor anamnestice amanunțite și de biografie este adesea suficienta pentru a schița cadrul tulburarilor nevrotice și forma personalitații psihopatologice.

• Transferul ('Übertragung') unor experiențe și relații din trecut asupra terapeutului este un moment principal al psihanalizei terapeutice. Se poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, in funcție de tonalitatea trairilor proiectate asupra terapeutului. Din partea acestuia rezulta o reacție de contra-transfer ('Gegenübertragung'). Terapeutul a invațat in cursul propriei analize in procesul de calificare, sa faca deosebirea intre simțirile și reprezentarile sale proprii și cele rezultate din analiza pacientului, pentru a nu se ajunge in mod inconștient la o stare de simbioza psihica.

• Asociațiile libere produse de pacient fac posibil accesul la conținutul trairii sale psihice, la conflictele sale intime, și descopera terapeutului imaginea vie a etiologiei nevrozei in cazul pacientului respectiv. Pacientul relateaza tot ce-i trece prin minte, intr-un flux neintrerupt, chiar daca crede ca lucrurile sunt lipsite de importanța și n-au nicio legatura unele cu altele, sau chiar daca aceasta i-ar fi penibil și ar putea sa-i provoace un sentiment de rușine. Experiența psihanalistului poate descoperi in acest material brut multe informații asupra unor experiențe ramase ascunse. Aceasta presupune din partea pacientului o dispoziție spre cooperare fara limite.

• Semnificația viselor a reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice ca posibilitate terapeutica. Metoda presupune experiența in interpretare și exclude orice dogma.

• Interpretarea simbolurilor, produse ale fanteziei sau in relație cu situații originare, iși aduce contribuția la elucidarea etiologiei starilor nevrotice.

• Interpretarea lapsus-urilor ca substrat logic, ilustreaza concepția lui Freud asupra determinismului tuturor manifestarilor psihice.

Aspecte socio-culturale

Pornind de la explicația starilor psihopatologice, teoria psihanalitica conține și elemente ale psihologiei generale, ale etnologiei, sociologiei, ale teoriei personalitații și filosofiei culturii, care confrunta natura umana cu mediul social in care se dezvolta. Crearea bunurilor culturale ar fi rezultatul transferului energiei sexuale in munca, in procesul de sublimare. Sub influența primului razboi mondial, Freud presupune existența unui impuls destructiv, caruia ii opune dorința de viața ('Lebenstrieb'). In ultimul timp, psihanaliza s-a dovedit foarte utila pentru ințelegerea iraționalitații fenomenelor de dezvoltare sociala, deși diversele 'diagnoze' nu au dus la rezultate unitare.

Diverși reprezentanți ai psihanalizei

Carl Gustav Jung

Jung, unul din primii elevi ai lui Freud, a fundat o școala proprie, pe care a numit-o 'Psihologie analitica'. Pentru Jung conceptul de 'libido' are nu numai semnificația unui impuls sexual, ci reprezinta totalitatea instinctelor și impulsurilor creative precum și forța de motivație a omului. Ar exista, pe langa un inconștient personal al individului, și un inconștient colectiv al intregii umanitați. Jung respinge teoria unui 'Supra-Eu', pe care il inlocuiește cu noțiunea de Persona, care are rolul ales de a oferi individului imaginea ce și-o face asupra lumii.

Alfred Adler

Adler, un alt elev al lui Freud, insista asupra conceptului de inferioritate, care, din momentul in care devine conștienta, confera forța de a se lasa depașita. In caz contrar, rezulta o stare nevrotica cu tendința la izolare de lumea reala. Depașirea starii de inferioritate poate conduce la dorința nestapanita de putere și dominare.

Otto Rank

Rank vedea in traumatismul suferit deja in momentul nașterii cheia explicarii nevrozelor. El acorda o importanța deosebita voinței, ca forța pozitiva in procesul de organizare și integrare a personalitații.

Melanie Klein

O interesanta direcție o reprezinta așa zisa școala engleza de psihanaliza, datorita in special lucrarilor lui Melanie Klein. Ea postuleaza existența unor fantezii inconștiente complexe la copii, a caror origine o constituie teama in fața amenințarii existenței, instinctul morții.

Alte tendințe in psihanaliza

Erich Fromm, Karen Horney și Harry Stack Sullivan au adus noi modificari in psihanaliza, cunoscute sub denumirea de Neopsihanaliza sau Neoanaliza. Fromm pune accentul pe relațiile dintre individ și societate, Horney lucreaza in special in domeniul terapiei și deosebește doua tipuri de nevroze, nevroze de situație și nevroze caracteriale, Sullivan este de parere ca elementul principal il reprezinta lupta cu starea anxietate, stare ce se poate atenua in urma terapiei. Ca reprezentanți ai psihanalizei ar mai fi de menționat (in ordine alfabetica):

• John Bowlby
• Josef Breuer
• Mario Erdheim
• Sándor Ferenczi
• Jacques Lacan
• Daniel Lagache
• Serge Leclaire
• Wilhelm Reich
• Donald Winnicott
• Driek Van Der Sterren
• Léopold Szondi

In Romania, Ion Popescu-Sibiu a publicat in 1947 monografia 'Psihanaliza lui Freud', in editura 'Cartea Romaneasca'. In anul 1932, teza sa de doctorat cu titlul 'Doctrina lui Freud' fusese premiata de Academia Romana.

Critica psihanalizei

Inca de la apariție, psihanaliza a fost supusa deseori unor critici severe. In special din partea psihologiei academice i s-a reproșat ca, deși cele doua discipline se influențeaza teoretic reciproc, in asectele esențiale se departeaza una de alta, dezvoltandu-se in direcții deosebite. Freud a fost invinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare insemnatate rolului impulsurilor sexuale in viața psihica ('pansexualism'). Aceasta se explica, printre altele, prin faptul ca, in timpul sau, funcțiunea glandelor endocrine era insuficient cunoscuta, endocrinologia se gasea la inceputul dezvoltarii ei. Pe de alta parte, trebuie recunoscut ca emanciparea sexuala din zilele noastre se datoreaza in buna parte contribuției aduse de psihanaliza in transformarea concepțiilor morale, in inlaturarea tabu-urilor. Filosoful Karl Popper considera ca psihanaliza nu este o știința rezultata in urma cercetarilor, ci mai de graba o idee sectara, un fel de credința religioasa. In același sens, de data asta autocritic, se exprima și psihanalistul francez Jacques Lacan, afirmand (in 1977, intr-o intervenție la universitatea din Bruxelles) ca, in scurt timp, lumea nu va mai vrea sa auda de psihanaliza. Pentru Adolf Grünbaum ('Kritische Betrachtungen zur Psychoanalyse', 1991) Psihanaliza se prezinta ca un sistem inchis, ca o dogma, fara criterii metodologice precis definite, fapt care contravine principiilor de baza ale științei. O parte din aceste critici se datoreaza in buna masura lipsei de eficiența demonstrabila a psihanalizei terapeutice in comparație cu alte metode și procedee psihoterapeutice. In 1981, Paul Kline a supus unei analize critice 600 de studii psihanalitice aparute in diverse publicații. Din acestea, doar ca. 100 relatau rezultate pozitive in favoarea psihanalizei. Restul de 500 contraziceau in mod evident pozițiile teoretice ale psihanalizei sau cuprindeau din punct de vedere metodologic atat de multe lipsuri, incat nu puteau fi evaluate cu obiectivitate. In literatura post-freudiana din a doua jumatate a secolului al XX-lea exista tot mai mult tendința de a se inlocui termenul de 'inconștient' cu acela de 'subconștient', ținand seama de datele neurofiziologiei moderne asupra treptelor starii de conștiința. Astfel se știe, de exemplu, ca visele nu se produc in somnul profund, ci in timpul fazelor REM ('rapid eye movements'), in stadiul B de somn superficial. Altfel nu am mai avea amintirea lor. Psihanaliza nu mai constituie astazi un domeniu important al științei, fiind intr-un regres și marginalizare evidente in universitați și clinici. Teoriile psihanalitice au fost practic invalidate, iar practicile clinice sufera sub aspectul dovezilor științifice riguroase. In momentul de fața exista foarte multe excepții de la aspectele psihanalizei clasice, acestea facand subiectul unor curente contemporane, tinzandu-se spre un proces al psihanalizei mai subiectiv, mai interactiv, mai interpersonal.

BIBLIOGRAFIE:

Wikipedia.org enciclopedia libera