Teoria kobl

TEORIA KOBL

Psihologul american David Kobl a dezvoltat conceptul "Stil de invatare" in anii '70. Ca profesor, Kobl si-a dat seama de diferentele la nivelul participarii elevilor la cursuri, diferente care depind de modul in care este tratat continutul lectiei la clasa.

Educatia "ideala" se caracterizeaza prin echilibrul dintre cerintele curriculare si nevoile individuale ale elevilor. Trebuie avute in vedere competentele si inclinatiile naturale ale fiecarui elev (propriul lui stil de invatare) si, in acelasi timp, trebuie sa se acorde o atentie deosebita aspectelor constructiei cunoasterii in care elevul se dovedeste mai putin apt.

Conceptul de stil de invatare defineste in primul rand competentele cele mai tari si cele mai slabe ale unui elev. De aceea acestea trebuie identificate deoarece stilurile de invatare se aplica in mod specific situatiilor de invatare.

O educatie bazata pe diferentierea stilurilor d invatare are intotdeauna ca punct de plecare identificarea si valorificarea celor mai evidente competente ale elevului: altfel spus, trebuie sa incepem cu combinatia de activitati din centrul "cercului de invatare" in care elevul este cel mai mult in largul lui. Procedand astfel, determinam elevul sa participe mai mult si sa fie mai motivat in activitatile de la clasa deoarece el este evaluat conform caracteristicilor sale personale. Apoi elevul trebuie condus catre cercul de invatare si, desi fazele urmatoare ale cercului sunt mai putin atractive pentru el, sunt totusi esentiale pentru achizitia de competente si cunostinte. La baza acestui principiu fundamental, trebuie sa-i oferim elevului o diversitate de activitati de invatare caracteristice fiecarui stil.

1. Abordarea reflexiva este abordarea pedagogica care vine in intampinarea elevilor care au un stil de invatare "divergent". Din aceasta perspectiva, trebuie sa incepem cu activitati practice sau cu experiente apropiate de o situatie concreta. Urmeaza reflectia asupra situatiei, care il va determina pe elev sa-i puna intrebari referitoare la conceptele, regulile si principiile percepute ca pertinente pentru a-ti explica situatia respectiva.
2. Abordarea auto-invatarii este abordarea pedagogica care vine in intampinarea elevilor care au un stil de invatare "asimilator" si prefera inainte de toate de a avea ocazia sa-i faca ei insisi o idee despre sensul unei teorii date. Ei prefera sa studieze singuri acceptand provocarea de a reusi si a rezolva o situatie sau un exercitiu pe baza cunostintelor pe care le detin, prin descoperire.
3. Abordarea sarcinilor este abordarea pedagogica care vine in intampinarea elevilor care au un stil de invatare "convergent" si lucreaza mai bine cand au ca punct de plecare o formulare clara si concisa a conceptelor, reguli si principii care pot fi folosite in interpretarea unei situatii. Astfel, ei vor putea trece cu usurinta la practica.
4. Abordarea practica este abordare pedagogica care vine in intampinarea elevilor care au un stil de invatare "acomodat" si prefera ca profesorul sa le ofere in mod progresiv un mare numar de exercitii care sa ii pregateasca putin cate putin pentru experienta practica. Acestor elevi nu le place de obicei sa fie chestionati si stimulati sa reflecte asupra experientelor prezentate si nu se simt pregatiti sa traga concluzii decat dupa o indelungata manipulare.

Poate parea usor sa concepem o lectie luand in considerare diferite stiluri de invatare dar, cel mai adesea, aceasta este o sarcina dificil de realizat. De fapt, trebuie sa prevedem o serie de probleme cum ar fi:

E greu sa gasesti exemple bune.

Filmul sau imaginile video pe care am vrea sa le avem si sa le luam ca punct de plecare al lectiei nu sunt disponibile.

Am vrea sa iesim si sa facem o vizita de studii sau sa lucram in teren dar imprejurarile si timpul nu ne-o permit, etc.

Aceasta teorie nu ofera decat dovezi ale valorii sale in situatii specifice de invatare . De exemplu: daca un elev nu intelege un subiect, nu este foarte util sa-i explica a doua oara in acelasi fel. Teoria lui Kobl despre stilurile de invatare sugereaza faptul ca important este ca profesorul sa incerce sa vada daca  se poate explica o problema in tot atatea feluri cate caracteristici ale diferitelor stiluri de invatare.