Dreptul mediului

RASPUNDEREA CONTRAVENTIONALA IN DREPTUL MEDIULUI

Potrivit OUG 2/2001 privind raspunderea contraventionala aprobata prin legea 180/2002, contraventia este o fapta savarsita cu vinovatie stabilita si sanctionata ca atare de lege fie prin hotarare guvernamentala fie prin hotararea unei autoritati publice locale.

Persoanele fizice si persoanele juridice care desfasoara activitati potrivnice normelor de drept al mediului sau care nu-si indeplinesc obligatiile ce le revin din raporturile juridice de drept al mediului sunt pasibile de sanctiune contraventionala a carei intindere e proportionala cu gradul de poluare cauzat, cu consecintele si periculozitatea sociala a faptei respective.

Avand in vedere importanta obiectului protejat am clasificat aceste fapte drept incalcari ecologice, iar sanctiunile contraventionale avand acest caracter specific reprezinta sanctiuni specifife de dreptul mediului care atrag atat raspunderea persoanelor fizice cat si a persoanelor juridice.

Legea protectiei mediului (OUG 195/2005) sanctioneaza o serie de fapte considerate contraventii in urmatoarele domenii : procedura de reglementare, regimul substantelor si preparatelor periculoase, regimul deseurilor, regimul ingrasamintelor chimice si al produselor de protectia plantelor, regimul organismelor modificate genetic, activitatile nucleare, conservarea biodiversitatii si a ariilor naturale protejate, protectia apelor si a ecosistemelor acvatice, a atmosferei, schimbarile climatice, gestionarea zgomotului ambiental, protectia solului si a ecosistemelor terestre, protectia asezarilor umane.

Prevederile legii protectiei mediului in materie contraventionala se completeaza cu cele cuprinse in legile speciale. O problema care se pune in materie contraventionala e in legatura cu prescriptia ca o cauza care inlatura raspunderea contraventionala cu cele 2 aspecte ale ei :

Prescriptia aplicarii sanctiunii ;

Prescriptia executarii sanctiunii prevazuta in art. 13 si 14 din OUG 2/2001.

In ceea ce priveste executarea amenzii contraventionale, conform art. 14, aceasta se prescrie daca procesul verbal se constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de 1 luna de la data aplicarii contraventiei. In dreptul mediului este de observat ca daca in ceea ce priveste executarea amenzii contraventionale sunt prevazute termene de prescriptie, in legatura cu prescriptia aplicarii sanctiunii nici legea protectiei mediului si nici legile speciale ce o completeaza nu prevad vreun termen. Inceperea cursului termenului de prescriptie e relativ usor de stabilit numai in cazul acelor contraventii care constau intr-o simpla fapta ce se consuma printr-un singur act al persoanei care o savarseste.

Poluarea in general, este insa, fie rezultatul a mai multe acte continuate, fie a unei fapte care se perpetueaza in timp. Data fiind importanta obiectului care se apara prin aplicarea sanctiunii trebuie sa fie imprescriptibila fiind o exceptie care trebuie admisa la prevederile OUG 2/2001.

Contraventia se constata printr-un proces verbal incheiat doar de persoanele anume prevazute in actul normativ care o stabileste. Impotriva procesului verbal se poate face plangere in 15 zile la instanta de judecata din raza careia a fost savarsita contraventia. Introducerea plangerii suspenda executarea. Procesul verbal neatacat in termen precum si hotararea judecatoreasca irevocabila constituie titlu executoriu fara sa mai fie nevoie de indeplinirea altor formalitati.

RASPUNDEREA PENALA IN DREPTUL MEDIULUI

Se inscrie in principiile raspunderii infractionale, specificul angajarii ei cu privire la protectia mediului fiind determinat de natura obiectului ocrotit de legea a carei atingere este adusa printr-o abatere savarsita cu vinovatie si cu un grad de pericol social ridicat.

Pornind de la particularitatile elementelor lor constitutive, infractiunile ecologice se clasifica astfel :

din punct de vedere al subiectului infractiunii :

infractiuni cu subiect simplu ;

infractiuni cu subiect calificat ; atunci cand agentul infractor a avut o anumita calitate privind protectia mediului sau anumite obligatii ecologice pe care le-a incalcat.

din punct de vedere al laturii subiective :

din intentie ;

din culpa.

din punct de vedere al laturii obiective :

in marea majoritate infractiunile ecologice au la baza actiuni poluante care distrug ecosistemele.

sub raportul obiectului :

infractiuni ecologice la adresa factorilor biotici ai mediului ;

infractiuni legate de factorii abiotici ai mediului.

Art. 302, indice 2 Cod Penal se refera la efectele oricaror operatiuni de import de deseuri ori de reziduuri de orice natura sau de alte marfuri periculoase pentru sanatatea populatiei si pentru mediu precum si introducerea sau tranzitarea acestora pe teritoriul tarii fara respectarea dispozitiilor legale.

Art. 311 incrimineaza infectarea prin orice mijloace a surselor sau retelelor de apa daca e daunator sanatatii oamenilor, plantelor si animalelor.

Art. 312- producerea, detinerea sau orice alta operatie privind circulatia produselor stupefiante sau toxice, cultivarea in scop de prelucrare a plantelor ce contin substante toxice, toate acestea fara drept.

Prevederile Codului Penal in materie infractionala sunt completate cu cele prevazute in legea protectiei mediului si in legile speciale care o completeaza.

RASPUNDEREA STATELOR PE PLAN INTERNATIONAL

Particularitatile elementelor raspunderii materiale a statelor

Raspunderea materiala a statelor este o forma a raspunderii civile proiectata in sfera relatiilor internationale. Ca si in dreptul intern si pe plan international, faptele cauzatoare de prejudicii includ atat conduite ilicite din punct de vedere al dreptului international prin care se produc pagube mediului, cat si activitati licite, neinterzise in dreptul international care pot constitui insa surse ale vatamarii mediului.

Atunci cand fapta cauzatoare de prejudicii este ilicita ea trebuie sa indeplineasca in primul rand o conditie obiectiva constand din incalcarea de catre stat a obligatiei internationale ce-i revenea in domeniul protectiei mediului inconjuratoe cu urmatoarea precizare : obligatia internationala trebuie sa fie juridica, iar Conventia sau Tratatul care o stipuleaza trebuie sa fie in vigoare la data incalcarii ei. Fapta ilicita tebuie sa indeplineasca si o conditie subiectiva constand intr-o comportare a statului manifestat printr-o actiune sau omisiune ce este imputabila acestuia din punct de vedere al dreptului international.

Pentru actiunea sau inactiunea prin care statul violeaza normele dreptului international sa duca la angajarea raspunderii in dreptul international trebuie indeplinite urmatoarele conditii : fapta ilicita sa fie savarsita cu intentie, din neglijenta sau din culpa, fapta ilicita sa fie imputabila statului prin autoritatile sale, intre prejudiciul cauzat si actiunea ilicita sa existe un raport de cauzalitate.

In literatura juridica s-a pus problema daca exista o obligatie generala, universala a statelor de a proteja factorii de mediu, obligatie care odata incalcata sa dea nastere la raspundere juridica.

S-a constatat ca o asemenea obligatie universala exista fiind consacrata in mai multe documente internationale cu caracter global cum sunt : Declaratia de la Stockholm(1972) ce consacra in principiul 21 obligatia statelor de a se asigura ca activitatile exercitate in limita teritoriului si ale jurisdictiei lor sa nu produca prejudicii mediului altor state sau in zone care nu tin de nici o jurisdictie ; cu un continut asemanator aceeasi obligatie este prevazuta in art. 30 din Carta drepturilor si indatoririlot economice ale statelor(1974) ; in art. 192 din Conventia de la Montego Bay privind dreptul marii ; in art. 151 din Carta Africana a drepturilor omului si ale popoarelor precum si in alte documente cu vocatie universala.

Obiectul obligatiei incalcate are incidenta asupra raspunderii juridice in sensul ca fapta internationala ilicita are consecinte diferite si prin urmare si formele de raspundere difera. In functie de obiectul obligatiei incalcate, Comisia de drept international a clasificat aceste fapte in crime si delicte internationale. Potrivit definitiei date de Comisie, constituie crime internationale  incalcarea de un stat a unei obligatii internationale atat esentiala pentru protectia unor interese fundamentale ale comunitatii internationale incat violarea ei este recunoscuta drept crima de aceasta comunitate in ansamblul ei. Astfel de crime sunt : agresiunea, instaurarea si mentinerea cu forta a dominatiei coloniale, poluarea masiva a aerului, marior si oceanelor, sclavia, genocidul si aparthaidul. Toate celelalte fapte in afara acestora sunt considerate delicte internationale, raspunderea fiind diferita.

In ceea ce priveste raspunderea statelor privind faptele licite, Comisia de drept international a avut in vedere stabilirea unor reguli care sa guverneze activitatile ce se desfasoara sub jurisdictia unui stat prin care se produc prejudicii transfrontiere ce pot atinge proportii deosebit de mari. Prin activitati licite in dreptul international se inteleg acele activitati care prin natural or implica un anumit risc ce pot cauza efecte transfrontiere periculoase in cursul procesului normal de desfasurare. In ceea ce priveste raportul de cauzalitate in dreptul international este si mai greu de stability datorita caracterului difuz al poluarilor a caror sursa se afla pe teritoriul altui stat. Dintre situatiile care exclud caracterul ilicit al faptei in dreptul international au fost retinute :

constimtamantul dat in mod valavil de un stat pentru comiterea de catre un alt stat a unui fapt determinat care nu este conform cu obligatiile acestuia din urma fata de primul stat ;

forta majora ;

starea de necesitate ;

legitima aparare.

Art. 31 din Proiectul Comisiei de drept international prevede totusi ca forta majora pentru a inlatura caracterul ilicit al faptei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

a)     sa fie irezistibila sau imprevizibila

b)     sa nu fie materialmente imposibila comportarea statului in conformitate cu obligatia ce-i revenea

c)      statul sa nu fi contribuit la provocarea evenimentului

Apropiata de forta majora este si starea de vadita primejdie care trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si forta majora.

Cat priveste starea de necesitate, in dreptul international este definita ca fiind acea stare in care se afla un stat care nu avea absolut nici un fel de alt mijloc de a salvgarda un interes al sau amenintat cu un pericol grav si iminent decat cel de a adopta o comportare neconforma fata de obligatia internationala asumata fata de alt stat.

Totusi, forta majora nu poate fi invocata in urmatoarele situatii :

atunci cand obligatia internationala incalcata decurge dintr-o norma cu caracter imperativ ;

daca Conventia sau Tratatul care prevede obligatia exclude posibilitatea invocarii starii de necesitate in privinta acesteia

daca statul in cauza a contribuit la producerea starii de necesitate.

Prejudiciul trebuie sa fie cert si actual si se pot repara si prejudiciile viitoare daca sunt previzibile si se poate calcula intinderea lor.

RASPUNDEREA SUBIECTIVA SI OBIECTIVA A STATELOR

Raspunderea subiectiva se gaseste mentionata expres in cateva documente internationale care alcatuiesc substanta dreptului spatial. Astfel de documente sunt : Tratatul din 1967 de la Moscova privind principiile care guverneaza activitatea statelor in spatiul extraatmosferic, pe Luna si pe corpurile ceresti ; Tratatul de la Londra din 1972 privind raspunderea pentru daunele cauzate de obiectele spatiale s.a.

Conditia esentiala este dovedirea culpei. Conventia de la Londra din 1972 are in vedere atat raspunderea subiectiva pentru paguba cauzata de obiectul spatial oriunde in afara suprafetei Pamantului unui alt obiect spatial lansat de alt stat, precum si persoanelor si bunurilor aflate la bordul acestui obiect cat si raspunderea obiectiva pentru daunele cauzate de un obiect spatial la suprafata Pamantului sau aeronavelor.

In ceea ce priveste raspunderea obiectiva a statelor este intemeiata pe ideea de risc si de garantie fiind consacrata in mai multe documente internationale si de aplica pagubelor aduse mediului prin folosirea pasnica a energiei nucleare, a pagubelor ce rezulta din poluarea marilor si oceanelor cu hidrocarburi cat si pentru unele daune provocate de obiecte spatiale si daune aduse mediului marin. Astfel de documente sunt : Conventia de la Paris- 1960- asupra raspunderii civile in domeniul energiei nucleare, Conventia de la Vienta-1963- asupra raspunderii civile in materie de daune nucleare ; Conventia de la Bruxelles-1962- asupra raspunderii exploatantului navei cu propulsie nucleara s.a.

Conventia de la Viena-1963- stabileste principiul general dupa care exploatantul instalatiei nucleare este responsabil pentru orice paguba nucleara dovedita a fi cauzata printr-un accident nuclear care a survenit la instalatia sa prin folosirea materiei prime nucleare provenind sau emanand din aceasta instalatie. In vederea garantarii acoperirii prejudiciului exploatantul este obligat sa incheie o asigurare sau sa instituie orice a lta garantie financiara. Daca asigurarea sau garantia financiara nu sunt suficiente pentru acoperirea pagubei, statul pe teritoriul caruia se afla instalatia va asigura plata indemnizatiei in limita plafonului maximal stabilit urmand ca apoi sa se indrepte cu actiune in regres impotriva exploatantului. Exploatantul nu raspunde daca dauna nucleara este rezultatul unor daune de conflict armat, razboi civil sau insurectie ori dintr-un fenomen natural exceptional. Raspunderea exploatantului este limitata de un plafon maximal care este de 500 mil $ pentru fiecare accident nuclear.

Analiza: Contract de inchiriere Analiza: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

Actiunea in despagubire se prescrie in termen de 10 ani, care curge de la data cand victima pagubei a avut sau ar fi putut sa aibe cunostinta despre aceasta si despre indentitatea exploatantului.

Instantele a fi competente pentru a fi reparate, pentru actiunea in reparatie sunt tribunalul pe al carui teritoriu s-a produs . Daca accidentul a survenit in afara teritoriului oricarei parti contractante sau daca locul accidentului nu a putut fi determinat cu certitudine sunt competente tribunalele statului in care se gaseste exploatantul responsabil

Atunci cand instantele mai multor parti se declara competente potrivit Conventiei de la Viena, competenta se atribuie astfel :

daca accidentul nuclear a survenit in parte in afara teritoriului oricarei parti si in parte pe teritoriul unui singur stat contractant. competenta apartine acestui stat. In alte cazuri competentele apartin instantei partii contractante desemnata prin acordul lor.

Conventia de la Bruxelles-1962- prevede ca exploatantul unei nave cu propulsie nucleara raspunde in mod obiectiv pentru orice paguba nucleara la cauzarea careia au contribuit combustibilul nuclear sau deseurile radioactive ale navei. Amendamentul adus acestei conventii la Londra in 1990 prevede ca raspunderea apartine tuturor celor interesati in trasnportul cu hidrocarburi.

La alegerea reclamantului actiunea in obtinerea reparatiei poate fi intentata fie la tribunalul statului care a emis licenta, fie la tribunalul statului pe teritoriul caruia s-a produs paguba nucleara. Hotararile definitive pronuntate de un tribunal competent din punct de vedere jurisdictional sunt recunoscute pe teritoriul oricarui stat in afara de cazul cand hotararea a fost obtinuta fraudulos sau exploatantului nu i s-a dat posibilitatea sa se apere.

RASPUNDEREA PENTRU DAUNE ADUSE PATRIMONIULUI COMUN AL UMANITATII

Prin patrimoniu comun al umanitatii se intelege solul si subsolul marin aflat dincolo de limita jurisdictiilor nationale, spatiul extraatmosferic si corpurile ceresti, Antarctica, zonele umede de importanta internationala si rezervatiile Biosferei.

Tratate si conventii internationale :

Tratatul asupra marii libere - Geneva- 1958

Tratatul privind principiile care guverneaza activitatea statelor in spatial extraatmosferic si pe Luna- Moscova- 1967

Tratatul privind Antartica- Washinton- 1974

Conventia privind prevenirea poluarii marine prin imersare facuta de nave si aeronave- londra- 1973 s.a.

O trasatura comuna a tuturor acestor documente consta in faptul ca principala obligatie care rezulta pentru statele contractante este de a adopta reguli pe plan national care urmeaza sa fie dezvoltate si respectate si pe plan international.

RASPUNDEREA PENTRU CIME SI DELICTE INTERNATIONALE

Definitia crimei internationale ;

Exemple de crime internationale ;

Delictul international de poluare consta in incalcarea obligatiei de a nu savarsi o poluare chiar redusa a diferitelor componente ale mediului.

Raspunderea pentru crime internationale e asemanatoare raspunderii penale din dreptul intern in timp ce raspunderea pentru delicte internationale este o raspundere asemanatoare celei contraventionale din dreptul intern.

PARTICULARITATILE POLUARII AGRICOLE

Poluarea agricola este considerata mai grava decat cea industriala cel putin din urmatoarele motive :

Poluarea agricola afecteaza solul care este principalul mijloc de productie in agricultura limitat ca intindere si cu un caracter de fixitate. Un sol poluat nu mai poate fi depoluat decat printr-o actiune extrem de lenta a factorilor naturali ;

Poluarea agricola este mai intinsa decat cea industriala, in fapt cuprinzand intreaga suprafata de teren pe care s-au aplicat nerational chimizarea si irigatiile ;

Poluarea agricola duce la infestarea produselor agro-alimentare cu substante toxice

Daca poluarea industriala are loc prin eliminarea fara voie a unor substante nocive, poluarea agricola se datoreaza introducerii intentionate in sol a unor substante absolut necesare productiei agricole ;

Daca, de regula, poluarea industriala vizeaza un numar restrans de persoane, cei expusi profesional, poluarea agricola vizeaza de la inceput intreaga populatie, consumatoare a produselor agricole infestate.

REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR DIN FONDUL

FORESTIER NATIONAL

Fata de 35% din suprafata tarii cat reprezenta in 1990, astazi fondul forestier national ocupa mai putin de 25%. El constituie o componenta majora a capitalului national al tarii fiind un factor principal de stabilitate ecologica si ocupand un loc important in cadrul economiei nationale.

Padurile servesc la apararea terenurilor agricole impotriva secetei si a eroziunii, a alunecarilor si surparilor, la refacerea calitatilor naturale ale solului, la purificarea aerului, pasunatul animalelor, exercitarea vanatorii si agrement, constituie in acelasi timp o pretioasa materie prima pentru industria de prelucrare a lemnului, industria celulozei si a hartiei, industria chimica, constructii, transport s.a. Din acest motiv desvoltarea fondului forestier national si extinderea suprafetelor impadurite constituie o obligatie si o prioritate nationala, fapt pentru care a fost elaborata o strategie a dezvoltarii fondului forestier valabila pana in 2020, ale carei obiective sunt detaliate in planul national de dezvoltare a fondului forestier.

In prezent in tara noastra regimul juridic al fondului forestier este reglementat din Codul Silvic aprobat prin legea 46/2008 de OUG 139/2005 privind administrarea padurilor din Romania si de alte acte normative cu caracter special

NOTIUNEA DE FOND FORESTIER, DE PADURE SI DE PATRIMONIU FORESTIER

Potrivit art. 1 din Codul Silvic totalitatea padurilor, a terenurilor destinate impaduririi, a celor care servesc nevoilor de cultura, productie, ori administratie silvica a iazurilor, albiilor paraielor si a altor terenuri destinate a fi impadurite cuprinse in amenajarile silvice la 1 ianuarie 1990 sau incluse in acestea ulterior, constituite indiferent de natura dreptului de proprietate a fondului forestier national.. Ca urmare, acest fond include :

padurile ;

terenurile in curs de regenerare si plantatiile forestiere

terenurile destinate impaduririi ;

terenurile destinate nevoilor de cultura

terenurile care servesc nevoilor de productie silvica ;

terenurile destinate nevoilor de administratie silvica

terenurile ocupate de constructiile si amenajarile silvice

iazurile si albiile paraielor

perdele forestiere de protectie

jnepenisurile ;

pasunile impadurite in conditiile prevazute de Codul Silvic.

Prin padure, conform Codului Silvic, se inteleg terenurile cu arbori care in conditii normale de vegetatie ating inaltimea minima de 5 metri. Actualul Cod Silvic include in notiunea de padure si perdelele forestiere de protectie.

Potrivit Codului Silvic prin perdele forestiere de protectie se inteleg :

perdele antierozionale

cele pentru protejrea cailor de comunicatie si transport ;

cele pentru protejarea digurilor si a malurilor apelor contra viiturilor etc. ;

pentru protectia localitatilor s.a.

Legea consacra urmatoarele principii :

perdele forestiere de protectie pot fi, dupa caz, proprietate publica sau privata si constituie bun de interes national ;

infiintarea perdelelor forestiere de protectie in Romania e o cauza de utilitate publica ;

reteaua de perdele forestiere de protectie formeaza sistemul national al perdelelor forestiere de protectie.

Prin patrimoniu forestier se intelge ansamblul bunurilor mobile si imobile cu destinatie silvica precum si a drepturilor de proprietate si de creanta referitoare la aceste bunuri.

CLASIFICAREA TERENURILOR DIN FONDUL FORESTIER NATIONAL

In raport cu functiile pe care le indeplinesc, Codul silvic clasifica padurile in 2 grupe:

padurile cu functii speciale de protectie a apelor, a solului, a climei, a obiectivelor de interes national, padurile pentru recreere, de ocrotire a ecofondului precum si padurile din ariile protejate de interes national;

padurile cu functii de productie si de protectie prin care se urmareste obtinerea masei lemnoase necesare economiei nationale si populatiei.

OUG 139/2005 privind administrarea padurilor din fondul forestier national clasifica padurile in raport cu folosinta lor in :

paduri de folosinta forestiera;

paduri de folosinta silvopastorala.

PROPRIETATEA ASUPRA FONDULUI FORESTIER NATIONAL

Dupa forma de proprietate fondul forestier poate fi:

fond forestier priprietatea publica a statului ;

fond forestier proprietatea publica a unitatilor administrativ-teritoriale ;

fond forestier proprietatea privata a persoanelor fizice si juridice ;

fond forestier proprietatea privata a unitatilor administrativ-teritoriale care cuprinde pasunile impadurite incluse in domeniul privat al acestora.

Codul Silvic interzice trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unitatilor administrative-teritoriale in domeniul privat al acestora prin hotarare a Consiliului Judetean si respective a Consiliului Municipiului Bucuresti.

Toti detinatorii de fond forestier trebuie sa respecte in exercitarea drepturilor lor regimul silvic in care scop sunt obligati :

sa asigure intocmirea si respectarea amenajamentelor silvice ;

sa asigure paza si integritatea fondului forestier ;

sa faca lucrari de regenerare a padurilor ;

sa ia masuri pentru prevenirea bolilor si daunatorilor vegetatiei forestiere ;

sa previna si sa stinga incendiile ;

sa exploateze masa lemnoasa numai dupa punerea in valoare autorizarea parchetelor ;

sa asigure intretinerea si repararea drumurilor silvice s.a.

ADMINISTRAREA FONDULUI FORESTIER SI GESTIONAREA DURABILA A PADURILOR

Indiferent de forma de proprietate, administrarea si gestionarea durabila a padurilor se fac prin ocoalele silvice autorizate.

Ocoalele silvice se constituie de catre :

a.     unitatile administrativ-teritoriale care au in proprietate publica sau privata paduri

b.     persoane fizice sau juridice care au in proprietate paduri ;

c.      asociatiile de proprietari de paduri.

Atat ocoalele silvice de stat cat si cele private sunt de interes public si pot administra sau asigura servicii silvice si pe baza de contracte.

Fondul forestier proprietate publica a statului se mai administreaza si de institutele de cercetare si cele de invatamant cu profil silvic. Fondul forestier proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale se administreaza de ocoale silvice private care functioneaza ca regii autonome de interes local cu specific silvic sau pe baza de contracte incheiate cu unitatile din subordinea Regiei Nationale a Padurilor-ROMSILVA.

Fondul forestier proprietatea privata a persoanelor fizice si juridice se administreaza prin ocoale silvice private care functioneaza similar asociatiilor si fundatiilor sau pe baza de contracte incheiate cu ocoalele silvice.

Proprietarii privati, persoane fizice si juridice, se pot constitui pe principii libere in asociatii de proprietari de paduri care sunt persoane juridice si functioneaza conform cu prevederile OUG 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii aprobata prin legea 246/2005.

Pentru a beneficia de sprijin din partea statului, asociatiile de proprietari constituite trebuie sa se inscrie in Registrul National al Asociatiilor de Proprietari care este tinut de Autoritatea Publica Centrala care raspunde de silvicultura.

Administrarea, precum si serviciile silvice, dupa caz, se asigura cu respectarea prinpiului teritorialitatii conform caruia ocolul silvic care detine suprafata majoritara in cadrul unei localitati este obligat la cerere sa asigure servicii silvice pentru toti proprietarii de fond forestier din localitatea respectiva care nu si-au constituit un ocol silvic privat.

Gospodarirea durabila se realizeaza conform amenajamentelor silvice elaborate in concordanta cu obiectivele ecologice si social-economice si cu respectarea dreptului de proprietate asupra fondului forestier.

In scopul gestionarii durabile a fondului forestiei proprietate privata a persoanelor fizice si juridice si a celui proprietate privata a unuitatilor administrativ-teritoriale, statul aloca anual de la buget, prin bugetul autoritatii publice locare care raspunde de silvicultura sume de bani pentru asigurarea platii costurilor administrarii si a serviciilor silvice daca suprafata proprietatii forestiere este egala sau mai mica de 30 ha.

Contractele de administrare a fondului forestier se incheie numai in forma autentica la birourile notariale si se inregistreaza la Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic in raza carora se afla fondul forestier.

Rezilierea contractului din initiativa uneia dintre parti se solutioneaza confom legii civile si in conditiile asigurarii obligatorii de catre proprietar a administrarii in continuare a padurii in regim silvic prin ocoale silvice.

In scopul cresterii calitatii gestionarii padurilor si al recunoasterii internationale a acesteia in 2002 prin H.G. 1476 a fost introdusa posibilitatea solicitarii, de catre administratorii de paduri, organismelor internationale  recunoasterea certificarii padurii. Certificarea se face in functie de cerintele pietei produselor forestiere.

CIRCULATIA TERENURILOR DIN FONDUL FORESTIER NATIONAL

Potrivit art. 34 Cod Silvic, terenurile forestiere proprietate publica a statului nu pot face obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al unui dezmembramant al acestuia in favoarea altor personae.

Din economia textului rezulta ca terenurile forestiere proprietate publica si private a unitatilor administrative-teritoriale si cele proprietate private a persoanelor fizice si juridice sunt in circuitul civil si pot fi instrainate si dobandite prin oricare din modalitatile prevazute de dreptul civil cu respectarea reglementarilor specifice prevazute in Codul Silvic si legislatia completatoare.

In legatura cu circulatia terenurilor din fondul forestier national, Codul Silvic stabileste 2 principii:

proprietatea forestiera nu poate fi divizata sub 1 ha;

este interzisa reducerea suprafetei fondului forestier national.

In cazul in care prin deschiderea unei succesiuni din cauza numarului mare de mostenitori se creeaza posibilitatea divizarii proprietatii forestiere sub 1 ha se constituie mostenirea in favoarea unuia/unora mostenitor/mostenitori la nivelul minim de 1 ha, acestia fiind obligate sa plateasca o sulta celorlalti mostenitori.

Exceptie: este permisa reducerea suprafetei fondului forestier prin scoatere definitiva pentru realizarea unor obiective de interes national declarate de utilitate publica conform legii.

Cel care solicita terenul pe care urmeaza sa fie amplasate aceste obiective poate, la cerere, compensa suprafata de teren ocupata cu terenuri echivalente ca suprafata si bonitate.

Fara reducerea suprafetei fondului forestier, cu conditia compensarii si a platii anticipate a unor obligatii banesti pot fi scoase definitiv din fondul forestier national numai terenurile necesare realizarii sau extinderii obiectivelor expres prevazute in Codul Silvic si anume :

cele necesare exploatarii si explorarii resurselor de carbuni, minereuri, ape minerale, petrol, gaze si surse de energie alternativa ;

structuri de primire turistica cu functiuni de cazare turistica, unitati de cult, obiective sociale, sportive, medicale si constructii hidrotehnice de interes local ;

locuinte sau case de vacanta numai in fondul forestier proprietate privata a persoanelor fizice ;

retele de sursa de apa potabila si canalizare, retele si sisteme de comunicatii precum si drumuri de interes judetean.

Amplasarea obiectivelor prevazute mai sus se face cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii :

a)     constructia si terenul pe care se amplaseaza sunt proprietatea aceleiasi persoane ;

b)     suprafata maxima ce face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier incluzand constructia, accesul si imprejmuirea e de maxim 5% din suprafata proprietatii forestiere dar nu mai mare de 200 metri patrati.

Terenurile primite in compensare prin subrogatia reala cu titlu particulat dobandeste acelasi regim juridic ca cel avut de terenurile pe care le inlocuiesc.

Ocuparea temporara de terenuri din fondul forestier este permisa numai pe o perioada determinata de timp in scopul realizarii obiectivelor de interes national declarate de utilitate publica potrivit legii si a celor expres prevazute de Codul Silvic cu asigurarea platii anticipate a obligatiilor banesti de beneficiar.

In raport cu durata obiectivului, perioada de timp pentru care poate fi aprobata scoaterea temporara este de maxim 10 ani cu posibilitatea prelungirii pe perioade succesive de maxim 10 ani.

Legea interzice aprobarea ocuparii temporare de terenuri din fondul forestier pentru care sunt asigurate servicii silvice pentru operatorii economici si succesorii in drepturi ai acestora in cazul in care acestia nu au redat in circuitul silvic terenuri forestiere ocupate anterior cu exceptia situatiilor de urgenta reglementate in conditiile legii.

Terenurile proprietate publica a statului nu pot fi concesionate. Exceptie fac terenurile aferente activelor vandute de ROMSILVA.

Pentru lichidarea enclavelor si corectarea perimetrului fondului forestier pentru care exista asigurarea serviciilor silvice de un ocol silvic, administratorul padurilor proprietatea publica a statului poate face schimburi sau cumparari de terenuri in numele statului pe baza de acte autentice.

Atunci cand unul din terenuri e proprietatea publica a statului schimbul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii :

a)     sa conduca la eliminarea de enclave din fondul forestier proprietate publica a statului ;

b)     sa determine comasarea terenurilor proprietate publica a statului ;

c)      sa asigure majorarea suprafetelor impadurite din zonele deficitare in paduri.

In ceea ce priveste vanzarea terenurilor din fondul forestier se mentioneaza dreptul de preemtiune al statului la cumpararea de paduri care constituie enclave in fondul forestier proprietate publica a statului sau limitrofe acestuia. In acest scop vanzatorul e obligat sa instiinteze in scris pe administratorul padurilor proprietate publica a statului despre intentia sa de vanzare, acesta putand sa-si exercite dreptul de preemtiune in termen de 30 zile de la instiintare. Daca administratorul padurilor nu-si exercita acest drept in termenul mentionat, vanzarea terenului e libera. Nerespectarea de vanzator a obligatiei de instiintare se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului.

Dreptul de preemtiune e un drept patrimonial de natura legala recunoscuta statului in calitatea sa de persoana juridica si de titular al fondului forestier proprietate publica.

Autoritatea publica centrala- ministerul Agriculturii- prin regia Nationala a padurilor poate cumpara terenuri degradate din proprietatea privata, inapte pentru folosita agricola pentru ameliorarea lor prin constituirea perimetre de ameliorare. In zonele deficitare cu paduri, Ministerul Agriculturii poate adopta masuri de majorare a procentului de impadurire in vederea combaterii secetei si a schimburilor climatice prin impadurirea unor terenuri cu destinatie agricola obtinute in urma schimbului de terenuri din celelalte zone prin echivalarea suprafetelor.

Terenurile cumparate sau obtinute prin schimb in conditiile de mai sus dobandesc destinatie forestiera si vor fi cuprinse in amenajarea forestiera prin trecerea in proprietatea statului in conditiile legii.

PROTECTIA FONDULUI FORESTIER NATIONAL

Indiferent de forma de proprietate protectia fondului forestier national cuprinde cel putin 6 aspecte esentiale :

protejarea impotriva taierilor ilegale ;

reconstructia ecologica, regenerarea si ingrijirea padurilor ;

protejarea impotriva poluarii ;

protejarea impotriva bolilor si a daunatorilor ;

prevenirea si stingerea incendiilor;

protejarea fondului de vanatoare si pescuit din apele de munte si lacurile de acumulare.

Pentru a se evita exploatarea nestiintifica a padurilor volumul de masa care se recolteaza anual pe ansamblul tarii si pe fiecare unitate de productie silvica se coreleaza cu cota normala de taiere stabilita in amenajamentul silvic tinandu-se cont de structura masei lemnoase si de pastrarea functiilor padurii. Amenajamentele silvice se elaboreaza conform cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului asigurandu-se continuitatea functiilor padurii.

Proprietarii de paduri sunt obligati sa asigure paza acestora impotriva taierilor ilegale, furturilor, distrugerilor, pasunatului neautorizat s.a.

Reconstructia ecologica, regenerarea si ingrijirea padurilor sunt activitati ce se realizeaza conform amenajarilor silvice si a unor studii de specialitate de regia Nationala a Padurilor din Fondul de Ameliorare a fondului forestier.

Daca proprietarii de fond forestier nu realizeaza din culpa lucrarile de regenerare a padurilor autoritatea publica centrala ce raspunde de silvicultura, dupa o somatie prealabila asigura prin ocoale silvice sau societati comerciale atestat exercitarea lucrarilor de impadurire si intretinere pe baza de deviz, costurile urmand a fi suportat de proprietar.

Actiunea poluarii asupra fondului forestier e rapida si determina modificarea radicala a configuratiei ecosistemelor naturale. Ea poate incepe cu determinarea unor incetiniri de crestere a arborilor si se poate finaliza cu uscarea totala a acestora. In acest scop una din masurile prevazute de lege este interzicerea amplasarii in padure sau in imediata apropiere a acesteia a obiectiveelor ce produc sau pot produce poluare.

Pentru protectia vegetatiei forestiere impotriva bolilor si pentru lichidarea focarelor acestora se poate institui carantina fitosanitara. Lucrarile de depistare si prognoza a atacurilor se boli si daunatori se realizeaza de ocoalele silvice conform cu normele tehnice specifice, costul acestora fiind suportat de detinatori. Starea de sanatate a padurilor este urmarita si prin sistemul national de monitoring al vegetatiei forestiere din Romania.

Pentru prevenirea si stingerea incendiilor detinatorii de terenuri sunt obligati sa elaboreze planuri de marusi care se aproba de autoritatile locale care raspund de silvicultura.

Vanatoarea se poate exercita numai in anumite perioade ale anului, pentru anumite animale supuse vanatului cu uneltele si in cantitatile prevazute de lege. Vanatoarea se desfasoara dupa obtinerea in prealabil a unei autorizatii sau a unui permis.

Delimitarea fondurilor de vanatoare se face la 10 ani prin ordinul comun al Ministerului mediului si Ministerului Agriculturii.

PRODUSELE PADURII SI FOLOSINTA LOR

Art. 56 Cod Silvic clasifica produsele padurii in 2 mari grupe :

I. produse lemnoase care include:

a)     produse principale: reprezinta totalitatea materialelor lemnoase ale padurilor rezultate din taieri de regenerare si reprezinta materialul lemons necesar economiei si populatiei;

b)     produse secundare : acele materiale lemnoase rezultate din efectuarea unor lucrari de ingrijire a arborilor ;

c)      produse accidentale : rezultate in urma doborarilor de vant, furtuni etc.

II. produse nelemnoase care includ :

a)     fauna de interes cinegetic ;

b)     pestele din apele de munte, crescatorii si balti situate in fondul cinegetic ;

c)      fructele padurii ;

d)     semintele forestiere ;

e)     ciupercile comestibile din flora spontana ;

f)      plantele medicinale si aromatice ;

g)     rasina ;

h)     alte produse.

Exploatarea produselor lemnoase se face doar dupa obtinerea autorizatiei de exploatare si predarea parchetului cu respectarea regulilor silvice privind termenele, modalitatile, perioadele de recoltare si transport etc. 

Exploatarea se face de persoane fizice si juridice autorizate, persoanele fizice putand insa exploata in regie proprie un volum de maxim 20 metri cubi din padurile pe care le detin in proprietate.

Produsele lemnoase se valorifica prin licitatie cu exceptia celor in regie proprie.

Masa lemnoasa nevalorificata prin licitatie se poate vinde prin negociere directa.

Produsele nelemnoase se recolteaza conform normelor tehnice elaborate de Autoritatea Publica Centrala ce raspunde de silvicultura.

Plantele medicinale si aromatice, ciupercile comestibile si fructele de padure pot fi recoltate de orice persoana fizica sau juridica fara nici o autorizatie pentru nevoi proprii.

Daca recoltarea se face in scopuri industriale este nevoie de autorizatie emisa de ocolul silvic ce administreaza padurea.

Iarba- exploatarea ierbii de pe terenurile fondului forestier se poate face fie pentru introducerea animalelor la pasunat, fie prin cosire, in ambele situatii prin incheierea de contracte intre beneficiar si administratorii terenurilor din fondul forestier.