Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didactice Bani si dezvoltarea carierei Stiinta  si proiecte tehnice Istorie si biografii Sanatate si medicina Dezvoltare personala
referate stiinta Sa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Impartirea bunurilor comune la cererea sotilor



Impartirea bunurilor comune la cererea sotilor


Sectiunea I-a

 Generalitati.

In conformitate cu prevederile[1] din Codul familiei: “Pentru motive temeinice, bunurile comune, in intregime sau numai parte din ele, se pot imparti prin hotarare judecatoreasca si in timpul casatoriei. Bunurile astfel impartite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum si cele ce se vor dobandi ulterior, sunt bunuri comune”.

Din aceste prevederi legale rezulta ca in timpul casatoriei impartirea bunurilor comune poate avea loc numai daca exista motive temeinice si se poate realiza numai prin hotarare judecatoreasca. Existenta acestor doua conditii evidentiaza caracterul cu totul exceptional al impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei.

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei la cererea unuia dintre soti nu face sa inceteze in mod definitiv dreptul de proprietate comuna in devalmasie al sotilor, chiar daca se impart in intregime toate bunurile comune, deoarece “bunurile comune neimpartite, precum si cele ce se vor dobandi ulterior, sunt bunuri comune”. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate comuna in devalmasie va inceta numai in privinta bunurilor comune ce au fost impartite prin hotarare judecatoreasca, bunuri asupra carora fiecare dintre soti va dobandi un drept de proprietate exclusiva. Bunurile comune care nu au fost impartite, precum si cele care vor fi dobandite ulterior, vor alcatui obiectul dreptului de proprietate comuna in devalmasie.

Competenta a solutiona cererea de impartire a bunurilor comune an timpul casatoriei este instanta de judecata in a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor[2].

Tot instanta judecatoreasca, in a carei raza teritoriala se afla domiciliul comun al sotilor, este competenta sa solutioneze cererea de impartire a bunurilor comune si atunci cand printre bunurile supuse impartirii se afla un imobil care este situat in alt loc decat domiciliul comun al sotilor[3].

In literatura de specialitate s-a ridicat problema care este intelesul termenilor “in timpul casatoriei” folositi in art. 36, al. 2 Codul Familiei, adica intervalul de timp pana la care poate fi ceruta impartirea bunurilor comune. Cu alte cuvinte, impartirea bunurilor comune, in timpul casatoriei, poate fi ceruta numai pana la introducerea actiunii de divort sau si dupa aceasta data.

Intrucat dupa intentarea actiunii de divort impartirea bunurilor comune se poate realiza in conditiile stabilite de art. 36, al. 1 Codul Familiei, adica in cadrul procesului de divort, cererea pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei se poate introduce (aceasta fiind opinia majoritara) numai pana in momentul in care unul din soti a cerut desfacerea casatoriei[4].

Daca, ulterior cererii de impartire a bunurilor comune se introduce actiunea de divort, reclamantul poate sa declare ca intelege sa ceara impartirea bunurilor comune ca efect al divortului si sa solicite suspendarea procesului de partaj pana la solutionarea actiunii de divort, fara ca prin aceasta sa aibe loc o schimbare a temeiului actiunii de partaj, ci numai o precizare a situatiei de fapt. “Intr-adevar, daca pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este necesara existenta unor motive temeinice, aceasta conditie nu mai este ceruta cand casatoria nu mai este in fiinta si deci cand impartirea isi are cauza juridica in coproprietate. De modul in care se va solutiona actiunea de divort va depinde si solutionarea actiunii de impartire a bunurilor comune, in sensul ca pentru admiterea ei va mai trebui sau nu sa se faca dovada unor motive temeinice”[5].

In cazul in care s-a facut recurs impotriva unei sentinte prin care a fost respinsa actiunea de impartire a bunurilor comune, in timpul casatoriei, pe considerentul ca nu exista motive temeinice care sa justifice aceasta impartire, instanta investita cu solutionarea recursului este indreptatita sa suspende judecarea recursului pana la solutionarea actiunii de divort, daca aceasta este in curs de judecata, iar dupa admiterea acestei din urma actiuni sa caseze prima hotarare si sa dispuna judecarea cererii de impartire a bunurilor comune, in functie de noua situatie[6].

Sectiunea a II-a.

 Regimul juridic al dreptului de proprietate al fostilor soti pana la impartirea bunurilor comune.

Din prevederile Codului Familiei rezulta[7] ca la desfacerea casatoriei sotii pot, prin buna invoiala sau pe cale judecatoreasca, sa imparta bunurile comune, dobandite de ei in timpul casatoriei, punand astfel capat dreptului lor de proprietate comuna in devalmasie. Impartirea bunurilor comune la desfacerea casatoriei are insa caracter facultativ, fostii soti putand, daca vor, sa continuie a poseda si folosi impreuna acele bunuri si dupa desfacerea casatoriei[8]. De asemenea, la incetarea casatoriei nimic nu se opune ca sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat sa continuie sa stapaneasca impreuna bunurile dobandite de fostii soti in timpul casatoriei.

Desi impartirea bunurilor comune ale sotilor cu ocazia desfacerii casatoriei “…este facultativa pentru parti, totusi instanta are indatorirea de a-si exercita rolul activ si a pune in discutia lor aceasta chestiune, spre a evita eventuale procese ulterioare”[9].

Nici o norma de drept nu se opune ca fostii soti sau numai unul dintre acestia si mostenitorii celuilalt sot sa stapaneasca impreuna pa cote parti, fiind un drept recunoscut de lege, nimeni nefiind obligat sa ceara iesirea din indiviziune[10].

Problema care a starnit vii controverse in doctrina si care nici pana in prezent nu si-a gasit rezolvarea priveste natura juridica a dreptului de proprietate asupra bunurilor comune in intervalul de timp de la desfacerea ori incetarea casatoriei si pana la impartirea bunurilor.

In legatura cu aceasta, in literatura juridica romana, s-au emis doua opinii bine conturate.

Intr-o prima opinie, se sustine teza mentinerii proprietatii comune in devalmasie, insa cu un regim juridic propriu diferit, atar de fostul regim al comunitatii patrimoniale, cat si de regimul indiviziunii[11].

In cadrul celei de a doua oipnii se sustine ca, odata cu desfacerea casatoriei, proprietatea in devalmasie se transforma de drept, in mod automat, in proprietate comuna pe cote parti si, drept urmare, se aplica regimul juridic al indiviziunii de drept comun.

Practica judiciara inclina catre cea din urma opinie. Comunitatea de bunuri este afectata nevoilor casatoriei si, ca atare, supusa unui regim derogatoriu de la dreptul comun. Odata cu desfacerea ori incetarea casatoriei ia sfarsit si acest regim derogatoriu, caci el avea aplicare atata timp cat exista casatoria. Dupa cum comunitatea de bunuri a sotilor nu poate lua nastere inainte de incheierea casatoriei, tot astfel ea nu poate supravietui momentului desfacerii ori incetarii casatoriei. Raporturile de proprietate comuna in devalmasie ale sotilor asupra bunurilor comune nu sunt raporturi juridice de sine statatoare, ci raporturi juridice accesorii, existenta lor fiind determinata de existenta raportului de casatorie, care este raportul principal.

Faptul ca, in Codul Familiei, se precizeaza[12] ca imparteala se face “la desfacerea casatoriei”, nu poate avea decat intelesul ca imparteala nu este constitutiva de drepturi, ci se multumeste sa declare drepturile ce le au partile la desfacerea casatoriei. Precizarea legiuitorului se refera insa numai la determinarea obiectului impartelii, fara sa lamureasca daca suntem in prezenta unei proprietati comune in devalmasie sau pe cote parti. De altfel, nici Codul Familiei si nici un alt act normativ, nu stabilesc, in reglementarea pe care o dau raporturile patrimoniale dintre soti, natura juridica a drepturilor sotilor asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei.

Raporturile de proprietate in devalmasie fac parte dintre raporturile patrimoniale ale sotilor. Pe cand o latura a raporturilor patrimoniale[13]ca si a celor personale nepatrimoniale[14] dintre soti se poate mentine – in mod exceptional – chiar dupa desfacerea casatoriei, raporturile de proprietate in devalmasie inceteaza, odata cu desfacerea casatoriei, deoarece ele nu constituie decat un corolar firesc al comunitatii de viata a celor doi soti. Asadar, la desfacerea casatoriei, devalmasia inceteaza. Incetarea raporturilor de proprietate comuna ale sotilor in devalmasie, nu inseamna incetarea dreptului de proprietate al acestora asupra bunurilor comune. Cu alte cuvinte, daca raporturile de proprietate in devalmasie nu mai sunt posibile, nu inseamna ca dreptul de proprietate comuna al sotilor isi pierde acest caracter transformandu-se intr-un drept diferit prin natura sa juridica. Dreptul fostilor soti asupra bunurilor comune va fi in continuare tot un drept de proprietate comuna.

In legatura cu aceasta problema, Plenul tribunalului Suprem, prin decizia de indrumare nr. 1/1964, arata ca: “Desfacerea casatoriei nu impune impartirea bunurilor comune. Fostii soti pot, daca vor, sa continuie sa stapaneasca impreuna aceste bunuri, deoarece starea de coproprietate, fiind o stare legala, nimeni nu poate fi fortat sa ceara iesirea din indiviziune”[15]. Din aceasta decizie de indrumare rezulta ca desfacerea casatoriei nu inseamna si impartirea bunurilor comune ale sotilor. Daca insa bunurile comune n-au fost impartite, casatoria fiind desfacuta, in mod firesc se naste intrebarea “care este regimul juridic al acestor bunuri comune ale fostilor soti?”. Fara sa raspunda in mod direct la aceasta problema, decizia de indrumare citata consacra teza transformarii devalmasiei intr-o indiviziune, de vreme ce se arata ca: “Fostii soti pot, daca vor, sa stapaneasca impreuna acele bunuri…”. Prin urmare, fostii soti vor avea asupra bunurilor comune un drept de proprietate comuna pe cote parti.

Intr-o alta decizie de speta in care se analizau temeiurile de drept ale impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei si dupa desfacerea acesteia, Tribunalul Suprem consacra teza transformarii dreptului de proprietate comuna in devalmasie intr-un drept de proprietate comuna pe cote parti dupa desfacerea casatoriei. In legatura cu aceasta se arata ca: “Intr-adevar, daca pentru impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este necesara existenta unor motive temeinice, aceasta conditie nu mai este ceruta cand casatoria nu mai este in fiinta si, deci, cand impartirea isi are cauza juridica in coproprietate”[16].

Ideea transformarii comunitatii de bunuri a sotilor intr-o indiviziune, prin efectul desfacerii casatoriei, i se pot opune caracterele specifice proprietatii comune pe cote parti, fapt ce constituie de altfel si temeiul sustine ca devalmasia nu se transforma intr-o proprietate comuna pe cote parti si, ca atare, intentia legiuitorului, a fost straina de ideea de indiviziune.

Intr-adevar, pentru a se putea vorbi de indiviziune, este necesar ca titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor comune sa cunoasca intinderea dreptului lor de proprietate. In legatura cu aceasta se ridica problema: cum si de unde, incetand casatoria, fiecare dintre soti ar putea avea un astfel de drept exprimat sub forma unei cote ideale din dreptul de proprietate asupra bunurilor comune?

Cotele parti ale fiecarui sot exista in fiecare moment al casatoriei, ele nu se nasc, in mod arbitrar, dupa desfacerea casatoriei, prin intelegerea partilor sau prin hotararea instantelor judecatoresti. Daca s-ar nega existenta elementelor obiective de determinare ale acestor cote parti in fiecare moment al casatoriei s-ar naste situatia de a nu putea fi explicate si, in acelasi timp, de a face imposibila impartirea bunurilor comune inaintea desfacerii casatoriei[17]. Tocmai existenta acestor elemente obiective creaza posibilitatea determinarii cotelor parti ale sotilor in tot cursul casatoriei. In timpul casatoriei, cotele parti nui constituie decat o simpla eventualitate, datorita faptului ca, atata timp cat dainuiesc drepturile sotilor asupra bunurilor, se impune ca in interesul casniciei, acestea sa fie contopite, pentru ca nici unul sa nu aiba un drept exclusiv de care sa poata hotari singur.

In momentul desfacerii casatoriei, acest drept, eventual o cota parte, se transforma intr-un drept actual ce se poate materializa asupra unei cote parti ideale din dreptul de proprietate. In acest sens, Plenul Tribunalului Suprem a statutat ca: “Intrucat, insa, dreptul de proprietate al fostilor soti asupra bunurilor comune nu era in timpul casatoriei determinat pe cote parti – acele bunuri formand o proprietate in devalmasie – ei au interesul, in cazul in care nu vor sa ceara dupa divort impartirea, sa se stabileasca judecatoreste cota ce se cuvine fiecaruia din bunurile comune, pentru ca in acest fel sa fie determinate drepturile si obligatiile ce revin fiecaruia'[18].

Desi obiectul acestui drept nu este inca determinat in momentul desfacerii casatoriei, dreptul lsa cota parte poate lua nastere, deoarece din momentul desfacerii casatoriei el poate fi determinat cu ajutorul unor elemente obiective preexistente. In legatura cu aceasta, intr-o decizie de speta, Tribunalul Suprem face precizarea: “Pentru impartirea bunurilor comune este necesar in prealabil sa se determine cota parte a fiecaruia dintre soti in comunitate, care se stabileste in functie de aportul adus de fiecare dintre ei in timpul casatoriei si in rapaort de aceasta urmeaza sa se procedeze la impartirea lor efectiva'[19].

Aportul personal adus de fiecare dintre soti la dobandirea bunurilor ce alcatuiesc obiectul dreptului lor de proprietate comuna constituie, prin urmare, elementul obiectiv de care sa se tina seama in stabilirea intinderii dreptului de proprietate al fiecarui sot asupra bunurilor comune.

Este insa necesara insa stabilirea unor particularitati pe care le prezinta dreptul de proprietate comuna pe cote parti in aplicarea sa concreta la comunitatea de bunuri a fostilor soti. Aceste particularitati rezulta, pe de o parte, din aceea ca exista situatii in care problema transformarii devalmasiei in indiviziune nici nu se pune, deoarece comunitatea de bunuri se transforma direct intr-o proprietate

Sectiunea a  III-a.

Procedura si caracterul exceptional al impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei la cererea sotilor


Desi  in Codul Familiei se prevede[20] ca impartirea in timpul casatoriei a bunurilor comune, la cererea unuia diontre soti, poate avea loc numai atunci cand exista motive temeinice, totusi nici Codul Familiei si nici alt act normativ nu precizeaza continutul juridic al notiunii de “motive temeinice”. Cu toate acestea, in literatura de specialitate, dar mai ales prin contributia creatoare a practicii judecatoresti, indrumate de Tribunalul Suprem, s-a reusit sa se contureze notiunea de “motive temeinice” de natura a justifica impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei.

Cu privire la  aceasta problema o prima precizare se refera la aceea ca intre motivele temeinice care sa justifice impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei si motivele temeinice pentru care s-ar putea cere desfacerea casatoriei prin divort, nu trebuie sa se stabileasca vreo legatura necesara. “Intr-adevar, precizeaza Tribunalul Suprem, pot fi motive temeinice pentru impartirea bunurilor comune, in sensul art. 36, al. 2 din Codul Familiei, care insa nu ar justifica o carere de desfacere a casatoriei” dupa cum “sunt motive care pot justifica desfacerea casatoriei – de pilda, comportarea imorala a unuia dintre soti – dar care nu pot duce la impartirea bunurilor in timpul casatoriei”. Cu alte cuvinte, “temeinicia motivelor invocate, in justificarea cererii de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei se va stabili exclusiv in raport de cererea de impartire, fara a se tine seama de faptul daca acele motive ar putea justifica si desfacerea casatoriei”.

Stabilirea motivelor de natura sa justifice impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este lasata la aprecierea instantelor de judecata. Temeinicia motivelor trebuie analizata si stabilita in fiecare caz concret dedus spre judecata “in raport de nevoile sotului care cere impartirea sau a ambilor soti”[21].

Dat fiind caracterul cu totul exceptional al impartirii bunurilor comune in timpul casatoriei, instantele de judecata au indatorirea de a examina cu toata atentia temeinicia motivelor invocate si sa nu admita cererea de impartire decat atunci cand este pe deplin justificata, indiferent de imprejurarea ca acele motive ar fi de natura sa justifice si desfacerea casatoriei[22].

Impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei fiind conditionata de existenta unor motive temeinice, instanta de judecata nu poate proceda la administrarea de probe cu privire la impartirea bunurilor mai inainte de a stabili daca exista motive temeinice de impartire.

In principiu, impartirea trebuie admisa ori de cate ori neimpartirea ar fi de natura sa zdruncine trainicia casniciei sau sa conduca pe soti la divort[23]; motivele invocate trebuie bine stabilite si mai trebuie sa fie de asa natura incat sa justifice impartirea[24]; despartirea in fapt a sotilor nu constituie deci, prin ea insasi, un motiv temeinic pentru impartirea bunurilor comune[25], nici chiar daca s-a introdus actiune de divort[26]; despartirea va constitui insa un asemenea motiv temeinic daca ea este insotita de anumite alte fapte, cum au fost considerate: stapanirea, folosirea sau instrainarea de bunuri comune numai de catre unul din soti fara consimtamantul celuilalt sot, faptul ca sotul si-a alungat sotia din domiciliul conjugal si traieste in locuinta bun comun al sotilor in concubinaj cu o alta femeie[27], parasirea fortata a domiciliului conjugal de catre unul dintre soti, datorita comportarii necorespunzatoare si relelor tratamente ce i s-au aplicat de catre celalalt sot[28], faptul ca sotul care intretine singur un copil pe timpul despartirii nu poate asigura intretinerea, in totul sau in parte, decat din bunurile comune[29] etc.

In practica judecatoreasca, indrumata de Tribunalul Suprem, s-a stabilit ca prin motive temeinice trebuie sa se inteleaga acele imprejurari de fapt care prin natura lor aduc o vatamare sau nesocotesc interesele de ordin patrimonial ale unuia dintre soti[30]. Astfel, hotararea judecatoreasca in care nu se arata si nu sunt analizate motivele, precum si temeinicia acestora, pentru a justifica solutia de impartire a bunurilor comune, se arata intr-o decizie a Tribunalului Suprem ce urmeaza a fi desfiintata[31].Dupa cum sustine doctrina, daca despartirea in fapt a sotilor este coroborata insa cu alte imprejurari ce sunt de natura sa invedereze instantei de judecata ca cel ce solicita impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este impiedicat sa-si exercite atributele ce alcatuiesc continutul dreptului de proprietate asupra bunurilor comune, aceste imprejurari pot constitui motive temeinice care sa justifice impartirea bunurilor in timpul casatoriei.

In legatura cu aceasta este deosebit dfe semnificativa precizarea facuta in practica judecatoreasca, in sensul ca: “in notiunea de «motive temeinice» nu se cuprind situatiile de fapt fara legatura directa cu administrarea si folosirea bunurilor comune”[32]. Este vorba, asadar, de situatii de fapt ce sunt de natura sa nesocoteasca sau sa vatame interesele de ordin patrimonial ale unuioa sau chiar ale ambilor soti. Astfel, “detinerea si folosirea bunurilor comune de catre un singur sot, precum si anstrainarea lor, fara consimtamantul celuilalt sot, sunt de natura sa justifice imparteala”[33], indiferent daca sotii sunt sau nu despartiti in fapt. Constituie, de asemenea, motiv temeinic de natura sa legitimeze cererea de impartire a bunurilor comune, in timpul casatoriei, abandonarea fortata de catre unul din soti a domiciliului comun, fie datorita relelor tratamente ce i s-au aplicat ori comportarii necorespunzatoare, imorale a celuilalt sot, fie ca urmare a alungarii din locuinta, daca prin aceasta a urmarit “sa-si asigure prin acte arbitrare folosinta exclusiva a bunurilor comune, mentionand aceasta stare, timp indelungat, in pofida intereselor celuilalt sot”[34].

Este indreptatita cererea de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei, existand motive temeinice, si atunci cand se constata ca sotia ce solicita impartirea bunurilor a fost alungata de sot din domiciliul conjugal care este format dintr-un imobil, construit in timpul casatoriei, iar sotul traieste in concubinaj cu o alta femeie “impiedicand-o sa se foloseasca si dansa de imobilul comun”[35].

Existenta unui pericol iminent de degradare sau de risipire a bunurilor comune, ca si existenta unei nevoi imperioase a sotului ce solicita impartirea de a folosi unele bunuri comune, constituie motive temeinice pentru instantele de judecata de a hotari impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei[36].

Totodata, vor constitui motive temeinice care sa justifice impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei si situatiile de fapt in care unul dintre soti distruge sau instraineaza bunuri comune, precum si atunci cand exista pericol de disparitie sau distrugere a acestora ca urmare a comportamentului necorespunzator ori a tendintei acestuia de a le ascunde in scopul insusirii[37].

S-a mai precizat ca este posibila impartirea bunurilor comune, in timpul casatoriei, la cererea unuia dintre soti, pentru ca apoi bunurile devenite obiectul dreptului de proprietate exclusiva sa poata fi instrainate, intrucat, din lipsa de alte mijloace, numai in acest fel, sotul care a cerut impartirea va putea sa ajute pe un copil al sau, dintr-o casatorie anterioara, aflat la nevoie[38].

Tot astfel, s-a considerat ca exista motive temeinice de natura sa justifice impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei, cand mama care a solicitat impartirea bunurilor comune, se ocupa singura de cresterea si educarea minorului rezultat din casatoria cu paratul care nu se ingrijeste de minor si care este plecat de acasa, precum si cand reclamanta nu are suficiente motive pentru intretinerea minorului, fiind “nevoita sa vanda din bunurile comune, ceea ce nu poate face singura, decat dupa impartirea lor”.

De asemenea, impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei este justificata si in situatia in care sumele de bani, bunuri comune ale sotilor, sunt depuse la CEC pe numele unuia din soti care impisdica pe celalalt sot sa le foloseasca in vederea indestularii sarcinilor comune ale casniciei.

In sfera notiunii de “motive temeinice” de natura sa justifice impartirea bunurilor comune, in timpul casatoriei, literatura de specialitate a inclus si imprejurarea in care unul din soti a fost condamnat pentru savarsirea infractiunilor de furt, abuz de incredere si distrugere[39]. Existenta unei hotarari de condamnare definitiva a unuia dintre soti pentru savarsirea unor asemenea infractiuni constituie dovada completa, cu putere de lucru judecat, a motivelor temeinice care justifica pe deplin cererea celuilalt sot de impartire a bunurilor comune.

In timpul casatoriei, prevede art. 36, al. 2 din codul familiei, impartirea bunurilor comune poate avea loc numai prin hotarare judecatoreasca. In consecinta, “in timpul casatoriei, sotii nu-si pot impartii bunurile comune pe cale conventionala, deoarece s-ar aduce atingere regimului comunitatii, pe care sotii l-ar eluda prin intelegerea lor”[40].

Conventia sotilor de impartire a bunurilor comune in timpul casatoriei este sanctionata cu nulitate absoluta, ea fiind incheiata cu nesocotirea unei dispozitii imperative cuprinse in art. 36, al. 2 Codul Familiei[41]. Intr-adevar, Codul familiei, prin dispozitiile art. 36, al. 2, admite impartirea bunurilor comune numai cu o exceptie, care este de stricta interpretare, atat sub aspectul motivelor care o justifica cat si sub cel al modului in care poate fi obtinuta.

Cu toate acestea, atat in literatura de specialitate[42], cat si in practica judecatoreasca[43], s-a admis ca o conventie intre soti cu privire la impartirea bunurilor comune nu are nimic ilicit daca a fost facuta dupa introducerea actiunii de divort si este menita sa produca efecte numai dupa desfacerea casatoriei, urmand ca ea sa fie omologata prin hotararea de divort sau ulterior, printr-o alta hotarare judecatoreasca. Prin aceasta, instanta de judecata nu face altceva decat sa consfinteasca vointa sotilor cu privire la impartirea bunurilor comune, bazata pe desfacerea casatoriei prin divort, conventiei incheiata de soti, nefiindu-i aplicabile, asadar, dispozitiile cuprinse in art. 36, al. 2 din Codul familiei.

Dreptul la actiune pentru impartirea bunurilor comune, in timpul casatoriei, are caracter personal si apartine numai sotilor, singurii indreptatiti sa exercite acest drept[44]. Aceasta inseamna ca daca pe timpul judecarii unui proces de impartire a bunurilor comune unul din soti moare, actiunea ramane fara obiect[45]. Sotul supravietuitor urmeaza sa-si valorifice pretentiile sale, asupra bunurilor comune, in cadrul procedurii succesorale.

In cazul in care dupa impartirea bunurilor comune in timpul casatoriei sotii au reluat convietuirea si au dobandit impreuna alte bunuri, solicitand dupa ce s-au despartit din nou si partajarea acestora din urma, instanta de judecata nu va mai include in masa supusa impartirii bunurile ce fusesera anterior impartite, deoarece prin aceasta s-ar inlatura efectele hotararii anterioare de partaj[46].

Unii autori considera ca timpul in care se poate cere aceasta impartire (care poate avea loc atat pe cale principala, cat si pe cale incidentala) este numai pana la data intentarii actiunii de divort, deoarece, dupa aceasta data, impartirea bunurilor comune urmeaza sa se faca in cadrul procesului de divort[47].

Cu privire la aceasta interpretare este de observat ca: textul Codului Familiei foloseste[48] denumirea de timpul casatoriei fara o asemenea limitare; interpretarea opreste impartirea bunurilor comune pe toata durata procesului de divort si, in mod implicit, fara a deosebi dupa cum prin actiunea de divort s-a cerut sau nu impartirea bunurilor, sau dupa cum actiunea a fost admisa ori respinsa; tocmai pe durata divortului se pot ivi, din cauza vatamarii relatiilor dintre soti, motive in plus care sa reclame si sa justifice impartirea partiala sau totala a bunurilor comune.

In practica judiciara s-a ridicat problema daca, in cadrul prevederilor art. 36, al. 2 Codul Familiei, este sau nu admisibila actiunea prin care s-ar care numai impartirea fructelor bunurilor comune, solutia instantelor supreme fiind in final afirmativa[49].

In cauza, sotia fiind impiedicata de catre sot si parintii acestuia sa beneficieze de fructele unui bun imobil, care jumatate era bun comun al sotilor, a cerut instantei de judecata impartirea fructelor culese numai de catre parati, sotul sau si parintii lui, fara a cere insa nici impartirea imobilului si nici divortul.

Instanta de fond a admis actiunea[50], iar instanta de recurs a   mentinut-o[51].

Impotriva ambelor hotarari s-a declarat recurs extraordinar, care a fost admis, prin modificarea hotararilor atacate, actiunea reclamantei fiind respinsa, cu motivarea ca nu se putea proceda la impartirea fructelor fara o impartire prealabila a imobilului[52].

In cauza s-a declarat din nou recurs extraordinar, impotriva deciziei sectiei civ. a Trib. Suprem, recurs care a fost admis, cu motivarea ca cererea reclamantei de a participa la dobandirea fructelor trebuie privita ca admisibila, ea neafectand regimul comunitatii dintre soti, si ca cererea este admisibila in cadrul prevederilor art. 36, al. 2 Codul Familiei, deoarece in cauza exista motive temeinice pentru impartirea fructelor insusite numai de catre parati[53].

In comentarea spetei se arata, pe drept cuvant, ca “impartirea numai a fructelor nu este contrara dispozitiilor art. 36, al. 2 din Codul Familiei, care permite impartirea, in totalitate sau in parte, a bunurilor comune, ele putand fi individualizate din masa de bunuri comune” cu precizarea ca pentru rezolvarea unor asemenea actiuni “instantelor le revine rolul de a determina cota de participare a fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune”.



[1] Art. 36, al. 2. C. Fam.

[2] Decizia  Tribunalului  Suprem ,Sectia Civila nr.1128/1978, in   R.R.D.nr. 1/1979,pag. 51;In  acelasi  sens   Decizia Tribunalului  Suprem , Sectia Civila nr. 1608/1979,  in  R.R.D, pag. 213.

[3] Decizia  Tribunalului  Suprem ,Sectia  Civila nr. 1188/1978,in  R.R.D. nr. 9.1979, pag. 81 ;Decizia  Tribunalului  Suprem,  Sectia  Civila nr. 2/1977,pag. 64 .

[4] T.R.Popescu ,op. cit. pag. 213; I. Filipescu,op. cit. pag. 122 ; in sens  contrar  I.Albu ,op. cit. pag. 166 .              142Decizia  Tribunalului  Suprem ,Sectia Civila nr. 919/1977, in R.R.D.  nr. 1/1978;In sens  contrar  Decizia  Tribunalului  Judetean  Suceava  nr. 929/1970, in  R.R.D. nr. 7/1971, pag. 150.

[6] Decizia  Civila  a Tribunalului  jud. Tulcea  nr. 344/1978,  in R.R.D. nr. 8/1978,  pag. 59.

[7] Art. 36 al.1 C. Fam.

[8] Plenul Tribunalului Suprem ,dec. de indrumare  nr.1/1969 ,in C.D. pe  anul 1969, pag. 15 .

[9] Plenul Tribunalului Suprem , dec. de indrumare  nr.10/1969, in C.D. pe anul  1969 , pag. 45 .

[10] Ghe. Nedelschi-,,Cu  privire  la  impartirea  bunurilor  comune ale  sotilor ,, in  L.P.nr.3/1955,pag. 227/228 ;C.Oprisan-,,Probleme ale  lichidarii  comunitatii de  bunuri  ale  sotilor  in  practica  judecatoreaca  si  de specialitate,, in L.P. nr.4/1960, pag. 44 . 

[11] T.R.Popecsu,op.cit. pag. 370 ;M. Mayo-,,Raporturile patrimoniale de dreptul  familiei,,in J.N.nr.3/1954,pag.339.  149 Art. 36.C. Fam.

[13] Art. 41 C. Fam. –modificat prin Decretul 779/1966.

[14] Art. 40 C. Fam.

[15] Culegerea de decizii de  indrumare a Plenului Tribunalului Suprem in materie civila pe anii 1952-1965,pag 108.

[16] Decizia a Tribunalului Suprem ,Sectia Civila nr. 919/1977, in R.R.D. NR.1/1978, pag. 64 .                                 154Art. 33,36 al.2, C. Fam.

[18] Decizia de indrumare a Tribunalului  Suprem nr. 1/1964,pag. 108-109 .                                                                156Decizia Civila a Tribunalului Suprem nr. 392/1964 , in C.D. pe 1963, pag.147 .

[20] Art. 36 al.2 C. Fam.                                                                                                                                                    161 Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem  nr. 1624/1960, in  C.D. pe anul 1960,pag. 296 .  

[22] Tribunalul  Suprem , dec. nr. 1055/1961, in R.R.D. nr.  4/1965, pag. 161.

[23] M.Eliescu, op.cit. pag. 263 .

[24] Decizia  de indrumare a Tribunalului  Suprem  nr. 19/1960, in C.D. pe  anul  1960,  pag. 30 .

[25] Decizia  Sectiei  Civile  a  Tribunalului   Suprem nr. 769/1969 ,in  C.D.pe anul 1969, pag. 172-173 .

[26] Decizia  Sectiei Civile   a  Tribunalului Suprem  nr. 138/1971, in R.R.D. nr. 10/1971,pag. 168 .

[27] Decizia  Civila a  Tribunalului  Suprem  nr. 1738/1968, in R.R.D. nr.4/ 1969, pag. 177 .

[28] Decizia Sectiei Civile  a Tribunalului  Suprem nr. 1013/1968, in R.R.D. nr. 1/1970, pag. 179 .

[29] Decizia Sectiei Civile  Tribunalului  Suprem nr. 319/1961, in  J.N. nr.5/1963, pag. 160 .

[30] Decizia Civila  a  Tribunalului  Suprem nr.  2091/1981,  in C.D. pe  anul  1981, pag.141 .

[31] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem nr. 1624/1960, pag. 80 .

[32] Decizia  Civila  a  Tribunalului  jud.  Arad nr. 304/1968,  in  R.R.D. nr. 8/1968, pag.  171.

[33] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem , Sectia  Civila nr.138/1971 ,in R.R.D. nr. 10/1971, pag.  168.

[34] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem  , Sectia  Civila  nr. 1013/1969,  in R.R.D. nr. 1/1976, pag.  179.

[35] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem , nr. 1738/1968, in  R.R.D. nr. 4/1968, pag. 177.

[36] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem  nr. 2091/1981, in  C.D. pe  anul  1981 , pag.  141.

[37] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem  nr.  769/1969, in  C.D. pe  anul  1969 , pag. 172.

[38] Plenul  Tribunalului  Suprem  ,decizia  de  indrumare  nr. 19/1960, in  C.D. pe anul  1960 , pag. 26 .

[39] P.Anca- ,,Incheierea  casatoriei  si  efectele  ei ,, pag. 144 ;M.Popa - ,,Solutionarea  actiunii  civile  in  cazul  distrugerii  de  bunuri  comune  de  unul  dintre  soti ,, in  R.R.D. nr. 3/1969, pag. 167.

[40] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem nr.1907/1972, in  R.R.D, nr. 11/1973, pag. 165 .

[41] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem  nr. 214/1966, in  R.R.D., nr. 5/ 1966, pag. 157 .

[42] D.Rizeanu -,,Consideratii  in  legatura  cu  unele  solutii  in  materie  civila a  Tribunalului  Suprem , in  R.R.D. ,nr. 7/1976,pag. 36 .

[43] Decizia  Civila  a  Tribunalului  Suprem nr. 1530/1968, in R.R.D. nr. 2/1969,pag. 174 .

[44] M.Eliescu, op. cit. pag. 374 .

[45] Sectia  Civila  a  Tribunalului  Suprem , decizia  nr  542/1975 ,in  R.R.D. nr. 11/1975, pag. 69 .

[46] Sectia  Civila  a  Tribunalului  Suprem , decizia  nr. 745/1985, in R.R.D. nr. 3/1986,pag. 69.

[47] I.P.Filipescu,op. cit. pag. 213 .

[48] Art. 36, al. 2 .C. Fam.

[49] Decizia  Tribunalului  Suprem  nr. 84/1972, data  in  componenta  prevazuta  de  art. 39, al.2,3, al legii 58/1968, [in  present  abrogata]  cu  nota  aprobativa  R.Petrescu , in  R.R.D. nr. 8/1973 , pag. 131.

[50] Sentinta nr. 4145/1970  a  Judecatoriei  Sectorului  2, Bucuresti.

[51] Decizia  Sectiei  Civile  a  Tribunalului  Mun. Bucuresti  nr. 824/1972.

[52] Decizia  Sectiei  Civile  a  Tribunalului  Suprem  nr.2163/1972 .

[53] Decizia  Tribunalului  Suprem  nr. 89/ 1972.



Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2019 - Toate drepturile rezervate -|

Drept



Legislatie

Referate pe aceeasi tema


Ce este patrimoniul, din punct de vedere juridic
Dreptul afacerilor – definire si sfera de cuprindere
Dreptul administrativ al bunurilor - test grila
Ordinea publica si frauda la lege – cazuri in care legea straina competenta nu se aplica
Ghid de criterii pentru realizarea inspectiilor la instante/parchete
Raspunderea civila directa a persoanei juridice
Conceptul si formele realizarii dreptului
Publicitatea imobiliara - obiectivele publicitatii imobiliare
DREPT SOCIETATILOR - intrebari si raspunsuri



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.