Introducere in dreptul aministrativ

Introducere in dreptul aministrativ

Dreptul administrativ este o ramura a dreptului public. Inca din antichitate s-a fundamentat existenta a doua mari ramuri de drept, si anume: dreptul public si dreptul privat.

Dreptul public- reglementeaza relatiile sociale care apar in raporturile dintre stat si cetatean, dintre autoritati si persoanele fizice sau juridice, care privesc astfel aspecte de interes general, de nevoi sociale, de interes personal de nevoi sociale, de garantare a drepturilor si libertatilor fundamentale si de buna functionare a mecanismelor dintr-un stat.

Acestei ramuri apartin: dreptul constitutional administrativ, international public, comunitar si chiar penal.

Dreptul privat- reglementeaza raporturile dintre cetateni, aspectele de ordin privat, particularii, unii in raport cu ceilalti.

Acestei ramuri apartin: dreptul civil, comercial, dreptul muncii etc.

Dreptul administrativ, ca ramura a dreptului public, este ansamblul de norme juridice care se aplica administratiei publice, cu precizarile ca unele dintre activitatile acesteia se realizeaza si in regim de drept comun. Exemplu: administratia dobandeste printr-un contract de vanzare-cumparare un bun, acel contract fiind un act juridic de drept privat, de drept comun, dar atunci cand concesioneaza un bun proprietate publica sau efectueaza o lucrare publica, actul in baza caruia actioneaza este un contract administrativ, adica un act de drept public, in care prioritate trebuie sa se dea interesului general.

Administratia publica este notiunea cheie a dreptului administrativ, termenul derivand din limba latina, unde „ad”= la, catre si „minister”= servitor, supus, de unde concluzia ca administratia publica a fost conceputa initial ca o actiune in supusenie, un serviciu cumva, respectand o actiune prin care se transpun in practica si se realizeaza anumite nevoi sociale, incorporate in norme de drept.

Administratia publica reprezinta acea activitate desfasurata de Presedintele Romaniei, Guvern, autoritatile centrale de specialitate si autoritatile publice locale, prin care in regim de putere publica sa puna in executare legile si in limitele legii se presteaza servicii publice.Din aceasta definitie rezulta urmatoarele trasaturi ale Administratiei Publice, si anume:

I. Administratia publica este o activitate desfasurata de un ansamblu de autoritati centrale si locale, denumite generic autoritatile Administratiei Publice, dupa cum urmeaza:

La nivel central

1.             Presedintele si Guvernul – cei doi sefi ai executivului nostru cu caracter bicefal sau dualist;

2.             Administratia centrala de specialitate:

1.     Ministere- care se organizeaza si functioneaza numai in subordinea    Guvernului

2.     Alte organe centrale de specialitate-care se organizeaza si functioneaza in subordinea Guvernului, altele decat ministerele, ex: Agentia Nationala a Functionarilor Publici- subordonata ministerului I:N.A

3.     Autoritati centrale autonome, ca: CNA, CNSAS, BNR, Avocatul Poporului etc.

La nivel local (inclusiv judetean)

1.     Prefectul- ca origine este autoritate centrala, fiind reprezentant al Guvernului in

judete, iar ca atributii este autoritate locala (art.123 din Constitutie).

2.     Consiliul local- autoritatea deliberativa a administratiei locale (care hotaraste ce trebuie facut)

Referat: Efectele contractului de vanzare-cumparare Referat: Efectele contractului de inchiriere

3.     Primarul- autoritate executiva

4.     Consiliul judetean- autoritate deliberativa a administratiei publice judetene, pentru coordonarea activitatii Consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean. Presedintele consiliului judetean este autoritate executiva a administratiei judetene, care in prezent se alege prin vot direct si uninominal

5.     Servicii publice deconcentrate ale ministerelor- autoritati centrale de specialitate conduse de prefect, cum sunt: inspectorate, agentii, oficii

6.     Regii autonome si societati comerciale- servicii publice subordonate Consiliilor locale sau judetene, dupa caz.

II. A doua trasatura a Administratiei – este aceea ca prin intermediul ei se pune in executare legea si in limitele legii se presteaza servicii publice. Executarea legii si prestarea de servicii publice sunt cele doua componente traditionale ale Administratiei. Executarea legii se poate concretiza prin fapte materiale sau operatiuni administrative, prin intermediul carora legea este pusa in aplicare.

Exemplu: Desfasurarea alegerilor are la baza activitatile prin intermediul carora se organizeaza colegiile, birourile, sectiile de votare, se confectioneaza materialele necesare votarii, se asigura distribuirea acestora, insa executarea legii poate imbraca forma emiterii unor acte subsecvente legii, prin care aceasta este pusa in executare (practica). Astfel, art.108 alin.2 din Constitutie prevede ca Hotararile de Guvern sunt adoptate pentru organizarea executarii legilor.

Actele administratiei centrale si locale, respectiv ordine ale ministrilor si prefectilor, hotarari ale Consiliului local sau judetean, dispozitii ale primarilor sau presedintilor de consilii judetene, au particularitatea sa puna in executare legea, ordonanta sau hotararea de Guvern. Termenul lege trebuie inteles intr-un sens larg de act juridic cu forta obligatorie pentru subiectele de drept.

Rezulta ca prin punerea in executare a legii trebuie sa intelegem doua categorii de activitati:

a)     fapte si operatiuni concrete (materiale sau administrative)

b)     adoptarea sau emiterea de acte juridice subsecvente legii (sub lege) sau chiar in cazul ordonantelor de guvern, forta lor juridica e similara legii. Astfel, ordonantele guvernului se adopta in baza delegarii legislative care semnifica un transfer temporar de competente de legiferare dintre Parlament, care este unica autoritate legiuitoare a tarii, spre Guvern, care este reprezentant al executivului.

Sunt ordonante care se adopta in baza unei legi speciale de abilitare emise de

Parlament, prin intermediul carora Guvernul pune in executare acea lege de

abilitare, dar exista si ordonante de urgenta adoptate in situatii extraordinare, a

caror adaptare nu poate fi reglementata in baza prevederilor art.115din Constitutie,

punandu-se astfel in executare direct textul constitutional.

Serviciul public este cea de-a doua componenta a administratiei si el semnifica acea activitate desfasurata de un organ public sau de un agent privat autorizat de un organ public, prin care se transpun in practica nevoi sociale de interes public.Serviciu public poate fi realizat:

a)     de un organ public sau de un agent public (ex: serviciu public de invatamant sau mass media) prestat de o institutie de stat sau o televiziune publica.

b)     de un agent privat care a fost autorizat de un organ public sa presteze serviciul respectiv sub controlul sau (ex: invatamantul intr-o universitate privata sau informarea printr-o televiziune privata). Constatam ca, atunci cand statul autorizeaza un agent privat sa satisfaca prestarea unui serviciu public, el isi conserva un drept de control asupra modului in care se realizeaza serviciul respectiv, care se poate concretiza chiar in sanctiuni aplicabile agentului privat ce pot merge pana la suspendarea sau inchiderea activitatii acestuia. Acest gen de control poarta denumirea de politie administrativa.

III. A treia trasatura a Administratiei Publice- este aceea ca se realizeaza in regim de putere publica, notiune care evoca ansamblul unor prerogative exorbitante derogatorii de la dreptul comun, prin intermediul carora poate sa impuna interesul public sau general atunci cand acesta vine in contradictie cu interesul particular.

Administratia Publica are misiunea sa realizeze anumite nevoi care apar in sanul comunitatii sau al statului, insa nu orice nevoie devine si o sarcina a Administratiei. Misiunea Administratiei este aceea de a realiza acele nevoi sociale de interes public, adica acele nevoi care sunt determinate in mod obiectiv, sunt evaluate din punct de vedere politic si sunt transpuse in norme de drept (juridice). Atunci cand apare conflictul intre un interes privat si unul public prin regimul de putere publica, Administratia poate sa impuna prioritatea interesului public in fata celui particular.

Ex: Nevoia exproprierii pentru cauze de nevoie publica atrage conflictul dintre proprietarul unui teren (imobil) si statul sau comunitatea locala care are nevoie de terenul respectiv pentru efectuarea unor lucrari publice. Intr-o astfel de situatie, proprietarul poate fi obligat la expropriere, insa in conditiile legii, cu dreapta si prealabila despagubire, iar daca partile nu se inteleg, hotaraste instanta de judecata.

Administratia Publica nu apare astfel ca o dimensiune a puterii executive, fara a fi insa singura componenta a acesteia. Inca din antichitate s-a fundamentat teoria separatiei puterilor in stat de catre Aristotel, dezvoltata ulterior de Montesquir, potrivit careia in orice stat exista trei puteri:

a)     una care face legile, diferita de

b)     cea de punere in executare

c)     puterea care solutioneaza litigiile (puterea judecatoreasca)

Fundamentarea nevoii de separare a celor 3 puteri a pornit de la faptul ca acela care detine puterea are tendinta naturala sa abuzeze de ea. De aceea, pentru a stopa abuzul, puterea trebuie sa opreasca „puterea”, in sensul ca puterile trebuie sa fie incredintate unor titulari diferiti, care sa se controleze si sa se contracareze reciproc. Precizam insa ca, niciodata si nicaieri puterile n-au fost complet separate una de cealalta, intre ele a existat o colaborare si un echilibru necesar functionarii normale a societatii.Exista exponenti sau reprezentanti ai unei puteri, cu atributii specifice unei alte puteri (ex: Seful de Stat este reprezentant al puterii executive.Dintotdeauna insa, Seful de Stat este cel care promulga legea, exercitand astfel atributii de natura legislativa. Tot el este cel care acorda gratiere individuala si in multe state numeste judecatorii si procurorii, exercitand astfel atributii specifice puterii judecatoresti).

Principiul separarii puterilor in stat a fost introdus in Constitutie prin revizuirea acesteia in anul 2003, art.1 alin 4 prevazand ca statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor: executiva, legislativa si judecatoreasca.

Autoritatile publice care realizeaza prerogativele celor 3 puteri in stat sunt reglementate in titlul III, care poarta denumirea de „Autoritati publice” si are urmatoarea structura:

Capitolul I- Parlamentul- organul reprezentativ suprem al poporului roman, unica autoritate legislativa a tarii.

Capitolul II- Presedintele

Capitolul III-Guvernul

Capitolul IV- Raporturile Parlament-Guvern

Capitolul V- Administratia Publica

(Cap.II-V= puterea executiva)

Capitolul VI- Autoritatea judecatoreasca- puterea judecatoreasca

Aceste autoritati nu sunt singurele reglementate si existentein actualul sistem constitutional romanesc. Exista si alte autoritati publice cum ar fi: Curtea Constitutionala, reglementata printr-un titlu separat, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului etc.

Unele din aceste autoritati nici nu pot fi incadrate in clasica diviziune a puterilor, ele avand statut autonom, dar esential pentru respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept.

Exemplu: Curtea Constitutionala este garantul suprem al Constitutiei si are printre atributii exercitarea controlului de constitutionalitate al legilor, ordonantelor si regulamentelor Parlamentului, dar si solutionarea conflictelor de natura constitutionala existente intre autoritatilor publice (ex: in cazul in care Presedintele Romaniei a refuzat sa numeasca un ministru (al justitiei) la propunerea primului-ministru, iar Curtea Constitutionala a trebuit sa se pronunte daca presedintele are sau nu are voie sa refuze propunerea premierului), Curtea a statuat ca poate sa refuze o singura data o propunere, dupa care este obligat sa accepte.

Presedintele in sistemul actual romanesc indeplineste urmatoarele roluri:

a)     este seful statului- forma de guvernamant in Romania

b)     este unul dintre cei doi sefi ai executivului, alaturi de Guvern

c)     este reprezentant al statului roman in plan intern si extern (el incheie tratatele internationale negociate de Guvern, acrediteaza si recheama diplomatii etc)

d)     este garantul independentei nationale, al unitatii si integritatii tarii, fiind comandantul fortelor armate si  presedintele Consiliului Suprem de Aparare a tarii

e)     vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, in care sa-si exercite functia de mediere intre stat si societate

Guvernul- potrivit programului sau de guvernarecare a fost acceptat de parlament, indeplineste un dublu rol:

a)     politic- in care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii

b)     administrativ- prin care exercita conducerea generala a Administratiei Publice

In exercitarea acestor roluri, Guvernul are obligatia constitutionala sa coopereze cu organismele sociale interesate (sindicate, patronate, biserica etc)