Instinctul de agresiune si de distrugere

S-a spus ca omul este o fiara de prada, ale carei instincte innascute o imping sa lupte, sa ucida si sa distruga. Civilizatia, dand nastere laxitatii umanitare nenaturale care il alieneaza pe om de originea lui animala, a aspirat la reprimarea acestor impulsuri si apetituri. Ea a facut din omul civilizat un slabanog decadent, rusinat de animalitatea lui si care isi intituleaza cu mandrie depravarea umanitate. Pentru a impiedica continuarea degenerarii speciei umane, este imperativ sa eliberam omul de efectele pernicioase ale civilizatiei. Caci civilizatia este doar inventia vicleana a celor inferiori. Acesti avortoni sunt prea slabi pentru a se ridica la statura eroilor vigurosi, prea lasi pentru a indura binemeritata pedeapsa a anihilarii complete si prea lenesi si insolenti pentru a le servi stapanilor drept sclavi. In consecinta, ei au recurs la un subterfugiu periculos. Ei au rasturnat ierarhia eterna a valorilor, fixata absolut [p.171] de legile imutabile ale universului; ei au propagat o moralitate care numeste virtute propria lor inferioritate si viciu nobila eminenta a eroilor. Aceasta rebeliune morala a sclavilor trebuie anihilata, prin transcenderea tuturor valorilor. Etica sclavilor, acest produs rusinos al resentimentelor slabanogilor, trebuie in intregime descalificata; in locul ei trebuie asezata etica celor puternici, sau, mai precis, anularea tuturor restrictiilor etice. Omul trebuie sa devina un descendent vrednic de stramosii sai, nobilele fiare din vremurile de demult.

Indeobste, asemenea doctrine poarta numele de darwinism social, sau sociologic. Nu este cazul sa ne intrebam aici daca terminologia aceasta este sau nu adecvata. Este in orice caz o greseala sa se intrebuinteze epitetele de evolutioniste si biologice, pentru doctrine care descalifica cu dezinvoltura intreaga istorie a omenirii, din vremurile cand omul a inceput sa se ridice deasupra existentei pur animalice a stramosilor sai nonumani, privind-o ca pe un drum continuu spre degenerare si decadere. Biologia nu furnizeaza nici un etalon pentru evaluarea modificarilor care survin in fiintele vii, altul decat capacitatea sau incapacitatea acestor schimbari de a adapta indivizii la conditiile mediului lor inconjurator si de a le spori astfel sansele, in lupta pentru supravietuire. Este un fapt ca civilizatia, daca este evaluata din acest punct de vedere, trebuie considerata un beneficiu si nu un rau. Ea i-a permis omului sa-si duca lupta sa proprie, impotriva tuturor celorlalte fiinte vii, atat a marilor animale de prada, cat si a microbilor, inca si mai periculosi; ea i-a inmultit omului mijloacele de supravietuire, l-a facut pe omul de rand mai inalt, mai agil si mai versatil si i-a prelungit durata medie a vietii; ea i-a adus stapanirea necontestata asupra pamantului, a inmultit cifrele populatiei si a ridicat nivelul de trai, la cote nicicand visate de localnicii rudimentari ai pesterilor din vremurile preistorice. Este adevarat ca evolutia a reprimat dezvoltarea anumitor daruri si aptitudini, care erau candva utile in lupta pentru supravietuire, dar si-au pierdut utilitatea odata cu modificarea conditiilor. Pe de alta parte, ea a indus dezvoltarea altor talente si abilitati, care sunt indispensabile pentru viata in cadrul societatii. Totusi, aceste schimbari nu trebuie condamnate din perspectiva biologica si evolutionista. Pentru omul primitiv, pumnii tari si spiritul bataios erau la fel de utile ca si capacitatile de a socoti cu usurinta si de a scrie corect pentru omul modern. Este cat se poate de arbitrar si cu siguranta contrar tuturor standardelor biologice sa numim naturale si adecvate naturii umane numai acele caracteristici care ii erau de folos omului primitiv, condamnand talentele si aptitudinile imperios necesare omului civilizat, ca pe niste semne de degenerescenta si deteriorare biologica. A-l indruma pe om sa se intoarca la trasaturile fizice si intelectuale ale predecesorilor sai preistorici nu este intru nimic mai rezonabil decat a-i cere sa renunte la pozitia sa verticala si sa lase sa-i creasca din nou coada. [p.172]

Merita sa remarcam ca persoanele cele mai raspicate in celebrarea eminentei impulsurilor salbatice ale inaintasilor nostri barbari au fost atat de fragile, incat trupurile lor n-ar fi putut face fata cerintei de "a trai periculos". Inca inainte de prabusirea sa mintala, Nietzsche era atat de bolnavicios incat nu putea suporta decat climatul vaii Engadinului si al catorva districte italiene. El n-ar fi reusit sa-si duca lucrul la bun sfarsit, daca societatea civilizata nu i-ar fi protejat nervii cei delicati, de asperitatile vietii. Apostolii violentei si-au scris cartile la adapostul acoperisului "securitatii burgheze", pe care o ridiculizau si o dispretuiau. Ei au fost liberi sa-si publice predicile lor incendiare, pentru ca liberalismul, pe care-l huiduiau, garanta libertatea presei. Ei ar fi fost disperati daca ar fi trebuit sa renunte la binecuvantarile civilizatiei huiduite de filozofia lor. Si ce spectacol era Georges Sorel, acel scriitor timid, care a mers cu lauda brutalitatii pana la a da vina pe sistemul modern de educatie pentru ca slabeste tendintele innascute ale omului catre violenta. [9]

Putem admite ca propensiunea omului primitiv pentru a ucide si a distruge si inclinatia sa spre cruzime erau innascute. Putem, de asemenea, presupune ca, in conditiile din epocile indepartate, inclinatia spre agresiune si crima era favorabila prezervarii vietii. Omul a fost odata o fiara brutala. (Nu este necesar sa cercetam daca omul preistoric era carnivor sau ierbivor.) Insa nu trebuie sa uitam ca el era un animal slab din punct de vedere fizic; el nu ar fi putut face fata marilor animale de prada, daca n-ar fi fost echipat cu o arma specifica, ratiunea. Faptul ca omul este o fiinta rationala, ca de aceea el nu se lasa manat fara inhibitii de fiecare impuls, ci isi ajusteaza conduita prin deliberare rationala, nu trebuie etichetat drept nenatural din punct de vedere zoologic. Conduita rationala inseamna ca omul, confruntat cu faptul ca nu-si poate satisface toate impulsurile, dorintele si apetiturile, lasa deoparte satisfacerea celor pe care le considera mai putin urgente. Pentru a nu periclita functionarea cooperarii sociale, omul este fortat sa se abtina de la satisfacerea acelor dorinte a caror satisfacere ar stanjeni stabilirea institutiilor sociale. Fara indoiala, o asemenea renuntare este dureroasa. Totusi, omul a ales. El a renuntat la satisfacerea anumitor dorinte incompatibile cu viata sociala si a dat prioritate satisfacerii acelor dorinte ce pot fi realizate numai in cadrul sistemului de diviziune a muncii, pot fi realizate sau mai deplin in cadrul acestuia. El a apucat drumul civilizatiei, al cooperarii sociale si al inavutirii. [p.173]

Decizia aceasta nu este irevocabila si finala. Alegerea inaintasilor nu impieteaza asupra libertatii de a alege a urmasilor. Acestia pot rasturna hotararea. In fiecare zi ei pot apuca drumul transgresarii valorilor si pot prefera barbaria civilizatiei sau, cum au spus unii autori, sufletul intelectului, miturile ratiunii si violenta pacii. Dar ei trebuie sa aleaga. Este imposibil sa ne bucuram de lucruri incompatibile unele cu altele.

Stiinta, din punctul de vedere al neutralitatii sale evaluative, nu condamna apostolii evangheliior violentei pentru ca preamaresc frenezia crimei si deliciile nebunesti ale sadismului. Judecatile de valoare sunt subiective, iar societatea liberala garanteaza tuturor dreptul de a-si exprima liber sentimentele. Civilizatia nu a extirpat tendinta originara catre agresiune, setea de sange si cruzimea ce au caracterizat omul primitiv. Ele sunt latente in multi oameni civilizati si izbucnesc indata ce constrangerile elaborate de civilizatie se dau in laturi. Sa ne amintim de ororile indescriptibile din lagarele de concentrare naziste. Ziarele raporteaza necontenit crime abominabile, prin care se manifesta inclinatiile latente spre bestialitate. Cele mai populare romane si filme sunt cele care istorisesc varsari de sange si acte violente. Luptele de tauri si cocosi atrag multimi considerabile.

Daca un autor afirma: "gloata e insetata de sange si eu asisderea", el poate avea tot atata dreptate ca daca ar spune ca omului primitiv ii placea sa ucida. Dar el greseste daca trece cu vederea faptul ca satisfacerea unor asemenea dorinte sadice impieteaza existenta societatii, sau daca afirma ca "adevarata" civilizatie si societatea "buna" sunt realizari ale oamenilor care se lasa manati orbeste de pasiunea lor pentru violenta, crima si cruzime, ca reprimarea impulsurilor brutale pericliteaza evolutia omenirii si ca substituirea umanitarismului cu barbaria ar salva omul de la degenerare. Nu razboiul, cum spunea Heraclit, ci pacea este izvorul tuturor relatiilor sociale. Omul se naste si cu alte dorinte decat aceea de a varsa sange. Daca doreste sa-si satisfaca aceste alte dorinte, el trebuie sa renunte la inclinatia sa de a ucide. Cel ce doreste sa-si pastreze viata si sanatatea cat mai mult timp cu putinta trebuie sa realizeze ca respectul pentru viata si sanatatea celorlalti slujeste mai bine telurilor sale decat un comportament opus. Putem regreta ca lucrurile stau in felul acesta, dar nici un fel de lamentatii nu modifica faptele concrete.

Lucrare: Despre integrarea mijloacelor de invatamant in lectie Document online: Test de evaluare - literele a,a m,m, u,u, n, n, i, i

Este inutil sa se invoce, in replica, irationalitatea. Toate impulsurile instinctive se sustrag examinarii de catre ratiune, deoarece ratiunea analizeaza doar mijloacele de atingere a scopurilor urmarite, nu si scopurile ultime. Dar ceea ce distinge omul de celelalte animale este tocmai faptul ca el nu se lasa prada, independent de orice vointa a sa proprie, unei inclinatii instinctive. [p.174] Omul intrebuinteaza ratiunea pentru a alege intre satisfactiile incompatibile corespunzatoare unor dorinte aflate in conflict.

Maselor nu trebuie sa li se spuna: lasati-va prada inclinatiilor voastre spre crima; ele sunt autentic umane si slujesc cel mai bine bunastarii voastre. Trebuie sa li se spuna: daca va satisfaceti setea de sange, trebuie sa renuntati la multe alte dorinte. Voi doriti sa mancati, sa beti, sa traiti in casa confortabila, sa va imbracati si o mie de alte lucruri, pe care doar societatea vi le poate furniza. Nu puteti avea totul; sunteti nevoiti sa alegeti. Viata periculoasa si frenezia sadismului s-ar putea sa va atraga, dar ele sunt incompatibile cu siguranta si belsugul la care, de asemenea, nu doriti sa renuntati.

Praxeologia, ca stiinta, nu poate stirbi dreptul individului de a alege si de a actiona. Deciziile finale apartin oamenilor care actioneaza, nu teoreticienilor. Contributia stiintei la viata si actiune nu consta in formularea unor judecati de valoare, ci in clarificarea conditiilor in care trebuie sa actioneze omul si in elucidarea diverselor modalitati de actiune. Ea pune la dispozitia omului care actioneaza toata informatia de care are el nevoie pentru a-si face alegerile, pe deplin constient de consecintele lor. Ea face cu putinta o estimare a costurilor si a beneficiilor, cum s-ar spune, si ar esua in aceasta sarcina daca ar omite, cu acest prilej, vreunul din elementele care pot influenta alegerile si deciziile oamenilor.

Rastalmaciri curente ale stiintelor naturale moderne, indeosebi ale darwinismului

Unii adversari contemporani ai liberalismului, atat de dreapta cat si de stanga, isi intemeiaza pozitiile pe rastalmaciri ale realizarilor biologiei moderne.

1. Oamenii sunt inegali. Liberalismul din secolul al XVIII-lea si egalitarismul contemporan deopotriva pleaca de la "adevarul de la sine evident" ca "toti oamenii sunt creati egali si ca ei sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite Drepturi inalienabile." Pe de alta parte, afirma adeptii unei filozofii biologice a societatii, stiintele naturale au demonstrat in mod categoric ca oamenii sunt diferiti. In cadrul observatiilor experimentale ale fenomenelor naturale nu incape loc pentru un concept ca acela al drepturilor naturale. Natura este nesimtitoare si insensibila in ce priveste viata si fericirea oricarei fiinte. Natura este necesitate implacabila si regularitate. Este o absurditate metafizica sa se lege laolalta notiunea "alunecoasa" si vaga de libertate si legile absolute si imuabile ale ordinii cosmice. Astfel, ideea fundamentala a liberalismului este demascata drept o eroare.

Este desigur adevarat ca miscarea liberala si democratica din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea isi trageau o mare parte din putere din doctrina dreptului natural si a drepturilor innascute imprescriptibile ale individului. Aceste idei, dezvoltate mai intai de filozofia antica [p.175] si de teologia iudaica, permeaza gandirea crestina. Anumite secte anti-catolice le-au transformat in punctele focale ale programelor lor politice. Un lung sir de filozofi eminenti le-au dat consistenta. Ele au devenit populare si au fost cea mai puternica forta motrice a revolutiei pro-democratice. Si astazi ele mai sunt sustinute. Adeptii lor ignora faptul incontestabil ca Dumnezeu sau natura nu i-a creat pe oameni egali, de vreme ce multi se nasc plini de sanatate si vitalitate, pe cand altii sunt ologi si diformi. Dupa ei, toate diferentele dintre oameni trebuie puse pe seama educatiei, sanselor si a institutiilor sociale.

Insa invataturile filozofiei utilitariste si economia clasica n-au absolut nimic de-a face cu doctrina dreptului natural. In ce le priveste, singurul lucru care conteaza este utilitatea sociala. Ele recomanda guvernul popular, proprietatea privata, toleranta si libertatea, nu pentru ca sunt juste ci pentru ca sunt benefice. Esenta filozofiei lui Ricardo este demonstratia faptului ca diviziunea muncii si cooperarea sociala, intre oameni care sunt in toate privintele superiori si mai eficienti si oameni care sunt in toate privintele inferiori si mai putin eficienti, este benefica pentru ambele grupuri. Bentham, radicalul, striga: "Drepturile naturale sunt pur si simplu o absurditate: drepturile naturale si imprescriptibile, o absurditate retorica." [10] Dupa el, "singurul obiectiv al guvernarii ar trebui sa fie maxima fericire a celui mai mare numar posibil de membrii ai comunitatii." In consecinta, atunci cand cerceteaza ce ar trebui sa fie socotit drept, el nu tine seama de ideile preconcepute privitoare la planurile si intentiile pe veci ascunse muritorilor, ale lui Dumnezeu, sau ale naturii; el urmareste sa descopere ce slujeste cel mai bine promovarii bunastarii si fericirii umane. Malthus a aratat ca natura, limitand mijloacele de subzistenta, nu acorda nici unei fiinte vii un drept la existenta, si ca lasandu-se prada cu nesocotinta impulsului natural de proliferare, omul nu s-ar fi ridicat niciodata deasupra pragului inanitiei. El sustinea ca civilizatia umana si bunastarea se pot dezvolta numai in masura in care oamenii invata sa-si infraneze apetitul sexual, prin chibzuinta morala. Utilitaristii nu combat guvernarea arbitrara si privilegiile pentru ca sunt impotriva dreptului natural, ci pentru ca sunt daunatoare prosperitatii. Ei recomanda egalitatea sub domnia dreptului civil, nu pentru ca oamenii sunt egali, ci pentru ca asemenea politici sunt favorabile binelui comun. Respingand notiunile iluzorii de drept natural si de egalitate a oamenilor, biologia moderna n-a facut decat sa repete ceea ce reprezentantii utilitaristi ai liberalismului si democratiei spusesera cu mult inainte, si mult mai convingator. Este limpede ca nici o doctrina biologica nu poate invalida vreodata ceea ce spune filozofia utilitarista despre utilitatea sociala, proprietatea privata, libertate si egalitate in fata legii. [p.176]

Prevalenta actuala a doctrinelor care aproba dezintegrarea sociala si conflictele violente nu este rezultatul unei asa-zise adaptari a filozofiei sociale la rezultatele biologiei, ci al respingerii aproape universale a filozofiei utilitariste si a teoriei economice. Oamenii au substituit ideologia "ortodoxa" a armoniei intereselor corect intelese, i.e., pe termen lung, ale tuturor indivizilor, grupurilor sociale si natiunilor, prin ideologia conflictelor de clasa si a conflictelor internationale ireconciliabile. Ei se lupta unii cu altii, deoarece sunt convinsi ca exterminarea si lichidarea adversarilor este singurul mijloc de promovare a bunastarii lor.

2. Implicatiile sociale ale darwinismului. Teoria evolutiei, asa cum a fost expusa de Darwin, a demonstrat limpede, dupa cum afirma o scoala a darwinismului social, ca in natura nu exista nimic de felul pacii si respectului pentru bunastarea altora. In natura exista intotdeauna lupta si anihilare nemiloasa a celor slabi, care nu reusesc sa se apere. Planurile de pace eterna ale liberalilor -- atat interna cat si in relatiile internationale - sunt rezultatul unui rationalism iluzoriu, contrar ordinii naturale.

Insa notiunea de lupta pentru existenta, asa cum a imprumutat-o Darwin de la Malthus pentru a o aplica in teoria sa, trebuie inteleasa intr-un sens metaforic. Semnificatia ei este ca o fiinta vie rezista activ fortelor daunatoare propriei sale vieti. Aceasta rezistenta, pentru a fi incununata de succes, trebuie sa fie adecvata conditiilor de mediu in care fiinta respectiva trebuie sa supravietuiasca. Nu este necesar ca ea sa constea intotdeauna intr-un razboi de exterminare, asa cum este cazul in raporturile dintre om si microbii generatori de boli. Ratiunea a demonstrat ca, pentru om, cele mai adecvate mijloace de ameliorare a conditiilor sale de trai sunt cooperarea sociala si diviziunea muncii. Ele reprezinta principalul instrument al omului in lupta sa pentru supravietuire. Dar ele nu pot functiona decat in conditii de pace. Razboaiele, razboaiele civile si revolutiile sunt daunatoare succesului omului in lupta sa pentru existenta, deoarece duc la dezintegrarea mecanismului cooperarii sociale.

3. Ratiunea si comportamentul rational calificate drept nenaturale. Teologia crestina a desconsiderat functiile animale ale corpului omenesc si a infatisat "sufletul" ca pe ceva aflat in afara tuturor fenomenelor biologice. Intr-o reactie excesiva impotriva acestei filozofii, unii moderni sunt inclinati sa desconsidere tot ce-l diferentiaza pe om de alte animale. In ochii lor, ratiunea umana este inferioara instinctelor si impulsurilor animalice; ea este nenaturala si de aceea rea. Ei utilizeaza termenii de rationalism si comportament rational cu o conotatie reprobatoare. Omul perfect, omul adevarat, este o fiinta care asculta mai mult de instinctele ei primordiale decat de ratiune.

Adevarul evident este ca ratiunea, trasatura cea mai caracteristica a omului, este si un fenomen biologic. Ea nu este nici mai naturala nici mai putin naturala decat orice alta trasatura caracteristica a speciei homo sapiens, cum ar fi pozitia verticala, sau pielea fara blana.

Note

1. F. H. Giddings, The Principles of Sociology, New York, 1926, pp. 6 -7.

2. R. M. MacIver, Society, New York, 1937, pp. 6 -7.

3. Numerosi economisti, printre care Adam Smith si Bastiat, credeau in Dumnezeu. Ca atare, ei admirau faptele pe care le descoperisera, vazand in ele grija providentiala a "Marelui Director al Naturii". Criticii atei ii condamna pentru aceasta atitudine. Insa acesti critici nu realizeaza faptul ca ironizarea referintelor la "mana invizibila" nu invalideaza doctrinele esentiale ale filozofiei sociale rationaliste si utilitariste. Trebuie sa realizam ca alternativa este urmatoarea: Fie asocierea este un proces uman, deoarece serveste cel mai bine telurile indivizilor implicati si indivizii insisi au capacitatea de a intelege avantajele pe care le culeg din adaptarea lor la viata in conditiile cooperarii sociale; fie o Fiinta superioara impune oamenilor recalcitranti subordonarea fata de lege si fata de autoritatile sociale. Este prea putin important daca aceasta fiinta suprema se numeste Dumnezeu, Weltgeist, Destin, Istorie, Wotan, sau Forte Materiale de Productie si ce titlu le conferim apostolilor si dictatorilor sai.

4. Cf. Max Stirner (Johann Kaspar Schmidt), The Ego and His Own, trad. S. T. Byington, New York, 1907.

5. W. James, The Varieties of Religious Experience, tirajul al 35-lea, New York, 1925, p. 31.

6. Ibid., pp. 485-486.

7. A se vedea mai jos, pp. 201-209.

8. O asemenea terminologie este intrebuintata de Leopold von Wiese, Allgemeine Soziologie, München, 1924, I, 10 ff.

9. Georges Sorel, Réflecxions sur la violence, editia a 3-a, Paris, 1912, p. 269.

10. Bentham, Anarchical Fallacies; being an Examination of the Declaration of Rights issued during the French Revolution, in Works, ed. Browning, II, 501.

11. Bentham, Principles of the Civil Code, in Works, I, 301.