Olof Kinberg - fondatorul teoriei inadaptarii sociale

Cel mai important reprezentant al teoriei bioconstitutionale a fost criminologul suedez Olof Kinberg, fondatorul teoriei inadaptarii sociale expusa in lucrarea 'Basic problems of Crimino­logy', aparuta la Copenhaga in 1935. Kinberg a considerat ca pentru a descoperi cauzele feno­menului infractional este necesar sa se studieze personalitatea individului. In acest scop el a elaborat conceptul de constitutie biopsihologica prin care intelege dispozitiile ereditare normale si caracterele fenotipice rezultate din acestea. Pentru a desemna personalitatea in aceasta viziune, autorul a propus termenul de structura biologica actuala, luand in considerare modalitatile in care partile unui intreg sunt imbinate pentru a realiza functiile acestuia.

Structura biopsihologica poate fi compusa din doua grupe de trasaturi:

a.      trasaturi ereditare normale care formeaza nucleul constitutional si reprezinta suma tendintelor reactionale ale individului;

b.      trasaturi ereditare patologice

Plecand de la aceste trasaturi, teoria lui Kinberg se imparte in doua variante:

A. Varianta constitutionala care apreciaza ca factorii fundamentali ai constitutiei biopsi­hologice sunt:

capacitatea (nivelul maxim de inteligenta);

validitatea (cantitatea de energie cerebrala de care dispune un individ);

stabilitatea (facultatea proceselor cerebrale de a mentine si restabili echilibrul emotional);

soliditatea (relatiile intre elementele constelatiilor nervoase la un anumit moment - integrare sau disociere).

In raport de structura acestor factori, Kinberg a ajuns la urmatoarea clasificare a indivizilor: supercapabili, supervalizi, superstabili, supersolizi si, respectiv, subcapabili, subvalizi, substabili si subsolizi.

In acceptiunea acestei variante, Kinberg utilizeaza si conceptul explicativ numit de el functie morala, care cuprinde ideile si emotiile individului, capacitatea acestuia de a evalua normele morale. Functia morala este parte integranta a personalitatii. In raport de functia morala au fost deosebite patru categorii de subiecti:

indivizi cu functie morala limitata, carora elementul emotional le lipseste sau este foarte slab;

indivizi capabili sa reactioneze normal la stimulii adecvati;

indivizi a caror functie morala a suferit modificari in urma unor leziuni patologice ale tesutului cerebral;

indivizi bine adaptati la mediu, dar insensibili fata de actele imorale.

Inadaptarea reprezinta, potrivit lui Kinberg, o incapacitate a individului de a reactiona armonios la stimulii mediului caruia ii apartine. Astfel rezultatul actiunii anumitor trasaturi biologice ale individului il determina sa actioneze la anumiti stimului exteriori prin acte sanctionate de legea penala. In consecinta, el considera ca depistarea trasaturilor ce compun nucleul constitutional ar permite recunoasterea predispozitiilor individului catre comiterea unor acte antisociale.  

B. Varianta patologica. Pe langa varianta constitutionala a individului normal, Kinberg ia in considerare si o varianta patologica, in care include bolile psihice, tulburarile grave de inteli­genta, datorate fie dispozitiilor ereditare patologice, fie traumatismelor cerebrale, infectiilor micro­biene etc.

Marc Ancel, in 'Prefata' la lucrarea lui Kinberg, sublinia ca modelul etiologic propus de autor este mai complex decat conceptiile anterioare, datorita introducerii factorilor psihologici si mezologici alaturi de factorii biologici, in cadrul unei teorii cu puternice afinitati fata de determinismul pozitivist.

In opera lui Kinberg, omul ramane o individualitate distincta. Interesanta este si opinia sa conform careia ar fi o grava eroare de a crede ca indivizii care comit sporadic sau frecvent acte antisociale ar fi in mod necesar diferiti de cei care nu le comit, idee care il delimiteaza de antropologia criminologica.