Reguli cu privire la constituirea tipurilor sociale

Reguli cu privire la constituirea tipurilor sociale

De vreme ce un fapt social nu poate fi calificat ca normal sau anormal decit in raport cu o specie sociala determinata, situatia cere ca o ramura a sociologiei sa fie consacrata constituirii acestor specii si clasificarii lor.

Notiunea de specie sociala are, de altfel, foarte marele avantaj de a ne furniza un termen mediu intre cele doua conceptii contrare asupra vietii colective care, timp inde-lungat, au impartit spiritele; este vorba de nominalismul istoricilor1 si de realismul extrem al filosofilor. Pentru isto-ric, societatile constituie tot atitea individualitati eterogene, incomparabile intre ele. Fiecare popor are fizionomia sa, constitutia sa speciala, dreptul sau, morala sa, organizarea sa economica care nu i se potrivesc decit lui, si orice generalizare este aproape imposibila. Pentru filosofi, dim-potriva, toate aceste grupari particulare pe care le numim triburi, cetati, natiuni, nu sint decit combinatii contingente si provizorii fSra realitate proprie. Reala nu este decit uma-nitatea, iar din atributele generale ale naturii umane decurge intreaga evolutie sociala. Pentru primii, prin urmare, istoria nu este decit o serie de evenimente care se inlantuiesc fSra sa se reproduca; pentru cei de-al doilea, aceleasi evenimente nu au valoare si interes decit ca ilustrare a legilor generale inscrise in constitutia omului, care domina intreaga dez-voltare istorica. Pentru primii, ceea ce este bun pentru o societate, nu este si pentru celelalte. Conditiile starii de sanatate variaza de la un popor la altul si nu pot fi stabilite in mod teoretic; este o chestiune de practica, de experienta, de tatonari. Pentru ceilalti, ele pot fi calculate odata pentru totdeauna si pentru intreaga umanitate. S-ar parea ca realita-tea sociala nu poate fi decit obiectul unei filosofii abstracte si vagi sau al unor monografii pur descriptive. insa se iese din aceasta alternativa imediat ce s-a recunoscut ca intre multimea confuza a societatilor istorice si conceptul unic, dar ideal, al umanitatii, exista intermediari: speciile sociale. in ideea de specie, intr-adevar, se gasesc reunite atit unitatea necesara oricarei cercetari cu adevarat stiintifica cit si diversitatea proprie faptelor, deoarece specia se regaseste identic la toti indivizii care fac parte din ea si fiindca, pe de alta parte, speciile difera intre ele. Ramine adevarat in continuare ca institutiile morale juridice, economice etc. sint extrem de variabile, dar aceste variatii nu sint de asa natura incit sa nu ofere nici un contact cu gindirea stiintifica.

Fiindca a nesocotit existenta speciilor sociale, Comte a crezut ca poate reprezenta progresul societatilor umane ca fiind identic cu acela al unui popor unic "la care ar fi raportate in mod ideal toate schimbarile consecutive observate la populatii distincte'2. intr-adevar, daca nu exista decit o singura specie sociala, societatile particulare nu pot sa difere intre ele decit dupa grade, dupa cum acestea prezinta, mai mult sau mai putin complet, trasaturile constitutive ale acestei specii unice, dupa cum ele exprima, mai mult ori maiputinperfect, umanitatea. Daca, dimpotriva, existatipuri sociale calitativ distincte unele de altele, in zadar le vom apropia, nu vom putea face ca ele sa se alature exact ca segmentele egale ale unei drepte geometrice. Dezvoltarea istorica pierde astfel unitatea ideala si simplista ce i se atribuia; ea se fragmenteaza intr-o multime de segmente care, fiindca difera specific unele de altele, n-ar putea sa formeze un continuum. Faimoasa metafora a lui Pascal, reluata apoi de Comte, devine irelevanta.

Dar cum trebuie sa incepem pentru a constitui aceste specii ?

La prima vedere s-ar parea ca nu exista alt mod de a proceda decit sa studiem fiecare societate in particularitatea sa, de a-i face o monografie, pe cit de exacta, pe atit de completa, apoi sa comparam toate aceste monografii intre ele pentru a vedea prin ce se aseamana si prin ce se deosebesc, si atunci, dupa insemnatatea relativa a acestor similitudini si a acestor deosebiri, sa clasificam popoarele in cele asema-natoare si cele diferite. in sprijinul acestei metode vine constatarea ca ea este singura acceptabila intr-o stiinta a observatiei. Specia, intr-adevar, nu este decit rezumatul indivizilor; cum s-o constituim deci, daca nu incepem prin a descrie pe fiecare dintre ei si prin a-i descrie in intregime ? Nu exista oare o regula care recomanda sa nu te ridici la general decit dupa ce ai observat particularul in intregime ? Din aceasta ratiune, s-a intentionat uneori aminarea consti-tuirii sociologiei pina la un moment infinit de indepartat in care istoria, in studiul fScut asupra societatilor particulare, ar fi ajuns la rezultate destul de obiective si precise pentru a putea fi comparate intre ele in mod util.

Dar, in realitate, aceasta prudenta nu este stiintifica decit in aparenta. Este inexact, intr-adevar, ca stiinta nu ar putea sa stabileasca legi decit dupa ce a trecut in revista toate faptele despre care vorbeste, nici sa formeze genuri decit dupa ce a descris, in totalitatea lor, pe indivizii cuprinsi in ele. Adevarata metoda experimentala tinde, mai curind, sa se substituie faptelor comune, care nu au putere explicativa decit cu conditia sa fie foarte numeroase si care, prin urmare, nu permit decit concluzii intotdeauna suspecte, fapte deci-sive sau cruciale, cum spunea Bacon3, care, prin ele insele si independent de numarul lor, au valoare si interes stiintific. Este necesar sa procedam astfel mai ales cind e vorba sa constituim genuri si specii. Caci a face inventarul tuturor trasaturilor unui individ este o problema insolubila. Orice individ este un infinit si infinitul nu poate fi epuizat. Sa retinem doar proprietatile cele mai importante ? insa dupa ce criteriu se va face selectia? Trebuie pentru aceasta un criteriu care sa depaseasca individul si pe care, prin urmare, nici monografiile cele mai bine fScute nu ar putea sa ni-l dea. Chiar fara sa impingem lucrurile pina acolo, se poate prevedea ca, cu cit trasaturile care vor servi ca baza a clasificarii vor fi mai numeroase, cu atit va fi mai greu ca diferitele moduri in care ele  se combina in cazurile particulare sa prezinte asemanari destul de limpezi si deosebiri destul de marcante pentru a permite constituirea de grupuri si de subgrupuri definite.

Chiar daca ar fi posibila o clasificare dupa aceasta metoda, ea ar avea marele defect ca nu ar fi utila in sensul ei initial. intr-adevar, ea trebuie inainte de toate sa aiba rolul de a "prescurta' munca stiintifica, inlocuind multimea indefinita a indivizilor cu un numar mic de tipuri. insa ea pierde acest avantaj, daca aceste tipuri nu au fost constituite decit dupa ce toti indivizii au fost trecuti in revista si analizati in intre-gime. Apoi, nu poate sa faciliteze deloc cercetarea daca nu face decit sa rezume cercetarile deja facute. Ea nu va fi cu adevarat utila decit daca ne permite sa clasificam alte trasa-turi decit cele care ii servesc ca baza, decit daca ne procura cadre pentru faptele viitoare. Rolul sau este de a ne da puncte de reper cu care sa putem corobora alte observatii decit cele care ne-au dat aceste repere. insa, pentru aceasta, clasificarea trebuie facuta nu dupa un inventar complet al tuturor trasaturilor individuale, ci dupa un mic numar dintre ele, alese cu grija. in aceste conditii, ea nu va servi doar sa puna putina ordine in cunostinte deja acumulate, ci va servi la producerea lor. Ea va scuti observatorul de multe demer-suri, fiindca il va ghida. Astfel, odata fScuta clasificarea pe acest principiu, pentru a sti daca un fapt este general intr-o specie, nu va fi necesar sa observam toate societatile din aceasta specie; citeva vor fi de ajuns. Chiar, in multe cazuri, va fi destul o observatie bine facuta, asa cum, adesea un experiment bine condus se poate dovedi suficient pentru stabilirea unei legi. Trebuie deci sa alegem pentru clasificarea noastra trasaturi esentiale. E adevarat ca ele nu pot fi cunoscute decit daca explicarea faptelor este suficient de avansata. Aceste doua parti ale stiintei sint solidare si progreseaza una prin alta. intre timp, fara a intra foarte mult in studiul faptelor, nu-i greu de ghicit in ce parte trebuie sa cautam proprietatile caracteristice ale tipurilor sociale. Noi stim, intr-adevar, ca societatile sint compuse din parti adaugate unele altora. De vreme ce natura oricarei rezultante depinde in mod necesar de natura, de numarul elementelor componente si de modul lor de combinare, aceste caracteristici sint in mod evident cele pe care trebuie sa le luam ca baza si, intr-adevar, se va vedea mai incolo ca de ele depind faptele generale ale vietii sociale. Pe de alta parte, cum ele sint de ordin morfologic, s-ar putea numi Morfologie sociala partea sociologiei care are sarcina sa constituie si sa clasifice tipurile sociale.

Principiul acestei clasificari poate fi si mai mult spe-cificat. Se stie, intr-adevar, ca aceste parti constitutive din care e formata orice societate sint societati mai simple decit ea. Un popor este produs de reunirea a doua sau mai multe popoare care l-au precedat. Daca deci am cunoaste cea mai simpla societate care sa fi existat vreodata, atunci, n-ar trebui, pentru a face clasificarea noastra, decit sa urmarim modul in care aceasta societate se compune cu ea insasi si modul in care elementele ei se compun intre ele.

"Am vazut, spune el, ca evolutia sociala incepe prin mici agregate simple; ca ea progreseaza prin unirea unora dintre aceste agregate in agregate mai mari si ca, dupa ce s-au consolidat, aceste grupe se unesc cu altele asemanatoare lor, pentru a forma agregate inca si mai mari. Clasificarea noastra trebuie sa inceapa prin societati de primul ordin, adica cu cele mai simple'4.

Din nefericire, pentru a pune in practica acest principiu, ar trebui sa incepem prin a defini cu precizie ceea ce se intelege prin societate simpla. Or, in privinta definitiei, nu numai ca dl Spencer n-o formuleaza, dar el o crede aproape imposibila5. intr-adevar, simplitatea, asa cum o intelege el, consista in mod esential intr-un oarecare rudiment al organi-zarii. insa nu e usor sa spui cu exactitate in ce moment organizarea sociala este suficient de rudimentara pentru a fi calificata drept simpla; e o chestiune de apreciere. in con-secinta, formula data de el este atit de imprecisa, incit se potriveste oricarei societati. "N-avem nimic mai bun de fScut, spune el, decit sa consideram ca societate simpla pe aceea care formeaza un tot independent si ale carei parti coopereaza, cu sau fSra un centru care stabileste regulile, in vederea unor scopuri de interes public'6. insa exista numeroase popoare care satisfac aceasta conditie. De aici rezulta ca el amesteca, cam la intimplare, in aceeasi cate-gorie toate societatile mai putin civilizate. Ne imaginam cum poate arata, cu un asemenea punct de plecare, tot restul clasificarii sale. Se vad acolo invecinate, in cel mai uluitor amestec, societatile cele mai nepotrivite, grecii homerici pusi alaturi de fiefurile secolului al X-lea, dar sub organi-zarea bechuanilor; zulusi si fidjeni; confederatia ateniana alaturi de feudele Frantei din secolul al XIII-lea, eventual sub gradul de organizare a irochezilor si araucanilor.

Cuvintul "simplitate' nu are sens definit decit daca semni-fica o absenta completa a partilor. Prin societate simpla trebuie deci sa intelegem orice societate care nu contine altele mai simple decit ea; care nu numai ca este redusa la un segment unic in acest moment, dar, mai mult, nu prezinta nici o urma de segmentare anterioara. Hoarda, asa cum am definit-o in alta parte7, corespunde exact acestei definitii. Este un agregat social care nu contine si nici n-a con-tinut vreodata in sinul sau nici un alt agregat mai elementar, ci se descompune imediat in indivizi. Acestia nu formeaza, inauntrul grupului total, grupuri speciale si diferite de cel precedent; ele sint juxtapuse in mod atomar. Se intelege ca nu ar putea contine o societate mai simpla; este protoplasma regnului si, prin urmare, baza naturala a oricarei clasificari.

Este adevarat ca nu poate exista o societate istorica care sa aiba exact aceste semnalmente; dar, asa cum am aratat in cartea deja citata, cunoastem o multitudine de societati care sint formate, imediat si fara de alt intermediar, printr-o reunire de hoarde. Cind hoarda devine astfel un segment social in loc sa fie societate intreaga, ea isi schimba numele : se cheama clan, dar pastreaza aceleasi trasaturi constitutive. Clanul este, intr-adevar, un agregat social care nu se des-compune in nici un altul mai restrins. Se va face poate observatia ca, in general, acolo unde il gasim astazi, el contine o pluralitate de familii particulare. Dar, mai intii, din motive pe care nu le putem dezvolta aici, credem ca formarea acestor mici grupuri familiale este ulterioara clanului; apoi, ele nu constituie, la drept vorbind, segmente sociale, pentru ca nu sint diviziuni politice. Oriunde este intilnit, clanul constituie ultima diviziune a genului. Prin urmare, chiar atunci cind nu am avea alte fapte pentru a postula existenta hoardei - si sint unele pe care vom avea ocazia sa le aratam -, existenta clanului, adica a unei socie-tati formate printr-o reuniune de hoarde, ne da dreptul sa presupunem ca au fost la inceput societati mai simple care se reduceau la hoarda propriu-zisa si sa o consideram pe aceasta originea tuturor speciilor sociale.

Odata stabilita aceasta notiune de hoarda sau societate cu segment unic - conceputa fie ca o realitate istorica, fie ca un postulat al stiintei - avem punctul de sprijin necesar pentru a construi o scara completa a tipurilor sociale. Se vor distinge tot atitea tipuri fundamentale cite feluri exista, pentru hoarda, de a se combina cu ea insasi, dind nastere la societati noi si, pentru aceasta, de a se combina intre ele. Se vor intilni mai intii agregate formate printr-o simpla reunire a hoardelor sau a clanurilor (pentru a le da noul lor nume), fSra ca aceste clanuri sa fie asociate intre ele in asa fel incit sa formeze grupuri intermediare intre grupul total care le cuprinde pe toate si fiecare din ele. Ele sint juxtapuse in mod simplu, ca si indivizii hoardei. Se gasesc exemple de astfel de societati pe care le-am putea numi polisegmentare simple in anumite triburi irocheze sau australiene. Arch sau tribul kabyl are acelasi caracter; este o reuniune de clanuri fixate sub forma de sate. Foarte probabil, a existat un moment in istorie in care si curia romana sau fratria ateniana erau societati de acest gen. Deasupra, ar veni societatile formate prin asamblarea de societati din specia precedenta, adica societatile polisegmentare simplu compuse. Aceasta este trasatura confederatiei irocheze, a celei formate prin reuni-rea triburilor kabyle; tot asa a fost, la origine, si cu fiecare dintre cele trei triburi primitive a caror asociere va da mai tirziu nastere cetatii romane. Se intilnesc apoi societatile polisegmentare dublu compuse, care rezulta din juxtapu-nerea sau fuziunea mai multor societati polisegmentare simplu compuse. Asa sint cetatea - agregat de triburi, care sint ele insele agregate de curii, care la rindul lor se descom-pun in gentes sau clanuri - si tribul germanic, cu comitatele sale care se subdivid in grupuri de cite o suta, care, la rindul lor, au ca ultima unitate clanul devenit sat.

Nu vom dezvolta mai mult, nici nu vom duce mai departe aceste citeva sugestii, de vreme ce nu era vorba sa facem aici o clasificare a societatilor. Este o problema prea com-plexa pentru a putea fi expediata astfel; ea presupune, dimpotriva, un intreg ansamblu de cercetari indelungate, minutioase si specializate in aceasta directie. Am vrut numai, prin citeva exemple, sa ne precizam ideile si sa aratam cum trebuie aplicat principiul metodei. N-ar trebui insa sa con-sideram cele de mai sus drept o clasificare completa a societatilor inferioare. Aici am simplificat usor lucrurile pentru un plus de claritate. Am presupus, intr-adevar, ca fiecare tip superior este format printr-o reunire de societati de acelasi tip, si anume de tipul imediat inferior. Or, nu e deloc imposibil ca societati din specii diferite, aflate la inaltimi diferite pe arborele genealogic al tipurilor sociale, sa se reuneasca in asa fel incit sa formeze o specie noua. Se stie cel putin un caz: Imperiul Roman, care cuprindea in sinul sau popoare de cele mai diverse naturi8.

Odata constituite aceste tipuri, vom distinge in fiecare dintre ele societati diferite, dupa modul cum societatile segmentare, care servesc la formarea societatii rezultante, pastreaza o oarecare individualitate, sau, dimpotriva, sint absorbite in masa totala. intelegem cu adevarat ca fenomenele sociale trebuie sa varieze nu numai dupa natura elementelor componente, ci si dupa modul lor de compunere; ele trebuie mai ales sa fie foarte diferite, dupa cum fiecare dintre grupu-rile partiale isi pastreaza viata locala ori sint toate antrenate in viata generala, adica dupa cum sint mai mult sau mai putin concentrate. Va trebui, prin urmare, sa cautam daca, la un moment oarecare, se produce o coalescenta completa a acestor segmente. Se va recunoaste existenta ei dupa faptul ca aceasta compozitie originala a societatii nu mai afecteaza organizarea ei administrativa si politica. Din acest punct de vedere, cetatea se distinge clar de triburile germanice. La ultimele, organizarea pe baza de clanuri s-a mentinut, desi estompata, pina la finele istoriei lor, pe cind la Roma, la Atena, gentes si yevri au incetat foarte devreme sa fie divi-ziuni politice, pentru a deveni grupari private.

in interiorul cadrelor astfel constituite, vom putea incerca sa introducem distinctii noi, dupa caractere morfologice secundare. Totusi, pentru motive pe care le vom arata mai departe, nu credem ca-i posibil sa depasim in mod util diviziunile generale care tocmai au fost prezentate. Mai mult, nu vom intra in aceste detalii, ne ajunge ca am stabilit principiul clasificarii, care poate fi enuntat astfel: Se va incepe prin a clasifica societatile dupa gradul de compunere pe care il prezinta, luind ca baza societatea perfect simpla sau cu segment unic; in interiorul acestor clase, se vor distinge varietati diferite, dupa cum se produce sau nu o coalescenta completa a segmentelor initiale.

Aceste reguli raspund in mod implicit unei probleme pe care cititorul poate si-a pus-o, vazindu-ne ca vorbim despre specii sociale ca si cum ele ar exista, fSra sa le fi stabilit direct existenta. Proba aceasta este cuprinsa in insusi prin-cipiul metodei expuse mai sus.

Tocmai am vazut, intr-adevar, ca societatile n-ar fi decit combinari diferite ale uneia si aceleasi societati originare. Or, un acelasi element nu se poate compune cu el insusi si compusele care rezulta din ele nu pot, la rindul lor, sa se compuna intre ele, decit urmind un numar limitat de posi-bilitati, mai ales cind elementele componente sint putin numeroase: este cazul segmentelor sociale. Gama combina-tiilor posibile este deci finita si, prin urmare, majoritatea lor trebuie sa se repete. Astfel se face ca exista specii sociale. Ramine, de altfel, posibilitatea ca unele dintre aceste com-binatii sa nu se produca decit o singura data. Aceasta nu impiedica existenta speciilor. Se va spune doar ca, in cazu-rile de acest fel, specia nu numara decit un element9.

Exista deci specii sociale din aceeasi ratiune care face sa existe specii in biologie. Acestea, intr-adevar, se datoreaza faptului ca organismele sint doar combinatii variate ale uneia si aceleiasi unitati anatomice. Totusi, din acest punct de vedere, exista o mare diferenta intre cele doua regnuri. La animale, intr-adevar, un factor special da trasaturilor specifice o putere de rezistenta pe care nu o au celelalte; este vorba de generatie. Primele trasaturi specifice, fiindca sint comune intregii serii a ascendentilor, sint cu mult mai puternic inradacinate in organism. Ele nu se lasa deci usor stirbite de actiunea mediilor individuale, ci se mentin identice cu ele insele, in ciuda diversitatii circumstantelor exterioare. Exista o forta interna care le fixeaza, in ciuda provocarilor la schimbare care pot veni din afara; e forta obiceiurilor ereditare. De aceea ele sint clar definite si pot fi determinate cu precizie. in regnul social, aceasta cauza interna le lipseste. Trasaturile specifice nu pot fi consolidate prin generatie, pentru ca nu dureaza decit o generatie. Regula este, intr-adevar, ca societatile produse sa fie de o alta specie decit societatile generatoare, fiindca acestea din urma, com-binindu-se, dau nastere la configuratii cu totul noi. Doar colonizarea ar putea fi comparata cu o nastere prin germi-natie; mai mult, pentru ca asimilarea sa fie exacta, trebuie ca grupul colonistilor sa nu se fi amestecat cu vreo societate de vreo alta specie sau de vreo alta varietate. Atributele distinctive ale speciei nu primesc deci ereditar o forta care sa-i permita a rezista variatiilor individuale. insa ele se schimba si capata nuante infinite sub actiunea circumstan-telor. De asemenea, cind vrei sa le clarifici, indepartind toate variantele care le acopera, nu obtii adesea decit un reziduu destul de confuz. Aceasta nedeterminare creste in mod natural cu atit mai mult cu cit complexitatea caracterelor este mai mare; caci cu cit un lucru este mai complex, cu atit partile care il compun pot sa formeze combinatii diferite. De aici rezulta ca tipul specific, dincolo de caracterele cele mai generale si cele mai simple, nu prezinta contururi atit de bine definite ca in biologie10.

10. Redactind acest capitol pentru prima editie a cartii, nu am spus nimic despre metoda care consta in a clasifica societatile dupa gradul lor de civilizatie. La acel moment, intr-adevar, nu existau clasificari de acest gen care sa fie propuse de sociologi autorizati, cu exceptia aceleia, prea evident invechita, a lui Comte. De atunci, mai multe incercari au fost facute in directia aceasta, mai ales de Vierkandt (Die Kulturtypen der Menscheit, in "Archiv. f. Anthropologie', 1898), de Sutherland (The Origin and Growth of the Moral Instincf) si de Steinmetz (Classification des types sociaux, in "Annee sociolo-gique', III, pp. 43-147). Totusi, nu vom zabovi sa le discutam, caci ele nu raspund intrebarii puse in acest capitol. Ele clasifica nu specii sociale, ci, ceea ce este cu totul diferit, etapele istorice. Franta, de la originile ei, a trecut prin forme de civilizatie foarte diferite; ea a inceput prin a fi agrara, apoi a trecut la industria meseriasilor si la micul comert, apoi la manufactura si, in sfirsit, la marea industrie. Or, este imposibil sa admiti ca aceeasi individualitate colectiva ar putea sa-si schimbe specia de trei sau patru ori. O specie trebuie sa se defineasca prin trasaturile cele mai constante. Starea economica, tehnologica etc. prezinta fenomene prea nestabile si prea complexe pentru a forma baza unei clasificari. Este chiar foarte posibil ca aceeasi civilizatie industriala, stiintifica, artistica sa poata fi intilnita in societati a caror constitutie congenitala este foarte diferita. Japonia va putea sa imprumute artele, industria noastra, chiar si organizarea politica; ea nu va inceta sa apartina altui tip social decit Franta si Germania. Sa adaugam ca aceste tentative, desi apartin unor sociologi de valoare, nu au decit rezultate vagi, contestabile si de utilitate minima.