Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna




category
Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Violenta in scoala - tipurile de violenta la care sunt expusi elevii/ profesorii - masuri de combatere a violentei scolare



Violenta in scoala - tipurile de violenta la care sunt expusi elevii/ profesorii - masuri de combatere a violentei scolare


VIOLENTA IN SCOALA - TIPURILE DE VIOLENTA LA CARE SUNT EXPUSI ELEVII/ PROFESORII - MASURI DE COMBATERE A VIOLENTEI SCOLARE



Mass-media, cercetarile si statisticile oficiale raporteaza o crestere spectaculoasa a fenomenului in ultimile trei decenii in mai multe tari ale lumii , astfel incat escaladarea violentei in scoala a devenit cea mai vizibila evolutie din campul educatiei formale.Daca, in fazele de inceput ale educatei scolare , predomina violenta profesorului asupra elevilor  , democratizarea educatiei a antrenat o depalasare a violentei catre elevi , canalizand-o dinspre elevi spre profesori.

Violenta in scoala este o problema careia i s-a facut  o publicitate considerabila in multe tari: SUA, Franta, Anglia, etc. si din nefericire aceasta lista s-a completat si cu Romania. Numeroase posturi de televiziune prezinta  diverse scene de violenta petrecute in scoala romaneasca, de la cele mai usoare forme de violenta  pana la cele mai dure.



Este dificil sa se realizeze discriminari intre conceptele de agresivitate si violenta. M.Floro (1996) incearca o diferentiere intre acestea in baza a trei criterii :

un criteriu functional: agresivitatea este o potentialitate ce permite dirijarea actiunii ; ea tine mai mult de gandire , de analiza , in timp ce violenta este de ordinul actiunii noastre , o actiune adaptata obiectivului ce trebuie atins

un criteriu de ordin topologic: agresivitatea ar fi mai ales interna , in timp ce violenta e mai ales externa

un criteriu etic: in timp ce agresivitatea , inteleasa ca potentialitate care ii permite individului sa infrunte problemele,poate fi considerata acceptabila, violenta, in calitatea ei de actiune ce produce durere, este inacceptabila.

Exista trei teorii explicative ale comportamentului agresiv :

- agresivitatea este inascuta, pozitie sustinuta de autori precum Sigmund Freud si Konard Lorenz.In viziunea lui Freud oamenii se nasc cu instinctul de a agresa si de a fi violenti.

- agresivitatea e un raspuns la frustrare.Cei care sustin aceasta afirmatie pleaca de la convingerea ca agresivitatea este determinata de conditiile externe.Cea mai populara si cea mai cunoscuta este teoria frustrare- agresiune formulata de J.Dollard.Teoria lui Dollard a fost supusa ulterior unor revizii.

- agresivitatea este un comportament social invatat.Aceasta pozitie este legata , in special, de numele lui A.Bandura , care formuleaza teoria invatarii sociale a agresivitatii. Conform acestei teorii , comportamentul agresiv se invata prin mai multe modalitati : direct prin recompensarea sau pedespirea unor comportamente ; prin obervarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.

Violenta scolara este de cele mai multe ori nefatala , dar poate cauza serioase prejudicii dezvoltarii persoanei.Jacques Pain (2000)  identifica doua tipuri de violenta in mediul scolar:

violentele obiective care sunt de ordinul penalului (crime si delicte) si asupra carora se poate interveni frontal

violentele subiective, care sunt violente mai subtile , de atitudine, si care afecteaza climatul scolar.Sunt incluse aici dipsretul , umilirea, sfidarea, lipsa de politete, absentele de la ore..

Violenta fizica si cea verbala sunt doua dintre cele mai des intalnite tipuri de violenta in scolile din Europa.In Suedia , 22% dintre elevi de sex masculin cu varsta cuprinsa intre 13 – 17 ani au fost implicati in trei sau mai multe violente fizice in anul 2000. In Nurenberg , Germania , 53% dintre baieti au admis ca au fost implicati in violente fizice in scoala in anul 2000.


Un studiu britanic a ajuns la concluzia ca in fiecare an 10 elevi au tentative de suicid determinate de actele de violenta de la scoala; acelasi studiu arata ca 80% din victimele violentelor considera violenta verbala mai stresanta decat atacurile fizice, iar 30% din victime afirma ca agresiunile le afecteaza capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor scolare.

Pe ansamblu , datele existente demonstreaza ca violentele scolare au o tendinta constanta de crestere, atingand rata cea mai inalta la nivelul invatamantului gimnazial si liceal; din punct de vedere al distributiei pe sexe, violentele sunt cele mai des intalnite la baieti , atingand frecventa maxima in jurul varstei de 15 ani.

Sub eticheta „violenta” descoperim o diversitate  de forme de conduita , care descriu, sub aspectul intensitatii, o linie continua: la intensitatea cea mai mica, violenta presupune confruntarea vizuala, poreclirea , tachinarea, ironizarea, imitarea in scop denigrator, in timp ce refuzul de a acorda ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, palmuirea sau  impingerea, injunghierea si impuscarea sunt forme de intensitate crescuta ale violentei.

Mai cu seama in prezent, cultura adolescentilor pare a fi centrata pe violenta, fenomen la care au contribuit familia , scoala , industria divertisementului si mass-media.

Adolescenta este o perioada de transformari pe plan social, fizic , si psihic.Transformarile fizice care incep la pubertate sunt adesea foarte brutale si adolescentii le traiesc ca pe o mare metamorfoza.Transformarile pot determina sentimente de jena, timiditate, refuzul comunicarii etc. Deosebit de importanta in aceasta perioada este relatia pe care adolescentul o are fata de propriul sau corp aflat in transformare. Legat de acest aspect asistam la preocupari deosebite la adolescent in ceea ce priveste machiajul, coafarea parului , imbracamintea. Emotiile se manifesta in aceasta perioada cu un mare dinamism.Au loc treceri bruste de la stari de fericire la stari de descurajare sau deprimare,  de la sentimentul de putere la cel de indoiala , de scadere a stimei fata de sine. Pentru a face fata acestor emotii , adolescentii dezvolta reactii de agresivitate si de opozitie fata de tot ceea ce inseamna autotritate (parinti , profesori , institutii).

Sub aspect temporal , adolescenta, este perioada de varsta situata intre copilarie, pe care o continua si varsta adulta, respectiv intre 12 – 13 ani si se termina intre 18 – 20 de ani (acesta incheiere sau terminare este relativa , deoarece atat aparitia cat si durata adolescentei variaza in functie de sex , rasa , conditii geografice si mediul social – economic).Este o perioada de restructurare afectiva si intelectuala a personalitatii. Ea este caracterizata ca o  perioada ingrata ceea ce scoate in evidenta faptul ca este dificila si pentru adolescentii insisi cat si pentru cei care se afla in contact cu adolescenti.

 Pe plan psihologic putem retine in principal urmatoarele trasaturi de care este marcata adolescenta: cautarea identitatii de sine, cautarea unui set personal de valori , achizitia abilitatilor necesare pentru o buna interactiune sociala , castigarea independentei emotionale fata de parinti, nevoia de a experimenta o varietate de comportamente, atitudini si activitati.

Adolescenta este asadar un camp extrem de dinamic, o perioada contradictorie, in care  poate sa inceapa sa se manifeste sentimentul de durere , de  tristete a depasirii copilariei , este o perioada suprasolicitanta pentru toti adolescentii , cu atat mai mult pentru cei care au anumite predispozitii sau cauze insotite de conditii spre devianta si delincventa. Violentele intalnite  in scoala la aceasta varsta , sunt semnalate din cauza ca baietii (intr-o proportie mult mai mica, si fetele) se afla la varsta confruntarilor fizice: a te masura cu sine si cu ceilalti face parte din afirmarea identitatii sexuale masculine, o forma de socializare prin lupta, apararea teritoriului.Aceste pariuri incalca regulile obisnuite ale conflictelor dintre adolescenti si pot genera violente individuale sau colective.


Multi adolescenti care prezinta un comportament antisocial sau delincvential au prezentat patternuri similare in copilaria mica sau mijlocie.Comportamentul antisocial precoce este un indicator cvasipredictor pentru violenta juvenila , in special la sexul masculin.( Patterson, Reid, Dishiomn , 1992)De cele mai multe ori , fetele se implica in conduite violente pentru a-si demonstra loialitatea fata de o prietena sau dragostea pentru un baiat.Si pentru adolescenti , dar mai ales pentru adolescente , sexualitatea este extrem de importanta.Sa fii atractiva sexual este o conditie a popularitatii unei fete in scoala.Preocupati sa isi afirme masculinitatea , baietii sunt in mod particular mai interesati sa faca multe cuceriri decat sa se implice doar intr-o singura relatie.Aceasta indiferenta in pereceprea importantei partenerului pentru status explica de ce fetele devin agresive cand se simt amenintate cu deposedarea obiectului iubirii lor de catre o rivala.Majoritatea fetelor dar si a baietilor cu conduite violente in scoala cred ca cea mai buna cale pentru a-ti demonstra iubirea/ loialitatea fata de partener este sa te bati pentru el.Chiar daca nu se ajunge la o adevarata confruntare fizica cu o/un rival/rivala , procesul de curtare, flirtul implica amenintarea cu violenta : lovirea , palmuirea , tachinarea se intalnesc mai frecvent la fete decat la baieti. Fetele si baietii care manifesta conduite violente  in scoala explica acest comportament facand trimitere la relatia de supravietuire – vulnerabilitate.

Violenta scolara este asociata , in general , cu zonele urbane dificile, cu periferiile, acolo unde saracia este la ea acasa.De aceea , cand se vorbeste despre violenta in scoala, se considera drept surse favorizante atat factori exteriori scolii – factorul familial, factorul social, factorul individual, cat si un factor intern scolii – scoala ca sursa de violenta.

Factorul familial. Implicarea educatiei de tip familial in geneza deviantei a fost afirmata inca din secolul trecut de Cesare Lombroso in “Omul delincvent”.Cercetari mai noi privind rolul familei in etiologia deviantei au identificat o diversitate de factori cauzali cum ar fi: socializarea, climatul afectiv, coeziunea familiala, statusul economic si cultural etc.

Ancheta sociala efectuata de A.Bandura si H.R.Walters confirma faptul ca adolescentii agresivi provin, de regula, din familii in care parintii insisi sunt agresivi, si metodele disciplinare sunt neadecvate, fiind deseori brutale.Studiile privind relatiile dintre tatal tiran si adolescenti mentioneaza faptul ca adeseori pot avea loc conflicte, care pot sfarsi printr-o ruptura a relatiilor cu parintii si fuga de acasa a adolescentului precum si prin vagabondaj.

Climatul socio-afectiv si moral al familiei este mult mai perturbat atunci cand in familie sunt cazuri de alcoolism, de imoralitate si de antecedente penale.Adolescentii proveniti din familii cu perturbari ale climatului moral, socio-afectiv si cu o atmosfera conflictuala se pot asocia mai usor grupurilor delictogene.(H.G.Edler , J.Ranschburg).


In Marea Britanie, J.W.B.Douglas si F.M.Martin au gasit unele corelatii pozitive intre originea sociala a copiilor si succescul scoalar; nu atat venitul parintilor este important pentru reusita scolara, cat nivelul dezvoltarii cognitive, variabila ce depinde de nivelul de cultura si educatie al parintilor. Familiile apartinand claselor inferioare valorizeaza mai putin instructia/educatia scolara ca factor de reusita sociala, preferand frecvent scolii o calificare rapida, un salariu si alte avantaje.

Referitor la relatia dintre familia deorganizata si delincventa , o meta-analiza a 50 de studii publicate pe aceasta tema, realizata de L.E.Wells si J.Rankin in 1997 a descoperit ca: prevalenta delincventei in familiile dezorganizate este cu 10 – 15 % mai mare decat in familiile oraganizate; corelatia dintre familia dezorganizata si delincventa juvenila este mai puternica pentru formele minore de conduita si mai slaba pentru formele grave de comportamnet infractional; nu exista o diferenta semnificativa intre impactul dezorganizarii familiei asupra fetelor si baietilor; tipul de dezorganizare pare sa afecteze delincventa juvenila astfel: asocierea cu delincventa este mai puternica in cazul familiilor dezorganizate prin divort sau separare comparativ cu dezorganizarea prin deces.

Influenta factorilor delictogeni familiali trebuie privita in interconditionarea multipla cu factorii extrafamiliali si cu cei psihoindividuali ai adolescentilor.

Factorul individual. Factorii individuali sunt grupati in doua categorii: factori constitutionali, dependenti de zestrea ereditara si de structura neuro-psihica  ( debilitate mintala, hiperemotivitate , autism , tendinte agresive) si de unele particularitati ale personalitatii ( diferite tulburari de caracter sau atitudini negative, formate sub influenta unor factori defavorabili de mediu).

Cele mai cunoscute teorii psihlogice cu privire la personalitatea deviantului sunt: teoria personalitatii criminale(J.Pintel) , teoria disocialitatii (R.Mucchielli) si teoria autocontrolului (T.Hirschi si M.Gottfredson). Cele trei teorii sunt destul de asemanatoare si schiteaza urmatorul portret al deviantului caracterizat prin: intoleranta la frustrare, autocontrol deficitar, egocentrism, impulsivitate, nedezvoltarea sentimentelor morale, indiferenta si dispret fata de activitatile sociale utile, evitarea efortului voluntar, dorinta realizari unei vieti  usoare, fara munca, opozitia fata de normele juridice, morale sociale, devalorizarea de sine, imaginea falsa despre lume.In majoritatea cazurilor, aceste simptome caracteriale apar inca din copilarie si se exacerbeaza in preadolescenta si adolescenta.

Un factor important al comportamentelor agresive este intoleranta la frustrare.Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita si, in funcite de temperamentul individului si de structura sa afectiva se poate ajunge la un comportament violent, individul nemai tinand seama de normele si valorile fixate de societate. Frustrarea afectiva este una din cauzele cele mai frecvente ale problemelor de comporament. In urma efectuarii unui studiu longitudinal asupra evolutiei copiilor cu dificultati de comportament s-a descoperit prezenta acestui factor in etiologia fenomenului  intr-o proportie de 82 % din cazuri. Dobandirea tolerantei la frustrare depinde de nivelul de autocontrol, de temperament dar si de norma de internalitate.

Labilitatea afectiva reprezinta una din caracteristicile personalitatii celor violenti, ea manifestandu-se prin: sugestionarea rapida in raport cu impresiile de moment formate, lipsa unei autonomii afective (determinate de o slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale).

Esecul scolar este un factor des intalnit la cei ce manifesta comportamente violente. Dintre indicatorii care sunt utilizati pentru aprecierea unei situatii de esec scolar sunt mentionati: abandonarea precoce a scolii, decalaj intre potentialul personal si rezultate, parasirea scolii fara o calificare, incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice, inadaptarea scolara etc.

 Inteligenta este un factor decisiv in adaptarea/ violenta scolara, dar considerata impreuna cu  afectivitatea.Un copil inteligent gaseste mai multe solutii de adaptare (sau le gaseste mai usor), insa relatia afectiva cu adultul este cea care directioneaza folosirea inteligentei catre adaptari aprobate social sau catre adaptari neconventionale. Se apreciaza tot mai mult ca intarzierile mintale reprezinta o premisa a violentei, mai ales atunci cand nivelul scazut se asociaza cu tulburari afective si cu conditii nefavorabile de mediu.Deficientele intelectuale exprima dificultatea sau imposibilitatea celui in cauza de anticipare, pe plan mental, a urmarilor atitudinilor deviante adoptate.

Motivatia invatarii scolare care include motivele frecventarii scolii, motivele care il fac pe elev sa vrea sa dobandeasca cunostinte, sa-si foloseasca talentele, interesele cognitive, scopurile care il determina sa aspire la propria sa realizare ca fiinta umana, motivele interactiunilor cu colegii si cu profesorul. reprezinta un factor crucial care, pe de o parte determina performantele scolare, pe de alta parte regleaza nivelul si eficienta functionarii tuturor blocurilor functionale ale personalitatii: blocul cognitiei, cel al comunicarii, al afectivitatii, al memoriei etc.

Cercetarile efectuate de Walker ( 1998, 1990) indica faptul ca aproape toti copiii care prezinta riscul comportamentelor disociale si antisociale nu poseda nici macar competentele minimale pentru a avea succes scolar.Odata ce acesti elevi au fost respinsi de catre profesori si colegi au tendinta de a abandona scoala, de a se asocia in bande cu comportament violent. G.Weil vorbeste despre sindromul esecului scolar ca un factor de risc important in privinta cresterii violentei in scoala. Potrivit lui Weil, sentimentul de esec interiorizat antreneaza sechele psihologice profunde si durabile ce se exprima adesea prin comportamente violente. Si cercetarile efectuate de E.Glueck au demonstrat ca rata violentei scolare creste direct proportional cu indicele de esec.

Alcoolul, consumat mai ales in cantitati mari, se constituie intr-un important factor de risc in comiterea unor acte antisociale bazate pe violenta, iar drogurile, pot de asemenea, sa duca la un comportament violent, insa, in ce masura se poate realiza acest lucru depinde de mai multi factori,cum ar fi: tipul drogului, dimensiunea dozei si daca subiectul este sau nu real amenintat si pus in pericol.

Factorul social. Mediul social contine numeroase surse de influenta de natura sa induca, sa stimuleze si sa intretina violenta scolara: situatia economica, slabiciunea mecanismelor de control social, inegalitatile sociale, criza valorilor morale, mass-media, disfunctionalitati la nivelul factorilor responsabili cu educatia tinerilor, lipsa de cooperare a institutiilor implicate in educatie.Pentru tarile fost comuniste, cresterea violentei in general si nu numai a violentei scolare, este pusa pe seama unui complex de factori precum : liberalizarea mass-media, lipsa exercitiului democratic, cresterea libertatii generale de miscare, slabirea autoritatii statului si a institutiilor angajate in respectarea legii, accesul la mijloace de agresiune (I.Radu , 1994 ).

G.Basiliade releva urmatoarele contradictii de nivel societal, care sunt cauze de tip macrosocial ale deviantei (violentei): contradictiile intre stadiile diferite de dezvoltare socio-economica a unor zone, intre diferite modele socio- culturale, intre normativele morale ale societatii globale si moralitatea unor categorii de grupuri si persoane, intre valorile moral-cetatenesti si juridice si modul individual sau colectiv de raportare la ele.

Conjunctura economica si sociala provoaca anumite confuzii in randul tinerilor, care incep sa se indoiasca de eficacitatea scolii, de utilitatea stiintei.Si aceasta cu atat mai mult cu cat constata ca scoala nu le asigura insertia profesionala.Valorile traditionale promovate in scoala – munca, meritul , efortul – cunosc o degradare vizibila, astfel ca un mediu social in criza afecteaza profund dezvoltarea personalitatii adolescentului si a individului, in general.

Massmedia. Conform cercetarii efectuate de Consiliul National al Audiovizualului din Romania in anul 2005, 57% din video-clipurile publicitare pentru lansarea de albume de muzica contineau violenta. In programele televiziunilor din Romania primul loc este detinut de violenta fizica urmata de cea verbala. Asociatia Psihologilor Americani sustine ca cea mai expusa perioada de varsta  in ceea ce priveste violenta prezentata  la televizor este preadolescenta si adolescenta. Muzica difuzata prin intermediul unor posturi de televiziune si radio poate incita la violenta, de cele mai multe ori autorii acestor cantece inspirandu-se din realitate si anume din violenta intalnita in mediul in care traiesc.Unii adolescenti isi insusesc astfel un mod de a trai, considerand violenta un mijloc de supravietuire.


P.Ilut include in lista efectelor negative ale mass-mediei asupra violentei urmatoarele: dezinhibitia, desensibilizarea fata de victima, afectarea operationalitatii sistemului cognitiv, invatarea de tehnici de agresiune.

   Prin difuzarea scenelor de violenta, mass-media este considerata alaturi de consumul de alcool si droguri, un factor de risc in manifestarea violentei.

Educatia. Comportamentele violente ale elevului isi pot avea originea  si intr-un management defectuos al clasei scolare , intr-o lipsa de adaptare a practicilor educationale la o populatie scolara considerabil schimbata.

   F.Dubet spune ca indiferenta profesorilor este cea mai importanta manifestare a dispretului fata de elevi.Sunt numerosi elevi care sufera ca urmare a acestor judecati negative ale profesorului, pentru ca ele vin sa intareasca propriul lor sentiment de indoiala, de descurajare , de lipsa de increderea in fortele proprii.Acest dispret, o data interiorizat , poate antrena un ansamblu de consecinte in plan comportamental: lipsa de comunicare, pasivitate la lectie, indiferanta sau, perturbarea lectiilor, dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.Forma de violenta cel mai frecventa evocata de profesori e zgomotul, produs prin comunicarea neautorizata intre elevi, in timp ce elevii percep lipsa de comunicare ca fiind principala forma de violenta din partea profesorilor fata de ei (alaturi de nedreptate si lipsa de intelegere).

In Romania , intr-un studiu experimental , efectuat de C.Havarneanu, realizat pe elevi de liceu a descoperit ca cele mai frecvente forme de agresivitate a profesorilor fata de elevi, asa cum sunt percepute de acestia din urma, sunt, in ordine descrescatoare: folosirea tonului ridicat, evaluarea neobiectiva, intimidarea elevilor, adresarea de injurii/ jigniri, amenintarea,lovirea, nervozitate permanenta, ironia, absenta raspunsului la solicitari.

Un profesor agresat are sanse mai mari sa fie victimizat din nou, comparativ cu un profesor care nu a fost agresat deloc.

Acest fenomen este greu de evaluat atat la nivel national, cat si la scara mondiala este greu de estimat, deoarece violenta fizica  poate fi interpretata ca o problema interna, ce trebuie rezolvata prin mijloace interne mai degraba decat  prin apelul  la forurile competente.

Violenta in scoala este o expresie a violentei din societate; cand violenta se produce in scoala, ea conduce si la alte consecinte: alaturi de prejudicii, victimizare, uneori moarte, violenta din scoala reduce sansele elevilor  de a-si dezvolta personalitatea pe deplin si de a dobandi o educatie de calitate.

Enumeram mai jos riscurile la care sunt supusi elevii in zilele noastre:


RISCURILE LA CARE SUNT EXPUSI ELEVII

1.in scoala

  • abuzuri emotionale din partea unor colegi
  • agresare verbala din partea elevilor problema
  • riscul de a fi loviti, furati de bani sau obiecte
  • agresarea verbala sau fizica a elevilor de catre unele cadre didactice
  • contactarea unor boli transmisibile
  • discriminare pe motive economice, sociale, rasiale, religioase
  • invatarea unui limbaj vulgar, utilizat de catre o parte dintre elevi, adus din medii subculturale
  • adoptarea, prin imitatie, a comportamentelor de risc:fumat, consum de alcool, droguri
  • prezenta unor parinti in scoala cu scopul de a-si face dreptate in legatura cu fiul/fiica lor
  • intimidarea si neputinta de autoaparare a unor copii

patrunderea persoanelor straine cu intentii negative : de furt, talharire, santaj, escrocherie, recuperare de bani sau bunuri

furturi intre elevi

existenta unor grupuri negativiste cu influenta puternica in scoala

accidente din jocuri nesupravegheate

accidente datorate santierelor din incinta scolii

incendii datorate unor instalatii vechi sau improvizate

2. in afara scolii

- agresiunea unor indivizi sau grupuri de indivizi delincventi, vizibili adesea in preajma scolilor

atragerea elevilor in anturaje dubioase cu preocupari infractionale

acceptarea modelelor de comportament violent ca masura de neutralizare a violentei

- contactul cu persoane venite dinafara localitatii sau a tarii si care exercita o influenta puternica asupra conduitei in formare a copiilor sau tinerilor

- adoptarea unor comportamente marginale ca: fuga de la ore, abandonarea scolii,vagabondajul

agresivitatea parintilor, fratilor, bunicilor ca masura de disciplinare a copiilor

- conflicte intre copii/tineri si parinti, rezolvate adesea intr-un mod gresit

- parcurgerea unor distante mari spre si dinspre scoala, fara insotitor adult, riscul atacului de catre indivizi delincventi, animale nesupravegheate sau salbatice

- riscul accidentelor de circulatie datorat circulatiei aglomerate la orase si absentei trotuarelor pietonale, la sate

- accidente in gospodarile familiilor elevilor, acestia fiind solicitati frecvent la munci agricole

- neglijenta privind starea de sanatate a copiilor, alimentatia, igiena zilnica-corporala si intelectuala, manifestata atat de  familie cat si de scoala sau institutiile sanitare

nesupravegherea copiilor, in familie,dupa amiaza

- vizionarea televizorului, utilizarea calculatorui, frecventarea discotecilor, internet-cafe`-urilor, fara nici un control din partea adultilor.

TIPURILE DE VIOLENTA LA CARE SUNT EXPUSI ELEVII/ PROFESORII

-elevii :

-violenta emotionala, vulgaritatea de limbaj, dinspre elevii cu comportament indezirabil

-violenta fizica din partea colegilor mai mari sau mai puternici

-agresiunea parintilor sau altor membrii ai familiei, ca metoda de rezolvare a nemultumirii fata de copil

-stress provocat de parintii cicalitori, de cerintele prea mari fata de copii in legatura cu performantele lor scolare

-critica si sanctiunile exagerate ce vin dinspre profesori, care nu-si cunosc suficient de bine elevii

-violenta stradala, escrocherii, santaj din partea unor tineri fara ocupatie, a gastilor de cartier

-frustrarea datorata unor probleme de natura socio-economica

-violuri, perversiuni sexuale, pornografie- intre elevi sau provocate de persoane dinafara scoli

-profesorii :

-atitudini si limbaj trivial, vulgaritate din partea elevilor

-agresivitate nonverbala, atitudini sfidatoare din partea elevilor sau persoanelor dinafara scolii

-vestimentatie provocatoare,etalarea opulentei familiei, violenta emotionala

-ostilitate in atitudini sau/si agresivitate fizica

-impolitete,insulte,obraznicie, nesupunere, amenintari, reprosuri din partea elevilor

-comentarii impertinente la observatiile profesorilor,parasirea clasei in timpul activitatilor, gesturi care genereaza disconfort in interactiunea acestora cu elevii si parintii

-violenta verbala, amenintari si chiar violenta fizica din partea unor parinti

-suspiciuni,contestarea autoritatii, corectitudinii si competentei profesionale a unor cadre didactice de catre elevi si parinti

-existenta unor grupuri organizate care terorizeaza scoala, pe unii profesori

-violuri, perversiuni sexuale, lovire, talharire


CAUZELE VIOLENTEI LA ELEVI

- cauze de ordin genetic devieri comportamentale explicabile pe baza de date genetice ; timiditatea, labilitatea emotionala, nivelul scazut de rezistenta la conflicte, tulburari emotionale grave care determina structura dizarmonica a personalitatii unor elevi ; carente afective de stimulare cognitiva; esecuri personale de adaptare si integrare scolara

- cauze ce tin de specificul varstei scolare :modificarile hormonale caracteristice varstei scolare determina si modificari comportamentale, uneori nedorite ; teribilismul adolescentin ; contactul elevilor in orele de instruire practica organizate deficitar ;sentimentul acut al singuratatii in conditiile cand parintii alearga obsedati de castiguri banesti ,neacordand timp si rabdare framantarilor copiilor/tinerilor in formare.

- carente de ordin legislativ, la nivelul sistemului social in general si al celui scolar, in special : incoerenta legislativa, instabilitatea sistemului legislativ determina, in general, sfidarea legilor, regulamentelor sau normelor de convietuire sociala fara riscul sanctionarii faptelor;

- cauze de ordin moral, criza generala a sistemului de valori :lipsa unor motive inalte in pregatirea scolara si profesionala genereaza dezinteresul elevilor si parintilor fata de scoala ; potentialul financiar al unor parinti determina atitudini parazitare din partea fiilor/fiicelor acestora ; disparitia/deprecierea vizibila a modelului familiei traditionale ; conceptul de democratie preluat intr-o maniera deformata pe toate palierele socialului

- cauze de natura pedagogica, la nivelul scolii si al familiilor :volumul excesiv al informatiei nu lasa locul si timpul necesar preocuparilor pentru educatie ; tonul agresiv al educatorilor, bruscarea elevilor, aprecierea nedreapta cu note sau calificative ;greseli atitudinale,de  relationare si castigarea autoritatii moral-profesionale; abuz emotional si fizic din partea cadrelor didactice sau a parintilor ;nesupravegherea atenta a elevilor in unele activitati sau in recreatii ;lipsa de autoritate a unor profesori ;abordarea gresita a elevilor la unele ore, de catre unii profesori genereaza frustrare si agresivitate ; indulgenta si superficialitatea cu care sunt tratate unele probleme grave de comportament al elevilor genereaza sfidare si dispret pentru regulamente si norme scolare ;nivelul scazut de educatie si carentele culturale ale parintilor ;incapacitatea parintilor de a-si educa si stapani copiii ;conflicte intre familiile elevilor ; incoerenta in sanctionarea abaterilor ;programe educative formale, ineficiente-inclusivpentru parinti; absenta psihologilor din majoritatea scolilor si localitatilor rurale ;diminuarea legaturilor traditionale intre scoala si familie, cadrele didactice par tot mai dezarmate in incercarea lor de a face din parinti partenerul principal in educatie ;

- situatia socio-morala si economica in unele familii :saracia si promiscuitatea din numeroase familii ; comportamentul agresiv in familie, pe fondul neajunsurilor de ordin material, al consumului de alcool sau al crizei generale a valorilor morale ; numarul mare de familii dezorganizate, cu parinti divortati, configurate consensual, atipic ;

- aspecte nascute de criza societatii in tranzitie :existenta unui numar prea mare de discoteci cu program non-stop, baruri si alte locuri de distractie in localitati, inclusiv la sate ; lipsa de comunicare intre copii si parinti, fie din cauza plecarii celor din urma in strainatate fie din cauza diferentelor de mentalitate ; abandonarea de catre parinti a functiei educative, pe fondul preocuparii exagerate pentru acumularea de bani si bunuri materiale ; accesul nelimitat al elevilor la informatii neadecvate varstei sau particularitatilor individuale, prin tv, internet s.a. ; ascultarea necontrolata a unei muzici neselectate ; accesul la alcool si droguri ;

- cauze generate si/sau alimentate de mass-media : agresivitatea, violenta si sexualitatea reprezinta principalul continut al unor emisiuni tv.; lipsa/ raritatea modelelor pozitive in mass-media;

- cauze ce tin de managementul scolii, la nivel micro si macro-social : lipsa unor spatii si preocupari ale scolii si comunitatii pentru desfasurarea unor activitati recreative, educative, reconfortante, distractive (cluburi ale tinerilor, terenuri de sport, parcuri de distractie etc.) ; deprecierea imaginii a scolii in urma prezentarii la TV.a unor evenimente izolate din scoli.


MASURI DE COMBATERE A VIOLENTEI SCOLARE


1.respectarea stricta a Regulamentului scolar si al Regulamentului de ordine interioara prin :

-cunoasterea continutului acestor regulamente de catre fiecare elev si parinte

-aplicarea stricta, prompta si corecta a prevederilor acestor regulamente, in toate cazurile, in mod gradual si cu comunicarea acestor masuri catre cei in cauza

-popularizarea actelor si sanctiunilor administrate, in randul elevilor si parintilor, ca mijloc de descurajare a acestor acte.


2.intarirea pazei si ordinii in scoala prin :

-contracte cu institutii de paza si protectie, asigurarea de fonduri banesti pentru plata angajatilor permanenti in asigurarea pazei si protectiei elevilor si cadrelor didactice pe timpul programului

-intarirea pazei si ordinii prin personalul propriu angajat, pe intreaga perioada a cursurilor

-supravegherea permanenta a incintei scolii cu ajutorul unor camere video( unde e posibil)

-accesul in scoala se va asigura pe o singura intrare

-imbunatatirea serviciului pe scoala al cadrelor didactice pentru evitarea oricaror evenimente nedorite in viata scolii, supravegherea atenta a elevilor pentru evitarea oricaror accidente sau evenimente nedorite

-sesizarea prompta catre organele de ordine ale statului a oricaror evenimente sau acte de violenta ce s-au manifestat sau risca sa se produca in unitatile scolare, colaborarea stransa cu politia locala sau de proximitate si cu jandarmeria

-se va acorda atentie speciala elevilor sau grupurilor potential-agresive, desfasurand activitati de preventie a faptelor negative.


3.imbunatatirea activitatii educative

teme de dirigentie pe tema deviantei comportamentale, delincventei juvenile, violentei de orice fel, infractionalitatii, la toate clasele ,cu continut adaptat varstei si caracteristicilor clasei ;

prezentarea unor cazuri aparute in presa si analizarea acestora cu elevii

consilierea psihologica a elevilor cu probleme comportamentale precum si a celor care sunt victime ale violentei sau unor forme de abuz ;

programe de preventie cu accent pe dezvoltarea personala, psiho-emotionala a elevilor ;

dezvoltarea retelei de medicina scolara , medicul scolar impreuna cu psihologul ar putea desfasura o buna activitate de preventie privind comportamentele de risc 

consilierea dirigintilor, profesorilor, parintilor pe problemele comunicarii si relationarii cu copiii

desfasurarea unor programe si proiecte educationale , in parteneriat cu institutiile furnizoare de sevicii in combatere a infractionalitatii

organizarea de actiuni educative atractive, cu elevii si parintii inclusiv concursuri pe aceasta tema

revederea tematicii lectoratelor cu parintii si a tematicii sedintelor pe clase, in sensul cuprinderii unor dezbateri orientate pe problematica violente

instaurarea in fiecare scoala a unei atmosfere de seriozitate si respect pentru valori real

combaterea prompta a oricaror acte de violenta, sub orice forma s-ar manifesta aceasta

examinarea psihologica a elevilor cu probleme comportamentale

monitorizarea elevilor si faptelor reprobabile, activitati lunare cu elevii-problema

analiza periodica,in consiliul profesorilor si in careul scolii, a evenimentelor din perioada respectiva si comunicarea masurilor stabilite de conducerea unitatii

instituirea unei comisii de disciplina la nivelul scolii cu atributii specifice

recuperarea, prin fapte exemplare, a prestigiului scolii in fata comunitatii ; acest deziderat trebuie avut in vedere si la nivelul institutiilor centrale sau judetene, responsabile de destinul scolii romanesti


4.intarirea legaturii scolii cu familia si comunitatea locala

-o mai stransa colaborare cu familiile elevilor , cu biserica , cu primaria, politia, justitia, institutile sanitare

-vizitarea periodica a elevilor la domiciliul acestora, sau comunicarea prin mijloacele moderne cu parintii

-actiuni in echipe mixte: profesori-elevi-parinti-psihologi-cadre medicale-politist-jandarmi, pentru activitati de informare si preventie a unor fapte sociale reprobabile



5.alte masuri

-introducerea uniformelor scolare, a unor insemne distinctive pentru elevii din fiecare scoala, a legitimatiilor de elev, interzicerea utilizarii telefoanelor mobile etc.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright