Aparatul de fotografiat DSLR (digital single-lens reflex)

Aparatul de fotografiat DSLR (digital single-lens reflex)

Un aparat de fotografiat DLSR este format din: obiectiv, obturator, sensor de imagine,vizor.

Obiectivul Un dispozitiv care focalizeaza razele de lumina pe film sau senzor

O clasificare corecta a obiectivelor trebuie facuta nu in functie de distanta focala(zoom-ul) ci de marimea unghiului de cuprindere. Obiectivele normale sunt alea caror unghi de cuprindere este proximativ egal cu unghiul optim respective al ochiului. Obiectivele cu unghiuri de cuprindere mai mairi decat cele normale se numesc grandangulare, iar cele cu unghiuri de cuprindere foarte mari superangulare. In mod corespunzator obiectivele cu unghiuri de cuprindere mai mici decat normale sunt considerate long-focale, iar cele cu unghiuri de cuprinderefoarte mici primesc denumirea de teleobiective. Dupa efectul obtinut cobiectivele superangulare ale caror unghi se aproprie de 180˚ se numesc fish-eye, iar  teleobiectivele cu unghiuri foarte nici ce tind pre 1˚ se numesc superteleobiective. Ca effect visual concret, putem constata ca obiectivele normale redau pespectova cel mai fide iar la cele  superangulare, la distante mici de fotografiat, perspectiva este fortata.

Diafragma si dimensiunea campului de profunzime

Din punct de vedere constructiv, diafragmele cel mai des intalnite sunt cele de tip "iris", pe baza de lame metalice dispuse circular in interiorul obiectivului aparatului de fotografiat.

Ca si in cazul timpilor de expunere, scara diafragmelor a fost uniformizata pentru majoritatea aparatelor de fotografiat. Intre valorile inscrise pe aparatul de fotografiat si deschiderea reala exista un raport de inversa proportionalitate. In cazul uniui obiectiv fotografic foarte luminos vom avea urmatoarea scara a diafragmelor: 1,8 2 2,8 3,5 4 5,6 8 11 16.

Campul de profunzime in fotografie este spatiul in care toate obiectele dispuse vor fi reprezentate clar. Cu cat diafragma este mai inchisa, cu atat dimensiunea campului de profunzime este mai mare, adica numarul obiectelor din imagine reprezenate clar va fi mai mare. Spre exemplu pentru diafragma 2 va fi clar intre 2,7-3,2m iar penrtu diafragma 16 claritatea va fi intre 1,5 si 10 m.

Stabilizatorul de imagine:

Exista doua tipuri de stabilizari optice utilizate la ora actuala in aparatele DSLR, in functie de locatie:

- Stabilizare in obiectiv.
- Stabilizare in corpul aparatului.

Stabilizare in obiectiv
Pentru atenuarea efectului acestei deplasari, la obiectivele moderne s-a introdus un dispozitiv optic flotant, care deviaza fascicolul de lumina incident si pastreaza un timp imaginea imobila in planul imaginii.
Pseudostabilizarea, este asigurata de motoare activate de girodetectoare in miscare, care asigura la declansare o stabilizare a imaginii timp de cca. 2 sec.Sistemul este aplicat si la camerele video si la binoclurile profesionale fiind eficient pana la 15 vibratii/ secunda.

Stabilizare in aparat
In interiorul aparatului, stabilizarea se realizeaza printr-un sistem ce deplaseaza ansamblul senzorului pentru a conctracara miscarile aparatului. Prezinta dezavantajul ca utilizatorul nu poate observa acest lucru prin vizor ca si la stabilizarea prin obiectiv.

Obturatorul - Un dispozitiv care controleaza cat timp este filmul/senzorul expus la lumina

Este un mecanism care controleaza durata expunerii imaginii. Mecanismul obturator este fie incorporat in obiectiv (obturator central), fie in corpul aparatului (obturator in plan focal). Obturatoarele in plan focal pot fi cu miscare orizontala sau verticala. Fiecare timp de expunere este o fractiune de secunda - 1/1000s sau 1/4s. 'B' inseamna 'bulb' si tine obturatorul deschis atata timp cat este tinut apasat butonul de declansare. Cu fiecare treapta de expunere, cantitatea de lumina care intra in aparat se dubleaza sau se injumatateste.

Schimband timpul de expunere cu un numar mai mic (de la 1000 la 500 sau de la 8 la 4) se dubleaza timpul de expunere. Schimband timpul de expunere cu un numar mai mare (de la 250 la 500 sau de la 30 la 60), timpul de expunere se reduce la jumatate. Schimbarea timpului de expunere afecteaza si redarea miscarii.
Pentru a opri miscarea(pt a ingheta miscarea) poate fi folosit un timp de expunere mai scurt (de obicei 1/125s sau mai scurt). Evidentierea miscarii
Pentru a inregistra efectul de miscare (neclaritate) se recomanda folosirea unui timp de expunere mai mare (1/60s sau mai mare).

Senzor imagine:

Senzorul CCD (Charge-Coupled Device) este un element compus din materiale semiconductoare sensibile la lumina, compus din diode de siliciu. Cand lumina loveste o dioda individuala, acesta provoaca un impuls electric care mai departe este interpretat de aparat.

Daca fiecare dioda ar reactiona le fel cand este iluminat, atunci aparatul ar avea doar imagine alb-negru. Cu toate acestea, pentru a se
asigura ca toate culorile pot fi capturat, senzori sunt acoperiti cu diferite filtre de culoare RGB (rosu,Verde, albastru) sau CMY (Cyan, Magenta, Yellow).

In afara de culoare, luminozitate de date este de asemenea necesara pentru reproducerea corecta a imaginii. Fiecare dintre cele trei culori este impartita in 256 niveluri de intensitate. Din aceasta combinatie de 256 x 256 x 256 rezulta 16 milioane de culori posibile pentru adevarata reproducere a culorilor.

Cei mai multi producatori de senzori folosesc pattern-ul Bayer care folseste de doua ori mai multe filtre verzi decat albastre si rosii, aceasta pentru ca ochiul uman este mult mai senzitiv la verde (coloare ce se afla la mijlocul spectrului) decat la celelalte doua culori. Astfel un aparat de 1 megapixel va avea aproimativ 540 000 de pixeli cu filtru verde,  270 000 pixeli cu filtru rosu si 270 00 de pixeli cu filtru alastru. Unii producatori folosesc alt sistem ce foloseste patru culori sistem numit CYGM (Cyan, Yellow, Green and Magenta), dispuse in numar egal.

Informatia data de fotoelementi este citita linie cu linie, fiecare linie este transmisa individual la memoria interna a aparatului dar pana sa intre in memoria aparatului fiecare linie trece printr-o serie de filtre (digitale) cum ar fi balansul culorii alb si mici corectii de culoare. Apoi imaginea este construita linie cu linie in memoria interna a aparatului, necomprimata, sau daca este se doreste comprimata. Comprimare se face deobicei dupa algoritmul JPEG, numit dupa comitetul care l-a creat, Joint Photographic Experts Group, si acest mod de comprimare a imaginilor se bazeaza pe faptul ca oamenii sunt mult mai senzitivi la micile modificari de stralucire (luminescenta) decat la cele de culoare.

Marea majoritate a aparatelor digitale este echipata cu senzori CCD. Tehnologia CCD a fost implementata prima data in telescoapele astronomice si in scannere. Numele, Charge-Coupled Devices, vine de la modul dupa care este transmisa sarcina elecrica dupa expunere: o data ce expunerea s-a inchiat fiecare fotoelement este incarcat cu o anumita sarcina electrica, primul rand de pixeli isi transfera sarcinile intr-o zona de unde sarcinile sunt amplificate si trecute printr-un convertor analog-digital, cand acest proces a fost terminat cu prima linie, pixelii de pe prima linie nu mai au sarcina electrica iar apoi a doua linie isi transfera sarcina pixelilor de pe prima linie, care o transfer in acea zona de unde sarcina e amplificata si convertita in date. Si linie cu linie fiecare pixel isi transmite sarcina mai departe. 

Senzorii CMOS (Complementary Metal Oxide Semiconductor )
Sunt realizati in fabrici alaturi de procesore, memorii, si alte circuite relizate pe cip-uri de silicon, pe cand senzorii CCD necesita o linie de productie dedicata, si costurile de realizare sunt mult mai mari. Practic senzori CMOS se pot realiza si intr-o fabrica de microprocesoare de calculator, astfel costrurile sunt reduse cu aproximativ doua treimi, insa economia este mai mare, pentru ca la senzorii CMOS circuitele ce proceseaza informatia se afla pe senzor, iar la CCD ele trbuie sa fie separate.

Vizoru:-este fereastra din spatele aparatului prin care se priveste  cand se compune imaginea.