Aspecte psihologice ale educatiei intelectuale

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE EducatiEI intelectualE

Cuvinte cheie: educatie intelectuala, intelect, inteligenta, tehnici de munca intelectuala, procese psihice de cunoastere, interese de cunoastere, capacitati cognitive

Conceptul de intelect, de la care deriva denumirea acestei dimensiuni a educatiei, reprezinta capacitatea omului de a gandi, de a opera cu notiuni. Termenul de inteligenta se refera la aptitudinea generala de care tine rapiditatea, fluiditatea si usurinta cu care se desfasoara procesele si activitatile psihice, avand multe note comune cu acela de intelect.

Latura intelectuala a personalitatii asigura omului posibilitati nelimitate de cunoastere si actiune. Dezvoltarea personalitatii umane este dependenta de gradul de realizare a educatiei intelectuale, de unde si interesul sporit pentru acesta dimensiune a educatiei, in conditiile revolutiei stiintifice si tehnice contemporane, cand munca fizica are un tot mai puternic suport intelectual. In acest context, se poate spune ca educatia intelectuala inseamna educatie pentru stiinta prin stiinta, cultivarea sensibilitatii pentru valorile stiintei, precum si a capacitatilor pentru a le dobandi.

Fiecare dintre celelalte laturi ale educatiei are componente cognitive, care trebuie asimilate pentru realizarea obiectivelor lor specifice. Nivelul ce poate fi atins de catre cineva, in fiecare dintre celelalte dimensiuni ale educatiei, depinde de nivelul performantelor sub aspectul intelectual: volumul de informatii, nivelul dezvoltarii psihice, orientarea intereselor, posibilitatea de a se forma independent.

Obiective ale educatiei intelectuale

Educatia intelectuala ofera elevilor (si, in genere, oricarui individ supus educatiei, indiferent de varsta) posibilitati de receptare, prelucrare si valorificare a informatiilor oferite prin diferite surse, precum si capacitatea de a manifesta o anumita autonomie privind cautarea, descoperirea si utilizarea informatiilor in conditii variate. In aceasta perspectiva pot fi identificate si analizate obiectivele educatiei intelectuale:

Informarea intelectuala consta in a transmite si recepta valorile stiintifice si umaniste (conform cu cerintele psihologice ale proceselor de cunoastere si ale proceselor afective). Functionalitatea cunostintelor e data de aplicarea lor in rezolvarea unor sarcini asemanatoare (transferul specific al cunostintelor), precum si de transferul nespecific, care ofera posibilitatea rezolvarii unor sarcini noi, cu ajutorul ideilor generale sau al principiilor asimilate anterior.

Insusirea si perfectionarea tehnicilor de munca intelectuala

Rezultatele activitatii de invatare sunt determinate de masura in care elevii poseda tehnici de invatare ("instrumente de asimilare".

"A-i invata pe elevi sa invete" inseamna, printre altele, a le forma competente de a utiliza metode si tehnici de instruire. Analfabetul de maine nu va fi cel care nu stie sa citeasca, ci va fi cel care nu si-a insusit tehnicile de invatare.

Insusirea tehnicilor de munca intelectuala presupune formarea unor competente sau abilitati, cum sunt:

competentele informationale, care se pot dobandi prin metode si tehnici care asigura receptarea, consemnarea si stocarea cunostintelor: lectura (activitatea cu cartea), receptarea mesajelor orale, observarea obiectelor si fenomenelor  (directa sau prin substituirea acestora); competenta informationala se obtine si prin invatarea tehnicilor de consemnare a datelor, extragerea si consemnarea esentialului, intocmirea unor planuri de idei, a unor concepte, fise, note de lectura s.a.;

competentele operatorii, care presupun capacitatea de a utiliza informatiile (de a opera cu ele); se realizeaza prin exercitii, prin corelarea si compararea informatiilor, prin sistematizarea informatiilor in structuri largi si coerente, prin interpretarea lor in conditii variate;

competentele de comunicare (oral si in scris) a informatiilor dobandite, care vizeaza capacitatea de a exprima clar si precis, intr-o maniera originala, proprie cele invatate.

Exersarea si dezvoltarea proceselor psihice de cunoastere; formarea capacitatilor cognitive. Activitatea de invatare implica efort personal atat in plan cognitiv, cat si in plan afectiv si volitional. In plan cognitiv sunt angajate procese psihice simple (perceptii, reprezentari) si - mai ales - procese psihice complexe (gandirea, limbajul, memoria, imaginatia).

Invatarea perceptiva (pe baza de senzatii, perceptii, reprezentari) contribuie la dezvoltarea spiritului de observatie. La randul lui, spiritul de observatie constituie un element esential in dezvoltarea capacitatilor de cunoastere. De asemenea, invatarea perceptiva conditioneaza formarea reprezentarilor, atat a celor reproductive, cat si a celor "anticipative". Volumul si calitatea reprezentarilor asigura cresterea randamentului scolar, prin aportul lor la formarea notiunilor.

In procesul formarii notiunilor sunt angajate operatiile mintale (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea etc.) cu ajutorul carora se prelucreaza si se interpreteaza informatiile asimilate, se asigura intelegerea cunostintelor noi, prin integrarea lor intr-un sistem cognitiv de baza, constituit anterior.

In stransa legatura cu constituirea notiunilor, prin mijlocirea operatiilor mintale amintite, precum si cu formarea judecatilor se dezvolta limbajul, ceea ce implica exercitii de verbalizare libera a ceea ce s-a invatat.

In procesul invatarii este implicata si memoria, care fixeaza si reactualizeaza cunostintele. Memoria este atat o premisa, cat si un rezultat al invatarii, iar solicitarea ei depinde de felul in care se realizeaza invatarea insasi. O invatare constienta stimuleaza memoria logica, iar constientizarea scopului si a duratei pentru care este necesara fixarea si stocarea informatiilor usureaza intensificarea memoriei voluntare si a celei de lunga durata.

Dezvoltarea imaginatiei este o conditie a cultivarii creativitatii. Investigatiile intreprinse in domeniu atrag atentia asupra faptului ca in prezent asistam la un fel de "involutie" a imaginatiei creatoare, mai ales la preadolescenti si la adolescenti. Se apeleaza mai mult la imaginatia reproductiva si mai putin la cea creatoare. Or, elevii, inclusiv scolarii mici si chiar prescolarii, sunt capabili de o activitate creatoare, fireste in limitele a ceea ce are aceasta specific in procesul didactic.

Stimularea si cultivarea intereselor de cunoastere. Educatia intelectuala asigura cultivarea dorintei de "a sti" a elevilor, a "trebuintei" lor de a cunoaste. Interesele cognitive trebuie sa fie o consecinta a dezvoltarii proceselor de cunoastere. Ele sunt durabile - spre deosebire de interesele spontane - si se educa, trecandu-se de la "reflexul de orientare" (Pavlov) la curiozitatea epistemica (pentru cunoastere). Interesele devin, astfel, motive ale invatarii, care pot fi: de nivel inferior (imediate si concretizate in forme precum: lauda venita de la educator, parinti etc.; notele/ calificativele; diverse avantaje) si de nivel superior (satisfactii proprii - motivele devin trebuinte -, pregatirea pentru integrarea sociala si profesionala, contributia la progresul social).

Delimitarea obiectivelor educatiei intelectuale nu trebuie sa creeze impresia ca infaptuirea lor are loc separat, pe cele patru domenii. Doar in continutul lor pot aparea elemente aparte, care permit o mai buna aprofundare si continuare a lor. In infaptuirea obiectivelor se regasesc metode, tehnici, tipuri de activitate care asigura o viziune unitara asupra educatiei intelectuale, ca o componenta de prima dimensiune a educatiei totale.