Invatarea de tip scolar - camp al interactiunii scopurilor si motivelor specifice

Invatarea de tip scolar - camp al interactiunii scopurilor si motivelor specifice

Activitatea elevului este in mod esential una de asimilare constienta a valorilor culturii si civilizatiei pe care scoala si societatea, la un anumit nivel al dezvoltarii lor, le considera necesare pregatirii si formarii viitorilor cetateni. Finalitatea acestor eforturi se leaga de asigurarea echilibrului functional al intregului proces de personalizare si scolarizare a elevului. Obiectiv, procesul se ma­nifesta printr-o dinamica specifica a structurilor cognitive, afective si de control, realizate in termeni operationali: tehnici de invatare, deprinderi, abilitati, conceptii, atitudini, convingeri, conduite etico-sociale etc.

Experientele de viata ale elevului se subordoneaza procesului de selectie si de integrare realizat de structurile motivationale in unitatea personalitatii elevului. Procesul de echilibrare si adaptare a elevului la influentele externe va deveni treptat o functie a acestor stari motivationale. Fenomenul este observabil inca din perioada scolaritatii mici - cazul proceselor intelectuale - in conditii de incongruenta si disonanta cognitiva (Montgomery, 1954 ; L. Festinger, 1957). Dezvaluirea ponderii reale a motivatiilor educationale presupune identificarea naturii factorilor propulsori care au cea mai mare forta de a determina si schimba comportamentul elevului.

Nu ne vom opri asupra modului cum sunt asimilate trebuintele care asigura stabilitatea functiilor fundamentale independent de fluctuatiile continue ale conditiilor de mediu (tipul homeostazic), ci vom aprofunda mecanismele asimilarii de catre elev a motivatiilor de dezvoltare, sociale si individuale, neconectate direct cu o nevoie organica. Avem in vedere, mai ales, acele componente dinamogene care cauta stimularea, explorarea, cunoasterea mediului, a altora si a sinelui, integrarea sociala si individualizarea persona­litatii.

Principiile care fundamenteaza procesul de dirijare educatio­nala a dezvoltarii progresive a motivatiilor superioare la elev sunt:

a) cel al constiintei realului pe care o are elevul sau colectivul stu­diat ;

b) al activitatii fundamentale ce se desfasoara in scoala si

c) al valorilor si standardelor care trebuie atinse in scolaritate. Recurenta consecintelor aplicarii acestor principii in analiza subiectivitatii elevului este hotaratoare ca valoare metodologica. Constiinta realului copilul o capata abia dupa varsta de 3-4 ani. Raportul motivatie-constiinta evidentiaza legatura genetica intre motivatiile educationale si activitatile de joc, de invatare si de munca. Initial, intr-o forma imitativ-reproductiva, apoi productiva si in final creativa, activitatea scolara dezvaluie elevilor drumul si directia "dirijari permanente prin imagini-model ale viitoarei stari de atins' .

Procesul invatarii intentionale evidentiaza capacitatea ele­vului de a depasi progresiv si eficient conditiile specifice asimilarii spontane, nedirijate, lente, cu abateri, ezitari, reveniri si renuntari pana ajunge la asimilare constienta si eficienta, bazata pe motivatii superioare.

Sensul si finalitatea acestui transfer vizeaza atingerea optimumului progresiv in constiinta elevului, trecerea treptata de la stimularea externa, coercitiva, pur instrumentala, la una interioara, de colora­tura social-politica si morala. Premisa principala a intelegerii for­marii de motivatii inalte o va constitui descifrarea, fixarea, controlul si autocontrolul realizarii scopurilor instructiv-educative.

A asimila structuri motivationale in context educational in­seamna : a) a intelege, integra si valorifica scopurile educationale; b) a interioriza normele si modelele comportamentale socotite de scoala ca fiind adecvate si utile adaptarii la exigentele societatii viitoare si c) a realiza echilibrul si armonia intre socializarea si in­dividualizarea personalitatii. Aceste scopuri sunt esentiale in stabi­lirea si alegerea metodologiei de elaborare, programare si evaluare a obiectivelor invatarii. In calitate de categorii ale procesului edu­cational, obiectivele exprima in termeni specifici modificarile pe care cadrele didactice doresc sa le produca in comportamentul subiec­tilor umani. Intentionalitatea explicita, forta de a comunica ele­vilor imaginea pe care o au educatorii asupra sensului evolutiei personalitatii, circumscrierea lor pe linia de miscare a dorintei subiec­tilor de a se angaja in atingerea scopurilor propuse, capacitatea lor diagnostica si prognostica, toate acestea fac din cuplul categorial scop-motiv o structura ce asigura eficienta intregii activitati de educare si formare a elevilor.

Valoarea conditiilor de eficienta a raportului obiectiv educational- motivatie scolara este dependenta de capacitatea educatorilor de a transforma aceste obiective in sisteme de actiuni previzibile si realizabile, in performante, in economie de timp, in plusuri de exactitate, in reducerea erorilor etc. Pentru scoala aceasta inseamna a gandi serios si continuu asupra orientarii si sistematizarii structurilor logico-psihologice si logico-pedagogice ale predarii spre a fii stimulatorii pentru comportamentul de invatare. Cum insa organizarea comportamentului de invatare pune serioase obstacole in fata educatorilor, se apeleaza frecvent la o descompunere a metodologiei si continutului invatamantului in termeni operationali : unitati de actiuni-scop si actiuni-motive, modele atitudinale, sisteme de abilitati si capacitati de diferite tipuri etc. Educarea semnifica, in aceste conditii, crestere, dezvoltare, asimilare, constructie, organizare, unitate intre creator (modelator) si produs, iar ca atribute obligatorii coerenta si consistenta interna a raporturilor dintre categoriile enuntate.