Albia minora

Albia minora. Reprezinta spatiul pe care se realizeaza scurgerea apei raului la nivele medii. Dimensiunile ei sunt dependente indeosebi de debitul raului, de rocile in care este taiata, de unitatea de relief majora in care se dezvolta, de panta generala.

Albia este incadrata de maluri; unele sunt abrupte au inaltime de pana la 1,5 m si sunt afectate de procese de eroziune laterala ale curentului de apa principal; opus lor sunt malurile domoale cu panta lina unde frecvent se petrec acumulari de nisip, pietris, intrucat viteza apei este redusa (fig. 21).

Patul albiei incadrat de maluri nu este uniform; sectorul cel mai jos care se afla in vecinatatea malului abrupt, poarta numele de talveg si este rezultatul producerii eroziunii lineare si regresive; hidrologic coincide pe de o parte, cu spatiul ocupat de apa la nivelele cele mai coborate, iar pe de alta parte este corespondentul in adanc al ''firului apei'' la nivele medii adica a curentului de apa principal din albie. In planul albiei talvegul se va situa alternativ cand langa malul drept, cand langa cel stang, dar in vecinatatea concavitatii buclelor de meandru. In lungul albiei, talvegul se constituie dintr-o suita de excavatii longitudinale cu adancimi variabile rezultate prin eroziunea diferitelor turbioane pe care le creeaza miscarea curentilor de apa.

In albie mai exista - praguri frecvent determinate de prezenta unor strate de roci cu duritate mare, praguri acumulative in spatele unor stanci prabusite, forme de acumulare (ostroave, plaji etc.) care au dimensiuni variate, unele sunt emerse, iar altele submerse (bancuri de nisip, pietris).

- Meandrele. Rar si numai pe distante mici, albia are o desfasurare lineara. Frecvent ea prezinta un aspect ondulat cu bucle dezvoltate spre stanga sau dreapta. Aceste bucle poarta numele de meandre si sunt o consecinta a dinamicei cursului de apa. Dezvoltarea cea mai mare o au in sectoarele de albie care se afla aproape sau in profil de echilibru, cand eroziunea laterala trece pe prim plan in raport cu cea lineara. Local, in formarea lor mai pot contribui - producerea unei alunecari pe un versant a carui val frontal impinge cursul de apa spre malul opus, dezvoltarea de catre un afluent a unui con aluvial enorm care modifica pozitia albiei etc.

Indiferent de situatie, realizarea unei bucle conduce la modificarea in aval a traseului albiei ca urmare a deplasarii sinuoase a curentului de apa principal. In functie de panta generala a albiei, meandrele vor fi simetrice (pante mici) si asimetrice cu dezvoltarea accentuata a jumatatii din aval a buclei (la pante mari). Prin eroziune in malurile concave, meandrele vor evolua deplasandu-se lateral si spre aval largind treptat spatiul pe care se realizeaza si care poarta numele de pat de meandrare.

- Evolutia meandrelor. Dezvoltarea spre aval si lateral a meandrelor succesive conduce la ingustarea spatiului dintre ele; in timp devine atat de mic, incat la viituri poate fi rupt, apa raului trecand direct dintr-un meandru din amonte in altul aflat mult mai in aval. Urmarea acestui proces numit autocaptare,   captare de meandru sau indreptarea cursului de apa sunt - un curs nou sectionat in gatul meandrului, un curs parasit sau meandru parasit in lungul caruia se pastreaza ochiuri de apa, sectoare cu exces de umiditate, vegetatie hidrofila, o insula numita popina sau gradiste etc.

- Tipuri de meandre.

Albiile raurilor au o dezvoltare meandrata, dar situatiile sunt diferite de la un rau la altul. Prin generalizare se separa doua grupe de meandre cu subtipuri care reflecta o anumita configuratie rezultat al unei evolutii diferite (fig.21).

Meandrele divagante sau libere apartin raurilor care strabat regiuni de campie, depresiuni intinse unde panta generala a reliefului este redusa. Ele au o desfasurare larga si cunosc frecvente modificari prin autocaptare (ex. meandrele Siretului in campie). La unele rauri, albiile descriu o dubla meadrare adica pe fondul unor bucle mai mici se inscrie traseul unor bucle mari. Sunt meandre libere compuse, cele doua randuri de ondulari corespund unor etape diferite sub raport dinamic in care debitele raului au fost deosebite (mari pentru buclele largi formate intr-o etapa cu precipitatii bogate si mici pentru etapa actuala cu precipitatii ceva mai reduse; ex. la unele rauri mici din Campia Transilvaniei).

Meandrele incatusate sunt ondulari care cuprind atat albia, cat si portiuni din vale, dezvoltandu-se nu numai in plan, ci si pe verticala (ca urmare a imbinarii eroziunii laterale cu cea lineara. Se intalnesc in regiunile muntoase (defileele Jiului, Oltului), de podis (Lapus, Covurlui etc.) sau deluroase. Se disting doua subtipuri.

Meandre de vale sau mostenite la care exista o coincidenta intre desfasurarea buclata a albiei si cea a versantilor vaii. Realizarea lor presupune o etapa in care raul ajuns la profil de echilibru isi dezvolta meandre si o etapa in care regiunea sufera o ridicare lenta care in conditiile unei alcatuiri petrografice relativ omogena si cu rezistenta mai mare, raul s-a adancit urmarind tiparul curgerii anterioare (s-a supraimpus).

Meandre de rau sau autogene reprezinta o evolutie ulterioara a meandrelor de vale in regiunile unde rocile nu opun o rezistenta prea mare la eroziunea laterala. Ca urmare, se pot distinge resturi din vechile meandre de vale, o lunca larga in care albia si-a dezvoltat, corespunzator unui nou echilibru morfodinamic, o noua suita de ondulari. Deci, intre cele doua desfasurari de meandre nu exista coincidenta.

Concluzii. Studiul meandrelor este insemnat deoarece - ele reprezinta reflectarea unui stadiu din evolutia albiilor raurilor (echilibru dinamic); permit intelegerea formarii si extinderii luncilor (dezvoltarea patului de meandre); prin evolutie pun in evidenta, doua tipuri specifice de captari (autocaptarea si captari prin alipire).