Politica demografica a regimului comunist in romania

POLITICA DEMOGRAFICA A REGIMULUI COMUNIST IN ROMANIA

Regimul comunist din Romania, la fel ca regimul stalinist in URSS, a cautat sa controleze indeaproape viata cetatenilor, inclusiv viata intima, privata, promovand o politica demografica nociva si nerealista, represiva fata de opozanti. Ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale, distrugerea individului in favoarea comunitatii au insemnat confiscarea vietii private in general si a celei de familie in particular.

In timpul colectivizarii fortate, intre 1950 – 1959, zeci de mii de tarani care s-au opus intrarii in CAP, au fost deportati in Baragan, in zone nelocuite, in camp deschis, sub cerul liber. Motivatia era clara: izolarea taranilor recalcitranti, pentru a nu determina revolte de amploare, care sa puna in pericol desfasurarea „normala” a procesului de colectivizare.

Si in Romania, la fel ca in URSS, au fost infiintate, din ordinul lui Dej si la sugestia lui Stalin, lagare de munca fortata, pentru exterminarea fizica a adversarilor regimului comunist, cel mai faimos fiind cel de la Canalul Dunare – Marea Neagra, unde si-au gasit sfarsitul mii de detinuti politici (inclusiv numerosi intelectuali, fosti ofiteri si generali, chiaburi etc.).

Familiile criminalilor de razboi, ale persoanelor aflate in inchisoare si ale acelora care fugisera peste hotare primeau instiintari cu 12 – 24 de ore inainte de a fi deportate si li s-a permis sa ia cu ele bagaje insumand maxim 50 de kilograme. Ofiteri inlaturati din armata, fosti judecatori, avocati, industriasi si cei care stapanisera mai mult de 10 hectare de pamant urmau sa fie si ei stramutati, dar li s-a permis sa-si ia cu ei tot avutul.

In vara anului 1951, au fost deportati peste 40 000 de persoane din Banat in zona Ialomitei din Baragan si in zona Galati pentru diverse vini politice: colaborationisti ai armatei germane, „titoisti”, persoane implicate in rezistenta anticomunista, chiaburi si carciumari, fosti mosieri si industriasi, sute de criminali de drept comun.

La sfarsitul anului 1952, nici unui locuitor al oraselor nu i se permitea sa-si schimbe domiciliul fara aprobare si orice miscare intre orasele Romaniei era sever controlata de militie. Calatoria era permisa doar pe linie de munca si din ratiuni de sanatate. Orice persoana, stand intr-alt loc decat domiciliul sau mai mult decat 24 de ore, trebuia sa se inregistreze la militie, inclusiv cei care foloseau hotelul si persoanele ce locuiau la rude. Erau mijloace eficiente de control social si politic si demografic, pentru a evita orice revolta impotriva regimului comunist.

Strainilor li se cerea sa obtina o autorizatie pentru toate calatoriile facute in interiorul tarii. Restrictiile in privinta calatoriilor, atat pentru romani, cat si pentru straini, au fost ridicate la inceputul anilor ‘60, dar s-au mentinut anumite interdictii privind contactele cu cetatenii statelor occidentale pana la rasturnarea lui Nicolae Ceausescu.

Regimul comunist din Romania a incercat sa reglementeze si sa controleze sever si viata intima a familiilor din tara noastra. In 1948, autoritatile comuniste au eliminat din Codul civil roman articolele 254 – 276, referitoare la motivele de divort stabilite prin consens (care fusesera in vigoare din 1864). Prin Legea nr. 18/1948, divortul a devenit dependent de comandamentele ideologice ale justitiei comuniste, iar incepand cu 1966, divortul devine posibil doar in „cazuri exceptionale”.

Gradul de amestec a lui Ceausescu in viata cetatenilor este cel mai bine ilustrat de masurile de planificare familiala. Avortul la cerere fusese legalizat in 1957 si devenise mijlocul principal de planificare familiala in Romania lui Dej. Decizia guvernului a favorizat intr-un anumit fel familia, care trecea printr-o perioada in care situatia economica si indeosebi nivelul de trai erau deficitare. Situatia precara din punct de vedere socio – economic a favorizat insa scaderea natalitatii. Daca in 1956 existau 24 de nou nascuti la mia de locuitori, in 1966 s-a ajuns la 14 la mie, situand Romania pe ultimul loc in Europa, alaturi de Ungaria.

Cand in 1966, rata natalitatii a scazut la 14 la mia de locuitori, prevestind un declin al fortei de munca si o amenintare directa la adresa ritmului de industrializare a tarii, legea a fost modificata de Ceausescu, in sensul ca avortul era permis doar femeilor peste 40 de ani, mamelor cu 4 sau mai multi copii, victimelor violului sau incestului si in cazurile de anomalie congenitala. Este faimosul decret 770/1966. Cresterea natalitatii in Romania comunista implica mecanisme asemanatoare cu planificarea din domeniul economic.

Dintr-o societate unde avorturile erau libere si extrem de ieftine (oficial pretul unui avort era de 33,5 lei, echivalentul a doua zile de munca), regimul Ceausescu se singularizeaza in lagarul comunist est – european in 1966, prin politica sa demografica. Totodata, celibatarii si cuplurile fara copii erau obligati sa plateasca taxe suplimentare. Divorturile erau sistematic descurajate. Cresterea brusca a numarului de nou – nascuti in 1967 – practic o dublare in raport cu anul precedent – a reprezentat o „performanta” unica in istoria demografica a popoarelor europene.

Prin „Scanteia”, organ oficial de presa al Partidului Comunist Roman, au fost facute cunoscute noile masuri si interdictii ce vizau realizarea „planului” de minimum 4 copii de fiecare familie. Decretul – promulgat in numele Consiliului de Stat in 2 octombrie 1966 – consemna in preambul ca intreruperea sarcinii reprezinta „un caz cu grave consecinte asupra sanatatii femeii si aduce mari prejudicii natalitatii si sporului natural al populatiei”. Ca o consecinta a decretului 770/29 septembrie 1966, s-au schimbat si dispozitiile Codului Penal referitoare la avort. Astfel, articolul 482 din Codul penal definea infractiunea de avort ca fiind intreruperea prin orice mijloace a cursului sarcinii, efectuata avand consimtamantul femeii insarcinate si pedeapsa cu inchisoare corectionala de la 1 la 3 ani si interdictie corectionala de la 1 la 3 ani. Decretul 770/1966 permitea avortul terapeutic efectuat in primele 3 luni de sarcina pe baza unor stricte indicatii medicale si numai cu totul si cu totul exceptional accepta sacrificarea fatului pana la 6 luni.

Dupa intrarea in vigoare a legii din 1966, rata mortalitatii la femei, pusa in legatura cu avorturile, a crescut de 10 ori mai mult decat in orice alta tara europeana. Intrucat contraceptivele, desi legale, erau practic de negasit, multe femei recurgeau la avort ca principala metoda de control a nasterilor si erau nevoite sa il faca ilegal. In ciuda acestor masuri punitive, rata natalitatii a inregistrat insa un declin anual, atat din cauza cresterii numarului de avorturi ilegale, cat si din cauza scaderii nivelului de trai la sfarsitul anilor ‘70.

: Hazardele naturale si calitatea mediului in perspectiva dezvoltarii durabile in Carpatii si Subcarpatii de la curbura : Troposfera, tropopauza, stratosfera, mezosfera, termosfera, exosfera

Programul PCR din 1974 prevedea ca in 1990, populatia Romaniei sa atinga cifra de 25 de milioane locuitori, iar in 2000, cifra de 30 de milioane locuitori. Evolutia ratei natalitatii nu a urmat insa planificarea imaginata de regimul Ceausescu. Natalitatea a ajuns in 1983 la 14 nou nascuti la mia de locuitori, adica exact la nivelul din 1966. 

In 1984, Ceausescu a dat una din renumitele sale indicatii, nepublicata insa, in virtutea careia femeile la varsta reproducerii trebuiau supuse unui examen ginecologic obligatoriu, pentru a se constata daca nu incalcau legea prin folosirea mijloacelor contraceptive. Doctoritelor li se cerea sa faca lunar controale ale muncitoarelor din fabricile bucurestene si sa le chestioneze pe fiecare daca erau gravide si daca nu, de ce nu erau. De fapt, aceste cadre medicale falsificau consecvent registrele in favoarea pacientelor si le vindeau pilule anticonceptionale pe care le obtineau din alte tari est – europene.

Pentru a-si sustine campania de crestere a natalitatii, Ceausescu a impus o serie de masuri fiscale punitive, printre care si un impozit suplimentar pentru toate cuplurile fara copii, avand varsta de la 25 de ani in sus. In 1985, un alt decret a ridicat varsta minima a femeilor carora li se permitea sa faca avort, de la 40 la 45 de ani si a micsorat-o pe cea la care puteau sa se casatoreasca, de la 16 la 15 ani.

Decretul 441din 26 decembrie 1985, cu restrictii mult mai severe decat cel din 1966, permitea intreruperea cursului sarcinii in urmatoarele conditii: sarcina pune in pericol viata gravidei, unul dintre parinti sufera de o boala grava ce se transmite ereditar iar sarcina este susceptibila de a induce fatului malformatii grave, gravida sufera de o infirmitate sau de o invaliditate grava (fizica, psihica sau senzoriala), gravida are peste 45 de ani, gravida a nascut si are in ingrijire mai mult de 5 copii, sarcina este urmarea violului sau a incestului.

Cu toate ca a crescut intre 1986 si 1988, rata natalitatii a inregistrat un nou declin in 1989, anume de 16 nasteri la mia de locuitori. Cu toate acestea, mortalitatea infantila in Romania se mentinea la cote ridicate.

Aceste decrete si masuri impuse de Ceausescu au avut consecinte demografice tragice. A crescut spectaculos numarul avorturilor empirice si autoprovocate, mai ales printre muncitoarele tinere, in ciuda sanctiunilor severe care se aplicau celor implicati. Medicii riscau nu numai amenzi dar si inchisoarea daca acordau ajutor medical fara autorizare legala, atunci cand avorturile autoprovocate erau urmate de complicatii iar intarzierile in acordarea unor astfel de aprobari duceau adeseori la decese. In fiecare maternitate erau trimisi ofiteri de securitate, care sa asigure respectarea cu strictete a legii privitoare la avorturi.

Militia statului, procuratura si securitatea au fost implicate in problema reproducerii umane in Romania comunista. Pedepsele variau – pentru avorturi spontane sau provocate – de la amenzi la condamnari la locul de munca sau inchisoare de la 1 la 3 ani, cu interzicerea exercitarii unor drepturi civile in respectiva perioada. Prin cumularea mai multor infractiuni, mai ales in cazul medicilor, sentintele puteau ajunge la multi ani de inchisoare.

Numarul de decese printre femeile din Romania comunista, provocate de aplicarea legii impotriva avorturilor, constituie cea mai puternica acuzatie ce poate fi adusa lipsei de umanism a regimului Ceausescu. In cei 23 de ani in care aceasta lege a fost in vigoare, ea a provocat moartea unui numar de peste 10 000 de femei, decedate din cauza unor avorturi spontane, efectuate in conditii improprii. Aceasta deoarece interzicerea avorturilor de catre regimul comunist nu a insemnat eradicarea practicarii lui. Multe femei si-au provocat avortul cu mijloace primitive, ca de pilda: iti intepau uterul cu andrele de impletit, carau poveri, isi opareau picioarele cu apa fiarta sau si le rupeau sarind de la inaltime. Momentul avortului echivala cu suferinte fizice si psihice greu de estimat.

In marea lor majoritate, femeile mureau din cauza unei hemoragii post – abortum sau a septicemiei. Ironia amara a acestei tragedii o constituie faptul ca a avut loc intr-o tara in care Elena Ceausescu era elogiata in presa ca „Femeia – Mama”.

Cum rezultatele decretului antiavort se dovedisera nesatisfacatoare pe termen lung, s-a recurs la masuri suplimentare. S-au infiintat noi institutii (Comisia Nationala de Demografie in 1971 de pilda) si au intrat in functiune alte mecanisme de constrangere si supraveghere. Incepand din anii *80, s-a decis de catre Ceausescu ca femeile sa fie supuse periodic unor controale ginecologice amanuntite. Semestrial, institutiile medicale de profil aveau obligatia sa raporteze numarul „gravidelor depistate”. Si unele licee din Romania comunista au introdus practica efectuarii controlului ginecologic anual obligatoriu al elevelor (este si cazul Liceului Pedagogic din Arad in anii 1974 – 1978).

Politica demografica a regimului Ceausescu a urmarit si a realizat sedentarizarea romilor care mai practicau, intr-o forma sau alta, nomadismul. Rezultatele nu au fost insa cele asteptate. Chiar daca le-au fost puse la dispozitie case, romii au continuat sa locuiasca o vreme in cortul asezat in curte, casa fiind folosita ca adapost pentru cai. Vara romii continuau sa colinde prin Romania cu mestesugurile lor sau practicand comertul ambulant. In 1977, autoritatile comuniste estimau numarul romilor nomazi si seminomazi la circa 65 000 de persoane. Sedentarizarea lor s-a produs la sfarsitul anilor ‘70 si la inceputul anilor ‘80, cand toti au fost fixati in asezari si case. Autoritatile locale au fost obligate sa le puna la dispozitie locuinte si sa le asigure locuri de munca. Din judetele cu multi romi nomazi (Alba, Mures etc.), o parte din familiile respective au fost repartizate altor judete, astfel incat s-a produs atunci si o anumita deplasare a romilor spre alte zone. Cei mai multi dintre acestia au fost fixati in orase mari. Operatiunea a fost dirijata de la centru si pusa in aplicare de autoritatile locale si de militie. In consecinta, din peisajul tarii au disparut satrele de romi care cutreierau satele. Oficialitatile comuniste nu au reusit insa integrarea sociala a romilor si eliminarea saraciei cronice in care se zbat si astaui majoritatea familiilor de romi, cu un mare numar de copii.

Regimul comunist in timpul lui Ceausescu a introdus si un program de „alimentatie rationala”, in fapt de infometare a populatiei Romaniei. In toamna anului 1981 au fost introduse cartele la produsele alimentare in toata tara. S-au rationalizat painea, laptele uleiul, zaharul, carnea etc. In paralel, din initiativa presedintelui Ceausescu, s-a publicat un program de „alimentatie rationala”, in care, sub pretextul ca populatia mananca prea mult, ca se consuma prea multe calorii, s-au fixat cantitatile alocate cetatenilor pentru perioada 1982 – 1985. Ele sunt urmatoarele, considerate pe cap de locuitor: carne, 60-70 kg; peste, 8-10 kg; lapte si produse lactate, 210-230 kg; bucati oua, 260-280; legume, 173-189 kg; fructe, 85 – 95 kg; zahar si produse zaharoase, 22 – 26 kg; cartofi, 70 – 90 kg; cereale si produse din cereale, 120 – 140 kg. In acelasi timp, programul stiintific a socotit prea ridicat consumul de calorii si a indicat reducerea cu intre 9% si 15%, astfel incat sa nu depaseasca 2800 – 3000 de calorii zilnic.

Ratiile alimentare lunare personale au fost reduse progresiv pana intr-atat, incat, in preajma revolutiei din 1989, in unele regiuni ale tarii, ajunsesera la1 kg de zahar, 1 kg de faina, 1 pachet de margarina de 500 de grame si 5 oua. Alte restrictii stipulau o temperatura maxima de 14 grade in birouri si o limitare a alimentarii cu apa calda (in mod obisnuit, o zi pe saptamana in apartamente). In 1981 s-au introdus masuri drastice de economisire a energiei, care au inclus o ratie lunara de benzina de 30 litri pentru proprietarii de automobile. In iarna 1983, aceste restrictii au fost sporite, ducand la intreruperea alimentarii cu electricitate in principalele orase ale tarii si la reducerea presiunii gazelor in timpul zilei, astfel ca nu se putea gati decat noaptea. In timpul iernii 1984-1985, potrivit unor surse provenite din spitalele Capitalei, s-a aflat ca murisera peste 30 de copii, din cauza intreruperilor neanutate de curent ce au afectat incubatoarele.

Initial Ceausescu s-a exprimat cu tarie impotriva emigrarii germanilor, subliniind ca nu va exista niciodata  vreun „acord sau intelegere cu oricine privitor la stramutarea populatiei germane sau de oricare alta nationalitate”, in timp ce purtatorii oficiali de cuvant evidentiau avantajele aduse economiei romanesti de catre muncitorii germani calificati. Nu s-a facut nici o mentiune cu privire la intelegerea secreta convenita de Ceausescu cu Republica Federala Germania la vremea stabilirii relatiilor diplomatice in 1967, potrivit careia guvernul roman urma sa primeasca, pentru fiecare locuitor de origine germana, caruia i se permitea sa emigreze, o plata in marci vest – germane. Sumele ce urmau sa fie platite de catre guvernul vest – german variau intre 4 000 si 10 000 de marci, in functie de varsta si calificarea profesionala a persoanelor respective. In plus, sume similare au fost cerute neoficial de catre functionarii Directiei Pasapoarte din Ministerul de Interne de la Bucuresti sau de comandantii unitatilor locale de securitate din provincie, prin intermediul carora trebuiau sa se adreseze cererile de emigrare de catre solicitanti. Practic, rascumpararea pentru germanii din Transilvania si Banat se platea de doua ori, o data de catre guvernul Republicii Federale Germania si o data de catre familie. Sumele in valuta obtinute astfel de catre statul roman au fost imense daca tinem cont ca aproape 200 000 de germani au emigrat din Romania intre 1967 – 1989.

O operatiune extrem de cinica, practicata pe scara larga in anii ‘80 de DIE (Serviciul de informatii externe al Securitatii) a fost vanzarea etnicilor evrei din Romania. Scopul operatiunii era dislocarea comunitatilor etnice neromanesti, obtinerea de valuta forta si crearea aparentei respectarii dreptului la emigrare. Anual plecau din tara, in medie, 2200 – 2300 de persoane, evrei, iar pretul la care acesti cetateni romani erau vanduti varia de la 2000 pana la 50 000 de dolari americani, in functie de educatie, profesie si locul de munca. In cazuri speciale – persoane aflate in functii de conducere sau in inchisoare – pretul atingea chiar suma de 250 000 de dolari americani. In total, au fost rascumparati de statul Israel, aproximativ 200 000 de cetateni romani de origine evreiasca.  In perioada 1973 – 1978 de pilda, prin intermediul DIE, regimul Ceausescu a vandut anual 22 000 – 23 000 de evrei, germani, dar si romani, sumele rezultate – estimate intre 80 si 90 de milioane de dolari pe – fiind depuse intr-un cont special al lui Ceausescu.

Aberanta a fost si politica lui Nicolae Ceausescu de sistematizare a tarii, in fapt de reducere a numarului de sate din Romania, la 5000, cel mult 6000, anuntata in primavara anului 1988. Ceausescu prevazuse demolarea fizica, distrugerea a circa 7000 – 8000 de sate, pentru a castiga teren arabil necesar agriculturii, in vederea obtinerii unor recolte record la cereale. Multe cladiri istorice, biserici si manastiri medievale, apartinand patrimoniului national si universal au fost distruse de buldozere, la fel ca si numeroase locuinte, mai ales in Bucuresti, pentru a face loc constructiilor megalomanice ale lui Ceausescu. Presa internationala democratica si mediile politice occidentale au condamnat violent politica de sistematizare desfasurata de Ceausescu iar multe sate romanesti au fost „adoptate” de localitati din statele occidentale, avand ca scop protectia acestora fata de intentiile de distrugere promovate de regimul comunist.

Sistematizarea satelor din timpul lui Ceausescu nu a fost un simplu proces de planificare, ci a fost o incercare de inginerie sociala. Aceasta ameninta sa distruga mestesugurile si obiceiurile traditionale, un mod de viata specific pamantului si individualitatea satului si a locuitorilor lui. Aplicarea planului a calcat in picioare fiinta morala a cetatenilor Romaniei si a fost stopat, din fericire, de Revolutia din Decembrie 1989. Prin toate masurile demografice impuse de regimul comunist in Romania, au fost incalcate extrem de grav drepturile omului, asa cum sunt stipulate ele in conventiile si tratatele internationale.